miercuri, 11 februarie 2026

alexandru stanciulescu - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ, DOAR O VORBĂ....!

 



MINUNE INCREDIBILĂ LA NAȘTEREA UNUI COPIL

- SF. ILIE LĂCĂTUȘU -

 

Nu puteau avea copii...

Numele meu este Daniela şi am 31 de ani. Sunt căsătorită de 11 ani şi ca orice cuplu spun eu, ne-am dorit după căsătorie un copil. Dar nu a fost să fie cum ne aşteptam noi, Dumnezeu avea alte planuri cu noi. Din această dorinţă am început în 2004 să mergem la doctor ca să vedem care este cauza, şi care dintre noi are probleme de infertilitate. După analize s-a dovedit că soţul avea pe atunci astenospermie. De atunci am tot fost pe la diferiţi medici şi N cabinete şi spitale, de unde plecam din ce în ce mai deznădăjduită, toată lumea îmi spunea că aşa nu voi avea copii niciodată. Starea soţului se degrada odată cu trecerea timpului, a făcut mai apoi, oligoastenospermie, după aceea oligoastenoteratospermie şi uite aşa încet dar sigur ne îndreptăm spre nicăieri.

În anul 2009, o colegă de serviciu mi-a spus că reuşita mea stă în mâinile unui preot şi că acesta stă cu mantia desfăcută asuprea mea de parcă mă protejează. Nu ştiam pe atunci de Părintele Ilie Lăcătuşu. Tot ea mi-a povestit de el după două săptămâni şi mi-a spus să mă duc să mă rog la el că mă ajută cu siguranţă.

 

Închinarea la moaștele Sf. Ilie Lăcătușu

Nu ştiam ce să cred, aşa că am hotărât să mă duc să văd, de curiozitate despre ce e vorba, aşa am ajuns la Giuleşti la racla Sfântului, am intrat cu teamă, teamă de necunoscut cred iar uimirea mea a fost fără margini. Sfântul Părinte Ilie Lăcătuşu părea un bunic care doarme, avea o mână caldă şi un chip liniştitor. Ceva, când m-am aflat în prezenţa lui, mi-a umplut sufletul de bucurie şi de linişte. O mare minune că se află printre noi. Am plecat de la Sfântul, rugându-l să mă ajute. Eram bucuroasă, mă simţeam de parcă îmi luase de pe suflet toată povara pe care o dusesem până atunci. Am plecat şi parcă abia aşteptam să mă reîntorc.

Odată cu mersul la racla Sfântului, am reluat mersul la medic. Aşa că, în urmă cu două luni, făcuse soţul analize hormonale, spermograma şi ecografie, analize care au ieşit cum altfel decât prost. Acum am repetat analizele ca să ne ducem cu ele actualizate şi nu cu cele vechi de 2 luni. Vineri am făcut analizele, duminică am fost la Sfântul şi m-am rugat să-mi vindece soţul de neputinţa de a avea copii, iar luni când am luat rezultatele soţul meu nu mai avea nicio problemă (analiza hormonală era perfectă, spermograma de la 1mil/mil crescuse peste noapte la 8mil/mil iar despre ecografia care spunea înainte că ar avea varicocel şi prostata ...erau poveşti, nu mai avea nimic). Toate acestea dispăruseră ca prin minune.

 

Uimirea medicilor

Luni am fost cu ele la doctor să le interpreteze şi ne-a trimis acasă, fiind uimit şi fără să-şi poată explica ce s-a întâmplat. Dar eu ştiam că era minunea Sfântului Ilie şi că-mi ascultase rugăciunea. Ce nu ştiam eu e că îmi ascultase rugăciunea până la capăt şi că eram deja însărcinată iar eu nici nu bănuiam. La câteva zile am făcut un test de sarcină fără ca să am simptome sau să-mi fi întârziat menstruaţia. Aşa parcă-mi spunea mie ceva în sufletul meu să fac şi bineînţeles că mi s-a confirmat minunea Sfântului Ilie Lăcătuşu. Îmi dăduse acest minunat dar.

Dar minunile pe care Sfântul le-a făcut pentru noi cât şi ajutorul pe care ni la dat nu s-a oprit aici.

 

Minunea din timpul sarcinii

În timpul sarcinii la o ecografie medicul ne-a spus că fătul are o problemă la cap ce se numea hidocel. Ceva ca o punguţă cu lichid ne spunea el, care dacă nu dispare după naşterea copilului, va trebui operată dacă se măreşte. Am căutat iar ajutorul Sfântului  care nu a întârziat să apară. Şi luna următoare la ecografie medicul nici nu şi-a mai dat seama că ar fi avut ceva vreodată, nici nu îşi mai aducea aminte.

Aşa am născut în septembrie o minunăţie de băieţel perfect sănătos, doar ca Dumnezeu avea să ne pună din nou la încercare. În a doua zi după ce am născut, mă aflam încă în maternitate şi, în timp ce mângâiam bebeluşul, am sesizat că la cap pe partea stânga avea ceva ce simţeam la mână... Ceva tare, ceva ce nu-mi puteam explica dar ştiam că ceva nu este în regulă.

 

O nouă minune a Sf. Ilie

Am chemat asistenta care, la rândul ei, a chemat neonatologul care, după ce a examinat copilul, mi-a spus că are la cap o bucăţică de os şi că aşa s-a născut el... Și că nu are ca să-i facă, că nu va afecta în nici un fel copilul, dar că aşa va rămâne. Nu era vizibil dar pentru că noi ştiam era, zic eu, psihic deranjant.

I-am mulţumit lui Dumnezeu că nu are copilul probleme din cauza aceasta şi am încercat să nu mă mai gândesc. Dar nu am putut, aşa că la câteva luni am luat copilul şi m-am dus cu el la Giuleşti, la Sfântul Părinte Ilie Lăcătuşu şi l-am rugat să aibă grijă de el ca şi până acum, pentru că el mi l-a dat. Nu după mult timp, am sesizat într-o zi, la băiţă, că băiatul nu mai avea nimic la cap, nici urmă de osişor, capul era perfect neted şi rotund, nici urmă de ceva care să te facă să crezi că ar fi existat vreodată vreo problemă.

 

(Extras din Revista Atitudini Nr. 27)

 

 

 


PUTEREA CUVANTULUI

- Compozitorul Arvo Part -

 

         Cuvântul Scripturii este un cuvânt puternic. Cuvântul nostru este un cuvânt slab. Cuvântul nostru este un cuvânt sarac. Conteaza valoarea si greutatea cuvântului, de oriunde ar veni el. Cu sunetul e oarecum la fel. Un sunet are putere, altul nu. Un sunet îi va convinge pe oameni, altul nu. La fel e si cu un cuvânt, cu o limba sau cu o informatie oarecare, concreta, orice nume ar avea. Totul este una. Totul în aceasta lume are aceeasi obârsie. Important este care e relatia cu acea obârsie. Soarele straluceste peste noi toti, indiferent ce lucruri groaznice ar putea face o persoana sau alta. Nu putem sa stabilim restrictii pentru soare din aceasta pricina. Si soarele este totusi un lucru foarte mic în univers. Aceasta asemanare este foarte îndepartata, însa si foarte puternica.

 

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 84-85.





SĂ NU VĂ AȘTEPTAȚI LA SPRIJIN

- P. SAVATIE BAȘTOVOI -

 

Pr. Savatie: De ce să nu așteptăm sprijin?

Şi Pr. Justin şi Pr. Selafiil, înainte să se mute la cele veşnice, vorbeau despre tulburarea şi urgia care vor veni asupra noastră… Ce ne puteţi spune despre vremurile şi situaţia în care ne aflăm?

Eu cred că nu va mai da Dumnezeu focul acela care să iasă din gura ta şi să se aprindă în alţii, cum citim noi la Sf. Părinţi despre sămânţa vie care rodeşte. Ajungem în vremea când sângele pe care-l verşi nu va da naştere la altă mărturisire, îl vei duce cu tine şi va fi jertfă – precum al Mântuitorului pe cruce, în singurătate şi deplină lepădare.

Să nu vă aşteptaţi la sprijin! De asta va fi greu, de asta se spune că la sfârşit, cine se va mântui – mare va fi! Fiecare vom răspunde în faţa lui Dumnezeu şi a propriei conştiinţe. Sigur că sfinţii se vor recunoaşte unul pe altul, dar ei nu vor fi lăsaţi împreună. Vor sta în diferite colţuri ale lumii. Ei poate nici nu se vor întâlni, decât în duh şi în rugăciune, în taina Bisericii – care se va ţine pe taina aceasta a dragostei.

Iar în vremurile grele se va lepăda lumea de ei pentru că atât de puternică este lucrarea ce a făcut-o diavolul. Şi mărturisitorii nu vor avea urmaşi. Doar apostolii diavolului vor avea urmaşi şi mulţime de adepţi, dar vor fi urmaşi numai în duhul fricii şi al slavei deşarte. Nu va mai fi ucenicie în duhul dragostei, cum era la părinţii aceştia, pe care i-am mai prins. Şi se pare că vremea s-a plinit şi ei au plecat.

 

Frică și control

Şi Părintele Justin se simţea singur şi se tânguia adesea că nu a fost susţinut în mărturisirea lui împotriva sistemului biometric…

Da. Eu mă uit cât de puternic este deja controlul. Acum câţiva ani în urmă, când a zis Părintele Justin, s-ar mai fi putut face ceva, dar atunci toţi râdeau. Acum nu mai este nevoie să te pedepsească. Prin propriile cuvinte te elimini. Aşa au băgat frică. Ei singuri hotărăsc: gata, cu acesta nu mai stăm că-i pericol, vorbesc lucrurile acelea care ni s-au spus nouă că sunt periculoase. În felul ăsta te-au izolat.

 

Cum va fi mărturisirea, vei simţi că trebuie să vorbeşti?

Chiar şi dacă vei tăcea, tot mărturisire se va chema. Pur şi simplu să gândeşti şi să observi. O să scapi o vorbă unui prieten şi va fi de-ajuns, te vor şti toţi. N-o să trebuiască să scrii la gazete sau să ieşi pe amvon. Zici vorba în casa ta şi asta va fi mărturisire. O să plăteşti, oriunde vei spune. Şi dacă o să taci şi o să gândeşti şi asta va fi mărturisire, după mersul tău te vor cunoaşte.

Ei şi gândul omului vor să-l schimbe. Va trebui să spui şi în gândurile tale cât de mult îi iubeşti şi cât de mult îţi place de ei şi vrei să-i asculţi. Si dacă vei avea un gând potrivnic… şi pe acela o să ţi-l vadă. Aşa de bine s-a ordonat acum lumea, că ei te văd ca nu eşti de-al lor, te identifica repede. Nu poţi să stai afară, nu trebuie să spui nimic, trebuie doar să intri şi să te aşezi pe scaun. Ei au un fel de-a se purta, un fel de-a sta, un fel de-a mânca, un fel de-a tăcea. Aşa că degeaba taci, nu le place că taci, nu le place ca vorbeşti, nimic nu le place.

 

Cum te aperi de toată structura asta?

Numai cu rugăciunea, te aperi înlăuntrul tău. Nu trebuie să te gândeşti la structura asta, pentru că ea este de fapt un duh. Să te temi înlăuntrul tău, nu de cei ce ucid trupul iar sufletul nu-l pot vătăma. Este un duh care lucrează în mulţi oameni şi ei îi slujesc lui ca nişte maşini. Dar cu cât mai mulţi sunt supuşi lor, cu atât mai greu se lucrează binele şi ei devin tot mai bine organizaţi. De aceea se creează impresia că este sistem, dar nu-i niciun sistem, este acelaşi drac care stă şi schimbă legile. Eu le-am sucit pe toate părţile şi am înţeles că ele sunt nimic.

 

Şi dacă te vor identifica că nu eşti de-al lor, cum te fereşti de ei?

Ne punem la sfârşitul vieţii şi ne gândim la moarte. Cât mai puţin să ai treabă cu ei. Dacă poţi, să-ţi faci viaţa astfel încât să nu depinzi de nimic. Mănânci puţin, dormi unde te pune, de cât mai puţine lucruri să ai nevoie. Ei au inventat lucrurile… telefoanele, hainele, benzină, şi distanţele ei le-au inventat. Noi n-avem nevoie să ne ducem la capătul lumii ca să aflăm ce avem nevoie.

Sigur că asta este asceza, viaţa deasupra lumii acesteia. Dar întâi se vor face lepădările de sus în jos, de la ierarhi şi de la sinoade. Şi să vedeţi ce grozăvie va fi atunci când se vor lepăda cei de sus şi cât de uşor conştiinţa îi va îndemna să se lepede şi pe cei de jos. Dacă vrei să te mântuieşti, oricum va trebui să-ţi pui viaţa, iar momentul va fi clar.

 

(Interviu publicat în Revista Atitudini Nr. 33)

 

 

 

 

FRUMUSEȚEA APARENTA

- Sfântul Ioan din Kronstadt -

 

            Nu te opri la frumusețea feței, ci privește sufletul. Nu privi veșmântul omului (căci trupul este un veșmânt provizoriu), ci privește la cel care este îmbrăcat cu el. Nu admira splendoarea îmbrăcăminții, ci considera pe cel îmbrăcat ceea ce este el. Altfel, vei defăima chipul lui Dumnezeu din om, vei necinsti pe rege, ucigând pe slujitorul său, nedându-i cinstea care i se cuvine. De asemenea, nu privi într-o carte frumusețea expresiei, ci privește duhul acelei cărți, altfel vei deprecia duhul și vei exalta firescul, căci caracterele formează trupul, iar conținutul cărții este duhul. Nu te lăsa sedus de melodia unui instrument sau a unei voci, ci după efectul pe care-l produc în suflet sau după cuvintele cântecului observă ce fel de duh au. Dacă ele trezesc în tine sentimente pașnice, curate și sfinte, apleacă-ți urechea la ele ca să-ți hrănești sufletul. Dacă, dimpotrivă, ele răscolesc în sufletul tău patimile, nu le băga în seamă, ci aruncă departe de tine în același timp și natura și duhul unei astfel de muzici.

 

 Sfantul Ioan din Kronstadt, Viața mea întru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 41.

 

 

 

ÎMBRĂȚIȘAREA OMULUI LĂUNTRIC

- Sfântul Columba al Ionei -

 

         Sunt unii, măcar că foarte puțini, care sunt învredniciți de harul dumnezeiesc să vadă cu totul limpede și deosebit toată întinderea lumii și să îmbrățișeze înlăuntrul puterii minții lor în chip minunat lărgită marginile cele mai depărtate ale cerurilor și ale pământului în aceeași clipă, ca și cum toate ar fi luminate de o singură rază de soare.

 

Sfântul Columba al Ionei, Omul îmbrățișării, traducere de Laura Marcean, Ed. Sophia, București, 2013, p. 10





RESPIRATIA SUFLETULUI

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

  

            Rugaciunea este materia pe care o respira sufletul, precum vazduhul este materia cea fireasca pe care o respira trupul. Noi respiram prin Duhul Sfânt. Fara Duhul Sfânt nu poti spune din toata inima nici macar un cuvânt al rugaciunii. Rugându-te stai de vorba cu Domnul fata catre fata, si daca ai gura inimii deschisa prin credinta si prin dragoste e ca si cum ai trage atunci din El bunatatile duhovnicesti ale Duhului Sfânt pe care le-ai cerut.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, In lumea rugaciunii, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003, p. 23

 

 

 

 

RESPIRATIA LAUNTRICA

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

          Sufletul respira prin adevar, adica prin gânduri si idei pline de adevar. Gândurile adevarate, drepte sunt o respiratie a Duhului Sfânt. Adevarul este pentru om tot atât de simplu, de usor, de subtil, de vital, ca si gândul si respiratia.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 280.





DREPTUL JUDECĂTOR ȘI „CORECTITUDINEA” JUDECĂȚII OMENEȘTI

- PR. VARNAVA IANGOS -

 

Milostenia în fața Judecății

Această stare binevoitoare a celor care arată milă față de semeni, va trece dincolo de această viață, se va duce în veșnicie. În ziua Judecății, cel milostiv va fi recunoscut de către cei miluiți de el și va fi pomenit înaintea lui Dumnezeu și a toată zidirea. Aceasta va fi răsplata supremă pentru tot cel ce a fost milostiv cu frații săi”.

Cu măsura cu care măsurăm și judecăm pe alții, cu aceeași măsură vom fi măsurați și judecați și noi. „Căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați şi cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura” (Matei 7:2). În măsura în care ne deschidem cu o atitudine binevoitoare și milostivă față de fratele nostru, în aceeași măsură ne răspunde și nouă Dumnezeu. Ne răspunde cu mila Sa nesfârșită, „ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepți şi peste cei nedrepți” (Matei 5:45).

Noi suntem conectați la o altă gândire, suntem pe frecvența „corectei”-judecăți. Nu suntem în acord cu harul lui Dumnezeu și, ca urmare, nu atragem și nu primim mila Lui. O să gustăm dragostea lui Dumnezeu, atunci când o să încetăm să credem în noi înșine, atunci când o să vedem și o să descoperim goliciunea noastră duhovnicească. Până când nu vom înlătura barierele, în spatele cărora încercăm să ne dovedim nouă și altora, chiar și lui Dumnezeu Însuși, că suntem ceva sau cineva, vom rămâne flămânzi de milostivirea lui Dumnezeu.

 

Atitudinea care ne duce în Rai

Poruncile lui Dumnezeu nu pot fi puse în practică retrospectiv, ca să putem merge în rai sau ca Dumnezeu să ne satisfacă anumite nevoi. Poruncile lui Hristos nu sunt un „sport” obligatoriu, ci un rod al comuniunii cu Dumnezeu. După cum relația noastră de iubire față de ceilalți oameni determină și modul nostru de viață și comportamentul. În același mod, împlinirea poruncilor lui Dumnezeu nu presupune doar o regulă de conduită pentru a deveni morali și „mântuiți”, ci este un rod al legăturii noastre personale cu Dumnezeu.

Acesta este singura noastră mântuire! El este viața și scăparea noastră! De multe ori, ținem poruncile lui Dumnezeu pentru frica pedepsei sau din pricini egoiste. Scopul nostru nu este Dumnezeu, ci interesul nostru.

Toate poruncile Domnului, dar mai ales Fericirile, constituie îndrumarul modului evanghelic de viețuire. Este calea, dar și scara care ne duce la deschiderea către harul Său și la urcarea continuă către întâlnirea cu persoana lui Hristos. Pregustarea fericirii, desfătarea de bucuria duhovnicească, este certitudinea că „aproape este Domnul”, este înlăuntrul nostru.

„Iată, stau la ușă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide ușa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

 

Ce alegem?

Cu cât ne deschidem mai mult inima către El, cu atât aceasta se face mai largă și încăpătoare. „Și dacă inima noastră este strâmtă, lărgește-o pe ea!”, ne rugăm împreună cu Sfântul Grigorie Palama (Cuvânt la Intrarea Maicii Domnului în Biserică).

De obicei suntem necăjiți pentru că suntem păcătoși, pentru că avem atâtea probleme, zilnic. Ca și Marta, „ne îngrijim şi pentru multe ne silim” (Luca 10:41). Dar Hristos ne sfătuiește să alegem „partea cea bună”, a Mariei, „care, aşezându-se la picioarele Domnului, ascultă cuvântul Lui” (Luca 10:39). Cum poate Dumnezeu să ne vorbească, când suntem niște suflete atât de ocupate și îngrijorate? Suntem cu totul incapabili să-L auzim. Dar nici Dumnezeu nu aude glasul nostru, pentru că inima noastră este ocupată, izolată și deconectată de la El.

 

Blândețea și dreapta Judecată

Domnul, „Cel blând și smerit cu inima”, nu a ezitat să se mânie împotriva fariseilor, să le adreseze un „vai!” și să-i numească „pui de năpârci”! În altă situație, iarăși, nu a ezitat să-i alunge din templu cu biciul, pe cei bogați. Judecata aspră a Domnului nu se opune blândeții Lui. Dreptatea lui Dumnezeu se identifică cu mila, în timp ce dreptatea noastră este o boală duhovnicească, de care trebuie să ne vindecăm.

Să ne oprim din a măsura cu centimetrul! Să cultivăm în inimile noastre milostenia duhovnicească, ce se naște din dorința ca tot omul să se mântuiască, nu numai noi, ci și toți semenii noștri. Pentru că nu există un rai individual. Nu există mântuire fără ceilalți.

Ceea ce ne va putea salva în cele din urmă, nu este judecata noastră scrupuloasă, ci mila și adâncimea inimii noastre. Adevărata bunătate și adevărata lărgime a inimii, este această durere a sufletului, așa cum o descrie Sfântul Isaac. Oricine a dobândit-o, deși trăiește în această lume, nu este din această lume. El este aici, dar mintea și inima lui sunt îndreptate în întregime către Dumnezeu.

 

(Extras din cartea ARHIM. VARNAVA IANGOS | FERICIRILE – RĂSPUNSUL DAT LUMI)

 

 

 

FIRUL DE PAR

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

        Nici un fir din parul capului vostru nu se va pierde... Ce înseamna asta? Nici un gând sfânt pe care îl tineti în minte nu se va pierde nici pentru Dumnezeu, nici pentru oameni. Fiindca stim ca gândurile, ideile sfinte si simtamintele sfintilor lui Dumnezeu se pastreaza pâna astazi intacte, au fost trecute în marea carte a vietii.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 277.

 

 

 

MATERIA ORGANIZATA

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

         Oriunde exista materie organizata, creata, acolo trebuie presupus si Creatorul ei, fiindca materia în sine nu are nici un sens si nici o putere, nu se poate organiza de la sine, dezvolta, nu aduce roade. Evident, nu exista clipa în care sa nu fie condusa de o inteligenta nemarginita, de o Mâna atotputernica.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 405




SF. MARTINIAN IZBĂVITORUL DE DESFRÂNARE

- SF. ILARION FELEA -

 

Viața Sf. Cuvios Martinian

A trăit în veacul al IV-lea. La 18 ani a părăsit casa părinților din Cezareea Palestinei și a trăit în sihăstrie pe muntele Corabiei din apropierea orașului vreme de 25 ani.

Mergând vestea de evlavia, înțelepciunea și înfrânarea lui, o femeie frumoasă, bogată și desfrânată, cu numele Zoe a zis: „Cine este acela pe care-l laudă lumea și care este traiul lui? Pentru ce găsiți vrednică de cinstire viața lui? Pentru că neputând înfrânge patimile trupului și ispitele viețuirii între oameni, a fugit și trăiește ca o fiară în pustie, unde nu are prilejul să fie ispitit? Știut este că de nu este foc nu arde fânul. Dar de veți pune fânul lângă foc și nu va arde, atunci veți fi îndreptățiți a vă minuna. Așa și cu acest cuvios: de voi merge eu la dânsul și văzându-mă, de nu se va clătina în virtutea lui, atunci se va arăta cu adevărat om fără de prihană”.

Ispitirea desfrânatei

Zicând acestea și punând rămășag, s-a îmbrăcat în zdrențe și s-a dus în vreme de furtună, noaptea și a bătut la chilia pustnicului, să o primească. Pustnicul a primit-o, iar el s-a retras și a dormit afară, pe o stâncă. Dimineața, când a aflat-o, îmbrăcată în haine cu multe podoabe și i-a ascultat vorbele-i mieroase, de chemare la păcat, Martinian aprinse un foc și își ținu degetele pe flacără. Suferind arsurile și văitându-se de durere, zise: „Cum voi înlătura focul osândei veșnice, dacă pe acesta nu-l pot îndura?”.

Auzind aceste cuvinte și văzând arsurile flăcărilor, desfrânata s-a cutremurat și s-a retras într-o mănăstire din Betleem, unde a trăit în viață sfântă până la moarte.

Lupta acerbă cu patimile

Ca să scape de ispite, Martinian părăsi chilia și se așeză pe o stâncă în mijlocul apelor, unde pentru puțina hrană ce i-o aducea un corăbier, îi împletea și îi dăruia coșuri.

Aici trăi, în vânt, în soare și în bătaia ploilor, până ce, în urma unei furtuni scăpă aici o tânără fecioară, pe o scândură dintr-o corabie sfărâmată.

Martinian îi lăsă adăpostul, se aruncă în valuri și după ce ieși la mal pribegi prin sate și orașe, până ce muri la Atena, în vârstă de 50 de ani, lăsând în urma lui un frumos exemplu de înfrânare.

 

(Extras din cartea „Cuvantari la Vietile Sfintilor” de Preot Ilarion V. Felea VOL I)

 

 

 

ROADELE OMULUI

- Sfantul Ignatie Briancianinov -

 

Ramura roditoare se pleaca spre pamânt, apasata de multimea si greutatea roadelor sale. Ramura stearpa creste în sus, înmultindu-si mladitele sale neroditoare.

Sufletul bogat în virtutile evanghelice se cufunda în smerenie din ce în ce mai adânc, si în adâncurile acestei mari afla margaritarele cele de mult pret: darurile Duhului.

Trufia este semnul neîndoielnic al omului desert, rob al patimilor, semnul sufletului în care nu are nici o intrare învatatura lui Hristos.

Nu judeca pe om dupa cele din afara ale sale, nu-ti da cu parerea despre el ca este trufas, ori ca este smerit. „Nu judecati dupa înfatisare”, ci „dupa roadele lor îi veti cunoaste” (Ioan 7, 24; Matei 7, 16). Domnul a poruncit sa-i cunoastem pe oameni dupa faptele lor, dupa purtarea lor, dupa urmarile faptelor lor. „Stiu eu trufia ta si rautatea inimii tale” (1 Regi 17, 28), i-a zis lui David aproapele sau, dar Dumnezeu a dat marturie pentru David: „Aflat-am pe David, robul Meu; cu untdelemnul cel sfânt al Meu l-am uns pe el” (Psalmul 88, 21). „Nu cum va cauta omul va vedea Domnul: caci omul va cauta la fata, iar Dumnezeu va cauta la inima” (1 Regi 16, 7).

 

Sfantul Ignatie Briancianinov, Despre inselare, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Schitul romanesc Lacu, Sfantul Munte Athos, 1999, p. 106-107

 

  

 

SOARELE

- Sfantul Nicolae Velimirovici -

 

Soarele este simbol al Domnului Dumnezeu. Sfântul Grigorie Teologul a scris: „Ceea ce pentru oamenii trupesti este soarele, pentru cei duhovnicesti este Dumnezeu”. Asemenea lui, dupa cum soarele straluceste si lumina sa lumineaza si încalzeste toate fapturile vii de pe pamânt, tot astfel si Dumnezeu lumineaza sufletele cu întelepciunea Sa si le încalzeste cu dragostea Sa. Fara soare, vine moartea trupeasca; fara Dumnezeu, cea sufleteasca. Prorocul Moise a grait catre poporul lui Israil: „Viata si moarte ti-am pus eu astazi înainte, si binecuvântare si blestem. Alege viata, ca sa traiesti” (Deuteronom 30, 19). Cu alte cuvinte, cunoaste pe Dumnezeu Cel Unul si Viu, nevazut, si doar Lui, Unuia, sa te închini, si sa nu te închini înaintea simbolurilor vazute, primindu-le pe ele ca dumnezei, ca sa nu devii închinator la idoli. Primul lucru înseamna viata, al doilea este moarte.

 

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 22-23

 



SFÂNTA DEGHIZATĂ ÎN BĂRBAT-SF. MARIA DE BITINIA

- Sf. Ilarion Felea -

 

Fratele Marin era Maria

Această femeie, care și-a schimbat hainele și numele în Marin, ne-a lăsat un mult grăitor exemplu de răbdare a unei mari asupriri. Ca să poată intra împreună cu tatăl ei după trup în mănăstire, și-a schimbat hainele femeiești și s-a îmbrăcat bărbătește. Așa s-au făcut amândoi monahi fără să mai știe altcineva că Marin este Maria.

 

Învinuită pe nedrept

Odată, găzduind împreună cu alți frați călugări în casa unui om, „Marin” a fost învinuit că a stricat fecioria fetei găzduitorului. Fără să se supere, Maria a primit ocara și asuprirea. A recunoscut și a mărturisit acel mare păcat, pentru care a fost izgonită din mănăstire și trei ani de zile s-a ostenit, cum a putut, să crească acel copil născut din nelegiuire.

Adevărul însă nu poate fi îngropat. După ce s-a canonisit mult și greu cu creșterea copilului, „Marin” a fost primit iarăși în mănăstire, cu copilul. Iar când a murit au cunoscut toți că mult asupritul și năpăstuitul Marin este femeie.

Tot atunci, fiica găzduitorului, care asuprise pe Marin, mustrată de conștiință, a mărturisit că tatăl copilului fusese un soldat nelegiuit. Auzind acestea, călugării mănăstirii care și ei o asupriseră și o numiseră ticăloasă pe cea cuvioasă, acum se minunau de răbdarea ei și au început a o cinsti și ferici, ca pe o sfântă.

 

(Extras din „Cuvantari la Vietile Sfintilor” de Preot Ilarion V. Felea VOL I”)

 

 

MARUL STRICAT

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

           Vezi un mar frumos pe dinafara, însa pe dinauntru putregait si urât mirositor. Asemenea sunt si multi dintre oameni: pe dinafara se mândresc si se lauda cu nobletea lor, dar înlauntru, în sufletele lor, sunt putrezi si plini de duhoare; pe dinafara îi stapânesc pe altii, poruncind unora dintre ei, iar launtric slujesc cu sufletul patimilor si poftelor lor si, de fapt, sunt robi acestora, fiind cu mult mai prejos chiar decât slugile lor. Caci mai bine este sa slujesti omului decât poftelor tale si pacatului, întrucât omul este faptura lui Dumnezeu, iar pacatul este lucrarea diavolului. Asa sunt cei care se numesc stapâni, însa îngaduie sa domneasca asupra lor mânia, rautatea, mamona, iubirea de argint, mândria, nedreptatea, invidia, desfrânarea, necuratia, lacomia pântecului si alti tirani scârbavnici . De aceea zice Sfântul Ioan Gura de Aur: „De este cineva bogat si de neam ales, daca e robit de pacat, e mai nemernic decât toti ticalosii” (Omilia a noua la întâia Epistola catre Corinteni). Întocmai se aseamana cu marul cel frumos pe dinafara si putregait pe dinauntru toti acei crestini care pe dinafara se arata buni, iar înlauntrul lor sunt plini de ura, de rautate si de toata duhoarea si stricaciunea, lucru care este o vadita fatarnicie si viclenie.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 106

 

 

 

CONTEMPLAREA

- Sfantul Sofronie Saharov -

 

           Atunci când contemplam întelepciunea dumnezeiasca în frumusetea lumii create, suntem în acelasi timp atrasi înca si mai puternic de frumusetea nepieritoare a Fiintei Dumnezeiesti descoperite noua de Hristos. Pentru noi Evanghelia este autorevelarea divina. În nazuinta noastra de a face din cuvântul Evangheliei substanta întregii noastre existente, suntem eliberati prin puterea lui Dumnezeu de sub stapânirea patimilor.

 

Sfantul Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 162.




SFATURI PENTRU O REÎNVIERE DUHOVNICEASCĂ A ROMÂNIEI

- PR. JUSTIN PÂRVU -

 

De ce ură?

Este în viața noastră de toate zilele, este foarte multă ură, pentru că ați vorbit despre cuvântul acesta ură. E foarte practicat la noi, din păcate. Omul, în urma suferinței se brutalizează.

Dar unii reușesc să se depășească. Foarte puțini sunt cei care învață din suferință. Este și omul care, în sfârșit, trage niște învățături din toată această suferință și intră pe un făgaș al dragostei, al bunătății. Foarte puțini, însă, în vremurile acestea grele se modelează sau se instruiesc înspre bine. Foarte mulți dintre ei, oamenii, se înrăiesc, devin cum e proverbul Homo homini lupus. Mă gândesc de cele mai multe ori că nu-i în firea românului răutatea. Pentru că din firea lui, românul a fost omul dragostei, omul bunătății, al umilinței, al smereniei. A fost omul cu valorile acestea creștin-ortodoxe.

 

Firea românului

De copil, în casă la noi, am prins Ceaslovul, Ceaslovul pe vechi. Și eram în concurență cu sora mea: care citește mai bine Ceaslovul acesta pe vechi. Și așa am prins eu dragoste de scrierile acestea chirilice, încât am mers la Mănăstirea Durău și am intrat acolo ca frate. Nu-mi erau deloc străine, Octoihul și Mineiul, și toate scrierile astea vechi, cărțile vechi din strană.

Vedeți, toate colindițele acestea pe care le-am ascultat noi, care mai de care, oleacă modernizate, dar totuși (în ele) s-a păstrat elementul sănătos al țăranului nostru. Vin doi copilași aici și mocăie și ei acolo niște cuvinte. El nu știe ce spune, săracul! Dar el propovăduiește un adevăr și un Pateric în care viața noastră se încuibă.

Acum, la noi se petrec totuși câteva lucruri interesante, dar rămâne poziția noastră că Patericul îl trăiește omul de la țară. Acolo, a fost satul, a fost maica Ortodoxiei și rămâne și pe viitor. De altfel, și viața noastră creștin-ortodoxă dacă se menține în picioare, este numai datorită trecutului nostru nădăjduitor, trecutul nostru frumos, aromat de cuvintele Sfinților Părinți și care se continuă într-un buchet de Pateric.

 

Rugăciunea tinerilor

Tinerii să se roage, să se apropie de Biserică. Salvarea noastră ca întotdeauna n-a fost alta decât rugăciunea. Cât a fost de greu materialismul acesta, apăi mamele noastre, bunicile noastre nu au întrerupt niciodată cărarea spre biserică. De aceea și viitorul nostru nu e altul, să știi, decât să ne îmbrăcăm toți în rugăciune. Aici este chemarea forțelor cerești ca să îndepărteze forțele satanice de pe pământ. Și cu cât forța aceasta satanică pune ostașul creștin în luptă, cu atât e mai puternică învățătura aceasta creștin-ortodoxă.

Și așa a rămas că rugăciunea îl caracterizează pe român. La ora aceasta, ei se izbesc tot de forța rugăciunii noastre. În bisericile noastre, în sărbători, în duminici, românii își botează copiii, îi cunună pe tineri, găsesc mângâiere în împrejurările grele și acesta este și viitorul nostru: legătura cu Sfânta Biserică și cu Sf. Evanghelie.

 

Sfaturi duhovnicești

Întotdeauna păcătuim, nimeni nu e fără de păcate, doar ce ai clipit și ai păcătuit.

Nu este bine să dăm sfat celor ce nu doresc, sau cer cu vicleșug. Sfatul și mustrarea trebuie drese cu sare, astfel încât ucenicul să nu se deznădăjduiască și să poți câștiga sufletul lui.

Nu mustra pe celălalt mai mult decât poate duce. Nu da sfat celuilalt dacă nu îl poate împlini! Pentru unii ca aceștia este mai de folos o rugăciune.

Când ucenicul cere sfat fără vicleșug și pune rugăciune către Domnul, Harul lui Dumnezeu pune în inima duhovnicului cuvântul potrivit.

Să ne rugăm mai mult pentru lume și să nu avem o participare rece la durerile oamenilor. Oamenii trebuie să simtă iubirea noastră pentru ei.

 

(Extrase din volumul V al cărții „Ne vorbește Părintele Justin”





LIMBAJUL INFLUENȚEAZĂ GÂNDIREA

- IOAN VLĂDUCĂ -

 

Legătura dintre limbaj și gândire

„Cercetările realizate în ultimele decenii arată că limba răspunde foarte mult de modul în care se dezvoltă creierul. Într-un fel arată creierul unui oriental care are o limbă bazată mai mult pe simboluri, pe metafore, și altfel creierul unui anglo-saxon care se bazează mai mult pe silogism, pe discurs. De aceea, filosofia pozitivă s-a născut în Anglia, nu s-a născut în China sau în Orient.”[1]

Limbajul și gândirea se află într-o strânsă legătură. Influența este bidirecțională. Gândirea acționează asupra limbajului, iar limbajul acționează asupra gândirii. Acest tip de legătură există între toate componentele psihicului uman, fapt care ne permite să considerăm că psihicul este un sistem.

„Caracteristica fundamentală a sistemului psihic uman o reprezintă caracterul său interactiv, interacționist. El este un sistem prin excelență dinamic, neaflându-se aproape niciodată într-o stare de echilibru perfect, dar nici excluzând posibilitatea unei perioade de relativă stabilitate. Indiferent însă de starea în care se află, interacțiunea elementelor, a părților, structurilor, subsistemelor sale, este modul lui curent existențial. Este greu să ne imaginăm o parte a sistemului independent de altă parte a sa. Caracterul interacționist al sistemului este demonstrat de faptul că nivelul de dezvoltare a unei părți depinde de nivelul dezvoltării altei părți.”[2]

 

Limba română de la televizor

Dezvoltarea gândirii permite dezvoltarea limbajului; reciproc, dezvoltarea limbajului favorizează dezvoltarea gândirii. Între cuvântul mintal și cuvântul rostit există un izomorfism. „Limba română este o limbă bogată. Dar ea trebuie într-adevăr învățată în potențialele ei. Din păcate, limba română de la televizor nu mai este limba română. Este o reminiscență de limbă românească; de multe ori avem de-a face cu o măscăreală, cu o caricaturizare a limbii române.”[3]

Această caricatură se întipărește în minte și distruge structurile semantice sănătoase, autentice, înlocuindu-le cu structuri distorsionate și simpliste. La denaturarea și sărăcirea limbii române se adaugă influența nefastă a limbii engleze, învățate intensiv încă de la 3-4 ani și exersată la televizor și pe internet. Consecințele sunt foarte grave. Adolescenții – în mare parte – nu mai gândesc românește fiindcă nu mai au structuri mintale românești.

Așa cum spunea Simion Mehedinți, a educa înseamnă a integra pe copil în neamul din care face parte.

De aceea, pentru salvarea neamului nostru avem nevoie de o educație românească autentică, la baza căreia trebuie să stea Limba română, Logica, Ortodoxia, Arta și tehnica tradițională românească, Istoria neamului românesc și Geografia patriei.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 25)

 

Bibliografie

Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005.

Sfântul Ioan Damaschin, Logica, Ed. Sim Art, Craiova, 2007.

Ernest Bernea, Trilogie pedagogică, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

Simion Mehedinți, Ce trebuie să cugete un român despre țara și nația română, Ed. Viața Românească, București.

Simion Mehedinți-Soveja, Altă creștere. Școala muncii, Ed. Axia, Craiova, 2003.

Ioan Nicola, Tratat de pedagogie școlară, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1996.

Dumitru Stăniloae, Naționalismul în cadrul spiritualității creștine, în «Telegraful Român», nr. 36, 1936.

Dumitru Stăniloae, Idealul național permanent, în «Telegraful Român», nr. 4, 1940.

Dumitru Stăniloae, Rolul Ortodoxiei în formarea și păstrarea ființei poporului român și a unității naționale, în «Ortodoxia», XXX, nr. 4, 1978.

Dumitru Stăniloae, Vechimea și spiritualitatea termenilor creștini români în solidaritate cu ale limbii române în general, în «Biserica Ortodoxă Română», XCVII, nr. 3-4, 1979.

E.C. Stewart, M. Bennett, American Cultural Patterns, Intercultural Press Inc, 1972.

H.C. Triandis, E.M. Suh, Cultural Influences on Personality, Ann. Rev. Psychol., 53, 2002.

Ioan Vlăducă, Dictatura pseudo-științei, Fundația Justin Pârvu, 2010.

Ioan Vlăducă, Pagini din istoria neamului românesc, Fundația Justin Pârvu, 2012.

[1] Prof. dr. Virgiliu Gheorghe, interviu realizat în septembrie 2012 la Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni.

[2] Prof. univ. dr. Mielu Zlate, Introducere în Psihologie, Ed. Polirom, Iași, 2000, cap. IX, 2.2.

[3] Prof. dr. Virgiliu Gheorghe.

 

 

 

BUCURA-TE!

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

Doamne, a Carui dragoste pentru noi depaseste la infinit dragostea oricarui tata, a oricarei mame, a celei mai iubitoare sotii, miluieste-ne!

Nascatoare de Dumnezeu, Stapâna noastra! Tu, a carei dragoste pentru neamul omenesc nu poate fi masurata cu aceea a nici unei mame de pe pamânt, a nici unei sotii, ia aminte la rugaciunile noastre si ne mântuieste. Ca sa te pomenim din adâncul inimii! Ca sa ne rugam Tie cu sârguinta! Ca sa alergam sub acoperamântul Tau grabnic, nepregetând, nesovaielnic.

Ne rugam Maicii lui Dumnezeu celei Preabune si fara de prihana si ea se roaga pentru noi. O preaslavim pe cea care este mai presus de orice slava si ea ne pregateste noua slava vesnica. Îi spunem adeseori: „Bucura-te!”, iar Ea îl roaga pe Fiul Sau, Dumnezeu: Fiul meu preaiubit, pentru ca îmi dau binete, zicându-mi „Bucura-te!”, da-le lor bucurie vesnica!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 83

 

 

 

POTIRUL

- Sfantul Teofan Zavoratul -

 

         Iata paharul Înfricosatului Tau Sânge, plin de lumina si de viata. Daruieste-ne pricepere si luminare, ca sa ne apropiem de el cu dragoste si cu sfintenia credintei, si sa ne fie nu spre osânda, ci spre iertarea pacatelor.

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 208





ESTE BUNĂ STIMA DE SINE?

- PR. JUSTIN PÂRVU -

 

Vederea propriilor neputințe

Părinte, cât de greu este să te cunoști pe tine însuți?

Măi, uneori nici după ce mănânci o baniță de sare, nu reușești să te cunoști pe tine însuți. Asta e o mare virtute, a te cunoaște pe tine însuți. Noi toți avem o părere bună despre noi, ne place să credem că suntem mai speciali, mai neînțeleși, mai buni, mai înțelepți. Și cum să te mai vezi pe tine însuți când ochii tăi sunt acoperiți cu iubirea de sine? Noi foarte ușor vedem greșelile la ceilalți, dar cu ale noastre suntem extrem de îngăduitori.

Ca să te cunoști pe tine însuți, mai întâi trebuie să îți dorești lucrul acesta și să ceri de la Dumnezeu să îți arate unde greșești. „Doamne, luminează-mi întunericul, cum zicea Sf. Grigorie Palama… că să îmi văd greșelile și să mă îndrept. Și să știți, că cu cât ne vedem mai multe greșeli, cu atât ne luminăm și ne înțelepțim mai mult. Să nu vă fie frică să vă vedeți neputințele și greșelile! Pentru că dacă le vezi, te și poți apoi lupta cu ele, să le ștergi prin osteneala și rugăciunea ta.

Dar așa, dacă tu tot te vezi cel mai deștept și cel mai bun, cu ce să te îndrepți, cum să te îmbogățești mai mult? Dacă tu deja te crezi bogat și nu-ți mai încapi în pene? Toată viața avem de învățat. Numai ce am clipit și am și greșit. Cu cât sporești mai mult în viața duhovnicească, cu atât te vezi mai mic și dorești să te vezi sub toată zidirea.

 

Viața duhovnicească și psihologia

Și cum se explică acest paradox, că în psihologie ni se spune că această minimalizare a propriei personalități dăunează stării psihologice, favorizând instalarea depresiei?

Noi nu ne raportăm ca în Occident la ființa umană, la sinele nostru. Păi, pentru ei, occidentalii, dacă nu mai au altceva decât sinele, este firesc ca să cadă în această părăsire și destrămare a ființei umane.

Dar la noi, în Ortodoxie, omul nu este niciodată singur. Este el și harul dumnezeiesc, orice suflet are insuflare dumnezeiască, este chip al lui Dumnezeu. De aceea noi ne golim de sinele nostru ca să Îi facem loc lui Hristos cel minunat și preafrumos.

Atunci când dai de gustul acestui Hristos, nu mai poți să rămâi blocat în sinele tău și tu însuți dorești să te micșorezi, ca să crească în tine acest mărgăritar al credinței, Harul dumnezeiesc. Și atunci se lărgește și sinele tău, pentru că dacă Îl ai pe Hristos, în Hristos încape întreaga lume.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 93

 

 

 

PUHOIUL SI FUMUL

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

             Vezi ca primavara apa curge navalnic si cu zgomot mare, însa curând ajunge sa scada; sau fumul si focul se ridica spre înaltimi, însa grabnic pier. Întocmai este si starea oamenilor celor mândri si necucernici: adânciti în mândria lor, ei turbeaza si fac zarva, dar se vor prapadi ca apa cea curgatoare; se ridica în slavi ca focul si ca fumul, însa asemenea acestora vor pieri, astfel încât nici urma nu li se va mai vedea. Despre aceasta ne marturiseste Prorocul lui Dumnezeu, neîndoielnicul si credinciosul martor al Adevarului: „Vazut-am pe cel necredincios preaînaltându-se si ridicându-se ca cedrii Libanului si am trecut pe acolo si iata, nu era; si l-am cautat pe el si nu s-a aflat locul lui” (Psalmul 36, 35-36). Iar despre cel temator de Dumnezeu, dimpotriva, astfel ne graieste: „Omul cel bun în veac nu se va clinti. Întru pomenire vesnica va fi dreptul: de vorbire de rau nu se va teme. Gata este inima lui a nadajdui în Domnul: întaritu-s-a inima lui, nu se va teme, pâna ce va privi asupra vrajmasilor sai” (Psalmul 111, 5-7), lucru care ni se marturiseste si în Psalmul 36. Aceasta întâmplare si cugetare te învata, crestine, sa nu urmezi pilda celor netematori si mândri de bogatia, slava si cinstirea lumii, ca nu cumva sa pieri dimpreuna cu dânsii, ci „sa te smeresti sub mâna cea tare a lui Dumnezeu” si sa te temi de numele Lui, „pentru ca El sa te înalte” cu cei smeriti si tematori de Dumnezeu (1 Petru 5, 6), „fiindca oricine se înalta pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereste pe sine se va înalta”, dupa cum ne învata Adevarul cel Vesnic – Hristos (Luca 18, 14).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p.

 

 

 

POTIRUL

- Sfantul Teofan Zavoratul -

 

          Iata paharul Înfricosatului Tau Sânge, plin de lumina si de viata. Daruieste-ne pricepere si luminare, ca sa ne apropiem de el cu dragoste si cu sfintenia credintei, si sa ne fie nu spre osânda, ci spre iertarea pacatelor.

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 208.





NU ȘTIM CUM SĂ NE RUGĂM

- SF. SERAFIM POPESCU -

 

Cum ne rugăm?

Noi, creştinii, se cade să fim o armată a celor ce se roagă. Tocmai prin rugăciune se deosebeau creştinii veacurilor primare de păgâni şi astăzi se deosebesc credincioşii de necredincioşi. După cum e rugăciunea noastră, bună sau slabă, aşa e şi creştinătatea noastră.

Rugăciunea este o artă. Ea cere multă osteneală şi stăruință. Rugăciunea cere adunarea gândului, curățenie şi cuviincioasă pregătire. Tocmai ceea ce lipseşte multora astăzi. Lumea modernă, cu zumzetul ei, cu nerăbdarea şi nervozitatea ei, tulbură ceasul de rugăciune a bietului om căzut pradă aşa-zisei „civilizații”.

În graba dorinței noastre, uităm să cerem duhul adevăratei rugăciuni. De aceea, nu ştim cum să ne rugăm, nici ce să cerem. Din pricina cererii noastre nesocotite, pierdem duhul adevăratei rugăciuni şi tăiem zborul sufletului spre Dumnezeu.

Nu lăsa răul să crească, ci, din bună vreme, îngrijeşte-te să-ți împrospătezi puterile sufletului, veghind cu toată luarea aminte asupra vieții tale duhovniceşti. Căci orice boală, fie trupească, fie sufletească, se naşte mai întâi în minte.

Omul zis „modern” are atâta timp de lucru, de distracții, dar aşa de puțin timp închinat rugăciunii. Au fost timpuri când oamenii aveau o viață mai trudită decât avem noi, dar, oricât de ocupați au fost, şi-au ținut rânduiala rugăciunii.

 

Tăcerea lui Dumnezeu

Mâna lui Dumnezeu, Cel ce Se îngrijeşte de noi, nu se arată întotdeauna. Dumnezeu Se ascunde şi iarăşi ni Se descoperă în aşa fel ca noi să-L cunoaştem mai bine şi să simțim ocrotirea Lui în viața noastră. Tăcerea Sa îndelungată face să crească prețul cuvintelor Sale.

Când vine ziua în care mâna lui Dumnezeu lucrează, atunci ne mişcă sufletul în măsură aşa de mare, încât simțim mâna Sa puternică până în adâncul sufletului. În astfel de împrejurări de bine să păstrăm tăcerea şi să înmulțim rugăciunea. Suntem în fața Lui.

Tocmai în această credință stă măreția vieții noastre: Bunul Dumnezeu nu ne uită niciodată. Nenumăratele milioane de oameni care mor şi de care nimenea nu-şi mai aduce aminte de ei, sunt cunoscuți şi văzuți de Dumnezeu.

Sfințenia nu este o haină de sărbătoare, ci trudă de fiecare zi. Să fim deci ostenitori întru împlinirea poruncilor dumnezeieşti, socotind în fiecare zi ce avem de făcut ca păcatul să fie nimicit şi bunătatea (virtutea) să sporească întru mărirea lui Dumnezeu.

 

(Extras din Revista Atitudini Nr. 93, dedicată Sf. Serafim de la Sâmbăta)

 

 

 

VAZDUHUL PRIMAVERII

- Sfantul Inochentie al Odessei -

 

             Vazduhul primaverii osteneste întru împlinirea poruncilor dumnezeiesti. Câte înaripate noi nu primeste el în fiecare primavara în adierile sale! Priviti cum întreaga familie, ba înca si cei straini, ajuta si cu aripile si cu strigatele lor zborului slab al puisorilor neîncercati! Însa multe tari, din pricina asprimii climatului, sunt sarace în timpul iernii întru multimea locuitorilor vazduhului. Spre împlinirea acestei lipse, la începutul fiecarei primaveri, aduse de o putere nevazuta, vin în aceste tari nenumarate cete de înaripate, spre a umple locurile cele lipsite. Ele strabat departari uimitoare, trec peste munti si peste mari, dar întotdeauna izbutesc a sosi la vreme si într-un numar destul de mare, atât cât trebuie, ca praznuirea cea mare a naturii sa nu ramâna fara oaspeti. În sfârsit, si acele înaripate care petrec iarna împreuna cu noi, odata cu sosirea primaverii primesc oarecum puteri noi. De unde pâna acum erau tacute si retrase, deodata devin gurese si zgomotoase, ca si cum ar vrea sa atraga privirea tuturor. Cautând la toate acestea, cum sa nu ne aducem aminte de atotputernica porunca a Facatorului: „si pasarile sa se înmulteasca pe pamânt!” (Facere 1, 22)

 

Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 28-29.

 

 

 

 

CONSTIINTA CURATA

- Sfantul Sofronie Saharov -

 

           Numai cei care s-au apropiat de focul ceresc cu frica si cutremur, ajung sa cunoasca darurile cele mai înalte ale lui Dumnezeu; cei care-si pastreaza statornic în inimile lor o parere smerita despre ei însisi, care îsi pastreaza o constiinta curata nu numai fata de Dumnezeu, dar si fata de semenii lor, fata de animale – chiar si fata de lucrurile materiale produse de munca oamenilor, îngrijindu-se de întreaga creatie.

 

Sfantul Sofronie Saharov, Rugaciunea și experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 171

 










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu