duminică, 12 noiembrie 2023

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - ANTOLOGIE LIRICĂ A POEȚILOR NECUNOSCUȚI SAU UITAȚI (partea a II-a)

 



ANTOLOGIE LIRICĂ A POEȚILOR NECUNOSCUȚI SAU UITAȚI

(partea a II-a)

 

       „Noi ne-am născut sub semnul pătimirei

       Ca mărul ce-nflorise în brumar,

       Voiam s-aducem Cerul mai aproape

       Și pe Carpați să-i facem un altar.”

                      (VIRGIL MATEIAȘ)

 

      NEAGOE Basarab (1512-1521), Voievod al Țării Românești și Sfânt al Neamului

      Marele Voievod valah a luminat veacul său prin vestitele sale ctitorii și în mod expres prin Cartea de învățătură, de înțelepciune, Învățăturile sale către fiul său Teodosie, așijderea, și pe alții care vor fi în urma lui de Dumnezeu unși încununați Domni și biruitori țerii acesteia...”

   Am deschis partea a II-a a eseului, Antologie Lirică a Poeților necunoscuți sau uitați cu marele Domn, care n-a fost poet, dar prin Învățăturile salectitorie de suflet, un „falnic monument de literatură politică și filosofică”, a intrat în Pantheonul Filocaliei românești, cu acea strălucire sofianică pe care au avut-o marii Condeieri: Părinți, Scriitori bisericești ai Ortodoxiei.

   Învățăturile lui Neagoe Basarab, nu s-au dăltuit în slovă, ci într-un autentic COD, de morală, dragoste, respect, responsabilitate pentru Hristos, Fecioara, Patrie, Neam, Icoană  și Drapel.   

   Marele cărturar, istoric, filolog, scriitor, Principele Bogdan Petriceicu Hașdeu, l-a numit inspirat, simplu și frumos:  Neagoe BasarabMarc Aureliu al Țării Românești.”  

   „Fătul meu Teodosie, și vouă, cinstiților și dulcilor mei domni, care veți fi, în urma noastră, Domni și biruitori țării acesteia; așijderea și d-voastră, iubiții mei boieri, așa vă învăț: întâi să cinstiți cinstitele și sfintele icoane, pentru că icoanele cu adevărat sunt semnul și chipul Domnului nostru Iisus Hristos și pecetea lui... Iar, apoi, mai pe urmă, numai pentru a Lui Mumă și Născătoare de Dumnezeu, își luă urgia Sa de spre noi, și-și întoarse mila către noi, și iarăși ne arată fața Sa cea bună, ca să ne îndulcim de dânsa. Și ne deschise porțile Raiului, și ne dărui Împărăția cerească, iar Iadul îl sparse și-l robi, și pe Satana cu adevărat îl rușină și-l urgisi.”

    EMIL Botta

   Emil Botta, descendent din Arborele cnezial, Martin și Mihail Botha din Ținutul Chioarului și din ramura episcopului Ioan Bob, coautor la Supplex Libellus Valachorum, s-a născut la 15 Septembrie 1911, fiind fratele mai mic al rafinatului eseist creștin Dan Botta, care după clasele primare de la Adjud, a plecat întru întâmpinarea carierei actoricești.

   A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București, realizându-se ca actor al Teatrului Național din București, după debutul pe scenele din provincie. A onorat teatrul Capitalei cu rolurile marilor personaje: Othello, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion/ Năpasta ș.a., întrupat mai mult în tragediile antice, decât în drama contemporană.

   O serie de filme l-au consacrat ca artist de spirit: Dacii, Columna, Pădurea spânzuraților, Harap alb, Răscoala, Faust XX, Mastodontul, Reconstituirea, Șah la rege etc.

   Ca poet și-a ales ca însemn heraldic, dar și muză MIERLA, Artistă emerită a naturii, care știe frumos ca un menestrel, să cânte și să fluiere, devoalându-și astfel, eul liric sub transparența măștilor metaforice, prin seducția alegoriei, relevându-și astfel mai bine identitatea.

   A debutat cu poemul Strofă ultimă, în revista Bilete de papagal, a lui Tudor Arghezi, fiind însă un răsfățat al cenaclului și revistei Criterion, precum și un preferat al marilor spirite ale vremii sale: Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Nicolae Steinhardt, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Dan Botta, care l-au venerat pentru volumele: „Întunecatul april”; „Pe-o gură de rai”; „Versuri și Un dor fără sațiu”, ș.a., ce i-au conferit Ordinul Muncii clasa a II-a; Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a, iar ca actor titlul etern de Artist emerit.

   „Faptul că poetul avea să se impună ulterior ca un mare actor, a răsturnat perspectiva înțelegerii operei sale și „poetica rolurilor” a fost extrapolată pe seama acestui jalon deopotrivă biografic și profesional. Astfel jocul cu dramatis personae a fost socotit prioritar, într-o opțiune estetică guvernată mai de grabă de un spirit al veacului.” (Doina Uricariu, Postfață, la Un Dor Fără Sațiu, Ed. Minerva, București-1991)

                         GLASUL PETRULUI CERCEL

   „ – Oare s-a rugat, Petru Cercel?/ - Nu s-a rugat,/ de nimeni nu s-a rugat./ Nici de Dumnezeu/ nu s-a rugat?/ - Nu s-a rugat./ - Atunci, toate ce le-am auzit,/ sunau a minciună, a fals./ - Spune falsul,/ ar fi, la sunet, frumos./ - Frumos, nefrumos,/ eu am auzit/ glas de Petru/ cum s-a jeluit./ Spun la întâmplare,/ la nenoroc,/ ce mi s-a părut a fi/ al inimei sale foc,/ focul ce-l mistui./ Și stins și nestins,/ așa suna el,/ glasul Petrului Cercel:/ „Poate acuma/ când stelele nu-s,/ nu-s pe cer/ constelate imperii,/ poate acuma,/ odată ce m-a răpus/ Apune-Soare/ cu sulițe de foc,/ poate acuma/ cuvine-se,/ în starea de umbră/ nevăzută de ochi omenești,/ cuvine-se acuma,/ umbra de mândru bărbat/ să îngenuncheze/ la glie, la humă./ Cuvine-se a murmura,/ a mărturisi:/ Patrie, Mumă!” (Emil Botta, Un Dor Fără Sațiu, Ed. Minerva, București – 1980)

   Poetul Emil Botta și-a înfiiat, asumat, mărturisit și definit spectrul melodic al culturii noastre populare arhaice, Osia cultural-spirituală a neamului întru dăinuire națională și universală, astfel ca marile spirite ale omenirii să-și aducă prinosul lor de venerare și recunoștiință.

   Păstrându-și semeția singurătății în opera lirică, Emil Botta a devenit efigia poetului însuși!

   Poezia de nuanță patriotico-religioasă are o înaltă spiritualitate harică, devenind o terapie mistică, deopotrivă pentru autor și pentru cititorul pasionat de cultură aleasă, de cultul filocalic.

   Prezent în multe cele din jur, a celor din lăuntrul și din afara lor, Emil Botta a venit dinspre teatru înspre poezie și dinspre poezie înspre teatru, întruchipând astfel pe artistul complet.

                         PRINOS

   „Prințul norilor, tatăl florilor, Adonai/ a vizitat la miez de noapte albastrul pământ./ O, cum ondulau brațele margheritelor!/ Și câmpia își scoase pălăria.// Adonai s-a oprit la cocioaba urzicilor/ și trufașul munte a încremenit./ Jivinele cu botul pe labe/ au articulat câteva silabe.// Lingușitorul vânt își mușcă degetele/ ca ele să nu mai treacă prin lira copacilor,/ doar ulciorul șchiop aduse apă,/ și au mai venit un codru de pâine,/ un drob de sare și o ceapă.// Adonai mulțumind lucrurilor umile/ s-a urcat la cer, peste fire./ Cocioaba urzicilor era un trandafiriu rai/ și ulciorul și pâinea și sarea și ceapa cântau:/ Adonai, Adonai.” (Emil Botta, Poezii, Ed. pentru Literatură, București-1966)

   Și-a modelat ființa, conștiința, brodându-și caracterul cu religiozitatea testamentară primită de la străbuni, transfigurându-se întru menirea de desăvârșire a Artei dramatice ori lirice.

   Ecuația poet/ actor sau mai de grabă filiația poet/ actor l-a așezat în providențialul Catalog liric valah, alături de aureolații confrați: L. Blaga, I. Barbu, V. Blănaru – Flamură, P.C. Baciu, D. Bacu, C. Bolliac, D. Bolintineanu, G. Bacovia, P. Baicu, F. Bădulescu, D.I. Bălan, M. Buracu ș.a.

                                        UN DOR FĂRĂ SAȚIU

   „De un dor fără sațiu-s învins/ și nu știu ce sete mă arde./ Parcă mereu,din adânc,/ un ochi răpitor de Himeră/ ar vrea să mă prade./ Și pururi n-am pace,/ nici al stelei vrăjit du-te-vino în spații,/ nici timpii de aur, nici anii-lumină,/ izvoare sub lună, ori dornică ciută,/ nimic nu mă stinge, nimic nu m-alină/ și parc-aș visa o planetă pierdută./ E atâta nepace în sufletul meu,/ bătut de alean și de umbre cuprins.../ Un dor fără sațiu m-a-nvins,/ și nu știu ce sete mă arde mereu.” (Emil Botta, Un Dor Fără Sațiu, Ed. Minerva, București – 1980)

   Poetul-actor a fost căsătorit o vreme binecuvântată cu actrița Maria – Mimi Botta.

   Emil Botta a scris din preaplinul Dorului său, în care i se preamărește Neamul, din dorința de a se regăsi în seva Națiunii sale creștin-ortodoxe, conturându-și chipul în Icoana Străbunilor.

   Volumul Întunecatul April, în care autorul își păstrează independența și originalitatea a fost de fapt un însorit primăvăratec ce s-a răsfrânt strălucitor într-o undă nouă de lirism, prin care suprapune vibrația existențialismului peste eonul vizionarismului său dionisiac.

   Dincolo de geometria frazării și-a conturat liniile fundamentale ale poeziei, țâșnite prin nuanțe frenetice, alegorice, care te înfioară sublim din nesecatul izvor de har, ca un TOT al Patriei.

                              PATRIA

   „Spune mai frumos ciocârlia/ și mai frumos, în șoapte, frunza/ numele Tău!/ Mai frumos decât mine,/ de mii și mii de ori mai frumos,/ apele spun/numele sfânt.// Ce să mai fac eu,/ ce „spuneri frumoase”/ să vă mai spună/ omul vostru?/ Doar un sărut de pământ,/ o pecetă pe gură,/ doar să fiu în genunchi,/ înnebunindu-mă dorul.// Flămând sânt,/ lacom de izvoarele Tale./ Ca bolnav sânt, neîmpăcat sânt,/ ziceți-mi una „de dor”/ pentru ca să mor,/ fie-mi suspinul ușor:/ Spune mai frumos ciocârlia,/ numele Tău,/ sfântă a sfintelor...”(Un Dor Fără...)

   Toate marile creații dacoromâne din toate timpurile sunt expresii ale frumosului românesc, reflectate în întrebări și răspunsuri către universalitatea ce s-a întocmit în termen carpatin!

                                  GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

   12 Noiembrie 2023

 









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu