MINUNE INCREDIBILĂ LA NAȘTEREA UNUI COPIL
- SF. ILIE LĂCĂTUȘU -
Nu puteau avea copii...
Numele meu este Daniela şi am 31
de ani. Sunt căsătorită de 11 ani şi ca orice cuplu spun eu, ne-am dorit după
căsătorie un copil. Dar nu a fost să fie cum ne aşteptam noi, Dumnezeu avea
alte planuri cu noi. Din această dorinţă am început în 2004 să mergem la doctor
ca să vedem care este cauza, şi care dintre noi are probleme de infertilitate.
După analize s-a dovedit că soţul avea pe atunci astenospermie. De atunci am
tot fost pe la diferiţi medici şi N cabinete şi spitale, de unde plecam din ce
în ce mai deznădăjduită, toată lumea îmi spunea că aşa nu voi avea copii
niciodată. Starea soţului se degrada odată cu trecerea timpului, a făcut mai
apoi, oligoastenospermie, după aceea oligoastenoteratospermie şi uite aşa încet
dar sigur ne îndreptăm spre nicăieri.
În anul 2009, o colegă de
serviciu mi-a spus că reuşita mea stă în mâinile unui preot şi că acesta stă cu
mantia desfăcută asuprea mea de parcă mă protejează. Nu ştiam pe atunci de
Părintele Ilie Lăcătuşu. Tot ea mi-a povestit de el după două săptămâni şi mi-a
spus să mă duc să mă rog la el că mă ajută cu siguranţă.
Închinarea la moaștele Sf. Ilie
Lăcătușu
Nu ştiam ce să cred, aşa că am
hotărât să mă duc să văd, de curiozitate despre ce e vorba, aşa am ajuns la
Giuleşti la racla Sfântului, am intrat cu teamă, teamă de necunoscut cred iar
uimirea mea a fost fără margini. Sfântul Părinte Ilie Lăcătuşu părea un bunic
care doarme, avea o mână caldă şi un chip liniştitor. Ceva, când m-am aflat în
prezenţa lui, mi-a umplut sufletul de bucurie şi de linişte. O mare minune că
se află printre noi. Am plecat de la Sfântul, rugându-l să mă ajute. Eram
bucuroasă, mă simţeam de parcă îmi luase de pe suflet toată povara pe care o
dusesem până atunci. Am plecat şi parcă abia aşteptam să mă reîntorc.
Odată cu mersul la racla
Sfântului, am reluat mersul la medic. Aşa că, în urmă cu două luni, făcuse
soţul analize hormonale, spermograma şi ecografie, analize care au ieşit cum
altfel decât prost. Acum am repetat analizele ca să ne ducem cu ele actualizate
şi nu cu cele vechi de 2 luni. Vineri am făcut analizele, duminică am fost la
Sfântul şi m-am rugat să-mi vindece soţul de neputinţa de a avea copii, iar
luni când am luat rezultatele soţul meu nu mai avea nicio problemă (analiza
hormonală era perfectă, spermograma de la 1mil/mil crescuse peste noapte la
8mil/mil iar despre ecografia care spunea înainte că ar avea varicocel şi
prostata ...erau poveşti, nu mai avea nimic). Toate acestea dispăruseră ca prin
minune.
Uimirea medicilor
Luni am fost cu ele la doctor să
le interpreteze şi ne-a trimis acasă, fiind uimit şi fără să-şi poată explica
ce s-a întâmplat. Dar eu ştiam că era minunea Sfântului Ilie şi că-mi ascultase
rugăciunea. Ce nu ştiam eu e că îmi ascultase rugăciunea până la capăt şi că
eram deja însărcinată iar eu nici nu bănuiam. La câteva zile am făcut un test
de sarcină fără ca să am simptome sau să-mi fi întârziat menstruaţia. Aşa
parcă-mi spunea mie ceva în sufletul meu să fac şi bineînţeles că mi s-a
confirmat minunea Sfântului Ilie Lăcătuşu. Îmi dăduse acest minunat dar.
Dar minunile pe care Sfântul le-a
făcut pentru noi cât şi ajutorul pe care ni la dat nu s-a oprit aici.
Minunea din timpul sarcinii
În timpul sarcinii la o ecografie
medicul ne-a spus că fătul are o problemă la cap ce se numea hidocel. Ceva ca o
punguţă cu lichid ne spunea el, care dacă nu dispare după naşterea copilului,
va trebui operată dacă se măreşte. Am căutat iar ajutorul Sfântului care
nu a întârziat să apară. Şi luna următoare la ecografie medicul nici nu şi-a
mai dat seama că ar fi avut ceva vreodată, nici nu îşi mai aducea aminte.
Aşa am născut în septembrie o
minunăţie de băieţel perfect sănătos, doar ca Dumnezeu avea să ne pună din nou
la încercare. În a doua zi după ce am născut, mă aflam încă în maternitate şi,
în timp ce mângâiam bebeluşul, am sesizat că la cap pe partea stânga avea ceva
ce simţeam la mână... Ceva tare, ceva ce nu-mi puteam explica dar ştiam că ceva
nu este în regulă.
O nouă minune a Sf. Ilie
Am chemat asistenta care, la
rândul ei, a chemat neonatologul care, după ce a examinat copilul, mi-a spus că
are la cap o bucăţică de os şi că aşa s-a născut el... Și că nu are ca să-i
facă, că nu va afecta în nici un fel copilul, dar că aşa va rămâne. Nu era
vizibil dar pentru că noi ştiam era, zic eu, psihic deranjant.
I-am mulţumit lui Dumnezeu că nu
are copilul probleme din cauza aceasta şi am încercat să nu mă mai gândesc. Dar
nu am putut, aşa că la câteva luni am luat copilul şi m-am dus cu el la
Giuleşti, la Sfântul Părinte Ilie Lăcătuşu şi l-am rugat să aibă grijă de el ca
şi până acum, pentru că el mi l-a dat. Nu după mult timp, am sesizat într-o zi,
la băiţă, că băiatul nu mai avea nimic la cap, nici urmă de osişor, capul era
perfect neted şi rotund, nici urmă de ceva care să te facă să crezi că ar fi
existat vreodată vreo problemă.
(Extras din Revista
Atitudini Nr. 27)
PUTEREA CUVANTULUI
- Compozitorul Arvo Part -
Cuvântul Scripturii este un cuvânt puternic. Cuvântul nostru este un cuvânt
slab. Cuvântul nostru este un cuvânt sarac. Conteaza valoarea si greutatea
cuvântului, de oriunde ar veni el. Cu sunetul e oarecum la fel. Un sunet are
putere, altul nu. Un sunet îi va convinge pe oameni, altul nu. La fel e si cu
un cuvânt, cu o limba sau cu o informatie oarecare, concreta, orice nume ar
avea. Totul este una. Totul în aceasta lume are aceeasi obârsie. Important este
care e relatia cu acea obârsie. Soarele straluceste peste noi toti, indiferent
ce lucruri groaznice ar putea face o persoana sau alta. Nu putem sa stabilim
restrictii pentru soare din aceasta pricina. Si soarele este totusi un lucru
foarte mic în univers. Aceasta asemanare este foarte îndepartata, însa si
foarte puternica.
Compozitorul Arvo
Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura
Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 84-85.
SĂ NU VĂ AȘTEPTAȚI LA SPRIJIN
- P. SAVATIE BAȘTOVOI -
Pr. Savatie: De ce să nu așteptăm
sprijin?
Şi Pr. Justin şi Pr. Selafiil,
înainte să se mute la cele veşnice, vorbeau despre tulburarea şi urgia care vor
veni asupra noastră… Ce ne puteţi spune despre vremurile şi situaţia în care ne
aflăm?
Eu cred că nu va mai da Dumnezeu
focul acela care să iasă din gura ta şi să se aprindă în alţii, cum citim noi
la Sf. Părinţi despre sămânţa vie care rodeşte. Ajungem în vremea când sângele
pe care-l verşi nu va da naştere la altă mărturisire, îl vei duce cu tine şi va
fi jertfă – precum al Mântuitorului pe cruce, în singurătate şi deplină
lepădare.
Să nu vă aşteptaţi la sprijin! De
asta va fi greu, de asta se spune că la sfârşit, cine se va mântui – mare va
fi! Fiecare vom răspunde în faţa lui Dumnezeu şi a propriei conştiinţe. Sigur
că sfinţii se vor recunoaşte unul pe altul, dar ei nu vor fi lăsaţi împreună.
Vor sta în diferite colţuri ale lumii. Ei poate nici nu se vor întâlni, decât
în duh şi în rugăciune, în taina Bisericii – care se va ţine pe taina aceasta a
dragostei.
Iar în vremurile grele se va
lepăda lumea de ei pentru că atât de puternică este lucrarea ce a făcut-o
diavolul. Şi mărturisitorii nu vor avea urmaşi. Doar apostolii diavolului vor
avea urmaşi şi mulţime de adepţi, dar vor fi urmaşi numai în duhul fricii şi al
slavei deşarte. Nu va mai fi ucenicie în duhul dragostei, cum era la părinţii
aceştia, pe care i-am mai prins. Şi se pare că vremea s-a plinit şi ei au
plecat.
Frică și control
Şi Părintele Justin se simţea
singur şi se tânguia adesea că nu a fost susţinut în mărturisirea lui împotriva
sistemului biometric…
Da. Eu mă uit cât de puternic
este deja controlul. Acum câţiva ani în urmă, când a zis Părintele Justin, s-ar
mai fi putut face ceva, dar atunci toţi râdeau. Acum nu mai este nevoie să te
pedepsească. Prin propriile cuvinte te elimini. Aşa au băgat frică. Ei singuri
hotărăsc: gata, cu acesta nu mai stăm că-i pericol, vorbesc lucrurile acelea
care ni s-au spus nouă că sunt periculoase. În felul ăsta te-au izolat.
Cum va fi mărturisirea, vei simţi
că trebuie să vorbeşti?
Chiar şi dacă vei tăcea, tot
mărturisire se va chema. Pur şi simplu să gândeşti şi să observi. O să scapi o
vorbă unui prieten şi va fi de-ajuns, te vor şti toţi. N-o să trebuiască să
scrii la gazete sau să ieşi pe amvon. Zici vorba în casa ta şi asta va fi
mărturisire. O să plăteşti, oriunde vei spune. Şi dacă o să taci şi o să
gândeşti şi asta va fi mărturisire, după mersul tău te vor cunoaşte.
Ei şi gândul omului vor să-l
schimbe. Va trebui să spui şi în gândurile tale cât de mult îi iubeşti şi cât
de mult îţi place de ei şi vrei să-i asculţi. Si dacă vei avea un gând
potrivnic… şi pe acela o să ţi-l vadă. Aşa de bine s-a ordonat acum lumea, că
ei te văd ca nu eşti de-al lor, te identifica repede. Nu poţi să stai afară, nu
trebuie să spui nimic, trebuie doar să intri şi să te aşezi pe scaun. Ei au un
fel de-a se purta, un fel de-a sta, un fel de-a mânca, un fel de-a tăcea. Aşa
că degeaba taci, nu le place că taci, nu le place ca vorbeşti, nimic nu le
place.
Cum te aperi de toată structura
asta?
Numai cu rugăciunea, te aperi
înlăuntrul tău. Nu trebuie să te gândeşti la structura asta, pentru că ea este
de fapt un duh. Să te temi înlăuntrul tău, nu de cei ce ucid trupul iar
sufletul nu-l pot vătăma. Este un duh care lucrează în mulţi oameni şi ei îi
slujesc lui ca nişte maşini. Dar cu cât mai mulţi sunt supuşi lor, cu atât mai
greu se lucrează binele şi ei devin tot mai bine organizaţi. De aceea se
creează impresia că este sistem, dar nu-i niciun sistem, este acelaşi drac care
stă şi schimbă legile. Eu le-am sucit pe toate părţile şi am înţeles că ele
sunt nimic.
Şi dacă te vor identifica că nu
eşti de-al lor, cum te fereşti de ei?
Ne punem la sfârşitul vieţii şi
ne gândim la moarte. Cât mai puţin să ai treabă cu ei. Dacă poţi, să-ţi faci
viaţa astfel încât să nu depinzi de nimic. Mănânci puţin, dormi unde te pune,
de cât mai puţine lucruri să ai nevoie. Ei au inventat lucrurile… telefoanele,
hainele, benzină, şi distanţele ei le-au inventat. Noi n-avem nevoie să ne
ducem la capătul lumii ca să aflăm ce avem nevoie.
Sigur că asta este asceza, viaţa
deasupra lumii acesteia. Dar întâi se vor face lepădările de sus în jos, de la
ierarhi şi de la sinoade. Şi să vedeţi ce grozăvie va fi atunci când se vor
lepăda cei de sus şi cât de uşor conştiinţa îi va îndemna să se lepede şi pe
cei de jos. Dacă vrei să te mântuieşti, oricum va trebui să-ţi pui viaţa, iar
momentul va fi clar.
(Interviu publicat în
Revista Atitudini Nr. 33)
FRUMUSEȚEA APARENTA
- Sfântul Ioan din Kronstadt -
Nu te opri la frumusețea feței, ci privește sufletul. Nu privi veșmântul omului
(căci trupul este un veșmânt provizoriu), ci privește la cel care este îmbrăcat
cu el. Nu admira splendoarea îmbrăcăminții, ci considera pe cel îmbrăcat ceea
ce este el. Altfel, vei defăima chipul lui Dumnezeu din om, vei necinsti pe
rege, ucigând pe slujitorul său, nedându-i cinstea care i se cuvine. De
asemenea, nu privi într-o carte frumusețea expresiei, ci privește duhul acelei
cărți, altfel vei deprecia duhul și vei exalta firescul, căci caracterele
formează trupul, iar conținutul cărții este duhul. Nu te lăsa sedus de melodia
unui instrument sau a unei voci, ci după efectul pe care-l produc în suflet sau
după cuvintele cântecului observă ce fel de duh au. Dacă ele trezesc în tine
sentimente pașnice, curate și sfinte, apleacă-ți urechea la ele ca să-ți
hrănești sufletul. Dacă, dimpotrivă, ele răscolesc în sufletul tău patimile, nu
le băga în seamă, ci aruncă departe de tine în același timp și natura și duhul
unei astfel de muzici.
Sfantul Ioan
din Kronstadt, Viața mea întru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed.
Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 41.
ÎMBRĂȚIȘAREA OMULUI LĂUNTRIC
- Sfântul Columba al Ionei -
Sunt unii, măcar că foarte puțini, care sunt învredniciți de harul dumnezeiesc
să vadă cu totul limpede și deosebit toată întinderea lumii și să îmbrățișeze
înlăuntrul puterii minții lor în chip minunat lărgită marginile cele mai
depărtate ale cerurilor și ale pământului în aceeași clipă, ca și cum toate ar
fi luminate de o singură rază de soare.
Sfântul Columba al
Ionei, Omul îmbrățișării, traducere de Laura Marcean, Ed. Sophia, București,
2013, p. 10
RESPIRATIA SUFLETULUI
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Rugaciunea este materia pe care o respira sufletul, precum vazduhul este
materia cea fireasca pe care o respira trupul. Noi respiram prin Duhul Sfânt.
Fara Duhul Sfânt nu poti spune din toata inima nici macar un cuvânt al
rugaciunii. Rugându-te stai de vorba cu Domnul fata catre fata, si daca ai gura
inimii deschisa prin credinta si prin dragoste e ca si cum ai trage atunci din
El bunatatile duhovnicesti ale Duhului Sfânt pe care le-ai cerut.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, In lumea rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas,
Ed. Sophia, Bucuresti, 2003, p. 23
RESPIRATIA LAUNTRICA
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Sufletul respira prin adevar, adica prin gânduri si idei pline de adevar.
Gândurile adevarate, drepte sunt o respiratie a Duhului Sfânt. Adevarul este
pentru om tot atât de simplu, de usor, de subtil, de vital, ca si gândul si
respiratia.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 280.
DREPTUL JUDECĂTOR ȘI „CORECTITUDINEA” JUDECĂȚII OMENEȘTI
- PR. VARNAVA IANGOS -
Milostenia în fața Judecății
Această stare binevoitoare a
celor care arată milă față de semeni, va trece dincolo de această viață, se va
duce în veșnicie. În ziua Judecății, cel milostiv va fi recunoscut de către cei
miluiți de el și va fi pomenit înaintea lui Dumnezeu și a toată zidirea.
Aceasta va fi răsplata supremă pentru tot cel ce a fost milostiv cu frații
săi”.
Cu măsura cu care măsurăm și
judecăm pe alții, cu aceeași măsură vom fi măsurați și judecați și noi. „Căci
cu judecata cu care judecați, veți fi judecați şi cu măsura cu care măsurați,
vi se va măsura” (Matei 7:2). În măsura în care ne deschidem cu o atitudine
binevoitoare și milostivă față de fratele nostru, în aceeași măsură ne răspunde
și nouă Dumnezeu. Ne răspunde cu mila Sa nesfârșită, „ca să fiți fiii Tatălui
vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste
cei buni şi trimite ploaie peste cei drepți şi peste cei nedrepți” (Matei
5:45).
Noi suntem conectați la o altă
gândire, suntem pe frecvența „corectei”-judecăți. Nu suntem în acord cu harul
lui Dumnezeu și, ca urmare, nu atragem și nu primim mila Lui. O să gustăm
dragostea lui Dumnezeu, atunci când o să încetăm să credem în noi înșine,
atunci când o să vedem și o să descoperim goliciunea noastră duhovnicească.
Până când nu vom înlătura barierele, în spatele cărora încercăm să ne dovedim
nouă și altora, chiar și lui Dumnezeu Însuși, că suntem ceva sau cineva, vom
rămâne flămânzi de milostivirea lui Dumnezeu.
Atitudinea care ne duce în Rai
Poruncile lui Dumnezeu nu pot fi
puse în practică retrospectiv, ca să putem merge în rai sau ca Dumnezeu să ne
satisfacă anumite nevoi. Poruncile lui Hristos nu sunt un „sport” obligatoriu,
ci un rod al comuniunii cu Dumnezeu. După cum relația noastră de iubire față de
ceilalți oameni determină și modul nostru de viață și comportamentul. În
același mod, împlinirea poruncilor lui Dumnezeu nu presupune doar o regulă de
conduită pentru a deveni morali și „mântuiți”, ci este un rod al legăturii
noastre personale cu Dumnezeu.
Acesta este singura noastră
mântuire! El este viața și scăparea noastră! De multe ori, ținem poruncile lui
Dumnezeu pentru frica pedepsei sau din pricini egoiste. Scopul nostru nu este
Dumnezeu, ci interesul nostru.
Toate poruncile Domnului, dar mai
ales Fericirile, constituie îndrumarul modului evanghelic de viețuire. Este
calea, dar și scara care ne duce la deschiderea către harul Său și la urcarea
continuă către întâlnirea cu persoana lui Hristos. Pregustarea fericirii,
desfătarea de bucuria duhovnicească, este certitudinea că „aproape este
Domnul”, este înlăuntrul nostru.
„Iată, stau la ușă şi bat; de va
auzi cineva glasul Meu şi va deschide ușa, voi intra la el şi voi cina cu el şi
el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).
Ce alegem?
Cu cât ne deschidem mai mult
inima către El, cu atât aceasta se face mai largă și încăpătoare. „Și dacă
inima noastră este strâmtă, lărgește-o pe ea!”, ne rugăm împreună cu Sfântul
Grigorie Palama (Cuvânt la Intrarea Maicii Domnului în Biserică).
De obicei suntem necăjiți pentru
că suntem păcătoși, pentru că avem atâtea probleme, zilnic. Ca și Marta, „ne
îngrijim şi pentru multe ne silim” (Luca 10:41). Dar Hristos ne sfătuiește să
alegem „partea cea bună”, a Mariei, „care, aşezându-se la picioarele Domnului,
ascultă cuvântul Lui” (Luca 10:39). Cum poate Dumnezeu să ne vorbească, când
suntem niște suflete atât de ocupate și îngrijorate? Suntem cu totul incapabili
să-L auzim. Dar nici Dumnezeu nu aude glasul nostru, pentru că inima noastră
este ocupată, izolată și deconectată de la El.
Blândețea și dreapta Judecată
Domnul, „Cel blând și smerit cu
inima”, nu a ezitat să se mânie împotriva fariseilor, să le adreseze un „vai!”
și să-i numească „pui de năpârci”! În altă situație, iarăși, nu a ezitat să-i
alunge din templu cu biciul, pe cei bogați. Judecata aspră a Domnului nu se
opune blândeții Lui. Dreptatea lui Dumnezeu se identifică cu mila, în timp ce
dreptatea noastră este o boală duhovnicească, de care trebuie să ne vindecăm.
Să ne oprim din a măsura cu
centimetrul! Să cultivăm în inimile noastre milostenia duhovnicească, ce se
naște din dorința ca tot omul să se mântuiască, nu numai noi, ci și toți
semenii noștri. Pentru că nu există un rai individual. Nu există mântuire fără
ceilalți.
Ceea ce ne va putea salva în cele
din urmă, nu este judecata noastră scrupuloasă, ci mila și adâncimea inimii
noastre. Adevărata bunătate și adevărata lărgime a inimii, este această durere
a sufletului, așa cum o descrie Sfântul Isaac. Oricine a dobândit-o, deși
trăiește în această lume, nu este din această lume. El este aici, dar mintea și
inima lui sunt îndreptate în întregime către Dumnezeu.
(Extras din cartea
ARHIM. VARNAVA IANGOS | FERICIRILE – RĂSPUNSUL DAT LUMI)
FIRUL DE PAR
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Nici un fir din parul capului vostru nu se va pierde... Ce înseamna asta? Nici
un gând sfânt pe care îl tineti în minte nu se va pierde nici pentru Dumnezeu,
nici pentru oameni. Fiindca stim ca gândurile, ideile sfinte si simtamintele
sfintilor lui Dumnezeu se pastreaza pâna astazi intacte, au fost trecute în
marea carte a vietii.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 277.
MATERIA ORGANIZATA
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Oriunde exista materie organizata, creata, acolo trebuie presupus si Creatorul
ei, fiindca materia în sine nu are nici un sens si nici o putere, nu se poate
organiza de la sine, dezvolta, nu aduce roade. Evident, nu exista clipa în care
sa nu fie condusa de o inteligenta nemarginita, de o Mâna atotputernica.
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 405
SF. MARTINIAN IZBĂVITORUL DE DESFRÂNARE
- SF. ILARION FELEA -
Viața Sf. Cuvios
Martinian
A trăit în veacul al IV-lea. La
18 ani a părăsit casa părinților din Cezareea Palestinei și a trăit în
sihăstrie pe muntele Corabiei din apropierea orașului vreme de 25 ani.
Mergând vestea de evlavia,
înțelepciunea și înfrânarea lui, o femeie frumoasă, bogată și desfrânată, cu
numele Zoe a zis: „Cine este acela pe care-l laudă lumea și care este traiul
lui? Pentru ce găsiți vrednică de cinstire viața lui? Pentru că neputând înfrânge
patimile trupului și ispitele viețuirii între oameni, a fugit și trăiește ca o
fiară în pustie, unde nu are prilejul să fie ispitit? Știut este că de nu este
foc nu arde fânul. Dar de veți pune fânul lângă foc și nu va arde, atunci veți
fi îndreptățiți a vă minuna. Așa și cu acest cuvios: de voi merge eu la dânsul
și văzându-mă, de nu se va clătina în virtutea lui, atunci se va arăta cu
adevărat om fără de prihană”.
Ispitirea desfrânatei
Zicând acestea și punând rămășag,
s-a îmbrăcat în zdrențe și s-a dus în vreme de furtună, noaptea și a bătut la
chilia pustnicului, să o primească. Pustnicul a primit-o, iar el s-a retras și
a dormit afară, pe o stâncă. Dimineața, când a aflat-o, îmbrăcată în haine cu
multe podoabe și i-a ascultat vorbele-i mieroase, de chemare la păcat,
Martinian aprinse un foc și își ținu degetele pe flacără. Suferind
arsurile și văitându-se de durere, zise: „Cum voi înlătura focul osândei
veșnice, dacă pe acesta nu-l pot îndura?”.
Auzind aceste cuvinte și văzând
arsurile flăcărilor, desfrânata s-a cutremurat și s-a retras într-o mănăstire
din Betleem, unde a trăit în viață sfântă până la moarte.
Lupta acerbă cu
patimile
Ca să scape de ispite, Martinian
părăsi chilia și se așeză pe o stâncă în mijlocul apelor, unde pentru puțina
hrană ce i-o aducea un corăbier, îi împletea și îi dăruia coșuri.
Aici trăi, în vânt, în soare și
în bătaia ploilor, până ce, în urma unei furtuni scăpă aici o tânără fecioară,
pe o scândură dintr-o corabie sfărâmată.
Martinian îi lăsă adăpostul, se
aruncă în valuri și după ce ieși la mal pribegi prin sate și orașe, până ce
muri la Atena, în vârstă de 50 de ani, lăsând în urma lui un frumos exemplu de
înfrânare.
(Extras din
cartea „Cuvantari la Vietile Sfintilor” de Preot Ilarion V.
Felea VOL I)
ROADELE OMULUI
- Sfantul Ignatie Briancianinov -
Ramura roditoare se pleaca spre
pamânt, apasata de multimea si greutatea roadelor sale. Ramura stearpa creste
în sus, înmultindu-si mladitele sale neroditoare.
Sufletul bogat în virtutile
evanghelice se cufunda în smerenie din ce în ce mai adânc, si în adâncurile
acestei mari afla margaritarele cele de mult pret: darurile Duhului.
Trufia este semnul neîndoielnic
al omului desert, rob al patimilor, semnul sufletului în care nu are nici o
intrare învatatura lui Hristos.
Nu judeca pe om dupa cele din
afara ale sale, nu-ti da cu parerea despre el ca este trufas, ori ca este
smerit. „Nu judecati dupa înfatisare”, ci „dupa roadele lor îi veti cunoaste”
(Ioan 7, 24; Matei 7, 16). Domnul a poruncit sa-i cunoastem pe oameni dupa
faptele lor, dupa purtarea lor, dupa urmarile faptelor lor. „Stiu eu trufia ta
si rautatea inimii tale” (1 Regi 17, 28), i-a zis lui David aproapele sau, dar
Dumnezeu a dat marturie pentru David: „Aflat-am pe David, robul Meu; cu
untdelemnul cel sfânt al Meu l-am uns pe el” (Psalmul 88, 21). „Nu cum va cauta
omul va vedea Domnul: caci omul va cauta la fata, iar Dumnezeu va cauta la
inima” (1 Regi 16, 7).
Sfantul Ignatie
Briancianinov, Despre inselare, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas,
Ed. Schitul romanesc Lacu, Sfantul Munte Athos, 1999, p. 106-107
SOARELE
- Sfantul Nicolae Velimirovici -
Soarele este simbol al Domnului
Dumnezeu. Sfântul Grigorie Teologul a scris: „Ceea ce pentru oamenii trupesti
este soarele, pentru cei duhovnicesti este Dumnezeu”. Asemenea lui, dupa cum
soarele straluceste si lumina sa lumineaza si încalzeste toate fapturile vii de
pe pamânt, tot astfel si Dumnezeu lumineaza sufletele cu întelepciunea Sa si le
încalzeste cu dragostea Sa. Fara soare, vine moartea trupeasca; fara Dumnezeu,
cea sufleteasca. Prorocul Moise a grait catre poporul lui Israil: „Viata si
moarte ti-am pus eu astazi înainte, si binecuvântare si blestem. Alege viata,
ca sa traiesti” (Deuteronom 30, 19). Cu alte cuvinte, cunoaste pe Dumnezeu Cel
Unul si Viu, nevazut, si doar Lui, Unuia, sa te închini, si sa nu te închini
înaintea simbolurilor vazute, primindu-le pe ele ca dumnezei, ca sa nu devii
închinator la idoli. Primul lucru înseamna viata, al doilea este moarte.
Sfantul Nicolae
Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2009, p. 22-23
SFÂNTA
DEGHIZATĂ ÎN BĂRBAT-SF. MARIA DE BITINIA
-
Sf. Ilarion Felea -
Fratele Marin era Maria
Această femeie, care și-a schimbat hainele
și numele în Marin, ne-a lăsat un mult grăitor exemplu de răbdare a unei mari
asupriri. Ca să poată intra împreună cu tatăl ei după trup în mănăstire, și-a
schimbat hainele femeiești și s-a îmbrăcat bărbătește. Așa s-au făcut amândoi
monahi fără să mai știe altcineva că Marin este Maria.
Învinuită pe nedrept
Odată, găzduind împreună cu alți frați
călugări în casa unui om, „Marin” a fost învinuit că a stricat fecioria fetei
găzduitorului. Fără să se supere, Maria a primit ocara și asuprirea. A
recunoscut și a mărturisit acel mare păcat, pentru care a fost izgonită din
mănăstire și trei ani de zile s-a ostenit, cum a putut, să crească acel copil
născut din nelegiuire.
Adevărul însă nu poate fi îngropat. După
ce s-a canonisit mult și greu cu creșterea copilului, „Marin” a fost primit
iarăși în mănăstire, cu copilul. Iar când a murit au cunoscut toți că mult
asupritul și năpăstuitul Marin este femeie.
Tot atunci, fiica găzduitorului, care
asuprise pe Marin, mustrată de conștiință, a mărturisit că tatăl copilului
fusese un soldat nelegiuit. Auzind acestea, călugării mănăstirii care și ei o
asupriseră și o numiseră ticăloasă pe cea cuvioasă, acum se minunau de răbdarea
ei și au început a o cinsti și ferici, ca pe o sfântă.
(Extras din „Cuvantari la Vietile
Sfintilor” de Preot Ilarion V. Felea VOL I”)
MARUL STRICAT
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi un mar frumos pe dinafara, însa pe dinauntru putregait si urât mirositor.
Asemenea sunt si multi dintre oameni: pe dinafara se mândresc si se lauda cu
nobletea lor, dar înlauntru, în sufletele lor, sunt putrezi si plini de
duhoare; pe dinafara îi stapânesc pe altii, poruncind unora dintre ei, iar
launtric slujesc cu sufletul patimilor si poftelor lor si, de fapt, sunt robi
acestora, fiind cu mult mai prejos chiar decât slugile lor. Caci mai bine este
sa slujesti omului decât poftelor tale si pacatului, întrucât omul este faptura
lui Dumnezeu, iar pacatul este lucrarea diavolului. Asa sunt cei care se numesc
stapâni, însa îngaduie sa domneasca asupra lor mânia, rautatea, mamona, iubirea
de argint, mândria, nedreptatea, invidia, desfrânarea, necuratia, lacomia
pântecului si alti tirani scârbavnici . De aceea zice Sfântul Ioan Gura de Aur:
„De este cineva bogat si de neam ales, daca e robit de pacat, e mai nemernic
decât toti ticalosii” (Omilia a noua la întâia Epistola catre Corinteni). Întocmai
se aseamana cu marul cel frumos pe dinafara si putregait pe dinauntru toti acei
crestini care pe dinafara se arata buni, iar înlauntrul lor sunt plini de ura,
de rautate si de toata duhoarea si stricaciunea, lucru care este o vadita
fatarnicie si viclenie.
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 106
CONTEMPLAREA
- Sfantul Sofronie Saharov -
Atunci când contemplam întelepciunea dumnezeiasca în frumusetea lumii create,
suntem în acelasi timp atrasi înca si mai puternic de frumusetea nepieritoare a
Fiintei Dumnezeiesti descoperite noua de Hristos. Pentru noi Evanghelia este
autorevelarea divina. În nazuinta noastra de a face din cuvântul Evangheliei
substanta întregii noastre existente, suntem eliberati prin puterea lui
Dumnezeu de sub stapânirea patimilor.
Sfantul Sofronie
Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica
jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 162.
SFATURI PENTRU O REÎNVIERE DUHOVNICEASCĂ A ROMÂNIEI
- PR. JUSTIN PÂRVU -
De ce ură?
Este în viața noastră de toate
zilele, este foarte multă ură, pentru că ați vorbit despre cuvântul acesta ură.
E foarte practicat la noi, din păcate. Omul, în urma suferinței se
brutalizează.
Dar unii reușesc să se
depășească. Foarte puțini sunt cei care învață din suferință. Este și omul
care, în sfârșit, trage niște învățături din toată această suferință și intră
pe un făgaș al dragostei, al bunătății. Foarte puțini, însă, în vremurile acestea
grele se modelează sau se instruiesc înspre bine. Foarte mulți dintre ei,
oamenii, se înrăiesc, devin cum e proverbul Homo homini lupus. Mă gândesc de
cele mai multe ori că nu-i în firea românului răutatea. Pentru că din firea
lui, românul a fost omul dragostei, omul bunătății, al umilinței, al smereniei.
A fost omul cu valorile acestea creștin-ortodoxe.
Firea românului
De copil, în casă la noi, am
prins Ceaslovul, Ceaslovul pe vechi. Și eram în concurență cu sora mea: care
citește mai bine Ceaslovul acesta pe vechi. Și așa am prins eu dragoste de
scrierile acestea chirilice, încât am mers la Mănăstirea Durău și am intrat
acolo ca frate. Nu-mi erau deloc străine, Octoihul și Mineiul, și toate
scrierile astea vechi, cărțile vechi din strană.
Vedeți, toate colindițele acestea
pe care le-am ascultat noi, care mai de care, oleacă modernizate, dar totuși
(în ele) s-a păstrat elementul sănătos al țăranului nostru. Vin doi copilași
aici și mocăie și ei acolo niște cuvinte. El nu știe ce spune, săracul! Dar el
propovăduiește un adevăr și un Pateric în care viața noastră se încuibă.
Acum, la noi se petrec totuși
câteva lucruri interesante, dar rămâne poziția noastră că Patericul îl trăiește
omul de la țară. Acolo, a fost satul, a fost maica Ortodoxiei și rămâne și pe
viitor. De altfel, și viața noastră creștin-ortodoxă dacă se menține în
picioare, este numai datorită trecutului nostru nădăjduitor, trecutul nostru
frumos, aromat de cuvintele Sfinților Părinți și care se continuă într-un
buchet de Pateric.
Rugăciunea tinerilor
Tinerii să se roage, să se
apropie de Biserică. Salvarea noastră ca întotdeauna n-a fost alta decât
rugăciunea. Cât a fost de greu materialismul acesta, apăi mamele noastre,
bunicile noastre nu au întrerupt niciodată cărarea spre biserică. De aceea și
viitorul nostru nu e altul, să știi, decât să ne îmbrăcăm toți în rugăciune.
Aici este chemarea forțelor cerești ca să îndepărteze forțele satanice de pe
pământ. Și cu cât forța aceasta satanică pune ostașul creștin în luptă, cu atât
e mai puternică învățătura aceasta creștin-ortodoxă.
Și așa a rămas că rugăciunea îl
caracterizează pe român. La ora aceasta, ei se izbesc tot de forța rugăciunii
noastre. În bisericile noastre, în sărbători, în duminici, românii își botează
copiii, îi cunună pe tineri, găsesc mângâiere în împrejurările grele și acesta
este și viitorul nostru: legătura cu Sfânta Biserică și cu Sf. Evanghelie.
Sfaturi duhovnicești
Întotdeauna păcătuim, nimeni nu e
fără de păcate, doar ce ai clipit și ai păcătuit.
Nu este bine să dăm sfat celor ce
nu doresc, sau cer cu vicleșug. Sfatul și mustrarea trebuie drese cu sare,
astfel încât ucenicul să nu se deznădăjduiască și să poți câștiga sufletul lui.
Nu mustra pe celălalt mai mult
decât poate duce. Nu da sfat celuilalt dacă nu îl poate împlini! Pentru unii ca
aceștia este mai de folos o rugăciune.
Când ucenicul cere sfat fără
vicleșug și pune rugăciune către Domnul, Harul lui Dumnezeu pune în inima
duhovnicului cuvântul potrivit.
Să ne rugăm mai mult pentru lume
și să nu avem o participare rece la durerile oamenilor. Oamenii trebuie să
simtă iubirea noastră pentru ei.
(Extrase din volumul
V al cărții „Ne vorbește Părintele Justin”
LIMBAJUL INFLUENȚEAZĂ GÂNDIREA
- IOAN VLĂDUCĂ -
Legătura dintre limbaj și gândire
„Cercetările realizate în
ultimele decenii arată că limba răspunde foarte mult de modul în care se
dezvoltă creierul. Într-un fel arată creierul unui oriental care are o limbă
bazată mai mult pe simboluri, pe metafore, și altfel creierul unui anglo-saxon
care se bazează mai mult pe silogism, pe discurs. De aceea, filosofia pozitivă
s-a născut în Anglia, nu s-a născut în China sau în Orient.”[1]
Limbajul și gândirea se află
într-o strânsă legătură. Influența este bidirecțională. Gândirea acționează
asupra limbajului, iar limbajul acționează asupra gândirii. Acest tip de
legătură există între toate componentele psihicului uman, fapt care ne permite
să considerăm că psihicul este un sistem.
„Caracteristica fundamentală a
sistemului psihic uman o reprezintă caracterul său interactiv, interacționist.
El este un sistem prin excelență dinamic, neaflându-se aproape niciodată într-o
stare de echilibru perfect, dar nici excluzând posibilitatea unei perioade de
relativă stabilitate. Indiferent însă de starea în care se află, interacțiunea
elementelor, a părților, structurilor, subsistemelor sale, este modul lui
curent existențial. Este greu să ne imaginăm o parte a sistemului independent
de altă parte a sa. Caracterul interacționist al sistemului este demonstrat de
faptul că nivelul de dezvoltare a unei părți depinde de nivelul dezvoltării
altei părți.”[2]
Limba română de la televizor
Dezvoltarea gândirii permite
dezvoltarea limbajului; reciproc, dezvoltarea limbajului favorizează
dezvoltarea gândirii. Între cuvântul mintal și cuvântul rostit există un
izomorfism. „Limba română este o limbă bogată. Dar ea trebuie într-adevăr
învățată în potențialele ei. Din păcate, limba română de la televizor nu mai
este limba română. Este o reminiscență de limbă românească; de multe ori avem
de-a face cu o măscăreală, cu o caricaturizare a limbii române.”[3]
Această caricatură se întipărește
în minte și distruge structurile semantice sănătoase, autentice, înlocuindu-le
cu structuri distorsionate și simpliste. La denaturarea și sărăcirea limbii
române se adaugă influența nefastă a limbii engleze, învățate intensiv încă de
la 3-4 ani și exersată la televizor și pe internet. Consecințele sunt foarte
grave. Adolescenții – în mare parte – nu mai gândesc românește fiindcă nu mai
au structuri mintale românești.
Așa cum spunea Simion Mehedinți,
a educa înseamnă a integra pe copil în neamul din care face parte.
De aceea, pentru salvarea
neamului nostru avem nevoie de o educație românească autentică, la baza căreia
trebuie să stea Limba română, Logica, Ortodoxia, Arta și tehnica tradițională
românească, Istoria neamului românesc și Geografia patriei.
(Extras din Revista
Atitudini Nr. 25)
Bibliografie
Sfântul Ioan
Damaschin, Dogmatica, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2005.
Sfântul Ioan
Damaschin, Logica, Ed. Sim Art, Craiova, 2007.
Ernest Bernea,
Trilogie pedagogică, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002.
Simion Mehedinți, Ce
trebuie să cugete un român despre țara și nația română, Ed. Viața Românească,
București.
Simion
Mehedinți-Soveja, Altă creștere. Școala muncii, Ed. Axia, Craiova, 2003.
Ioan Nicola, Tratat
de pedagogie școlară, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1996.
Dumitru Stăniloae,
Naționalismul în cadrul spiritualității creștine, în «Telegraful Român», nr.
36, 1936.
Dumitru Stăniloae,
Idealul național permanent, în «Telegraful Român», nr. 4, 1940.
Dumitru Stăniloae,
Rolul Ortodoxiei în formarea și păstrarea ființei poporului român și a unității
naționale, în «Ortodoxia», XXX, nr. 4, 1978.
Dumitru Stăniloae,
Vechimea și spiritualitatea termenilor creștini români în solidaritate cu ale
limbii române în general, în «Biserica Ortodoxă Română», XCVII, nr. 3-4, 1979.
E.C. Stewart, M.
Bennett, American Cultural Patterns, Intercultural Press Inc, 1972.
H.C. Triandis, E.M.
Suh, Cultural Influences on Personality, Ann. Rev. Psychol., 53, 2002.
Ioan Vlăducă,
Dictatura pseudo-științei, Fundația Justin Pârvu, 2010.
Ioan Vlăducă, Pagini
din istoria neamului românesc, Fundația Justin Pârvu, 2012.
[1] Prof. dr.
Virgiliu Gheorghe, interviu realizat în septembrie 2012 la Fundația Sfinții
Martiri Brâncoveni.
[2] Prof. univ. dr.
Mielu Zlate, Introducere în Psihologie, Ed. Polirom, Iași, 2000, cap. IX, 2.2.
[3] Prof. dr.
Virgiliu Gheorghe.
BUCURA-TE!
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Doamne, a Carui dragoste pentru
noi depaseste la infinit dragostea oricarui tata, a oricarei mame, a celei mai
iubitoare sotii, miluieste-ne!
Nascatoare de Dumnezeu, Stapâna
noastra! Tu, a carei dragoste pentru neamul omenesc nu poate fi masurata cu
aceea a nici unei mame de pe pamânt, a nici unei sotii, ia aminte la
rugaciunile noastre si ne mântuieste. Ca sa te pomenim din adâncul inimii! Ca
sa ne rugam Tie cu sârguinta! Ca sa alergam sub acoperamântul Tau grabnic,
nepregetând, nesovaielnic.
Ne rugam Maicii lui Dumnezeu
celei Preabune si fara de prihana si ea se roaga pentru noi. O preaslavim pe
cea care este mai presus de orice slava si ea ne pregateste noua slava vesnica.
Îi spunem adeseori: „Bucura-te!”, iar Ea îl roaga pe Fiul Sau, Dumnezeu: Fiul
meu preaiubit, pentru ca îmi dau binete, zicându-mi „Bucura-te!”, da-le lor
bucurie vesnica!
Sfantul Ioan din
Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 83
POTIRUL
- Sfantul Teofan Zavoratul -
Iata paharul Înfricosatului Tau Sânge, plin de lumina si de viata. Daruieste-ne
pricepere si luminare, ca sa ne apropiem de el cu dragoste si cu sfintenia
credintei, si sa ne fie nu spre osânda, ci spre iertarea pacatelor.
Sfantul Teofan
Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 208
ESTE BUNĂ STIMA DE SINE?
- PR. JUSTIN PÂRVU -
Vederea propriilor
neputințe
Părinte, cât de greu
este să te cunoști pe tine însuți?
Măi, uneori nici după ce mănânci
o baniță de sare, nu reușești să te cunoști pe tine însuți. Asta e o mare
virtute, a te cunoaște pe tine însuți. Noi toți avem o părere bună despre noi,
ne place să credem că suntem mai speciali, mai neînțeleși, mai buni, mai
înțelepți. Și cum să te mai vezi pe tine însuți când ochii tăi sunt acoperiți
cu iubirea de sine? Noi foarte ușor vedem greșelile la ceilalți, dar cu ale
noastre suntem extrem de îngăduitori.
Ca să te cunoști pe tine însuți,
mai întâi trebuie să îți dorești lucrul acesta și să ceri de la Dumnezeu să îți
arate unde greșești. „Doamne, luminează-mi întunericul, cum zicea Sf. Grigorie
Palama… că să îmi văd greșelile și să mă îndrept. Și să știți, că cu cât ne
vedem mai multe greșeli, cu atât ne luminăm și ne înțelepțim mai mult. Să nu vă
fie frică să vă vedeți neputințele și greșelile! Pentru că dacă le vezi, te și
poți apoi lupta cu ele, să le ștergi prin osteneala și rugăciunea ta.
Dar așa, dacă tu tot te vezi cel
mai deștept și cel mai bun, cu ce să te îndrepți, cum să te îmbogățești mai
mult? Dacă tu deja te crezi bogat și nu-ți mai încapi în pene? Toată viața avem
de învățat. Numai ce am clipit și am și greșit. Cu cât sporești mai mult în
viața duhovnicească, cu atât te vezi mai mic și dorești să te vezi sub toată
zidirea.
Viața duhovnicească
și psihologia
Și cum se explică
acest paradox, că în psihologie ni se spune că această minimalizare a propriei
personalități dăunează stării psihologice, favorizând instalarea depresiei?
Noi nu ne raportăm ca în Occident
la ființa umană, la sinele nostru. Păi, pentru ei, occidentalii, dacă nu mai au
altceva decât sinele, este firesc ca să cadă în această părăsire și destrămare
a ființei umane.
Dar la noi, în Ortodoxie, omul nu
este niciodată singur. Este el și harul dumnezeiesc, orice suflet are insuflare
dumnezeiască, este chip al lui Dumnezeu. De aceea noi ne golim de
sinele nostru ca să Îi facem loc lui Hristos cel minunat și preafrumos.
Atunci când dai de gustul acestui
Hristos, nu mai poți să rămâi blocat în sinele tău și tu însuți dorești să te
micșorezi, ca să crească în tine acest mărgăritar al credinței, Harul
dumnezeiesc. Și atunci se lărgește și sinele tău, pentru că dacă Îl ai pe
Hristos, în Hristos încape întreaga lume.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 93
PUHOIUL SI FUMUL
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca primavara apa curge navalnic si cu zgomot mare, însa curând ajunge sa
scada; sau fumul si focul se ridica spre înaltimi, însa grabnic pier. Întocmai
este si starea oamenilor celor mândri si necucernici: adânciti în mândria lor,
ei turbeaza si fac zarva, dar se vor prapadi ca apa cea curgatoare; se ridica
în slavi ca focul si ca fumul, însa asemenea acestora vor pieri, astfel încât
nici urma nu li se va mai vedea. Despre aceasta ne marturiseste Prorocul lui
Dumnezeu, neîndoielnicul si credinciosul martor al Adevarului: „Vazut-am pe cel
necredincios preaînaltându-se si ridicându-se ca cedrii Libanului si am trecut
pe acolo si iata, nu era; si l-am cautat pe el si nu s-a aflat locul lui”
(Psalmul 36, 35-36). Iar despre cel temator de Dumnezeu, dimpotriva, astfel ne
graieste: „Omul cel bun în veac nu se va clinti. Întru pomenire vesnica va fi
dreptul: de vorbire de rau nu se va teme. Gata este inima lui a nadajdui în
Domnul: întaritu-s-a inima lui, nu se va teme, pâna ce va privi asupra vrajmasilor
sai” (Psalmul 111, 5-7), lucru care ni se marturiseste si în Psalmul 36.
Aceasta întâmplare si cugetare te învata, crestine, sa nu urmezi pilda celor
netematori si mândri de bogatia, slava si cinstirea lumii, ca nu cumva sa pieri
dimpreuna cu dânsii, ci „sa te smeresti sub mâna cea tare a lui Dumnezeu” si sa
te temi de numele Lui, „pentru ca El sa te înalte” cu cei smeriti si tematori
de Dumnezeu (1 Petru 5, 6), „fiindca oricine se înalta pe sine va fi smerit,
iar cel ce se smereste pe sine se va înalta”, dupa cum ne învata Adevarul cel
Vesnic – Hristos (Luca 18, 14).
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p.
POTIRUL
- Sfantul Teofan Zavoratul -
Iata paharul Înfricosatului Tau Sânge, plin de lumina si de viata. Daruieste-ne
pricepere si luminare, ca sa ne apropiem de el cu dragoste si cu sfintenia
credintei, si sa ne fie nu spre osânda, ci spre iertarea pacatelor.
Sfantul Teofan
Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 208.
NU ȘTIM CUM SĂ NE RUGĂM
- SF. SERAFIM POPESCU -
Cum ne rugăm?
Noi, creştinii, se cade să fim o
armată a celor ce se roagă. Tocmai prin rugăciune se deosebeau creştinii
veacurilor primare de păgâni şi astăzi se deosebesc credincioşii de
necredincioşi. După cum e rugăciunea noastră, bună sau slabă, aşa e şi
creştinătatea noastră.
Rugăciunea este o artă. Ea cere
multă osteneală şi stăruință. Rugăciunea cere adunarea gândului, curățenie şi
cuviincioasă pregătire. Tocmai ceea ce lipseşte multora astăzi. Lumea modernă,
cu zumzetul ei, cu nerăbdarea şi nervozitatea ei, tulbură ceasul de rugăciune a
bietului om căzut pradă aşa-zisei „civilizații”.
În graba dorinței noastre, uităm
să cerem duhul adevăratei rugăciuni. De aceea, nu ştim cum să ne rugăm, nici ce
să cerem. Din pricina cererii noastre nesocotite, pierdem duhul adevăratei
rugăciuni şi tăiem zborul sufletului spre Dumnezeu.
Nu lăsa răul să crească, ci, din
bună vreme, îngrijeşte-te să-ți împrospătezi puterile sufletului, veghind cu
toată luarea aminte asupra vieții tale duhovniceşti. Căci orice boală, fie
trupească, fie sufletească, se naşte mai întâi în minte.
Omul zis „modern” are atâta timp
de lucru, de distracții, dar aşa de puțin timp închinat rugăciunii. Au fost
timpuri când oamenii aveau o viață mai trudită decât avem noi, dar, oricât de
ocupați au fost, şi-au ținut rânduiala rugăciunii.
Tăcerea lui Dumnezeu
Mâna lui Dumnezeu, Cel ce Se
îngrijeşte de noi, nu se arată întotdeauna. Dumnezeu Se ascunde şi iarăşi ni Se
descoperă în aşa fel ca noi să-L cunoaştem mai bine şi să simțim ocrotirea Lui
în viața noastră. Tăcerea Sa îndelungată face să crească prețul cuvintelor
Sale.
Când vine ziua în care mâna lui
Dumnezeu lucrează, atunci ne mişcă sufletul în măsură aşa de mare, încât simțim
mâna Sa puternică până în adâncul sufletului. În astfel de împrejurări de bine
să păstrăm tăcerea şi să înmulțim rugăciunea. Suntem în fața Lui.
Tocmai în această credință stă
măreția vieții noastre: Bunul Dumnezeu nu ne uită niciodată. Nenumăratele
milioane de oameni care mor şi de care nimenea nu-şi mai aduce aminte de ei,
sunt cunoscuți şi văzuți de Dumnezeu.
Sfințenia nu este o haină de
sărbătoare, ci trudă de fiecare zi. Să fim deci ostenitori întru împlinirea
poruncilor dumnezeieşti, socotind în fiecare zi ce avem de făcut ca păcatul să
fie nimicit şi bunătatea (virtutea) să sporească întru mărirea lui Dumnezeu.
(Extras din Revista
Atitudini Nr. 93, dedicată Sf. Serafim de la Sâmbăta)
VAZDUHUL PRIMAVERII
- Sfantul Inochentie al Odessei -
Vazduhul primaverii osteneste întru împlinirea poruncilor dumnezeiesti. Câte
înaripate noi nu primeste el în fiecare primavara în adierile sale! Priviti cum
întreaga familie, ba înca si cei straini, ajuta si cu aripile si cu strigatele
lor zborului slab al puisorilor neîncercati! Însa multe tari, din pricina
asprimii climatului, sunt sarace în timpul iernii întru multimea locuitorilor
vazduhului. Spre împlinirea acestei lipse, la începutul fiecarei primaveri,
aduse de o putere nevazuta, vin în aceste tari nenumarate cete de înaripate,
spre a umple locurile cele lipsite. Ele strabat departari uimitoare, trec peste
munti si peste mari, dar întotdeauna izbutesc a sosi la vreme si într-un numar
destul de mare, atât cât trebuie, ca praznuirea cea mare a naturii sa nu ramâna
fara oaspeti. În sfârsit, si acele înaripate care petrec iarna împreuna cu noi,
odata cu sosirea primaverii primesc oarecum puteri noi. De unde pâna acum erau
tacute si retrase, deodata devin gurese si zgomotoase, ca si cum ar vrea sa
atraga privirea tuturor. Cautând la toate acestea, cum sa nu ne aducem aminte
de atotputernica porunca a Facatorului: „si pasarile sa se înmulteasca pe
pamânt!” (Facere 1, 22)
Sfantul Inochentie al
Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de
patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 28-29.
CONSTIINTA CURATA
- Sfantul Sofronie Saharov -
Numai cei care s-au apropiat de focul ceresc cu frica si cutremur, ajung sa
cunoasca darurile cele mai înalte ale lui Dumnezeu; cei care-si pastreaza
statornic în inimile lor o parere smerita despre ei însisi, care îsi pastreaza
o constiinta curata nu numai fata de Dumnezeu, dar si fata de semenii lor, fata
de animale – chiar si fata de lucrurile materiale produse de munca oamenilor,
îngrijindu-se de întreaga creatie.
Sfantul Sofronie
Saharov, Rugaciunea și experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I.
Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 171
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu