Către același, despre Rugăciune și
răspuns la întrebări
M-am bucurat
mult de râvna pe care o ai de a primi folos sufletesc. Și eu însetez să
pricinuiesc folos fiecărui frate care caută să se mântuiască.
Așadar,
iubitul și mult doritul meu frate, deschide-ți urechile tale! Menirea omului,
după ce se va naște în această viață, este să-L afle pe Dumnezeu. Însă nu-L
poate afla, dacă mai întâi nu-l va afla Dumnezeu pe el. „În El trăim și ne
mișcăm”, însă patimile noastre ne-au închis ochii sufletești și nu vedem. Când
însă Preabunul nostru Dumnezeu Își va întoarce ochiul Său spre noi, atunci ne
vom deștepta ca din somn și vom începe să ne căutăm mântuirea.
Așadar, îți
răspund la prima ta întrebare: Acum te-a văzut Dumnezeu, te-a luminat și te
povățuiește. Oriunde ai fi, lucrează. Rostește neîncetat Rugăciunea, cu limba
și cu mintea. Când obosește limba, să înceapă mintea. Și iarăși, când se
îngreuiază mintea, să spună limba. Numai să nu încetezi. Fă multe metanii.
Priveghează noaptea, cât poți de mult. Și dacă se va aprinde flacăra și
dragostea lui Dumnezeu în inima ta și cauți liniștea și nu poți să rămâi în
lume – deoarece înlăuntrul tău se aprinde Rugăciunea –, atunci scrie-mi și eu
îți voi spune ce să faci. Iar dacă nu lucrează astfel Harul, însă ți se
păstrează râvna pentru împlinirea poruncilor Domnului față de aproapele, atunci
liniștește-te așa cum ești, căci ești bine. Nu căuta nimic altceva. Diferența
dintre treizeci, șaizeci și o sută o vei afla când vei citi Everghetinosul. Vei
afla acolo scrise și multe altele de acest fel și mult te vei folosi.
Acum îți răspund
la celelalte întrebări ale tale. Rugăciunea trebuie să se facă prin cuvântul
lăuntric. Dar, fiindcă la început mintea nu este obișnuită s-o spună, ci o
uită, o spune când gura, când mintea. Iar aceasta se face până când mintea se
obișnuiește. Și astfel (Rugăciunea n.tr.) devine lucrare.
Lucrare este
atunci când, rostind Rugăciunea, simți înlăuntrul tău bucurie și veselie și
dorești s-o spui mereu. Așadar, când mintea preia Rugăciunea și ea devine
bucuria despre care-ți scriu, atunci se va rosti continuu înlăuntrul tău, fără
vreo silire din partea ta. Aceasta se numește simțire-lucrare, deoarece Harul
lucrează fără voia omului. Mănâncă, umblă, doarme, se trezește și înlăuntrul
său Rugăciunea strigă continuu. Iar unul ca acesta are pace, bucurie.
Acum, despre
ceasurile de rugăciune. Deoarece trăiești în lume și ai diferite griji, fă
rugăciune când ai timp. Însă silește-te continuu și nu o neglija. Despre
„contemplația” pe care o cauți, aceasta este greu (de dobândit), deoarece este
trebuință de desăvârșită isihie (liniștire).
Starea
duhovnicească se împarte în trei stadii și potrivit lor lucrează și Harul în
om. Primul stadiu se numește curățitor, în care omul se curăță. În acest
stadiu, în care te afli tu acum, lucrează harul curățitor. Orice dorință pe care
o ai pentru cele duhovnicești este a Harului. Nimic nu este al tău propriu. Și
el le lucrează pe toate în chip tainic. Dacă te silești pe tine însuți, acest
har rămâne împreună cu tine câțiva ani. Iar dacă omul sporește cu ajutorul
rugăciunii minții, primește un alt har, cu totul diferit.
Primul, cum
am spus, se numește simțire-lucrare și este curățitor, când cel care se roagă
simte o dumnezeiască mișcare-lucrare înlăuntrul său.
Al doilea
stadiu se numește luminător. În acest stadiu (sufletul) primește lumina
cunoașterii și este răpit în contemplarea lui Dumnezeu. Nu lumini, nu
închipuiri, nu imagini, ci limpezimea minții, curăția gândurilor, adâncimea
înțelesurilor. Pentru ca să ajungă la aceasta, cel care se roagă trebuie să
aibă multă liniște și un povățuitor neînșelat.
Al treilea
stadiu – umbrirea Harului – este cel în care lucrează harul desăvârșitor, și
este un mare dar.
Nu-ți scriu
acum despre acesta, pentru că nici nu este nevoie. Dacă însă vrei să citești
despre el, am scris din neștiința mea când lucrează aceste energii, într-o
cărticică în manuscris numită: „Trâmbița mișcată de Duhul”. Caută s-o afli.
Cumpără și pe Sfântul Macarie de la (editura) Shinas, precum și pe Avva Isaac
și mult te vei folosi. Și orice nelămurire vei întâlni, scrie-mi și eu îți voi
răspunde cu multă bunăvoință.
În această
vreme eu scriu mereu celor care mă întreabă. Anul acesta au venit unii din
Germania numai și numai să afle despre rugăciunea minții. Din America îmi scriu
cu multă dragoste. Din Paris sunt atâția care caută cu multă căldură. Iar noi
aici, avându-le pe toate la picioarele noastre, de ce ne lenevim? Oare este ca
săpatul la pământ a striga continuu Numele lui Hristos ca să ne miluiască?
În sfârșit,
predomină o părere greșită a ispititorului, că dacă rostește cineva Rugăciunea,
se poate înșela. Dar, de fapt, cele spuse sunt o înșelare.
Cine vrea,
să încerce. Iar când lucrarea Rugăciunii se va îndelunga, ea va deveni Rai
înlăuntrul său. Îl va slobozi de patimi, va deveni un alt om. Și dacă se află
și în pustie, o!, nici nu se pot spune bunătățile pricinuite de Rugăciune!
Sinodul I Ecumenic
28/05/2017
Sinodul I Ecumenic
Amintirea lui este praznuita in
Biserica Ortodoxa astazi, in a saptea duminica dupa Pasti.
Primul Sinod
Ecumenic a fost convocat de Imparatul Constantin cel Mare, pe 20 mai 325.
Sinodul s-a intrunit la Niceea, in provincia Bitinia din Asia Mica, fiind
deschis oficial chiar de catre Constantin. Sinodul a adoptat 20 de hotarari,
inclusiv Crezul de la Niceea (prezentat mai jos), Canonul Sfintei Scripturi
(Biblia) si a stabilit tinerea Pastilor.
Principalul motiv pentru convocarea lui a
fost controversa ariana. Arius, un preot din Alexandria, sustinea ca Iisus
Hristos a fost creat de Dumnezeu, negand astfel divinitatea lui Hristos. Arius
argumenta ca daca Iisus a fost nascut, atunci a existat o vreme in care El nu a
existat; iar daca a El a devenit Dumnezeu, atunci a existat o vreme in care El
nu a fost Dumnezeu. Intentia initiala a lui Arius era sa raspunda unei alte
erezii, prin care se facea confuzie intre cele trei persoane ale Sfintei Treimi
(sabelianism).
Un numar de episcopi l-au urmat pe Arius,
iar Biserica a intrat in prima si poate cea mai profunda divizare a credintei.
Pana atunci, marturisirile de credinta faceau parte din Crezul recitat de
candidatii la botez. Un Crez pentru botez, reprezentand arianismul, a fost
prezentat Sinodului de catre Eusebiu din Nicomedia, insa a fost respins
imediat. In cele din urma a fost acceptat un alt Crez, reprezentand Crezul de
la Ierusalim, avand inclus termenul foarte important „homoousis”, insemnand „de
aceeasi fiinta” (de aceeasi esenta). Astfel s-a adoptat ca ortodoxa (corecta)
afirmatia ca Iisus este „de aceeasi fiinta” cu Tatal. Acest Crez este cunoscut
ca fiind Crezul de la Niceea si este urmatorul:
Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul,
facatorul cerului si al pamantului, al tuturor vazutelor si nevazutelor.
Si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu unul nascut, care s-a nascut din Tatal mai inainte de toti vecii.
Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat; nascut, nu facut,
cel de-o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut.
Care pentru noi oamenii si pentru a noastra
mantuire s-a pogorat din ceruri si s-a facut om, de la Duhul Sfant si din Maria
Fecioara, si s-a facut om.
Si s-a rastignit pentru noi in timpul lui
Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.
Si s-a suit la ceruri si sade de-a dreapta
Tatalui. Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a carui
Imparatie nu va avea sfarsit.
O alta hotarare a acestui Sinod a fost
formula calendaristica pentru tinerea Pastelui. Pastele cade de prima luna
plina, dupa echinoctiul de primavara, dupa Pastele evreiesc.
Sinodul a stabilit de asemenea si alte
chestiuni de importanta bisericeasca, privind aspecte de natura morala si
teritoriala, atat pentru cler, cat si pentru laici. Un anume participant,
diaconul Atanasie din Alexandria, s-a dovedit un aparator al Ortodoxiei prin
marturisirea lui de credinta si prin redactarea Crezului care ii poarta numele.
Un alt participant, care prin argumentarea
lui impotriva impunerii celibatului pentru toate treptele de clerici a respins
obligativitatea celibatului in Biserica Ortodoxa, a fost Pafnutie, un egiptean
care era ucenicul Sfantului Antonie. El suferise atatea greutati si cruzimi in
timpul prigoanei lui Maximin, incat trupul lui a atras cinstirea din partea
celorlalti episcopi, iar recomandarile sale s-au bucurat de mare respect.
Numarul episcopilor care au participat la
Sinod a fost de 318. De aceea acest Sinod mai este numit si Sinodul celor 318
Parinti. El s-a incheiat pe 25 iulie 325.
Minunea cu cărămida a Sfântului
Spiridon
28/05/2017
Minunea cu cărămida a Sfântului
Spiridon
Între
Sfinții care au participat la Sinodul I Ecumenic a fost și Sfântul Spiridon,
episcopul Trimitundei. Sfântul Spiridon a luat parte la Primul Sinod Ecumenic
de la Niceea, întrunit în anul 325 pentru combaterea ereziei preotului Arie din
Alexandria. Arie nega Dumnezeirea lui Iisus Hristos, Îl considera cea mai
înaltă creaţie a lui Dumnezeu şi, prin urmare, diferit ca fiinţă de Acesta:
Tatăl era necreat, Fiul creat.
Episcopii
adunaţi la Sinodul de la Niceea au întărit învăţătura Bisericii, şi anume că
Fiul este deofiinţă cu Tatăl, deci este Dumnezeu. În lămurirea acestei
învăţături, un rol important l-a avut şi episcopul Trimitundei, Spiridon. Fără
a se folosi de un limbaj sofisticat, a demonstrat celor prezenţi cum Dumnezeu este
unul în fiinţă, dar întreit în persoane. A luat o cărămidă în mâna stângă şi
le-a spus că deşi este un singur obiect, ea este alcătuită din trei elemente:
pământ, apă şi foc. Apoi cu mâna dreaptă a făcut semnul crucii şi a zis: „În
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“. După aceasta, strângând
cărămida, în partea de sus a cărămizii s-a aprins foc, apa a început să curgă
din partea de jos, iar lutul a rămas în mâinile lui. Această minune l-a convins
pe un filozof, adept al învăţăturii lui Arie, să devină ortodox, motivând că
„atâta vreme cât era vorba de dispute, aduceam cu uşurinţă cuvinte împotriva
cuvintelor. Dar când, în locul cuvintelor, a ieşit din gura acestui bătrân
puterea şi facerea de minuni, nimic nu mai pot cuvintele împotriva puterii“.
La Niceea
l-a cunoscut pe Sfântul Nicolae, episcopul din Mira Lichiei, între cei doi
legându-se o strânsă prietenie. Ajuns la adânci bătrâneţi, Sfântul Spiridon a
murit în anul 348. Cu un an înainte, Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul său.
A fost îngropat în biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda. Este sărbătorit
de Biserica Ortodoxă pe 12 decembrie.
Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu