Rugăciune și răspuns

Către același, despre Rugăciune și răspuns la întrebări

M-am bucurat mult de râvna pe care o ai de a primi folos sufletesc. Și eu însetez să pricinuiesc folos fiecărui frate care caută să se mântuiască.

Așadar, iubitul și mult doritul meu frate, deschide-ți urechile tale! Menirea omului, după ce se va naște în această viață, este să-L afle pe Dumnezeu. Însă nu-L poate afla, dacă mai întâi nu-l va afla Dumnezeu pe el. „În El trăim și ne mișcăm”, însă patimile noastre ne-au închis ochii sufletești și nu vedem. Când însă Preabunul nostru Dumnezeu Își va întoarce ochiul Său spre noi, atunci ne vom deștepta ca din somn și vom începe să ne căutăm mântuirea.

Așadar, îți răspund la prima ta întrebare: Acum te-a văzut Dumnezeu, te-a luminat și te povățuiește. Oriunde ai fi, lucrează. Rostește neîncetat Rugăciunea, cu limba și cu mintea. Când obosește limba, să înceapă mintea. Și iarăși, când se îngreuiază mintea, să spună limba. Numai să nu încetezi. Fă multe metanii. Priveghează noaptea, cât poți de mult. Și dacă se va aprinde flacăra și dragostea lui Dumnezeu în inima ta și cauți liniștea și nu poți să rămâi în lume – deoarece înlăuntrul tău se aprinde Rugăciunea –, atunci scrie-mi și eu îți voi spune ce să faci. Iar dacă nu lucrează astfel Harul, însă ți se păstrează râvna pentru împlinirea poruncilor Domnului față de aproapele, atunci liniștește-te așa cum ești, căci ești bine. Nu căuta nimic altceva. Diferența dintre treizeci, șaizeci și o sută o vei afla când vei citi Everghetinosul. Vei afla acolo scrise și multe altele de acest fel și mult te vei folosi.

Acum îți răspund la celelalte întrebări ale tale. Rugăciunea trebuie să se facă prin cuvântul lăuntric. Dar, fiindcă la început mintea nu este obișnuită s-o spună, ci o uită, o spune când gura, când mintea. Iar aceasta se face până când mintea se obișnuiește. Și astfel (Rugăciunea n.tr.) devine lucrare.

Lucrare este atunci când, rostind Rugăciunea, simți înlăuntrul tău bucurie și veselie și dorești s-o spui mereu. Așadar, când mintea preia Rugăciunea și ea devine bucuria despre care-ți scriu, atunci se va rosti continuu înlăuntrul tău, fără vreo silire din partea ta. Aceasta se numește simțire-lucrare, deoarece Harul lucrează fără voia omului. Mănâncă, umblă, doarme, se trezește și înlăuntrul său Rugăciunea strigă continuu. Iar unul ca acesta are pace, bucurie.

Acum, despre ceasurile de rugăciune. Deoarece trăiești în lume și ai diferite griji, fă rugăciune când ai timp. Însă silește-te continuu și nu o neglija. Despre „contemplația” pe care o cauți, aceasta este greu (de dobândit), deoarece este trebuință de desăvârșită isihie (liniștire).

Starea duhovnicească se împarte în trei stadii și potrivit lor lucrează și Harul în om. Primul stadiu se numește curățitor, în care omul se curăță. În acest stadiu, în care te afli tu acum, lucrează harul curățitor. Orice dorință pe care o ai pentru cele duhovnicești este a Harului. Nimic nu este al tău propriu. Și el le lucrează pe toate în chip tainic. Dacă te silești pe tine însuți, acest har rămâne împreună cu tine câțiva ani. Iar dacă omul sporește cu ajutorul rugăciunii minții, primește un alt har, cu totul diferit.

Primul, cum am spus, se numește simțire-lucrare și este curățitor, când cel care se roagă simte o dumnezeiască mișcare-lucrare înlăuntrul său.

Al doilea stadiu se numește luminător. În acest stadiu (sufletul) primește lumina cunoașterii și este răpit în contemplarea lui Dumnezeu. Nu lumini, nu închipuiri, nu imagini, ci limpezimea minții, curăția gândurilor, adâncimea înțelesurilor. Pentru ca să ajungă la aceasta, cel care se roagă trebuie să aibă multă liniște și un povățuitor neînșelat.

Al treilea stadiu – umbrirea Harului – este cel în care lucrează harul desăvârșitor, și este un mare dar.

Nu-ți scriu acum despre acesta, pentru că nici nu este nevoie. Dacă însă vrei să citești despre el, am scris din neștiința mea când lucrează aceste energii, într-o cărticică în manuscris numită: „Trâmbița mișcată de Duhul”. Caută s-o afli. Cumpără și pe Sfântul Macarie de la (editura) Shinas, precum și pe Avva Isaac și mult te vei folosi. Și orice nelămurire vei întâlni, scrie-mi și eu îți voi răspunde cu multă bunăvoință.

În această vreme eu scriu mereu celor care mă întreabă. Anul acesta au venit unii din Germania numai și numai să afle despre rugăciunea minții. Din America îmi scriu cu multă dragoste. Din Paris sunt atâția care caută cu multă căldură. Iar noi aici, avându-le pe toate la picioarele noastre, de ce ne lenevim? Oare este ca săpatul la pământ a striga continuu Numele lui Hristos ca să ne miluiască?

În sfârșit, predomină o părere greșită a ispititorului, că dacă rostește cineva Rugăciunea, se poate înșela. Dar, de fapt, cele spuse sunt o înșelare.

Cine vrea, să încerce. Iar când lucrarea Rugăciunii se va îndelunga, ea va deveni Rai înlăuntrul său. Îl va slobozi de patimi, va deveni un alt om. Și dacă se află și în pustie, o!, nici nu se pot spune bunătățile pricinuite de Rugăciune!

Sinodul I Ecumenic

28/05/2017

Sinodul I Ecumenic

Amintirea lui este praznuita in Biserica Ortodoxa astazi, in a saptea duminica dupa Pasti.

Primul Sinod Ecumenic a fost convocat de Imparatul Constantin cel Mare, pe 20 mai 325. Sinodul s-a intrunit la Niceea, in provincia Bitinia din Asia Mica, fiind deschis oficial chiar de catre Constantin. Sinodul a adoptat 20 de hotarari, inclusiv Crezul de la Niceea (prezentat mai jos), Canonul Sfintei Scripturi (Biblia) si a stabilit tinerea Pastilor.

   Principalul motiv pentru convocarea lui a fost controversa ariana. Arius, un preot din Alexandria, sustinea ca Iisus Hristos a fost creat de Dumnezeu, negand astfel divinitatea lui Hristos. Arius argumenta ca daca Iisus a fost nascut, atunci a existat o vreme in care El nu a existat; iar daca a El a devenit Dumnezeu, atunci a existat o vreme in care El nu a fost Dumnezeu. Intentia initiala a lui Arius era sa raspunda unei alte erezii, prin care se facea confuzie intre cele trei persoane ale Sfintei Treimi (sabelianism).

   Un numar de episcopi l-au urmat pe Arius, iar Biserica a intrat in prima si poate cea mai profunda divizare a credintei. Pana atunci, marturisirile de credinta faceau parte din Crezul recitat de candidatii la botez. Un Crez pentru botez, reprezentand arianismul, a fost prezentat Sinodului de catre Eusebiu din Nicomedia, insa a fost respins imediat. In cele din urma a fost acceptat un alt Crez, reprezentand Crezul de la Ierusalim, avand inclus termenul foarte important „homoousis”, insemnand „de aceeasi fiinta” (de aceeasi esenta). Astfel s-a adoptat ca ortodoxa (corecta) afirmatia ca Iisus este „de aceeasi fiinta” cu Tatal. Acest Crez este cunoscut ca fiind Crezul de la Niceea si este urmatorul:

  Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, al tuturor vazutelor si nevazutelor.

   Si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul nascut, care s-a nascut din Tatal mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat; nascut, nu facut, cel de-o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut.

   Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din ceruri si s-a facut om, de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, si s-a facut om.

   Si s-a rastignit pentru noi in timpul lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.

   Si s-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a carui Imparatie nu va avea sfarsit.

   O alta hotarare a acestui Sinod a fost formula calendaristica pentru tinerea Pastelui. Pastele cade de prima luna plina, dupa echinoctiul de primavara, dupa Pastele evreiesc.

   Sinodul a stabilit de asemenea si alte chestiuni de importanta bisericeasca, privind aspecte de natura morala si teritoriala, atat pentru cler, cat si pentru laici. Un anume participant, diaconul Atanasie din Alexandria, s-a dovedit un aparator al Ortodoxiei prin marturisirea lui de credinta si prin redactarea Crezului care ii poarta numele.

   Un alt participant, care prin argumentarea lui impotriva impunerii celibatului pentru toate treptele de clerici a respins obligativitatea celibatului in Biserica Ortodoxa, a fost Pafnutie, un egiptean care era ucenicul Sfantului Antonie. El suferise atatea greutati si cruzimi in timpul prigoanei lui Maximin, incat trupul lui a atras cinstirea din partea celorlalti episcopi, iar recomandarile sale s-au bucurat de mare respect.

   Numarul episcopilor care au participat la Sinod a fost de 318. De aceea acest Sinod mai este numit si Sinodul celor 318 Parinti. El s-a incheiat pe 25 iulie 325.

Minunea cu cărămida a Sfântului Spiridon

28/05/2017

Minunea cu cărămida a Sfântului Spiridon

Între Sfinții care au participat la Sinodul I Ecumenic a fost și Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei. Sfântul Spiridon a luat parte la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, întrunit în anul 325 pentru combaterea ereziei preotului Arie din Alexandria. Arie nega Dumnezeirea lui Iisus Hristos, Îl considera cea mai înaltă creaţie a lui Dumnezeu şi, prin urmare, diferit ca fiinţă de Acesta: Tatăl era necreat, Fiul creat.

Episcopii adunaţi la Sinodul de la Niceea au întărit învăţătura Bisericii, şi anume că Fiul este deofiinţă cu Tatăl, deci este Dumnezeu. În lămurirea acestei învăţături, un rol important l-a avut şi episcopul Trimitundei, Spiridon. Fără a se folosi de un limbaj sofisticat, a demonstrat celor prezenţi cum Dumnezeu este unul în fiinţă, dar întreit în persoane. A luat o cărămidă în mâna stângă şi le-a spus că deşi este un singur obiect, ea este alcătuită din trei elemente: pământ, apă şi foc. Apoi cu mâna dreaptă a făcut semnul crucii şi a zis: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“. După aceasta, strângând cărămida, în partea de sus a cărămizii s-a aprins foc, apa a început să curgă din partea de jos, iar lutul a rămas în mâinile lui. Această minune l-a convins pe un filozof, adept al învăţăturii lui Arie, să devină ortodox, motivând că „atâta vreme cât era vorba de dispute, aduceam cu uşurinţă cuvinte împotriva cuvintelor. Dar când, în locul cuvintelor, a ieşit din gura acestui bătrân puterea şi facerea de minuni, nimic nu mai pot cuvintele împotriva puterii“.

La Niceea l-a cunoscut pe Sfântul Nicolae, episcopul din Mira Lichiei, între cei doi legându-se o strânsă prietenie. Ajuns la adânci bătrâneţi, Sfântul Spiridon a murit în anul 348. Cu un an înainte, Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul său. A fost îngropat în biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda. Este sărbătorit de Biserica Ortodoxă pe 12 decembrie.

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda