In raiul copilăriei mele, mă regăsesc
copilul de mai alaltăieri cu piciorul gol in ierbi, cu urechea la cântul de
greieri care au rămas de-ai pământului care ne știe, cu ochii după stelele
cerului.
Ce multe sunt!!!
Și luna în prepeleacul de iluminat (orb)
din răspântie de uliti...
Ce feerie!
P.R.
Ce SUFLET DOAMNE !!!
Cu ce MAIESTRIE ascundeti DUREREA! Trebuie
sa INVAT.
ZANELE dispar inaintea civilizatiei si ce
privilegiu sa va intalnesc.
Cu admiratie si RESPECTE,
Ben Todica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu