MARIAN ILIE - Să fii contribuabil

 

Mai are vreun chichirez literatura patriotica?

MARIAN ILIE

 

Poezia lui Marian Ilie este ca un decoct din ierburi de leac pentru milioane de inimi rănite. O poezie adevărată, emanată din sentimente adânc înrădăcinate de dragoste pentru țară, dragoste care conduce spre tărâmul libertății, al națiunii suverane. Poemele poartă haine de sărbătoare, ele sunt gând și meditație, curg năvalnic cu izvorul simțămintelor curate, clocotitoare, de aceea, în ansamblu, se înalță parcă ținându-se de mână cu mișcări misterioase, în măsură să ne trezească cu limpezimea și strălucirea lor. 

Am preluat acest citat din prezentarea atașată - cu care m-a onorat recent dragul nostru confrate scriitor, traducător, sinolog  Constantin Lupeanu - sub impulsul evenimentelor ce le trăim în aceste zile, prefigurate încă de acum aproape două decenii, nu în ideea de a mă promova pe mine însumi, ci ca o modestă contribuție la o tot mai necesară dezbatere pe tema locului și rolului literaturii în viața cetății.

O fac din postura celui căruia - în 1986 - cenzura comunistă i-a scos pur și simplu din șpalt volumul de debut și timp de două decenii a stat departe de mediul literar, în așteptarea unor vremuri mai prielnice unei literaturi descătușate de "indicațiile prețioase" pe care, atunci, se pare că eu le încălcasem, chiar dacă era vorba de un volum de poezie patriotică.

Desigur, eu consider că poezia patriotică are și va avea acel "farmec, gust, haz, noimă" cu care DEX-ul definește "chichirezul" și de aceea pendulez printre tematici, uneori cu accent pe cea militant-protestatară, așa cum se întâmplă de vreun an. Ca un cetățean onest, cum mă străduiesc să fiu, consider iubirea de patrie drept iubire-porunca de căpătâi și sper că faptele mele de până acum să fi convins că nu am trădat-o, nici ca simplu cetățean și nici ca mânuitor al "penei corbului lui Poe".

Știu că nu toți confrații împărtășesc această convingere și că o parte din ei - cred, nu consistentă - sunt de altă părere. Asta este, suntem liberi să gândim și să ne exprimăm, timpul urmând să ne spună care din noi a găsit "...cuvântul/Ce exprimă adevărul".

Iată, azi, după aproape două decenii, ni se repetă istoria cu măsurile de austeritate. Profitând  de libertatea de expimare, mi-am expus punctul de vedere încă de atunci, în volumul "A doua Scrisoarea III", din care redau mai jos un poem protestatar. Nu știu ce s-ar fi ântâmplat dacă toți confrații ar fi reacționat la fel ca mine atunci, dar stiu că istoria aceasta se repetă și pentru că acum, în vâltoarea electorală a ultimului an, unii scriitori au militat cu fervență în favoarea actualilor conducători, favorizându-le astfel ajungerea la "butoanele" de unde  au declanșat noul val de austeritate, pe care marea majoritate a românilor nu o acceptă ca fiind soluția necesară.

Vreau să fim înțeleși, niciunul din clasicii noștri care și-au manifestat patriotismul nu a fost xenofob, iar Eminescu este exemplul cel mai concludent; a iubit toate popoarele Lumii, a fructificat din plin realizările lor spirituale și și-a  adus propria contribuție la zestrea spirituală a Omenirii. Că a înfierat Răul și Urâtul semănate în Țară și în Lume de unii semeni este altceva, iar acuzațiile îi sunt aduse tocmai de promotorii acelor tare ce încă bântuie societatea umană. 

Eu militez pentru schimbarea în bine, dar una adevarată, nu în sensul revizuirii caragialiene, iar mersul evenimentelor din ultimul an, îndeosebi din ultimele luni îmi argumenteaza pe deplin poziția. Ba chiar ma bucur să constat că poeți de anvergura lui Mircea Dinescu sau, venind din urmă, Eliana Popa ori Andrei Păunescu își ascut pana și iau poziție împotriva răului ce ne bântuie, devenind virali pe Internet. Sunt convins că puțini dintre noi au motive să fie mulțumiți de actuala stare de lucruri din Țară și din Lume. Oricum cele câteva milioane de români-floarea țării ce trudesc în bejenie,  faptul că ni se nasc mai mulți copii în străinătate decât în țară, sau că profiturile uriașe rezultate din exploatarea resurselor noastre naturale se "externalizează" și revin în țară sub formă de împrumuturi înrobitoare ar trebui să genereze  acea stare interioara care să se reverse și în scrierile noastre. 

Cum să acceptăm ca normală austeritatea aceasta stupidă, într-o țară atât de bogată. Poate că ne-am zbate în zadar, așa cum s-a zbătut Goga, între munții gemând de aur și portile la care cerșim, dar ar merita să încercam să o facem, să-i încurajăm pe cei ce o fac sau măcar să nu-i mai denigrăm. Am acuzat atât de grav comunismul pentru imixtiunile condamnabile ale politicului ân actul de creație încât este de neînțeles de ce lasam ca și această eroare istorică să se repte, cu unii dintre noi ca promotori. 

Literatura nu este o putere în stat, dar poate fi un eficient dezinfectant. Nu, nu deodorant, ci dezinfectant. Iar dacă, eludându-i și celelalte rosturi, facem din ea un simplu mijloc de "entertainment" riscăm să ne asemuim maneliștilor.

Repet, nu persoana mea, ci postura din care mă adresez aș dori să o aveți în vedere. Sunt gata să raspund la orice fel de replică și să le supun atenției publice pe cele cu care s-ar contura o dezbatere. Și daca va fi sș nu fie așa, nu-i o problemă, mergem mai departe, lăsând pe seama timpului să ne spună ce va fi trebuit să facem și n-am făcut.

Tuturoor, cu pretuire,

Marian Ilie 

 

 

Să fii contribuabil

 

 

~*~

 

Departe sunt - că mi-am găsit cărare

În vârf de munte dincolo de nori

De unde strig înalta mea trădare

Şi mă condamn ca mare dezertor

 

Încerc să uit că-n Vale roade criza

Al cărei dedesubt l-am înfierat

Să îmi deretic sufletul cu briza

Şi să mă pedepsesc că am trădat

 

O naţie vădit sinucigaşă

Îmbrăţişând un viitor perfid

– Dau înapoi cetăţenia laşă

Şi mă dezic de orişice partid

 

Cum m-am dezis - vai, nimeni nu sperase -

De multilaterale devieri

Cu indicaţii semi-preţioase

Ca piatra unui PIB bananier

 

Dar parc-acum nu-i cale de-ndreptare

Atâtea miliarde de-mprumut

Se irosesc pe jaf şi dărâmare

A tot ce-agonisirăm în trecut…

 

Împrumutaţi, băieţi, că e la modă

Dar jaful ăsta-i incalificabil

– În Ţara lui Impozit-Voie-Vodă

E un blestem să fii contribuabil !

 

~*~

MARIAN ILIE