Alex. Stanciulescu Barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR O VORBĂ......!

 

Z I D U L

- Sfantul Teofan Zavoratul -

 

 

          Pacatele mele sunt zid între mine si bunatatea Ta. Strica zidul acesta, ca sa ma pot apropia de bunatatea Ta, varsa asupra mea dragostea Ta si trage-ma la înaltimea Ta.

 

        Zidul pacatelor mele e însa darâmat de lacrimi si de frângerea inimii; drept aceea, daruieste-mi în toate zilele vietii mele sa-mi plâng pacatele cu osârdie si sa culeg roade care îmi vor fi de folos în Ziua Judecatii.

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 32

CEI SAPTE ANI DE ACASA

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

              Viata este o stiinta din care putem învata multe. Nimic mai greu decât a parcurge aceasta stiinta – calea cea îngusta, poarta cea strâmta. Cel ce în cei sapte ani de acasa sau la scoala n-a învatat credinta, frica de Dumnezeu si un mod de viata cucernic, aceluia îi va fi foarte greu sa treaca prin scoala vietii. Unul ca acesta, desi se va fi aratat capabil la învatatura, bine pregatit, apreciat pentru calitatile sale, poate ramâne repetent la scoala vietii. Mai mult chiar, uneori nu e bun de nimic, din cauza caracterului sau necomunicativ si a egoismului, nici în viata de familie, nici în cea sociala. Din aceasta pricina sufera, nu arareori îsi rateaza viata, se scufunda în valurile marii, ca o corabie încarcata cu o prea grea povara, ramasa fara cârma pe vreme de furtuna, fara parâme si fara vele.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 397-398

--

Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,

Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania

tel. 0724 998086

 

 

Sfântul Mucenic Longhin Sutașul

 

 

      Dumnezeiescul Apostol şi Evanghelist Matei, scriind în cuvinte Patima Domnului nostru lisus Hristos, zice:

Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe lisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând:

„Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! ”(Matei 27: 54).

Sutaşul acesta este fericitul Longhin, care împreună cu doi dintre soldaţii săi au venit la credinţa în Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

El a fost centurionul care a avut în comandă şi paza Crucii la Răstignirea Domnului de pe Muntele Golgota, şi pe aceea de la Sfântul Lui Mormânt.

 

 

 

Minciuna despre Învierea Domnului

 

Când bătrânii iudeilor au aflat de învierea lui Hristos, ei i-au mituit pe soldaţi ca să împrăştie zvonul mincinos cum că Hristos nu a înviat, ci că trupul Lui mort a fost furat de ucenicii Săi.

Ei au încercat să îl cumpere astfel şi pe Longhin, însă Longhin nu s-a lăsat cumpărat.

Văzând aşa iudeii au recurs la strategia lor clasică: ei au hotărât să îl lichideze fizic pe cel pe care nu 1-au putut cumpăra.

Aflând aceasta, Longhin atunci s-a lepădat de centura lui militară, s-a botezat de către un sfânt apostol împreună cu doi dintre soldaţii lui, şi împreună cu ei a părăsit Ierusalimul în taină, strămutându-se cu toţii în Capadocia.

 

 

 

Propovăduirea Evangheliei

 

El acolo şi-a închinat viaţa creştineştii vieţuiri, întru post şi rugăciune.

Ca martor viu al învierii lui Hristos, el a convertit pe mulţi dintre păgâni la Adevărata Credinţă cu mărturisirea lui.

El după aceea s-a retras într-un sat de pe moşia tatălui lui.

Dar răutatea iudeilor l-a ajuns până acolo.

  

 

Condamnarea

 

Ei l-au calomniat pe Longhin atât de murdar şi de persistent înaintea lui Pilat, încât acesta a trimis soldaţi care să îl ucidă prin decapitare.

Sfântul Longhin a cunoscut cu duhul apropiatul lui sfârşit, şi a ieşit în întâmpinarea celor trimişi să-l ucidă.

El i-a adus în casa lui, fără să le spună cine este.

El i-a primit pe soldaţi cu mare ospitalitate şi căldură, odihnindu-i cu hrană şi cu somn.

Pe când soldaţii dormeau, Sfântul Longhin a stat la rugăciune, şi a petrecut astfel întreaga noapte, pregătindu-se pentru ieşirea sufletului lui.

 

 

 

Descoperirea

 

În zori el i-a chemat pe cei doi însoţitori ai lui, foştii lui soldaţi, s-a îmbrăcat în haine albe de îngropare, şi le-a poruncit casnicilor lui să îl îngroape pe un anume deluşor, învăţându-i toate cele de trebuinţă.

Apoi i-a trezit pe soldaţi şi le-a zis că el este Longhin pe care ei trebuie să-l ucidă.

Soldaţii au rămas uimiţi şi lipsiţi de orice îndrăzneală, atât de mult încât au ţinut sfat să nu ducă la îndeplinire uciderea, ci să raporteze că Longhin nu a fost de găsit.

Longhin însă le-a arătat soldaţilor că trebuie să execute comanda primită.

Soldaţii au predat capul lui Longhin lui Pilat, care l-a trimis mai departe iudeilor.

Aceştia au luat acel sfânt cap şi l-au aruncat pe o grămadă de gunoi din afara cetăţii.

 

(sursă: „Proloagele de la Ohrida”, Sf. Nicolae Velimirovici)

 

 

 

Edgar Cayce  despre rugaciunea Tatal nostru:

 

 

         Tatal Nostru este rugaciunea pe care ne-a lasat-o Iisus Hristos, ori numai aceasta cunoastere, a provenientei sale, ne vorbeste de la sine despre puterea si lumina sa.

         Multi descânta de deochi cu Tatal Nostru si efectul este intotdeauna imediat. Si nu-i o pura intimplare faptul simplu ca Tatal Nostru purifica si parca topeste... orice energie tulbure care-l impresoara pe cel deocheat.

          De fapt, noi, cu totii, sintem ca si deocheati cind traim astfel de stari. Sintem ca intr-un intuneric, ca intr-o pâsla groasa de ceata, in stare de prizonieri. Mintea noastra si energiile interioare sunt atunci inchise in suferinta mentala. Vedem cum ne gindim obsedant la un lucru, la un om, la o situatie, ne cuprinde insomnia, teama paralizanta, ori ingrijorarea si nemultumirea, senzatia ca lumea este facuta numai din durere si... nu mai stim cum sa iesim de acolo.

         Nu sta prea multa vreme in deprimare, in suferinta. Nu cauta prea mult la ce-ai gresit, la ce ai facut rau, ori la ce au gresit altii fata de tine! Iesi din grota starilor joase ale constiintei, care te indeamna sa te simti rau, nefericit, infricosat, ingrijorat si nemultumit. De vei sta prea mult acolo, te vei scufunda in Iad si o vei face prin libera ta alegere. Viziteaza Iadul, dar nu locui in el.

           Spune Tatal Nostru când nu te simti bine.

           Când esti ingrijorat peste masura, ori nemultumit. Când simti ca urasti, ori ca nu mai poti. Când esti deprimat, tulburat, ori nefericit. Când gândul la ziua de mâine te copleseste spune Tatal Nostru!...

           Ai sa observi ca te vei lovi de o dificultate puternica. Nu poti sa spui Tatal Nostru. Nu te poti concentra asupra rugaciunii, caci gândul tau zboara tot acolo, in negriciunea mentala, in suferința care te bântuie. S-ar putea sa spui primele doua-trei rânduri ale rugaciunii, apoi te trezesti ca ai uitat cuvintele urmatoare, ori ca te gândesti tot la suferinta ta.

           Nu renunta! Spune rugaciunea ! Cauta-o cu mintea, cu tot sufletul tau si spune-o mai departe! Pune mintea ta sa se concentreze asupra rugaciunii, pâna ce o poate spune fara gres, de la început si pâna la sfârsit.

            Daca uiti rugaciunea si daca te trezesti ca nu te poti concentra asupra ei... este semn ca te afli in câmpuri de suferinta, care vor sa te retina in ele, prin puterea Legii Atractiei. Mintea va fi atrasa tot mai mult spre constiinta suferintei pâna ce va iesi de acolo concentrindu-se asupra rugaciunii.

 

Este foarte important sa stii ca Tatal Nostru trebuie repetat.

        Trebuie spus fara intrerupere, din nou si din nou, cu tot sufletul, cu toata concentrarea mentala, pâna ce vei simti ca te-ai eliberat... din câmpurile care te-au înlanțuit, din suferinta.  Când vei iesi de acolo, te vei simti linistit si vei putea sa atragi la tine gânduri si sentimente de încredere, de bucurie, de iubire sau macar de multumire.

 

 

 

OFERTĂ DE CARTE

Parohia Malovăț din jud. Mehedinți vinde prin poștă  cartea de mai jos.

 

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2024, vol. XIII, 666 pag., 70 lei;

 

              Volumul cuprinde numerele 481-520 din  publicația parohiei noastre ,,Scrisoare pastorală”. Este însoțit de numeroase fotografii color.

 

              Cu ani în urmă, când am început să edităm ,,Scrisoarea pastorală”, n-am îndrăznit să ne gândim, că într-o bună zi vom ajunge să depășim numărul de 500! Am socotit atunci, că rezolvăm niște probleme imediate, că răspundem nevoii de a intra mai direct și mai des în legătură cu enoriașii noștri. Au trecut anii, ,,Scrisoarea pastorală” a devenit un sprijin foarte important în activitatea pastorală și nu numai.  Nu cred că azi ne-am mai putea lipsi de ea: pentru preot a devenit o necesitate și o obișnuință; pentru credincioși o necesitate și o punte le legătură cu preotul, cu Biserica. Nu toți au posibilitatea să vină la biserică în duminici și sărbători; dar toți au posibilitatea să primească ,,Scrisoarea pastorală”, s-o citească, să ia cunoștință de multe și de toate, să afle realitățile în care se desfășoară viața religioasă din parohie. Pentru a avea acces mai mare la zona de interes a enoriașilor noștri, am dat un conținut cât mai variat și mai plăcut publicației noastre, fără a depăși însă cadrul în care se cuvine a se manifesta și a se exprima un preot. Adevărurile de credință și morală creștină le-am expus într-o formă cât mai accesibilă, având în vedere nivelul diferit de pregătire religioasă al cititorilor noștri. În felul acesta publicația noastră a căpătat un plus de aderență la sufletele lor. Am însoțit articolele teoretice de materiale care priveau realitatea imediată, practică, din care omul înțelept poate culege multă învățătură folositoare pentru suflet. Am scos în evidență figuri de seamă din istoria Bisericii, din viața parohiei, am prezentat fapte și întâmplări de ieri și de azi, din care omul înțelept are multe de învățat. Am adăugat publicației noastre un mare număr de informații referitoare la viața parohiei, la activitatea pastoral-misionară, culturală și umanitară ce se desfășoară în parohia noastră. Citind câteva numere din ,,Scrisoare pastorală”, îți poți da cu ușurință seama că în parohia noastră se lucrează ,,la foc continuu” pe multiple planuri și această lucrare are în obiectiv mântuirea sufletelor enoriașilor noștri și slava lui Dumnezeu.

BUCURA-TE!

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

Doamne, a Carui dragoste pentru noi depaseste la infinit dragostea oricarui tata, a oricarei mame, a celei mai iubitoare sotii, miluieste-ne!

 

Nascatoare de Dumnezeu, Stapâna noastra! Tu, a carei dragoste pentru neamul omenesc nu poate fi masurata cu aceea a nici unei mame de pe pamânt, a nici unei sotii, ia aminte la rugaciunile noastre si ne mântuieste. Ca sa te pomenim din adâncul inimii! Ca sa ne rugam Tie cu sârguinta! Ca sa alergam sub acoperamântul Tau grabnic, nepregetând, nesovaielnic.

 

Ne rugam Maicii lui Dumnezeu celei Preabune si fara de prihana si ea se roaga pentru noi. O preaslavim pe cea care este mai presus de orice slava si ea ne pregateste noua slava vesnica. Îi spunem adeseori: „Bucura-te!”, iar Ea îl roaga pe Fiul Sau, Dumnezeu: Fiul meu preaiubit, pentru ca îmi dau binete, zicându-mi „Bucura-te!”, da-le lor bucurie vesnica!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 83

 

 

 

FENOMENUL SF. PARASCHEVA ȘI GENERAȚIA DIGITALĂ

PR. IONUȚ ASTEFĂNOAIE

 

     

Popularitatea Sfintei Parascheva în spațiul digital modern de azi ar părea un paradox și un fenomen inexplicabil de către mulți oameni de știință. Ce îi determină pe tinerii de azi să o iubească atât de mult pe sfânta Parascheva, încât să stea cu sutele de mii la rând doar pentru a se atinge de sfintele ei moaște?Părintele Ionuț Astefănoaie ne oferă o analiză pertinentă a acestui fenomen.

 

Modernismul versus simplitatea Sf. Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva continuă să fie chipul central al spiritualității și credinței pentru mulți credincioși ai neamului românesc, chiar și în vremurile provocatoare ale secolului XXI. Într-o lume din ce în ce mai marcată de schimbări rapide, tehnologizare și pierderea reperelor spirituale tradiționale, exemplul de viață al Sfintei Parascheva oferă un model de stabilitate, credință și speranță.

Trăim într-o eră dominată de materialism și consumism, iar viața de renunțare a Sfintei Parascheva este un contrapunct puternic, ea rămânând un model de smerenie și modestie, amintindu-ne de valorile autentice – renunțarea la egoism, trăirea pentru ceilalți și cultivarea simplității.

Într-o cultură a "selfie-ului" și a împlinirii personale rapide, Cuvioasa Parascheva ne învață despre puterea tăcerii, a rugăciunii și a milosteniei, ea fiind răspunsul spiritual al lenevirii contemporane.

 

Înmulțirea greutăților și alinarea Sf. Parascheva

Vremurile secolului XXI aduc multiple crize – de la cele economice, la cele ecologice sau sociale, până la cele geo-politice. Sfânta Parascheva, fiind considerată o ocrotitoare a celor suferinzi, este adesea chemată în rugăciune de cei care se confruntă cu greutăți. Pelerinajele anuale la Iași, la sfintele sale moaște, demonstrează nevoia continuă de alinare sufletească și de întărire spirituală... Mai ales în fața unor posibile confruntări militare, a sărăciei și a neajunsurilor sociale dar și a minciunii de tot felul venite din partea „căpeteniilor” acestui timp.

Lumea zilelor noastre este dominată de tehnologie, digitalizare și informații rapide și în aceste condiții mulți oameni simt nevoia de a se reconecta cu divinul și cu esența lor sufletească. Rugăciunea către Sfânta Parascheva și vizitarea locurilor sfinte sunt modalități prin care credincioșii se pot "deconecta" de la ritmul alert al lumii moderne și pot găsi liniște și echilibru.

 

Generația digitală și nevoia de empatie și compasiune

Secolul XXI este caracterizat de o polarizare socială și economică accentuată. Sfânta Parascheva este un model de milostenie, prin viața sa dedicată ajutorării săracilor și suferinzilor. Ea oferă un exemplu de compasiune și empatie, virtuți din ce în ce mai rare, dar esențiale într-o lume din ce în ce mai divizată și fragmentată. Ea ne îndeamnă la o întoarcere a lumii BUNULUI SIMȚ care păstrează valorile morale și spirituale caracteristice ortodoxiei noastre rurale.

În mod surprinzător, tinerii din secolul XXI, aflați într-o continuă căutare de sens, se regăsesc adesea în valorile promovate de Sfânta Parascheva. Pentru mulți dintre ei, ea este o adevărată revelație. Priviți-i doar cum așteaptă să se închine la racla cu sfintele ei moaște. Fac din acele clipe rai pentru că locul acela, al pașilor mărunți, devine pentru mulți tineri un prilej de a-și reevalua prioritățile și de a căuta sensuri mai adânci în viețile lor.

Îi blamăm adesea că sunt plini de tatuaje cu telefonul toată ziua în mână și parcă fără nicio perspectivă. Numai că, am observat adesea, ei sunt primii care alergă în sprijinul aproapelui și nu se rușinează mulți dintre ei să-și facă o sfântă cruce ,,sănătoasă” când trec pe lângă o biserică. Deși ea a trăit într-o altă epocă, devotamentul său față de valori spirituale profunde, sacrificiul personal și viața trăită pentru ceilalți constituie un model de urmat chiar și pentru generația digitală.

 

Paradoxul și fenomenul Sf. Parascheva

În aceste vremuri în care mulți oameni suferă fizic sau psihic, Sfânta Parascheva rămâne un simbol al vindecării și speranței. Oamenii continuă să creadă în puterea rugăciunii și în minunile atribuite Sfintei. În timpul pandemiei de COVID-19, de exemplu, mulți credincioși s-au rugat la moaștele sale pentru ocrotire și vindecare, văzând în Sfânta Parascheva o intermediară între ei și Dumnezeu.

În fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, sute de mii de oameni vin în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva. Acest fenomen demonstrează că, în ciuda modernizării rapide a societății, credința și tradițiile religioase sunt încă vii și relevante. Într-un context secularizat, pelerinajul și evlavia față de Sfânta Parascheva reprezintă un paradox – o afirmare a credinței într-o lume care adesea tinde să își piardă reperele spirituale.

În secolul XXI, Sfânta Cuvioasă Parascheva rămâne un simbol de sfințenie, milostenie și putere spirituală. Viața sa jertfelnică față de Dumnezeu și față de semeni este o sursă de inspirație pentru credincioși din toate generațiile, inclusiv pentru cei de astăzi. Vremurile se schimbă, dar Hristos și casnicii Săi străbat timpul veșniciei, iar nevoia de credință, speranță și milostenie rămâne la fel de actuală, iar Sfânta Parascheva continuă să fie un reper pentru cei care caută un sens mai profund în viață.

 

 

 

MINUNATUL ARTIST

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

           Domnul poate da trup oricarei „fiinte”, fie ea animal sau planta, întocmai cum am îmbraca noi o haina; ai luat material, l-ai cusut, te-ai îmbracat. „M-ai îmbracat în piele si în carne, m-ai tesut din oase si din vine” (Iov 10, 11). Si cât de divers si de infinit este „materialul” din care Creatorul „coase” îmbracaminte, pe multiple si felurite „croieli”, fapturilor Sale: animale, pasari, pesti, insecte, reptile. Iar pe noi, oamenii, îmbraca-ne-va cândva în lumina si vom straluci ca soarele în Împaratia Sa! „Statut-a împarateasa (...) îmbracata în haina aurita si prea înfrumusetata” (Psalmul 44, 11). „Atunci cei drepti vor straluci ca soarele” (Matei l3, 43). Acum însa, suntem îmbracati în pamânt, apa, aer , caldura; îmbracamintea noastra aceasta este! Cu câta întelepciune si perfectiune sunt îmbinate aceste stihii în fiinta noastra! Nu ne stingheresc, le suportam usor, spre folosul nostru. O, preaîntelepte si atotputernice Artist! Artist Datator-de-viata, tot ce faci Tu este perfect, fara seaman de frumos, viu! Tu poti da viata si pulberii. O pui în miscare cu puterea Ta!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 160-161

--

Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,

Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania

tel. 0724 998086

SIMPLITATEA COPILAREASCA

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

              Straduieste-te sa ajungi la simplitatea copilareasca în purtarea cu oamenii si în rugaciunea catre Dumnezeu. Simplitatea e cel mai mare bine si vrednicie a omului. Dumnezeu este cu desavârsire simplu, fiindca este cu desavârsire duhovnicesc, cu desavârsire bun. Fie ca nici sufletul tau sa nu se împarta între bine si rau.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, In lumea rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003, p. 12

 

 

 

 

RUGĂCIUNILE LUI M-AU AJUTAT SĂ INTRU ÎN MĂNĂSTIRE

- CUV. GHERONTIE -

       

 

       Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos a săvârșit nenumărate minuni și ghidușii ce au schimbat viața multora, îndreptându-i spre Hristos. Aflați în acest articol mărturia unei maici de la mănăstirea Paltin, căreia cuviosul Gherontie (așa cum era numit) i-a schimbat radical viața.

 

Cum se purta Cuv. Gherontie

Din clipa în care l-am văzut pe Cuviosul Gherontie, a început să se aprindă în inima mea dorința de a-l cunoaște și de a sta mai mult în preajma lui. Fără să ia aminte la purtări ce păreau lipsite de noimă, mulți oameni îl cinsteau pentru virtuțile sale, pe care nu avea cum să le tăinuiască cu totul, mai cu seamă pentru smerenia și bunătatea și înțelepciunea pe care le vădeau sfaturile și îndemnurile sale și pentru darul de a cunoaște gândurile oamenilor, pe care de multe ori le descoperea.

 

Cuviosul nu se mândrea cu darurile sale. Dimpotrivă, se smerea într-un mod tare năstrușnic, asemenea celor nebuni pentru Hristos. Avea dragoste în rugăciunile sale, tot timpul pomenea și pe cei vii și pe cei adormiți. În special, față de săraci am văzut că arăta o dragoste cu totul dezinteresată. Traiul îi era smerit și simplu. Nu l-am văzut având ceva al lui. Dacă primea milostenie, el o dădea mai departe. Și așa, în același timp era și sărac, dar și bogat.

 

Cuvinte simple și pline de har

Pe toți cei ce veneau la el, îi primea cu mare bucurie și iubire. Se făcea părtaș la bucuriile și necazurile tuturor. Cunoștea  îndată cele ale sufletului și putea să dea în chip neînșelător sfatul potrivit și să grăiască celor din jur acel cuvânt de mângâiere și de îmbărbătare după care înseta inima lor. Altora le prevestea încercările, le descoperea chemarea, îi întorcea pe calea vieții și a credinței. Cuvintele sale pline de har și de putere dumnezeiască pătrundeau cu marea lor căldură și putere în inima omului, împlinindu-i nevoia și preschimbându-l pe măsura voinței sale. Rugăciunile lui m-au ajutat să intru în mănăstire. Tot de la el, am învățat cum să-mi fac Sfânta Cruce pe pernă și pe pat.

 

Cel nebun pentru Hristos fățărește nebunia cu un rost duhovnicesc, mai cu seamă pentru a dobândi pe o cale aspră smerenia, prin umilințele la care e supus, îndeobște, din partea lumii. Cu oamenii se purta diferit: pe unii batjocorindu-i, pe alții lăudându-i. Aceste purtări ciudate erau de fapt voite, deplin strunite și cu rost, izvorând fie din virtuțile sale lăuntrice, fie din dorința de a sădi vreo sămânță duhovnicească în cei pe care îi întâlnea.

 

Aprindea credința în inimi

Cuviosul nu ținea seama de buna cuviință lumească și nu se ferea să spună ce avea de spus, fără ocolișuri. Rostea cuvinte la care nimeni nu se aștepta, pe care nimeni nu le ceruse și pe care nimeni nu dorea să le audă pentru a-i trezi pe cei care rătăceau în lumea păcatului.

 

Se întâmpla să dea pe față, înaintea multora, patima unuia, știind bine că acela va primi cu smerenie mustrarea și că ceilalți nu îl vor judeca sau osândi. Păcatul, însă nu îl numea, doar îl arăta că este, iar aceasta era de ajuns pentru îndreptarea omului. Cei care se foloseau de cuvintele sale, uitau în timp asprimea lor și apoi, îi rămâneau recunoscători întreaga viață. Vorbele lui ca niște scântei aprindeau credința în inimile celor rătăciți sau puțin credincioși, dar îndată după aceea se purta în așa fel încât își tăinuia vrednicia.

 

Glumele Cuviosului

Pentru Cuviosul, fiecare clipă a vieții sale era jertfire de sine în numele Domnului. Întreaga sa viață și-a închinat-o iubirii de Dumnezeu și de semeni. Nu stătea niciodată pe gânduri când era vorba să aline un suflet amărât și umilit, de orice rang sau neam ar fi fost omul acela. Avea mare milă și dragoste pentru cei neajutorați, necăjiți, puțini la aminte, uitați și alungați din lume. Sprijinul vieții lui a fost întotdeauna smerenia. La masă, mai mult vorbea decât mânca, astfel încât să nu observăm că nu mănâncă. Se juca cu lingura în farfurie și când nu mai voia să mănânce, spunea că nu mai poate, că nu mai e bună mâncarea sau că e bolnav. Nu se sătura niciodată, spunând că e foarte importantă înfrânarea. Era aspru cu postul și cu sine însuși.

 

Harul dumnezeiesc strălucea în el. Era de o sensibilitate aparte izvorâtă din mărinimie duhovnicească. Era foarte milos, avea atenția concentrată asupra stării oamenilor. Dacă vedea pe cineva trist, se ruga Domnului și apoi începea să facă glume până când îl părăsea acea mâhnire. Avea înțelepciunea de a ne îndruma și învăța despre lupta în viața duhovnicească, mai puțin prin cuvânt și mai mult prin lucrarea directă cu sufletul. El însuși era în pocăință permanentă. De fiecare dată când îmi amintesc de Cuviosul Gherontie, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut binecuvântarea de a-l cunoaște și de a da mărturie despre viața lui aleasă.

 

(A relatat monahia Tecla, mănăstirea Paltin, articol publicat și în Revista Atitudini Nr. 70)

SF. PORFIRIE: EGOISTUL ȘI SMERITUL

Cum întâmpinăm răul?

 

 

            Când năvălește asupra voastră răul, să alunecați și să vă întoarceți spre bine. Să prefaceți, să preschimbați orice rău în bine. Această schimbare se săvârșește numai de către har. Pretutindeni se poate sfinți cineva. În munca voastră, oricare ar fi ea, puteți să deveniți sfinți, prin blândețe, răbdare și iubire.

 

           Se întâmplă, de pildă, să vi se rânduiască o muncă în plus față de datoriile voastre. Nu-i bine să vă mâniați și să vă împotriviți. Aceste tulburări aduc rău în om. Să le socotiți pe toate prilejuri de sfințire. Dacă vi se încredințează treburi mai presus de puterile voastre, puteți să spuneți totuși, cu noblețe, firește: „Iertați-mă, nu voi putea face această treabă”. Dar puteți și să nu spuneți și o să vă iasă bine toată această osteneală.

 

 

 

FIECARE VEDE CEEA CE CAUTA SA VADA

- Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

 

            Un copil, niciodata nu observa ca e gol pâna e inocent. Abia dupa ce îsi pierde inocenta începe sa-si puna mânutele sa-si acopere trupul. Acesta e rezultatul pacatului. Si-a pierdut inocenta si de aceea s-a produs un gol interior si de acolo se reflecta si în afara. Un om duhovnicesc orice semne vede, ca-i îmbracat ori nu-i îmbracat, tot aia e. Nu îl cauta daca îl vede pe om îmbracat foarte frumos. Pacatosul, în schimb, cu cât e mai frumos îmbracata o doamna, cu atâta o vede mai goluta si mai atractiva pentru pacate. Pentru un om matur din punct de vedere sufletesc, al credintei, sanatos psihic, ori este îmbracat omul, ori nu este îmbracat, nu se sminteste, nu vede partea negativa. Este asa de frumos omul si îmbracat si dezbracat. Numai în starea în care ne gasim noi, în starea de decadenta morala ne smintim când vedem trupul gol. Si de aceea Dumnezeu, pentru ca Adam cazuse într-o stare de imoralitate, Dumnezeu apoi L-a îmbracat. Chiar Dumnezeu, scrie în Scriptura, i-a dat îmbracaminte, l-a îmbracat. Pentru ca în starea în care suntem – de pacatos sau de pacatoasa – atunci este nevoie sa ne acoperim caci altfel înnebunim. Dar un om sfânt, un om care are o stare înalta de viata spirituala, nu vede nimic în plus, pentru ca se uita la om, Îl preamareste pe Dumnezeu în creatura aceasta, se minuneaza când îl vede pe om. Un pustnic care din frageda copilarie a trait în pustie spune urmatorul lucru: „Când vad o floare” (pustnicul are aceasta obligatie sa nu-l impresioneze, sa nu se entuziasmeze de lumea aceasta si pe toate sa le priveasca ca pe o desertaciune pentru ca-s trecatoare) si atunci acest pustnic spune: „Când vad o floare ma minunez si mi se înalta sufletul si-l preamaresc pe Dumnezeu care a creat aceasta minune, floarea aceasta.

 

             Când aud o muzica frumoasa, ma minunez si ma înalt sufleteste si-l preamaresc pe Dumnezeu. Când vad o femeie, o fata frumoasa, ma minunez, mi se înalta sufletul si-l laud pe Dumnezeu pentru ca a facut aceasta creatura miraculoasa”. Iata cum priveste un om care este la un nivel moral, spiritual, sanatos, întreg.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 149-150

ANCORA

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

 

           Stii tu oare, crestine, ce fac marinarii în timpul unei furtuni cumplite? Nemaiavând nadejde de scapare, ei arunca ancora în adâncul marii si o întepenesc în pamânt, pentru ca în acest chip sa poata salva corabia si pe ei dimpreuna cu ea; si astfel scapa de la înec. Urmând întocmai pilda acelor corabieri, asa li se cuvine sa faca si crestinilor care umbla pe marea lumii acesteia, fiind purtati de corabia Sfintei Biserici. Atunci când satana ridica asupra lor furtuna ispitelor, nevoilor si nenorocirilor, ei trebuie sa lepede toata nadejdea omeneasca si sa alerge la Dumnezeu, întarindu-si în dragostea Lui inimile zdruncinate si ravasite. Oare nu de la iubirea lui Dumnezeu vrea sa-i îndeparteze pe ei vrajmasul si sa-i înece în adâncul pacatelor si al faradelegilor? Întru dragostea Domnului li se cuvine sa-si întareasca atunci corabioara inimii lor.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 131

 

 

 

PUTEREA RUGĂCIUNII INIMII

- MARIN RĂDUCĂ -

     

 

            Un alt sfânt al închisorilor, ce merită introdus în sinaxare, isihastul Marin Răducă, cel ai cărui ochi de foc dumnezeiesc, trădau lucrarea rugăciunii inimii, pe care o dobândise. Vă oferim o scurtă și esențială învățătură despre rugăciunea inimii, pe care Bădia Marin ne sfătuia să o rostim neîncetat.

 

 

 

             Rugăciunea inimii și ispitele

 

             Dacă mintea noastră e ocupată cu rugăciunea, nici ispitele măcar nu mai vin asupra noastră. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine, păcătosul”, e cea mai puternică rugăciune, cum spun Sfinții Părinți, de care se teme și diavolul. Și rugăciunea, sigur că nu trebuie spusă ca un automat. Ea trebuie să fie făcută cu multă smerită cugetare, cu smerenie, cu multă durere. Și atunci Mântuitorul preia încercările care vin asupra noastră și le biruiește.

 

 

              Dar, mai întâi, trebuie să vrem noi, să ne împotrivim noi. Și după aceea să apelăm la ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune. Toată viața noastră este rugăciunea. Că noi acolo, în temniță, nu aveam această posibilitate de a vedea față de om. Aveai patru pereți și erai chinuit prin foamete, prin teroare și nu te lăsa în pace diavolul, te chinuia în toate felurile. Păi, noi dacă nu am fi avut această legătură cu Dumnezeu prin rugăciune, era imposibil să reziști.

 

 

 

              Cum ne adunăm în rugăciune

 

              Nu este un lucru ușor să te aduni, pentru că este o obișnuință să te împrăștii și diavolul lucrează în felul acesta ca să ne despartă de Dumnezeu la rugăciune. Și în toate lucrurile astea în amănunt luate, vedem deficiențele noastre. Și nu noi suntem cei care până la urmă biruim. Dar dacă Dumnezeu vede că te străduiești să-ți aduci mintea permanent la rugăciune, El te ajută. Să-şi menţină omul prezenţa lui Dumnezeu în el, asta-i rugăciunea!

 

 

              Rugăciunea este un dar de la Dumnezeu. Nu e meritul meu. Datoria mea este să mă rog, că dacă Dumnezeu îmi va trimite darul de a vedea înainte, darul ca rugăciunea să se spună singură și neîncetat, astea sunt daruri de la Dumnezeu. Iluminarea și desăvârșirea, tot daruri de la Dumnezeu sunt, ca și lupta asta.

 

 

           Aici este lupta noastră! Să biruim tot ceea ce ne desparte: ură, clevetire, minciună! Să ne sfințim sufletele și inimile noastre prin curăție și prin fapte bune și să nu clevetim, să nu vorbim de rău!

 

(Extras din Revista Atitudini Nr. 72

-

Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,

Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania

tel. 0724 998086

 

 

SF. NICOLAE VELIMIROVICI DESPRE CUV. PARASCHEVA

IZVORUL DE MINUNI

 

       

 

             Sf. Nicolae Velimirovici, precum și întreg poporul sârb, au iubit-o foarte mult pe Sfânta Parascheva, ale cărei sfinte moaște se aflau mai înainte în Serbia. Vă prezentăm o minune relatată de însuși Sf. Nicolae Velimirovici, care s-a petrecut la izvorul ei făcător de minuni de la Ohrida.

 

 

            Familia Fortomanovici este bine cunoscută în Ohrida. Repausata Eufimia Fortomanovici  (trecută la cele veșnice în anul 1927) a născut mai mulți copii: băieți și fete.

 

 

           Fetele povestesc că mama lor, Eufimia, suferise de-o grea boală de nervi. S-au străduit s-o ajute toți cei apropiați, atât fiii, cât și ginerii. Nu au cruțat niciun mijloc spre a fi tămăduită însă nimic nu i-a folosit.

 

             Și iată că, odată, ajungându-i la urechi despre locurile sfinte din Ohrida, Eufimia a hotărât să meargă la Mănăstirea „Sfânta Parascheva” de lângă acest oraș. Acolo se afla o sfântă aghiasmă, prin puterea căreia mulți au primit ajutor de sus. Întrucât Eufimia nu putea să meargă pe propriile picioare, au dus-o călare pe un cal. În afară de aceasta, femeia cădea adesea într-un fel de leșin, astfel că au legat-o la ochi. Pe cal, susținută din amândouă părțile, au ajuns la izvorul sfânt de la Mănăstirea Sfânta Parascheva.

 

 

 

             Nevroza a părăsit-o

 

            Acolo ea a băut apă și s-a spălat. A rămas în mănăstire până seara, bând de mai multe ori apă sfințită și spălându-se. Către seară s-a așezat ea însăși pe șeaua calului, fără să mai fie legată la ochi. Leșinul i-a trecut, și îndată și nevroza a părăsit-o. Aceasta ne-a povestit-o în prezența mai multor oameni fiica repausatei Eufimia, doamna Hrizia Circovici, care, după cuvintele ei, a însoțit-o pe mama sa bolnavă până la Mănăstirea Sfintei Parascheva și înapoi.

 

(Extras din „Puterea lui Dumnezeu în minuni mărturisite de Sf. Nicolae Velimirovici”, Editura Sophia)