Scrisoare
pastorală
Foaie
periodică, gratuită
a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul
XXIV(2024), nr. 527(1 –15 Octombrie)
Dragii mei enoriași!
Plecarea. S-a
stins bietul moș Gheorghe! S-a dus ca o părere, ca un glas de clopot ce-și sună
adierea peste lume, pierzându-se cu-ncetul.
Vânjos la vremea sa, desprins din cremenea de munte,
ai fi crezut că nimeni și nimic nu-l vor pleca vreodată. Și nu l-au plecat!
Doar timpului i-a dat tributul cuvenit după rânduială.
Când s-a apropiat ceasul, moș Gheorghe era gata. Și le
așezase pe toate la locul lor, ci doar mireasa și-o aștepta să vină. Copiii,
nepoții și strănepoții își aveau fiecare rosturile lor. Veneau doar din când în
când pe la casa bătrânească să mai întrebe de sănătate, să le mai spună ce-i în
lume și să le pună pe masă din roadele pământului și ale sufletului. Moș
Gheorghe și maica Ana îi ascultau cu zâmbetul pe buze, cu lacrimile-n ochi și
cu inima plină de ceva fără nume, scuipându-i doar din când în când, ca să nu-i
deoache. Le erau dragi, mai ales când veneau acasă. Bătrânii îi credeau străini
în lume și mai cu seamă prin orașele acelea mari, unde s-așezaseră și-și
făcuseră rostul. I-ar fi vrut pe toți acasă, lângă ei, i-ar fi vrut să se adune
la masă ca la praznic și ca la nedeie și să fie zilnic sărbătoare sub
acoperișul lor. Nu a fost să fie așa. Doar cea mică, Măriuța, a rămas în sat și
și-a făcut casă prin apropiere.
Acum, la încheierea socotelilor, moș Gheorghe nu voia
să rămână nimănui dator. Își alesese loc în cimitirul satului, își comandase o
cruce de piatră în oraș. Pusese pe cruce o fotografie din tinerețe. Ehei,
măiculiță Doamne! Ce vremuri și ce oameni erau pe când moș Gheorghe și maica
Ana erau în floarea vârstei, așa, ca-n poza de pe cruce. Vremurile acelea s-au
dus ca un vis, iar oamenii s-au așezat pe rând la odihnă sub pământul acela
negru, clisos.
Moș Gheorghe avea o vorbă, pe care și-o amintea destul
de des: ,,Ferice de cel pe care-l cunoaște pământul!” Unii râdeau când
îl auzeau, alții clătinau cu înțeles din cap, alții rămâneau nedumeriți. Moș
Gheorghe era cumpănit și știa ce vorbește. Avea dreptate. Pentru el hotarul
satului era ca un frate. Îl răscolea cu tot felul de unelte din primăvară până
toamna târziu, ,,îl țesăla”, cum glumea el câteodată, se înfrupta din roadele
pământului, îl frământa sub picioare în vârtejul horii sau în praful
drumurilor, îl iubea și-l ocrotea părintește.
În tinerețe moș Gheorghe căzuse prizonier și fusese
nevoit să muncească departe, în țări străine. Mare chin! Pământul acela îi era
străin, îl ura el și, la rândul său, simțea că și pământul îl urăște pe el. Moș
Gheorghe nu știa să fi făcut vreodată vreo rugăciune mai fierbinte ca atunci,
în pământ și sub cer străin. Se ruga în truda zilei și în frigul nopții să nu-l
lase Dumnezeu să moară acolo. Ar fi fost al doilea și
cel mai greu prizonierat. Mai mult decât de copii și de nevastă bătrânul simțea
pe atunci dorul satului. Așa era el și nu putea înțelege pe alții, care erau
altfel.
Când s-a întors din prizonierat, a ajuns în sat
noaptea. Înainte de a ajunge acasă, a apucat-o pe Drumul Mare, a văzut
locurile, semănăturile, pârâul, iazul, moara, pădurea, izlazul, fiecare potecă.
