O,
TU, DACIE FRUMOASĂ!
SARMISE
SI GETUZA
(Nunta
Soarelui)
Motto:
” Poezia
s-a născut odată cu ființa umană,
așa
să nu ne mirăm că rosturile acesteea sunt
tot
atât de multe cât și infinitatea imaginației
noastre!”
(Cuvinte de Minte”-Ioan Miclău)
“Vremuri
mari, zile de aur, regi si crai fără de număr,
Prinți
ai neamurilor Trace, adunați umăr la umăr –
Despre
care Eliade prezentând creanga cea mare,
Numara
vreo doua sute – din Apus până la Mare!
La
a Hestiei* gradină, azi, Sarmise – rege-Soare,
Și-a
ales-o pe Getuza, cea a neamului Get floare,
La
“Corona Montium”* s-o aducă de mireasă,
Legând
astfel Daco-Getii veșnic de aceeași casă!”
Raze
dăltuite-n aur pe alei încremenite,
Deschid
calea spre Cetatea Daciei prea-aurite,
Strălucirile
în toate uneau Dacia cu Cerul,
Uși,
ferestre din arginturi, aurit era și fierul!
Vin
și hiperboreenii, panonii cu toții Daci, Harudealul
Este
Centrul unde s-a născut Moșneanul,
Geții
cei călări năpraznici vin la marea sărbătoare,
Dăruind-o
pe Getuza mireasă regelui-Soare!
Peste
ape vin Etruscii ziși Rasena, Tirhenina,
Cu-a
lor “cap de leu” – însemn capitalei Castelina,
Iar
in fruntea tuturora cu-a lui arme aurite,
Călărea
vestitul princip-militar Avile Tite!
Vin
cu-ntregile familii, femei magic coafate
O
aduc si pe Minerva, pe Tinia-zeitate,
Care-au
dat lege sa fie cu a lor bărbați egale,
Din
senin veni Voltuma înșirand stele pe cale,
Legi
frumoase Belangine lui Zalmoxe să inchine;
Vin
biesii si bistonii, vin bisalții, vin frumoasele bitine,
Căci
de-aici li se trag neamul, din Carpati si Euxin,
Desi
ei traiesc in Asii, creanga Tracilor o țin!”
Lucumonii*
trecând Ruma* mai iuți ca Fenicienii,
Pun
Etruria-n mișcare, vin latinii, padovenii,
Vin
cu vechile lor rude ce-au colonizat Madera,
Lumea-i
toata-n Oraștie, Zeii vin, se schimba era!”
Insasi
Hestia din Helis ținand mâna lui Sarmise,
Zambind
Soarelui Coronei, zeului Zalmoxe-i zise:
“Zeu
cu vești de veșnicie, eu la tine fac rugare,
De-azi,
Getuza cea din Hemus, cea a neamului Get floare,
Învoiește-o
să dea mâna cu Sarmise-rege-Soare!
Fiii
Daciei vin iarăși din pământuri depărtate,
Neamul
nostru Dacic astăzi, se-aduna frate cu frate,
După
cântec, după limbă, după visele lor bune,
După
Zeii ce-i luase salvatori prin larga lume!
“Zeu,
ascultă tu Moșneanul, pe oierul cel cu fluier de răchite,
Vezi-i
haina, vezi-i blidul, cântecele-i învechite –
Că-s
din vremea de-nceputuri, vin cu neamul, cu poporul;
Le-ai
dat voie să trăiască unde vor, dar ei Daciei duc dorul!
Iată-i
vin la casa veche, Mare Zee-Dumnezee, au gând s-o
reânnoiască!
Azi
îngăduie unirea tinerilor Geto-Daci nunta-ndată
s-o
pornească!”
Așa
grăi Zeița; Zalmoxe i-a răspuns:
“Rugarea
ta cea bună pe Munte a ajuns! Bine-ai venit Getuza,
Cetate
noua dau, dau vremuri glorioase la Sarmisegetuza!”
“Ca
un nor de bucurie urc săgețile spre soare,
Semn
al geților războinici pregătiți de sărbătoare,
Cu
cămeșile lor albe slobozite pe ițari, strânse bine la mijloc,
Zburau
pietrele-nstelate când porniră ei la joc!
Dacii
cei amfitrioni, mult pe gânduri nu stătură,
Se
repăd la boloboace dându-le începatură;
O
armată de paharnici toti cu cornurile-n mână,
Serveau
vinul fără apă, că de-i vin, vin să ramână!
Se-nclinau,
serveau, umpleau, având vin pe săturate,
Vin
de cel zeesc ca roua, așezat din vremi uitate;
La
Daci vinu-i cu legende, cu istorii si cu zei,
Care
se-ngrijesc de-apururi să dea roada pentru ei!
Dar
la un moment anume, dansul, muzica-ncetează,
Un
simbolic gest de rit: muschii pun de și-i crestează
Cu-n
cuțit încovoiat, dac si get să se-nfrățească
Sângele-și
unesc pe rane și-n virtutea lor zeească!
S-au
oprit din respirații principesele etrusce,
Domnitele
rutulene, heme, gete, au privirile năuce,
Numai
dacele codane, deși tremur, se țin tare,
Mărețindu-se
că ele nu-s la prima prezentare!
Se
porniră și la trânte, strâng opince, strâng ițari,
Doar
de-aici porni Olimpul, luptatorii cei mai tari!
Apoi
alergări cu cai, unde geții prind “cununa;”
Etruscii
civilizați aruncau doar flori cu mâna!
Din
nou liniște adâncă. Vin ținându-se de mâini,
Mirele
si cu Mireasa, noii Daciei stăpâni!”
Au
incremenit si munții, văile adânc mirate,
Doar
izvoarele își murmur doina-n undele curate!
La
un semn vin fluierașii îmbrăcați in flori de aur,
Cu
acele mândre haine ce-s a dacilor tezaur;
Lin
din fluiere se-nalță și pe inimi se așterne,
Ritmul
muzicii străbune, melodiile eterne,
Ce-s
de veacuri cunoscute și de veacuri repetate;
Țara-ntreagă
se adună pe aleile-nstelate,
La
altarul cel de piatră unde Zeul se închină,
Chemând
Soarele s-aducă binefaceri si lumină!
Urcă
mirii de-ngenunche între Zeu și între Steag,
A
lor frunte o ridică, ochii scântee de drag,
Dorul
Daciei străbune azi renaște cu uimire,
Căci
si Cerul vrea prin tineri să aducă fericire!
Azi,
Sarmise si Getuza dau străvechiului popor,
Noua
Sarmisegetuza – simbol, geniu, viitor!
Dau
fundației Cetății, dragoste, unire, dor,
Steaua
dacică în Ceruri poartă scris numele lor!
Astfel
traco-daco-geții, Moși ai neamului străbun,
Din
istorii ne deșteaptă: “Tu, Dacule esti stăpân!
Simplitatea
ta-i divină – de Părinte ce privește,
Cum
mlădița tinerimii rădăcina ta o crește!”
Limba,
cântec, dans si haine, le primirăm moștenire,
Ni-s
in sânge, ni-s in port, le-mplinim fără oprire,
Chiar
de uneori prin vremuri rătăcim a ține minte,
Astea-s
tainice de-apururi, de străbuni ne-aduc aminte!
“Oare,
Decebal gândit-a să încline a lui frunte,
Rob
romanilor să zacă și-n rușine pe-al lui munte?
Nu,
mai bine-n stânca vetrei și cu inima in cer,
Căci
viața-n lanț de slugă e ca iarna cea cu ger!
E
tristețea ce preface ziua albă-n noapte neagră!
“Oare,
Decebal dorit-a să-și dea viața lui întreagă,
Pe
averi si pe trădare, ce lugind-o an de an,
Să-și
încline a lui frunte la piciorul lui Traian?
“O,
Tu Dacie frumoasă, bea tu sângele meu tare,
Brazi,
izvoare cristaline, munte de-aur si de sare,
Inveliți-mă
degrabă în veșmântul vostru sacru,
Să
nu văd năvălitorul cu gând rău cu suflet acru!
Așadar,
Români de astăzi, fii ai Daciei străbune,
Sa
păstrăm moșia noastră si al nostru nobil nume,
Până-n
nesfârșite veacuri! – Nunta asta fie Muza,
Muza
vetrei și-a Cetații de la Sarmisegetuza!”
Nu-i
ușor să duci pe umeri moștenirea cea străbună,
Dar
nici greu nu-i de ai cuget în gândirea cea mai bună!
Cel
venit la pragul casei și-umilit ceva iți cere,
Mângâie-l
și-i dă și pâine și o lingură cu miere!
Și-o
să aibă mărturie despre țara asta toată,
Că-i
de Dumnezeu din Ceruri, de El însuși măsurată!”.
~*~
IOAN
MICLAU -GEPIANU
2018
Date:
-Sarmise –
dacul rege-Soare din Dacia, supranumit “slujitorul Soarelui”.
-Getuza –
fata geta din M-tii Hemus (Dobrogea)
-Helis –
Cetatea veche a Daciei, unde domnea Sarmise(In nordul Daciei)
-Hestia(Vesta)
– Zeita,
stapana vetrei pe care se afla cetatea Helis.
-Zalmoxe –
Zeul suprem al Dacilor
-Mosneanul –
dacul liber.
-Corona
Montium – Transilvania
-Harudealul
– Ardealul
-“ruma”- fluviu,
rau.
-“rutulene” –
femei din neamul Rutulilor
-“heme”-
femei din muntii Hemus
-“bitine”-
femei din neamul Bitinilor
-“principese
etrusce” – egale cu sotii lor,semnul civilizatiei
etrusce.
-Tinia –
zeul suprem al Etruscilor(vorbea prin tunet si cobora prin fulger)
-“lucumon”-
stapan al puterii civile, si militare in timp de razboi la Etrusci.
-Avile
Tite –
lucumonul suprem
-Minerva
– zeita latinilor, si chiar este foarte probabil(G.Dennis), ca numele
dat
acestei zeite de catre romani deriva direct din limba etruscana. Mai era
numita
si Nortia, si corespundea zeitei Fortuna a romanilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu