LUMINA OCHILOR MEI!
Lumina ochilor mei s-a-ngemănat cu
zarea,
Privesc pierdut la frumuseți celeste;
Ființa-mi curge prin lumina lor
Precum prin stele chipul a tot cea ce
este;
Dezvele munți, câmpii și râuri
viforoase,
Apropiind de suflet graiul acelor
dulci cuvinte,
Ce ne șoptesc: ”Peste tot este
grădina Maicei Sfinte!”
Lumina ochilor mei s-a-ngemănat cu
zarea,
Privesc la frumuseți celeste,
La Timp,prin dedesubturi, prin zarea
mare, peste,
Același râu al timpului ce-n spațiu
se răsfrânge,
Aceeași omenirea ștafetă dând
șiroaielor de sânge!
A-mbătrânit și îngerul sperând a
omului schimbare!
”Hei, tu Adame, unde ești? ”Aici sunt, Doamne, aici!”
”Te văd, ai rătăcit, îndreaptă-ți
calea înspre bine,
Primita-i șapte flori să le sădești
în lume!”
”Da, Doamne, dar unele-s prea mari,
iar altele prea mici:
Smerenia a-și da-o celor în mari
dregătorii,
Iar floarea focului celor prea mulți de jos,
Cea a iubirii am împărțit-o tuturor,
Dar toate se usucă, n-au Doamne nici
un spor,
Cea a credinței, rămasa cea mai mică,
Cu rugăciuni o ud, cu lacrimile unui
întreg popor,
Dar a rămas se pare, a fi, cea mai încet primită!
Lumina ochilor mei s-a-ngemănat cu
zarea,
Privesc pierdut la frumuseți celeste;
O Doamne, trezește-al nostru Duh,
căci de la Tine este,
Trezește Doamne omenirea, să nu-și
aducă singură,
Pierzarea!
*
LACRIMA
E lacrima rod al simțirii,
E sângele alb al iubirii,
Izvorul în creier îl are –
Știai tu asta, suflete, oare?
Știai că ea cade ca focul,
Și-n inima mare își sapă doar locul,
Cum sapă lumina în aștrii,
Secătuind o lumină în ochii
albaștrii?
Dar e și rod al simțirii ferice,
În inima vie lumini să ridice,
Tot lacrima vine cu izul ei bun;
Depinde ce-n creier oamenii-și pun!
*
CIOARA
Vine cioara de la gârlă,
Si se-așează pe un par,
Din gâtlej lăsând arar
Câte-un croncănit amar!
Și părea cam zgribulită,
Sucea gâtul să sughită,
Căci în plisc o boabă are,
S-o dea puiului mâncare!
Zboară iar, în val-vârtej,
Cârăind doare din gâtlej,
Căci un urâcios de pui,
Își așteapta boaba lui!
Crăcănat și ciufulit,
Se bălăngăna-n picioare,
Frunzele-i țineau răcoare,
Să nu-l ardă sfântul soare!
Cioara vine,-i pune-n cioc,
Boaba cea viețuitoare,
Urâciosul însă, sare,
Ca să-i șadă în spinare!
*
CÂNTEC DE PAPARUDĂ
(Varianta a doua)
”Ah, când văd minciuna hâdă,
Cu se-mbracă-n piei de oaie,
Cum tratatele te taie,
Dorul, visul tău să-ndoaie,
A ta viață s-o despoaie,
Dar să-nnalți cu plecăciune,
Cântece de drag de lume!
Ce-i Istoria, vei zice?
Suveranele tratate?
”Tomuri de povești inkate,
În șnur de-aur strâns legate,
Hrană ploșnițelor date,
Rozătoarelor ferice;
Cel puțin de trei milenii,
Altecele nu aduse,
Ci doar numai juxtapuse,
Precum valul cel aduce,
Mării, razele Selenei!
Ioan
Miclău-Gepianul
2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu