Mareșalul
Constantin Prezan - Comandant de căpetenie al Armatei Române
General-locotenent
(r) Dr. Grigore Stamate
13
August 2023
În zbuciumata sa istorie, România se poate
mândri cu opt mareșali: Regele Carol I, mareșal al Armatei imperiale țariste și
feldmareșal al Armatei imperiale germane, Regele Ferdinand, întâiul mareșal al
Armatei Române, Regele Carol al II-lea, Regele Mihai I, iar dintre străini
Regele Alexandru I al Iugoslaviei. Din rândul militarilor de carieră, li s-au
alăturat mareșalii Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Ion Antonescu.
Există și opinii, potrivit cărora generalul Ioan Boeriu, ar fi fost feldmareșal
al Armatei imperiale austriece, neconfirmate însă de experți.
Fiecare dintre mareșalii noștri și-a avut
meritele sale, în virtutea cărora au rămas în amintirea românilor și sunt
înscriși în panoplia de aur a recunoștinței naționale. Dintre toți însă, mareșalul
Constantin Prezan se detașează, în chip deosebit. Prin sorginte, prin nivelul
ridicat de pregătire, prin atitudine, morală și modul impecabil de manifestare,
ca ofițer, de-a lungul întregii sale cariere.
Generalul de corp de armată din Marele
Război a avut înaintași într-o familie de înalt rang nobiliar, care a slujit
multora dintre regii Franței, iar dinspre partea mamei, avea ascendent în fiica
adoptivă a domnitorului martir Grigore Ghica al III-lea, cel care a fost ucis
de către turci, pentru că s-a opus cedării Bucovinei la Austria imperială.
Ca militar avea o instrucție completă:
absolvent al Școlii Fiilor de Militari de la Iași, al Școlii de Infanterie și
Cavalerie și al Școlii de Artilerie și Geniu din București, al Academiei
franceze din Fontainebleau, unde a obținut și atestatul de ofițer de
stat-major. A fost reprezentantul Ministerului de Război la Magdeburg în
Germania, unde timp de doi ani a supravegheat realizarea componentelor liniei
de fortificații Focșani-Nămoloasa-Galați. A fost profesor ajutător la cele două
școli militare din București, comandant al Cetății Bucureștilor și adjutant al
prințului moștenitor Ferdinand (se ocupa de pregătirea militară a viitorului
rege).
La trupe, pe timp de pace, a fost
comandant al Regimentului 7 Infanterie „Racova nr.25”, al Brigăzii 13
Infanterie - cu care a participat la ofensiva din Bulgaria, în perioada celui
de al doilea război balcanic – unde a avut o prestație de excepție - comandant
al Diviziilor 3 și 7 Infanterie, ca și al Corpurilor de armată III și IV. La
război, a fost comandant al Armatei de Nord și al Grupului de Armate „General
Prezan”. Și, ca o izbândă de mare însemnătate, primul dintre comandanții a
căror armată a debușat cu succes în Câmpia Transilvaniei, ca în câteva
săptămâni să ajungă până la Mureș.
Numirea sa în fruntea Statului Major
General, la finele anului 1916, i-a deschis perspectiva militară, Regele
Ferdinand acordându-i și șefia Marelui Cartier General - structură, care lua
ființă numai în situație de război și care, în eșalonul I îl avea pe rege și pe
prințul moștenitor. Și, astfel, generalul de corp de armată Constantin Prezan a
devenit cel dintâi militar, căruia i s-a încredințat o asemenea înaltă
responsabilitate. Într-un asemenea context, reamintim că și generalul Alexandru
Averescu a fost șef al Statului Major General, în al doilea război balcanic,
dar Regele Carol I nu a renunțat la prerogativele impuse de șefia Marelui
Cartier General, decât în favoarea prințului moștenitor Ferdinand.
În virtutea acestei funcții, generalul
Constantin Prezan, cu sprijinul șefului Misiunii Militare Franceze, Henri
Berthelot, a subșefului Marelui Cartier General, generalul Constantin Cristescu
și a Șefului Secției Operații, maiorul Ion Antonescu, a procedat la
restructurarea, reinstruirea și dotarea corespunzătoare a armatei, întocmirea
noului plan de campanie, fapt care a permis obținerea strălucitelor victorii de
la Mărăști, Mărășești și Oituz. Generalul Constantin Prezan i-a avut în
subordine nemijlocită pe generalul Constantin Christescu, pe generalul Eremia
Grigorescu (cel care l-a înlocuit pe generalul Christescu, la comanda Armatei
I) și pe generalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei a II-a. Și, tot el a
fost cel care a intervenit în sprijinul generalului Alexandru Averescu, a cărui
armată era în pericol de a fi încercuită de către armata germană.
La Iași, când guvernul bolșevic de la
Petrograd făcea intense pregătiri ca să-l detroneze pe regele Ferdinand, să-l
ucidă pe Ionel I. C. Brătianu și să sovietizeze România, generalul Prezan a
intervenit, în mod operativ, cu Regimentul 4 Vânători al colonelului
Rasoviceanu și a reprimat gruparea special antrenată și destinată acestui scop,
cantonată la Socola.
Ulterior, bizuindu-se pe capacitatea,
diplomația, viziunea strategică și gândirea aleasă a generalului de corp de
armată Constantin Prezan, Regele Ferdinand i-a încredințat și comanda de
căpetenie a Armatei Române, fapt nemaiîntâlnit în istoria militară a poporului
român, chiar dacă în împrejurările nefaste prilejuite de Armistițiul cu
Germania de la Focșani. Comandă, asupra căreia Regele Ferdinand nu a mai
revenit niciodată.
Diplomația bravului general a fost una
meritorie și s-a manifestat în cele mai delicate momente ale războiului,
îndeosebi în relația cu aliatul rus, reprezentat la acea dată de către general
Grigori Scerbacev, un ofițer din armată țaristă, de o probitate și onoare
deosebite. Dar, aidoma, și cu generalul francez Henri Berthelot, cu ambii
întreținând chiar relații de prietenie. La fel, s-a distins în colaborarea cu
viitorul mareșal Ferdinand Foch, inclusiv în timpul cât a fost spitalizat în
Franța. Constantin Prezan fiind singurul șef al Marelui Cartier general, care a
fost rănit în timpul unei recunoașteri în teren, despre care foarte puțini au
cunoscut, la acea vreme, după cum și peste ani.
Generalul de corp de armată Constantin
Prezan și ajutoarele sale au fost cei care au organizat eliberarea întregului
teritoriu românesc de sub cotropitori, înstăpânirea românilor în propria
Basarabie, ca și în Bucovina, stabilizare frontierei pe linia Nistrului. Și tot
el este cel care a coordonat eforturile militare de asigurarea a reușitei de la
Alba Iulia, concomitent cu supravegherea retragerii germanilor și restabilirea
ordinii în vechiul regat.
Contribuția generalului Constantin Prezan
la organizarea militară a Armatei de Transilvania și implicarea directă în
efortul de război pentru eliberarea Transilvaniei și alungarea armatei ungare
peste Tisa, a fost una hotărâtoare. În același timp, a alungat administrația
sârbă din Banat și, la solicitarea comandei armatei cehe, a contribuit la
înfrângerea ungurilor, drept pentru care i s-a cedat României întregul
Maramureș. Că guvernul de atunci nu a venit în sprijinul acestui succes și n-a
depus niciun fel de diligență pentru legalizarea noii situații, este o altă
neîmplinire, ce altora poate fi imputată.
Împreună cu statul său major, cu
locotenent-colonelul Ion Antonescu, șef al Secției Operații și colonelul Ion
Condeiescu, șef al Informațiilor militare, au constituit nucleul, care s-a
deplasat cu frontul, până dincolo, peste Tisa și a însoțit marile unități până
la intrarea în Budapesta.
Sub îndrumarea sa nemijlocită, Aramta de
Transilvania a înaintat până pe
aliniamentul Györ-Lacul Balaton și, dacă nu intervenea Comisia militară
Interaliată - alarmată de iureșul armatei române – mai erau câteva zeci de
kilometri, până la granița cu Austria. Armatei Române i se datorează nereușita
Rusiei de bolșevizare a Ungariei
Independent de orice poziții și indiferent
de orice opinie potrivnică, din punctul de vedere militar, mareșalul Constantin
Prezan are contribuția deplină la reușita Marii Uniri și, ulterior, la
Reîntregirea Națională.
După trecerea sa în rezervă, viitorul
mareșal a devenit senator de drept în Parlamentul României și a fost ales
membru de onoare al Academiei Române și membru al Academiei Oamenilor de
Știință. Mai mult, a fost singurul demnitar miliar, care a respins oferta
politică și chiar propunerea de a deveni prim-ministru. În toamna anului 1930 i s-a acordat
demnitatea de mareșal, odată cu Alexandru Averescu.
Cât timp a trăit Regele Ferdinand l-a
păstrat ca prim-sfetnic, iar Regele Carol al II-lea l-a numit membru cu
drepturi depline în Consiliul Coroanei. Mareșalul Constantin Prezan a fost
„cap” (conducător) al Cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul” și singurul
deținător al celor trei ordine „Mihai Viteazul”. După cum, a fost și „cap” al
Regimentului 7 Infanterie „Racova nr.25”.
În cariera sa - cum remarca Pamfil Șeicaru
- s-a manifestat „ca un ofițer de o rară eleganță morală, un aristocrat în
gestul stăpânit, în liniștea cu care întâmpina adversitățile, în modestia cu
care și-a îndeplinit cea mai înaltă autoritate militară în stat”, aceea de
comandant de căpetenie.
Dar ingratitudinea față de o asemenea
ilustră personalitate și-a spus cuvântul.
Cineva, de la noi sau de aiurea, a avut grijă ca peste amintirea
bravului mareșal să tragă cortina ingrată a nerecunoștinței.
La aniversarea a cinci ani de la
glorioasele bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, surprins că fostul
comandant de căpetenie al Armatei române nu fusese invitat, mareșalul francez
Ferdinand Foch, comandantul suprem al Forțelor Aliate de pe Frontul Occidental
și de Sud, de cum a fost invitat să prezideze festivitățile, a privit peste
mulțime și a întrebat: „Unde este generalul Prezan? Doresc a vedea ce mai face
și cum se mai simte, unul dintre cei mai mari strategi ai Marelui Război, cel
căruia Antanta, ca și România, îi datorează atât de mult”.
În rândul participanților s-a lăsat
liniștea. Neprimind niciun răspuns, bătrânul mareșal și erou al Antantei s-a
ridicat de la prezidiu și a spus: „Țineți minte, domnilor! O țară, fie ea mare
sau mică, întotdeauna este judecată după cum știe să-și cinstească eroii”.
Apoi, s-a retras, nu înainte de a le mai spune organizatorilor:
„Recunoștința... Recunoștința, domnii mei este o floare atât de rară. Niciodată
la îndemâna oricăruia!”
În urmă cu 80 de ani, la data de 27 august
1943, bravul mareșal se stingea din viață, moment față de care, același mare
jurnalist, reamintea tuturor: „Cu mareșalul Prezan dispare încă una dintre
figurile luminoase ale istoriei noastre recente, încă una dintre
personalitățile pe care, în mințile, în sufletele și în neclintita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu