sâmbătă, 25 noiembrie 2023

Stanciulescu Alexandru Barda - MINILECTURĂ cu APEL si GÂND DE SEARĂ, DOAR O VORBĂ....!

 




SFATURI PENTRU O VIAȚĂ PLINĂ DE IUBIRE ȘI BUCURIE

- SFÂNTUL PORFIRIE -

 

 

 

„HRISTOS ESTE IUBIREA NOASTRĂ”

 

Una este ținta noastră: iubirea lui Hristos, a Bisericii, a aproapelui. Iubirea, slujirea lui Dumnezeu, dorul fierbinte, unirea cu Hristos și cu Biserica este raiul pământesc.

 

Iubirea lui Hristos este iubirea aproapelui, a tuturor, a vrăjmașilor. Atunci când iubești, trăiești în Omonia. Nu vezi nici mașinile, nici lumea, nimic. Ești înlăuntrul tău împreună cu persoana pe care o iubești. O trăiești, te bucuri de ea, te însuflețește.

 

Gândiți-vă că persoana pe care o iubiți este Hristos. Hristos în mintea ta, Hristos în inima ta, Hristos în întreaga ta ființă, Hristos pretutindeni. Ai harul și poți suferi toate pentru Hristos. Poți chiar să și pătimești pe nedrept. Să rabzi nedreptăți pentru Hristos, ba chiar cu bucurie.

 

Dacă sufletul se zbârcește și devine nevrednic de iubirea lui Hristos, atunci Hristos rupe legăturile, căci El nu vrea lângă Sine suflete „grosolane”. Sufletul trebuie să-și revină, pentru a deveni vrednic de Hristos, să se pocăiască de șaptezeci de ori câte șapte.

 

Adevărata pocăință va aduce sfințenia. Să nu zici: „trec anii, nu sunt vrednic”, ci „mi-amintesc că am avut și eu zile deșarte, când nu trăiam aproape de Dumnezeu”.

 

Și în viața mea au fost zile deșarte. Eram de 12 ani când am plecat în Sf. Munte. Ăștia nu sunt ani? Bineînțeles, eram mic copil, dar am trăit 12 ani departe de Dumnezeu. Atât de mulți ani!..[1]

 

 

 

 

Care este puterea României?

- Pr. Justin Pârvu -

 

 

La mulți ani, România!

 

Generația neamului nostru e trecut, prezent și viitor. Și care este, în sfârșit, puterea și forța noastră în viitorul nostru? Este tocmai această suferință puternică. A fost mai puternică decât ne închipuim noi. În sărăcia noastră românul mereu a dorit altceva, și-a dorit mântuirea, și-a dorit chiar și suferința: „Mai bate, Doamne câte-un cui, mai vâră câte-un spin!”. Ăsta este românul nostru: întotdeauna și-a mângâiat suferința prin nădejdea aceasta, a Învierii Domnului Iisus.

 

Românul dintotdeauna a fost și în lipsă, și în îndestulare. El a spus mereu: „Doamne ajută! Mulțumesc și de mult și de puțin”. El a mulțumit că are o viață liniștită și pace sufletească. Românul e și poet, mare poet. Și cam toți bunii români au și cântat. În toate timpurile au fost români care au împărtășit toate durerile neamului nostru. Îmi amintesc că eram pe la începutul războiului și că în luptele care se dădeau la trecerea Nistrului, veneau trenurile cu răniți, cu morți și intrau în țară. Îmi amintesc de băieții ăia, săracii, care erau cu un picior rănit, cu mâini rănite și care ziceau: „Vreau să-mi refac viața, să intru din nou în luptă cu dușmanul țării și al Bisericii”.

 

Se dovedește că românul e mereu bine dispus, chiar în toate împrejurările, și bune și rele, fericite și nefericite, dar merge în frunte cu cântarea. O să se mai ridice generații de oameni care să mai poată scoate ceva la lumină, așa câte un adevăr.

 

 

 

RAIUL DE AICI

- Parintele Paisie Olaru -

 

 

Într-o zi, admirând batrânul Parinte Paisie frumusetile muntilor si codrilor singuratici de la Sihla, a zis catre ucenicii sai, suspinând din inima: Tare ma tem sa nu ramânem numai cu raiul acesta de aici si sa-l pierdem pe celalalt, din pricina lenevirii noastre!

 

Parintele Paisie Olaru, Parintele Paisie duhovnicul, traducere de editie ingrijita de Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993, p. 35

 



„Să nu mă plângeți când mor”

- Pr. Arsenie Boca -

 

 

Părintele Arsenie înainte de a muri a spus: „Să nu mă plângeți când mor, pentru că eu de dincolo vă pot ajuta mult mai mult”. A fost un sfânt.

 

La Canal, l-au dus într-un grup cu bătrâni care nu făceau norma și nu primeau mâncare. Când a venit Părintele Arsenie, dintr-odată au venit și milițienii, toți făceau norma. Uite așa, așa creșteau munții de pământ! Și el a căpătat simpatia gardienilor de acolo. „Măi frate, a venit preotul ăsta și uite cum crește pământul, așa, mormane!”. Își făceau norma, primeau bătrânii de mâncare.

 

Cum a ajuns la înmormântarea mamei lui?

 

La un moment dat, Părintele Arsenie îl roagă pe gardian: „Îmi dai voie să mă odihnesc vreo trei ore?”. Și spune: „Da, păi, datorită dumitale au crescut munții ăștia, fac norma, sigur, odihnește-te pentru că meriți!”. Și asta a fost dimineață.

 

Pe la 11 vine un control de la Ministerul de Interne cu numărarea deținuților din sector: „Unul lipsește! Alarmă!”. Nu era spart nimic. „Unde-i?”. Îl căutau. Nicăieri! S-a auzit la Ministerul de Interne. Peste vreo patru ore, a început din nou verificarea, poate au greșit. Când au numărat iar după vreo patru ore, a ieșit numărul. Și îl văd pe Părintele Arsenie. „Dar dumneata, unde ai fost?”. „Păi nu v-am cerut voie și mi-ați dat voie?”. „Da!”. „Dar, unde-ai fost, că nu te-am văzut?”. „Am fost la înmormântarea mamei mele de la Vața de Sus”, o distanță de 800 de kilometri.

 

S-au uitat unul la altul. Coloneii de Securitate au dat repede telefoane să se confirme declarația. Vine răspunsul: „Da, preotul Boca, fiul «moartei» a fost la înmormântare”. Au făcut un consiliu și au spus: „Domnule, dacă omul ăsta se duce cu toată paza unde vrea, de ce să-l mai ținem? Pentru că el pleacă când vrea și unde vrea”. Și i-au dat drumul de la Canal. Asta e absolut adevărat, adevăr confirmat.

 

 

 

România Sfântului Andrei

- Părintele Justin Pârvu -

 

 

Ortodoxia şi neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale Creştinismului şi de atunci Ortodoxia a fost sufletul acestui neam.

 

De aceea noi am şi dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi, datorită binecredincioşilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decât să vândă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită fap­tului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie, acum.

 

Răspunderea față de România

 

Cu mult regret vă spun că se întâmplă lucrurile acestea spre desființarea noastră ca nație și ca trăitori ai acestor ani frumoși ai neamului nostru. De aceea, avem o răspundere înaintea lui Dumnezeu. Să știți că nu rămâne neîntrebat la judecată niciun creștin-ortodox, despre ce a lucrat el în viața lui de toate zilele.

 

Nu o să-l întrebe câte averi sau câte moșii și cu câte sisteme economice a colaborat! O să te întrebe: „Ce ai făcut tu pentru Hristos, ce ai făcut pentru botezul tău, ce ai făcut pentru numele tău de creștin?”. Acestea vor fi întrebate.

 

Și atunci sigur că vom da răspuns fiecare după ceea ce am făcut, după ceea ce am mărturisit, că după cum spune Evanghelia: „Dacă v-ați lepădat înaintea oamenilor de numele Meu, și Eu mă voi lepăda înaintea îngerilor Domnului”.

