duminică, 13 august 2023

VADIM BACINSCHI - PISANIA CETĂȚII ALBE

 



Cartea este o alternativă a ființei noastre umane

 

VADIM BACINSCHI:

PISANIA CETĂȚII ALBE

 

În timpul domniei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, la 1476, în Cetatea – Albă continuă lucrările de fortificare și este construită poarta cea mare

Ne-o mărturisea o lespede masivă de piatră, reprezentând un cap de bou cu steaua între coarne, un scut, frunziș bogat și o pisanie în slavonă. Din ea aflăm că poarta cea mare s-a așezat în vremea lui Ștefan Vodă, la 1476. În perioada sovietică postbelică piatra a fost scoasă din zid, destinul ei de apoi rămânând necunoscut.

După Alexandru cel Bun ( meșterii săi la 1421 lărgesc și întăresc Cetatea, Ștefan cel Mare desăvârșește construcția citadelei: La 1465 este pusă poarta de sus cu un turn cu două contraforturi, iar la 1479 se mai adaugă un zid în jurul curții mari.

(Cartea ”Cântece pentru Basarabia” autor Vadim Bachinschi -

Ediție ingrijită și postfațată de Constantin Mălinaș, Oradea, 2001, p.22)

 

Mai este mult pân-la Cetatea Albă,

mai este mult, dar trebuie să plec

într-un oraș cu străluciri de salbă,

vertiginos și crud, ca un înec.

 

Mai este mult. Vă spun: la revedere,

la revedere, frați basarabeni!

De rău mă tot încearcă o părere

Din Ismail și până pe la Reni...

 

Mai este mult. Dar am s-ajung odată

Să-ngenunchez, tăcut și vinovat,

în dreptul pietrei, ce ne-a fost luată

și dusă undeva, la împușcat.

 

Și-am să rostesc:

ne iartă, Sfinte Doamne,

Ștefane, tu, părinte ce ne ești,

se vor întoarce, poate, alte toamne

Și alte mere vor cădea, domnești...

 

Atunci din urbea cu luciri de salbă

o evadare, sigur, am să-ncerc...

Mai este mult pân-la Cetatea Albă,

mai este mult și trebuie să merg.

 

~*~




BASARABIA REALĂ

 

...Iată deci margilile reale ale Basarabiei reale: Trage o linie curmezișă de lângă Nistru de la Bender până la vârful lacului Ialpug la Bolgrad, până la Reni pe Dunăre, în sus până la Chilia, a treia lature, apoi luând malul Mării Negre până la Cetatea Albă la gura Nistrului, a patra lature; apoi în sus pe Nistru de la Cetatea Albă până la Bender, a cincea lature. Numai pământul cuprins între aceste cinci linii s-a numit cu drept cuvânt Basarabia, tot ce-i deasupra – e Moldova curată, războtezată de la 1812 încoace”.

(Mihai Eminescu, Studiul ”Basarabia”. 1. Numele și întinderea ei. Ziarul ”Timpul” martie 1878).

 

Dacă iai astăzi actuala hartă a regiunii Odesa și încerci să improvizezi, prin mijlocirea-i, o călătorie imaginară prin satele românești ( zise moldovenești) din Basarabia reală, - vorba lui Eminescu – rămâi cu senzația că te afli undeva prin zona marilor podișuri și fluvii siberiene. Toponomia oficială, moștenită tocmai de la regimul stalinist, îți sugerează anume această senzație. Absolut toate denumirile autohtone ale localităților noastre rămân trase pe calapod rusesc, ”procedura” răsbotezării datând cu perioada postbelica a anilor-40. Dominantă în cadrul ei a ajuns tematica ”acvatică”. Frecăței a devenit Limanscoe; Barta – Plavani; Babele – Oziornoe; Ceamașir – Prioziornoe; Hagi-Curda – Camâșovca; Cioara-Murza -Nadrecinoe.

Foarte multe din noile nume topice(sovietice) nu au nimic comun cu cele autohtone. Bunăoară, ca în cazul toponimiei ”terestre”. Anadol se cheamă Dolinscoe; Eschipolos – Glubocoe; Chitai – Cervonîi Iar; Vădeni – Crutoiarovca.

Procedeul preferat al creatorilor de toponime sovietice a fost traducerea completă sau pe jumătate a numelor topice autohtone în rusește. În modul acesta Cartal a ajuns Orlovca; Satu Nou – Novoseliscoe și, respectiv Novosiolovca ( este vorba de două localități: una ân raionul Reni, cealaltă în raionul Sărata); Erde-Burnu – Utconosovca; Dumitrești – Dimitrovca; Tașlâc – Camenscoe; Frumușica Veche – Staroselie; Anecdotic apare cazul localitășii Furmanca din raionul Chilia. Răsbotezată în Furmanovca, ea ne amintește de comisarul Furmanov. Acesta din urmă, în anii războiului civil din Rusia, a luptat în regiunea Uralului împreună cu legendarul comandant Vasili I. Ceapaev, neavând nimic cu Basarabia.

***

Realmente, un pelerinaj prin satele basarabene cu populație preponderent românească l-am putea începe de pe malul lacului Cahul, de la Frecăței. O localitate a cărei geamănă (comuna Frecăței), o găsim în județul Tulcea. De la Frecăței drumul duce direct la Anadol. Aici, la sfârșitul secolului XIX a fost descoperit un valoros tezaur de monede din perioada colonizării grecești a acestor locuri (229-228 î.Chr.).

Până la Reni de la Anadol e cale de cîțiva kilometri. Din centrul raional, pe traseul Reni-Ismail, ajungem la Cartal, cea mai veche cetate geto-dacă din stânga Dunării. Cartal, în tătărește înseamnă acvilă, șoim. În aceiași direcție urmează Satu Nou, baștina marelui actor basarabean Dumitru Caraciobanu. Între aceste două comune s-au aflat Roșcanii – așezare unde la 1574 și-a găsit moartea în lupta cu turcii Domnitorul Moldovei, Ioan Vodă cel Viteaz. Împreună cu oastea sa și cazacii ucraineni.

De la căminul cultural din Satu Nou o luăm la stânga și ajungem la Barta, pe malul malului lacului Ialpug – unul dintre cele mai mari din Basarabia. Pe celălalt mal al Ialpugului se află Babele – baștina mareșalului Alexandru Averescu – fost prim-ministru al României, și a ilustrului cărturar basarabean Moise Pacu. În anii -30/40 comuna s-a numit ”General Al. Averescu” . Din Babele – drum bun pînă la Ismail. Trecem prin localitatea Broasca. Azi ea se numește, pe manieră rusească – Brosca. La 23 de kilometri depărtare de Ismail, pe malul lacului Catlabuga, se află Erdec-Burnu, poate cea mai frumoasă și mai bogată comună basarabeană, populată compact de conaționalii noștri. La Catlabuga, în noiembrie 1485, Ștefan cel Mare și Sfânt învinge în lupta sa cu turcii. Despre aceasta citim în Letopisețul lui Grigore Ureche.

Tot pe traseul Ismail-Odesa ajungem până la satul bulgăresc Suvorovo (Șichirlic). Îl traversăm și pe un drum lăturalnic, prin câmpurile de la hotarul dintre raioanele Ismail și Chilia, ne deplasăm spre Ceamașir, baștina regretatului poet Pavel Boțu.

Coborâm la vale, spre răscrucea din centrul comunnei. În stânga, panglica îngustă a șoselei duce spre Fântâna Zânelor (o stație de cale ferată) și mai departe spre Pocrovca Nouă. Luând-o la dreapta, prin satul lipovenesc Muravliovka, ajungem la Hagi-Curda, sat mare și bine gospodărit, cu școală medie generală cu predare în limba română.

Drumul înainte prin Ceamașir, pe un pod, peste lacul Chitai, ne aduce în satul cu același nume (Chitai), iar apoi, după nici jumătate de oră, în Furmanca. Două localități, în care școlile cu predare în limba română au fost rusificate în ultimele câteva decenii. Într-o parte rămân Dumitreștii, cu râulețul Draculea, ce ne aduce aminte de Domnitorul Țării Românești, Vlad Țepeș (Dracula). Satul Draculea de odinioară azi se cheamă Trudovoie.

Din Furmanca, prin Enichioi (azi Novosiolovka) – sat găgăuzesc), ieșim iar pe traseul Ismail-Odesa și nimerim în Tatarbunar. Din acest centru raional câțiva kilometri ne despart de Eschiopolis și Borisăuca, pe malul limanului Sasâc (Cunduc). În împrejurimile de aici mai pot fi deslușite urmele Valului Împăratului Traian, pe care D. Cantemir în ”Descrierea Moldovei” îl numea ”monument veșnic”.

La mai puțin de o oră ajungi de la Tatarbunar la Sărata. În actualul raion Sărata cele mai importante localități în care funcționează școli medii generale cu predare în limba română sunt Satu Nou și Frumușica Veche.

În afara acestui itinerar rămân Cetatea Albă și Vădenii (comuna Moldova).

De la Cetatea Albă ”în sus pe Nistru”, până la Bender, Mihai Eminescu trăgea ”a cincea lature” între care (și celelalte patru) se cuprindea pământul ”numit cu drept cuvânt Basarabia.

 

(Autor- Vadim Bacinschi – Cuvânt de Prefață)

 

 

Bibliografie:

Cartea – Cântece pentru Basarabia” – autor Vadim Bacinschi,

Ediție Îngrijită și Postfață de Constantin Mălinaș -Ediția a Treia,

Oradea- 2001, Tipărită la Imprimeria de Vest, Oradea. 2001 , Bihor- România

 

Sursa: IOAN MICLAU GEPIANU

 










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu