circusmaximus
(1)
~*~
din
mine se vor scoate doar oasele albe ale iluziei
ideile
negre despre fericire se vor șlefui precum pietrele de râu
de
la cursul de mineralogie susținut de novalis bântuit în nopțile cu lună plină
numele
lui așezat pe o lespede de astralis nu-l mai știa nimeni era pretutindeni
intram
în zi prin magie observând în detaliu scălâmbăiala maimuțelor
așezate-n
cerc
trupurile
contorsionate dansând în circus maximus
descrierea
faptelor și a întâmplărilor care le adusese pînă aici
pe
drumul plin de sînge
eroic
pînă
la glezne
pînă
la sprîncene
orașele
pierdute în memoria lor
trebuia
să fi fost cineva foarte puternic
pe
drumul de piatră neagră al iluziei
ucise
sfîșiate
înghițită
de
scălîmbăiala maimuțelor
oamenii
nu se pot dresa
poemul
era forma de autoapărare genuină
aici
și pururea la înaintarea prin durere
avea
chip
avea
trup
prin
moloz și mocirlă
până
la gât
până
pierderea șirurilor de civilizații
așezate-n
cerc
în
circus maximus
dintr-o
îndepărtată adolescență unică și foarte personală
în
acea zi novalis își dăduse întâlnire cu romantismul
în
poeme cu suflet albastru cu sînge
albastru
scurgîndu-se
pe caldarîm înainte de măcel
poemul
avea nas avea gură avea dinți sfărîmați ca-n picturile rupestre
din
pădurea neagră omul negru venea cu securea și i le ciopârțea
întâi
degetele
apoi
îi
scotea unghiile
&
tot sadismul pentru care fusese în stare specia umană să danseze -n circusmaximus
~*~
catalin
afrasinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu