Grigore Stamate - Mareșalul Constantin Prezan - Comandant de căpetenie al Armatei Române

 

Mareșalul Constantin Prezan - Comandant de căpetenie al Armatei Române

General-locotenent (r) Dr. Grigore Stamate

13 August 2023

 

În zbuciumata sa istorie, România se poate mândri cu opt mareșali: Regele Carol I, mareșal al Armatei imperiale țariste și feldmareșal al Armatei imperiale germane, Regele Ferdinand, întâiul mareșal al Armatei Române, Regele Carol al II-lea, Regele Mihai I, iar dintre străini Regele Alexandru I al Iugoslaviei. Din rândul militarilor de carieră, li s-au alăturat mareșalii Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Ion Antonescu. Există și opinii, potrivit cărora generalul Ioan Boeriu, ar fi fost feldmareșal al Armatei imperiale austriece, neconfirmate însă de experți.

 

Fiecare dintre mareșalii noștri și-a avut meritele sale, în virtutea cărora au rămas în amintirea românilor și sunt înscriși în panoplia de aur a recunoștinței naționale. Dintre toți însă, mareșalul Constantin Prezan se detașează, în chip deosebit. Prin sorginte, prin nivelul ridicat de pregătire, prin atitudine, morală și modul impecabil de manifestare, ca ofițer, de-a lungul întregii sale cariere.

 

Generalul de corp de armată din Marele Război a avut înaintași într-o familie de înalt rang nobiliar, care a slujit multora dintre regii Franței, iar dinspre partea mamei, avea ascendent în fiica adoptivă a domnitorului martir Grigore Ghica al III-lea, cel care a fost ucis de către turci, pentru că s-a opus cedării Bucovinei la Austria imperială.

 

Ca militar avea o instrucție completă: absolvent al Școlii Fiilor de Militari de la Iași, al Școlii de Infanterie și Cavalerie și al Școlii de Artilerie și Geniu din București, al Academiei franceze din Fontainebleau, unde a obținut și atestatul de ofițer de stat-major. A fost reprezentantul Ministerului de Război la Magdeburg în Germania, unde timp de doi ani a supravegheat realizarea componentelor liniei de fortificații Focșani-Nămoloasa-Galați. A fost profesor ajutător la cele două școli militare din București, comandant al Cetății Bucureștilor și adjutant al prințului moștenitor Ferdinand (se ocupa de pregătirea militară a viitorului rege).

 

La trupe, pe timp de pace, a fost comandant al Regimentului 7 Infanterie „Racova nr.25”, al Brigăzii 13 Infanterie - cu care a participat la ofensiva din Bulgaria, în perioada celui de al doilea război balcanic – unde a avut o prestație de excepție - comandant al Diviziilor 3 și 7 Infanterie, ca și al Corpurilor de armată III și IV. La război, a fost comandant al Armatei de Nord și al Grupului de Armate „General Prezan”. Și, ca o izbândă de mare însemnătate, primul dintre comandanții a căror armată a debușat cu succes în Câmpia Transilvaniei, ca în câteva săptămâni să ajungă până la Mureș.

 

Numirea sa în fruntea Statului Major General, la finele anului 1916, i-a deschis perspectiva militară, Regele Ferdinand acordându-i și șefia Marelui Cartier General - structură, care lua ființă numai în situație de război și care, în eșalonul I îl avea pe rege și pe prințul moștenitor. Și, astfel, generalul de corp de armată Constantin Prezan a devenit cel dintâi militar, căruia i s-a încredințat o asemenea înaltă responsabilitate. Într-un asemenea context, reamintim că și generalul Alexandru Averescu a fost șef al Statului Major General, în al doilea război balcanic, dar Regele Carol I nu a renunțat la prerogativele impuse de șefia Marelui Cartier General, decât în favoarea prințului moștenitor Ferdinand.

 

În virtutea acestei funcții, generalul Constantin Prezan, cu sprijinul șefului Misiunii Militare Franceze, Henri Berthelot, a subșefului Marelui Cartier General, generalul Constantin Cristescu și a Șefului Secției Operații, maiorul Ion Antonescu, a procedat la restructurarea, reinstruirea și dotarea corespunzătoare a armatei, întocmirea noului plan de campanie, fapt care a permis obținerea strălucitelor victorii de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Generalul Constantin Prezan i-a avut în subordine nemijlocită pe generalul Constantin Christescu, pe generalul Eremia Grigorescu (cel care l-a înlocuit pe generalul Christescu, la comanda Armatei I) și pe generalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei a II-a. Și, tot el a fost cel care a intervenit în sprijinul generalului Alexandru Averescu, a cărui armată era în pericol de a fi încercuită de către armata germană.

 

La Iași, când guvernul bolșevic de la Petrograd făcea intense pregătiri ca să-l detroneze pe regele Ferdinand, să-l ucidă pe Ionel I. C. Brătianu și să sovietizeze România, generalul Prezan a intervenit, în mod operativ, cu Regimentul 4 Vânători al colonelului Rasoviceanu și a reprimat gruparea special antrenată și destinată acestui scop, cantonată la Socola.

 

Ulterior, bizuindu-se pe capacitatea, diplomația, viziunea strategică și gândirea aleasă a generalului de corp de armată Constantin Prezan, Regele Ferdinand i-a încredințat și comanda de căpetenie a Armatei Române, fapt nemaiîntâlnit în istoria militară a poporului român, chiar dacă în împrejurările nefaste prilejuite de Armistițiul cu Germania de la Focșani. Comandă, asupra căreia Regele Ferdinand nu a mai revenit niciodată.

 

Diplomația bravului general a fost una meritorie și s-a manifestat în cele mai delicate momente ale războiului, îndeosebi în relația cu aliatul rus, reprezentat la acea dată de către general Grigori Scerbacev, un ofițer din armată țaristă, de o probitate și onoare deosebite. Dar, aidoma, și cu generalul francez Henri Berthelot, cu ambii întreținând chiar relații de prietenie. La fel, s-a distins în colaborarea cu viitorul mareșal Ferdinand Foch, inclusiv în timpul cât a fost spitalizat în Franța. Constantin Prezan fiind singurul șef al Marelui Cartier general, care a fost rănit în timpul unei recunoașteri în teren, despre care foarte puțini au cunoscut, la acea vreme, după cum și peste ani.

 

Generalul de corp de armată Constantin Prezan și ajutoarele sale au fost cei care au organizat eliberarea întregului teritoriu românesc de sub cotropitori, înstăpânirea românilor în propria Basarabie, ca și în Bucovina, stabilizare frontierei pe linia Nistrului. Și tot el este cel care a coordonat eforturile militare de asigurarea a reușitei de la Alba Iulia, concomitent cu supravegherea retragerii germanilor și restabilirea ordinii în vechiul regat.

 

Contribuția generalului Constantin Prezan la organizarea militară a Armatei de Transilvania și implicarea directă în efortul de război pentru eliberarea Transilvaniei și alungarea armatei ungare peste Tisa, a fost una hotărâtoare. În același timp, a alungat administrația sârbă din Banat și, la solicitarea comandei armatei cehe, a contribuit la înfrângerea ungurilor, drept pentru care i s-a cedat României întregul Maramureș. Că guvernul de atunci nu a venit în sprijinul acestui succes și n-a depus niciun fel de diligență pentru legalizarea noii situații, este o altă neîmplinire, ce altora poate fi imputată.

 

Împreună cu statul său major, cu locotenent-colonelul Ion Antonescu, șef al Secției Operații și colonelul Ion Condeiescu, șef al Informațiilor militare, au constituit nucleul, care s-a deplasat cu frontul, până dincolo, peste Tisa și a însoțit marile unități până la intrarea în Budapesta.

 

Sub îndrumarea sa nemijlocită, Aramta de Transilvania a înaintat  până pe aliniamentul Györ-Lacul Balaton și, dacă nu intervenea Comisia militară Interaliată - alarmată de iureșul armatei române – mai erau câteva zeci de kilometri, până la granița cu Austria. Armatei Române i se datorează nereușita Rusiei de bolșevizare a Ungariei

 

Independent de orice poziții și indiferent de orice opinie potrivnică, din punctul de vedere militar, mareșalul Constantin Prezan are contribuția deplină la reușita Marii Uniri și, ulterior, la Reîntregirea Națională.

 

După trecerea sa în rezervă, viitorul mareșal a devenit senator de drept în Parlamentul României și a fost ales membru de onoare al Academiei Române și membru al Academiei Oamenilor de Știință. Mai mult, a fost singurul demnitar miliar, care a respins oferta politică și chiar propunerea de a deveni prim-ministru.  În toamna anului 1930 i s-a acordat demnitatea de mareșal, odată cu Alexandru Averescu.

 

Cât timp a trăit Regele Ferdinand l-a păstrat ca prim-sfetnic, iar Regele Carol al II-lea l-a numit membru cu drepturi depline în Consiliul Coroanei. Mareșalul Constantin Prezan a fost „cap” (conducător) al Cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul” și singurul deținător al celor trei ordine „Mihai Viteazul”. După cum, a fost și „cap” al Regimentului 7 Infanterie „Racova nr.25”.

 

În cariera sa - cum remarca Pamfil Șeicaru - s-a manifestat „ca un ofițer de o rară eleganță morală, un aristocrat în gestul stăpânit, în liniștea cu care întâmpina adversitățile, în modestia cu care și-a îndeplinit cea mai înaltă autoritate militară în stat”, aceea de comandant de căpetenie.

 

Dar ingratitudinea față de o asemenea ilustră personalitate și-a spus cuvântul.  Cineva, de la noi sau de aiurea, a avut grijă ca peste amintirea bravului mareșal să tragă cortina ingrată a nerecunoștinței.

 

La aniversarea a cinci ani de la glorioasele bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, surprins că fostul comandant de căpetenie al Armatei române nu fusese invitat, mareșalul francez Ferdinand Foch, comandantul suprem al Forțelor Aliate de pe Frontul Occidental și de Sud, de cum a fost invitat să prezideze festivitățile, a privit peste mulțime și a întrebat: „Unde este generalul Prezan? Doresc a vedea ce mai face și cum se mai simte, unul dintre cei mai mari strategi ai Marelui Război, cel căruia Antanta, ca și România, îi datorează atât de mult”.

 

În rândul participanților s-a lăsat liniștea. Neprimind niciun răspuns, bătrânul mareșal și erou al Antantei s-a ridicat de la prezidiu și a spus: „Țineți minte, domnilor! O țară, fie ea mare sau mică, întotdeauna este judecată după cum știe să-și cinstească eroii”. Apoi, s-a retras, nu înainte de a le mai spune organizatorilor: „Recunoștința... Recunoștința, domnii mei este o floare atât de rară. Niciodată la îndemâna oricăruia!”

 

În urmă cu 80 de ani, la data de 27 august 1943, bravul mareșal se stingea din viață, moment față de care, același mare jurnalist, reamintea tuturor: „Cu mareșalul Prezan dispare încă una dintre figurile luminoase ale istoriei noastre recente, încă una dintre personalitățile pe care, în mințile, în sufletele și în neclintita.