Lidia Popa - Pelerinaj la ieslea dorului- Dumitru Ichim

 

Pelerinaj la ieslea dorului- Dumitru Ichim

 

        Dacă ar fi să rescriu dorul l-aș scrie ca pe o sintagmă cu dor de trifoi, căci în poezie mă regăsesc cel mai bine. Dorul pașilor prin iarbă și limpezimea izvoarelor potolește setea de țară a călătorilor români prin lume. Și cine poate spune mai bine dorul decât părintele scriitor Dumitru Ichim care la ceas aniversar a fost sărbătorit pe tărâmul neamului nostru pentru opera scrisă și activitatea literarâ. Acest eseu detaliat "Pelerinaj la ieslea Dorului" ne introduce cu o bogăție de metafore și paralelisme filozofice care ne explică dorul . Un eseu care este necesar să îl citim pentru a înțelege profunzimea sufletului filozofic românesc ce nu cunoaște granițe ci doar nemărginiri.

       Ca să exemplific voi reproduce din acest capitol în care sufletul poetului scriitor se destăinuie într-o împletire de emoții și gingașe amintiri:

."Urcarea piciorului de plai spre țărmul celuilalt tărâm al dorului. La râul Trotușului șezum și am plâns"

" Vreau să mă joc de-a bobul de grâu, de-a ascunselea cu aceste gotice oprite pe prag de Cuvânt, până când ne vom pierde pentru totdeauna ascunsul perfect, sete de alte sunete pe care le bănuiesc ceruri în stâlpii de lemn ai casei părinteşti. Ale cui sunt şi ale cui ar fi trebuit să fie? Cine le-a purtat, sau rostit către balansul portocaliu de mări poate cer, poate rătăcire? Dar de ce să le port eu de-a lungul Canadei, străinarea, îndoiala, chipul şi scările?

Îți aminteşti, apă a viilor și a morţilor? Deseori pe la poartă îl treceau pe sub pânzele albe de in către apus, cu tăcerea celor patru brazi - mică pădure trasă de boi cu ştergare în coarne. Unde îl duce, mămucă? Şi mămuca plângea în urma celor patru brazi veniți de la nord, şi de la sud, de la luceafăr, şi de la mac de fluture negru, să-l ducă, să-l tacă în cetini, să-l strige de-a Trotușul, spre grădina teiului de unde fusese adus.

Va fi din nou lună plină şi oră de trecere sub ştergar de petrecere. De-a v-ați ascunselea? De-a v-ați pierdutelea? Cină de Taină în bobul de grâu din Foişorul de sus. E linişte de înfloreşte mărul a două oară prea plinul de lună peste Trotuş."

[Dumitru Ichim - Pelerinaj la ieslea dorului, Pagina 145]

        Această stare mirifică ne găsește cu trupul dezbrăcat de podoabe împodobit doar cu cămașa albă a sufletului unde ne vom putea fiecare scrie povestea cu fir de borangic. Este ca o îmbălsămare în ape limpezi ori un botez cu spice și flori din cununa dorului și muzici de greieri pe malul apelor repezi. Oricare român pribeag se naște și trăiește cu dorul precum crisma și ungerea ce o primim în dar prin botez și o purtăm până la adormirea din veac.

       Mulțumesc părintelui Dumitru Ichim care prin voia sa a permis profesorului Vianu Mureșan căruia îi transmit mulțumiri sincere pentru că a dorit să amintească în eseul introductiv poezia mea "Ca Nemira" adăugând o notă de lectură acesteia. Alături de aceste  eseuri importante  pe care recomand să le citiți poezia mea va avea un acoperământ, iar dorul nu va mai fi doar un simplu cuvânt ci o trăire ca un Pelerinaj la ieslea Dorului.

Lidia Popa,  Piatra Neamț, România