duminică, 5 ianuarie 2025

IOAN MICLĂU-GEPIANU - ÎNTRE LUPII DACIEI

 



ÎNTRE LUPII DACIEI

IOAN MICLĂU-GEPIANU

6 Ian.2025

 

Între lupii Daciei știu că mă făcusem om. ...Și erau vremurile acelea, îmi amintesc bine, când munții cei tineri, pe spinarea cărora aveau să crească pădurile, erau încă în clocot în burta Terrei. Știu ce zic, -și nu pentru că doar citim azi în istoria scrisă despre acea istorie nescrisă -, ci prin faptul că eram de față cu haita mea de lupi. Și nu-i totuna când vezi cu ochii, sau numai auzi cu urechile, fiindcă auzim multe în lume de care te poți și îndoi că sunt și adevărate. Dar, în cazul de față, nu văd ce ar câștiga cineva să se îndoiască de vorba mea, că dacul a fost un lup.

Cinstiți să fim, la alte popoare oamenii susțin că se trag din elefanți, șoimi, tigrii, lei, maimuțe. Sunt eu greșit? Ba încă să se fi auzit ce urlete scoteam când ne răzbea foamea. A ne sfâșia între noi, chiar lupi fiind toți, nu era ceva neobișnuit.

Cum am simțit eu însă transformarea asta din lup în om, a fost o metamorfoză ceva mai inteligentă, nu numai chiar după vechiul basm, a te da de trei ori peste cap și te vedeai om în două picioare. Nuu, timpul nici nu-l măsuram în acea vreme, așa că zburaseră câteva milenii până a simții eu, că sub labele mele de lup crapă coaja Terrei, și noii munți începură să-și arate limbile de foc. Te ardea, nu altceva. Am rupt-o la fugă peste brazde și dâmburi, peste văi și pripoane, rotindu-ne, urlând și rupându-ne unii pe alții cu colții, dar mai ales cu ghearele.

Lup sau om, de fapt tot ființe sunt, iar setea și foamea trec deopotrivă prin fiecare și asta încă de pe vremea protozoarelor formară o lege, pe care nimenea nu o poate schimba nici până în ziua de azi, dar nici viitorul nu va încerca nici a visa măcar să o schimbe.

Ce-i drept, e unica necesitate ce a rămas intactă, așa cum o zămislise Ziditorul vieții.

Ceea ce mi se părea mie însă un mare secret, deși încă eram un lup, era un fel de a gândi, a mirosi spre un adevăr greu de controlat și de stăpânit deocamdată și spre care priveam în mintea mea, istoricește vorbind, fiindcă stăpâneam noi, Lupii, spațiile carpato-euxine. Dar trebuie încă să mai curgă timp, ghețurile topite la Nord să se retragă spre Pontul Euxin, ca să-mi pot croi în sfârșit, drum spre Sarmisa. Aici la Sarmisa, era visul meu, deoarece pădurile vechi azi, tocmai creșteau înalte și frumoase.

Simțeam că exist, respiram, îmi pipăiam labele păroase de lup, numai între urechi, desigur foarte curios, simțeam un impuls și sens căutărilor în spațiu. Privind la cerul înstelat al nopții sau la la lumina soarelui din zi.

La Sarmisa văltoarea căldurilor se răcise, desimea pădurilor asigura liniștea trecerii mele în starea de om.

Și lupul din mine se făcu dac!

A mă transforma din nou în lup, e un secret ce nu-l divulg, Depinde de acea lege neschimbată, de care aminteam.

Ce nu trebuie oricum uitat, e adevărul că daco-român înseamnă o comunitate infinită, indiferent de transformările prin care trece, transumanța lui, însemna o continuitate infinită și de progres.

”Dacologia este deci, istoria străveche a României, în continuă descoperire” și, ceva în plus, tema versului meu așezat sub titlul:

”DE-UN MILION DE ANI LA FELIX FLOAREA ”DREȚE”.

 

*

 

DE-UN MILION DE ANI LA FELIX, FLOAREA ”DREȚE”

 

~*~

Perlă floristică,

Relict terțiar,

Istoric însemn

Din Cuaternar!

Nufărul termal Lotus-Nymphaea,

E semnul de-nceput al ginților umane,

Trezirea Europei din somnuri diafane!

Un semn al încălzirii apelor de Nord

Și-al nordicelor ghețuri porniri să se dezghețe,

De-atunci prinsa viață la Felix, floarea ”Drețe! 18

Iar Nympha se-nsoți,

Cu-al vremii călător -

Melcul Melanopsis,

Ce poartă al Dreței dor!

Și veșnic împreună țin dulcea lor poveste,

Căci ei trăiau și-n vremea când omul se năștea,

Iar Pleistocenu-n aburi o ”Pețea”19 făurea,

Drept o cerească zestre ce trebuie s-o iubim!

Azi, când omul a ajuns celebritate,

Are o-ndatorire sfântă pentru Nufăr, al său frate!

 

~*~

IOAN MICLĂU-GEPIANU

 

18- Băile Felix din Oradea au o specie de lotus, unică în Europa, numită popular ”Drețe”.

19- Un râuleț cu apă caldă ce vine dinspre Băile Felix și trece pe la marginea de nord al Oradiei. Cândva era mult mai mare.











Marian Ioan - Ce car’va’zică specializarea!

 



Ce car’va’zică specializarea!

Marian Ioan

05 Ianuarie 2025

 

Dom’le, și dacă nu aș fi abordat eu acest subiect, specializarea tot e cunoscută, chiar și recunoscută și constituie motiv al aplecării multora spre specializare. Adevărul este că orice problemă este mai bine, mai sigur, mai complet și ține mai mult, dacă rezolvarea ei este găsită de un specialist.

 

Firesc, la început, specializarea a apărut în domeniile practice. Așa au apărut specialiștii în cosit, specialiștii în pus copite la cai, specialiștii în reparat broasca de la ușă. Ăștia, de la ușă, sunt destul de rari, eu a trebuit să umblu două zile prin tot orașul, când mi s-a stricat broasca. Am avut noroc că am dat peste un specialist în sfaturi, care m-a sfătuit să o scot pe aia veche și să pun alta nouă și astfel am rezolvat eu necazul, n-am mai umblat după alți specialiști.

 

Cum ziceam, la început specializările a apărut în domeniile practice, dar, cu timpul, și chiar și cu timpurile, specializarea s-a extins, astfel că, acum, omenirea geme de specialiști în emanat sunete împletite sub formă de lozinci. Iar în domeniul acesta s-a trecut, deja, la al doilea grad de specializare, astfel că unii specialiști se numesc politicieni, alții jurnaliști, iar alții protestatari. Există chiar și doctori în aceste domenii. Adică, specialiști specializați.

 

Mai sunt și alte specialități de specializări în acest domeniu, dar eu vreau să trec la muzică. În domeniul muzicii, se știe, există două categorii mari de specialiști. Unii compun, sau cântă, sau și compun și cântă, iar alții ascultă. Bine, la ăștia care ascultă au apărut noi specialități, sunt ăia care și fluieră în timp ce ascultă, ăia care bat din palme. Eu sunt ascultător de muzică, dar am o specializare din aia veche, cam demodată. Eu când ascult, doar ascult, nu bat, nu strig, nu fluier. Sigur, depinde și ce anume ascult, că, dacă e vreo d-aia săltăreață, bubuie tavanul celor care locuiesc sub noi.

 

Ca să evoluez și eu, am încercat să mă specializez nițel în ascultat. Se știe că eu am 400 (patru sute) de discuri cu muzică de Chopin. Cum, Chopin nu a compus 400 de lucrări diferite, e clar că multe din lucările lui se regăsesc pe multe dintre cele 400 de discuri, dar interpretate de diverși … interpreți. M-am gândit că trebuie să existe un motiv serios pentru care o acceași lucrare este interpretată de atât de mulți … interpreți. Iar când m-am întrebat, mi-am și răspuns că, probabil, există anumite particularități ale interpreților care-i fac diferiți și, în consecință, și interpretările lor sunt diferite. De exemplu, chestiunea degetelor cu care apasă pe clapele pianului. Căci, așa cum însuși Chopin zisese, una e să apeși pe o clapă cu degetul arătător și alta e să apeși cu degetul mic.

 

Nu știu ce-i veni curiozității din mine și mă puse să ascult cele 400 de discuri cu Chopin. Mi-a luat vreo săptămână de ascultat zilnic, toată ziua, dar, la final, m-am lămurit. Deosebirea sesizată de mine consta în faptul că discurile pe care sunt înregistrate aceleași lucrări, în interpretări diferite, … stau pe rafturi diferite. Că, eu le-am pus pe rafturi după inițialele numelor interpreților.

 

Cam asta este prima mea specializare în domeniul ascultării muzicii.

-----------------------------------------------

https://altfel.wordpress.com/2025/01/03/ce-carvazica-specializarea/








Grid Modorcea - Talmeș Balmeș




Talmeș Balmeș

Grid Modorcea, Dr. în arte

05 Ianuarie 2025

 

Am văzut filmul „Amsterdam” (2022) la trecerea dintre ani, când toată lumea chiuia și mânca sarmale, petrecea în stil românesc, ca la Pro-televizion și alte posturi asemănătoare, un talmeș-balmeș ca la cumătra, cum zic țiganii, încercând pesemne să uite politica rătăciților nealeși, să uite că votul popular a fost trădat, să uite că noul guvern, văzându-și sacii în căruță, își încalcă total toate promisiunile, cică le îngheață, că tot nu mai avem gheață, ca să mai scoată ceva bani de la populație, în timp ce bogații au rămas să fie ca și înainte, adică și mai bogați.

 

E și ideea din „Amsterdam”, care ne arată că bogații fac din lumea în care trăim un talmeș-balmeș, conduc lumea din umbră, fac toate jocurile. Aici ei ucid un general, care trebuia să fie prezent la o sărbătoare a veteranilor de război, să țină o cuvântare. Generalul ar fi deconspirat un mare complot, cu focarul în Germania hitleristă, ale cărei experiențe de laborator ar fi dus la destrămarea Statelor Unite. Un complot șocant, al unei mafii internaționale a bogaților, total crazy, pe care cred că nici regizorul David O. Russell, care e și producătorul și scenaristul filmului, nu l-a înțeles, de aceea l-a tratat en passant la finalul filmului (de aproape 3 ore, cu reclame), când în locul generalului ucis, este invitat să vorbească alt general, încă viu,  Gil, prieten cu mortul, jucat de Robert de Niro.

 

E același haos ca și în guvernarea României, o ceartă continuă, chiar și la trecerea dintre ani, orice știre ce apare acum, peste o oră e contrazisă sau ridiculizată. Un guvern de paiațe bogate în căutarea unui țap ispășitor!

 

Acțiunea filmului e plasată în anii 1930, dar surprinde povestea a doi veterani prieteni, un evreu, Burt Berendsen (Christian Bale), și un american de culoare, tot evreu, Harold Woodman (John Washington), care luptă împreună, sunt răniți, internați, sunt îngrijiți de o frumoasă asistentă medicală, Valerie (Margot Robbie), și se reîntâlnesc la Amsterdam, oraș pe rol de oază, neutru în război, deasupra de spațiu și timp, unde arta este regină. Acolo ei sunt martori la moartea, prin otrăvire, a generalului Bill Meekins (cadavrul e filmat ca în „Lecția de anatomie” a lui Rembrandt), care i-a condus în luptă și acum era invitatul de onoare al evenimentului veteranilor, apoi sunt angajați și îndemnați de fiica lui (jucată de cântăreața Taylor Swift!) să-l descopere pe ucigaș. Așa află că fratele lui Valerie, Tom  (Rami Malek), este unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei, un fel de Musk, care taie și spânzură, cu zâmbetul pe buze, care stă îngropat în bani, nici nu știe cum îl mai cheamă, azi îl susține pe Trump, iar mâine îi este adversar.

 

Dominanta filmului, ca și a  istoriei este haosul. Totul e haotic, ca și jocul actorilor. Russell repetă aici stilul din „American Hustle” (Țeapă în stil american -2013), care este un film axat pe furturi de tablouri, tot un talmeș-balmeș ca la cumătra! Și personajul principal este interpretat de același Christian Bale, care și aici face un rol de Oscar. Peste 30 la sută din filmări sunt prim-planuri, în care personajele stau cu capul într-o poziție incomodă, sucită, de parcă ar sta gata să cadă. Nici un personaj nu-și păstrează echilibrul. Ba Valerie e somnambulă, mereu amețită, numai în scena de dezmăț dansant arată ca o zână, își etalează senzaționala frumusețe. Iar sărbătoarea propriu-zisă, organizată de Burt, este pe muchie de cuțit, fiindcă se petrece un nou atentat, de data aceasta la viața lui Gil, care e pus pe mari destăinuiri, arată cine l-a omorât pe Bill, prietenul lui, aceiași care îl vor omorî și pe el. Dar cu toate acestea, nu se teme, nu fuge de la microfon, fiindcă moare pentru America, țara lui Hopa Mitică, cade în cap și se ridică („make again”)!

 

Însă această istorie a complotului statal nu este tratată serios, de aceea nu se înțelege mai nimic. Cei trei prieteni, Burt, Harold și Valerie, sunt pe rând martori, anchetatori și suspecți principali, dar din haosul în care trăiesc, datorită și montajului întrerupt, care taie orice situație, nu lasă să se termine nimic, în stilul lui Guy Ritchie, ajung să scoată la lumină complotul antistatal, dar care, atunci când e să ne lămurească, când acuza asupra bogaților este tranșantă, cade iar în ridicol, în comedie. Burt, rănit în război, își pierduse un ochi, și are în loc un ochi de sticlă.

 

Mereu, în multe situații, dramatice mai ales, ochiul îi cade și e nevoit să-l adune de pe jos. Nu e un ochi viu, altfel ar fi fost strivit între degetele de la picioare ale unei eroine ca Beatrix Kiddo (Uma Thurman) în secvența bătăii din rulotă, în „Kill Bill”, când îi scoate ochiul adversarei sale, apoi îl strivește!

 

Și Tarantino tratează cele mai serioase momente din filmele sale cu o poantă, cu mult umor. Într-un film realizat de Sergio Leone, „A fost odată în America” (1984), se arată cum au devenit evreii mari mafioți ai Americii. Așa și aici, Russell arată puterea de care dispuneau evreii în perioadele antebelică și interbelică. Dar mai mult la nivelul replicii, lăsând spectatorului misiunea să descopere o teorie a conspirației, decât să arate conspirația proprou-zisă.

 

Structura crazy se reflectă și în aglomerația de staruri, care te fac să privești actorul cum joacă, nu ce spune și ce face acolo, în acțiunea filmului (e o greșeală acest tip de distribuție la înghesuială): Christian Bale, Margot Robbie, Andrea Riseborough, Anya Taylor Joy, Chris Rock, Michael Shannon, Mike Myers, Zoe Saldana, Taylor Swift, Rami Malek, Robert de Niro, în rolul generalului veteran de război. În roluri mici, De Niro este imbatabil. Imaginile sepia creează o atmosferă de film noir, în care misterul și suspansul sunt necesare și potrivite pentru o narațiune crazy, ilogică.

 

Nu este un film pentru noaptea de Revelion, unde pe Cinemaraton se transmitea a nu știu câta oară „Astă seară dansăm în familie” (1972), cu „nemuritorii” Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani et co. Ce caută în acest film Ioana Bulcă, n-am înțeles niciodată. Dar limbajul aiurea este la noi proprietatea lui Geo Saizescu.







 

Mihai Batog Bujenita - Uniforma militară, tradiție și simbolism

 



Uniforma militară, tradiție și simbolism

Mihai Batog Bujenita

05 Ianuarie 2025

 

Cunoaștem desigur efectul pe care o uniformă militară îl produce într-un context social. De-a lungul istoriei această prezență a reținut constant atenția celor din jur, mai ales a doamnelor și domnișoarelor, iar copiii au reacționat în felul lor candid și fermecător la vederea uniformei. Sigur, totul este foarte explicabil prin faptul că uniforma, aflată de regulă pe corpul suplu al unui tânăr ofițer, dădea acea notă de virilitate care impresionează, dar nu trebuie să neglijăm nici mesajul subliminal transmis de semnele și însemnele care definesc acest concept, cel care a inspirat și restul societății, iar aceasta, la rândul ei, a folosit din plin efectele despre care vorbim și le-a tradus în moda masculină, în sensul larg al cuvântului, cel puțin prin abordarea unor distincții (medalii, ordine sau decorații) provenite din tradiția militară.

 

Dar pentru a înțelege mai bine acest subiect consider că trebuie să „descoperim” mai întâi ce reprezintă piesele componente ale unei uniforme, precum și accesoriile acesteia însă nu înainte de a face precizarea că în mod tradițional un luptător indiferent de timpul în care a acționat avea asupra sa două tipuri de arme: unele defensive precum coiful, platoșa, scutul, apărătoarele gambelor sau ale brațelor, dar și încălțămintea deoarece un luptător desculț este foarte vulnerabil, iar altele ofensive precum arcul, sabia, tridentul, toporul sau sulița. Este nevoie de această precizare deoarece în mod simbolic vom găsi la și uniformele actuale indicii despre aceste specificități.

 

Primul element de remarcat al unei uniforme este cascheta (et.fr.casquette) numită cam impropriu și chipiu sau coifură, ea fiind urmașa coifului (cască) pe care luptătorul o purta pe cap pentru a se proteja de unele dintre loviturile care-l puteau scoate prematur din luptă. Știm însă că aceste elemente ale echipamentului de luptă purtau semne și însemne care-l indivi-dualizau pe luptător (panașe de diferite culori, blazoane sau cifru atunci când erau purtate de un rege. În contemporaneitate, cascheta are și acest rol de a ne da informații despre purtătorul ei. Dacă privim culoarea stofei din care este făcută vom ști din ce armă face parte purtătorul, iar dacă privim culoarea paspoalului (fr. pasepoil) vom afla specialitatea militară în timp ce însemnele metalice sau din fir dau indicii despre gradul purtătorului sau pregătirea de specialitate. Un „amănunt” relevant pentru tradiție este cozorocul caschetei, cel care împreună cu salutul militar simbolizează gestul de pace pe care cavalerii din Evul Mediu îl făceau prin ridicarea vizierei coifului.

 

Importanța caschetei ca demnă urmașă a coifului este dată și de faptul că un militar îmbrăcat în uniformă are privilegiul de sta acoperit, inclusiv în fața unui rege, căruia îi dă onorul folosind salutul militar specific. Este adevărat că în unele armate salutul militar se poate da și fiind descoperit însă aceasta nu înseamnă, din păcate, decât că nu este cunoscută tradiția.

 

Cea mai importantă piesă a uniformei este însă vestonul (fr. veston) obiect diferit prin croială și material de orice altă variantă specifică (sacou, frac, smoking sau cardigan). În primul rând vorbim despre materialul din care se confecționează vestoanele! Este cea mai bună și rezistentă stofă deoarece este menită să facă față unor solicitări extreme una dintre acestea fiind folosirea ei zilnică în condiții de regulă foarte grele. Apoi aducem în discuție croiala! Vestonul este croit în stilul pe care acum îl numim slim, adică strâns pe corp, deoarece această croială se consideră necesară fiindcă cel care-l poartă va trebui să înfrunte astfel îmbrăcat și condiții vitrege neavând posibilitatea de a se schimba funcție de starea vremii. Are patru buzunare deoarece purtătorul va avea nevoie de tot felul de obiecte pentru a-și îndeplini misiunea: hartă, caiet de însemnări, lupă, busolă, unele obiecte personale, etc... și nu are posibilitatea de a trimite după ele atunci când apare nevoia lor.

 

Vestonul are epoleți, iar aceștia precizează clar poziția ierarhică, dar și apartenența la una din arme. De fapt epoletul este și el descendentul unei realități istorice vechi. Deși dicționarele moderne dau ca etimologie limba franceză (épaulette) cuvântul vine din greaca veche (epola) și atunci, în antichitate, însemna apărătoarea umărului drept al luptătorului, cel care avea în mâna stângă scutul, iar în mâna dreaptă sabia sau sulița însă umărul îi era vulnerabil și o simplă lovire a acestuia îl scotea din luptă. Așadar apare ca absolut necesară o protecție a acestui umăr, iar ea se va numi epola și o putem vedea foarte bine pe vechile vase de ceramică din epocile respective. Cu timpul, această componentă a sistemului defensiv va evolua, iar în Evul Mediu le vom găsi pe ambii umeri ai armurii mult mai funcționale, dar și mult mai evidente deoarece acum ele trebuiau să protejeze împotriva unor lovituri foarte puternice executate cu lancea mânuită de un cavaler aflat pe un cal în galop. Epoletul uniformei a evoluat în timp, iar această evoluție o putem urmări și astăzi privind nu numai exponatele din muzee ci și uniformele de gală, cele care mai păstrează încă amintirea epoleților cu ciucuri din fir aurit.

 

Nasturii uniformei sunt metalici având și ei însemne care conferă indicii despre arma căreia îi aparține uniforma sau despre apartenența purtătorului la una din structurile militare statale ori particulare. De regulă nasturii sunt confecționați într-un mod special fiind de culoare aurie la uniformele aflate în uz și brunați (negri sau cenușii) la uniformele purtate pe câmpul de luptă. Trebuie precizat și faptul că vestonul se poartă, obligatoriu, încheiat la toți nasturii, de regulă cinci la număr, dar pot fi și mai mulți sau chiar la două rânduri.

 

Centura cu diagonală este descendenta acelei centuri care asigura purtarea sabiei, un obiect destul de greu, care aveau uneori cam cinci kilograme și se purta pe șoldul stâng deoarece era scoasă cu mâna dreaptă și prima mișcare era una de parare au unei eventuale lovituri din partea adversarului. Pe partea dreaptă a centurii era de regulă o a doua armă ofensivă respectiv daga cea care se mânuia cu mâna stângă fiind special concepută pentru acest rol.

 

Dacă la uniformele din vechime diagonala trecea de pe umărul drept spre șoldul stâng unde se afla sabia, la uniformele moderne diagonala trecea invers deoarece pistolul era purtat pe partea dreaptă. Desigur funcție de nevoi au fost și alte conformații ale centurii cu diagonală, iar uneori a fost uzată și centura cu două diagonale deoarece susținea nu numai arma din dotare ci și baioneta, lopata de infanterie sau gamela cu apă. Interesant este și faptul că acest accesoriu, centura, este considerat ca fiind benefic pentru păstrarea temperaturii corpului pe timp de iarnă studiile arătând că purtarea centurii, bine strânsă, crește temperatura cu trei grade ceea ce în condiții vitrege contează foarte mult putând face diferența între viață și moarte. Foarte frecventă mai ales la gradele inferioare este centura simplă încheiată cu o pafta având însemnul armei din care face parte luptătorul și, deseori chiar, stema țării, având ca scop purtarea cartușierei, a baionetei sau a lopeții de infanterie. Mai există și centura de ceremonie, confecționată din mătase, de regulă de culoare aurie,  care are însă un rol decorativ și amintește de permanența acestui obiect pentru uniformă.

 

Sunt însă și uniforme la care nu se poartă centură de nici un fel, deoarece militarii aparținând flotelor fluviale, celor maritime, dar și militarii din aviație nu poartă nici sabie nici lopată sau cartușieră acestea fiind specifice armelor de uscat. La aceste uniforme, atunci când protocolul obligă la ținuta de ceremonie purtarea spadinei sau a stiletului aceasta se face prinzându-le de cureaua pantalonilor prin niște bretele special concepute.

 

Eghileții. Componente aproape nelipsite de la ținutele de ceremonie aceste accesorii au un istoric foarte interesant, dar și o tradiție de peste două sute de ani. Napoleon Bonaparte văzând că mareșalii și generalii din consiliul său de război nu-și notează cele discutate și probabil că nici nu-i bănuia de memorie excepțională le-a ordonat acestora să vină la discuții cu un creion și un carnețel pe care să-și noteze cele discutate. A fost o oarecare derută deoarece uniformele de atunci erau și așa destul de încărcate, iar obiectele odonate nu-și găseau locul adecvat fără să strice ansamblul impresionant al uniformei. Doar că iubitele sau soțiile generalilor au găsit o soluție și au imaginat câteva fireturi aurite prinse de umăr, iar la capătul acestora era atașat creionul, pus și acesta într-un toc metalic de culoare aurie. Acesta este istoricul eghileților cei care și acum amintesc prin formă și culoare de utilitatea lor pierdută în prezent, dar rămasă ca element decorativ al ținutei de paradă.

 

Tot pe veston se prind și insignele, medaliile și ordinele. Insignele, cele care arată nivelul de specializare profesională, studiile sau calificările purtătorului se prind pe partea dreaptă a vestonului, iar medaliile și ordinele pe partea stângă. Sunt desigur și unele abateri de la acestă regulă, mai ales atunci când ordinele și medaliile sunt în exces și este admisă purtarea lor și pe partea superioară a pantalonilor, dar tot pe stânga, așa cum vedem la generalii nord-coreeni.

 

Un lucru foarte important este semnificația medaliilor și a ordinelor! Medaliile simbolizează rănile primite pe câmpul de luptă, iar ordinele victoriile obținute în slujba patriei, din această cauză medalii militare nu se acordă civililor însă ordine de tip militar sau altele reprezentative pentru existența unui stat pot fi acordate oricui, inclusiv străinilor. Acestea se poartă numai pe piepții vestonului sau a hainei deoarece au semnificație obținerii lor prin lupte în care cel distins cu astfel de însemne a luptat curajos față în față cu inamicul. De asemenea ordinele au diferite grade (ex. Ordinul național „Steaua României” abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998 are gradele de Cavaler, Ofițer, Comandant (Comandor), Mare Ofițer, Mare Cruce și Colan) și este bine de știut că un astfel de ordin dacă este în grad de cavaler nu poate fi acordat decât ofițerilor cu grad de maximum căpitan, cel de ofițer gradelor superioare până la colonel și doar cel în grad de comandor poate fi acordat coloneilor, cel de Mare Ofițer sau Mare Cruce și Colan, generalilor sau șefilor de state care prin Constituție sunt și Comandanți Supremi ai armatelor naționale chiar dacă sunt civili. Desigur însemnele acestor ordine sau medalii sunt destul de voluminoase, prin urmare ele sunt purtate în întregul lor numai în situații speciale atunci când ceremonialul specifică acest lucru și este obligatorie marea ținută. De aceea, în mod obișnuit pentru a se simplifica portul lor au fost create miniaturi ale însemnelor, iar mai apoi au fost introduse în circuit baretele, acelea care prezintă culorile specifice însemnelor și pot fi purtate foarte ușor chiar și la uniforma de serviciu.

 

Pantalonii de uniformă au două forme de bază: pantalonul pentru cizmă și pantalonul numit larg, pentru pantof sau gheată situație specifică armelor de uscat deoarece singurele care nu poartă cizme (ex. marina sau aviația) au doar pantaloni largi. Un lucru interesant la pantalonul de uniformă este vipușca (et. rusă) acea fâșie foarte îngustă de postav, cusută ca garnitură de altă culoare decât pantalonul, aparent pentru a masca mai ales cusătura exterioară a pantalonilor. De fapt adevăratul rol al vipuștei este să ușureze alinierea mîinilor militarilor atunci când se fac exerciții de defilare cu rânduri largi. Fără un asemenea reper pe care trebuie așezat degetul mijlociu (medius) ar fi foarte dificil să dai impresia de aliniere mâinilor, cele care se observă foarte ușor din exterior.

 

Lampasul (et. rusă: lampas) este la rândul său tot o fâșie îngustă de postav, panglică sau șnur cusută pe latura exterioară, în lungimea pantalonilor, deosebită însă de vipușcă deoarece este mai lată și, de regulă, destinată ca element decorativ uniformelor de generali. Culoarea vipuștei sau a lampasului indică apartenența la categoria de armă, arme terestre, roșie, aviația, albastru, marina, ultramarin, etc...

 

Încălțămintea. Încălțămintea unui militar reprezintă, în primul rând, o formă de protecție pe timp de luptă. Încă din cele mai vechi timpuri, luptătorul își proteja picioarele purtând o încălțăminte rezistentă, de bună calitate deoarece ea trebuia purtată timp îndelungat în condiții grele de exploatare, respectiv frig, căldură excesivă, teren accidentat sau mocirlos. Este executată din materiale de foarte bună calitate pentru a rezista în procesul exploatării, dar și pentru a proteja piciorul de eventuale infecții micotice sau alte posibile afecțiuni precum degerăturile sau fracturile oaselor tarsiene destul de frecvente mai ales la parașutiști. În principiu, întâlnim trei forme de încălțăminte: pantoful, gheata (bocancul pentru câmpul de luptă) și cizma fiecare cu modalități diferite de folosire. Pantoful este destinat folosirii zilnice pentru ținuta de serviciu și are întotdeauna un format clasic fiind ferit de influențele modei, dar perfect adaptat unei ținute de tip clasic. Gheata este folosită pe timp rece sau, împreună cu centura cu diagonală, dar și port-hart, în misiuni de antrenament pentru luptă, convocări tematice, ședințe de tragere cu armament real în poligoane ori la unele ceremonii care implică defilarea. Bocancul este mult mai bine adaptat condițiilor reale ale câmpului de luptă și are, de multe ori, elemente specifice precum unele buzunare, tălpi mai groase, dar foarte flexibile sau o tureatcă mai înaltă decât de obicei.

 

Cizmele sunt de fapt fostele apărătoare de gambă, metalice la armurile medievale sau din piele groasă în antichitate, menite să apere gambele luptătorului, zone foarte vulnerabile pe timpul luptelor. Vor fi emblematice pentru cavalerie, dar vor rămâne în exploatare și mai târziu fiind preluate de toate armele terestre. De altfel, cizmele au fost multă vreme formate din două părți: bocancul propriu-zis și o tureatcă din piele groasă, de vită, care se prindea cu câteva curelușe de bocanc. Modelul mai poate fi văzut și acum la cizmele numite bilghere, un model care face trecerea către acest gen de încălțăminte așa cum îl știm în prezent și care are carâmbul foarte moale pentru a putea fi ușor încălțată. Despre vechimea acestui concept, cizmă, vorbește însuși cuvântul tureatcă (et. necunoscută) cel care inițial definește apărătoarea gambei și așa cum ne spune chiar marele Crangă uneori era făcută din scoarța unui copac, iar ceva mai târziu apare și sub forma unui ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbracă piciorul de la gleznă până la genunchi.

 

În general încălțămintea este considerată ca fiind element defensiv și asta pe bună dreptate deoarece avem cel puțin un exemplu în istorie când o armată care lupta în mod tradițional desculță va fi indisponibilizată fără  prea mari probleme de logistică prin dispersarea pe câmpul de luptă a numiților „colți de dragon” care de fapt erau un fel de pioneze aruncate din avion. Este vorba de conflictul italiano-etiopian (1935-1936) când armata etiopiană a fost incapacitată prin această metodă simplă, dar extrem de eficace mai ales că materialele au fost ulterior recuperate de italieni.

 

Putem  vedea însă pe vasele ceramice din antichitate luptători desculți! Ei bine, aceștia nu sunt soldați, ci sportivi sau gladiatori care luptau pe un teren foarte bine amenajat, cu o suprafață specială având un strat gros de nisip.

 

Este bine să amintim și faptul că de-a lungul timpului moda masculină, mai ales după intrarea în contemporaneitate, a exclus culorile tari (roșu, galben, verde, albastru) promovând culorile neutre precum negrul, albul sau gris-urile în diferite nuanțe. Numai uniformele militare au păstrat în folosință culorile tari uneori chiar în combinații oarecum sfidătoare, roșu cu galben sau albastru, verde cu galben și altele... Uniforma de culoare kaki a fost introdusă pentru câmpul de luptă de englezi în 1846, când un contingent militar britanic de cercetași care purtau tunici roșii staționat în Lahore (Pakistan astăzi, India pe atunci) a adoptat culoarea numită khaki pentru uniformele soldaților și ofițerilor. De fapt nu era încă o uniformă, ci doar o adaptare la teren, comandantul acelui corp, Harry Lumsden, folosind pânza albă de Lahore, pe care a tăvălit-o prin noroi și cu ea a acoperit militarii făcându-i astfel greu observabili în teren. De altfel și numele khaki provine din limbile urdu și persană și înseamnă „culoarea pământului” fiind vorba de pământurile specifice zonei aride de acolo. Cum succesul respectivelor „uniforme” a fost unul semnificativ, ulterior culoarea kaki a fost adoptată și de alte trupe britanice, până când a fost folosită și de alte armate ale lumii, motivul fiind destul de simplu: uniformele kaki oferă un bun camuflaj în mediu și o persoană astfel îmbrăcată este mai puțin vizibilă.

 

În prezent însă trupele aflate pe teatrele de operațiuni au uniforme de luptă mult mai bine adaptate nevoilor de mascare, dar și de rezolvare a complexității acțiunilor din teren, chiar dacă uniformele de serviciu sunt de culoare kaki. Desigur, în mod absolut firesc, după un timp și civilii au adoptat culoarea kaki pentru diferite articole de îmbrăcăminte deoarece este o culoare versatilă, cu multe nuanțe, care se poate ușor asorta fiind și lesne de întreținut. Acest fapt s-a petrecut mai ales după cel de-al doilea război mondial, când purtarea culorii kaki nu era doar o modă, ci și o modalitate de a arăta respectul și prețuirea pentru soldații eroi.

 

Mai trebuie să știm că, tot în mod tradițional, un luptător are cel puțin trei uniforme: una de luptă, o a doua de serviciu și o a treia de paradă. În realitate la acestea se mai pot adăuga și salopeta de lucru, mai ales pentru armele tehnice, dar și ținutele de gală numite și marea ținută care are diferite componente funcție de evenimentul la care militarul trebuie să participe. Oricum, descifrarea semnelor și însemnelor unei uniforme militare, ține de o anumită cultură în care tradiția are un cuvânt greu de spus și, în consecință, devine o pagină istorie care vorbește despre una din cele mai vechi instituții ale omenirii. Acoperind teritorii imense, dar și un timp ce merge până la legende sau mituri, uniforma militară aflată acum între simbol şi utilitate, reprezintă un element indispensabil funcţionării unei societăţi, ea vorbind despre cultură, spaţiu, și istorie. Poliţist, medic, elev, militar, preot, ceferist, fiecare duce cu el, prin uniforma specifică, o adevărată poveste, o istorie, un cod de legi, un set de comportamente. La vederea uniformei oamenii au aşteptări predictibile, presupuneri și chiar un sentiment de siguranță absolut necesar fiecăruia dintre noi pentru a ne simți membri cu depline drepturi ai unei societăți responsabile pentru soarta tuturor.








Marin Neacsu - Trenduri și trenduri - 2025

 



Trenduri și trenduri - 2025

Col. (r) Marin Neacsu

05 Ianuarie 2025

 

„… aceasta țară (România! - n.a.) va fi o colonie perfectă pentru Franța… Naivitatea românilor merge până la a considera Franța o soră mai mare… Chiar în condițiile grele ale acestui război (Primul Război Mondial - n.a.) ne-am scos cvintuplat investițiile făcute în armata română… Având în vedere poziția geografică extraordinară a României propun să o transformăm cât mai repede în colonie a Franței …”  (Henri Mathias Brthelot)

 

A venit si 2025 și a început așa cum s-a sfârșit bietul ‘24, adică pe brânci, cu aceiași actori, aceleași apucături, obiceiuri, dar un plus de nesimțire și bătaie de joc la adresa cetățeanului. Mulți spun că anul 2025 este anul schimbărilor, a venit Mos Nicolaie, Moș Crăciun, Sfântul Andrei, Sfântul Vasile, o să răsară și sfântul Georgescu, că ne îndreptăm spre o nouă eră, o nouă ordine, se schimbă polii magnetici, polii de putere, se schimbă tot, vine pacea, vine Trump, vine Maica Tereza, sau mai știu eu cine. Stați liniștiți oameni buni, nu vine nimeni, a trecut vremea sfinților, s-a terminat cazanul cu sfinți.

 

Clasa politică românească nu piere. La putere au revenit și vor rămâne aceleași manchine care se laudă că au înțeles mesajul primit la alegeri. Da, mesajul pe care l-au dat românii încă de când a fost oprită Șoșoaca să candideze, a fost: „e ok, puteți face ce vreți cu drepturile noastre, noi nu ne atingem de voi”. Acesta fiind mesajul clar și răspicat, ceea ce a urmat a fost firesc. Aceiași politicieni susținuți de aceleași servicii și justiție pe care s-au sprijinit cu care au format mizerabila tripletă, au dus la limitele suportabilului bătaia de joc la adresa românilor. Nu mai descriu toate manevrele, motivele loviturii de stat care nu s-ar fi putut organiza și desfășura fără  acordul, sprijinul și blagoslovirea Licuriciului European. Aud că domnul Georgescu intenționează sau chiar a făcut plângere la C.E.D.O., pentru anularea primului tur. Cum poate fi atât de credul și lipsit de realism un tip care a trăit totuși în sfere înalte și e de presupus că ar mai cunoaște ceva din mersul lumii și legislație? În primul rând C.E.D.O. nu poate da o decizie împotriva celor pentru care lucrează, că doar nu o să creadă cineva că C.E.D.O. este în slujba dreptății. În al doilea rând, C.E.D.O. acceptă doar cazurile care au legătură cu drepturile fundamentale ale omului. Ori domnului Georgescu nu i-a fost încă încălcat niciun drept deci cazul său nici nu va fi primit spre examinare.  Doamna Șoșoacă ar avea șanse să îi fie primită o plângere, dar Georgescu încă nu. Asta pentru că tot veni vorba de U.E.

 

Revenind la cazul Georgescu, câteva întrebări nu pot fi evitate. Este Georgescu „omul”cuiva? De unde are sprijin, din afară sau dinăuntru? Experiența ultimilor 35 de ani de politică, plecând de la Iliescu, continuând cu Băsescu, Antonescu, Năstase, Ponta, Iohannis, Cioloș, Ciucă, Ciolacu, se poate spune că niciunul nu ajungea să candideze și nu erau plasați la butoane  dacă nu aveau spatele asigurat, indiferent de cine. Nimeni nu apare din senin, nimeni nu se ridică peste medie la alegeri fără un sprijin. Chiar dacă păpușarii și influențele  sau puterea se mai schimbă, regulile rămân aceleași. Iar cei care au contat pe fenomenul Georgescu au contat și pe reacția cetățeanului de jos, a oropsitului care simte ștreangul la gât și cuțitul mângâind osul. Georgescu a fost o surpriză pentru unii, o speranță pentru alții, va deveni o iluzie în curând, pentru că polurile puterii  vor cădea la înțelegere. Am mai spus, Georgescu nu corespunde profilului acceptat de marii Păpușari, nu pentru că ar fi suveranist, nu pentru că ar fi putinist, nu pentru că se crede trimisul Domnului, nici pentru că ar avea „legături secrete” cu extratereștrii, ci pentru că dacă ar ajune președinte ar fi imprevizibil,  dar mai ales pentru că după atâta încrâncenare în a-l înlătura, numărul celor care îl sprijină și l-ar putea vota, a crescut. Românii au mai trecut printr-o lovitură de stat acum 35 de ani și au fost cât pe ce să strice planurile celor care au organizat-o, când populația era cât pe ce să își impună voința, dar lipsa de experiență, organizare, dar mai ales numărul mare de dușmani externi i-a înfrând. De data aceasta numărul dușmanilor e mai mare, e adevărat, dar românul a mai învâțat ceva, a învățat că nu mai poate avea încredere în nimeni. Asta îl poate salva sau îl poate pierde. Mijloacele de manipulare și propagandă au crescut considerabil, inteligența artificială folosită profesionist, poate să îl facă și pe Toma Necredinciosul să creadă că el este un terorist și să îl determine să își pună capăt zilelor. Prin această prismă, raportul de putere este disproporționat, dar aici nu este vorba doar de soarta Românilor. Românii,  încă de pe vremea lui Berthelot au fost caracterizați ca fiind fără reacție : „Lucrul cel mai suprinzător este mentalitatea oamenilor de aici. Nimeni nu încearcă să riposteze. Toată lumea este la pământ... Oamenii cu funcții se gândesc mai ales la propriile interese și aproape deloc la acelea ale țării. Nu-ți vine să crezi ce lașitate domnește peste tot!”.

 

Aceste cuvinte au fost spuse de „francezul cu inimă de român” Henri Mathias Berthelot, cel care a ajutat la dotarea și instruirea armatei române în Primul Război Mondial, deci după 1918 la întoarcerea în Franța. Vi se pare că s-a schimbat ceva de atunci ? Bineînțeles că nu. Și atunci cum credeți că se va schimba ceva în 2025?

 

În plus, iată cum lucrează propaganda „schimbării” pe care o așteaptă nu doar românii, ci și o parte a europenilor sătui de binefacerile globalizării:

 

Pe data de 30 decembrie 2024 apărea pe un site de știri care se crede activ, un articol în care se spune că un jurnalist britanic, pe numele său Kit Klarenberg, de la un ziar de investigații și teorii de toate felurile,  trecând în revistă evenimentele sfârșitului de an din România, ajunge la concluzia că a fost o lovitură de stat și o compară cu cea din '89, când S.U.A. și Rusia au căzut de acord asupra înlăturării lui Ceaușescu. Autorul articolului din presa românească se întreabă în titlul articolului, cu insidioasă mirare, dacă avem de a face și acuma, cu o  „Lovitură de stat dată de N.A.T.O. în România?” Tendențioasă întrebare. Am încercat să dau de articolul respectivului jurnalist, dar nu a fost chip, iar cel care îl citează și interpretează nu dă niciun link. Așa o fi moda la „știrile active”.

 

Dar se pare că „subiectul” unei lovituri de stat dată de N.A.T.O. în România a apărut și în mintea altora. Același jurnal de știri active ne mai trimite către aceeași idee, citând de data asta un un video clip cu un jurnalist american, pe numele său Alex Jones și el mare amator de teorii, care se vede un fel de Baba Vanga, bineînțeles republican, care leagă însă „Lovitura de stat a N.A.T.O.” de încercarea democraților de a împiedica instalarea lui Trump la Casa Albă cu ajutorul românilor, prin amestecul deschis al României în Ucraina, teorie vehiculată și autohton, dar dacă vine de afară, de la americani e altceva, prinde greutate.

 

Teoriile, ideile, nu sunt noi, nimic nu e nou, dar dacă urmărim firul poveștii constatăm că unii jurnaliști insinuează sau chiar afirmă o lovitură de stat a N.A.T.O. în România, ceea ce ar fi foarte grav, pentru că N.A.T.O. este o organizație militară, dar se bazează pe declarații politice ale unora sau altora sau pe supoziții și opinii personale ale altor jurnaliști sau politicieni, pentru a da impresia că ne aflăm în fața unei certitudini. Este clar că asistăm totodată nu doar la o încercare de intoxicare, ci și la un război, deocamdată al declarațiilor între U.E. și Trump. Poate unii și-au dat seama că suveranismul lui Trump se aplică doar în S.U.A. și au constatat că direcționarea eforturilor militare, politice și economice ale Europei spre și numai spre Ucraina, care s-a dovedit a fi un sac fără fund, a fost o prostie  și singurii care au câștigat au fost S.U.A., care a scăpat de toate ciurucurile, Rusia care și-a mărit/recuperat teritoriul și și-a dezvoltat o industrie militară de invidiat și clica coruptă de la conducerea Ucrainei. Europa a pierdut și va pierde cât va merge pe aceeași politică, iar România aproape că nu mai are nimic de pierdut. Suveranitate nu mai are, serviciile secrete sunt găurite, resursele sunt date altora, independența nu mai este nici măcar un deziderat, cine vorbește despre patriotism este ori putinist, ori legionar ori dus cu capul, armata este aproape de perioada Războiului de Independență, dacă păstrăm proporțiile raportului dintre armata României și  armatele europene la acel moment și cele de azi, românul este ținut efectiv în sclavie, este exploatat de bănci, de guvern, de grupuri infracționale, de serviciile secrete, orice ieșire din „formație” este taxată, votul este furat, negat și pedepsit, opinia divergentă față de clasa conducătoare este taxată drept răzmeriță și complot, dezastrul economic al guvernelor este pus în spinarea cetățeanului de rând, care este suprataxat, jupuit și  furat prin „trenulețe” pentru a coperi găurile și tunurile clasei politice, dar oamenii visează la schimbare, iar media complice guvernanților răspândește această speranță pentru a adormi ultimele tresăriri de conștiință sau zbateri ale pleoapelor.

 

Ce se mai urmărește prin acest gen de „știri”? Nu e greu de ghicit. Se dorește aruncarea răspunderii loviturii de stat pe spinarea unui organism asupra căruia românii nu pot arunca cu pietre,  sau pe care nu îl pot blama, căci nu e așa, ce ne-am face fără NATO și al său articol 5, cu rușii la graniță. Practic se urmărește eliberarea presiunii la adresa serviciilor, guvernului, președinției, C.S.A.T., C.C.R., justiției, U.E., în ceea ce privește anularea, suspendarea alegerilor și tot ce s-a întâmplat și a urmat. Se merge pe ideea că dacă se va ”conveni” că a fost o „lovitură de stat a N.AT.O.” lumea nu va mai comenta, toți ceilalți vor fi absolviți de orice vină, pentru că au executat un ordin N.A.T.O. „Nice try” ar spune un american.

 

Interesant este și faptul că în articolul jurnalistului american, Georgescu este prezentat drept un candidat pro-Putin, deși nu s-a probat nicio legătură între el și putin, dar așa s-a creat legenda și dă bine la rating.

 

Către ce ne îndreptăm, ce se întrevede în acest an ?

 

Părerea mea este că nu urmează nimic nou, dar mai ales nimic bun. Nu poți reclădi, nu poți face schimbări, nu poți face transformări având la bază aceleași planuri, aceiați arhitecți, aceleași principii, aceleași metode, aceeași politică, oricât ai afirma că ”ai înțeles mesajul” și se va deschide robinetul cu miere. Se promit măsuri „reparatorii” peste 6 luni. Da, s-a ajuns la concluzia că 6 luni sunt suficiente pentru a obișnui mintea românului cu ceea ce i se întamplă și că va uita că dreptul de vot, de a alege și de a fi ales i-a fost efectiv călcat în picioare. În cinci luni românul va readormi profund, chiar dacă îi vor cânta toate fanfarele lumii la ureche „Deșteaptă-te române!”.

 

Ne vom păstra în trend.

 


Bibliografie web:

- https://www.activenews.ro/stiri-politic/Lovitura-de-stat-data-de-NATO-in-Romania-Jurnalist-britanic-de-investigatii-despre-Calin-Georgescu-si-situatia-din-tara-noastra-194266

- https://www.activenews.ro/stiri/Bomba-lui-Alex-Jones-In-Romania-poate-sa-explodeze-un-razboi-legat-de-Ucraina-pentru-blocarea-instalarii-lui-Trump.-NATO-a-dat-o-lovitura-de-stat-impotriva-poporului-roman-prin-eliminarea-lui-Georgescu-si-instaureaza-o-dictatura-cu-marioneta-Iohann-194299?fbclid=IwY2xjawHlKAxleHRuA2FlbQIxMQABHe0PFz4w3_CicH7Fg0WJ0Rkh30IXolaexRASgnnl0lw4BLyZD6yDlfZGEA_aem_-bJWBpFo4OohoI_fUvMXxw

- https://www.infowars.com/posts/nato-has-carried-out-a-coup-against-the-romanian-people-and-is-openly-establishing-a-dictatorship-the-populist-anti-globalist-winner-calin-georgescu-has-decried-these-actions-as-outrageousl









Corvin Lupu - Fapte istorice ignorate ale României contemporane și marotele din scrierile oficiale. Eseu (18)

 



Fapte istorice ignorate ale României contemporane și marotele din scrierile oficiale. Eseu (18)

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

05 Ianuarie 2025

 

 

Evaluările greșite ale guvernului SUA privitoare la România Socialistă -  partea a doua

 

În prima parte a comentariilor pe marginea concluziilor științifice la care a ajuns istoricul și analistul american Larry L. Watts privitoare la aspecte fundamentale ale istoriei contemporane și recente a României, m-am referit cu predilecție la aspectele privitoare la politica față de minoritățile naționale din România și cum era ea privită de către analiștii oficiali ai Casei Albe. Larry L. Watts a arătat ferm că multe din aceste analize și rapoarte erau false, iar ele au influențat decizii și politica SUA față de România. Este de la sine înțeles că dacă raportările și analizele despre România erau false, atunci întreaga politică a S.U.A. față de România era una greșită. La fel, modul în care era privită România în S.U.A. și în Occident, era unul care cuprindea imagini false. Noi credem, fără să fi avut acces la sursele la care a avut acces Larry L. Watts, că aceste analize au fost intenționat falsificate. Nu putem să acceptăm că structuri de informare și de analiză atât de puternice, ca cele ale statului american, cu mijloacele lor copleșitoare de informare, pot să producă analize atât de greșite ca cele semnalate de valorosul analist și istoric american.

 

Din alt punct de vedere, contribuțiile lui Larry L. Watts la umplerea unor goluri ale istoriografiei românești contemporane și recente sunt de o valoare inestimabilă. România i-a oferit lui Larry L. Watts ani frumoși din tinerețea sa, petrecuți la Iași, Cluj, Bistrița, București, ca și în alte locuri din România, i-a oferit o soție și mamă a fiicei sale, iar el a întors României contribuții istoriografice de un înalt nivel științific.

 

În istoria recentă cel mai mult deranjează adevărul. Minciuna nu deranjează și nici erorile. Acestea stârnesc aprecieri nefavorabile și, poate, zâmbete. Adevărul care supără stârnește ură și reacții adverse de multiple feluri. Colonelul de contrainformații militare Valentin Raiha, autorul cărții În decembrie 1989 K.G.B. a aruncat în aer România cu complicitatea unui grup de militari, Editura Ziua Omega Press, București, 1995, în care a vorbit despre unii dintre trădătorii României din decembrie 1989, a fost nevoit să fugă din țară și s-a ascuns în Spania, având informații certe că este în pericol de moarte. Am dat un singur exemplu, mai mult sau mai puțin la întâmplare. Eu însumi, în anul 2005, am fost acționat în justiție și mi s-au făcut două plângeri penale (ulterior conexate) de către Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA și de către Federația Comunităților Evreiești din România, nemulțumite de concluziile științifice la care am ajuns eu într-un studiu de specialitate.

 

Și adevărurile pe care le scrie Larry L. Watts supără tare. El este un istoric care, pe lângă multe altele, a dovedit cu multă claritate, în cartea Ferește-mă doamne de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Editura RAO, București, 2011, că mai mulți șefi din Securitatea României își trădau țara în favoarea unor servicii secrete străine, cu deosebire în favoarea celor sovietice. Și de această dată, fundamentaliștii din aripa trădătoare a fostei Securități au sărit ca arși, încercând să-l combată.

 

Mi-aduc aminte că în cadrul unei sesiuni dedicată unor momente din istoria Securității care a avut loc la Cluj, cu câțiva ani în urmă, într-o sală plină, când l-am citat pe Larry L. Watts în cuvântarea mea, colonelul Filip Teodorescu, fost spion în străinătate (între care nouă ani în Turcia), fost director adjunct al Direcției a III-a a D.S.S., fost președinte executiv al A.C.M.R.R.-S.R.I., actual președinte de onoare al A.C.M.R.R.-S.R.I., a pus la îndoială afirmațiile istoricului american și l-a trecut în derizoriu, fără nici un fel de argumente științifice, sau de altă natură, arătând că istoricul american a venit în România cu misiuni informative. „N-a venit să doarmă”, spunea Filip Teodorescu, de parcă cercetările sale științifice de istorie pot fi puse la îndoială pentru faptul că istoricul este/a fost și lucrător și înalt decident în cadrul serviciilor de informații, fiind fost consultant/consilier pentru reformarea serviciilor secrete și ale armatei României. De asemenea, îmi aduc aminte de contestarea lui Larry L. Watts de către agentul diversionist Marius Mioc din Timișoara, un inginer deghizat în istoric, care intră cu bocancii în clarificarea evenimentelor din decembrie 1989, negând cu multă determinare realități dovedite de sute, chiar de mii de probe științifice, cum ar fi implicarea directă și decisivă a serviciilor secrete sovietice și a altor state, în realizarea revoltei populare și a loviturii de stat din România. Contestarea a făcut-o pe site-ul său și pe site-ul „Contributors”, sub titlul „Răstălmăcirile lui Larry Watts și răstălmăcirile altora despre Larry Watts”, articol în care falsul istoric neagă implicarea agenților sovietici în România, în decembrie 1989.

 

O chestiune pe care o ridică Larry L. Watts a fost și aceea a pregătirii la Moscova a schimbărilor de orientare politică, „Noua gândire”, cum erau ele numite, concepute de către președintele KGB, Iuri Andropov, viitor secretar general al PC al URSS, care au fost concepute și demarate înainte de urcarea la conducere a discipolului său, Mihail Sergheevici Gorbaciov. Iuri Andropov vedea proiectata apropiere de Occident și liberalizarea controlată ca pe o linie politică de laborator, impusă de sus în jos, în nici un caz din sens invers. El nu era un democrat. În 1956, pe când era ambasador la Budapesta, și-a dovedit cruzimea în reprimarea revoluției din Ungaria. De aceea, în perioada 1982-1984, cât timp a condus U.R.S.S., în paralel cu promovarea în interiorul Partidului Comunist al U.R.S.S. a „Noii gândiri”, Iuri Andropov a exercitat un control mai puternic asupra membrilor Pactului de la Varșovia, impunând și represalii împotriva disidenței din țările socialiste. De altfel și în România, principalul grup opoziționist ascuns, compus din activiști de partid, militari și securiști, grupul condus de Vasile Patilineț, a început să se manifeste și să facă proiecte concrete de acțiune pentru înlăturarea lui Ceaușescu după moartea lui Iuri Andropov. Larry L. Watts îi numește pe acești opoziționiști din România ca fiind disidenți. Eu nu îi numesc disidenți, pentru că s-a dovedit că ei erau susținuți de Securitate, în paralel cu supravegherea lor, pentru a fi folosiți în lupta Securității împotriva lui Nicolae Ceaușescu, luptă pe care Larry L. Watts a explicat-o magistral în cartea Ferește-mă doamne de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic împotriva României. Deci, erau agenți, nu disidenți!

 

Larry L. Watts susține că analiștii de la Washington au omis în analiză un fapt istoric foarte important, anume calitatea României de inamic al U.R.S.S. încă dinaintea celui de la doilea război mondial. Marx și Engels definiseră poporul român ca fiind „contrarevoluționar prin însăși natura sa”, el trebuind să fie eradicat, în viziunea fondatorilor ideologiei comunismului internațional, pentru binele revoluției mondiale. Ca urmare, poporul român a fost desemnat dușman de clasă al comunismului internațional.

 

Acesta a fost motivul pentru care, după cinci ani de la crearea Internaționalei a III-a Comunistă, în 1924, această instituție i-a exclus pe etnicii români din conducerea Partidului Comunist din România. A fost o situație unică. Și în alte țări partidele comuniste aveau la vârf minoritari, în majoritate evrei, dar erau admiși în conducere și majoritari etnici. În România, nu au mai fost admiși etnici români în conducerea P.C.R., decât începând cu 1945, când Stalin a spus că în România, la vârful conducerii partidului și a guvernului trebuie să fie câte un etnic român, iar imediat în spatele lor, trebuie să fie minoritari.

 

Larry L. Watts consideră că acest factor al adversității istorice româno-sovietice, care a fost trecut cu vederea de analiștii americani, a fost foarte important. Istoricul american consideră că datorită acestei adversități a românilor față de URSS, Stalin a cerut și a obținut drepturi și privilegii speciale asupra României, care i-au fost conferite de legislația internațională pe întregul parcurs al Războiului rece, obținând inclusiv dreptul U.R.S.S. de a interveni în problemele interne ale României, drept care a fost încorporat în Carta O.N.U.! Acele drepturi fuseseră stabilite în cadrul Protocolului adițional secret al Conferinței de la Potsdam, conferință care a decis și existența a două Germanii. Desigur, analiștii americani ar fi trebuit, spune Larry L. Watts, să ia în calcul toate aceste detalii de fond. În acest caz, ei ar fi ajuns la timp la concluzia că politica României era una sinceră, că ea nu era un cal troian al Moscovei, iar Ceaușescu nu era un pion al internaționalismului proletar.

 

România avea motive temeinice să combată linia Moscovei și să-și afirme independența. În acest caz, S.U.A. ar fi intuit necesitatea de a ajuta mai mult România și, afirm eu, nu ar fi mai avut interesul să ia parte la agresiunea internațională împotriva României din decembrie 1989, care au transformat-o într-o colonie. Aceasta cu atât mai mult cu cât economia S.U.A. este puțin reprezentată în România, de care nu profită în prea mare măsură. Cea mai mare societate americană din România euro-atlantică a fost Uzina Ford de la Craiova, cu 6.000 de muncitori, a fost vândută unui patronat din Turcia.

 

De altfel, în perioada ceaușistă la care se referă Larry L. Watts predilect, dezvoltarea economică multilaterală, forțată, era subsumată aceluiași scop de independență națională. Ceaușescu dorea independența energetică față de U.R.S.S. și dorea să producă în România toate produsele de care avea societatea nevoie, de la ace de gămălie, la mașini de toate felurile, medicamente, avioane, armament complex etc etc. El a reușit în mare parte, dar agentura sovietică din Partidul Comunist, din Securitate și din Armată l-a subminat continuu, a indus criza alimentară, energetică și de bunuri de larg consum, iar în final, în decembrie 1989, s-a raliat cu arme și bagaje, la atacul întreprins de serviciile secrete străine împotriva României. Trădătorii ajunși la putere, în 22 decembrie 1989 au readus pentru moment România în sfera de interese și de control a U.R.S.S., iar după prăbușirea acesteia, au predat-o euro-atlantiștilor globaliști care au transformat-o în colonia de astăzi, de la periferia U.E.

 

- Va urma -








Florin Șinca - Români, nu stați în case !

 



Români, nu stați în case !

Florin Șinca, fost comisar-șef în Inspectoratul General al Poliției Române

05 Ianuarie 2025

 

 

Nu stați în case ! Țara e în pericol și ar fi lașitate curată.

 

Nu stați în case! Vă faceți părtași hoției cu iscălitură și noului pașalâc instaurat în România de Iohannis și odioasa-i camarilă.

 

Nu stați în case ! Că focul pe care nu pui lemne se stinge sau se face o lumânare la căpătâiul țării față de care avem o responsabilitate.

 

Nu stați în case ! „Acum, ori niciodată”, așa a scris Andrei Mureșanu la 1848, în ceea ce ne este azi Imn.

 

Nu stați în case ! Că ne piere și spoiala de democrație, în vreme ce bandiții politici vor acumula averi și tot mai multă putoare de putere și vor jefui țara.

 

Nu stați în case! Așa vi se poruncea și în 2020-2022 în vremea plandemiei covid, când țara era furată de miliarde, cu vaxinuri, izolete și tot felul de năzbâtii, Constituția și legile nesocotite, Onanis decreta starea de urgență (20 martie 2020), el trăia ca un pașă și zbura cu jeturi private, iar miniștri chefuiau cu trabuc și whisky în guvern.

 

Nu stați în case ! Pentru că exact asta dorește șarlatanul Iohannis și clica ticăloasă, plus comanditarii loviturii de stat din 6 decembrie 2024.

 

Nu stați în case ! Luați vorba bătrânească, cu tâlc „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă”. E valabilă acum, că țara e pe buza prăpastiei și noi ce așteptăm, pe alții să o salveze? Oameni buni, nimeni nu dorește o Românie salvată, puternică din toate punctele de vedere. Vrăjmașii o vor la pământ, ruptă, cu neamuri amestecate, jecmănită de resurse, cu granițe ciuntite și cu o populație de primate docile, de abrutizați cu telefon, de sclavi ai burdihanului ghiftuit.

 

Nu stați în case! Trăim de fapt un experiment psiho-social, mafia testează reacția poporului, cât poate îndura...

 

Nu stați în case ! Politicienii nu se primenesc singuri, trebuie înlăturați prin vot, așa cum într-o stână dai cu mătura, pentru că aici ne-a adus cea mai ticăloasă, cea mai parșivă șleahtă de nemernici de după 1989

 

Nu stați în case ! Iohannis este un hoț instruit de ocultă și pus printr-o mârșăvie în capul unui partid istoric, e cel care și-a luat case cu japca, prin fraude dovedite de justiție, el și-a pus lacheii la butoane, îi mai schimbă din când în când. Iar acum tot el vrea să-l impună partifului și țării pe ăla pe care l-a înlăturat în 2014.

 

Nu stați în case ! Pentru că asta dorește sistemul bolșevismului albastru, totul să se fâsâie, românii să fie cuminți și proști, creierele se apuce câmpii, românii să-și facă un rost în alte țări.

 

Nu stați în case ! Pentru că e dreptul nostru constituțional la libertatea întrunirilor și libertatea de exprimare.

 

Nu stați în case ! Pentru că asta este reacția absolut normală față de țara noastră unde nu mai e democrație și au anulat un vot valabil exprimat. Mâine-poimâine te ucide de-a dreptul și nu vor răspunde.

 

Nu stați în case! Ce mai așteptați, barda gâdelui?

 

Nu stați în casă ! Că asta înseamnă lașitate, acceptarea jugului de vită, intrarea pas cu pas în normalitate a unei crime comise asupra ordinii de drept și a unui vot liber exprimat în România

 

Nu stați în case! Hai să dovedim că suntem încă un popor, o națiune măreață, că nașterea unui popor e o minune dumnezeiască. Hai să arătăm că nu suntem o populație de bezmetici! Că suntem făpturi ale Creatorului, nu maimuțe. Că avem un ideal și un suflet, suntem uniți, că avem vână în noi. Altfel degeaba duceți mâna în dreptul pieptului când se intonează Imnul, că așa face și Iohanis iar pe el îl doare la doi metri de țară. Degeaba vă dați credincioși, patioți, tradiționaliști, nu faceți cinste strămoșilor voștri care au murit să moștenim țara asta minunată. Țara e în pericol și ea ne cere fapte!

 

Nu stați în case! Să nu vă fie rușine peste ani, veți răspunde față de urmași. Nu poți fi mânat doar de interese materiale (salarii, pensii la care cică a dat Ciolacul, de parcă a dat de la mă-sa...), ci de un ideal, de un crez.

 

Pe 20 decembrie, procurorul general Alex Florența a emis un comunicat din puțul gândirii, în care bate câmpii că „în spațiul public e recrudescență a discursului instigator la violență, ură sau discriminare”![1]

 

Suntem vânați inclusiv pentru ceea ce e posibil să facem, pentru viitoare norme din legi aiurea, suntem urmăriți continuu, prin orice mijloace.

 

Ați văzut ce a fost de revelion la metrou Titan, plin de nepalezi. În ritmul în care ticăloșii din clasa politică aprobă cotele de imigranți, urmând Planul Kalergi-Soroș, o s-avem asiatici în poliție și unul d-ăsta va fi probabil ales în parlamentul anului 2028.

 

Ordonanța trenuleț se dă de opt ani în decembrie, asta și guvernul Ciolacu 2 sunt a doua belea. Prima e Iohannis, C.C.R. și lovitura de stat cu anularea votului, tocarea a 300 de milioane de euro pe nimic.

 

Nu stați în case ! Instituțiile au fost șubrezite, sunt coloși cu picioare de lut, nu mai au suflet românesc. Partidele au mai schimbat doar niște prim-planuri, cu oameni ,,noi” așa de ochii soacrei, decizia a rămas tot la cei care au șubrezit țara, au dezbinat oamenii și cel mai grav, au atentat la siguranța națională!

 

 

 

NU STAȚI ÎN CASE ! Am moștenit o Românie independentă și suverană și așa trebuie să o lăsăm urmașilor și urmașilor urmașilor noștri, când vom închide ochii.

 

----------------------------------------

 

 

 

Declarația procurorului general  Alex Florența cu privire la recrudescența în spațiul public a unor manifestări caracterizate prin discurs instigator la violență, ură sau discriminare (20 decembrie 2024)

 

În contextul actual  în care se constată o recrudescență în spațiul public a unor manifestări caracterizate prin discurs instigator la violență, ură sau discriminare, doresc să fac următoarele precizări:

 

Parchetul General urmărește cu maximă atenție modul de manifestare a fenomenelor care intră în competența sa și face toate demersurile necesare pentru tragerea la răspundere penală a tuturor celor care se fac vinovați de săvârșirea unor infracțiuni.

 

Parchetul General monitorizează semestrial situația dosarelor având ca obiect infracțiuni prevăzute de O.U.G. nr.31/2002, precum și a infracțiunilor prin care se instigă la acte de violență, la ură sau discriminare, ocazie cu care s-au constatat mai multe aspecte.

 

În primul rând, numărul scăzut de sesizări vizând comiterea acestor infracțiuni, care să provină de la organele de poliție, alte instituții cu atribuții în combaterea discriminării sau persoane fizice ori juridice. Astfel, în intervalul 2018-2022 la nivelul întregului Minister Public s-a înregistrat o medie de 21 de astfel de sesizări pe an.

 

Urmare a constatării acestor aspecte, au fost luate măsuri în vederea dinamizării activității pe linia combaterii acestui fenomen, în cursul anului 2024 fiind demarate mai multe acțiuni având ca obiect infracțiuni prevăzute de OUG nr.31/2002, atât la nivelul Parchetului General, cât și la nivel național.

 

Ca regulă generală, Parchetul General nu are însă o competență proprie în investigarea acestor infracțiuni, care sunt date în competența de soluționare a parchetelor de pe lângă judecătorii.

 

În situația particulară în care autori ai acestor infracțiuni au fost persoane cu o calitate specială, dintre cele care să atragă competența Parchetului General, procurorii s-au sesizat din oficiu și au demarat anchete, conform propriilor atribuții. Astfel, doar în cursul anului 2024 au fost constituite mai multe dosare penale în care se efectuează cercetări față de persoane având calitatea de parlamentar sau europarlamentar.

 

Se constată însă că există în continuare zone din țară în care unitățile de parchet nu au primit în cursul acestui an nicio sesizare sau maxim una în baza OUG 31/2002, care să provină de la o autoritate sau instituție cu atribuții în monitorizarea și combaterea comportamentelor incitatoare la ură sau discriminare, ca exemplu în zona de competență a P.C.A. Bacău, Constanța, Galați, la Iași, Oradea sau Suceava.

 

În al doilea de rând, în lumina evenimentelor recente și a manifestării tot mai exacerbate în mediul online a unor comportamente ilegale, constând în îndemnarea publicului la săvârșirea de infracțiuni sau incitarea la violenţă și discriminare împotriva unor persoane, se constată necesitatea urgentă de adaptare a legislației existente, pentru a corespunde realităților faptice și noilor forme de manifestare a acestor infracțiuni.

 

Din această perspectivă, Parchetul General a solicitat crearea unui grup de lucru, din care să facă parte reprezentanți ai instituțiilor din sistemul judiciar și MAI, cu scopul de a promova cât mai rapid mai multe modificări legislative, care să ofere organelor de urmărire penală instrumente actualizate și apte de a combate eficient fenomenul. Cu concursul direct al Ministerului Justiției, o primă întâlnire a acestui grup de lucru a avut loc în data de 18 decembrie.

 

În cadrul acestui demers, Parchetul General a formulat mai multe propuneri de modificare a legislației incidente.

 

- O primă problemă identificată o reprezintă faptul că anumite prevederi legale sunt de strictă interpretare și limitează drastic situațiile pentru care poate interveni tragerea la răspundere penală a celor care se fac vinovați de săvârșirea acestor infracțiuni.

 

Cu titlu de exemplu, O.U.G. nr. 31/2002 incriminează fapta persoanei care promovează, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război. Din această perspectivă, infracțiunea menționată are ca premisă existența unei hotărâri de condamnare prin care să se fi stabilit anterior vinovăția persoanelor al căror cult este în prezent promovat.

 

Or, aceste condiții prevăzute de norma de incriminare limitează semnificativ sfera persoanelor a căror apologie în discursul public poate întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, de cele mai multe ori simplele referințe generale la personaje istorice care nu au suferit astfel de condamnări penale neîntrunind condițiile prevăzute de textul incriminator.    

 

De aceea, Parchetul General propune amendarea textului de lege, prin incriminarea faptei de a promova, în public, cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea unei organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, independent de existența unei hotărâri de condamnare față de acea persoană, modificare care ar fi aptă să acopere toate situațiile de acest tip pe care le constatăm azi în mediul public.

 

- De asemenea, conduite publice nocive, cu un conținut vădit jignitor sau defăimător, ori anumite acte de amenințare implicită, nu îmbracă în prezent forma ilicitului penal, neregăsindu-se între modalitățile alternative de săvârșirea ale unor infracțiuni precum ultrajul.

 

De aceea, Parchetul General propune anumite modificări legislative care să permită tragerea la răspundere penală inclusiv a acelor situații în care nu sunt proferate ameninţări exprese la adresa unei persoane, dar prin forma de manifestare, imaginile postate, recuzita folosită, ele reprezintă forme de amenințare implicită, dar cu un puternic efect intimidant.

 

- Totodată, prevederea unor limite de pedeapsă reduse pentru aceste infracțiuni nu permite utilizarea unor metode speciale de cercetare, aspect apt să afecteze negativ demersul investigativ în astfel de cauze, și nici luarea unor măsuri preventive mai severe, în funcție de gravitatea faptei. Ca exemplu, infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice este sancționată cu o pedeapsă maximă de 2 ani sau amendă, iar infracțiuni ca instigarea publică sau incitarea la ură sau discriminare cu o pedeapsă maximă de 3 ani sau amendă. În mod similar, e cazul infracțiunilor prevăzute în OUG nr.31/2002.

 

De aceea, Parchetul General propune creșterea limitelor maxime de pedeapsă pentru aceste infracțiuni, demers care ar oferi organelor de urmărire penală posibilitatea utilizării unui spectru mai larg de metode de cercetare și ar avea, în același timp, un efect descurajant mult mai pronunțat.

 

- Se constată totodată o deficiență majoră în faptul că anumite comportamente ilegale, cum este discursul instigator la ură, sunt sancționate deopotrivă atât ca și contravenţie, cât şi ca infracțiune.

 

Problematica care derivă din această situație o constituie riscul incidenței principiului ne bis in idem, astfel cum este interpretat în jurisprudența C.E.D.O., în sensul că, odată aplicată o sancțiune contravențională, rămasă definitivă, aceasta are semnificația unei acuzații în materie penală, putând fi un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unei soluții de condamnare pentru aceeași faptă ca și infracțiune.

 

Există astfel riscul ca în majoritatea situațiilor de acest tip dispozițiile penale să rămână fără aplicare, întrucât fapta care a determinat sancțiunea mai ușoară, respectiv contravenția, a fost soluționată anterior cauzei penale. Făptuitorul are interes să accelereze procedura administrativă și să tergiverseze procedura penală. Or, scopul contravenției nu poate fi exonerarea de răspundere penală pentru săvârșirea unei infracțiuni.

 

În acest sens, Parchetul General a propus o serie de modificări ale Ordonanței de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea formelor de discriminare. Acestea vizează situația când persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravențională apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, constituie infracţiune, moment în care are obligația de a sesiza imediat organele de urmărire penală competente, fără a aplica sancțiunea contravențională.

 

Prescripţia aplicării sancţiunii contravenționale nu va curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată.

 

Nu în ultimul rând, încă din cursul lunii iulie a acestui an, la nivelul Parchetului General s-a constituit un Grupul de lucru pentru implementarea unei proceduri unitare de cooperare cu A.N.C.O.M., care să permită unităților de parchet transmiterea în timp real, printr-un canal de comunicare directă a tuturor solicitărilor de eliminare a conținutului ilegal din mediul online, precum și identificarea tuturor categoriilor de conținut ilegal care pot face obiectul unei astfel de măsuri.

 

Parchetul General asigură pe această cale, pe toți cetățenii, că acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect.

 

De asemenea, Parchetul General va asigura și pe viitor comunicarea la timp către spațiul public a tuturor demersurilor pe care le întreprinde în limita competențelor ce i-au fost atribuite”[2].

 

ROMÂNI, NU STAȚI ÎN CASE!

 

---------------------------------------

[1]  https://www.mpublic.ro/ro/content/c_19-12-2024-15-12

[2]  https://www.mpublic.ro/ro/content/c_19-12-2024-15-12?fbclid=IwY2xjawHkuMlleHRuA2FlbQIxMAABHWE9P5qEM8-ar0CpMEJCuAtiYQjKw2ZXWSiEheAr_JFzN09RjQ3B8eW6ug_aem_a48wI7WqbRdxzVlrsMHtBQ