VICTOR RONCEA - Interviu cu Prof. Constantin Barbu

 

Este nevoie de o reevaluare radicală a ierarhiilor literare –

Interviu cu Prof. Constantin Barbu (VII)

DE VICTOR RONCEA

 

Este nevoie de o reevaluare radicală a ierarhiilor literare - Interviu cu Prof. Constantin Barbu (VII) 

Prof. Constantin Barbu, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și Mend-Ooyo Gombojav, președinte al Academiei de Științe și Poezie din Mongolia, la Ovidius

Premiu important oferit de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, poetului grec Dinos Koubatis, și slujire arhierească la Torino - ITALIA. FOTO Premiu important oferit de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, poetului grec Dinos Koubatis, și slujire arhierească la Torino - ITALIA. FOTO

IPS Teodosie este prezent azi la Biblioteca Națională Universitară din Torino, la Expoziția și Simpozionul internațional  IPS Teodosie este prezent azi la Biblioteca Națională Universitară din Torino, la Expoziția și Simpozionul internațional "Cultura Română, Cultura Europeană” organizate cu sprijinul Ministerului Culturii din Italia

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

 

 

Victor Roncea: Mi-ați desfășurat o superbă constelație de proiecte în seriile anterioare ale interviului nostru-fluviu. Vor avea cândva, oare, realitate toate aceste proiecte?

 

Prof. Constantin Barbu: Aceste proiecte au și realitate și suprarealitate. Așa cum ți-am mai spus, proiectele sunt întruchipări complicate, dar pentru strălucirea lor lucrează mai mulți prieteni. Ei sunt mari scriitori din SUA, Mexic, Chile, Argentina, Spania, Franța, Elveția, Italia, Senegal, Grecia, Mongolia și România. Impulsul și temelia le-au dat Arhiepiscopia Tomisului prin IPS Teodosie și Academia Tomitana și Academia Universalis Poetarum. Coroana Ovidius (realizată în bronz aurit de sculptorul Rodion Gheorghiță) a fost deja conferită unor mari poeți prezenți la Tomis cu prilejul Simpozionului internațional din această vară. Până în prezent, zece sunt laureații care au primit Coroana Ovidius. S-a decernat și Marele Premiu, care este o lucrare reconstituită, anume Cocoșul (bronz aurit) lui Brâncuși (o lucrare pierdută dar reconstituită admirabil de sculptorul Rodion Gheorghiță). Marele Premiu este conferit de o constelație de academii din România, Italia, Spania, Argentina, Senegal, Mongolia. Marele Premiu i-a fost decernat, la Tomis, celebrului scriitor mongol Mend-Ooyo Gombojav, președinte al Academiei de Științe și Poezie din Mongolia.

 

Cu prilejul primei sesiuni a Academiei de Științe, Arte și Litere din Torino, s-a realizat o expoziție fenomenală cu 14 lucrări pierdute sau distruse din opera genială a lui Brâncuși, lucrări reconstituite de sculptorul Rodion Gheorghiță. Expoziția a avut loc în superba sală Filippo Juvarra a Bibliotecii Naționale din Torino și a fost salutată de către Ministerul Culturii din Italia. Totodată, Mihai Dionis Barbu a expus 20 de lucrări de pictură digitală.

 

Au rostit alocuțiuni Michela Favaro, viceprimar al orașului Torino, dr. Fabrizio Antonielli d’Oulx, Președintele Asociației Amici Biblioteca Nazionale Torino, Francesco Altieri, scriitor și traducător, Pr. Valeriu Drăgănescu, preotul Parohiei Ortodoxe din Venaria Reale, dr. Roberto Merlo – profesor de limba și literatura română la Universitatea din Torino, dr. Bogdan Cuza, jurnalista Luiza Diculescu, sculptorul Rodion Gheorghiță și pictorul Mihai Dionis Barbu (imagini de la evenimentul cultural de excepția în baza articolului).

  

 

Cu acest prilej, în cadrul ceremoniilor Academiei Europene de Științe, Arte și Litere s-a conferit Marele Premiu întrupat de Cocoșul lui Brâncuși (reconstituit de Rodion Gheorghiță) poetului grec Dinos Koubatis. Ca și Mend-Ooyo Gombojav, Koubatis este un poet genial și el reprezintă marea cultură a Greciei care fondat ceea ce este mai strălucitor pe această planetă. Premiul a fost decernat e IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului care, cu acest prilej, a donat Bibliotecii Naționale din Torino 25 de volume de manuscrise în facsimil color din Ioan Cassian și Dionysius Exiguus. În onoarea Arhiepiscopului, Biblioteca Națională din Torino a expus două manuscrise originale din Ioan Cassian, unul din anii 800, celălalt -- celebrul palimpsest din anul 501.

 

 

Iată o fotografie care va deveni celebră, IPS Teodosie privind admirativ palimpsestul de la Torino, un Ioan Cassian de la anul 501:

  

Reactivarea Mitropoliei Tomisului este în lucru și perspectivele sunt luminoase, fiindcă în anul 2025 se împlinesc 1700 de ani de la cel mai vestit Sinod, Sinodul de la Niceea, din anul 325, când s-a fondat simbolic Europa. Atunci și acolo a fost prezent Mitropolitul Marcus al Tomisului. Eu cred cu tărie că România are instituții inteligente și puternice care să țină cont de participarea Mitropolitului Marcus la Sinodul de la Niceea din anul 325, când Tomisul nostru avea mitropolie. Prin Mitropolitul Marcus al Tomisului, participant la Niceea, poporul nostru era european încă de acum aproape două milenii.

 

Dragă Victor, Monumenta Romaniae Historica va număra până la sfârșitul anului 1000 de volume. Și Biblioteca lui Eminescu se va apropia încet, încet de tipărirea finală a tuturor celor 1250 de volume.

 

Monumentele istorice ortodoxe și bizantine sper să atingă măcar volumul cu numărul 500 până la sfârșitul anului.

 

Proiectul Brâncuși va fi inaugurat în data de 1 decembrie, într-un muzeu în care vor fi expuse cele mai importante lucrări reconstituite de Rodion Gheorghiță, după un proiect al meu la care m-am gândit ani mulți. Rodion Gheorghiță s-a dovedit a fi cel mai bun și lucrările lui Brâncuși reconstituite de el sunt atinse de genialitate  și când nu vom mai fi în viață se va spune că sunt aproape-Brâncuși.

 

În orașul Ovidius, va fi Muzeul Brâncuși și ceea ce are acum Parisul va avea și România. Se aude? Fiindcă până în acest moment, instituțiile statului român nu m-au ajutat cu nimic, deși eu cred că ele încă există. Ca și Țara.

 

Sunt de acord cu tine că aceste proiecte culturale sunt incomparabile. Mă obligi să recunosc despre opera mea literară că este operă fără rival. Dar nu contează...

 

V.R.: V-aș ruga să facem un compendium, oricât de sintetic, al operelor pe care le-ați publicat, pe care le-ați scris și pe care le veți tipări în curând.

 

C.B.: Îți răspund în puține cuvinte, vorbind numai despre cărțile mele personale. Dar, într-un viitor apropiat, îți promit o oarecare exhaustivitate... Proiectul pe care l-am gândit încă din studenție, când aveam 20 de ani, trebuia să fie întrupat în vreo șapte trilogii. Proiectul a „evoluat", s-a dat peste cap și într-un fel s-a depășit. Titlul marii lucrări a ajuns să fie Marea traversare a vidului. Cartea părea a avea la început vreo șapte volume, dar planurile a două mari lucrări s-au intersectat, a fost o gigantomahie în care s-au întâlnit două galaxii rivale. Din această gigantomahie care mi-a ros creierul tot timpul se vor ivi Marea traversare a vidului (vreo 15 volume din fragmente și aforisme) și Supracartea fără de ce (în cinci volume, cu o mică prefață și o postfață autodisolutivă). Marea traversare a vidului are vreo 2250 de pagini, iar Supracartea fără de ce va avea 2420 de pagini fix, plus mica prefață și postfața despre care ți-am spus că este autodisolutivă complet.

 

În poezie există mai multe cărți mari, vreo 10 trec de 1000 de poeme. Alte două sunt mai bogate decât ar arăta-o cifra de 2500. În fine, Stîlpul versului va avea peste 24.000 de poeme, dedicate Angelei. În fine...

 

Când spun că opera este fără rival, mă întemeiez pe ceea ce gândea Noica despre mine, anume așezându-mă în fruntea celor 22 de genii tinere ale culturii române de performanță.

 

V.R.: Mi-ați promis de mai mult timp o autopsie a culturii române astăzi și ați amânat de mai multe ori „execuția", din lipsă de timp. Nu vreți să faceți o schiță oricât de sumară, oricât de săracă. În câteva linii, chiar și fără nume proprii?

 

Academia Română e moartă

C.B.: Academia Română e moartă, n-are nici un proiect european. Eu mă refer numai la zona literară. Două babe mediocre ca Blandiana și Adameșteanu nu fac nicio literatură. Toată lumea știe dar nu spune cu voce tare că sunt două personaje vopsite de servicii vechi. De ce cheltuiește ICR banii cu aceste caricaturi literare? Despre Cărtărescu, plagiator și intelectual cvasiincult, ce vrei să-ți vorbesc? (Uniunea Scriitorilor, prin Manolescu, l-a propus la Premiul Nobel, și de atunci s-au cheltuit milioane de euro cu semidoctul; nu răspunde nimeni? Manolescu la Stockholm n-a existat, nu există și nu va exista. Suntem ridicoli sau suntem nebuni?).

 

Instituțiile mari n-ar trebui conduse de plagiatori care se prefac că n-au aflat că sunt plagiatori! Președinții, conducătorii și șefii instituțiilor care ar trebui să fie fundamentale într-o țară europeană sunt plagiatori: Academia Română, Masoneria Română, Uniunea Scriitorilor din România, BOR, Guvern (cu doi prim-miniștri și mai mulți miniștri plagiatori), ICR (prin plagiatorul Patapievici). Două instituții onorabile conduse tot de plagiatori: Humanitas, de Liiceanu, Colegiul Noua Europă, de Pleșu.

 

V.R.: Nu credeți că rândurile de mai sus vor crea un mare scandal în România?

 

C.B.: Poate te voi surprinde, răspunzându-ți: nu vor crea nici un scandal, vor tăcea asurzitor, făcându-se că nu știu, n-au auzit, n-au văzut. Fiindcă există în România o rețea saturată de falsificatori ai ierarhiilor literare. Așa cum ți-am spus, eu discut numai problema literaturii române, o literatură care a ajuns ridicolă, minoră, total insignifiantă. Când defilezi cu plagiatorul Cărtărescu și babe mediocre și obraznice ca Blandiana și Adameșteanu nu poți avea nici un fel de stimă reală. Blandiana mai are și obrăznicia inconștientă de a se prezenta ca dizidenta României! Nu era ea muza lui Gogu (Rădulescu)? Nu Direcția de Informații Externe a trimis-o la Macao în 1989, când publica în BPT cu prefață de Eugen Simion? Era „interzisă” în 1989? Hai, Shakespeare!

 

Ce derbedei criminali bagă în manuale aceste caricaturi? Ce minister al învățământului permite distrugerea minții curate a tinerei generații? Toate manualele din clasa a V-a până în clasa a XII-a sunt violate de poezia acestei Blandiana, căreia i s-a mai făcut și Festival literar la Brăila! Este de o nerușinare  care depășește și o nerușinare a ultimei prostituate din Europa! Întrebare: de ce dorm scriitorii români cinstiți, chiar dacă sunt atât de puțini? La Uniunea Scriitorilor, cu România literară și caricaturizarea premiilor Arghezi, Blaga și Eminescu se ocupă Manolescu și poetul Chifu, mare autor de inginerii literare. Despre el scria Noica în articolul Ce înseamnă cultura de performanță din revista Steaua (rugat de mine să nu-i dea numele inginerului din Craiova).

 

Noica scria: „S-o spunem deschis: cultură de performanță nu înseamnă poezie, cel puțin așa cum se practică astăzi la noi și în multe alte părți ale lumii. Poezia contemporană nu are meșteșug, iar o artă nu există fără meșteșug, adică fără acea „techné", ce însemna deopotrivă artă și meșteșug la greci. S-a impus aproape peste tot bietul model francez, al țării în care s-a spus: „Victor Hugo, hélas!" Poezia de astăzi nu mai știe de ritm; dar, de la ritmurile cosmice, trecând prin cele circadiene și apoi prin bioritmuri, până la pulsațiile vorbirii și gândului, totul pe lume este ritm. Când totuși întrebi pe un poet tânăr de astăzi ce este o strofă alcaică, în care a scris Holderlin, el nu știe, cum nu știe de strofă safică și, în general, de metrică și de prozodie. Mi s-a întâmplat să întâlnesc în Craiova un inginer-poet, ce trece drept înzestrat și poate că este, dar care, neștiind toate acestea, a exclamat, el, inginerul: „Asta înseamnă mecanicism!" I-am răspuns că nu e vorba de simplu mecanicism, ci de respirația gândului (poezia contemporană este irespirabilă și, în mod curios, doar recitată bine mai poate spune câte ceva). Pe de altă parte, am spus inginerului că a existat un ceas frumos al mecanicismului, ca al oricărei idei în naștere: ceasul lui Leonardo da Vinci. L-am trimis să citească, în caietele lui Leonardo, ce frumos, ce geometric, ce mecanic descresc ramurile pe crengile unui brad și i-am mărturisit că văd în fiecare zi pe geamul odăiței mele din Păltiniș unde am în față un singur brad, cât adevăr „mecanic" este  în spusa lui Leonardo. Poeții noștri abia dacă știu de iambi și trohei."

 

Poetul din Craiova se numea Chifu. Nu aș fi făcut această mică „descifrare" dacă în două numere recente din revista România literară așa-zisul Răzvan Voncu nu se hazarda în păreri analfabete despre Noica. Trec peste faptul că nu cunoaște epoca în care trăia Noica și nici mintea lui Noica și nici proiectele lui Noica. Neinspirat, poetul inginer și-a permis obrăznicia sinucigașă de a face din Noica un personaj în romanul Unde se odihnesc vulturii (unde „Noica" este cofetarul don Sorin din orășelul Calafat). Unde mai pui și faptul că romancierul vorbește cu cofetarul don Sorin despre Nietzsche! Din motive biografice (in)explicabile, în acest roman aproximativ își umilește doi dintre cei mai buni prieteni ai săi. Cărora le-a creat dezastre mortale. Intrăm în amănunte?

 

Manolescu rămâne un plagiator și falsificator de ierarhii

 

E o „ură" veche la revista România literară contra lui Noica. Manolescu însuși a îndrăznit obrăznicii multiple. Despre capitolul sfertodoct despre Noica (în Istoria critică) nu pot să spun decât că e scris cu ură, incultură și fără o posibilă documentare, documentare care nu-i stă în putere. Nici cărțile nu i le-a citit. A se vedea, între altele, prostia lui Manolescu spusă despre Întru. Manolescu trăiește cu iluzia că istoria literaturii o fac criticii și că acești critici ar fi patru din care au rămas trei. Când erau patru, ei se numeau: Maiorescu, Lovinescu, Călinescu și Manolescu. Când Manolescu i-a redus pe cei patru critici la trei au rămas: Maiorescu, Călinescu și Manolescu. Numai că am o veste proastă: epocile nu se-nșiră ca mărgelele pe ață. Dintre cei patru sau trei critici literari, critic literar nu este decât Călinescu. Călinescu este și mare romancier, știe carte, a scris pagini memorabile despre Eminescu și o mare Istorie a literaturii române (istorie mare prin erudiție, stil, geniu). Manolescu se chinuiește să-l prezinte pe Maiorescu ca un fel de fondator, dar Maiorescu (și el un agent dublu) nu știa nici carte (ca Eminescu), nu avea talent și era un plagiator (ca și Manolescu). După părerea mea, Istoria literaturii române, atât cât este, trebuie eliberată de asemenea basme.

 

Manolescu rămâne un plagiator și falsificator de ierarhii. Un fante literar.

 

Dacă vrea demonstrație, o va avea.

 

V.R.: Totuși, insist: vreau măcar telegrafic să vorbiți despre marile premii literare primite și despre cele câteva zeci de traduceri din cărțile dumneavoastră de poeme. Și de ce vă considerați „fără rival”?

 

C.B.: Trebuie să mă „documentez", fiindcă încă nu m-am „studiat" și nu mi-am pregătit nici o bibliografie. Mă consider „fără rival" fiindcă sunt fără rival!

 

V.R.: După 33 de ani de libertate și haos, nu credeți că ar fi cazul să aibă loc și în literatură o „revoluție"?

 

C.B.: În literatură „revoluția" trebuie să fie neîntreruptă. Trebuie distrusă falsificarea și aneantizați falsificatorii ierarhiilor. Cine să facă această reevaluare radicală? Pentru cine și la ce bun? Exemplele vor fi de o cruzime inimaginabilă! Crezi că reziști?

 

V.R.: Eu cu siguranță!

 

- Va urma -

 

 

https://www.activenews.ro/opinii/Este-nevoie-de-o-reevaluare-radicala-a-ierarhiilor-literare-Interviu-cu-Prof.-Constantin-Barbu-VII-183839

Sursa: MARIAN ILIE