mircea dorin istrate
Poezii pentru neam și țară,
de
1Decembrie,
,,Ziua României”
~*~
NOI VREM
SĂ NE UNIM CU
ŢARA
,,Noi vem să ne unim
cu ţara’’, gândea opinca adunată
Sub fulguiala de
speranţe la Alba Iulia-mpărată,
Să fim rotundul unei
patrii cu toţi ce au acelaşi grai
Şi de milenii tot
frământă ţărâna ăstei guri de rai.
,,Noi vrem să ne unim
cu ţara’’ şi-au zis trudiţii din Ardeal
Căzuţi sub biciul de
obidă a grofului stăpân pe-un deal,
Pe câmpul cel luat cu
sila, ce împrejururi nu-i ajung
Pe care ei, trudiţii
noştrii, îl tot munceau ca boii-n jug.
,,Noi vrem să ne unim
cu ţara’’ a fost un zvon din deal în deal
La cei români la care
soarta cuibar făcutu-le-a-n Ardeal,
Crezând că astfel vor
întoarce norocul care l-au pierdut
Şi-apoi uniţi vor fi
puterea, ce-o face ţării ‘naltul scut.
,, Noi vrem să ne
unim cu ţara’’ a fost fior de vremi grăbite,
Voinţa lacrimei
uscate în cele timpuri obidite,
Ce-au adunat măruntul
ţării în clipa mare de-nălţare,
S-o facă filă de
istorii, nădejde veşnic urcătoare.
,,Noi vrem uniţi să
fim cu ţara’’, că doar aşa vom fi vecie,
Nu risipiţi şi în
dihonii, robind la alţi stăpâni pe glie,
Că soarta noastră şi
a ţării e pumnul strâns, ce dă putere
Durerii toată
adunată, ce fi-va mâine, înviere.
**
Așa gândit-au toți
de-o seamă la Alba Iulia-mpărată,
Când fost-au într-un
gând și-o faptă înălțătoare și bărbată,
Ce mi-au făcu UNIREA
MARE pe-ntinsul gliei strămoșești,
Să știe toți c-aici
de-apururi, vor bate inimi românești.
***
ALBA IULIA-MPĂRATĂ
Zi de Mare
Sărbătoare, când, la Alba Împărată,
Neamul nostru, de
milenii , vrut-a nația-nchegată
Într-o limbă și-ntr-o
vrere în gândire și-n simțire,
Ca să-mi fie pumn
furtunii, pentru vremea ce-o să vie.
De-asta-n NOUĂ SUTE
OPȘPE, pe câmpia din Cetate,
Vrerea neamului
aceasta și-a făcut sfănta dreptate,
Renntregindu-se pe
sine din fărâme și din părți,
Ce tot fost-au
pân-atuncea pe la alți-n alte hărți.
Visul lui Mihai
Viteazul, ,, pohta ‘’ lui ceia dorită,
Vredniciții lui,
urmașii, i-au făcut-o împlinită,
Și ne-au dat-o ca
avere s-o păstrăm din tată-n fii,
Până când din neamul
ăsta, vom mai fi vre-o câțiva vii.
*
Pe catapeteasma țării
stau de-acuma rânduiți,
De la Decebal
străbunul, toți acei înșiruiți
Ce mereu în gând și faptă au avut SFÂNTA UNIRE,
A acelora de-o limbă,
de un țel, de o vroire.
Scurtă fost-a
bucuria clipei cele de unire,
Că mai marii lumii
ăstei vrut-au altă sorocire,
Și din nou în
despărțire pentr-o vreme ne-am aflat,
Până Cuza, domnul
nostru, iarăși ne-a împreunat.
**
Azi, același gând ne
mână, să mai facem o unire
Cu aceia de pe
margini, ce-s sub altă stăpânire,
Ca să fie pe vecie sfântul nost’ PICIUOR de PLAI
Și pe el pururea-mi
fie-mi, dulcea, GURA mea de RAI.
***
Puneți muc de lumânare pe altarul vost’ din suflet,
Când gândiți la toți
aceia ce-au avut în a lor cuget,
Vrerea neamului și-a
țării pentru clipa de mărire,
Ce cândva tot va să
vină, pentru draga-mi românime.
Nu lăsați să sece
vâna iubitorilor de țară,
Strângeți iar, cum
mai făcut-ați, românimea de pe-afară,
Și-ntregiți într-o
unire tot pământul românesc,
Că-i a Maicii cea
GRĂDINĂ, darul sfântului ceresc.
***
UNIREA CEA MARE
Din ce-am fost
odată, mare-mpărăţie
Ce şi-a-ntins
hotarul către larga zare,
S-a ajuns în
vreme, neamul să îmi fie
Jumătăţi de ţară
prinse în hotare.
Câte Doamne
zbateri, câtă
umilinţă,
Câte lupte,
jertfe, câte vieţi curmate,
Câte rugi la Tine,
în smerit, căinţă,
N-am ‘nălţat
Mărite vremi nenumărate.
Ne-a unit o clipă MARELE VITEAZUL,
Sub un singur
sceptru să îi fim ai lui,
Am crezut atuncea
c-am trecut necazul
Şi-i vom face
dară, pofta dumnealui.
N-a fost ca să-mi
fie timpul de răsplată
Pentru toată truda
ce-am trecut-o-n veac,
A rămas spenanţa
pentru altădată
Să unim de-apururi
vechiul neam de dac.
Vint-a Domnul CUZA, să ne-nfioreze
Mintea şi
credinţa, inima română,
Să fim toţi o
ţară, suflete viteze
Puse-n palma
sorţii şi aşa rămână,
Când dorinţi din
inimi scrise într-o jalbă
S-au cerut să fie
lângă ţara mamă,
Sora Bucovina,
sora Basarabă
S-au unit cu ţara
închizâd o rană.
Sora Transilvană,
veşnic lăcrimată
Şi-a luat destinul
în a sale mâini
Şi-n măreaţa
clipă, Alba Împărată
Plămădit-a soarta
dodoloaţei pâini.
Astfel neamul
vrut-a ca atunci rămână
Suflet lângă
suflet, Romania Mare,
Veci să dăinuiască
naţia română
În cuibarul
vremii, neînvinsă, tare.
***
MĂREAȚĂ
ZI
E picurată Alba Împărată
C-o ploaie rece, tristă, mohorâtă,
E început de iarnă lăcrimată,
Venită pe hoțește, nedorită.
Așa a fost și-n clipa de sortire
Când s-a pornit Ardealul răbdător,
Spre Alba, cu dorința de unire
Sălășluită-n gândul tuturor.
Aveau în suflet încă adunată
Speranța că primi-vor înapoi,
Moșia lor de vremuri înstelată
Pe astă humă-n neam, de mari eroi.
Mihai Viteazul încă le-arătară
Că neamul nostru-i tare sub un scut,
Că-n vremea veche, ceea milenară,
Așa răzbit-a el, dintr-u-nceput.
Așa atunci, la Alba Împărată
Românii toți au fost de-un singur gând,
Să vadă românimea adunată
Sub tricolorul nostru fluturând.
Măreață zi, speranțe împlinite
În ninsul iernii ceea friguroasă,
Urmașii de urmași s-o țină minte
C-a fost cum nu e alta, mai frumoasă.
*
Cinstire ție neam prea răbdător
Că la-nceputul lunii lui Ningău,
Istoriei nu i-ai rămas dator
Și ți-ai făcut cum vrut-a, gândul tău.
***
ROMANIA
MARE
E-ntâi
Decembrie, o zi cu frig și zloată,
Dar
azi, la ALBA IULIA-mpărată
Sărbătorim
UNIREA noastră care,
Făcutu-mi-a
de-un secol, cea ROMÂNIE MARE.
A
fost atunci, demult, în cela timp,
Dorința
de unire-n orice chip
A
grăitorilor de limbă românescă,
Vechi
trăitori sub pronia cerescă,
De-a
fi-n frăție într-un singur gând
Românii-nnevoiți
pe-acest pământ,
Să-i
facă astfel visul împlinit
La
cel ce ,,pohta mea,, el și-a voit.
Ce
bucurie-a fost atuncea-n țară,
Că-mpreunați,
neghina o să piară
Din
huma românească, și-or sorbi
A
Milcovului apă, și-or veni
Să-ncingă
iară a unirii horă,
De-apururi
fie-mi frate și cu soră
La
greu, la împilări, la bucurii,
Pe-acest
pământ, vecie de vecii.
*
Vă
încinstesc mereu pe voi, cei care,
În
arsul unui muc de lumânare,
Vă
‘nalț smerit din țandără de gând
Când
pleoapa mea a rouă-i lăcrimând,
C-ați
fost atunci, în fruntea celor care
Au
vrut și mi-au făcut cea ROMÂNIE MARE,
Împreunându-ne
pe toți ce îmi vorbesc,
Străbunul
grai, pe plaiul românesc.
Veniți
în an la Alba Împărată
Să
arătăm mereu ca altădată,
Că-n
cuget și-n simțiri suntem uniți,
Iar
cei de-atunci mai încă-s amintiți
Că
au făcut clipita mărețită,
A
ROMÂNIEI MARI, REÎNTREGITĂ
***
A NEAMULUI
EROI
ALBA IULIA ne
vine, din prelunga viețuire
Când înțelepciunea
vremii ne-a-nvățat să vrem unire,
Că doar ea și
dorul țării ne va da sfânta putere
Ca să ținem
laolaltă, moștenita cea avere.
În unire și-n
virtute au luptat la Segetuza
Moșii și strămoșii
noștri, să ne lase-n vatră spuza
Flăcării ce va
aprinde focul jertfei pentru noi,
Ca să fim,
când vremea cere, ne-nfricați și bravi eroi.
Zid am fost cu
domnul MIRCEA în mirare și în fală,
Când în vale, la
Rovine, mândra armie-otomană
A pierit în
smârcul bălții de al nostru larg avânt,
Ce-a fost dorul
libertății, care nu e vorbă-n vânt.
Domnul ȘTEFAN, cât
trăit-a, tot purtatu-ne-a-n
războaie
Să știm gustul
libertății și-al nost’ braț să nu se-nmoaie,
Să ne nalțe-n fala
lumii, toți din jurul lui să știe
Că cea nație
română, este vifor la mânie.
Cu MIHAI, VITEAZUL
nostru, am fost steauă în urcare,
Pildă la viitorime
cum frumosul gând nu moare
Când e vorba ca
norodul risipit să se unească,
Și sub mână
domnitoare țara asta să renască.
Tot așa ne spuse
CUZA, că unirea e putere
Și că țara
strânsă-ntruna niciodată nu va piere
Când viața vamă
dată, e plătita libertate,
Iară cei rămați în
humă, de onoare-ave-vor parte.
*
Ridicați drapelul
țării peste vechile morminte
Unde-și dorm vecia lungă, toți eroii dinainte,
Ce și-au dat viața
vamă în vâltoarea unor lupte
Țării, neamului și
lumii, în onoare și-n virtute.
Și în lacrima din
suflet puneți rugă de iertare
Ca-n pomelnicul
durerii aibă parte fiecare,
De o sfântă
plecăciune ce din inimă le-om face,
Că trăim sfinția
clipei, bucurându-ne de pace.
***
CU GÂND
LA ALBA ÎMPĂRATĂ
De
ce vi-s ochi-n lacrimi, iubitele-mi surori?
Frumoasa
BASARABĂ și dulce BUCOVINĂ,
Dece-mi
priviți la ceruri cum mi se duc cococri
Spre
mama ce v-așteaptă de-atâta timp la cină?
Blestemu-i
ca o umbră pe viața voastră toată
Și
nu se dezlipește de voi măcar o zi,
Cu
ce greșit-ați oare s-aveți această soartă?
Și
când norocul încă la voi v-a reveni?
Vi-i
prea frumoasă glia cu dealuri unduite,
La
poale-aveți poiene amirosind a floare,
Păduri
aveți prea dese cu frunze ruginite
Și
prea vi-i dulce apa ce curge din izvoare.
Smerit
e al vost’ suflet și-n toate răbdător,
Vi-i
inima deschisă și vorba caldă, blândă,
Iar
gândul vostru-i încă ades prea iertător
Și
de frumos în toate ce-a inima-i flămândă.
Prea
mult fior în suflet vă lăcrimează geana,
Iar
cântul vostru încă de jale-i sugrumat,
În
vers aveți dulceață ce lecuiește rana,
Iar
jocul vi-i adesea cu pasu-mpiedicat.
*
Aveți
vecini prea lacomi la soarele răsare
Și
nesătui de toate când iau pe apucat,
Mereu
se-ntind ca râia trecând peste cărare
Și-s
mulți ca frunza-n codru când umblă la furat.
Ei
sunt blestemul nostru și-al altora ca noi
Din
învechite timpuri când au ajund pe-aici,
Când
iau ceva cu sila, ei nu mai dau n-apoi
Și-ți
amărăsc viață, sub lovituri de bici.
De-aceea
doar în Domnul speranțele le punem
Ne
scape de urgia ce a căzut pe noi,
Că
de așa o ținem, putem atunci să spunem
Că-n
veacul ăsta încă, iar fi-vom sub nevoi.
Ne
trebuie UNIRE și DRAGOSTE DE FRATE,
Ne
trebuie SIMȚIRE ne trebuie FIOR,
Ne
trebuie și BRAȚE și INIMI MAI BĂRBATE,
Și
DRAGOSTE DE ȚARĂ de NEAM și de POPOR.
Și
unul să ne steie cu-al său curaj în frunte
Iar
noi în a sa umbră să-i fim mereu aproape
Uniți
s-avem cu toți tăria unui munte
Și-n
veci să nu ne temem de luptă și de moarte.
*
Așa
vom ține pietul la toți dușmanii lumii,
Așa
ne veșnici-vom în fală și-n onoare,
Așa
noi însfinți-vom cu viața fața humii
Și
numele ne fi-va, o stea nemuritoare.
**
Aduceți
de la Nistru, aduceți de la Tisa,
Din
dulcea Bucovină, din sfânta Basarabă,
Acasă
toți românii, ca mâine neamul ista
Să
fie iar la Alba, la Sfânta Catedrală.
***
EU
VĂ ÎNDEMN
Când
florile de GHEAȚĂ îmi înfloreau ferești,
Mă
PREUMBLAM cu gândul prin lumile cerești
Și
îmi făceam pe-acolo CUIBARUL meu de vis,
Din
NĂZUIRI aprinse, din DOR de necuprins,
Împreunând
cu gândul MINUNI ce-s în ceresc,
Făcând
din sterpe LUTURI,, un Rai dumnezeiesc.
*
Ne-a
dat Măritul VISUL și aripi di-mpreună
Să
CĂRĂRIM cu ele prin gânduri ce se-adună
În
bobul nost’ de MINTE ce are-n el divin,
Ca
să străbatem Raiuri și-adânci Genuni de CHIN,
Și
binele și răul cu toții să-l SIMȚIM
Și
ura și iubirea de-asemenea s-o ȘTIM,
Iertarea
și-ncă jertfa ne NALȚE-n vrednicie,
Ca-n
Raiul cel din ceruri, să VIEȚUIM vecie.
Noi,
TRĂITORI o clipă pe globul cel de tină,
Ne
PIERDEM în nimicuri, tot așteptând să vină
Cea
vreme LINIȘTITĂ cu pace ne-ntreruptă
În
timp ce GÂNDUL nostră, mereu se vrea la luptă,
Pentru
averi, putere, și-ambiții belicoase,
DEDAȚI
să fim apoie, PLĂCERII păcătoase.
*
De-așa
GÂNDIȚI într-una, voi trăitori ca MINE,
În
ură și minciună NICICÂND nu fi-va bine,
SCHIMBAȚI-vă
dar gândul și visul și visarea,
Fi-ți
DORITORI de bine și mi-ți primi IERTAREA,
Ca
să puteți ÎNCEPE de-acum o viață nouă,
Și
BINE să vă fie, de-a PURUREA și vouă.
***
URARE ȚĂRII MELE
Ne ține Tu Doamne pe
GLIA STRĂBUNĂ,
În PACE și SLAVĂ mereu
să trăim,
Din paiul câmpiei ți-om
face CUNUNĂ,
Ca-n
LUNGĂ VECIE aici să ne știm.
Ne fie strămoșii
ISTORIE VIE,
În suflet și-n cuget
mereu să-i PURTĂM,
Ne deie PUTERE a lor
VREDNICIE,
Cât încă cu gândul
mereu îi cătăm.
Iar umbră cât facem pe
VATRA STRĂBUNĂ,
De fi-vom în cuget și-n
suflet UNIȚI,
Nimic nu ne-o FRÂNGE
cât stăm împreună
Și nu ne-or atinge a
Iudei ARGINȚI.
Și dă-ne de-acuma cea
MINTE din urmă
Și semeni să-i punem ne
fie MODELE,
Să nu mai rămânem doar
NEAM și o TURMĂ
Și toți ne vorbească că
facem doar RELE.
*
Acuma mi-s vremuri prea
mult NEVOITE,
Trăim în PĂCATE ce greu
ne ROBESC,
Urmăm MINCINOASA cea
gură ce minte,
Hulim VEGHETORUL din
sfântul ceresc.
Iar dacă NĂPASTA pe noi
se abate
ÎNVĂȚ să ne fie la cea
NE-ASCULTARE,
E numai că astăzi cel
frate cu frate
Uitat-au că NEAMUL e
unul sub soare.
***
TREZEȘTE-NE Doamne că
vremea-i târzie,
Ne pune pe CALEA
călcată de sfinți,
Și fă-ne cum fost-am
să-ți placă și Ție,
CREȘTINI
preasmerelnici, frumoși și cuminți.
Și-n noi pune Doamne
IERTARE, IUBIRE,
De NEAM și de ȚARĂ, de
FRAȚI și DUȘMANI,
Și VIS și VISARE și-n
toate TREZIRE,
Și-așa Tu ne ține.... o
mie de ani.
***
Veniți români la Alba împărată
Să-i preacinstim pe cei ce-au fost odată
Sămânță de voință și virtute,
Netemători chiar moartea s-o înfrunte,
Să-i facă libertății veșnicie,
Aici, pe româneasca noastră glie.
&&&
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu