Alexandra DOGARU - GÂNDUL ZILEI, 31 martie 2024

 

IOAN MICLAU-GEPIANU - FIRESC ȘI NEFIRESC

 

VERSURI PROVERBIALE

de Ioan Miclău-Gepianu

 

~*~

 

FIRESC ȘI NEFIRESC

Firesc e să te bucuri de viață!

Nefiresc e însă ca să ai,

Averi la care nu ai pus un fir de ață.

 

Firesc e să fim cu toții ca-ntre frați!

Nefiresc e să vă privatizați,

Cu tot ce de la Țară, necugetați furați.

 

Firesc este să ne iubim Altarul!

Nefiresc e să ne vindem Neamul,

Credința; zicând că-i dulce amarul.

 

Firesc e să iubim străbunii dragi

Și Limba ce ne-au dat-o!

Nefiresc e să uiți de câmpii cei cu fragi,

De Vatra Mioriței, să vinzi ce n-ai zidit,

Să vinzi și ogorul Țării de Ceruri dăruit!

Să uiți de Voievozii ce-n glia ta trăiesc!

 

Firesc e să te bucuri de viață!

Nefiresc e însă ca să ai,

Averi la care n-ai pus un singur fir de pai!

Să vă gândiți la Ion, la ”Ion” a lui Rebreanu!

Ca înger poate iar să vie;

Se-nvârte roata lumii, cum se învârte anu!

 

 

SECĂTURA COMUNISTĂ

 

”...Rămâi, rămâi în urma mea

Tu corb bătrân cu gura rea,

Zicea-i că-mi cânți când croncăneai;

Oh, secătură cum loveai

Cu pliscul pân la sânge.

 

Cu mult respect îmi dam silința,

Crezând că-n vorbă ai credința,

În schimb tu ponegreai cu sperjură și scrum

La altul pripășit în drum și te întreb, de ce?

 

De ce rănești un suflet bun,

Ce-abia porni pe-al vieții drum,

Eu sădeam flori, tu vorbe sterpe,

Purtarea ta e cea a unui șerpe

Când îl hrănești cu lapte.

 

Ți-e neagră inima și gândul,

Nu-ți ții de gelozii cuvântul,

Așa cum știm noi din strămoși,

În rele gânduri ți-s îngerii geloși,

O, fugi de-aici Satano.

 

Căci tu vei fi zvârlit aiurea,

Și blestemat de-apururea,

Căci cela ce strivește mâna ce-l ridică,

E veninos în inima lui mică

Și limba lui e unsă cu venin.

 

Și-i prea târziu să te mai miri,

De ale secăturii diabolice simțiri,

Când face burtă de boier, și-n dinți rupând

Frăția, prietenia și oricând

e pus pe dușmănii.

 

Întîi el lingușește cu linsul unui câine,

Apoi șoptește ca va vorbi și mâine,

Și-ar vrea o lume-ntreagă prietenă să-i fie,

Să aibă, el Satana, la cine să sfâșie,

Adevărul și-a lui frumos renume!

 

Dar unii zic că-i un nebun,

Să-l bagi în seama, la ce bun?

Atunci mă-ntreb și eu acum,

La ce la-și însoți pe drum,

Mai bine-l las pieririi

Și am plecat în lume, Biet Român!

 

SIMBIOZĂ

 

M-am înfrățit cu o rădăcină de gorun,

Trăia înfiptă-n glie,

Ămi trimitea prin frunze oxigenul,

Eu curățam de omidă frunza!

 

Puțină-i munca mea, am zis

Și am s-o ud cu rouă,

Dar pomul din afară mi-a adus un nor,

Îndesat cu apă ca fagurul de miere,

Și oxien ca să trăiesc în raiul ce nu piere,

Încât mi-am mai umplut și un bazin de-nnot.

 

Stejarul nu mi-a spus nimic,

Eu am pornit să-l tăi,

Fiecare lovitură de secure,

Izbea în picioarele mele.

 

CUVÂNT BIBLIC

 

Să nu arunci mărgăritar la râmători,

De vrei să n-ai belele și stâmtori,

Mărgăritarele sunt clipe de liniști și iubiri,

Pe când la rât atrofiat au ei a lor simțiri.

 

Ei bălăcesc cuvântu ca lătura,

Schimbând al omeniei preț cu ura;

Credinșa pentru ei e-o baltă învechită,

De unde își adapă gândirea lor sucită.

 

Tu neclintit priveștei drept în ochi,

Să-i vezi cum se înclină la dame cu-albe rochi,

Dar nicidecum să nu îți deschizi gura,

Doar cată l-al lor fapte, de-au în Hristos măsura!

 

~*~

IOAN MICLAU-GEPIANU

Dimitrie GRAMA - De vorba cu Afrodites

 

De vorba cu Afrodites

 

~*~

…Sunt pe un drum
Cu pașii mari
ma-ndrept spre un
tel anume.
Sunt mândru!
Am putere, un plan,
idei și vise…
Demult timp sunt
pe același drum
Cu pași din ce in ce
mai mici
Caut locuri de
odihna.
Si tot pe drumul
asta
Pierd tot
Ce am!
Sunt gol acum,
ma odihnesc
la o răscruce.
Aștept ceva?
Nu știu, nu-mi pasa
Sunt și mai gol?
Ce importantă are?
Aștept sa treacă
totul
Atâta tot, aștept.
…Nu știu de unde și
când apare
Se-aseaza lângă
mine
-Sunt Afrodites,
spune
Apoi tace.
Se uita doar la mine
Și îmi atinge fruntea
Simt!
Chiar simt cum
golul mi se umple
Cu spirit nou
și cuget
cu demoni și
cu vise!
-Tu ești reala?
întreb
-Da, sunt Afrodites!
Reala pentru tine
Acum cat mai e
soare
umbra
demoni
nebunie
vise….
Acum cat mai
e bine!
Apoi ma ia de mâna
Și împreuna
plecam
In alta parte

~*~
Dimitrie GRAMA 30/3-24

 

Parohiei Malovăţ-Mehedinţi - Scrisoare pastorală nr. 513

 

Scrisoare pastorală

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIV(2024),  nr. 513(1 –15 Martie)

 

Dragii mei enoriași!

Scrisoare către Eminescu(XXVIII).

,,Bădie Mihai,

Recitesc – pentru a câta oară! – poezia matale Scrisoarea I și parcă te văd cu ochii închipuirii cum, târziu după miezul nopții, când mintea-ți era îngreunată de somn și mâna de osteneală,  puneai capăt trudei și te apropiai de patul aducător de odihnă. Dar parcă tocmai atunci observai pe geam luna tronând asupra întregii făpturi ca o divină împărăteasă și gândul tău țâșnea nepotolit spre hotare puțin bătătorite de minte omenească. Somnul se retrăgea sfios și neputincios într-un cotlon al ființei tale și imaginația o lua razna spre zări numai de ea știute. Versurile rupeau zăgazurile minții și ale inimii și țâșneau vertiginos spre câmpuri, mări și codrii de frumuseți. ,,Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci/Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci;/Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,/Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!/Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,/Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate!/ Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți,/Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți!/Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești,/Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești!” Și versurile tale continuă să descrie o lume și o realitate fascinantă, pe care ochiul trupului și al minții tale o străbătea scrutător!

Ehei, Bădie! Cât s-au schimbat lucrurile de pe vremea ta până azi! Cine mai șade azi la masa de scris până târziu în noapte, străduindu-se să lase posterității roadele gândurilor și imaginației sale? E destul să avem necesarul de mâncare pe masă și televizorul la-ndemână. Restul nu mai interesează! Socotim că suntem superiori celor de pe vremea ta, că știm multe și de toate, că vedem tot felul de emisiuni și de știri, că suntem la curent cu ultimele noutăți, cu ultimele informații. Judecăm pe alții pentru faptele lor, deși oamenii aceia sunt la mii de kilometri depărtare de noi, trăitori în alte medii și mentalități, dar nu mai observăm că ne-au crescut copiii mari, că au terminat școli, că au dat examene, că sunt de căsătorit! Și un lucru mai uităm, Bădie! Că sufletul ne rămâne tot mai pustiu, că suntem tot mai singuri, tot mai săraci spiritual. Avem mașini și tot felul de aparate moderne, dar nu mai avem timp să visăm, să povestim, să ne imaginăm, să ne apropiem unii de alții. În tot mai multe case sunt mai multe aparate de tot felul, care ne diversifică poftele, preferințele și interesele. Fiecare cu ale lui! Cred că asta e deviza omului de azi! 

În versurile tale, Bădie, se vede la tot pasul geniul ce ți-a călăuzit pașii. Tu descrii realitatea vremii tale, dar nu pregeți s-o întrevezi și pe-a noastră și pe cea dintotdeauna. Generalizarea se întrevede cu ușurință în versurile tale, așa încât în ele se va regăsi și cititorul de peste mii de ani, truditorul vieții și tributarul morții. ,,Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac,/Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac…/Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții,/ Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții;/La același șir de patimi deopotrivă fiind robi,/ Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!”  La vremea ta, dincolo de frământările de zi cu zi ale omului obișnuit pentru a-și câștiga existența sa și a familiei sale, se regăsește filozoful, teologul, gânditorul, politicianul veritabil. Sunt oameni care gândesc pentru mii de semeni ai lor existența, rânduiala vieții și a lumii, rosturile omului pe pământ.

Întrevăd, Bădie, în versurile tale ecourile puternice ale nenumăratelor lecturi din cărțile sfinte, care nu ți-au fost străine niciodată: ,,La-nceput, pe când ființa nu era, nici neființă,/Pe când totul era lipsă de viață și voință,/Când nu se-ascundea nimic, deși tot era ascuns…/Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns./Fu prăpastie? Fu genune? Fu noian întins de apă?/N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,/Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,/Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază./Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,/Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!.../Dar deodat-un punct se mișcă…. El dintâi și singur. Iată-l/Cum din chaos face mumă, iar el devine Tatăl!.../Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,/E stăpânul fără margini peste marginile lumii…/De-atunci negura eternă se desface în fășii,/De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii…/De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute/Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute!”

Versurile matale, Bădie, ne învață un lucru esențial pentru viața noastră și a tuturor din toate timpurile și toate locurile. Învățăm din ele că suntem trecători pe acest pământ și în această lume, că toate bunătățile și frumusețile lumii acesteia  ne sunt date provizoriu. Ne trudim din răsputeri să construim case și palate mărețe, clădiri și câte toate, parcă am moșteni pământul cu toate bogățiile și frumusețile lui.  În fața lui Dumnezeu toate construcțiile noastre sunt adevărate ,,mușuroaie de furnici”, popoare și imperii nu sunt decât ,,muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,/În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul/Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,/Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată.”/

Nimeni nu-i veșnic, nimic nu-i etern într-o lume trecătoare. ,,Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi… orice-ai spune,/Peste toate o lopată de țărână se depune./Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri/Ce-au cuprins  tot universul încap bine-n patru scânduri…”  Fastul lumii e spoială și măririle iluzii; tot ce zici că este trainic nu-i decât un sloi de gheață, ce-l topește prima rază  de la soarele-arzător…!  Nu-i ușor să te convingi și mai ales pe alții să-i convingi că ,,Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții!”

Într-o lume trecătoare și supusă la-ncercări, doar Hristos e izbăvirea, idealul – mântuirea, restu-i fum-nălțat spre zări!

Cu bine, Bădie, pe curând!  

*

Misiunea neamului românesc. Redăm mai jos un cuvânt de învățătură al răposatului duhovnic Arsenie Papacioc. Precizez că am avut bucuria de a ajunge în chilia sa de la Mănăstirea Techirghiol și de a discuta cu dânsul în anul 2007. E mult de atunci, dar nu l-am uitat! Iată textul:

,,-Cum va rezista neamul românesc?

-Va avea neamul românesc, după părerea mea, o mare misiune. De ce? Nu pentru că am avut un Ştefan cel Mare în Moldova, un Mihai Viteazul pe care-l susţin cu tot sufletul, în partea astălaltă şi Vlad Ţepeş. Nu pentru asta. Ci pentru că neamul românesc nu a uitat bătaia clopotelor.

Dacă tu cauţi viaţa ca un vierme, primeşti plată, dar de vierme. E copleşitor, zice sfântul Grigore, căci învinge aspectele nevăzute ale vieţii, ale existenţei pozitive ale vieţii. Dacă reuşiţi să suportaţi lumea aşa cum e, aţi ieşit din categoria viermilor; intraţi în categoria omului. Şi nu-i uşor.

Toți vor să tragă de noi

De aceea am vrut să vă văd şi eu, ca să vă trăiesc. Că nu-i de-ajuns să mă iubeşti, trebuie să mă trăieşti. Orice român are o mişcare interioară trecătoare, dar o are când aude bătaia clopotelor. Pentru că România nu a dus niciodată un război de avangardă, adică de înaintare, ci de avanpost, de apărare. Avem voie să ne apărăm. Şi Țara românească nu a vrut nicio palmă de pământ să ia de la vecini. Atacată din toate părţile: ba de unguri, ba de ruşi, ba de turci şi de greci. Toţi vor să tragă de noi.

Şi a trecut un grup, cântând nu în cuvinte romaneşti, ci ungureşti. Și unui oarecare Otto, cu care făceam fotbal împreună, i-am zis: „Măi, Otto, tu eşti ungur”? ,,- Da!” a răspuns și s–a uitat aşa cu emfază la mine. „-Aţi uitat că sunt şi eu român!”. Şi m-am suit pe banca aia şi am vorbit o jumătate de zi şi m-a făcut primar în oraşul ăla. În trei zile am scos toţi ungurii de-acolo, asta am făcut în primul rând. Cu nicio condiţie, nici nu am vrut să stau de vorbă. M-au dat în judecată. Revenise axa: Budapesta – Bucureşti – Zărneşti.

Răspunderea de român

Bineînţeles că nu m-am jucat cu viaţa mea, dar aveam o răspundere de român. M-au condamnat bineînţeles, dar nu s-a aplicat. Asta era la Braşov. Dar pe urmă i-am pus şi eu în mişcare. La proces a venit o parte din oraş, plus cetăţile de-acolo. Şi-am zis: Mi-am făcut datoria. Şi m-a luat Aiudul…

Deci pregătiţi-vă să rezistaţi unde nu vă e voia, printre pietre.

Dragii mei, trebuie să alergăm după două lucruri. De ce Mântuitorul a spus să fiţi înţelepţi ca şerpii? De ce a ales animalul acesta atât de fioros, de înspăimântător – şarpele? V-aţi gândit vreodată? Şarpele nu moare, orice i-ai face, numai dacă-l loveşti în cap. Aşadar, fereşte capul! Fiecare a văzut un şarpe şi şi-a dat seama că dacă îl loveşte în cap tot nu moare şi Mântuitorul e capul nostru şi trebuie păzit cum îşi păzeşte şarpele capul.

Nu fugi la Hristos, ai pierdut tot! Cine este Hristos? „Eu sunt Cel ce sunt” este. El e totul. Deci de aceea să fim înţelepţi ca şerpii. Dar acuma am pus mâna pe vierme. Ce înseamnă că am pus mâna pe vierme? Mă rog să mă ia şi pe mine în plimbarea lui. Să caut şi eu viaţa. Sunt călugăr şi vă rog să mă scuzaţi, nu vă invit că sunteţi neputincioşi, dar dac-aţi îndrăzni, e cel mai mare lucru: călugăria(Extras din Revista ,,Atitudini”).

*

Adevărații români. Am avut prilejul și bucuria să străbat comuna Breznița de Ocol din județul nostru. Atât în Breznița, cât și în satul Jidoștița, care aparține de acea comună, am fost impresionat de denumirile de ,,străzi”. Toată istoria românească se ,,vărsase” pe ulițele acelor sate. Nume de voievozi și de domni, de răsculați și de revoluționari, de evenimente istorice, de scriitori și de poeți, de savanți și de filozofi. Satele acelea erau ca o enciclopedie deschisă, care invita la lectură și la meditație pe toți cei care locuiau acolo și pe cei ce le străbăteau. Nu știu dacă cei ce au pus denumirile ,,străzilor” mai sunt la conducerea comunei, ori sunt alții acum, dar denumirile respective au rămas ca o mărturie a dragostei lor de țară, de istorie, de cultură și de oamenii de seamă. Fără îndoială că Doamna Uniune Europeană a cerut și autorităților de acolo să pună denumiri de floricele și musculițe ulițelor și ,,străzilor”, dar apelul s-a izbit de hotărârea unor oameni curajoși, care au pus mai presus de interesele personale interesul național și patriotic. Cinste lor! Din fericire, nu numai în comuna Breznița de Ocol găsești asemenea urme de sincer patriotism!

*

Pr. Dr. Gheorghe Paschia. Părintele Gheorghe Paschia(1905-1990) nu mai este printre noi decât prin scrisul şi gândurile sale, prin amintirea ce a lăsat-o în sufletul celor ce l-au cunoscut.

S-a născut  la 24 aprilie 1905 în Bârzeiul de Pădure din jud. Gorj. A făcut şcoala elementară în satul natal, studiile medii la Şcoala Comercială din Craiova (1917-1925), apoi la Seminarul „Sf. Grigorie Decapolitul”din Craiova (1925-1929). A urmat Facultatea de Teologie la Bucureşti (1929-1933), obţinând doctoratul în teologie în 1945 cu calificativul ,,magna cum laude”.  „Printre picături” a absolvit şi Seminarul pedagogic universitar „Titu Maiorescu” din Bucureşti. A funcţionat câţiva ani ca pedagog la Seminarul Teologic din Craiova (1929-1931) şi apoi a lucrat în cadrul Ministerului de Finanţe. Nu s-a depărtat însă de Biserică. Fie că a fost cântăreţ bisericesc în Bucureşti la bisericile ,,Andronache” și ,,Sfinții Împărați”(1930-1936), fie profesor de religie la Liceul Industrial din Bucureşti (1935-1936), sau preot la Biserica „Bărbătescu Vechi” din Bucureşti (1936-1965), toată viaţa lui a fost o adevărată misiune în slujba Ortodoxiei. Stagiul militar l-a satisfăcut în anii 1934-1935. De altfel a fost numit preot misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (1936-1938). A mers pe front în 1941-1944 ca preot misionar şi a suferit mulţi ani de puşcărie tocmai că şi-a împlinit cu patos misiunea de preot. A fost celibatar, convins fiind că în felul acesta îl poate sluji mai bine pe Hristos.

Părintele Paschia a fost un om de acţiune, dar şi de carte. A socotit întotdeauna  că lucrările sale, fie că erau cărţi, fie articole, sunt o prelungire a predicii de la amvon în timp şi spaţiu. A scris mult, deşi a publicat puţin. Dintre cărţile sale amintim aici: Predica prin viaţă la sfinţi (1934); Sfânta Biserică a lui Hristos, Biserica luptătoare(1937); Desfiinţarea sâmbetei şi prăznuirea Duminecii după Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi actele primelor secole creştine (1937); Tineri biruitori. Învăţături din Sfânta Scriptură şi viaţă pentru tineret (1939); Sfânt şi sfinţenie (1940); Misterele Odesei (1940); Cer şi pământ. Predici (1944). În perioada de dinainte de război este colaborator perseverent al unor publicaţii periodice precum „Fântâna Darurilor”, „Duminica copiilor”, „Tinerimea creştină”, „Glasul monahilor”, „Apostolul” şi alte ziare şi reviste. După război revine greu în publicistica românească. Abia după 1966 îşi recapătă dreptul la semnătură şi publicitate. Colaborează regulat la reviste precum „Biserica Ortodoxă Română”, „Mitropolia Olteniei”, „Mitropolia Banatului”, „Glasul Bisericii”, „Studii Teologice” ş.a. Greu a reuşit să publice lucrări de dimensiuni mari. Şi totuşi! Olteanul nu s-a dat uşor bătut! A găsit modalitatea de a se strecura pe sub nasul cenzurii. Şi-a luat ca temă generală a scrierilor sale buna-cuviinţă, în care nu erau mulţi specialişti! A avut norocul de a întâlni un redactor sufletist şi îngăduitor, recunoscut partizan al bunei-cuviinţe, dl. Gheorghe Marin, şi a reuşit să publice câteva volume de referinţă precum: Buna-cuviinţă oglindită în proverbe şi maxime din toată lumea (1970); Dicţionar al bunei-cuviinţe (1973), Iordache Golescu. Proverbe pentru buna-cuviinţă (1975).

Alte manuscrise îşi aşteptau rândul la tipar. Contextul ideologic nu i-a mai fost însă prielnic. A apărut şi o boală nemiloasă, care l-a biruit definitiv la 17 noiembrie 1990.

Am corespondat mulţi ani cu dânsul. Era plin de viaţă şi de idealuri. Mă încuraja întotdeauna. Mereu găsea proiecte, multe dintre ele necesitând mulţi ani de studii. Îi citeam cu interes lucrările în volume, dar mai ales studiile din revistele noastre teologice. Toate priveau viaţa, constituiau o legătură puternică între învăţătura teologică şi viaţa practică.

Stilul său era cald, accesibil, convingător, lipsit de savantlâcuri. Articolele sale erau adevărate ghiduri de comportament pentru orice tânăr dornic de a descifra şi de a-şi însuşi tainele vieţii şi ale bunei comportări în societate. Părintele Paschia nu a avut copii trupeşti, dar a avut mulţi fii sufleteşti. Nu mă refer numai la enoriaşii săi, ci la toţi cititorii din ţară şi nu numai, care i-au primit scrierile cu interes şi au putut să înveţe ceva din ele. Avea mult tact pedagogic şi ştia să se facă plăcut.

Prin 1987 mi-a trimis trei manuscrise: Buna-cuviinţă creştină, Dicționarul bunei-cuviințe creștine și Epitafuri. Îi admir şi azi premoniţia de atunci. Mi-a încredinţat manuscrisele cu rugămintea ca atunci când se va ivi vreun prilej să i le public. Eram preot într-un cătun la o margine de ţară! Şi, totuşi! Mie mi le-a încredinţat. Nu ştiu dacă le-a mai dat şi altora. Ştiu, însă, că am purtat ca pe o sfântă povară dorinţa aceasta a Părintelui Gheorghe Paschia de a putea să-i dau într-o bună zi la lumină aceste roade ale ostenelilor sale și am reușit.

Cărțile respective i le-am publicat în câteva ediții și le-am răspândit în lume în sute de exemplare. Am făcut această lucrare cu bucurie. Nu am cinstit doar memoria unui preot, a unui om dedicat condeiului şi moralei creştine, ci am dat publicităţii cărțile părintelui cu convingerea că ele sunt de folos tuturor celor ce le vor citi, indiferent de vârstă şi preocupări.

Într-o lume în care violenţa şi dezmăţul au prins mult teren, în care buna-cuviinţă este socotită de mulţi o adevărată cenuşăreasă, cărțile părintelui Paschia se impun prin sobrietatea şi seriozitatea cu care abordează problemele de comportament. Sunt printre  primele lucrări de acest gen din câte cunosc, prin faptul că abordează comportamentul de pe poziţia învăţăturii creştine. Lucrările se vor nu numai un auxiliar preţios pentru preoţi, învăţători şi profesori, care predau religia în şcoli, ci şi pentru credincioşii de diferite vârste şi profesii. Aceasta tocmai datorită universului în care ne introduc: în biserică, la nuntă, la botez, la înmormântare, la masă, la discuţiile cu semenii etc. Toate îndrumările date în lucrările părintelui  nu sunt sterile, învechite, depăşite. Nicidecum. Ele sunt verificate practic.

Părintele Gheorghe Paschia, în îndelungata sa activitate pastorală, a avut posibilitatea să cunoască cele mai diverse categorii de oameni. Adesea îmi povestea, în scrisori sau în timpul întrevederilor ce le-am avut cu dânsul, despre oameni şi întâmplări de seamă. Viaţa l-a dus în anturajul regelui, al patriarhilor, în apropierea miniştrilor şi înalţilor ierarhi, a avut legături cordiale cu profesori universitari, ofiţeri superiori, medici, ingineri ş.a. A învăţat de la fiecare şi şi-a îmbogăţit permanent propria educaţie şi propriul comportament. Lucrările dumnealui nu sunt rezultatul unor cercetări sterile de bibliotecă, lucrări de birou, ci sunt direct implicate în viaţa practică.

Presimțindu-și sfârșitul, Părintele Gheorghe Paschia și-a încredințat întregul fond de lucrări edite și inedite Bibliotecii Sfântului Sinod spre păstrare și valorificare.

 Dumnezeu să-l odihnească și cu drepții să-l numere, așa cum a sperat întreaga viață!

*

Tratamente pentru cancer. Vă propunem câteva filmulețe, în care cei interesați vor găsi multe soluții pentru vindecarea sau stăvilirea evoluției cancerului:

Valeriu Popa, Vindecarea prin gândire (http://www.terapii-naturiste.com/ gratis/carti/ Valeriu-Popa-Vindecarea-Prin-Gandire.htm);
         Rudolf Breuss, Tratamentul total al cancerului (http://www.terapii-naturiste.com/ gratis/carti/Rudolf-Breuss-Tratamentul-Total-Al-Cancerului.htm);
          Max Gerson, O terapie naturala eficienta pentru tratarea cancerului ( http://www. terapii-naturiste.com/gratis/carti/Max-Gerson-O-terapie-naturala-eficienta-pentru-tratarea-cancerului.htm);
            Tratamente pentru cancer (http://www.terapii-naturiste.com/gratis/carti/tratamente-pentru-cancer.htm);
            David Icke, Cancerul este o ciupercă (http://www.terapii-naturiste.com/gratis/carti/ David-Icke-Cancerul_este_o_ciuperca.htm);
          Să vă fie de folos!

*

Pentru mama. Cu prilejul zilei de 8 Martie, urăm tuturor doamnelor și domnișoarelor, tuturor enoriașelor parohiei noastre sănătate, bucurii, spor în toate cele bune, fericire în suflet și în casă. La mulți ani! Folosim acest prilej pentru a aduce în atenția tuturor o poezie a lui Virgil Carianopol cu acest titlu, găsită pe internet. Toți am avut sau încă mai avem o mamă, iar respectul față de dânsa este totdeauna de actualitate. Iat-o: 

 

,,Tare necăjită ai fost mamă,

Iarna, vara, orice timp trecând,

Cât era de frig sau de căldură,

Tot desculţă te-am văzut umblând!

 

N-ai purtat o haină mai ca lumea,

O scurteică veche doar aveai,

Dar şi pe aceea totdeauna

Doar la sărbători o îmbrăcai.

 

Ochii tăi ardeau ca două stele,

Le mai văd luminile şi azi.

Boabe mari de lacrime, ca jarul,

Le striveai cu mâna pe  obraz.

 

Tot aşa ai fost de când ţin minte,

Pe picioare-ai mers la drum mereu.

Nici în car nu te suiai, de teamă

Boilor să nu le fie greu.

 

Ce păcat că n-ai trăit, măicuţă,

C-ai plecat fără de timp în lut!

Ce pantofi ţi-aş fi adus acuma

Şi ce haină azi ai fi avut! …”

*

Ajutoare și  donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Un enoriaș care nu vrea să i se știe numele a donat 1.200 lei pentru cărțile de strană ale bisericii din Pârlagele; Domnul Alexoae Dan din Tr. Severin și Doamna Borugă Norica din Malovăț: câte 200 lei; Doamna Rolea Violeta(București), fiică a satului Bârda: 50 lei; 

Doamna Vasilescu Ioana din Malovăț și Doamna Șonea Floarea din Bârda au achitat câte  100 lei pentru contribuția de cult.

*

Am cumpărat și donat Parohiei Bâlvănești, pentru Biserica filială din Pârlagele, următoarele cărți pentru  strană: Ceaslov, Psaltire, Penticostar, Triod, Minei pe Ianuarie, Minei pe Martie, Minei pe Aprilie, Minei pe Mai, Minei pe Iunie, Minei pe Iulie, Minei pe August, Minei pe Septembrie, Minei pe Octombrie, Minei pe Noiembrie și Minei pe Decembrie. Costul acestor cărți a fost de 1.400 lei. Doamna Borugă Norica a donat 200 lei, iar 1.200 lei i-a donat un enoriaș al parohiei noastre, care nu vrea să i se știe numele. Mai trebuie pentru acea biserică Triod, Octoih Mare, Catavasier și Minei pe Februarie. Dacă Episcopia Severinului nu le va avea, vom face comandă la Patriarhie și le vom procura și pe acelea.

Tot bisericii de la Pârlagele i-am donat două covoare persane, pe care le-a donat recent bisericii de la Bârda familia Nau Grigore din Bârda.

*

În ziua de 28 martie vom merge la Azilul de la Cireșu(MH). Conform solicitării conducerii acelei instituții, vom dona acolo numai haine groase pentru cele 35 de persoane internate, bărbați și femei. Apelăm la toți cei care au asemenea îmbrăcăminte și le prisosește să o aducă la biserică și în ziua respectivă vom face deplasarea cuvenită. Nu vor nimic de mâncare.

*

Publicații.  În această perioadă, preotul Dvs. a mai publicat câteva materiale, astfel: Memoria timpului, în ,,Națiunea”, București, an. XII(2024), 10 mart., ediție on-line(https://ziarulnatiunea. ro); ,,Scrisoare pastorală”- 512,  în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2024, 18 mart. 2024, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); Baia focului, în ,,Națiunea”, București, an. XII(2024), 23 mart., ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro); Scrisoare către Eminescu (XXI)(II-III)), în ,,Obiectiv mehedințean”, an. XXVI(2024), nr. 1221, 21 mart., p. 12; nr. 1222(28 mart.), p. 12;

*

Zâmbete. ☺ ,,- Mami, eu vreau cățel de Crăciun!” ,,- Nici gând, o să mănânci și tu porc, ca noi toți ceilalți!” ☺Inițial,  ziua femeii a fost pe 6 martie, dar până s-a hotărât cu ce să se îmbrace, s-a făcut 8 martie. ☺Fetelor! Făt - Frumos nu există! Concentrați-vă pe aceia, care știu să facă diferența între ,,miau” și ,,mi-au”! ☺Femeile se supără doar din patru motive: din nimic, de orice, de aia și de ce nu! ☺,,- Serviți mormoloci în acest restaurant?” ,,- Servim pe oricine! Luați loc!”

*

Excursii-pelerinaje. Joi, 7 martie, am organizat o excursie – pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Motru-Tg. Jiu-Mănăstirea Vișina-Mănăstirea Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Părintelui Arsenie Boca-Densuș-Sarmisagetuza-Caransebeș (catedrala)-Mănăstirea Teiș-Mănăstirea Piatra Scrisă-Orșova-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Au participat 55 persoane din localitățile Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Dudașul Cernețiului, Balotești, Colibași, Căzănești, Negrești, Laz din Jud. Mehedinți și Tălpășești din jud. Gorj. A fost o acțiune reușită. Ne-au impresionat  mănăstirile Vișina, Lainici, Prislop și Teiș, mormântul Părintelui Arsenie Boca, Biserica Densuș și tot traseul în plină primăvară.

*

Joi, 11 aprilie, vom organiza o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț – Bârda – Balta - Apa Neagră - Tismana(mănăstirea) - Baia de Aramă(oraș, mănăstire) - Obârșia Cloșani - Băile Herculane(oraș) - Orșova(oraș, mănăstire) – Vodița (mănăstire) - Tr. Severin(catedrală) – Malovăț - Bârda. Costul: 50 lei/persoană. Înscriem cu bucurie și credincioși din afara parohiei.

*

 Parohia Malovăț va organiza în lunile viitoare o excursie la Aiud. Se înscrie cineva?

*

Înmormântări. În ziua de 5 martie am oficiat slujba înmormântării pentru Secărin Adriana (51 ani) din Malovăț, în ziua de 9 martie pentru Mema Elena(78 ani) din Bârda și în ziua de 10 martie pentru Dragotă Alexandru(35 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!

*

Program. În cursul lunii Aprilie avem următorul program de slujbe: 6 Apr.(Bârda-Malovăț); 7 Apr.(Malovăț); 13 Apr.(Malovăț-Bârda); 14 Apr. (Bârda); 20 Apr.(Malovăț-Bârda); 21 Apr.(Malovăț); 23 Apr.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 27 Apr.(Bârda-Malovăț); 28 Apr.(Bârda); 29 Apr.(denie la Malovăț); 30 Apr.(denie la Bârda). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!                                   

                                                                             Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 

 

 

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - CONSTANTIN Moșincat – CRUCEA din Suflet

 

CONSTANTIN Moșincat – CRUCEA din Suflet

Vlădica Nicolae de Strajă  la Granița de Vest a României Mari

 

   „Modestia este cel mai frumos templu pe care îl poate

   avea virtutea: să nu o duci în altă parte: ar fi o profanare.”

                                                                      (PITAGORA)

 

  GRANIȚELE unui Stat suveran sunt GARANȚIA binecuvântată de Dumnezeu, Națiuni Sale alese!

   GRANIȚELE sunt Darul cel mai scump pe care Mântuitorul Cosmosului – Iisus HRISTOS le-a dăruit fiecărui stat, a cărui Națiune trebuie să rămână continuu în comuniune cu EL, cu Fecioara Maria, cu Cerul Sfinților, Moșilor și Strămoșilor Neamului respectiv, într-o armonie celestă!

   Apărarea Granițelor Statului suveran semnifică Apărarea Trupului și Sufletului Patriei sacre!

   Apărarea Granițelor Țării valahe-suzerane este cea mai nobilă faptă, virtute pe care Creștinul ortodox: Fiul și Fiica Patriei,  Conducătorul Națiunii, Comandantul Armatei, Vlădica – Ostașul lui Hristos, Preotul și Grănicerul-ostaș, trebuie să o slujească și să o slăvească, precum Biserica ÎL slujește pe HRISTOS și pe MAICA Sa, precum Fiul trebuie să-și slujească Părinții, precum Ucenicul trebuie să urmeze Învățătorului, precum Discipolul trebuie să-i fie fidel Maestrului !

   Apărarea Granițelor Patriei asumă responsabilitatea celor mai demni VEGHETORI ai Națiunii! A sta de Veghe la Poarta Patriei implică Țara, respectiv Biserica și Statul, pe de o parte, la pregătirea și perfecționarea Armatei, din punct de vedere tehnic și militar, iar pe de altă parte, la cunoașterea spirituală a pantheonului cultural, trăirea religioasă și mărturisirea creștină.

   HOTARUL unei Națiuni binecuvântate de Dumnezeu, precum DACIA Mare este Altarul pe care PATRIA săvârșește pururea Sfânta Liturghie a Neamului ei creștin ortodox și nemuritor!

   Apărarea Hotarelor Țării noastre necesită formarea completă, trup și sufltet a STRĂJERULUI dacoromân, a Ostașului perfect care trebuie să aibe dimensiunea și faima invincibilă a marelui LUPTĂTOR.

   Pentru a atinge dimensiunea unui Mare Străjer, trebuie să ai înălțimea unui Mare Patriot!

   Colonelul Doctor Constantin Moșincat este un astfel de STRĂJER, este Marele Străjer-Istoric al Graniței de Vest a Dacoromâniei noastre. Prin Divizia de cărți-ostași pe care a/o comandă se înscrie în Elita marilor Generali-Comandanți pe câmpul de luptă al Adevărului, ieșind permanent Învingător.

   Să fii apropiat al unui astfel de Străjer, nu este un lucru ușor, dar este o mare cinste! Fiecare carte a Domniei sale este o LEGIUNE dacică, ce se adaugă marilor biruințe ale Înaintașilor viteji și care conferă o Aură în plus la strălucirea pururea a NEAMULUI dacoromân!

   Mărturisirea Marelui Străjer - Colonelul Doctor Constantin Moșincat

   „Hotarul de Vest a constituit o statornică și continuă preocupare a cercetărilor mele, în toate domeniile pe care le-am putut cuprinde și documenta: istorie, viață socială, militară și cultură spirituală specifică... Un Înalt ierarh cum a fost Vlădica dr. Nicolae Popovici merită osteneala oricui pentru a-i cunoaște, aprecia și puncta meritele deosebite. Și nu mă voi referi la valoarea spirituală a contribuției sale, ci numai la aceea de apărător al hotarului de apus al românismului.” (Colonel Dr. Constantin Moșincat, Crucea din Suflet * Vlădica Nicolae de Strajă la Granița de Vest a României Mari, Ed. Aureo-Oradea, 2023

   „Radiografia spațiului românesc, ne relevă că o parte din efortul, material și uman, pe care înaintașii noștri l-au făcut, pentru a-și apăra hotarele, s-a cocretizat în fortificațiile edificate de-a lungul vremii, iar în perioada pastorației în Eparhia Oradea a Vlădicului dr. Nicolae Popovici, au prins cel mai rezistent și desăvârșit contur.” (op. cit.)

   „Marginile poporului român, format în acest leagăn sau Căldare a Carpaților, și-a întins sau restrâns hotarul, în diferite timpuri istorice, după cum au izbutit să țină piept barbarilor năvălitori veniți din toate zările, sau după cât de evidente au fost interesele celor din jur. În orice timp, strămoșii, au reușit să bareze doar direcții, să se retragă strategic în munți pentru organizare și să revină, pe văi și câmpii, la vetrele lor de locuire permanentă. Așa marginile de hotare românești in saecula seculorum s-au întins de la Nistru până la Tisa și dincolo de aceste repere fixate de Luceafărul național Mihai Eminescu!” (ibid., p. 9)

   Copiii mulți, rămași înlăuntru Țării, crescuți sănătos și educați moral-creștinește la Sânul Patriei ortodoxe vor devenii Fiii – Străjeri ai Neamului, nu cei puțini care plâng după mamele ori după părinții plecați afară, din „grija” celor ce au trădat Națiunea și-au vândut-o pe nimic. „Numărul mare al copiilor dădea tărie noilor granițe..., copii aceea care rostesc adevărul vorbelor de demult, prin limba română vorbită, căci ei exprimau ceea ce vedeau că se: ară, grăpează, seceră, macină grâu, secară, orz, mei...”, mărturisea Acad. Simion Mehedinți.

   România lor de azi – a celor care au vândut-o pe degeaba, nu mai are PREZENT (despre Viitor nici pomeneală), fiindcă nu mai are copii, nu mai are părinți, nu mai are Cultură, nu mai are Biserică, doar Sinod cu ” prea Sus puși” și preasupuși, nu mai are granițe, nu mai are hotare, nu mai vorbesc limba Română, căci nu mai au Moșia lor, Ogorul lor, nu mai ară, nu mai seamănă, nu mai seceră, nu mai culeg, nu mai strâng pentru Patrie, ci pentru Hambarul nesățios al Europei atee, uzurpatoare de Nații, a Stăpânilor parveniți care ne-au făcut sclavi la noi în casă .

   „Limba română e Cerul de foc care apără marginile unui neam de orice atac străin!”, grăia cu tărie același mare savant sovejanul-vrâncean Simion Mehedinți.

   Limba Română și Liturghia sfântă cimentează spre veșnicie MARGINILE unui NEAM creștin!  

   „Așa și bornele tricolore din hotarul de vest, vegheate cu strășnicie de oștenii-plugari deveniți grănicerii proprietari – sădeau încredere și siguranță pentru copilașii ce-și păzeau bobocii la margine de sat privind dunga orizontului cum se stinge roșu-galben-albastru din soarele la asfințit.” (Constantin Moșincat, op. cit., p. 10)

   Vrăjmașul Frumosului, Adevărului, Libertății, Dragostei divine, Icoanei Națiuni, Patriei alese în VATRA ROMÂNIEI MARI, nu doarme de ciudă, de pizmă, de ticăloșie și de ură. El vine cu furtuna revizionismului precum vipera maghiară, hidra bolșevică, hiena bulgară ori hârciogul sârb. Revizionismul s-a urzit și s-a țesut în timpurile moderne în războiul de țesut-secret al tratatului Ribbentrop-Molotov, călăi ai națiunilor suverane, și s-a brodat pe rapturile teritoriale sovietice în cârdășie cu cancelariile ce nu ne-au fost niciodată prietene.

   Calea DRAMEI Națiunii noastre a fost bătătorită de trădarea suveranului neromân Carol al II-lea, marele play-boy, marele cartofor, marele bogat care a făcut afaceri veroase cu România la masa de joc a istoriei. El și-a împins țara în ghearele rapturilor dușmane însetate de sânge curat, înrolând abuziv o parte din Fiii țării care trebuiau să fie STRĂJERI ai Patriei, în armata ucigașului Națiunii noastre, amiralul Horthy. A fost cazul multora, dar și al lui Țolaș Nicolae ucis în luptă, soțul Oniței, sora mamei istoricului militar Constantin Moșincat.

   „Prin rapturile teritoriale din 1940, România a pierdut 38,5% din resursele de aur, 87,7% din cele de argint, 64,7% din producția de cupru, 97,6% din cea de plumb, rezervele de zinc. Producția industrială s-a redus de la 75,5 la 63,6 miliarde lei..., plus pierderile umane și moralul zdruncinat al armatei... Suprafața agricolă s-a redus de la 13.874.000 ha, cât era în 1938, la 8.809.000 ha, în septembrie 1940; aproape 7 milioane de români rămâneau sub stăpânire străină.” (ibid., p. 79-80)

   Mama Străjerului nostru – Colonel Doctor Constantin Moșincat, care a trăit cu întreaga familie Calvarul Neamului, urcând Golgota rapturilor teritoriale, povestește spre aducere aminte, spre neuitare. „Eu eram slugă la porcii grofului din Toagul lui Berkovics. Și tot m-am gândit de ce Regele român nu i-a păsat de noi când ne-a abandonat la unguri?.”

   După desecretizarea tratatului samavolnic Ribbentrop-Molotov, știm că dacă nu s-ar fi acționat planul Barbarosa, în 22 Iunie 1941, sovieticii ar fi atacat în 4 Iulie 1941. Regele Carol al II-lea fusese avertizat din Ianuarie 1940, de intenția sovieticilor de a invada România, dar în același timp știa că și Germania și-a exprimat ajutorul în războiul cu muscalii bolșevizați. Mișelul Carol al II-lea a comis însă lașitatea sa criminală: cedarea Provinciilor românești fără luptă.

   -De câte ori în istoria Țărilor Române, Marii noștri Voievozi cu oștile lor mici au biruit?!

  Dacă mobilizarea Armatei române ar fi avut loc în 27 Iunie 1940, alta ar fi fost soarta României.      „Or dacă se lua în calcul fortificațiile întinse în sudul Nistrului, orientarea râurilor spre Sud care trebuiau forțate și Podișul cu pădurile de la Cornești – apreciem că situația ar fi fost favorabilă României.” (Constantin Moșincat, Cazemata. Sistemul românesc de fortificații (1937-1940), Ed. Tipo MC, Oradea, 2021)  

... Păi, nu putea Măicuță scumpă să nu-i ofere pe ardeleni, hunilor-contemporani, fiindcă puterea lui Carol al II-lea era LAȘITATEA, care trebuia transmisă ereditar fiului Mihai de Hohenzoller, pentru ai intra în sângele încețoșat-albastru spre a săvârși marea TRĂDARE din 23 August 1944, când a întors armele ticăloșiei sale regale, împotriva Armatei însângerate de război, împotriva Mareșalului ei, Ion Antonescu – Comandantul Țării, împotriva poporului care în smerenia lui tâmpă îl adula, împotriva Bisericii și-a Elitei spirituale a Neamului.

   În vreme ce Mareșalul Ion Antonescu-Erou, apoi Martir i-a replicat autoritar, de Mare Comandant de oști, pseudo-regelui: EU PE MÂNA RUȘILOR NU DAU ȚARA!, trădătorul suveran Mihai I, s-a grăbit la Moscova să primească „Victoria” – Medalia SPERJURULUI său, care oricâte privilegii de castele, moșii, râuri, munți, păduri, suvenții de stat, custoderii și dude altoite au/ vor mai primi, nefastul rege Michail – Mișel, tot de stâlpul INFAMIEI va atârna veșnic.

   „Există voci – care afirmă că actul (criminal de trădare națională n.a.) fostului suveran nu ar fi fost străin de sugestiile N.K.V.D., supoziție care poate fi asociată cu misiunea generalilor Aldea și Racoviță din acel august 1944, supranumită neoficial Poarta Iașilor, adică intrarea trupelor sovietice fără opunerea rezistenței de către Armata Română, în contextul Operațiunii Iași-Chișinău.”(Crucea din Suflet...,op, cit., p.150-151)

   A existat o singură Convenție de armistițiu, cea propusă de Mareșalul Ioan Antonescu și acceptată de Marele Conducător al Sovietelor, Iosif Vissarionovici Stalin, dar trădătorii Camarilei regale, o parte și generali, în frunte cu monarhul lor au substituit Armistițiul lui Antonescu cu PREDAREA NECONDIȚIONATĂ A ROMÂNIEI ÎN BRAȚELE SOVIETICILOR.

   ALTA ar fi fost SOARTA ROMÂNIEI dacă n-ar fi existat COMPLOTUL împotriva lui A. I. CUZA!

   ALTA ar fi fost SOARTA ROMÂNIEI Mari dacă regele Carol al II –lea nu ar fi trădat!

    ALTA ar fi fost SOARTA ROMÂNIEI Mari dacă regele Mihai I nu ar fi trădat!

    ALTA ar fi fost SOARTA ROMÂNIEI Mari ASTĂZI dacă TRĂDAREA nu rămânea la masa acestei Națiuni și după decembrie 1989 !

    Dar cum ospățul era îmbelșugat s-au găsit mereu alți și alți ”meseni aleși ” care se tot așează !

    Dar, poate că n-am fi avut niciodată atâția Eroi, Martiri și Sfinți...

    Dureros este astăzi că nu mai avem ”aprobare ” nici măcar să-i pomenim și să le aprindem la căpătâi candela recunoștinței noastre !

   VLĂDICA NICOLAE Popovici al ORADEI

   Vlădica Nicolae era  DOCTOR în Teologie și în Filosofie, profesor universitar de Teologie Dogmatică și Omiletică în cadrul Academiei Andrei Șaguna – Sibiu, episcop din 2 Iunie 1936 al Eparhiei Oradea Mare și președinte de onoare al Societății „Oastea Domnului.”

   Vlădica Nicolae a făcut parte din Cruciada misionară antibolșevică din Iunie 1941, cercetând românii răspândiți peste Nistru și Transnistria. Cruciada misionară alcătuită din 53 de persoane era condusă de Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, alături de Vlădica Nicolae al Oradei, Andrei al Aradului, Vasile al Timișoarei și Veniamin al Caransebeșului. S-au oficiat slujbe la bisericile refăcute de români, cea de pomenire a eroilor-martiri ai atentatului în Catedrala Odessei, din 21 Octombrie 1941, vizitându-se peste 31 de unități militare, 20 de spitale de campanie, împărțindu-se peste 12.000 de cărți de rugăciuni și tot atâtea iconițe.

   „Începând cu Vinerea Mare din 1945, chiriarhul orădean s-a aflat vreme de 4 săptămâni în mijlocul soldaților din cele două armate române dintre Pystiany, Praga, Brno, ținând peste 44 de predici ocazionale, vizitând 7 spitale de campanie, oficiind 32 de servicii religoase publice. Slujba de Înviere a oficiat-o pe 13 Mai 1945 pe frontul încheiat, la Corpul 2 Armată.

   La centenarul nașterii poetului național a recomandat studenților: „ Să-l privim pe Eminescu așa cum este, întreg, măreț. Să ne gândim la perspectiva geografică cuprinsă în toată măreția ei în poezia lui Eminescu. Ce măreție, ce splendoare, ce perspectivă geografică curată! Tineretul, să învățați poeziile lui Eminescu ca rugăciunile, iar DOINA lui De la Nistru pân-la Tisa ca imnurile sfintelor cântări!” (Adrian Nicolae Petcu, Episcopul Nicolae Popovici Mărturisitorul. Fericiți cei prigoniți.net)”

   Vlădica Nicolae Popovici, alături de întreaga delegație a clericilor ortodocși ardeleni a străbătut cu vibrantă, arhierească duioșie cele peste 100 de sate, îmbrățișând frățește și cu foc pe dârzii credincioși basarabeni, care au dăruit suferința și jertfa lor, tuturor românilor: 17.871 morți, 63.200 răniți și 8.849 dispăruți pentru eliberarea Basarabiei.

   „P.S. Sa a pus capăt unei nobile lupte interioare prin părinteasca iubire și ruga fierbinte ca Dumnezeu să ne ajute nouă celor sfâșiați, să ne vedem visul cu ochii, presimțind dangătul victorios de clopot, lipindu-se de cei ce i-au fost dragi oșteni ai țării, înfăptuind cea mai nobilă podoabă a pastorației sale prin duhovniceasca semnătură pe hrisoavele de ctitorire a bisericilor ortodoxe dar și pe al Cazematelor edificate la hotarul de apus al României Mari și astăzi altare de închinare, zidite în piatră spre a fi dezmierdare și în sufletele credincioșilor români, făcând din Bihor o casă ospitalieră pentru frații refugiați din Basarabia anilor de patimi 1940 și 1944, ca dovadă a iubirii cu fapta.” (ibid., p. 139)

  După Cruciada din Basarabia a urmat cea din Munții Tatra, pornind singur pe frontul din munți.

     Au urmat apoi, alte predici pilduitoare, fulminante, electrizante, înălțătoare...

    „Noi am dat și vom da ceea ce este al cezarului, dar nu vom lăsa să fie luate de la noi ceea ce este al lui Dumnezeu!”

   „Cu toții să aveți curaj să urmați pildele marilor înaintași a lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan, Avram Iancu și alți mari luptători ai neamului nostru. Ei să fie pentru voi izvor de vitejie în toată viața!”

   „Nu fiți vânzători și trădători ai lui Iisus!” Așa rostea cu autoritate Vlădica Nicolae în predica de Anul Nou-1950, provocând autoritățile roșii, să autorizeze pe slugile Clerului ghiftuit care a cedat fără luptă, să purceadă la restructurările din Biserica luptătoare.

   „Pentru Vlădica Nicolae armata, poporul și biserica erau una cu hotarul intangibil al neamului românesc. Pentru slujirea acestui ideal n-a ezitat să suporte umilința expulzării, alături de alți 300 de intelectuali și funcționari în bou-vagon, până la Arad, în drum spre Beiuș”, s-au pe cea cu domiciliu obligatoriu la Mănăstire Cheia

   Prin însuflețirea unor mari Români ortodocși, preot protoiereu Gheorghe Nemeș-Biserica Albastră, a Consiliului Parohial, cuvioasa Maică Stareță, Savrofora Cristina Chichernea-Mănăstirea Recea, ing. Florin Stancu-Mediaș, sculptorul Ovidiu Protopopescu-Cluj și cu binecuvântarea P.S. dr. Sofronie Drincec – episcopul Oradei din 2007, s-a ridicat o impunătoare statuie episcopului martir Nicolae Popovici – Marele Străjer la Hotarul de Vest.

   „Vrednicul Ierarh al Oradiei, Nicolae Popovici, rostea cu pioasă aducere aminte chiriarhul Sofronie, este un exemplu pentru toți, nu doar pentru ierarhi (care ierarhi, căci restul sunt lideri politici religioși, ghiftuiți de stat cu salarii grase și de popor cu de toate cele n.a.), ci pentru fiecare dintre noi în parte, indiferent de locul în care ne aflăm și de poziția pe care o avem în societate, o sursă de inspirație pentru viața de zi cu zi.Să luăm aminte la pilda sa luminoasă!” (Rostire din cuvântul P.S. Sofronie, în 18 Iunie 2023)

-        Ce Mari Vlădici și ce Conducători Voievozi am avut întru Înfăptuirea României Mari!

-        Și ce mulți lași și trădători din ambele clase avem de ieri și de azi în România lor vândută!

   Lucrarea Colonelului Doctor Constantin Moșincat se înscrie cu moștenirea trecutului întru anotimpul de acum, dar pentru cel ce o să vină, irumpând gândul curat desprins din văpaia scrisului, gândul că esența Adevărului întreține permanent valoarea moral umană înspre grăirea întru adevăr, libertate, noblețe, onoare, neatârnare, continuitate și dăinuire.

   Dimensiunea istorică a lucrării sale, pulsează spre revărsarea pilduitoare în calea generațiilor care se vor aprinde totuși de focul Patriei-focul pământesc, de focul strămoșilor-focul ceresc.    Există lucruri, evenimente, fenomene pe care numai El, istoricul-militar-patriot le-a simțit în adâncul lor, al desfășurărilor românești până la identificare și numai El a fost ales să ni le spună. Scrisul istoricului militar este o pasiune devoratoare pentru realitatea evenimentelor, realitate ca unica rațiune ce slujește Adevărului.

   Istoricul militar, Colonelul dr. Constantin Moșincat se înfățișează în fața Adevărului, a Patriei și a Bisericii străbune cu autoritatea scriitorului de mare prestigiu!

   Întru multe alte opere de renume!

   Cu aleasă prețuire!

 

                       GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

                                  CAVALER DE CLIO

 

   30 Martie 2024   + Sf. Cuv. Ioan Scărarul