 

Și iată că aceasta este misiunea noastră de ortodocși, să mărturisim și dacă se poate, să murim pentru această frumoasă învățătură a Evangheliei.

 

Care a fost viața Mântuitorului? 33 de ani pe pământ, persecuții, prigoane, ucideri, răstignire și Învierea. Așa e și neamul nostru, mergem cu toții în această suferință, în această greutate, ca neamul nostru să învieze prin Hristos. Dumnezeu să vă călăuzească!

 

(Fragment extras din cartea „Ne vorbește părintele Justin”, vol. IV)

 

 

 

Părintele Justin și Sfântul Andrei ajută o familie săracă

 

 

La sfatul Părintelui Justin am fost toată familia la Aiud. Ne-am închinat, am luat ulei de la Sfinți și, ajungând în Cluj, ne-am oprit la o autoservire să mâncăm. Și, după ce am comandat, a venit un domn și ne-a întrebat: „Pot să plătesc eu?”.

 

Iar soțul meu i-a răspuns: „Dacă erați în față, vă rog, plătiți”. Și zice: „Nu, dacă sunteți de acord să vă plătesc eu consumația”. Noi eram în buzunar cu bani împrumutați.

 

Am spus bogdaproste și când am ajuns la Părintele i-am zis: „Uitați am fost la Aiud”. Și Părintele: „Da, știu și Sfinții de la Aiud v-au dat și masă”. Am rămas cu toții uimiți de străvederea lui.

 

„O să fie și niște minuni astăzi cu tine”

 

Altădată am venit în noiembrie de Sf. Andrei. Am intrat în ajun și Părintele mi-a zis: „O să fie și niște minuni astăzi cu tine”.

 

Și un tânăr din București mi-a cerut o cărticică de rugăciuni să citească cât stă să aștepte la Părintele.

 

A doua zi m-am întâlnit cu el ca să-mi dea cărticica înapoi. Fusese chemat de Părintele la ora 8 dimineața și voia să facă o donație.

 

Urcând pe scări a zărit-o pe fetița mea și a întrebat-o: „Cum te cheamă?”. „Andreea”. „Dar mai ai frați?”

 

„Da, mai am trei frați”. Și a deschis cartea și mi-a dat opt milioane de lei fără să-i fi spus că eu în buzunar nu aveam decât câțiva leuți. Îl cheamă Mihai și e din București.

 

(Extras din cartea „Părintele Justin – Mărturii ale sfințeniei”)




Dovezi istorice. Propovăduirea Sf. Apostol Andrei în ținuturile noastre.

De Ioan Vlăducă

 

 

Învăţătura creştină a fost cunoscută de timpuriu în Dacia, mai ales în teritoriul dintre Dunăre şi Mare, viitoarea provincie Scythia Minor.

 

După Pogorârea Duhului Sfânt şi întemeierea Bisericii la Ierusalim, în ziua Cincizecimii, Sfinţii Apostoli şi apoi ucenicii lor au început lucrarea de propovăduire a învăţăturii creştine, potrivit poruncii date de Mântuitorul Însuşi înainte de Înălţarea Sa la cer: Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pre ei în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh (Mt. 28: 19).

 

Dovezi istorice

 

Regiunile sud-dunărene învecinate cu noi au fost evanghelizate direct de Sfântul Apostol Pavel şi de ucenicii săi.

 

Potrivit unei tradiţii consemnate de Sfântul Ipolit (c.170-c.236), Sfântul Apostol Andrei «a vestit (cuvântul Evangheliei) sciţilor şi tracilor». Episcopul Eusebiu din Cezareea Palestinei (265-340), cel mai de seamă istoric din primele veacuri creştine, în lucrarea sa, Istoria bisericească, scria că Sf. Apostol Andrei a propovăduit şi în Dacia Pontică, viitoarea provincie romană Scythia Minor (Dobrogea de azi). Monahul Epifanie (sec.VIII), în Viaţa Sfântului Apostol Andrei, afirmă că între popoarele evanghelizate de el se numărau şi sciţii. De asemenea, în Sinaxarul Bisericii constantinopolitane se precizează că Sf. Andrei «a predicat în Pont, Tracia şi Scythia».

 

În secolul al XIV-lea, scriitorul bizantin Nichifor Calist precizează că Sf. Andrei „a predicat în cetăţile Pontului Stâng, locuit de greci, romani şi geto-daci”, iar în literatura teologică românească această informaţie apare pentru prima dată în secolul al XVII-lea, în Viaţa şi petrecerea sfinţilor, scrisă de mitropolitul Dosoftei al Moldovei, în care se menţionează următoarele: „Apostolului Andrei i-au revenit prin sorţi Bitinia şi Marea Neagră şi Porţile Propontului, Halcedonul şi Vizantea, unde e acum Ţarigradul, Tracia şi Macedonia, Tesalia şi sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre, şi acestea toate le-a umblat.”

 

În sprijinul evanghelizării Daciei Pontice de către Sf. Apostol Andrei vin şi unele colinde şi creaţii folclorice dobrogene, care amintesc de trecerea sa prin acest teritoriu, ca şi unele toponimice (peştera Sf. Andrei, izvorul Sf. Andrei ş.a.). Izvorul Sf. Andrei, aflat la Sf. Mănăstire Dervent, ne dăruiește și astăzi apă tămăduitoare.

 

Colindele străvechi

 

Sf. Apostol Andrei este amintit în colinde. Bunăoară, într-un colind se spune:

 

Ne daţi ori nu ne daţi?

Că mergem în altă casă

 Unde Sfânt Andrei ne lasă

 Şi ne face tolba grasă.

 

În balada numită Peştera Sfântului Andrei, găsim scris:

 

Colo pe grindei

Crâng de alunei,

Văl de arţărei,

 Sfântă mănăstire,

 Loc de tăinuire

 Se piteşte-n tei

 Casa lui Andrei.

 

  

De la schit în sus,

Crucea lui Iisus.

 De la cruce-n tei,

 Crucea lui Andrei.

 

  

Iară Sfânt Andrei

 Sub crucea din tei,

Schitul din grindei,

 Se roagă mereu

 La Bun Dumnezeu.


 Undea-Decembrie

 

Strămoşii noştri au numit Undrea luna decembrie, în amintirea Sf. Apostol Andrei, care se sărbătoreşte cu o zi înainte de începutul acestei luni.

 

După ce a propovăduit Evanghelia în Scythia Minor, la greci şi la populaţia autohtonă geto-daco-romană de aici, Sf. Apostol Andrei, trecând prin provinciile romane Moesia Inferior şi Tracia, a ajuns la Bizanţ. După o veche tradiţie păstrată de istoricii bizantini, a pus aici episcop pe Stahie, unul din ucenicii săi.

 

După călătoria sa în Tracia, Sf. Apostol Andrei a mers în Grecia, după cum ne confirmă izvoarele greceşti. El a primit cununa muceniciei, fiind răstignit, din porunca proconsulului Egheat al Ahaiei, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X.

 

După mult timp, Moaştele Sf. Apostol Andrei au fost duse la Constantinopol, în anul 357, de Sfântul Artemie, cu prilejul târnosirii bisericii Sfinţilor Apostoli, în urma restaurării ei. În secolul al IX-lea, Sfintele Moaşte au fost duse la Tesalonic şi apoi la Atena.

 

O ipoteză mincinoasă

 

În ultima vreme, în țara noastră, au apărut voci care încearcă să demonstreze că Sf. Apostol Andrei nu a fost niciodată pe meleagurile noastre. Acești pseudo-savanți, nereușind să ignore textele care dovedesc propovăduirea Sf. Andrei în Sciția, încearcă să arate că Sciția nu are legătură cu actualele teritorii românești. Împotriva acestei rătăciri aducem argumente geografice din vechime.

 

Geograful Pomponius Mela, care a trăit în prima jumătate a secolului I d. Hr, a alcătuit o Descriere a pământului, pe ținuturi, în trei cărți. Aceasta este cea mai veche scriere de acest fel din lumea antică; are o importanță deosebită, fiind folosită și de Pliniu cel Bătrân, pentru alcătuirea Istoriei naturale, în 37 de cărți. Aici găsim următoarea referință la Sciția: „Sciția ține cam până la mijlocul țărmului pontic; de aici se întinde Tracia, care ocupă și o parte a țărmului Egeei și care se leagă de Macedonia”.[3] Despre Dunăre, el vorbește ca despre „acel fluviu care desparte populațiile Sciției de cele care urmează și ale cărui izvoare din Germania sunt bine cunoscute…”[4]

 

Herodot, în lucrarea sa Istorii (cartea a IV-a, Melpomene) ne dă informații importante despre întinderea pământului Sciției: „Una din apele curgătoare de la sciți este Istrul.[5] După el vine Tyras (numele antic al Nistrului, n. n.), care izvorăște de la miazănoapte. […] Istrul, cel mai mare dintre toate fluviile pe care le cunoaștem, curge și vara și iarna mereu deopotrivă de mare, fiind dintre fluviile Sciției cel dintâi dinspre apus. Pricina că Istrul a ajuns cel mai mare fluviu este faptul că și alte râuri se varsă în el. Iată râurile care îi sporesc apele: prin ținutul Sciției curg cinci mari cursuri de apă.[6] Pe unul, sciții îl numesc Porata, elinii Pyretos (Prutul, n. n.), iar celelalte sunt Tiarantos (Siretul, n. n.), Araros (denumirea scită a Buzăului, denumirea tracă fiind Musaeus sau Buzaeus, n. n.), Naparis (Ialomița, n. n.) și Ordessos (Argeșul, n. n.). Aceste râuri, izvorâte din pământ scit, măresc apele Istrului”.[7]

 

Din această descriere se vede foarte clar suprapunerea Sciției peste o mare parte a teritoriului actual al României. Tot așa ne învață și marele nostru istoric Alexandru Dimitrie Xenopol, care afirmă următoarele: „Odată ce Herodot ne spune că acest popor se întindea în Rusia meridională și Moldova de astăzi, de asemenea în regiunile dela gurile Dunării către Marea Neagră, nu avem niciun temei a ne opri la vreun punct oarecare de pe întinsul șes al Munteniei; toată regiunea plană a acestei țări, cel puțin până la Oltul cu maluri râpoase, trebuia să fi fost cutreierată de hoardele Sciților, cu turmele și carele lor”

--

Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,

Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania

tel. 0724 998086

 

 

 

BUCURA-TE DE LUMINA!

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

  

 

Desi Dumnezeu ne cunoaste toate nevoile, rugaciunea ne este de trebuinta pentru a ne lumina sufletul. Ti-e bine sa stai la soare, ti-e cald, te bucuri de lumina. Asa este si când te rogi lui Dumnezeu – Soarele nostru duhovnicesc; Te încalzeste si te lumineaza.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 418

 

 

 

CANTECUL COPIILOR

- Compozitorul Arvo Part -

 

 

Ce face un copil când se joaca singur? Cânta. De ce cânta? Se bucura de ceva frumos. Se entuziasmeaza. E firesc. La adulti, aceasta stare e mai complicata pentru ca aceasta armonie dintâi s-a distrus si s-a pierdut.

 

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 67.





Importanța canonului în iertarea păcatelor

- Pr. Justin Pârvu -

 

 

Păi câtă diferență este între creștina noastră cu 7-8-10 copii de altădată, și cele cu unul, doi, vorba neamțului: ,,doi jumate este prea mult”. Și atunci acestea toate se răsfrâng asupra vieții duhovnicești. Cum mai poți recupera pe creștinul acesta, raportat la societatea în care trăim? Aceasta este cea mai mare povară în viața unui duhovnic.

 

La o întrerupere de sarcină, de pildă, la două trei întreruperi de sarcină este oprit de la împărtășanie la 20 de ani, după Sfântul Vasile cel Mare. Mai suportă creștinul de azi astfel de epitimii? Nici pomeneală! Cu cine mai rămâi în biserică? Aproape că nu există familie fără aceste păcate.

 

E foarte greu să mai poți să faci ceva cu omul acesta, să-i dai un canon, să-l pui la o situație de post, să-l pui să citească o psaltire, un Acoperământul Maicii Domnului, să-l pui să facă 50-100 de metanii, să facă 200-300 de închinăciuni, să poarte, în sfârșit, o povară a unui canon…

 

 

 

Canonul era o binecuvântare

 

Să vă povestesc: eram copil și în sat la noi un creștin care, în timpul verii, la coasă, peste tot, oriunde, la lemne, în pădure, era îmbrăcat într-un cojoc și o căciulă, încins la mijloc și așa umbla. Oamenii se obișnuiseră acum cu el, dar era un canon dat pe care îl purta de la un duhovnic. Era un lucru firesc atunci, dar acum nu poți să faci așa, nu poți să-i aplici credinciosului întocmai toată regula aceasta canonică, că îl îndepărtezi.

 

Ci mergi, așa după cum se practică și până astăzi, de la Părintele Paisie, Părintele Cleopa, Părintele Ioanichie, încât se împart timpurile acestea, o parte o dezleagă preotul, o parte o ia duhovnicul asupra lui, a treia parte mila lui Dumnezeu și reducem, oarecum, toată rânduiala aceasta la un minimul de canonisire, ca să putem cât de cât menține ține unitatea noastră creștină.

 

 

 

Discernământul în aplicarea canoanelor

 

Dar trebuie totul făcut cu mult discernământ, încât să nu fim nici prea indulgenți, pentru că, neluând seama de rânduielile acestea canonice, nu facem decât să încurajăm păcatul, să încurajăm răul. Nu se poate, de pildă, ca pe o creștină care a comis o întrerupere de sarcină în sărbătorile Crăciunului, să o împărtășești de Paști. Este cu desăvârșire interzis să ajungi la acest sacrilegiu. Ori se întâmplă în viața noastră creștină și lucrurile acestea.

 

 

 

Importanța spovedaniei și a catehezei

 

Iarăși important este ce vă spun că, aproape atât de neglijentă a devenit în viața preoților noștri spovedania, încât aproape că nu mai există spovedanie. Se practică acum o dezlegare, și întreabă părintele, după dezlegarea aceasta: ,,care vreți să vă împărtășiți?”. Ori este imposibil de făcut lucrarea aceasta la mase.

 

E ca și cum am merge la un cabinet medical, intrăm acolo 4-5 inși: ,,Domnule doctor, suntem bolnavi”. ,,Păi, da domnule, suntem bolnavi, să stăm de vorbă să vedem despre ce este boala fiecăruia în parte!”. Cam așa este și cu viața noastră duhovnicească.

 

Canonul se dă în funcție de problemele sufletești ale fiecăruia, în parte. Mulți creștini sunt străini de lucrurile elementare ale catehezei ortodoxe. Cateheza noastră lipsește din viața creștinului, nu are nici cele mai elementare noțiuni, pentru că preoții nu își fac datoria.

 

 

 

Cum mai salvezi un suflet azi?

 

Acum vine și-ți spune la spovedit: ,,Ia lasă-mă, popă, ce, vrei să mă faci călugăr?”. De parcă, călugărul ar fi altceva decât un creștin. Păi călugărul nu este decât un creștin desăvârșit, care aceeași morală. Creștinul, ca și monahul, are și el obligații ce privesc mântuirea lui.

 

De aceea în viața noastră de toate zilele este așa de greu ca să poți salva un suflet, să aduci la mântuire un creștin modern. Și nu e ușor… să dobândești acest discernământ, încât să aduci și pe el pe linia de plutire și să rămâi și tu cumva mulțumit și mai curajos la judecata Domnului, ca duhovnic.

 

(Extras din revista Atitudini Nr. 82












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu