Precizare
Te inseli, draga confrate Cristache. Epoca de amintire
trista - pentru multi dintre noi, daca
avem in vedere literatura si cultura, mai putin trista decat asta in care traim
- a fost mult mai productiva, mai eficienta. Da, Un prim asppect pe care eviti sa-l evoci tine
de faptul ca volumele se editau - in mii si zeci de mii de exemplare, cum spui
- pe banii statului. Daca sponsorul punea anumite conditii, era dreptul lui,
asa cum se intampla si acum - cand "corectitudinea politica" are
efecte mai parsive decat cenzura din acele vremuri. Nimeni nu sponsorizeaza
editarea unei carti fara sa urmareasca un scop - de obiei castigarea simpatiei
politice sau sentimentale. Calitatea creatiilor era un aspect deloc neglijat,
mai ales de catre autori, care se vedeau nevoiti sa se autocenzureze. Si ce
scriitori de valoare se editau, unii vanzandu-se pe sub tejghea! Cat despre
cititori, nici macar nu e loc de comparatie. In metrou s-a vazut si se vede,
cred, in modul cel mai concludent adevarul asta; daca inainte din 10 calatori
cel putin 5-6 citeau o carte, acum din 10 calatori 7-8 butoneaza telefoanele.
Incearca sa compari continutul cartilor editate atunci
si acum, sa zicem cele destinate copiilor sau cele de poezie, ca sa nu mai
vorbim de valoroasele volume de proza. Aveam (atunci, ca acum e vai de noi!) o
elita literara adevarata, respectata si pretuita de "mase" .Si ce
ieftine erau atunci cartile! Si ce ieftin era un bilet la film sau la teatru!
Si cat de accesibile erau cinematografele si teatrele pentru toti romanii. Si
ce efect aveau filmele si piesele de teatru asupra spectaorilor - ca si cartile
asupra cititorilor, indiferent de paturta sociala din care faceau parte. Sa nu
uitam cartea straina, in conditiile cand mai toti din cei scoliti dupa perioada
stalinista (inundata cu literatura sovietica) erau la curent cu marea creatie a
lumii.
Cred ca putem conchide ca arta si cultura devin din ce
in ce mai mult un apanaj al elitelor - din ce in ce de mai joasa spetza. Exista
si exceptii, care intaresc regula. Omenii erau mai umani, mai oamen+i, mai
aproape de Dumnezeu, in ciuda restrictiilor- de multe ori evocate exagerat. Eu,
de exeemplu, membru PCR botezat in biserica, mergeam la Inviere, la cununii si
botezuri, m-am cununat, mi-am botezat copilul in biserica si am botezat chiar
in biserica de la Razoare - la 300 metri
de Ministerul Apararii, unde lucram. Si nu eram singurul, toti colegii participau
la aceste evenimente. Eram solidari, nu ne era teama. Imediat dupa moartea lui
Stalin, ca elevi in clasele primare, la tara, dupa Inviere eram pusi in
genunchi la scoala, drept "pedeapsa" - una incomparabila (socoteam
noi) cu rastignirea lui Iisus si mult mai blanda, ca efect, decat juliturile
capatate de noi la joaca.
Nu, prietene, epocile in discutie nu merita comparate.
Cea de acum este una pornita sa distruga valorile celeilalte, ceea ce nu tine
de esenta spiritualitatii umane. Mie personal nu-mi convine dezumanizarea,
dez-spiritualizarea asta. N-as putea trai o zi pe "Planeta
maimutelor" - apropo de contactul de atunci cu arta occidentala. Si
apropo de acest apropou, daca un artist din America considera atunci ca traia
intr-"O lume nebuna, nebuna, nebuna"
- oare ce ar avea de spus despre cea de azi? Din pacate, azi Stan si
Bran au ajuns eroi de tragedie!
MARIAN ILIE
În joi, 26 oct. 2023 la 15:31, Cristache
Gheorghiu <gheorghiu2008@gmail.com> a scris:
În
urma textului „Bookfest - Brașov 2023”, publicat în mass-media, am
primit câteva replici cu subiectul: scăderea reală a numărului de cititori, în
contradicție cu afirmația mea prea optimistă, prin care mă bucuram de abundența
cărților publicate. Unul dintre ei afirma cu „mânie proletară” că, înainte de
1989, cărțile sale erau tipărite în zeci de mi de exemplare și erau distribuite
la toate librăriile și bibliotecile din țară, spre deosebire de cele publicate
azi, în doar câteva exemplare, care îi sunt trimise doar lui, care le și
plătește. Cât se poate de adevărat, doar că eu nu făceam comparația cu
„minunata epocă de aur”, pe care prefer s-o uit. Cărțile cu „tovarășul” se
editau în peste 100.000 de exemplare, dar cine le citea?
Da,
este adevărat, cu câteva precizări. Se amintește tirajul editat, ceea ce nu are
decât o vagă legătură cu numărul cititorilor. Dat fiind modul de raportare a
„minunatelor realizărilor ale înfloritoarei economii socialiste românești”, ar
trebui să tăiem ultimul zero, pentru a ne apropia de valorile reale. În plus,
informațiile oficiale nu spun nimic despre returul cărților nevândute, pentru
recuperarea hârtiei consumate.
Optimismul meu avea o motivație. După 1989, descătușați de restricțiile
impuse, românii au început să scrie într-o veselie. A apărut și o puzderie de
edituri prin toate târgurile, ca să nu mai vorbesc despre universitățile fără
profesori universitari. Cu timpul, evoluția s-a mai domolit și trendul
continuă. Rezultă că și selecția este mai riguroasă. Eu mă bucuram că totuși se
publică. Acesta era motivul optimismului meu. Pentru că el are totuși o limită,
simt acum nevoia să nuanțez. Majoritatea cărților expuse la salonul brașovean
din acest an sunt traduceri ale unor autori străini, pentru că doar acestea se
cumpără. Mă tem că v-am dat o veste tristă, dar nu am încotro.
Nu
am de unde sa scot o statistică a numărului de cititori de azi, în comparație
cu cei de dinainte de 1989. Nu am însă nici un motiv să cred că ar fi mai
puțini. Procentual, înclin să cred că sunt mai mulți, fiindcă nivelul
exigențelor profesionale a crescut odată cu cel al tehnologiei, inclusiv al
inteligenței artificiale. Iar dacă avem în vedere Internetul, fie și după
eliminarea din discuția a tembelismelor, rămâne un număr însemnat de tineri ce
se informează pe această cale mai mult decât prin lectura unor cărți. Așadar
... lucrurile sunt ceva mai complicate.
Cristache Gheorghiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu