Z
I D U L
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Pacatele mele sunt zid între mine si bunatatea Ta. Strica zidul acesta,
ca sa ma pot apropia de bunatatea Ta, varsa asupra mea dragostea Ta si trage-ma
la înaltimea Ta.
Zidul
pacatelor mele e însa darâmat de lacrimi si de frângerea inimii; drept aceea,
daruieste-mi în toate zilele vietii mele sa-mi plâng pacatele cu osârdie si sa
culeg roade care îmi vor fi de folos în Ziua Judecatii.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 32
CEI
SAPTE ANI DE ACASA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Viata este o stiinta din care putem învata multe. Nimic mai greu decât a
parcurge aceasta stiinta – calea cea îngusta, poarta cea strâmta. Cel ce în cei
sapte ani de acasa sau la scoala n-a învatat credinta, frica de Dumnezeu si un
mod de viata cucernic, aceluia îi va fi foarte greu sa treaca prin scoala
vietii. Unul ca acesta, desi se va fi aratat capabil la învatatura, bine
pregatit, apreciat pentru calitatile sale, poate ramâne repetent la scoala vietii.
Mai mult chiar, uneori nu e bun de nimic, din cauza caracterului sau
necomunicativ si a egoismului, nici în viata de familie, nici în cea sociala.
Din aceasta pricina sufera, nu arareori îsi rateaza viata, se scufunda în
valurile marii, ca o corabie încarcata cu o prea grea povara, ramasa fara cârma
pe vreme de furtuna, fara parâme si fara vele.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 397-398
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
Sfântul
Mucenic Longhin Sutașul
Dumnezeiescul
Apostol şi Evanghelist Matei, scriind în cuvinte Patima Domnului nostru lisus
Hristos, zice:
Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe lisus,
văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând:
„Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! ”(Matei
27: 54).
Sutaşul acesta este fericitul Longhin, care împreună
cu doi dintre soldaţii săi au venit la credinţa în Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
El a fost centurionul care a avut în comandă şi paza
Crucii la Răstignirea Domnului de pe Muntele Golgota, şi pe aceea de la Sfântul
Lui Mormânt.
Minciuna
despre Învierea Domnului
Când bătrânii iudeilor au aflat de învierea lui
Hristos, ei i-au mituit pe soldaţi ca să împrăştie zvonul mincinos cum că
Hristos nu a înviat, ci că trupul Lui mort a fost furat de ucenicii Săi.
Ei au încercat să îl cumpere astfel şi pe Longhin,
însă Longhin nu s-a lăsat cumpărat.
Văzând aşa iudeii au recurs la strategia lor clasică:
ei au hotărât să îl lichideze fizic pe cel pe care nu 1-au putut cumpăra.
Aflând aceasta, Longhin atunci s-a lepădat de centura
lui militară, s-a botezat de către un sfânt apostol împreună cu doi dintre
soldaţii lui, şi împreună cu ei a părăsit Ierusalimul în taină, strămutându-se
cu toţii în Capadocia.
Propovăduirea
Evangheliei
El acolo şi-a închinat viaţa creştineştii vieţuiri,
întru post şi rugăciune.
Ca martor viu al învierii lui Hristos, el a convertit
pe mulţi dintre păgâni la Adevărata Credinţă cu mărturisirea lui.
El după aceea s-a retras într-un sat de pe moşia
tatălui lui.
Dar răutatea iudeilor l-a ajuns până acolo.
Condamnarea
Ei l-au calomniat pe Longhin atât de murdar şi de
persistent înaintea lui Pilat, încât acesta a trimis soldaţi care să îl ucidă
prin decapitare.
Sfântul Longhin a cunoscut cu duhul apropiatul lui
sfârşit, şi a ieşit în întâmpinarea celor trimişi să-l ucidă.
El i-a adus în casa lui, fără să le spună cine este.
El i-a primit pe soldaţi cu mare ospitalitate şi
căldură, odihnindu-i cu hrană şi cu somn.
Pe când soldaţii dormeau, Sfântul Longhin a stat la
rugăciune, şi a petrecut astfel întreaga noapte, pregătindu-se pentru ieşirea
sufletului lui.
Descoperirea
În zori el i-a chemat pe cei doi însoţitori ai lui,
foştii lui soldaţi, s-a îmbrăcat în haine albe de îngropare, şi le-a poruncit
casnicilor lui să îl îngroape pe un anume deluşor, învăţându-i toate cele de
trebuinţă.
Apoi i-a trezit pe soldaţi şi le-a zis că el este
Longhin pe care ei trebuie să-l ucidă.
Soldaţii au rămas uimiţi şi lipsiţi de orice
îndrăzneală, atât de mult încât au ţinut sfat să nu ducă la îndeplinire
uciderea, ci să raporteze că Longhin nu a fost de găsit.
Longhin însă le-a arătat soldaţilor că trebuie să
execute comanda primită.
Soldaţii au predat capul lui Longhin lui Pilat, care
l-a trimis mai departe iudeilor.
Aceştia au luat acel sfânt cap şi l-au aruncat pe o
grămadă de gunoi din afara cetăţii.
(sursă: „Proloagele de la Ohrida”, Sf.
Nicolae Velimirovici)
Edgar
Cayce despre rugaciunea Tatal nostru:
Tatal
Nostru este rugaciunea pe care ne-a lasat-o Iisus Hristos, ori numai aceasta
cunoastere, a provenientei sale, ne vorbeste de la sine despre puterea si
lumina sa.
Multi
descânta de deochi cu Tatal Nostru si efectul este intotdeauna imediat. Si nu-i
o pura intimplare faptul simplu ca Tatal Nostru purifica si parca topeste...
orice energie tulbure care-l impresoara pe cel deocheat.
De
fapt, noi, cu totii, sintem ca si deocheati cind traim astfel de stari. Sintem
ca intr-un intuneric, ca intr-o pâsla groasa de ceata, in stare de prizonieri.
Mintea noastra si energiile interioare sunt atunci inchise in suferinta
mentala. Vedem cum ne gindim obsedant la un lucru, la un om, la o situatie, ne
cuprinde insomnia, teama paralizanta, ori ingrijorarea si nemultumirea,
senzatia ca lumea este facuta numai din durere si... nu mai stim cum sa iesim
de acolo.
Nu sta
prea multa vreme in deprimare, in suferinta. Nu cauta prea mult la ce-ai
gresit, la ce ai facut rau, ori la ce au gresit altii fata de tine! Iesi din
grota starilor joase ale constiintei, care te indeamna sa te simti rau,
nefericit, infricosat, ingrijorat si nemultumit. De vei sta prea mult acolo, te
vei scufunda in Iad si o vei face prin libera ta alegere. Viziteaza Iadul, dar
nu locui in el.
Spune
Tatal Nostru când nu te simti bine.
Când
esti ingrijorat peste masura, ori nemultumit. Când simti ca urasti, ori ca nu
mai poti. Când esti deprimat, tulburat, ori nefericit. Când gândul la ziua de
mâine te copleseste spune Tatal Nostru!...
Ai sa
observi ca te vei lovi de o dificultate puternica. Nu poti sa spui Tatal
Nostru. Nu te poti concentra asupra rugaciunii, caci gândul tau zboara tot
acolo, in negriciunea mentala, in suferința care te bântuie. S-ar putea sa spui
primele doua-trei rânduri ale rugaciunii, apoi te trezesti ca ai uitat
cuvintele urmatoare, ori ca te gândesti tot la suferinta ta.
Nu
renunta! Spune rugaciunea ! Cauta-o cu mintea, cu tot sufletul tau si spune-o
mai departe! Pune mintea ta sa se concentreze asupra rugaciunii, pâna ce o
poate spune fara gres, de la început si pâna la sfârsit.
Daca
uiti rugaciunea si daca te trezesti ca nu te poti concentra asupra ei... este
semn ca te afli in câmpuri de suferinta, care vor sa te retina in ele, prin
puterea Legii Atractiei. Mintea va fi atrasa tot mai mult spre constiinta
suferintei pâna ce va iesi de acolo concentrindu-se asupra rugaciunii.
Este
foarte important sa stii ca Tatal Nostru trebuie repetat.
Trebuie
spus fara intrerupere, din nou si din nou, cu tot sufletul, cu toata
concentrarea mentala, pâna ce vei simti ca te-ai eliberat... din câmpurile care
te-au înlanțuit, din suferinta. Când vei
iesi de acolo, te vei simti linistit si vei putea sa atragi la tine gânduri si
sentimente de încredere, de bucurie, de iubire sau macar de multumire.
OFERTĂ
DE CARTE
Parohia
Malovăț din jud. Mehedinți vinde prin poștă
cartea de mai jos.
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală,
Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2024, vol. XIII, 666 pag., 70 lei;
Volumul cuprinde numerele 481-520 din
publicația parohiei noastre ,,Scrisoare pastorală”. Este însoțit de
numeroase fotografii color.
Cu
ani în urmă, când am început să edităm ,,Scrisoarea pastorală”, n-am îndrăznit
să ne gândim, că într-o bună zi vom ajunge să depășim numărul de 500! Am
socotit atunci, că rezolvăm niște probleme imediate, că răspundem nevoii de a
intra mai direct și mai des în legătură cu enoriașii noștri. Au trecut anii,
,,Scrisoarea pastorală” a devenit un sprijin foarte important în activitatea
pastorală și nu numai. Nu cred că azi
ne-am mai putea lipsi de ea: pentru preot a devenit o necesitate și o obișnuință;
pentru credincioși o necesitate și o punte le legătură cu preotul, cu Biserica.
Nu toți au posibilitatea să vină la biserică în duminici și sărbători; dar toți
au posibilitatea să primească ,,Scrisoarea pastorală”, s-o citească, să ia
cunoștință de multe și de toate, să afle realitățile în care se desfășoară
viața religioasă din parohie. Pentru a avea acces mai mare la zona de interes a
enoriașilor noștri, am dat un conținut cât mai variat și mai plăcut publicației
noastre, fără a depăși însă cadrul în care se cuvine a se manifesta și a se
exprima un preot. Adevărurile de credință și morală creștină le-am expus într-o
formă cât mai accesibilă, având în vedere nivelul diferit de pregătire
religioasă al cititorilor noștri. În felul acesta publicația noastră a căpătat
un plus de aderență la sufletele lor. Am însoțit articolele teoretice de
materiale care priveau realitatea imediată, practică, din care omul înțelept
poate culege multă învățătură folositoare pentru suflet. Am scos în evidență
figuri de seamă din istoria Bisericii, din viața parohiei, am prezentat fapte
și întâmplări de ieri și de azi, din care omul înțelept are multe de învățat.
Am adăugat publicației noastre un mare număr de informații referitoare la viața
parohiei, la activitatea pastoral-misionară, culturală și umanitară ce se
desfășoară în parohia noastră. Citind câteva numere din ,,Scrisoare pastorală”,
îți poți da cu ușurință seama că în parohia noastră se lucrează ,,la foc
continuu” pe multiple planuri și această lucrare are în obiectiv mântuirea
sufletelor enoriașilor noștri și slava lui Dumnezeu.
BUCURA-TE!
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Doamne, a Carui dragoste pentru noi depaseste la
infinit dragostea oricarui tata, a oricarei mame, a celei mai iubitoare sotii,
miluieste-ne!
Nascatoare de Dumnezeu, Stapâna noastra! Tu, a carei
dragoste pentru neamul omenesc nu poate fi masurata cu aceea a nici unei mame
de pe pamânt, a nici unei sotii, ia aminte la rugaciunile noastre si ne
mântuieste. Ca sa te pomenim din adâncul inimii! Ca sa ne rugam Tie cu
sârguinta! Ca sa alergam sub acoperamântul Tau grabnic, nepregetând,
nesovaielnic.
Ne rugam Maicii lui Dumnezeu celei Preabune si fara de
prihana si ea se roaga pentru noi. O preaslavim pe cea care este mai presus de
orice slava si ea ne pregateste noua slava vesnica. Îi spunem adeseori:
„Bucura-te!”, iar Ea îl roaga pe Fiul Sau, Dumnezeu: Fiul meu preaiubit, pentru
ca îmi dau binete, zicându-mi „Bucura-te!”, da-le lor bucurie vesnica!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 83
FENOMENUL
SF. PARASCHEVA ȘI GENERAȚIA DIGITALĂ
PR.
IONUȚ ASTEFĂNOAIE
Popularitatea Sfintei Parascheva în spațiul digital
modern de azi ar părea un paradox și un fenomen inexplicabil de către mulți
oameni de știință. Ce îi determină pe tinerii de azi să o iubească atât de mult
pe sfânta Parascheva, încât să stea cu sutele de mii la rând doar pentru a se
atinge de sfintele ei moaște?Părintele Ionuț Astefănoaie ne oferă o analiză
pertinentă a acestui fenomen.
Modernismul versus simplitatea Sf. Parascheva
Sfânta Cuvioasă Parascheva continuă să fie chipul
central al spiritualității și credinței pentru mulți credincioși ai neamului
românesc, chiar și în vremurile provocatoare ale secolului XXI. Într-o lume din
ce în ce mai marcată de schimbări rapide, tehnologizare și pierderea reperelor
spirituale tradiționale, exemplul de viață al Sfintei Parascheva oferă un model
de stabilitate, credință și speranță.
Trăim într-o eră dominată de materialism și consumism,
iar viața de renunțare a Sfintei Parascheva este un contrapunct puternic, ea
rămânând un model de smerenie și modestie, amintindu-ne de valorile autentice –
renunțarea la egoism, trăirea pentru ceilalți și cultivarea simplității.
Într-o cultură a "selfie-ului" și a
împlinirii personale rapide, Cuvioasa Parascheva ne învață despre puterea
tăcerii, a rugăciunii și a milosteniei, ea fiind răspunsul spiritual al
lenevirii contemporane.
Înmulțirea greutăților și alinarea Sf. Parascheva
Vremurile secolului XXI aduc multiple crize – de la
cele economice, la cele ecologice sau sociale, până la cele geo-politice.
Sfânta Parascheva, fiind considerată o ocrotitoare a celor suferinzi, este
adesea chemată în rugăciune de cei care se confruntă cu greutăți. Pelerinajele
anuale la Iași, la sfintele sale moaște, demonstrează nevoia continuă de
alinare sufletească și de întărire spirituală... Mai ales în fața unor posibile
confruntări militare, a sărăciei și a neajunsurilor sociale dar și a minciunii de
tot felul venite din partea „căpeteniilor” acestui timp.
Lumea zilelor noastre este dominată de tehnologie,
digitalizare și informații rapide și în aceste condiții mulți oameni simt
nevoia de a se reconecta cu divinul și cu esența lor sufletească. Rugăciunea
către Sfânta Parascheva și vizitarea locurilor sfinte sunt modalități prin care
credincioșii se pot "deconecta" de la ritmul alert al lumii moderne
și pot găsi liniște și echilibru.
Generația digitală și nevoia de empatie și compasiune
Secolul XXI este caracterizat de o polarizare socială
și economică accentuată. Sfânta Parascheva este un model de milostenie, prin
viața sa dedicată ajutorării săracilor și suferinzilor. Ea oferă un exemplu de
compasiune și empatie, virtuți din ce în ce mai rare, dar esențiale într-o lume
din ce în ce mai divizată și fragmentată. Ea ne îndeamnă la o întoarcere a
lumii BUNULUI SIMȚ care păstrează valorile morale și spirituale caracteristice
ortodoxiei noastre rurale.
În mod surprinzător, tinerii din secolul XXI, aflați
într-o continuă căutare de sens, se regăsesc adesea în valorile promovate de
Sfânta Parascheva. Pentru mulți dintre ei, ea este o adevărată revelație.
Priviți-i doar cum așteaptă să se închine la racla cu sfintele ei moaște. Fac
din acele clipe rai pentru că locul acela, al pașilor mărunți, devine pentru
mulți tineri un prilej de a-și reevalua prioritățile și de a căuta sensuri mai
adânci în viețile lor.
Îi blamăm adesea că sunt plini de tatuaje cu telefonul
toată ziua în mână și parcă fără nicio perspectivă. Numai că, am observat
adesea, ei sunt primii care alergă în sprijinul aproapelui și nu se rușinează
mulți dintre ei să-și facă o sfântă cruce ,,sănătoasă” când trec pe lângă o
biserică. Deși ea a trăit într-o altă epocă, devotamentul său față de valori
spirituale profunde, sacrificiul personal și viața trăită pentru ceilalți
constituie un model de urmat chiar și pentru generația digitală.
Paradoxul și fenomenul Sf. Parascheva
În aceste vremuri în care mulți oameni suferă fizic
sau psihic, Sfânta Parascheva rămâne un simbol al vindecării și speranței.
Oamenii continuă să creadă în puterea rugăciunii și în minunile atribuite
Sfintei. În timpul pandemiei de COVID-19, de exemplu, mulți credincioși s-au
rugat la moaștele sale pentru ocrotire și vindecare, văzând în Sfânta
Parascheva o intermediară între ei și Dumnezeu.
În fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, sute
de mii de oameni vin în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru a
se închina la moaștele Sfintei Parascheva. Acest fenomen demonstrează că, în
ciuda modernizării rapide a societății, credința și tradițiile religioase sunt
încă vii și relevante. Într-un context secularizat, pelerinajul și evlavia față
de Sfânta Parascheva reprezintă un paradox – o afirmare a credinței într-o lume
care adesea tinde să își piardă reperele spirituale.
