CUGETĂRI SMERITE
Suflete al meu smerite,
Adă -mai întâi de toate -
Preamărire Celui veșnic
Pentru orice bunătate.
De lucrezi ceva spre bine,
Nu te înălța în gând,
Căci nu este bunătate,
Fără darul Lui cel sfânt.
Totdeauna, la culcare,
Slavă dă lui Dumnezeu,
C-ai ajuns sfârșitul zilei,
Izbăvindu-te de rău.
Când te scoli, dă slavă iarăși,
Că din mila lui cea mare,
Nu te-a osândit pierzării,
Ci ți-a dăruit sculare.
La mâncare zi cu duhul:
”Mulțumesc ceresc Părinte,
Pentru apa și văzduhul
Și aceste daruri sfinte!
Dacă ești lovit de boală,
Cugetă că orice leac
Nu te-ajută, fără darul
”Doctorului Sfânt din veac.”
Iar când ești în prigonire,
Mulțumește bucuros,
Că mergând pe ”calea strâmtă”,
Calci pe ”urma lui Hristos”.
Sf. Ioan Iacob
HRISTOS A -NVIAT
de Alexe Mateevici
Se așternuse piatra pe proaspătul mormânt
Și noaptea coborâse, acoperind cetatea.
Se liniștise neamul vânzării. Pe pământ
Era o taină mare…minune-apropiată.
Au stat tăcuți de pază cei doi ostași străjeri
Ne-atinși de măreția adâncurilor firii,
Nepresimțind venirea minunii celei mari
Ce-avea să schimbe fața și rostul omenirii.
Și iată miezul nopții, de stele-mpodobit:
Un tunet lung s-aude, pământu-n el vuiește,
Adânci puteri îl mișcă, izbindu-l. Sguduit
Mormântul se deschide: scriptura se împlinește.
Lumini lucesc la gura mormântului deschis,
Întunecimea piere o clipă-n toată firea…
Hristos învie!…Paznici să fie vouă vis,
Lumina vă orbește, v-a înlemnit uimirea!
Lumină din lumină cerescului cuprins
Lucește-acum pe chipu-i. Îl -nalță biruința.
Și, lepădând pământul, îi lasă foc nestins
Pe calea mântuirii: nădejdea și credința.
Cu moartea sa, pe cruce murind nevinovat,
Ne-a dat El nouă pildă a marei jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte călcând a înviat
Spre învierea vieții în faptele de bine.
Cântați cu bucurie acelui Ce-a scăpat
Pe om și omenirea de moarte sufletească.
E Paștele! Vieața! Hristos a înviat!
Iubire între oameni și pace să domnească!
~*~
trimise de
Ioan Miclău-Gepianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu