Pelerinaj
la ieslea dorului- Dumitru Ichim
Dacă ar
fi să rescriu dorul l-aș scrie ca pe o sintagmă cu dor de trifoi, căci în
poezie mă regăsesc cel mai bine. Dorul pașilor prin iarbă și limpezimea
izvoarelor potolește setea de țară a călătorilor români prin lume. Și cine
poate spune mai bine dorul decât părintele scriitor Dumitru Ichim care la ceas
aniversar a fost sărbătorit pe tărâmul neamului nostru pentru opera scrisă și
activitatea literarâ. Acest eseu detaliat "Pelerinaj la ieslea Dorului"
ne introduce cu o bogăție de metafore și paralelisme filozofice care ne explică
dorul . Un eseu care este necesar să îl citim pentru a înțelege profunzimea
sufletului filozofic românesc ce nu cunoaște granițe ci doar nemărginiri.
Ca să
exemplific voi reproduce din acest capitol în care sufletul poetului scriitor
se destăinuie într-o împletire de emoții și gingașe amintiri:
."Urcarea piciorului de plai spre țărmul
celuilalt tărâm al dorului. La râul Trotușului șezum și am plâns"
" Vreau să mă joc de-a bobul de grâu, de-a
ascunselea cu aceste gotice oprite pe prag de Cuvânt, până când ne vom pierde
pentru totdeauna ascunsul perfect, sete de alte sunete pe care le bănuiesc
ceruri în stâlpii de lemn ai casei părinteşti. Ale cui sunt şi ale cui ar fi
trebuit să fie? Cine le-a purtat, sau rostit către balansul portocaliu de mări
poate cer, poate rătăcire? Dar de ce să le port eu de-a lungul Canadei,
străinarea, îndoiala, chipul şi scările?
Îți aminteşti, apă a viilor și a morţilor? Deseori pe
la poartă îl treceau pe sub pânzele albe de in către apus, cu tăcerea celor
patru brazi - mică pădure trasă de boi cu ştergare în coarne. Unde îl duce,
mămucă? Şi mămuca plângea în urma celor patru brazi veniți de la nord, şi de la
sud, de la luceafăr, şi de la mac de fluture negru, să-l ducă, să-l tacă în
cetini, să-l strige de-a Trotușul, spre grădina teiului de unde fusese adus.
Va fi din nou lună plină şi oră de trecere sub ştergar
de petrecere. De-a v-ați ascunselea? De-a v-ați pierdutelea? Cină de Taină în
bobul de grâu din Foişorul de sus. E linişte de înfloreşte mărul a două oară
prea plinul de lună peste Trotuş."
[Dumitru Ichim - Pelerinaj la ieslea dorului, Pagina
145]
Această
stare mirifică ne găsește cu trupul dezbrăcat de podoabe împodobit doar cu
cămașa albă a sufletului unde ne vom putea fiecare scrie povestea cu fir de
borangic. Este ca o îmbălsămare în ape limpezi ori un botez cu spice și flori
din cununa dorului și muzici de greieri pe malul apelor repezi. Oricare român
pribeag se naște și trăiește cu dorul precum crisma și ungerea ce o primim în
dar prin botez și o purtăm până la adormirea din veac.
Mulțumesc
părintelui Dumitru Ichim care prin voia sa a permis profesorului Vianu Mureșan
căruia îi transmit mulțumiri sincere pentru că a dorit să amintească în eseul
introductiv poezia mea "Ca Nemira" adăugând o notă de lectură
acesteia. Alături de aceste eseuri
importante pe care recomand să le citiți
poezia mea va avea un acoperământ, iar dorul nu va mai fi doar un simplu cuvânt
ci o trăire ca un Pelerinaj la ieslea Dorului.
Lidia Popa, Piatra Neamț, România
Ben, you are great!
RăspundețiȘtergereMulțumim frumos pentru această emisiune!
RăspundețiȘtergere