În secolul XXI, Sfânta Cuvioasă Parascheva rămâne un
simbol de sfințenie, milostenie și putere spirituală. Viața sa jertfelnică față
de Dumnezeu și față de semeni este o sursă de inspirație pentru credincioși din
toate generațiile, inclusiv pentru cei de astăzi. Vremurile se schimbă, dar
Hristos și casnicii Săi străbat timpul veșniciei, iar nevoia de credință,
speranță și milostenie rămâne la fel de actuală, iar Sfânta Parascheva continuă
să fie un reper pentru cei care caută un sens mai profund în viață.
MINUNATUL
ARTIST
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Domnul poate da trup oricarei „fiinte”, fie ea animal sau planta,
întocmai cum am îmbraca noi o haina; ai luat material, l-ai cusut, te-ai
îmbracat. „M-ai îmbracat în piele si în carne, m-ai tesut din oase si din vine”
(Iov 10, 11). Si cât de divers si de infinit este „materialul” din care
Creatorul „coase” îmbracaminte, pe multiple si felurite „croieli”, fapturilor
Sale: animale, pasari, pesti, insecte, reptile. Iar pe noi, oamenii,
îmbraca-ne-va cândva în lumina si vom straluci ca soarele în Împaratia Sa!
„Statut-a împarateasa (...) îmbracata în haina aurita si prea înfrumusetata”
(Psalmul 44, 11). „Atunci cei drepti vor straluci ca soarele” (Matei l3, 43).
Acum însa, suntem îmbracati în pamânt, apa, aer , caldura; îmbracamintea
noastra aceasta este! Cu câta întelepciune si perfectiune sunt îmbinate aceste
stihii în fiinta noastra! Nu ne stingheresc, le suportam usor, spre folosul
nostru. O, preaîntelepte si atotputernice Artist! Artist Datator-de-viata, tot
ce faci Tu este perfect, fara seaman de frumos, viu! Tu poti da viata si
pulberii. O pui în miscare cu puterea Ta!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 160-161
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
SIMPLITATEA
COPILAREASCA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Straduieste-te sa ajungi la simplitatea copilareasca în purtarea cu
oamenii si în rugaciunea catre Dumnezeu. Simplitatea e cel mai mare bine si
vrednicie a omului. Dumnezeu este cu desavârsire simplu, fiindca este cu
desavârsire duhovnicesc, cu desavârsire bun. Fie ca nici sufletul tau sa nu se
împarta între bine si rau.
Sfantul Ioan din Kronstadt, In lumea
rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2003, p. 12
RUGĂCIUNILE
LUI M-AU AJUTAT SĂ INTRU ÎN MĂNĂSTIRE
-
CUV. GHERONTIE -
Cuviosul
Gherontie cel nebun pentru Hristos a săvârșit nenumărate minuni și ghidușii ce
au schimbat viața multora, îndreptându-i spre Hristos. Aflați în acest articol
mărturia unei maici de la mănăstirea Paltin, căreia cuviosul Gherontie (așa cum
era numit) i-a schimbat radical viața.
Cum se purta Cuv. Gherontie
Din clipa în care l-am văzut pe Cuviosul Gherontie, a
început să se aprindă în inima mea dorința de a-l cunoaște și de a sta mai mult
în preajma lui. Fără să ia aminte la purtări ce păreau lipsite de noimă, mulți
oameni îl cinsteau pentru virtuțile sale, pe care nu avea cum să le tăinuiască
cu totul, mai cu seamă pentru smerenia și bunătatea și înțelepciunea pe care le
vădeau sfaturile și îndemnurile sale și pentru darul de a cunoaște gândurile
oamenilor, pe care de multe ori le descoperea.
Cuviosul nu se mândrea cu darurile sale. Dimpotrivă,
se smerea într-un mod tare năstrușnic, asemenea celor nebuni pentru Hristos.
Avea dragoste în rugăciunile sale, tot timpul pomenea și pe cei vii și pe cei
adormiți. În special, față de săraci am văzut că arăta o dragoste cu totul
dezinteresată. Traiul îi era smerit și simplu. Nu l-am văzut având ceva al lui.
Dacă primea milostenie, el o dădea mai departe. Și așa, în același timp era și
sărac, dar și bogat.
Cuvinte simple și pline de har
Pe toți cei ce veneau la el, îi primea cu mare bucurie
și iubire. Se făcea părtaș la bucuriile și necazurile tuturor. Cunoștea îndată cele ale sufletului și putea să dea în
chip neînșelător sfatul potrivit și să grăiască celor din jur acel cuvânt de
mângâiere și de îmbărbătare după care înseta inima lor. Altora le prevestea
încercările, le descoperea chemarea, îi întorcea pe calea vieții și a
credinței. Cuvintele sale pline de har și de putere dumnezeiască pătrundeau cu
marea lor căldură și putere în inima omului, împlinindu-i nevoia și
preschimbându-l pe măsura voinței sale. Rugăciunile lui m-au ajutat să intru în
mănăstire. Tot de la el, am învățat cum să-mi fac Sfânta Cruce pe pernă și pe
pat.
Cel nebun pentru Hristos fățărește nebunia cu un rost
duhovnicesc, mai cu seamă pentru a dobândi pe o cale aspră smerenia, prin
umilințele la care e supus, îndeobște, din partea lumii. Cu oamenii se purta
diferit: pe unii batjocorindu-i, pe alții lăudându-i. Aceste purtări ciudate
erau de fapt voite, deplin strunite și cu rost, izvorând fie din virtuțile sale
lăuntrice, fie din dorința de a sădi vreo sămânță duhovnicească în cei pe care
îi întâlnea.
Aprindea credința în inimi
Cuviosul nu ținea seama de buna cuviință lumească și
nu se ferea să spună ce avea de spus, fără ocolișuri. Rostea cuvinte la care
nimeni nu se aștepta, pe care nimeni nu le ceruse și pe care nimeni nu dorea să
le audă pentru a-i trezi pe cei care rătăceau în lumea păcatului.
Se întâmpla să dea pe față, înaintea multora, patima
unuia, știind bine că acela va primi cu smerenie mustrarea și că ceilalți nu îl
vor judeca sau osândi. Păcatul, însă nu îl numea, doar îl arăta că este, iar
aceasta era de ajuns pentru îndreptarea omului. Cei care se foloseau de
cuvintele sale, uitau în timp asprimea lor și apoi, îi rămâneau recunoscători
întreaga viață. Vorbele lui ca niște scântei aprindeau credința în inimile
celor rătăciți sau puțin credincioși, dar îndată după aceea se purta în așa fel
încât își tăinuia vrednicia.
Glumele Cuviosului
Pentru Cuviosul, fiecare clipă a vieții sale era
jertfire de sine în numele Domnului. Întreaga sa viață și-a închinat-o iubirii
de Dumnezeu și de semeni. Nu stătea niciodată pe gânduri când era vorba să
aline un suflet amărât și umilit, de orice rang sau neam ar fi fost omul acela.
Avea mare milă și dragoste pentru cei neajutorați, necăjiți, puțini la aminte,
uitați și alungați din lume. Sprijinul vieții lui a fost întotdeauna smerenia.
La masă, mai mult vorbea decât mânca, astfel încât să nu observăm că nu
mănâncă. Se juca cu lingura în farfurie și când nu mai voia să mănânce, spunea
că nu mai poate, că nu mai e bună mâncarea sau că e bolnav. Nu se sătura
niciodată, spunând că e foarte importantă înfrânarea. Era aspru cu postul și cu
sine însuși.
Harul dumnezeiesc strălucea în el. Era de o
sensibilitate aparte izvorâtă din mărinimie duhovnicească. Era foarte milos,
avea atenția concentrată asupra stării oamenilor. Dacă vedea pe cineva trist,
se ruga Domnului și apoi începea să facă glume până când îl părăsea acea
mâhnire. Avea înțelepciunea de a ne îndruma și învăța despre lupta în viața
duhovnicească, mai puțin prin cuvânt și mai mult prin lucrarea directă cu
sufletul. El însuși era în pocăință permanentă. De fiecare dată când îmi
amintesc de Cuviosul Gherontie, Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut
binecuvântarea de a-l cunoaște și de a da mărturie despre viața lui aleasă.
(A relatat monahia Tecla, mănăstirea
Paltin, articol publicat și în Revista Atitudini Nr. 70)
SF.
PORFIRIE: EGOISTUL ȘI SMERITUL
Cum
întâmpinăm răul?
Când
năvălește asupra voastră răul, să alunecați și să vă întoarceți spre bine. Să
prefaceți, să preschimbați orice rău în bine. Această schimbare se săvârșește
numai de către har. Pretutindeni se poate sfinți cineva. În munca voastră,
oricare ar fi ea, puteți să deveniți sfinți, prin blândețe, răbdare și iubire.
Se
întâmplă, de pildă, să vi se rânduiască o muncă în plus față de datoriile
voastre. Nu-i bine să vă mâniați și să vă împotriviți. Aceste tulburări aduc
rău în om. Să le socotiți pe toate prilejuri de sfințire. Dacă vi se
încredințează treburi mai presus de puterile voastre, puteți să spuneți totuși,
cu noblețe, firește: „Iertați-mă, nu voi putea face această treabă”. Dar puteți
și să nu spuneți și o să vă iasă bine toată această osteneală.
FIECARE
VEDE CEEA CE CAUTA SA VADA
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Un
copil, niciodata nu observa ca e gol pâna e inocent. Abia dupa ce îsi pierde
inocenta începe sa-si puna mânutele sa-si acopere trupul. Acesta e rezultatul
pacatului. Si-a pierdut inocenta si de aceea s-a produs un gol interior si de
acolo se reflecta si în afara. Un om duhovnicesc orice semne vede, ca-i
îmbracat ori nu-i îmbracat, tot aia e. Nu îl cauta daca îl vede pe om îmbracat
foarte frumos. Pacatosul, în schimb, cu cât e mai frumos îmbracata o doamna, cu
atâta o vede mai goluta si mai atractiva pentru pacate. Pentru un om matur din
punct de vedere sufletesc, al credintei, sanatos psihic, ori este îmbracat
omul, ori nu este îmbracat, nu se sminteste, nu vede partea negativa. Este asa
de frumos omul si îmbracat si dezbracat. Numai în starea în care ne gasim noi,
în starea de decadenta morala ne smintim când vedem trupul gol. Si de aceea
Dumnezeu, pentru ca Adam cazuse într-o stare de imoralitate, Dumnezeu apoi L-a
îmbracat. Chiar Dumnezeu, scrie în Scriptura, i-a dat îmbracaminte, l-a îmbracat.
Pentru ca în starea în care suntem – de pacatos sau de pacatoasa – atunci este
nevoie sa ne acoperim caci altfel înnebunim. Dar un om sfânt, un om care are o
stare înalta de viata spirituala, nu vede nimic în plus, pentru ca se uita la
om, Îl preamareste pe Dumnezeu în creatura aceasta, se minuneaza când îl vede
pe om. Un pustnic care din frageda copilarie a trait în pustie spune urmatorul
lucru: „Când vad o floare” (pustnicul are aceasta obligatie sa nu-l
impresioneze, sa nu se entuziasmeze de lumea aceasta si pe toate sa le
priveasca ca pe o desertaciune pentru ca-s trecatoare) si atunci acest pustnic
spune: „Când vad o floare ma minunez si mi se înalta sufletul si-l preamaresc
pe Dumnezeu care a creat aceasta minune, floarea aceasta.
Când aud o muzica frumoasa, ma minunez si ma înalt sufleteste si-l
preamaresc pe Dumnezeu. Când vad o femeie, o fata frumoasa, ma minunez, mi se
înalta sufletul si-l laud pe Dumnezeu pentru ca a facut aceasta creatura
miraculoasa”. Iata cum priveste un om care este la un nivel moral, spiritual,
sanatos, întreg.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Convorbiri
in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 149-150
ANCORA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Stii
tu oare, crestine, ce fac marinarii în timpul unei furtuni cumplite? Nemaiavând
nadejde de scapare, ei arunca ancora în adâncul marii si o întepenesc în
pamânt, pentru ca în acest chip sa poata salva corabia si pe ei dimpreuna cu
ea; si astfel scapa de la înec. Urmând întocmai pilda acelor corabieri, asa li
se cuvine sa faca si crestinilor care umbla pe marea lumii acesteia, fiind
purtati de corabia Sfintei Biserici. Atunci când satana ridica asupra lor
furtuna ispitelor, nevoilor si nenorocirilor, ei trebuie sa lepede toata
nadejdea omeneasca si sa alerge la Dumnezeu, întarindu-si în dragostea Lui
inimile zdruncinate si ravasite. Oare nu de la iubirea lui Dumnezeu vrea sa-i
îndeparteze pe ei vrajmasul si sa-i înece în adâncul pacatelor si al
faradelegilor? Întru dragostea Domnului li se cuvine sa-si întareasca atunci
corabioara inimii lor.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 131
PUTEREA
RUGĂCIUNII INIMII
-
MARIN RĂDUCĂ -
Un
alt sfânt al închisorilor, ce merită introdus în sinaxare, isihastul Marin
Răducă, cel ai cărui ochi de foc dumnezeiesc, trădau lucrarea rugăciunii
inimii, pe care o dobândise. Vă oferim o scurtă și esențială învățătură despre
rugăciunea inimii, pe care Bădia Marin ne sfătuia să o rostim neîncetat.
Rugăciunea inimii și ispitele
Dacă mintea noastră e ocupată cu rugăciunea, nici ispitele măcar nu mai
vin asupra noastră. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe
mine, păcătosul”, e cea mai puternică rugăciune, cum spun Sfinții Părinți, de
care se teme și diavolul. Și rugăciunea, sigur că nu trebuie spusă ca un
automat. Ea trebuie să fie făcută cu multă smerită cugetare, cu smerenie, cu
multă durere. Și atunci Mântuitorul preia încercările care vin asupra noastră
și le biruiește.
Dar, mai întâi, trebuie să vrem noi, să ne împotrivim noi. Și după aceea
să apelăm la ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune. Toată viața noastră este
rugăciunea. Că noi acolo, în temniță, nu aveam această posibilitate de a vedea
față de om. Aveai patru pereți și erai chinuit prin foamete, prin teroare și nu
te lăsa în pace diavolul, te chinuia în toate felurile. Păi, noi dacă nu am fi
avut această legătură cu Dumnezeu prin rugăciune, era imposibil să reziști.
Cum ne adunăm în rugăciune
Nu
este un lucru ușor să te aduni, pentru că este o obișnuință să te împrăștii și
diavolul lucrează în felul acesta ca să ne despartă de Dumnezeu la rugăciune.
Și în toate lucrurile astea în amănunt luate, vedem deficiențele noastre. Și nu
noi suntem cei care până la urmă biruim. Dar dacă Dumnezeu vede că te
străduiești să-ți aduci mintea permanent la rugăciune, El te ajută. Să-şi
menţină omul prezenţa lui Dumnezeu în el, asta-i rugăciunea!
Rugăciunea este un dar de la Dumnezeu. Nu e meritul meu. Datoria mea
este să mă rog, că dacă Dumnezeu îmi va trimite darul de a vedea înainte, darul
ca rugăciunea să se spună singură și neîncetat, astea sunt daruri de la
Dumnezeu. Iluminarea și desăvârșirea, tot daruri de la Dumnezeu sunt, ca și
lupta asta.
Aici
este lupta noastră! Să biruim tot ceea ce ne desparte: ură, clevetire,
minciună! Să ne sfințim sufletele și inimile noastre prin curăție și prin fapte
bune și să nu clevetim, să nu vorbim de rău!
(Extras din Revista Atitudini Nr. 72
-
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
SF.
NICOLAE VELIMIROVICI DESPRE CUV. PARASCHEVA
IZVORUL
DE MINUNI
Sf.
Nicolae Velimirovici, precum și întreg poporul sârb, au iubit-o foarte mult pe
Sfânta Parascheva, ale cărei sfinte moaște se aflau mai înainte în Serbia. Vă
prezentăm o minune relatată de însuși Sf. Nicolae Velimirovici, care s-a
petrecut la izvorul ei făcător de minuni de la Ohrida.
Familia Fortomanovici este bine cunoscută în Ohrida. Repausata Eufimia
Fortomanovici (trecută la cele veșnice
în anul 1927) a născut mai mulți copii: băieți și fete.
Fetele povestesc că mama lor, Eufimia, suferise de-o grea boală de
nervi. S-au străduit s-o ajute toți cei apropiați, atât fiii, cât și ginerii.
Nu au cruțat niciun mijloc spre a fi tămăduită însă nimic nu i-a folosit.
Și
iată că, odată, ajungându-i la urechi despre locurile sfinte din Ohrida,
Eufimia a hotărât să meargă la Mănăstirea „Sfânta Parascheva” de lângă acest
oraș. Acolo se afla o sfântă aghiasmă, prin puterea căreia mulți au primit
ajutor de sus. Întrucât Eufimia nu putea să meargă pe propriile picioare, au
dus-o călare pe un cal. În afară de aceasta, femeia cădea adesea într-un fel de
leșin, astfel că au legat-o la ochi. Pe cal, susținută din amândouă părțile, au
ajuns la izvorul sfânt de la Mănăstirea Sfânta Parascheva.
Nevroza a părăsit-o
Acolo ea a băut apă și s-a spălat. A rămas în mănăstire până seara, bând
de mai multe ori apă sfințită și spălându-se. Către seară s-a așezat ea însăși
pe șeaua calului, fără să mai fie legată la ochi. Leșinul i-a trecut, și îndată
și nevroza a părăsit-o. Aceasta ne-a povestit-o în prezența mai multor oameni
fiica repausatei Eufimia, doamna Hrizia Circovici, care, după cuvintele ei, a
însoțit-o pe mama sa bolnavă până la Mănăstirea Sfintei Parascheva și înapoi.
(Extras din „Puterea lui Dumnezeu în
minuni mărturisite de Sf. Nicolae Velimirovici”, Editura Sophia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu