Alesandru Duţu - Din cronica pregătirii evenimentelor de la 23 august 1944 (2)

 

Din cronica pregătirii evenimentelor de la 23 august 1944 (2)

Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu

18 August 2024

 

Începând din primăvara anului 1944, când frontul a ajuns pe teritoriul naţional, generalul Constantin Sănătescu, şeful Casei Militare Regale de la 22 martie 1943, a început (cu acordul regelui Mihai I) să ia legătura cu Iuliu Maniu, şeful Partidului Naţional-Ţărănesc, cu C.I.C. Brătianu, şeful Partidului Naţional Liberal, cu Gheorghe Tătărescu şi cu alte personalităţi politice, dar şi cu numeroşi generali cu funcţii de conducere în armată, inclusiv din cadrul Marelui Stat Major, participând la majoritatea discuţiilor referitoare la posibilităţile de „încheiere a armistiţiului”, cu sau fără participarea mareşalului Ion Antonescu, Conducător al Statului şi şef al guvernului.

 

La 15 martie 1944, în cadrul unei discuții avute cu colonelul Titus Gârbea (numit şef al Detaşamentului român de legătură cu O.K.H.-ul), a subliniat ,,situația grea a lui Antonescu, care nu va mai putea stăpâni situația” și a apreciat că ,,noi nu trebuie să împărtășim soarta Germaniei”. La afirmația colonelului că ,,noi trebuie să rupem alianța cu Germania pentru a nu fi atrași în vâltoarea uriașei sale prăbușiri”, generalul a replicat: ,,Pentru aceasta trebuie să reacționăm și repede, până nu este prea târziu”. La 24 martie, a precizat, tot lui Titus Gârbea, că ,,noi nu mai putem aștepta”, informându-l despre pregătirile începute ,,în vederea desprinderii”.

 

Colonelului Gheorghe Zamfirescu, șeful Secției 1 a Marelui Stat Major, i-a făcut cunoscută hotărârea ce „s-a luat de un grup de elemente politice reprezentative de a schimba politica țării și i-a cerut să continue să trimită la Palatul Regal situația sintetică a armatei (acțiune interzisă de Ion Antonescu) și să mențină în interiorul țării cât mai multe efective militare cu care să se poată acționa la momentul potrivit (sintezele au fost trimise prin colonelul Marcel Olteanu, până la 1 aprilie 1944, apoi prin colonelul Emilian Ionescu).

 

În acțiunea de pregătire a întoarcerii de arme au fost implicați apoi mai mulţi generali şi colonei, unii comandanţi de mari unităţi pe front (Mihail Racoviţă, Constantin Nicolescu, Ilie Creţulescu, Nicolae Stoenescu ş.a.), generalul Aurel Aldea făcând cunoscut, la 16 septembrie 1944, în şedinţa Consiliului de Miniştri: „Am putut să grupez pe generalul Racoviţă, general Potopeanu şi Nicolescu, cu care am pus la cale răsturnarea fostului regim”, faptul fiind confirmat de Iuliu Maniu: „Într-adevăr, domnii generali Aldea, Racoviţă, Potopeanu şi general Nicolescu au luat parte foarte sârguitoare la pregătirea acestui armistiţiu. Îi rog să primească mulţumirile noastre sincere”. Cu acelaşi prilej, liderul naţional-ţărănist a mai făcut cunoscut (la acuzaţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu că nu a acceptat condiţiile de armistiu din primăvara alui 1944): „Am stat în legătură cu marii comandanţi ai armatei noastre. Am discutat chestiunea şi nu am făcut această lovitură atunci fiindcă domnii comandanţi ai mai multor unităţi mi-au adus la cunoştinţă şi mie şi celorlalţi mai înalţi că nu se poate face acţiunea, fiindcă dumnealor dacă veneau şi spuneau da, se poate face, neapărat o făceam. Dar mărturie am pe dl. general Potopeanu, pe dl Nicolescu, pe dl. Racoviţă, cu care nu am vorbit, dar de la care mi s-a adus vorbă că nu se poate face. Mă găseam înaintea situaţiei. Cum s-o fac? S-o facem pe cale normală, sau pe cale de lovitură?”.

 

La 11 aprilie, Constantin Sănătescu (numit la 1 aprilie mareaşal al Palatului) s-a deplasat la Bacău, unde a fost informat de generalul Mihai Racoviţă, comandantul Armatei 4, despre situaţia frontului. Cu acelaşi prilej, i-a comunicat „că s-ar putea să facem un guvern de generali”. Întrebat dacă ,,e dispus să intre în acest guvern, Mihail Racoviţă a răspuns afirmativ, cu condiţia ca acesta să nu fie prezidat de generalul Iosif Iacobici.

 

A doua zi, la Roman, generalul Constantin Nicolescu, comandantul Corpului 5 armată, şi-a oferit „serviciile necondiţionat” generalului Constantin Sănătescu, acesta considerându-l „bun la Interne, căci este mai energic”.

 

După vizita întreprinsă pe frontul din Moldova, Constantin Sănătescu s-a deplasat la Sinaia, la 14 aprilie, pentru „a informa pe rege asupra situaţiei frontului”. A doua zi s-a destăinuit lui Titus Gârbea, sosit de la Berlin: „Oamenii politici la noi sunt temători, nehotărâţi şi nu se înţeleg”.

 

La 21 aprilie, a fost rândul lui Gheorghe Brătianu, sosit de la Bacău şi Roman, să-i transmită informaţii din partea generalilor Mihail Racoviţă şi Constantin Nicolescu, despre starea de spirit a generalilor de pe frontul din Moldova: „Generalul Cornea (Divizia de Gardă) este pentru germani, iar restul de comandanţi, în cea mai mare parte, sunt nehotărâţi, aşteptând să vadă de ce parte trage balanţa”.

 

În urma unei noi deplasări pe front, la 15 mai,Constantin Sănătescu a constatat: „Frontul are cu totul altă părere asupra acţiunii ce trebuie întreprinsă în vederea armistiţiului. Onoarea de soldat nu le poate îngădui un act de felonie faţă de germani - a întoarce armele contra lor cum au făcut italienii, mai ales că germanii îşi dau toată silinţa să menţină frontul actual. Ei luptă alături cu mult elan şi ne-au dat materialele de care avem nevoie. Toată lumea este pentru armistiţiu, însă făcut cu demnitate şi cavalereşte. Să se profite de o situaţie grea şi pe faţă să le cerem germanilor autorizaţia de a ieşi din acţiune. Va fi o mare consternare când voi aduce aceasta la cunoştinţa grupărilor politice, care au ca deviză: «Scopul scuză mijlocele». Iar eu înţeleg prea bine pe camarazii mei de pe front şi regret că nu sunt în mijlocul lor tot timpul”. A doua zi, mareşalul Palatului avea să informeze despre acest lucru pe regele Mihai I, pe Iuliu Maniu şi pe C.I.C. Brătianu.

 

În perioada următoare, Constantin Sănătescu a mai discutat problema întoarcerii de arme şi cu numeroşi generali din zona interioară a ţării, printre care Constantin Eftimiu, Constantin Vasiliu-Răşcanu, Constantin Pantazi, Gheorghe Zamfirescu ş.a.

 

Tot în vara anului 1944, generalul Nicolae Stoenescu, comandantul Corpului 4 armată, vizitându-l, la Săftica, pe generalul Constantin Sănătescu l-a întrebat dacă „la București nu se lucrează pentru pace”. Apoi l-a rugat să-l ia cu avionul la Săvârșin pentru a spune regelui Mihai I că starea de spirit a militarilor de pe front era „pentru pace”. Aceeași problemă a discutat-o generalul Nicolae Stoenescu, ceva mai târziu, și cu Gheorghe Brătianu.

 

Referindu-se la contactele lui Iuliu Maniu cu generalii şi ofiţerii superiori, Corneliu Coposu consemna în Jurnal: „Maniu face socoteala ofiţerilor superiori cu care s-a luat legătura şi pe care contează pentru acţiunea conspirativă de răsturnare a guvernului şi de încheiere a armistiţiului prin aplicarea soluţiei a doua, in extremis. Sunt enumeraţi generalii activi: C. Sănătescu, M. Racoviţă, Constantin Niculescu, I. Creţulescu, I. Şteflea, Iosif Teodorescu, C. Anton şi generalii de rezervă Aurel Aldea, Constantinescu Klaps, Vasile Barbu, G. Negrei, Dan Zaharia, I. Zorzor, Vasile Oituz, I. Stoica, precum şi coloneii G. Stoika, G. Mocanu, I. Anton, T. Ştefănescu, T. Mihăilescu, G. Lupu, V. Demetrescu. Mai intră în discuţie «devotaţii regelui», cu care Maniu nu a luat contact direct: Gh. Mihail, V. Dombrovsi, C. Vasiliu-Răşcanu. Maniu este de părere că o acţiune iniţiată de rege are şansa de a fi urmată, cu foate puţine excepţii, de tot corpul ofiţeresc din ţară şi de pe front”.

 

Aşteptările/speranţele liderului naţional-ţărănist aveau să fie depăşite de evenimente, în apărarea mareşalului nemanifestându-se public, după ce a fost arestat, nici măcar apropiaţii săi.

 

La toate acestea se adăuga starea de spirit a militarilor români, atât din ţară, cât şi de pe front, o Sinteză a Biroul contrainformații al Secției 2 a Marelui Stat Major consemnând: ,,Mare parte dintre ostași - consemna o Sinteză a Biroul contrainformații al Secției 2 a Marelui Stat Major - începuseră să creadă că războiul în care ne târâseră germanii era nefiresc, iar eforturile și sacrificiile făcute nu ne conduceau la realizarea idealului nostru național. Se aștepta să se producă o schimbare în orientarea politică externă a României, care să ne scoată din alianța cu Germania. Concomitent cu scăderea simțitoare a moralului s-a constatat și o diminuare a voinței de a lupta a ofițerilor, subofițerilor și trupei de pe frontiera de est. Toți credeau că o continuare a războiului, alături de Germania, va duce la zdrobirea țării și ruptura definitivă dintre România și aliații ei firești. În aceste momente își face loc zvonul că s-au început tratative la Cairo cu Aliații, prin intermediul domnului Barbu Știrbei, că România să iasă din război și să încheie pace separată cu Puterile Aliate. Acest zvon, care ulterior s-a dovedit a fi fost realitate a adus o nouă rază de speranță celor ce gândeau astfel și a mărit considerabil numărul acestora. Armata aștepta și nădăjduia ca M.S. Regele să intervină pentru a da țării liniștea dorită.

 

Prin urmare, la mulţi dintre militarii români (comandanţii sau nu) gândul le era la încetarea luptelor şi mai puţin la continuarea cu fermiate a rezistenţei împotriva inamicului care ocupase deja partea de est a ţării.