Ioan Miclău - LUMINA OCHILOR MEI!

LUMINA OCHILOR MEI!

Lumina ochilor mei s-a-ngemănat cu zarea,

Privesc pierdut la frumuseți celeste;

Ființa-mi curge prin lumina lor

Precum prin stele chipul a tot cea ce este;

Dezvele munți, câmpii și râuri viforoase,

Apropiind de suflet graiul acelor dulci cuvinte,

Ce ne șoptesc: ”Peste tot este grădina Maicei Sfinte!”

Lumina ochilor mei s-a-ngemănat cu zarea,

Privesc la frumuseți celeste,

La Timp,prin dedesubturi, prin zarea mare, peste,

Același râu al timpului ce-n spațiu se răsfrânge,

Aceeași omenirea ștafetă dând șiroaielor de sânge!

A-mbătrânit și îngerul sperând a omului schimbare!

”Hei,  tu Adame, unde ești? ”Aici sunt, Doamne, aici!”

”Te văd, ai rătăcit, îndreaptă-ți calea înspre bine,

Primita-i șapte flori să le sădești în lume!”

”Da, Doamne, dar unele-s prea mari, iar altele prea mici:

Smerenia a-și da-o celor în mari dregătorii,

Iar floarea focului  celor prea mulți de jos,

Cea a iubirii am împărțit-o tuturor,

Dar toate se usucă, n-au Doamne nici un spor,

Cea a credinței, rămasa cea mai mică,

Cu rugăciuni o ud, cu lacrimile unui întreg popor,

Dar a rămas se pare, a fi,  cea mai încet primită!

Lumina ochilor mei s-a-ngemănat cu zarea,

Privesc pierdut la frumuseți celeste;

O Doamne, trezește-al nostru Duh, căci de la Tine este,

Trezește Doamne omenirea, să nu-și aducă singură,

Pierzarea!

*

LACRIMA

E lacrima rod al simțirii,

E sângele alb al iubirii,

Izvorul în creier îl are –

Știai tu asta, suflete, oare?

Știai că ea cade ca focul,

Și-n inima mare își sapă doar locul,

Cum sapă lumina în aștrii,

Secătuind o lumină în ochii albaștrii?

Dar e și rod al simțirii ferice,

În inima vie lumini să ridice,

Tot lacrima vine cu izul ei bun;

Depinde ce-n creier oamenii-și pun!

*

CIOARA

Vine cioara de la gârlă,

Si se-așează pe un par,

Din gâtlej lăsând arar

Câte-un croncănit amar!

Și părea cam zgribulită,

Sucea gâtul să sughită,

Căci în plisc o boabă are,

S-o dea puiului mâncare!

Zboară iar, în val-vârtej,

Cârăind doare din gâtlej,

Căci un urâcios de pui,

Își așteapta boaba lui!

Crăcănat și ciufulit,

Se bălăngăna-n picioare,

Frunzele-i țineau răcoare,

Să nu-l ardă sfântul soare!

Cioara vine,-i pune-n cioc,

Boaba cea viețuitoare,

Urâciosul însă, sare,

Ca să-i șadă în spinare!

*

CÂNTEC DE PAPARUDĂ

(Varianta a doua)

”Ah, când văd minciuna hâdă,

Cu se-mbracă-n piei de oaie,

Cum tratatele te taie,

Dorul, visul tău să-ndoaie,

A ta viață s-o despoaie,

Dar să-nnalți cu plecăciune,

Cântece de drag de lume!

Ce-i Istoria, vei zice?

Suveranele tratate?

”Tomuri de povești inkate,

În șnur de-aur strâns legate,

Hrană ploșnițelor date,

Rozătoarelor ferice;

Cel puțin de trei milenii,

Altecele nu aduse,

Ci doar numai juxtapuse,

Precum valul cel aduce,

Mării, razele Selenei!

Ioan Miclău-Gepianul

2017