Din când în când se apleca și, în lumina lunii, își încleșta adânc degetele în
țărână și atingea cu buzele lacome pământul. Îl regăsise și se regăsise. Din
pământ parcă treceau seve nevăzute prin degetele acelea lungi, negre, crăpate
de bătături și pătrundeau până la inimă, până în suflet, redând vlaga fiecărui mădular.
Pământul tresărea înfiorat sub sărutarea înfrigurată și parcă lăcrima și el
regăsindu-și fratele hăituit atâta vreme. Când s-au revărsat zorile, moș
Gheorghe era de nerecunoscut. Era cel mai fericit din lume, iar noaptea aceea
i-a fost mai scumpă decât noaptea nunții. Când s-a reîntors în sat, știa toate
despre toți: câți muriseră, câți trăiau, cum o duc și cum e vremea. Nu-l mai
mira nimic și chiar sufletele morților le simțea aproape.
De atunci au trecut anii și moș Gheorghe le destăinuia
feciorilor săi cheia fericirii adevărate:
,,- Când te cunoaște pământul, și-n
viață și-n moarte ești fericit!”
Nu oricine ar fi putut să creadă că moș Gheorghe a
fost fericit în viață. Aceasta dacă ar fi socotit totul după casă, după
mobilier, după haine și mâncare. Moș Gheorghe știa el ce știa și, surâzându-și
sieși, mormăia în barbă pentru gurile rele:
,,- Ce știți voi, prăpădiților, ce-i
mulțumirea!”
Când a simțit să sfârșitul îi este pe aproape, moș
Gheorghe a mers la bisericuța satului, s-a spovedit, s-a grijit după rânduială,
s-a așezat apoi în genunchi și a stat așa, nemișcat, în fața icoanei
Mântuitorului o vreme. Nu a zis nici o vorbă, nimeni nu i-a văzut buzele
mișcându-se, ci rugăciunea lui a fost ca o prezentare la apel. S-a ridicat
într-un târziu, a făcut trei cruci mari și s-a retras încet spre ieșire.
Privirile îi alunecau însă peste chipurile îmbătrânite de vreme ale sfinților,
peste strane și scaune, peste fiecare lucru din biserică. Parcă-și lua rămas
bun.
Când a ieșit în curtea bisericii, și-a ridicat capul
spre turla în care era așezat clopotul cel mare. Acolo se urca în copilărie la
Vinerea Mare, când, după cântarea Prohodului, preotul ieșea din biserică și
mulțimea îl urma. Se umplea curtea de făclii aprinse și apoi, în convoi,
ocoleau biserica, în timp ce clopotul bătea cu putere și dangătul lui răscolea
văzduhul până departe. Tot acolo se urca moș Gheorghe la anii copilăriei și în
noaptea de Paști, când glasul clopotului se împletea cu sutele de glasuri ce
cântau înfiorate ,,Hristos a înviat!”. O lacrimă s-a rostogolit sfioasă pe
obrajii bătrânului, dar tocmai atunci se apropia dascălul Matei, trezindu-l din
amintiri. Moș Gheorghe l-a privit așa, ca niciodată, și i-a zis: ,,-
Când oi muri eu, tu să-mi bați clopotul, nepoate! S-audă lumea c-am plecat și
eu la ai bătrâni!”
N-a trecut mult de atunci. Moș Gheorghe a trimis o
telegramă copiilor: ,,Dacă vreți să mai vorbiți cu mine, vă aștept, dar
grăbiți-vă!” I-a așteptat. S-au adunat toți în câteva zile. Doar
Nicolae era dus departe și n-a putut să vină. Moș Gheorghe a avut câte o
vorbă bună pentru fiecare.
,,- E singura zestre ce v-o las!” le-a
precizat bătrânul ironic.
Au făcut apoi o masă de praznic, prelungită mult cu
amintiri adunate de-a lungul anilor.
Deodată, bătrânul s-a ridicat de la masă liniștit.
Abia atunci au observat copiii, că e îmbrăcat cu ițari noi cu găetane, cum se
purta odată și cu cămașă cusută de maica Ana cu șabaci de mătase.
,,- Rămâneți cu bine, eu mă duc că sunt
ostenit, dar să nu uitați vorba mea și să vă cunoașteți pământul! Rămâneți cu
bine, copii!”
Moș Gheorghe a trecut în odaia de-alături. Doar maica
Ana a înțeles adevărul și s-a dus îndată după el. Într-un târziu, copiii i-au
găsit stând parcă de vorbă. Moș Gheorghe ședea întins pe patul curat, cu capul
pe căpătâiul frumos țesut. Ținea în mână o lumânare aprinsă. Murise demult, dar
mâna îi rămăsese încleștată pe lumânare, ca o mărturie a vieții.
S-au adunat repede vecinii, iar până seara oborul era
plin. La priveghi au fost mai bine de două sute de săteni. Fiecare era legat
prin câte o amintire de moș Gheorghe. Mulți povesteau, puțini aveau timp
să asculte. Doar moș Gheorghe ședea liniștit între flori și făclii, ca și când
nimic nu s-ar fi întâmplat.
Cântecele ,,Zorilor” au răsunat trei zile la rând la
casa lui moș Gheorghe, apoi, cu toată cinstea cuvenită, un convoi lung de
săteni, având în frunte steag frumos împodobit și cruce nou croită, l-au dus la
biserică și apoi la cimitir, în timp ce dangătul clopotului se rostogolea prin
văzduh până la marginea hotarului, vestind trist oamenilor și pământului că moș
Gheorghe a plecat.
Părintele a ținut un cuvânt frumos după slujbă și
oamenii au ascultat cu sfințenie.
Sicriul a fost lăsat în groapă de bărbați vânjoși, cu
peșchire pe umăr, ca la nuntă. Moș Gheorghe a fost îmbrățișat cu voluptate de
lutul acela negru și bogat, ca un vechi cunoscut revenit după o lungă călătorie
în lume. După ce a fost așezat steagul și crucea, toți ce-l însoțiseră s-au
depărtat cuviincios și au șoptit un ,,Dumnezeu să-l ierte!”
Maica Ana avea să facă toate rosturile, toate
parastasele și soroacele, să-i poarte sâmbetele și să-i sloboadă apele, să-i
facă turtițele și gulerașele, ca să aibă merinde pentru drum. Șapte ani de
aici-nainte rânduielile din bătrâni aveau să-și urmeze cursul, căci doar moș
Gheorghe fusese creștin și om de omenie în satul lui!
*
Cuvinte de învățătură. Redăm
mai jos un cuvânt de învățătură al Sf. Porfirie despre cel egoist: ,,Se
întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina
stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlinește
astăzi de către oameni și nici de către el însuși. Să-l doară cu durerea
trupească și sufletească a celorlalți. Această sensibilitate este un dar de la
Dumnezeu. Necazul cel după Dumnezeu are în el bucurie. Prin el se înaintează.
Nu lasă înăuntru întristarea care strică sufletul. Atunci când există smerenie,
nu există întristare. Cel egoist este strâmtorat din orice. Cel smerit este
liber și independent de toți și de toate. Să fiți gata să vă dezgoliți de voi
înșivă dinaintea oricui. Aceasta este libertatea. Unde este iubire, acolo este
libertatea. Trăind înlăuntrul iubirii lui Dumnezeu, trăiți în libertate”.
*
Prof.
Virgil Sfetcu(I). În toamna anului trecut a plecat
dintre noi, la cei peste nouăzeci de ani ai săi, regretatul Prof. Virgil
Sfetcu(n. 1931) din București, originar din Bârda, fiu al Pr. Ioan Sfetcu, fost
inspector general la Ministerul Învățământului timp de 23 ani.
S-a născut în Bârda, a învățat școala primară în
satul natal, apoi a continuat în Tr. Severin, la renumitul liceu ,,Traian”. A
avut colegi de seamă, care aveau să ajungă peste ani personalități ale vieții
politice, precum Corneliu Burtică, sau culturale, precum Alexandru Popescu din
Canada, fondatorul și diriguitorul ziarului ,,Observatorul”. Fusese coleg și
era bun prieten cu Doctorul Ionescu, directorul Spitalului Brâncovenesc, cu
care a făcut și o vizită la biserica de la Bârda.
A avansat repede pe scara ierarhică profesională.
Părintele Ionică Sfetcu și Doamna Învățătoare Elena, părinții săi, au înțeles
situația foarte delicată în care copiii lor aveau să evolueze și au luat
măsurile necesare. În acest sens și-au donat pământul statului și unor familii
sărace din sat, ceea ce a constituit o măsură solidă pentru prevenirea
dislocării în Bărăgan, eliminării copiilor din școală. Mulți preoți au fost
întemnițați în perioada stalinistă, dar Părintele Ionică nu a fost deranjat.
Neobositele sale lecturi îl ajutaseră să ia măsurile necesare și să se adapteze
vremurilor.
Domnul Virgil Sfetcu s-a învrednicit să treacă toate
barierele și să intre în structura Ministerului Învățământului. Își făcea
obligațiile birocratice, dar folosea orice prilej pentru a pleca în țară,
pentru a inspecta școli, pentru a rezolva probleme ale învățământului acelei
vremi. Nu era o muncă ușoară. Era la începutul activității în cadrul
ministerului. I s-a dat un manual de Geografie în manuscris, să-l citească și
să facă observațiile pe care le socotește cuvenite pentru îmbunătățirea
conținutului. Printre altele, i-a atras atenția afirmația că ,,fluviul Volga
străbate țara noastră”. A tăiat afirmația respectivă. După ce a
predat corectura, a fost chemat de superiorul său și atenționat ,,că zboară
din minister, fiindcă n-are orientare politică”. Mda! Planul de perspectivă
al Uniunii Sovietice la vremea aceea era înghițirea țării noastre în colosul
roșu, iar copiii trebuiau să fie primii, care să se familiarizeze cu
viitoarele realități!
Domnul Virgil Sfetcu venea foarte des la părinții săi
în Bârda, fie singur, fie împreună cu soția. La Părintele Ionică veneau mulți
mehedințeni să ceară ajutorul fiului său, fie pentru angajări, fie pentru
transferuri, fie pentru alte probleme legate de învățământ. Domnul Virgil nu
refuza pe nimeni și încerca să-l ajute pe fiecare, în limitele reglementărilor
legale de la vremea respectivă. Era foarte atent să nu încalce legea, știind că
este urmărit cu atenție pas cu pas. Cunoștea toată protipendada județului
Mehedinți, începând cu prefecții. Nu pregeta să facă vizite acestora la birou
și nu numai cu prilejul venirii sale la părinți. În sat își vizita rudele, ba
chiar și consăteni. Întotdeauna era o bucurie să discuți cu dânsul. Pentru
fiecare găsea o vorbă bună, o încurajare.
Am avut prilejul să discut de multe ori cu dânsul,
când venea în sat. Cu acele ocazii aflam multe dedesubturi ale vieții politice
și sociale, ale realităților din București și din țară. Și Domnul Virgil vorbea
,,pe șleau”, spunea lucrurilor pe nume. Nu știu dacă tot astfel vorbea și cu
alți interlocutori sau numai cu mine. În cele de mai jos voi menționa câteva de
acest fel.
La
1 August 1981 ,,Domnul Prof. Virgil Sfetcu mi-a
vorbit despre politica de cadre, care se practică la noi. Toate funcțiile de
răspundere din politică și administrație trebuie să aibă avizul tovarășei. Un
primar de comună nu poate fi înlocuit de prim-secretarul județului fără un
asemenea aviz. În acest sens mi-a dat exemplul lui Constantin Pană, primarul
general al capitalei, care n-a putut să schimbe un primar de comună, pe care
l-a găsit beat în timpul serviciului și de care a fost insultat. Toți cei
care vor să-și ia doctoratul, trebuie să aibă același aviz.
Domnul Virgil Sfetcu mi-a povestit apoi
despre tradiția de Paști din bisericile capitalei. E ceva de necrezut. În
noaptea respectivă nu se poate circula pe străzi. Sute de mii, milioane de
oameni străbat străzile în grupuri compacte, îndreptându-se spre biserici.
Dealul Patriarhiei este ca un roi de albine. Nu ai unde să arunci acul pentru
ca să cadă jos, ci nu pe trup de om. Se pune stație de amplificare și, în
lumina a nenumărate lumânări, glasul clopotelor și al slujitorilor, amplificate
la maximum, se pierde în tării. Toată lumea cântă ,,Hristos a înviat!” Pe la
mănăstirile din apropierea Bucureștiului este cam aceeași situație, numai că
acolo nu ai loc de mașinile ,,ștabilor” de partid și de stat.
Domnul Virgil Sfetcu admira conducerea
noastră bisericească, ce reușește să-i facă Bisericii Ortodoxe Române o poziție
foarte solidă în stat. Bisericile din București, care sunt afectate de
planurile de sistematizare, sunt mutate printr-o serie de procedee ingenioase.
Catedrala patriarhală, care ajunsese o adevărată ruină în fața Marii Adunări
Naționale, a fost restaurată, asemenea biserica Crețulescu de lângă Consiliul
de Stat și multe altele.
Când a fost guvernatorul Canadei în țară,
a fost dus în Moldova la toate mănăstirile. Acesta, după ce a văzut bijuteriile
de arhitectură și pictură bisericească de acolo, drept concluzie, a spus: ,,-
Sunteți bogați, sunteți prea bogați, pentru a fi socotiți în rândul celor
săraci!”
Domnul Virgil Sfetcu a spus că la venirea
mitropolitului în Malovăț și Bârda totul a fost înregistrat; despre tot ce s-a
făcut și s-a vorbit. Inspectorii de la Culte sunt numai ochi și urechi într-o
asemenea împrejurare(…).
Domnul Prof. Virgil Sfetcu mi-a spus: ,,-
Părinte, orice s-ar întâmpla, orice ai vedea și ai auzi, nu trebuie să te mire.
Atâta timp cât în funcțiile-cheie sunt promovate nulitățile, nu trebuie să-ți
faci probleme pentru că ești strivit de tăvălug. Oamenii cu capacitate și
putere de răspundere sunt lăsați la periferie sau, pur și simplu, maziliți.
Sunt necesari oameni care știu să spună ,,da” și nimic mai
mult!”
Când am avut necazuri cu pictorul Ivănescu la biserica
de la Malovăț, dânsul ,,M-a sfătuit să cer recepția parțială a lucrării și
rezilierea contractului”.
Domnul Prof. Virgil Sfetcu mi-a povestit apoi despre
mișcarea numită ,,meditația transcendentală”, care a făcut atâta vogă în
primăvara lui 1981. ,,În urmă cu vreo doi ani, un oarecare emigrant,
Nicolae Stoian, a obținut, prin Corneliu Mănescu, ambasadorul României la
Paris, dreptul de a ține în România ședințe de yoga și meditație
transcendentală. Pentru toți cărora le explica despre ce va fi vorba, lucrul
apărea ca un fel de relaxare cu suport științific. Lumea a fost entuziasmată,
s-au găsit susținători. Ministrul învățământului, Aneta Spornic, a obținut,
prin primul-ministru Constantin Dăscălescu, viza doamnei Ceaușescu pentru
înființarea unor cursuri și ședințe la Institutul de Psihologie din București.
Au fost atrași - și apoi înscriși ca membrii – foarte mulți oameni de stat și
de cultură, foarte mulți din elita intelectualității bucureștene. La intrarea
în această ,,organizație” trebuia ca fiecare membru să dea câte o adeziune
scrisă și o declarație că nu va spune nimănui nimic din ceea ce a auzit și a
văzut. O asemenea declarație se dădea apoi după fiecare ședință.
Se spune că fiecare intra într-o încăpere
semiobscură, în care se afla Stoian sau un reprezentant al său, îmbrăcat
într-un anumit fel, care impresiona, în mijlocul unor jocuri de lumini
artificiale. I se cerea celui nou intrat să ia o anumită poziție și să răspundă
la anumite întrebări. Se pare că operațiile se bazau pe hipnotizare, fiindcă
toți își aminteau până la un anumit punct despre ce ziseseră și despre ce
făcuseră, după care nu-și mai aminteau nimic. Se crede că în spatele aspectului
său ,,științifico-obscurantist”, mișcarea urmărea scopuri politice și de
spionaj.
A trecut o bună bucată de vreme de
activitate și nimeni nu s-a sesizat. La un moment dat, această organizație,
care număra la noi în țară peste 3.000 de membrii, verigă a unei mari rețele
internaționale, a cerut la O. N. U. să fie recunoscută ca ,,sectă religioasă”.
S-a făcut o dare de seamă asupra răspândirii și activității organizației. A
trebuit să se obțină avizul reprezentanților țărilor în care organizația își
avea filiale. Reprezentantul român a refuzat să-și dea avizul și a făcut
cunoscut cazul guvernului român. Au început cercetările și rezultatul a fost
dezastruos.
Toți care dăduseră adeziuni scrise au fost
,,trântiți”. Cei de la celelalte ministere au fost trimiși în fabrici ca
muncitori în specialitate, cei de la Ministerul Învățământului au fost dați ca
,,muncitori necalificați și începători” în cine știe ce șantiere izolate din
țară. După aceea, pentru ,,a-i avea în mână” și sub observație mai bună, au
fost readuși în București și încadrați la diferite fabrici. Printre ei este și
academicianul Victor Săhleanu. Doamna Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Marin Sorescu
au fost absolviți de pedeapsă, pentru că nu semnaseră încă adeziunea. Corneliu
Mănescu a fost chemat în țară și pus să se pensioneze. Manea Mănescu de
asemenea, Aneta Spornic concediată etc. Institutul de Psihologie a fost
desființat, de asemenea și Organizația de bază a P. C. R. din institutul
respectiv. Este pentru prima dată în istoria P. C. R., când a fost desființată
sub această formă o organizație de bază. Nicolae Stoian fugise între timp în
străinătate”(Va urma).
*
Ajutoare și donații. În
această perioadă, am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul
Olteanu Mădălin din București, fiu al satului Bârda: 500 lei;
Domnul Ciobanu Dumitru din Malovăț: 490 lei; Domnul Ariașu
Ștefan-Cristian din S. U. A.: 443 lei; Doamna Elisabeta
Leferenz din Germania: 245 lei; Domnul Ing. Gheorghe
Trocan din București, fiu al satului Bârda și Domnul Bălulescu
Cristian din Zegaia(MH): câte 200 lei; Doamna Leonte
Daniela din Buzău: 190 lei; Doamna Pârvuceanu Eugenia din
Gârla Mare(MH): 130 lei; Doamna Coman Elena din Bârda: 100
lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50
lei;
Pentru sinistrații din Moldova am mai primit câteva
donații din Malovăț, astfel: Doamna Tărăbâc Dorina: 500
lei; Domnul Coman Vasile și Doamna Curea Valeria: câte 300 lei; Domnul Dima
Vasile, Domnul Tărăbâc Ion și Domnul Badea Marius:
câte 200 lei; Doamna Borcilă Elena, Doamna
Popescu Elena, Domnul Ștefan Marius, Doamna Mănescu Angela,
Doamna Dragotă Angela, Doamna Manolea Elisabeta, Domnul Baltac Gheorghe, Domnul
Munteanu Dumitru, Domnul Popescu Vasile, Doamna Oproiu Elisabeta, Domnul Luca
Dumitru : câte 100 lei; Domnul Cotea Nicu: 70 lei;
Doamna Oprișan Ica, Doamna Ciurel Uga, Doamna Mănescu Elena, Domnul Hadarig
Mircea, Doamna Popescu Alexandra: câte 50 lei;
Tot pentru sinistrați a dat și Domnul Ing.
Bălu Marius din Tr. Severin, fiu al satului Bârda: 200 lei
Domnul Ilinca Dragoș din
Malovăț a mai achitat 350 lei pentru contribuția de cult,
totalizând până acum 550 lei;
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
În luna septembrie s-a donat pâine credincioșilor
participanți la slujbă, astfel: 1 Sept.(Malovăț): 144
pâini; 08 Sept.(Bârda): 128 pâini; 14 Sept.(Bârda): 103
pâini; 15 Sept.(Malovăț): 176 pâini; 22 Sept.(Bârda): 108
pâini; 29 Sept.(Malovăț): 122 pâini. Așadar, în luna
septembrie s-au donat 781 pâini. De asemenea, s-a vândut pâine
la prețul de achiziție de 1,30 lei/buc., astfel: 1
Sept.(Malovăț): 106 pâini; 08 Sept.(Bârda): 672 pâini;
14 Sept.(Bârda): 197 pâini; 15 Sept.(Malovăț): 174
pâini; 22 Sept.(Bârda): 692 pâini; 29 Sept.(Malovăț): 178
pâini. Așadar, în luna septembrie s-au vândut 2019 pâini.
*
La sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii
noiembrie vom face o vizită la Azilul de la Ciovârnășani. Au nevoie de opt uși
de termopan și două cuptoare electrice. Am făcut comandă pentru o ușă.
Costă 1.800 lei. Cuptoarele costă 600 lei. Orice
donație e binevenită.
*
Publicații. În
această perioadă am reușit să mai publicăm câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare
pastorală” – 525, în ,,Moara lui Gelu” Baia Mare, 21
sept., ediție on-line(https:// moaraluigelu.blogspot.com);
în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 8 oct. 2024, ediție
și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Piranda, în
,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1248(3 oct.),
p. 12; ,,Scrisoare pastorală” – 526, în ,,Observatorul”,
Toronto (Canada), 8 oct. 2024, ediție și on-line(http://www.observatorul.com);
în ,,Armonii culturale”, Adjud, 8 oct. 2024, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro);
(Glasul pământului(I-II), în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr.
Severin, an. XXVI(2024), nr. 1249-1250, p. 12.
În această perioadă, parohia noastră a publicat cartea
Domnului Dr. Ivo Gheorghiev din Vidin, președintele Asociației Vlahilor din
Bulgaria, Cuvioasa Teofana Basarab. Sfânta țarină(78 pag.).
Domnul Dr. Ivo Gheorghiev este mai român
decât mulți dintre românii din nordul Dunării. În timpul său liber întreabă
oamenii, cărțile, pământul, pietrele, apele și văzduhul despre tot ceea ce-i
pot destăinui cu privire la fiecare fărâmă din trecutul etniei
vlahe/românești din sudul Dunării. Descifrează taine istorice demult uitate,
organizează simpozioane, publică lucrări fundamentale privind istoria,
participă la sesiuni științifice din țară și din străinătate, făcând
pretutindeni cunoscute rezultatele căutărilor sale. Și nu sunt puține! Sfânta
Cuvioasa Teofana Basarab este o mărturie incontestabilă a eforturilor Domnului
Gheorghiev de a scoate la lumină adevărul istoric. Alături de dânsul, familia
îi sprijină acțiunile, cheltuiește bani, timp și energie din dragoste de
istorie, de înaintași, de adevăr.
Dumnezeu să binecuvânteze strădaniile
acestor cărturari cu suflet mare!
*
Zâmbete.
,,-Să trăiți, domnule doctor! Ce mai faceți?” ,,- Îmi omor timpul!” ,,- Păi, ce? Nu mai aveți pacienți?”
Când femeia tace, să n-o întrerupi!
Țuica din Oltenia a apărut când și-au spălat maramureșenii paharele de pălincă.
Polițistul:,,– De ce nu aveți permisul de conducere la dvs.?” Șoferița: ,,– Nu am ieșit bine în poză!”
,,- Atunci când o ușă se închide, o alta ți se deschide!” ,,- Știu, că am avut și eu Dacie!”
,,-
Cică norocul e ca o roată: se-nvârte, se-nvârte ș-odată ajunge și la tine!” ,,-
Cred că a mea s-a oprit la vulcanizare!”
*
Nunți. Botezuri.
În ziua de 3 Octombrie am oficiat Taina Sf. Botez pentru Stănciulescu
Elias-Andrei, fiul Domnului Stănciulescu Mihăiță-Adelin și
al Doamnei Stănciulescu Florentina din Bârda. Să le trăiască!
În ziua de 3 Octombrie am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul
Stănciulescu Mihăiță-Adelin și Doamna Stănciulescu
Florentina din Bârda, iar în ziua de 5 Octombrie pentru Domnul
Ilinca Alexandru-Grigore din Malovăț și Domnișoara Ghighilicea
Almeea-Alexandra din Cerneți. Dumnezeu să le ajute!
*
Excursii-Pelerinaje. În
ziua de joi, 7 Noiembrie, organizăm o excursie-pelerinaj pe
următorul traseu: Bârda-Malovăț-Tr. Severin-Gura Văii-Cladova-Negotin-O
mănăstire sârbească din apropierea Negotinului-Vidin(cetatea, biserica lui
Matei Basarab-Albotina (mănăstirea)-Calafat-Mănăstirea Maglavit -
Mănăstirea……-Vânju Mare-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Prețul e de 80
lei. S-ar putea adăuga câțiva lei la vama de la Calafat. Mai avem câteva
locuri!
*
Apel. Patriarhia
Română, Episcopia Severinului și Strehaei, cât și Parohia Malovăț fac apel
către toți cei cu dare de mână, care binevoiesc să sprijine pe sinistrații din
județele Galați și Vaslui, să binevoiască a dona bani, atât cât vor binevoi
dumnealor, la parohia de care aparțin. Se va elibera chitanță nominală
fiecăruia. Deocamdată nu se strâng haine sau alte produse. Numai cei care
au trecut prin momente asemănătoare știu cu adevărat în ce situație se află
frații noștri din acele județe!
*
Avertizare. În
ultimii cincizeci de ani am avut un singur incident la cimitirul din Bârda.
Albici Olimpia și fiii săi, făcând demonstrație de forță, și-au construit
mormântul în loc necorespunzător, blocând aleea care străbătea cimitirul în
lungul său. Astăzi doar cei mai în vârstă știu unde a locuit cândva familia
Albici! Praful s-a ales de familia respectivă! Anul acesta apar cel puțin două
cazuri la același cimitir: cavouri construite la întâmplare, blocând trecerea
vecinilor sau distrugerea cavourilor din apropiere cu utilaje grele etc.
E necesar să facem următoarele precizări: preotul nu este proprietarul
cimitirului, cum nici parohia. În actul de proprietate al parohiei nu figurează
cimitirele. Ele sunt bunuri publice, așa cum sunt și drumurile, și fântânele etc.
Preotul se îngrijește de gardul cimitirului, de curățenia și ordinea din
cimitir, dă îndrumările necesare, face slujbele solicitate. Față de cei
care fac demonstrații de forță, preotul își declină competența și îndrumă pe
cei lezați să se adreseze organelor în drept: poliția, procuratura, instanța
penală. Fapta se numește profanare de mormânt și cade sub incidența
articolului 319 din Codul penal, soldându-se cu închisoare de la trei luni
la trei ani și despăgubiri civile. Un cavou costă enorm. N-ar fi exclus ca un
asemenea beneficiar să fie obligat să-și demoleze cavoul și să suporte
consecințele de rigoare. Eu mi-am făcut datoria și v-am avertizat!
*
Mulțumiri. Domnul
Primar Ing. Ion Michescu a făcut un gest
excepțional. A asfaltat drumul care ducea la cimitirul din Malovăț, a construit
un dig de protecție acolo, a așezat la poarta cimitirului două tomberoane mari
pentru gunoi. Îi mulțumim cordial și sperăm că de acum înainte nu va mai arunca
nimeni gunoiul și resturile gunoiere la întâmplare.
*
Anunțuri. ❋Cineva
din București vinde cinci hectare de teren în intravilanul satului Cerneți, cu
ieșire la șosea. ❋ Cineva are purcei
de vânzare. Relații la preot.
*
Program. În
cursul lunii Noiembrie avem următorul program de slujbe: 2 Nov.(Bârda-Malovăț); 3
Nov.(Bârda); 8 Nov.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă
la Malovăț); 9 Nov.(Malovăț-Bârda); 10 Nov.(Malovăț); 16
Nov.(Bârda-Malovăț); 17 Nov.(Bârda); 21(Bârda); 23
Nov.(Bârda-Malovăț); 24 Nov.(Malovăț); 30 Nov.(pomeniri
dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț). În restul timpului, la
orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la
telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate,
pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu