nocturnă
neterminată de bacovia
~*~
aveam
șaptesprezece ani
cînd
ni s-a predat la școală despre nebunul bacovia
am
vrut să-l cunosc mai îndeaproape
ca
să nu se risipească vraja întâlnirii
nu
am spus nimănui gândul sacrosanct
cu
pași timizi aproape măsurați m-am urcat în autobuzul
despărțind
șoseaua de chihlimbar
în
două partituri neinterpretate de nimeni până la mine
am
ajuns în curtea cu nucii bătrâni singurul șef de școală
pe
care-l respectam cu adevărat mă aștepta cântând la clavir
m-a
îmbiat să mănânc dulceață de struguri vineții
m-a
făcut să înțeleg de ce moartea nu mai vine
m-a
poftit în camera-tunel dinspre stradă
numai
să nu adorm pe jos după ora închiderii
când
uitaților de lume li se arată fantasma violetă
și
adevărul violet oprește timpul pe ultima scară
înainte
de cina de pomină la restaurantul chinezesc
servitori
în livrea de epocă se înghesuiseră să ne apere
înțelegând
că manifestul școlii simboliste va fi rupt
în
verde roz și mov de un director de școală adevărată
care
impune respectul pentru mai multe zeci de generații
florile
de cireș înfloresc noaptea și frunzele galbene foșnesc sinistru
ca
o femeie foarte frumoasă părăsită de bărbatul nătâng ascuns
într-un
turn părăsit pe care nu are nimeni curajul să-l termine
sunt
trei sau patru surori care au părăsit lumea
și
viața pe care au pășit e la fel de grea ca o naștere fără moașă
pe
câmpul fără ierburi viața vine pe lume prin scâncet
dreptul
la frumusețe întrece puterea imperiilor
din
pruncie trei sau patru imperii se repetă și se înclină adânc
explicațiile
sunt de prisos ca adulterul din dragoste sau din prostie
să
cugeți o viață decentă din sudoarea muncii e un nonsens
din
absurd se pot construi mai multe sute de bulevarde
din
truda cinstită a funcționarului mărunt și fericit
pe
fiecare bulevard se înalță căsuțele monotone din bacovia
vizitabile
mai ales în nopțile cu program prelungit
~*~
cătălin
afrăsinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu