duminică, 28 februarie 2021

MIHAI EMINESCU - VISUL DOCHIEI si OŞTENII NOŞTRI (recenzie)

 



VISUL DOCHIEI,

POEM ÎNTR-UN ACT.

- OŞTENII NOŞTRI.

COMEDIE (?) ÎN TREI ACTE

 

Piesele Visul Dochiei şi Oştenii noştri le datorim penei d-lui Frederic Damé. D-sa au mai comis până acuma scrieri dramatice ,,originale", care însă, stingându-se de mult de moarte bună, credem a putea face abstract de la ele, de vreme ce uitarea, în care au căzut cu drept cuvânt, e o critică mai bună decât ar putea fi aceea a penei noastre. Apoi, chiar dacă ne-am fi luat osteneala de-a face cu draga inimă pomelnicul celor morţi, totuşi n-am prea fi avut ce sa spunem în rău sau în bine. D. Frederic Damé ca om are calitatea de a crede ca proprietatea literară se stinge dincolo de marginile Franţei. Sosit la noi si având, se vede, în geamantan câteva piese franţuzeşti, le-au supus unui tratament pe care au avut ocazia de a-1 învăţa în chiar ţara noastră. D-sa s-au folosit de lecţiile marelui autor naţional, a aceluia care este Ponsard, Tacitus si Max Müller al României într-o persoană, istoric, arheolog, autor dramatic, prelector la Ateneu, academic, profesor de universitate, director de liceu privat etc. etc., care fiind dus la congresul arheologilor ca delegat tocmai la Stockholm şi-au îndeplinit delegaţiunea trimiţând lista de bucate de la banchet, cu un cuvânt d. Damé au avut de la cine învăţa meşteşugul de a deveni autor fără de a fi învăţat carte, poet fără a fi poet, profesor de universitate fără a şti să scrie şi literal român fără a şti româneşte. Asemenea adunări de mărimi algebraice se fac multe la noi. Astfel de ex. să ia numele unei vechi şi vestite familii boiereşti din Moldova, câteva piese din Lope de Vega, bucăţi de filologie de ale lui Ascoli şi vedem cum din Cozmiţa iese la lumină cu totul altceva. Dar, în sfârşit, trebuie să ne bucurăm. Românii, coborâtori ai romanilor, sunt naţie cuceritoare, trebuie deci să se bucure de achiziţia oricării bucăţi de pământ bulgăresc, chiar daca aceasta s-ar prezenta sub forma foarte modificată de strănepot al lui Traian. Prin urmare de ce oare Balzac, Sardou ş. a. adunaţi la un loc n-ar suna pe româneşte: Damé? Traducere liberă, foarte liberă, dar oare nu trăim în ţară liberă? ,,Patrie"! se chiamă pe româneşte ,,Mihnea cel Rău", ,,Mercadet" = ,,Gheşeftarii", Balzac + Sardou + x + y = Damé; Lope de Vega + Goldoni + Ascoli + listă de bucate + vornicul Grigorie Urechi = Cozmiţa. Noi într-adevăr nu ştim pe cine să admirăm mai mult, pe d. V. A. Popovici sau pe d. Damé? Pe maestru sau pe elev? Noumenon sau phenomenon? Prototipul sau clişeul? Odată ne-ntrebam cu uimire: Şi cine oare-n lume să poată sta păreche Cu-al geniilor geniu, cu Popovici- Ureche? Dar astăzi am găsit perechea şi n-o mai căutăm. E d. Damé. D-sa e un tânăr inteligent şi pricepe oamenii, înţelege veacul în care e astăzi România. Căci nu toate ţările Europei trăiesc în acelaşi veac. Anglia putem zice ca e-ntr-al douăzecelea, Austria într-al douăzeci şi nouălea, adică în veacul făgăduit de Biblie jidanilor, unde se zice ca ei vor stăpâni pământul. Dar fiindcă România merge totdauna în fruntea civilizaţiei, fiindcă unitatea Germaniei şi a Italiei nu-i nimic mai mult decât simplă imitare după unitatea noastră, revoluţia franceză — imitaţia revoluţiei lui Horea, constituţia franceză — o imitaţie a constituţiei noastre, Göthe — ciracul lui Văcărescu, Thiers — un clişeu a d-lui C. A. Rosetti şi Gambetta — îngânarea vie a d-lui Fleva, de aceea ,,România" trăieşte în veacul cel mai înaintat, în veacul de apoi, spre venirea lui Antihrist. Cuvintele însemnează astăzi tocmai contrariul de ce însemnau odată, cel nebun trece de cuminte şi cel cuminte se ia drept nebun, cel învăţat trece de carne cu ochi şi viceversa, autorii trec drept plagiatori şi plagiatorii drept autori, cel cinstit e hoţ şi hoţul cinstit, averea trece drept furt, furtul drept avere. Pe de alta parte oricine are dreptul de a presupune că e şi o ţară sălbatică, unde nu se mai controlează nimic, şi fiindcă cine vine să facă negustorie cu pălării din Paris poate să ia asupra sa şi misiunea de a civiliza capetele pe care acele pălării se vor aşeza, să puie paie în căpăţâna acoperită cu paie şi să introducă cultura ,,picantă" în sălbatecul popor de la Dunăre; de aceea e foarte natural ca cineva să caute glorie când o poate căpăta aşa de ieften. Modul de a deveni mare e scurt. Iei o scriere franţuzească, ştergi titlul şi scrii altul, ştergi numele autorului şi pui pe al tău. Apoi deschizi cartea : unde vezi Jean pui Toader, unde vezi Ana pui Safta şi s-a mântuit, eşti deja autor. Îţi mai rămâne s-o pui pe româneşte, pentru care treabă rogi pe un prieten si opul e gata. Bună glorie — şi nu-i scumpă. Această precuvântare nu ni s-au părut de prisos pentru a şti în ce mediu intrăm când vom vorbi despre nouăle producte ale muzei d-lui Damé. 6 Piesele amândouă au fost aplaudate de public şi chiar nici nu ne îndoiam de aceasta. Dar cu ce preţ oare? Visul Dochiei este o tarara lungă de declamaţii asupra lui Ştefan, Mircea, Mihai Viteazul, care se sfârşeşte prin defilare de dorobanţi şi vânători. Am urmărit cu atenţie toată declamaţia şi, o mărturisim cu plăcere, n-am aflat o singură idee originală care să nu fi fost cuprinsă în primul Bucureşti a „Telegrafului" ,si a ,,Reformei" ; de nicăieri nu răsare icoana caracteristică a vremilor trecute, n-am auzit nimic decât istoriile ce ni se spun de sute de oameni cari nu ştiu istoria. Niciodată nu ne-am adus aminte mai cu vioiciune de zisa lui Gothe : „ceea ce numiţi spiritul vremilor nu este decât spiritul acelor domni în care vremile se oglindesc". Rea oglindă. Ceea ce ne-a înduioşat însă până la lacrimi este rara gratitudine cu care se pomeneşte de armată, făcându-o chiar să defileze în persoană, fără ca să se pomenească cu un cuvinţel de creatorul ei, de acela a cărui viaţă pare consfinţită acestei unice grije, de M[aiestatea] Sa Domnul. Se vorbeşte de vitejia armatei, nicăiri însă că cu aceeaşi vitejie Domnul însuşi s-au espus focului duşman şi că ghiulele zburau împrejurul capului SĂU. Republicanismul nu poate merge departe. A doua piesă, Ostenii noştri, consistă din următoarele peripeţii şi conflicte cumplit de dramatice. Un ofiţer asupra însurătorii pleacă la război. Mai întâi ia adio de la tatăl său şi plâng, apoi ia adio de la iubita sa şi plâng, apoi de la mumă-sa şi plâng, în fine de la tot personalul piesei şi plâng. Actul întâi. Actul al doilea are două scene. În cea dintâi ofiţerul scrie acasă. În a doua are ziua nămiaza mare o viziune şi începe un atac turcesc cu mult foc de puşti şi s-au mântuit. Al treilea act se petrece la ambulanţa din Turnul Măgurele. Vine un soldat rănit din ale cărui vorbe se poate deduce că ofiţerul a murit, iubita plânge, află tatăl şi plânge, află mama şi plânge şi mai râu, află toţi şi plâng. Dar iată că armata se întoarce glorioasă în ţară (întoarcere pe scont, înainte de a se fi întors) şi ofiţerul asemenea, teafăr şi sănătos. Plânset general şi defilare de trupe; cortina cade impresionată până la lacrămi. Şi aceasta-i dramă? Dar să zicem că prin multele sale piese bune d. Damé ar fi câştigat dreptul să ne dea una rea. S-o zicem, deşi nu admitem. Este permis ca un scriitor rău să se folosească de nenorocirile ţării pentru a atrage pe public la ... panoramă? Este permis ca un război, nesfârşit încă, să fie pus pe scenă, pentru ca agitaţia naturală a publicului să dea salve de aplauze pe care autorul în împrejurări normale nu le merită? Dar la Gorni Etropol, la Bivolari, la Plevna, la Rahova comedie se joacă? Soldaţii, cari sunt meniţi poate a merge în foc, sunt aduşi pe scenă, pentru ca, spre petrecerea publicului, să-şi arate meşteşugul, ca gladiatorii vechi. Plaudite Quirites! Limba traducerilor e bună şi jocul artiştilor era de un avânt demn de piese mai bune. Publicul aplauda cu mare zgomot şi defilările dorobanţilor şi vânătorilor. Ca observaţie finală adăugăm că bucăţile de muzică la sfârşitul Visului Dochiei erau frumoase, numai nu eroice. Cântecul soldatului era sentimental, corul cu mult sopran, numai pe la capăt am auzit câteva acorduri mai adânci, de caracter religios. Rele sau bune, ca text, cântecile de la urmă cereau un avânt eroic, care putea culmina apoi în acorduri religioase. Dar avântul a lipsit, ceea ce însă nu ne opreşte de a recunoaşte pe deplin frumuseţea muzicei, deşi caracterul ei nu era propriu scenei în cestiune.

[12 noiembrie 1877]

MIHAI EMINESCU

 

Manuscris dintr-o EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE UN COLECTIV DE CERCETĂTORI DE LA MUZEUL LITERATURII ROMÂNE







Florin Șinca - Apel de seară

 



Apel de seară

Florin Șinca, fost comisar-șef în Inspectoratul General al Poliției Române

28 Februarie 2021

 

 

„Nu trebuie să fii trădător pentru a pierde un neam; e suficient să fii nepriceput” (Nicolae Titulescu)

 

S-au împlinit peste 31 de ani de când ne căutăm calea noastră de români. În țară, ori aiurea. Suntem furați de vrăjmașii din afară, dezbinați și prigoniți, suntem săpați de hoții pripășiți în țară. Sunt chiar în bătătura noastră, iau decizii pentru noi și ne vând fără să clipească. Ni se insultă simbolurile naționale, suntem batjocoriți de aproapele nepriceput, aproape am ajuns o colonie. Sunt peste 31 de ani de înălțare și cădere, de trădarea politrucilor și de lupta românului de rând, peste 31 de ani de când ni s-a rescris istoria.

 

Am suferit cum ați suferit majoritatea dintre dumneavoastră, care aveți simțire de român. Am văzut lașitatea și trădarea, prostia și necinstea, țara jefuită, „lucrată”, dusă pe marginea prăpastiei. […] Dar, cu durere a trebuit să constat că mulți dintre patrioți, din nepricepere, iau cărămizi, în loc să pună. Am văzut că […] (patrioții - n.r.) sunt ținte în mișcare, am avut informații și am zărit lucrătura, sistemul de crimă organizată și-a activat lefegiii. Au apărut atacurile „intelectualilor publici” și ale iudelor.

 

Așa că, a rămâne cârcotaș pe margine, socotind că totul e o mizerie generală, căutând un lider ideal și-o utopie politică ar însemna lașitate față de urmașii mei, față de colegii din Poliție și față de Neam. Peste ani, cum aș fi răspuns, la întrebarea copiilor: „Tu tată, ce-ai făcut?”. Până la urmă, deznădejdea e arma necuratului, nu există democrație fără partidele politice, iar sistemele sunt schimbate de oameni.

 

Am cunoscut politica dinainte de a-i trece pragul; din sute de volume, din pildele istoriei și dosare de arhivă, din discuții cu oameni și mass-media. Pentru cei care nu mă cunosc: sunt un ofițer țăran. Am trecut de 50 de ani și eu n-am știut decât de carte și de muncă. Uneori am mai și răbdat, pentru a face un teanc de volume, de articole și filme documentare. Despre neam și sat, mănăstiri și profesiunea mea de polițist.

 

Eu am rostit un jurământ de credință față de țară. „Jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții!”. […] Am făcut acest pas (intrarea în politică - n.r.), pentru că l-am socotit drept unul ultim, de asfințitul vieții. Dar am văzut slăbirea instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională. Intru să izbândesc, nu să mă revopsesc în altă culoare politică. Intru pentru cei mai mulți, care nădăjduiesc. Nu mă mut, nu mă schimb, nu abandonez, că o să-mi bateți obrazul. Am intrat pentru că văd și știu și am intrat să fac.

 

Pentru cei care mă cunosc: eu nu devin otreapa politicienilor, ci mă alătur unei doctrine, unor oameni, unor principii și unor țeluri în care cred. N-am intrat  să mă căpătuiesc, ci să fiu santinelă. Patriotismul nu înseamnă o gașcă de spoliatori, este necesitatea, este reacția așteptată de omul de rând la mizeria care ni s-a picurat în suflete atâta amar de ani. Ca români, am fost insultați în propria bătătură. Creștinește, am întors și celălalt obraz. Acum nu se mai poate!

 

Înțelegeți oameni buni: nu că s-ar sprijini Patria pe un biet ca mine, dar dacă mai rămânem nepăsători, ne fuge țara de sub picioare și va rămâne doar o palidă amintire, un contur de hartă și nici acela, iar noi vom continua să ne sfâșiem cum fac fiarele pădurii, să ne împrăștiem ca potârnichile în lumea largă. Urmașii ne vor ocărî.

 

După ce-am servit cetățeanul cu cinste și devotament, vreme de 30 de ani, cât am activat în instituții care asigură statalitatea României, am avut reușite, dar am simțit și furia nedreptății. Am văzut furt, ilegalitate, călcare de drepturi. Am văzut neputința sistemului ocupat de mafioți transpartinici. Cel mai grav este că am văzut slăbirea unor instituții de bază ale Țării Românești și n-am putut face nimic. Mi-am dat seama că nu pot fi bine înarmat decât fiind aici. Există o limită a răbdării, a omeniei și bunului simț.

 

De ani de zile stau de veghe în bocanci, ca santinela. A venit vremea să mă ridic. Tot de santinelă voi sta, dar dotat cu alte arme. Prețuiesc legea. Ce încep, isprăvesc. Am intrat să lupt. Nu din oportunism, ci din convingere neclintită. Nu intru la putere, ci în opoziție. Nu intru la vreme de pace, ci văzând cum sunt loviți din toate direcțiile. Ne știm dușmanii; să vedem cum vom convinge „prietenii”.

 

Am în față chipurile bunicilor mei ca niște icoane. Am în față credința neclintită a mamei mele și hărnicia fără seamăn a tatălui meu. Am în față făcliile nestinse, personalitățile uriașe care mi-au marcat gândirea. Aș păta memoria strămoșilor transilvăneni, care au ales bejania în locul lepădării credinței creștin-ortodoxe și cu care o să-mi amestec oasele în cimitirul din satul Pietriceaua. Cât timp îmi mai bate în piept o inimă de român, mi-ar fi rușine de cei care mă cunosc. Ei vor fi judecătorii necruțători ai faptelor mele.

 

Români,

 

Știu că pe unii îi voi pierde, pe alții îi voi păstra, iar pe cei mai mulți îi voi alătura cauzei drepte a țării. Am o datorie de împlinit, o credință de străjuit și-o onoare de respectat. Am stat drept până acum. După ce trec prin politică, voi sta în fața Mântuitorului tot drept. În fața Neamului și a Sfintei Cruci, în fața tradiției strămoșești batjocorite de neisprăviți, vă chem să-mi fiți alături […] în România întregită în hotarele istorice. Nu în clevetiri, ci în fapte pentru Țară. În cuget și în simțire. Nu în vrajbă, ci în Unire.

 

Jur, cum am jurat pe drapelul sfânt al țării, să fiu dulăul ciobănesc de pază, iar nu lupul în blană de oaie! Intru (în politică - n.r.) să izbândesc. Iar de va fi să nu, mă voi prăbuși, voi muri, dar nu mă voi încovoia!

 

Doamne ajută!

Colonel Florin Șinca

București, 18 februarie 2021

P.S. Nu am scris „colonel în rezervă”. Un ostaș român trece în rezervă doar când i se cântă „Veșnica pomenire!”

 

Notă - adaptare după textul original; pentru evitarea oricăror interpretări au fost ignorate referirile la vreun partid politic[1].

 

-----------------------------

[1] Sursa - Unul dintre ofițerii de elită ai Poliției Române din ultimii 30 de ani s-a înscris în AUR: Intru să izbândesc. Iar de va fi să nu, mă voi prăbuși, voi muri, dar nu mă voi încovoia | R3Media - 19 februarie 2021








Teo Palade - Să fii bătrân în țara mea

 



Să fii bătrân în țara mea

Teo Palade

28 Februarie 2021

 

 

În ţara mea, bătrâneţea  a încetat a mai fi o stare fiziologică. A devenit o infracţiune.

 

În ţara mea, s-a stabilit prin legea pensionării că pentru bătrâneţe trebuie să fii pedepsit. Şi aşa se şi  întâmplă. Nu este departe vremea când, prin decizie a parlamentului, Codul Penal va fi completat cu un capitol prin care bătrâneţea va fi penalizată. Cartea Pedepselor adaptându-se astfel realităţii de fiecare zi.

 

Odată ajuns la vârsta bătrâneţii, vârstă  pe care nu o ştii, întrucât nici ea nu este bine stabilită, schimbându-se periodic  în funcţie de dispoziţia de moment a preşedintelui statului, a primului ministru ori a stării de plictis a celui care numără voturile din parlament, ai devenit în mod definitiv  altcineva. Viaţa ta de până atunci nu mai contează. Este declarată, oficial, nulă.

 

Tot ceea ce ai oferit societăţii în nenumăraţii ani de muncă nu mai este important. Nu mai contează. Întrucât tu, Ionescu ori Popescu, nu mai eşti tu, cetăţeanul acestei ţări. Devii o cifră. O cifră într-un sistem care are ca principală preocupare să te extermine. Oficial, se numeşte „ieşirea din sistem”. „Ieşire” care trebuie dusă la bun sfârşit. Pentru tine,  cu maximă durere, umilire şi înjosire. În aşa fel, încât moartea să ţi se pară o uşurare.

 

Nu mai ai voie să lucrezi. Deoarece, pentru asta ar trebui să fii plătit. Iar statul nu-şi poate permite să irosească bani pentru  un bătrân. Nu poate remunera  un condamnat, deja,  la disparitie. Dintr-o persoană onorabilă, profesor, medic sau ofiţer, inginer ori muncitor, ai devenit un asistat social. O povară pentru societate.

 

Dacă ţi se „dă”  o pensie, statul o numeşte „asistenţă” şi nu va reprezenta în nici un caz returnarea sumelor pe care tu le-ai plătit statului într-o viaţă, tocmai pentru a avea cu trăi la bătrâneţe. Nu.  Pensia este socotită a fi  o pomană. Oferită strict din bunăvoinţa   conducătorilor ţării. Ţi se va spune că tu, bătrânul, nu mai ai nici un drept din moment ce statul nu mai are bani. Că banii pe care tu i-ai plătit, lună de lună patruzeci de ani, s-au dus demult. Guvernul nu i-a mai găsit în bugetul pe care l-a moştenit. Deci, nu mai  sunt! Ce-i aşa greu de înţeles? Şi, dacă ai avut neşansa de a ajunge azi  bătrân, eşti plătit din mila celor care muncesc acum. Iar dacă aceştia nu au de unde să-ţi dea, ei fiind puţini iar cei ca tine mulţi, e treaba ta. Nu a statului. Dar,  fiind democraţie, poţi alege. Să mori de foame, să te sinucizi, să stai cu zilele la cozile pomenilor primăriilor mai miloase sau să pleci în lumea largă. Să te „descurci”, prin forţe proprii.

 

Statul are acum ca principală preocupare restructurarea sa. Care nu are nici o legătură cu tine, bătrânul neputincios. Ba din contră!  Prin chiar existenţa ta îl încurci şi îl întârzii în edificarea măreţei sale opere. Statul este ocupat.  Taci şi spune mulţumesc! Atâta are, atâta oferă. E simplu. Ca bătrân, în ţara mea nu mai ai voie să te îmbolnăveşti. Dacă ai facut-o, este pe riscul tău. Deoarece  boala ta este o povară în plus pentru stat. De unde bani pentru medicamentele tale? De unde bani pentru spitalizare? De unde bani pentru plata medicilor ori  pentru  actul operatoriu? Trebuie să înţelegi evidenţa! Că nu mai sunt bani pentru supravieţuirea ta. E boala ta, e viaţa ta, te priveşte personal. Nu amesteca statul în problema asta.

 

Ai dat bani, ani îndelungaţi, pentru asigurările de sănătate? Ţi s-a spus că vei avea bătrâneţea asigurată? „Ţeapă!”, ca să folosesc o vorbă dragă preşedintelui.  Banii aceia s-au dus şi ei! Acum statul nu mai are fonduri pentru sănătatea ta. Deci, să fii sănătos!

 

Sunt mult mai multe de spus despre cum este să fii bătrân în ţara România. Iar eu  sunt deja   prea bătrân ca să le pot enumera pe toate. Mi s-a terminat şi pasta din pix… Mi-e ruşine, dar trebuie să vă spun.  Este ora două, dimineaţa. Scriu în stradă. Sunt aici de două zile şi două nopţi. La coadă pentru ajutoare U.E. Împreună cu alţi o mie de bătrâni.  Merită! Se dă zahăr. Şi făină şi ulei. O să avem ce mânca, vreo câteva zile.

 

E frig. Îngheţ şi mă tot întreb: „Unde o fi ţara asta, U.E.?” Că m-aş muta şi eu acolo. Văd că are bani pentru bătrâni. Şi poate  este şi mai cald…

 

P.S. Am scris textul cu zece ani în urmă[1]. Citindu-l acum, el pare scris ieri. Nimic, dar nimic, nu s-a schimbat pentru bătrânii țării. Aceiași bătaie de joc, aceleași minciuni, aceiași ipocrizie! Lipsesc ”ajutoarele” date de UE și împărțite de primării, de cele mai multe ori pe ochi frumoși.

 

------------------------------

[1] http://teopal.ro/index.php/2010/11/11/sa-fii-batran-in-tara-mea/







Maria Diana Popescu - Cel mai mincinos şi parşiv guvern din istoria Romîniei

 



Cel mai mincinos şi parşiv guvern din istoria Romîniei

Maria Diana Popescu

28 Februarie 2021

 

Cînd mă gîndesc la Cîţu, la deficitul bugetar de peste 10%, şurubărit în calitate de mecanic al finanţelor în 2020, la imaginea lui gonflată de presă, în spatele căreia stau conduita infracţional-bancară, împrumuturile uriaşe şi procesul pe care Ministerul Finanţelor (condus nu demult de acesta) îl are cu tatăl său, mă apucă furia. Miza sînt cei 11,6 hectare de pădure în Voineasa, lîngă pîrtia de ski, în valoare de 12 milioane de euro, retrocedaţi părinţilor lui Cîţu. În acest scop, ajutat de Ludovic Orban, Cîțu a desfiinţat Direcţia din Ministerul Finanţelor, chiar prin hotărîre de guvern, pentru că-i dădea bătăi de cap tatălui său. Şi n-a dat nicio explicaţie! N-a fost tras la răspundere!

 

Nu există nicio direcţie discernabilă în programul de guvernare P.N.L. U.S.R.-ul e, oricum, varză alterată, marca Soroş. După ce în 2020, Guvernul Orban a bătut recordul la îndatorarea României, Guvernul Cîţu a început anul cu împrumuturi de miliarde lei, la dobînzi de 15 ori mai mari decît alte state UE. Partidul lui Iohannis a împrumutat ţara pentru 100 de ani! P.N.L.-ul Brătienilor, confiscat de urmaşii lui Băsescu, iar acum, de către K.W.I., n-are niciun program de guvernare! Are un baron local la Sibiu, care nu poate fi numit om de stat, ci excursionist pe banii statului, cu rucsacul plin de minciuni electorale şi un paroxism al sărăcirii populaţiei, al jafului naţional, discordiei, corupţiei şi criminalităţii economice. Un paroxism al lipsirii de linişte socială, de bunăstare şi pace internă. Cum să nu te înfurii pe acest partid de sub aripa lui Iohannis, ca pe un criminal în serie care a ucis speranţa de mai bine a României, siguranţa şi independenţa, partid care  creat o prăpastie între România reală şi România politică?! Nu-i uşor să trăieşti într-o astfel de societate lichidă (lichefierea valorilor este programată) - un neotribalism, în care şi istoria şi-a pierdut cursul firesc şi cel didactic, asaltată de emergenţa corupţiei şi conflictelor de toate tipurile.

 

Corupţii sînt plantaţi în mod special la putere, ca mai apoi să devină uneltele lor şantajabile în alchimia corupţiei. Să ne amintim că Trump a punctat în repetate rînduri că Biden e un politician corupt, îmbogăţit de pe urma funcţiei. Hard drive-ul cu toată corespondenţa dintre Hunter Biden, fiul său, şi personaje cheie din China, Ucraina, Rusia, România, ţări din care au luat şpăgi uriaşe, a fost făcut public şi dovedeşte corupţia şi hoţia familiei Biden, acest cimpanzeu care nu are nici sănătatea şi nici minţile acasă ca să conducă o Americă… În spatele C.I.A., se pare că cel care  conduce de fapt şi de drept S.U.A., ar fi nimeni altul decât fostul preşedinte Obama. Împreună menajează, din motivele lor, corupţii, cum la noi, a fost cîrdăşia S.R.I.-D.N.A., în vremea lui Koveşi, din care au rezultat morţi suspecte, zeci de victime nevinovate, jonglerii criminale, finalizate cu promovarea şi protejarea lui Koveşi, care a arestat pe cine a dorit, pe cine i-a stat în cale, în buna tradiţie a Tătucului Stalin, a lui Beria şi a Anei Pauker! Şi la noi, în ţară, personaje corupte folositoare S.R.I., propulsate în funcţii cheie ale statului, sînt acoperite şi de presa stimulată cu bani de guvernul lui Iohannis. Ironie amară, dar  marile companii producătoare de vaccinuri ar avea un profit imens dacă ar produce vaccinuri împotriva trădătorilor, corupţiei şi prostiei.

 

Unde este în tot acest timp opoziţia? Nae Caţavencu ne dă răspunsul potrivit: „Este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire!”. Ciolacu, „opozantul”, ar fi trebuit să dea de pămînt cu liberalii şi useriştii tăietori de lemne! Ar fi trebuit să lupte, la fel cum anticorpii apar şi luptă ca răspuns al organismului la boli. Omizile acestea pe crengile actualului guvern al lui Iohannis - cel mai mincinos guvern din istoria României -, apologeţi ai austerităţii, ai groazei, şi dinastiile lor, membri ai unei secte indestructibile, au dat startul huzurului propriu pe banii poporului, forţat să strîngă tot mult cureaua.

 

De ce nu are Cîţu bani de pensii şi salarii? Păi, Cîţu şi Orban, au făcut împreună, în 2020 împrumuturi la foc automat şi au plătit în avans americanilor echipament şi avioane de luptă la mîna a treia-degerate, care nu se pot ridica de la sol pe vreme friguroasă; au alocat peste 100 de milioane de euro pentru realizarea infrastructurii necesare unui proiect militar N.A.T.O. la Sibiu (oare de ce taman la Sibiu? Să-l apere pe K.W.I.?), aprobat pe tăcute, pe 16 aprilie anul trecut într-o şedinţă C.S.A.T., în timp ce românii era închişi în case de starea de urgenţă, iar alţii plecau la cules sparanghel nemţesc, „noaptea, ca hoții”. Vorbim despre înarmarea României  pe vreme de pace, fără acordul poporului, prin crearea Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (M.N.C.-S.E.), o structură de maxim interes pentru N.A.T.O., care are scopuri secrete majore, pe lîngă care avansează texte pentru creduli, cum ar fi: „coordonarea forţelor din cadrul prezenţei aliate din regiune, monitorizarea evoluţiilor din mediul de securitate, o mai bună integrare operaţională a forţelor aliate şi a forţelor unor parteneri strategici, la criză şi conflict”.

 

Într-o altă ordine de idei, în decembrie 2019, guvernul Orban a achitat 912,5 milioane lei către „Romatsa”, regia care dirijează traficul aerian din România, fraţilor Ioan şi Viorel Micula, -  prin suplimentarea bugetului Ministerului de Finanţe din Fondul de rezervă bugetară. Pe un alt palier de prietenie iohannist-austriacă, în februarie 2020, Guvernul Orban a emis Ordonanţa de Urgenţă care a fraudat bugetul de stat cu 320 de milioane de euro, băncile austriece „B.C.R.” şi „Raiffeisen Bank” fiind, astfel, scutite de returnarea către stat a sumelor fraudate în mod real, deşi o hotărîre definitivă a Înaltei Curţi prevedea acest lucru. La finalul lui septembrie 2020, datoria publică a României ajunsese la 451 de miliarde de lei, adică 42,9% din P.I.B. În decembrie 2019 datoria publică a fost de 373,6 miliarde de lei, adică 35,3% din P.I.B. Ministerul Finanţelor a mai împrumutat marţi, 9 ianuarie, de pe piaţa externă 2,5 miliarde de euro, adică 1,5 miliarde de euro pe 20 de ani şi 1 miliard de euro pe 9 ani. Numai aceşti vînzători de neam ştiu văile pe care s-au dus aceste împrumuturi!

 

Să încadrăm în ecuaţie şi pe noul Ministru al Sănătăţii şi falsul său tratat de vînare a conjuncturilor. Se ştie că şi el şi alţi factori de răspundere din domeniu beneficiază de profitul mascaradei cu imunizarea! Sugerez factorilor de putere să-şi vaccineze cu adevărat părinţii, bunicii şi proprii copii, nu de alta, dar e vorba de puterea exemplului. Noi ne-am cam săturat de seringile cu sau fără serul real de pe toate ecranele tv, de propaganda abuziv-ilegală pentru vaccinuri şi medicamente. Arafat ar trebuie să manifeste mai multă grijă faţă de clasa politică iohannistă, să-i vaccineze la timp, pentru că, nu-i aşa?, mai au mult de minţit, de manipulat, au mult de lucru în teritoriu, în frig şi în condiţii vitrege, în foame şi cu salarii minime pe economie!

 

Persoanele vîrstnice vor manifesta solidaritate faţă de politicieni, donîndu-şi doza de vaccin celor ce se rotesc de o interminabilă tranziţie în cele două-trei Palate.  Ştiu şi ei, mai bine decît mulţimea că, orice pandemie e programată printr-un protocol secret, cu dată fixă, număr de victime şi doze de vaccin obligatoriu de achiziţionat pentru fiecare stat. Companiile farmaceutice se gîndesc tot timpul cu dragoste la oamenii planetei, drept pentru care primim în dar (plătit, nu gratuit) aceste virusuri şi vaccinuri, soldate cu  Popamin, Gropamin şi Amin-Amin, care săvîrşesc minuni în visteriile lor.

 

La loc comanda, dragii mei! Amintiţi-vă de Cercelul străin care a infectat urechea sănătăţii româneşti cu gripa porcină! Toate decesele naturale din spitale în acea perioadă erau fals puse pe seama gripei porcine, pentru a întreţine efectul de panică în rîndul populaţiei, care trebuia să dea fuga la porţia injectabilă de mercur. Din psihoza cu „porcina” şi „aviara” s-a căpătuit rapid. Am văzut cu toţii cum prin sate umblau „extratereştrii” în combinezoane şi glugi albe, cu măşti pe faţă şi le săltau bieţilor români orătăniile din ogradă, ca să le gazeze în tomberoane. Aşa a ridicat Guvernul Boc cel mic de atunci piaţa de carne de pasăre, îmbuibată de antibiotice şi hormoni, a comersanţilor din afară,

 

Vaccinarea este parte a unei  politicii globale, ca neţărmurită grijă faţă de creşterea numărului de locuitori ai planetei. De aici, implementarea noilor „tehnici superioare”: vaccinarea contra pandemiei, „imunizarea” fetiţelor şi băieţeilor cu vîrste între 9 și10 ani, cică, împotriva cancerului, ca nouă directivă propusă în UE de Ursula, apoi, distrugerea sistemelor de sănătate, fluorurarea apei, toxifierea hranei cu diferite e-uri, proceduri experimentale, la care România aderă cu uşurinţă, graţie celor cărora le-am încredinţat ţara pe mînă. (Amintiți-vă de semnătura lui Cioloș pe criminalul „Codex alimentarius” al O.M.S.). În actuala criză pandemică deliberată, scopul vaccinării este unul singur. Nefiind ceva natural, incompatibil umanului, serul vîrît cu de-a sila, dar pe bani grei, aduce în timp, pe lîngă alte reacţii devastatoare, boli autoimune, paralizie, infertilitate, moarte.

 

https://www.art-emis.ro/editoriale/cel-mai-mincinos-si-parsiv-guvern-din-istoria-rominiei






Anusca-Doglan Elena - 1 MARTIE 2021 * O primavără cu sănătate si bucurii !!!

 



1 MARTIE 2021 * O primavără cu sănătate si bucurii !!!

1 MARTIE 2021 *

O primavără cu sănătate si bucurii !!!

Coordonator, prof. Anusca-Doglan Elena

Cercul de Dans Modern si Contemporan - PALATUL COPIILOR VASLUI.

 


























NISTOROIU - Schisme în sânul Bisericii Romane (partea a I-a)

 



Schisme în sânul Bisericii Romane

                                                     (partea a I-a)

 

                                                 GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

 

 

   „Biserica romană concepea în mod diferit duhul

   unităţii. Această concepere diferită a modului

   unităţii a provocat schisma, care avîndu-şi începutul

   în primele veacuri, s-a agravat cu timpul şi avansa pe

   măsura aplicării principiilor Bisericii romane, pînă a

   ajuns la ruptura totală din cauza pretenţiei papilor ca

   Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească

   să se supună episcopiei Romei.” (Sf. Nectarie de Eghina)

 

 

   Biserica Romei nu s-a zidit nici pe Jertfa Hristică, nici pe sacrificiul Apostolic, nici pe mucenicia şi adevărul Sfinţilor Părinţi, nici pe erudiţia harică a Scriitorilor Bisericeşti, ci pe sacrilegiul orgoliului, mândriei şi hegemoniei papilor-vicari.

 

   Aşadar, încă din primele veacuri Biserica latină a ales să păşească pe alte căi, căi contrare spiritului Apostolic şi armoniei Evangheliei lui Hristos, decât Calea – Adevărul – Viaţa, urmarea veşnică pe care merge Biserica Apostolică Ecumenică.

 

   Coborându-l pe Apostolul Petru din ceata cerească a Apostolilor, nelegitim pe Scaunul de Episcop al Romei, i s-a uzurpat conferirea apostolică dată de IISUS.

 

   Truda, zelul, misiunea, misionarismul, credinţa, jertfa şi dragostea Apostolului Pavel la Roma, vreme de doi ani pentru instituirea Bisericii Apostolice în Cetatea eternă, i-au fost furate de către latinii-ierarhi, punându-le în contul lui Petru, ca succesiunea apostolică să-şi poată consolida viitorul etern al Vicariatului pontifical. „A fost deci înlăturat Apostolul Pavel, cel care timp de doi ani s-a trudit la Roma şi a fost legat în lanţuri pentru ea, şi a fost adoptat Apostolul Petru, pentru primatul şi poziţia lui predominantă din Sfintele Evanghelii – potrivit concepţiei apusene.” (Sfîntul Nectarie de Eghina-Făcătorul de minuni, De ce Papa şi supuşii lui s-au despărţit de Biserica lui Hristos, Ed. Evanghelismos, Bucureşti-2011, p. 24)

 

   Primul ierarh latin care a răspândit neghina minciunii întâietăţii lui Petru în apostolie a fost succesorul său, episcopul Romei, Clement, care în Epistola către Apostolul Iacob – episcopul Ierusalimului, altă imixtiune „sacră” comisă asupra instituţiei Apostolice, fiindcă Apostolatul instituit prin chemare şi alegere de către Mântuitorul Iisus Hristos, înseamnă misionarism, înseamnă întemeietori de biserici, în vreme ce episcopatul este păstorire a bisericii unei cetăţi sau a unei eparhii. Diferenţa dintre cei doi apostoli – episcopi constă în aceea că Iacob s-a subordonat Bisericii lui Hristos, s-a considerat egalul confraţilor apostoli, în timp ce Petru s-a lăsat urcat de episcopii latini deasupra Ucenicilor lui Iisus, apoi deasupra Bisericii Romei, prin care se revendica prin cocoţarea sa, Biserica universală. „Să-ţi fie cunoscut, domnul meu, că Simon, cel care pentru credinţa adevărată şi cuvântul cel prea-statornic al învăţăturii a fost aşezat ca piatră de temelie a Bisericii...” (Epistola lui Clement către Iacob, ed. Dressel, Gottingen, 1853, cap. 1)

 

   Să reţinem că Chefa-Simon-Petru a fost şi piatră de poticnire. S-a lepădat de trei ori de Învăţătorul său - Mântuitorul Hristos cel torturat, el care îi făgăduise cu îndârjire viaţa întru apărare. Este adevărat că a fost reprimit în ceata Apostolilor de către Arhiereul Iubirii - Iisus, dar nu deasupra, ci în rând cu confraţii săi.

 

   Să luăm aminte însă: întreita lepădare este totuşi şi o cădere de trei ori!

 

   Căderea lui Petru s-a transmis apoi ereditar urmaşilor lui de la Roma, până azi.

 

   Istoricul-ierarh Eusebiu de Cezareea, ne avertizează că Epistolele lui Clement, nu erau ale lui Clement, ci erau „curat-murdar”, măsluite pentru a se instaura „Perioada lui Petru la Roma”, perioadă care în realitate n-a existat. Însuşi Petru adevereşte acest lucru în epistolele sale, cu osebire în prima: „Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc împrăştiaţi printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia şi în Bitinia...”(1 Petru 1, 1-2)

 

   În Istoria sa, Eusebiu de Cezareea, menţionează faptul că: „Iar Linos, cel amintit ca fiind împreună cu Pavel la Roma...” (Istoria bisericească, cartea a III-a, cap.4,9)

 

   Ulterior, vigilenţii latini au substituit numele lui Pavel, mentorul lui Linos, cu cel al lui Petru, chiar dacă nu există mărturii istorice privind propăvăduirea lui Petru la Roma. Unul dintre cei mai autorizaţi istorici ai Epocii Mântuitorului - Hristos, Apostolul Luca, în Faptele Apostolilor, relatează uimirea şi primirea lui Pavel de către locuitorii Romei: „Noi n-am primit din Iudeea nici scrisori despre tine, nici nu a venit cineva dintre fraţi, ca să ne vestească ceva despre tine. Dar dorim să auzim de la tine cele ce gîndeşti; căci despre eresul acesta (creştinismul) ne este cunoscut că pretutindeni i se stă împotrivă.” (Fapte 28, 21-22)

 

   Dacă Petru ar fi propăvăduit creştinismul la Roma înaintea lui Pavel, romanii convertiţi ar fi aflat câte ceva şi despre creştinism şi despre Pavel. Ori comunitatea creştină neexistând, confirmă nedeplasarea lui Petru la Roma. În Epistolele lui Pavel scrise la Roma, către Efeseni, Filipeni, Coloseni, Timotei (a doua), Evrei şi Tit, nu a semnalat numele şi deci nici prezenţa lui Petru în Cetatea eternă.

 

   Medicul-Apostol Luca, îşi încheie Faptele Apostolilor, astfel: „Iar Pavel a rămas doi ani întregi în casa luată de el cu chirie, şi primea pe toţi care veneau la el, propăvăduind împărăţia lui Dumnezeu şi învăţînd cele despre Domnul Iisus Hristos, cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică.” (Fapte 28, 30-31)

 

   Tot Eusebiu de Cezareea, precizează că în al doisprezecelea an al domniei lui Domiţian, episcopului Anacletus, care a păstorit Roma doisprezece ani, „i-a urmat Clement.” (Eusebiu, Istoria bisericească, cartea a III-a, 15)

 

   Domiţian i-a urmat fratelui său Titus în anul 81. Adunând anul 81 cu cei 12, ajungem la anul 93, când a urmat al treilea succesor al lui Petru, Clement. „În ciuda acestor date, după apuseni, şi acesta a fost hirotonit de către Petru (care parcă după cum ştim plecase... în anul 66..., unde? n.a.). Acestea sînt bazele pe care se sprijină primatul papal – măsluirile.” (Sfântul Nectarie de Eghina, op. cit., p.48)

 

   Vigilenţii Romei, erijaţi în purtătorii destinelor lumii, şi ai mântuirii omenirii au născocit epistolele clementine, printr-un fals grosolan, specific lor, pentru a pune piatra – Petru de temelie a Primatului Apostolic, a infailibilităţii papilor, cărora le garanta apoi şi stăpânirea universală a Bisericii. „Cerinţa Papei de a fi recunoscut de toţi drept capul canonic şi conducătorul legiuit al Creştinătăţii este fără fundament şi nu se sprijină pe adevăr, fiindcă Bisericile vechi Îl recunoşteau drept Cap şi Conducător al Bisericii pe Hristos (Efeseni 1, 22) şi pe nimeni altul.”

(Anastasie Diomides Kyriakos, Istoria bisericească, Vol. 1, Atena, 1897, p. 161, 61)

 

   Bisericile vechi (sec. I-II) se călăuzeau după Evanghelia Mântuitorului şi după Tradiţia apostolică. Din secolul al II-lea, episcopul Romei s-a dorit urmaşul lui Petru, apoi Vicarul lui Hristos, pentru a ridica pretenţia la tronul de bazileu universal. „Această pretenţie arogantă a episcopilor Romei, care a provocat atâtea sminteli în lumea creştină şi care s-a făcut cauză a diverse schisme în sânul ei, a luat naştere în sufletele lor, deoarece erau episcopii Romei, stăpânitoarea lumii.”(Sfântul Nectarie de Eghina, op. cit., p.59)

 

   Pentru aceste pretenţii latinii l-au găsit pe Petru, şi l-au închipuit la Roma pentru a deveni cap al apostolilor, pentru a-l face Vicarul lui Hristos, pentru a-l înscăuna episcop în Cetatea cezarilor, pentru a-l cinsti ca întâiul conducător al primei Biserici, nevrând să recunoască însă faptul că la Sinodul de la Ierusalim, din anii 50, Pavel interzice jugul Legii lui Moise, pe care fariseii îl susţineau, alături de Petru - Chefa. „Dar unii din eresul fariseilor, care trecuseră la credinţă, s-au ridicat zicând că trebuie să-i taie împrejur şi să le poruncească a păzi Legea lui Moise.” (Fapte 15, 5)

 

   Să nu-şi mai amintească măsluitorii-vigilenţi de academica înfruntare-confruntare şi de magistrala mustrare a lui Petru în Antiohia, de către Apostolul Neamurilor - Pavel – cel a toată lumea?!

 

   Să fi uitat de vocaţia – misiune a lui Pavel - spiritul Evangheliei – cel fără de care Creştinismul ar fi rămas doar un fapt istoric al acelei epoci, nu însă şi o Biruinţă universală, pururea a Bisericii lui Hristos?!

 

    Pavel este pur şi simplu Apostolul... Pavel reprezintă unica autoritate apostolică; Evanghelia sa leagă întreaga Biserică şi el i-a dat orânduirea.” (August Franzen, Papstgeschichte Das Petrusamt in seiner Idee und in seiner geschichtlichen Verwirklichung in der Kirche, Ed. Herder, Freiburg im Breisgau, 1974, Herder Freiburg – Basel – Wien, p. 16)

 

   Petru travestit în Simon, apoi în Chefa juca rolul fariseului, când cu păgânii, când cu iudeii, când cu nimeni. „Şi, împreună cu el (Petru), s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încît şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar cînd am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa (Petru era creştinul, iar Chefa era fariseul n.a.), înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgînii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască, ca iudeii? (Galateni 2, 13-14)

 

   Prima tentativă şubredă de exercitare a hegemoniei universale a Bisericii Romei, considerată şi ca o primă schismă, ce se va prelungi apoi milenar, i-a aparţinut episcopului Anicet, dar a fost mistuit de duhul sfântului Policarp (60-155), episcop de Smirna, ucenicul Apostolului Ioan, care s-a pronunţat categoric în Epistola sa către ierarhul Victor şi către Biserica romană, concluzionând cu profetica expresie a marelui Pavel: „...Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decît de oameni.” (c.f. Eusebiu, Istoria bisericească, cartea a V-a, cap. 24)

 

   Altă schismă, sub o altă formă s-a concretizat în secolul al III-lea, când Corneliu, ales canonic episcop al Romei, modest, tare în credinţă, cu viaţă ireproşabilă a fost înlocuit cu preotul Novaţian, un individ şters, credul, mărginit, dar căruia i-au hotărât soarta - ascensiunea doi episcopi adversari lui Corneliu, aflaţi sub mirajul chefului unei petrceri dionisiace de dezmăţ. În ajutorul lui Corneliu a sărit confratele Ciprian al Cartaginei, spirit filosofic, genial, erudit retor, îndelung slujitor, un grande învăţător, care alături de ierarhii Antiohiei şi Alexandriei, printr-un sinod local l-au excomunicat pe Novaţian, reîntronizându-l pe Corneliu.

Ce Biserică a fost deci, superioară în acest conflict-schismă, Roma sau Cartagina?!

 

   În opera sa, Despre unitatea Bisericii, sfântul Ciprian, aduce argumente grele scripturistice precum că Biserica – Trupul lui Hristos este Una, al cărei Cap este Mântuitorul - „Un Domn, o credinţă, un botez. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi. Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos” (Efeseni 4, 5-7), că „slujirea episcopală este una, deşi membrii Bisericii au devenit numeroşi prin răspândirea credinţei”, că Dragostea este Temelia şi Stâlpul păstrării unităţii Bisericii, căci „în afara Bisericii nu este nici o mântuire!” - <<extra Ecclesiam nulla salus!>>, dar vicarii lui Petru, au ajustat-o prin celebra practică, aggiornamento în <<extra Ecclesiam Romanam nulla salus!>>

 

   Baluzius consemnează desluşit faptul că mai multe „mâini grijulii” s-a strecurat în textul Sfântului Ciprian, substituind şi adăugând cele dorite, în timpuri diferite, după mărturia lui Latinius, care a văzut cele 7 manuscrise ce se află la Vatican, din cele 34, care aduc referire la scaunul şi primatul lui Petru. (Filaret, Învăţătura istorică a părinţilor Bisericii, trad. din greacă de Neofit Paghida, vol. I, p. 212-213, Bulusii notae ad. h. librum in edit. op. Cypriani Venetiana 1728. Rigalti observationes ad. S. Cyprianum perq 162. Edm. Rucher, Defensio libri de Ecclesiastica potestate.)

 

   Episcopul Ciprian alături de confraţii lui în cadrul a două sinoade din Africa a hotărât ca ereticii care renunţă la erezie şi vor să revină în Biserică, să fie rebotezaţi. Episcopul Romei Ştefan, urmaşul lui Corneliu a luat foc, condamnând cele două sinoade şi cerându-i lui Ciprian să-i primească fără rebotezare. Ciprian, i s-a adresat trufaşului şi încăpăţânatului vicar, replicându-i că „Obiceiul fără adevăr, nu este decît vechea înşelare. Un episcop este dator să fie ascultător şi să nu înveţe doar el pe alţii, ci el însuşi să cerceteze şi să se lase învăţat în fiecare zi... Fiindcă nimeni dintre noi nu a fost aşezat episcop peste episcopi, şi nici pentru a-i sili pe fraţii lui să i se supună ori cu frică tiranică a-i face să i se plece.” (Dositei, Istoria Patriarhilor Ierusalimului, Biblioteca Greacă, 1, cap. 16. Concr. Carth. Cyprin ; L’ Abbe Fleury, Istoria bisericească, Paris, 1844, vol. I, p. 285; Cyprin, Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, vol. III, pars II, Vienna, 1871, ediţie îngrijită de Hartel)

 

   Îndemnul şi porunca Mântuitorului Hristos către Ucenicii Săi au fost imperative eterne: „Şi şezînd jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor! (Marcu 9, 35)

 

   Probabil că Petru - Vicarul lipsea atunci din ceată, sau probabil că în Noul Testament al latinilor supus aceluiaşi aggiornamento, porunca şi îndemnul, ca de altfel multe alte învăţături hristice ori norme divine lipsesc cu desăvârşire.

 

   „Pontifex maximus” - a fost aroganţa cezarilor romani de a se situa desupra tuturor monarhilor lumeşti, o pretenţie absolută până la geto-dacul Constantin cel Mare, mărire împrumutată de noii cezari ai Romei lui Petru - vicarii ai lui Hristos.

 

   „Pontifex maximus” – dublu veşmânt de slavă: cea lumească a împăratului şi cea spirituală a sacerdotului suprem, ce se adaugă astfel continuării Bullelor-schisme.

 

   Referitor la goana după titluri a confraţilor săi vicari, episcopul Grigorie I (590-604), s-a arătat destul de indignat, zicând: <<Nullus unquam hoc singularitatis vocabulum assumpsit, nedum privatim daretur uni, depito honore Sacerdotes privatentur universis>> - „nimeni niciodată nu a avut îndrăzneala de a-şi însuşi astfel de titluri, înţelegând că, dacă unul singur dintre episcopi ar vrea să iasă în evidenţă prin vreun titlu deosebit, acela i-ar vrea pe toţi ceilalţi episcopi lipsiţi de cinstea cuvenită.” (Doctrina despre tronul sacru al Romei în opinia Francilor)

 

   Împăratul Carol cel Mare, fiul regelui Pippin cel Scurt, ctitorul Statului catolic, la rândul său binefăcător al Romei, a stabilit că: <<Ne appellaretur Princeps Sacerdotum aut Summus Sacerdos aut aliquit ejusmodi, sed tentum Primae Sedis Episcopus>> - „niciodată (supuşii lui) să nu-l numească pe Papa Principe al episcopilor sau Vîrful Arhiereilor sau cu vreun alt titlu cu semnificaţie asemănătoare, ci să-l numească pe el episcop al tronului celui dintîi.” (ibid.)

 

   Principiul egalităţii Apostolilor instituit de Mântuitorul Iisus Hristos s-a transmis în principiul egalităţii milenare a episcopilor care nu poate fi abrogat de principiul inegalităţii instituit de dispreţul, mândria, trufia şi hegemonia vicarilor romani.

 

   Unitatea Bisericii Universale şi-a aşezat temelia în persoana Arhiereului absolutIisus Hristos, nu în persoana unui ucenic de-al Său, fie el chiar de piatră...

 

   Perceperea şi conceperea intenţionată a modului roman de unitate a Bisericii, nu întru Unul Domn, ci întru unul Chefa-Petru a provocat schisma încă din epoca primară a Bisericii, crescând cu vremea până la apogeu în Ruptura cea mare.

 

   Unitatea Bisericii Universale, care constă numai în unirea Apostolilor cu Iisus Hristos a fost consfiinţită pururea de Mântuitorul prin rugăciunea Sa străruitoare către Tatăl Său, prin care Ucenicii Săi primesc binecuvântarea divină, eternă:

 

   „Sfinţeşte-i pe ei întru Adevărul Tău; Cuvântul Tău este Adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru Adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una sîntem.” (Ioan 17, 17-22)  

 

   În veacul primar al Bisericii, când nimeni nu pomenea de primatul lui Petru, Apostolii au consfiinţit unitatea Bisericii pe egalitatea dintre ei şi pe dragostea lor reciprocă. Astfel, că la alegerea Apostolului Matia, toţi au fost de acord, toţi s-au consultat, toţi au propus doi candidaţi, toţi s-au rugat Duhului Sfânt şi toţi aruncând sorţii, votul l-a adus pe Matia în rândul lor. (Fapte 1,26)

 

   De asemenea la alegerea diaconilor, toţi apostolii şi-au chemat ucenicii, alegând dintre tineri şapte bărbaţi aleşi, plini de credinţă, de evlavie, de zel, pe care Apostolii prin rugăciune şi prin punerea mâinilor i-au uns diaconi. (Fapte 6, 6)

 

   În Epistola către Efeseni, marele Pavel arată că unitatea Bisericii se zideşte „pe temelia Apostolilor şi a proorocilor, Piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. Întru El, orice zidire împreună-alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfînt în Domnul. În care voi împreună sînteţi zidiţi, spre a fi locaş lui Dumnezeu în Duh.” (Efeseni, 2, 20-22)

 

   Mărturiile Scriitorilor şi Părinţilor bisericeşti din primele veacuri, privind unitatea Bisericii Apostolice nu pomenesc necăieri că Petru ar fi temelia Bisericii, ci Hristos.

   Iată ce spun doi dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai Bisericii, unul al Răsăritului, celălalt al Apusului.

   Origen (185-254), apologetul alexandrin în conformitate cu dogmele creştine a enunţat prin autoritatea sa incontestabilă, că „Biserica Sobornicească este Trupul lui Hristos cel făcut viu de Dumnezeu.” (Origen, Cartea a V-a, p. 48)

 

   Augustin (354-430), episcop de Hippona, mărturisea un secol mai târziu acelaşi adevăr, că „Biserica este Trupul lui Hristos, ale cărui mădulare sînt legate prin dragoste unele de altele şi de Cap.” (Spiridon Papagheoghiou, Unitatea Bisericii, studiu publicat de Liga Sfîntă în 1896)

 

   În primele veacuri creştine unitatea bisericească constituia baza frăţietăţii apostolice a cărei temelie era „o singură predanie a uneia şi aceleiaşi credinţe.” (De praescriptione haereticorum, 29, PL II.)

 

   Mai târziu, prin secolul al VI-lea episcopul Romei Pelagiu al II-lea, pierzându-şi răbdarea prin anul 587, s-a grăbit să păşească ca un papă ecumenic, uitând că Sinoadele ecumenice sunt doar un privilegiu imperial. „Tot sufletul să se supună înaltelor stăpîniri, căci nu este stăpînire decît de la Dumnezeu; iar cele ce sînt, de Dumnezeu sînt rînduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rînduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se împotrivesc îşi vor lua osândă.”

 (Romani 13, 1-2)

 

   Anunţându-l printr-o epistolă pe fratele Ioan al Constantinopolului, vicarul impunea dinastia lui Petru: <<Cum generalium synodorum convocandi auctoritas sedi apostolicae beati Petri singulari privilegio sit traditia>> - „să fie tradiţia ca sinoade generale să fie convocate prin privilegiul singular al autorităţii scaunului fericitului Petru.” (Epistola a 8-a, Migne PL I,XXII, 738; Pelagiu al II-lea, Epistola a 8-a ad Orientales, Concilia generalia..., ed. Binius Severinus, 1618, vol.II, p. 693)

 

   Prima caracteristică a Sinoadelor Ecumenice este întrunirea lor prin poruncă imperială. A doua este autoritatea fiecărui sinod de a analiza problemele de credinţă şi de a înlătura eresurile, întărindu-le prin hotărâri dogmatice. A treia caracteristică pune în concordanţă hotărârile dogmatice cu temeiul Evangheliei Noului Testament, iar ultima adună într-un glas Mărturisirea de credinţă şi toate dogmele emise pentru a le exercita, confirmând astfel unitatea Bisericii, infailibilitatea Duhului Sfânt, Care suflă şi călăuzeşte Biserica, precum şi expresia egalităţii ierarhilor în Sinod sau autoritatea tuturor în acel Sobor ecumenic, care dau dăinuire şi infailibilitate Bisericii Universale.

 

 

   28 Februarie 2021

 

   + Sf. Cuv. Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea

 

                      

                             




I.M.Gepianu - Mărțișoare, Mărțișoare,

 



1 MĂRȚIȘOR – 2021

Mărțișoare, Mărțișoare, pentu Mămici și Domnișoare!

*

Îngerașe învățătoare

 

Îngerașe învățătoare

Cu argint la aripioare

Cu ochi de mărgăritare

Și cu glasul cântător

Cu inimi pline de dor,

Să trăți ca mândrul soare

Să ne fiți luminătoare!

I.M.Gepianu

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira

”...O soție înțeleaptă lângă un suflet mare, o soție potrivită lângă

omul cu chemare este cel mai mare dar al lui Dumnezeu.

Nenumărați oameni înzestrați s-au pierdut, au fost înghițiți de

mediocritate pentru că au avut soții nesăbuite care i-au tras mereu

în jos. O soție aleasă, întotdeauna se face soclu pentru soțul ei pe care

îl ridică, îl ajută să stea acolo unde îi este locul în fața lumii”.

 

URARE:

”Să trăiți ca mândrul soare,

Să ne fiți luminătoare”.