Magda Ursache - TOLERĂM INTOLERANȚA?

 

TOLERĂM INTOLERANȚA?

Magda Ursache

 

 

S-ar putea scrie o istorie a intoleranței pornindu-se de la bibliotecile distruse, de la cărțile topite, arestate, prohibite, cu DO (Domiciliu Obligatoriu). Biblioteca lui Iorga, biblioteca  lui Dinu Pillat, a lui Crainic, a lui Barbu Slătineanu, a lui Adrian Maniu, a lui Rădulescu-Motru, a lui Sergiu Al-George, a lui Al.Mironescu și câte altele au mai fost distruse. Eliberat în 1964, Leon Kalustian a fost percheziționat din nou în ’67. Biblioteca i-a fost acoperită de cearșafuri, cu sigiliul MAI.

Declarați Morți la 23 August, de Oscar Lemnaru în revista  „Orizont” din noiembrie  și din decembrie 1944, scriitori mari au fost arestați, condamnați la moarte programată, depeizați.Trebuia să dispară literatura care nu urma linia jdanovistă. Unii au supraviețuit vremilor strâmbe și strâmte și-n ciuda lor. Refuzau să moară în pușcării (Streinu, Vinea, Noica, Steinhardt, Caraion, Comarnescu, Doinaș, Adrian Maniu, Petre  Manoliu, I.D.Sîrbu, Ovidiu Papadima...), ba chiar au scos cărți, profitând de „dezgheț”. Marcel Petrișor a tradus Baltrusaitis, eminescologul Murărașu a tipărit cinci volume de articole  la Editura Eminescu.

Blaga a beneficiat de o cenzură deloc...transcendentă. A fost 14 zile, sub guvernarea Goga, subsecretar de stat, ceea ce l-a costat, în ‘50, Nobelul. Statul român, prin ministresa Constanța Crăciun, i-a refuzat acordul primirii premiului. Cum așa ? Comuniștii să accepte un Nobel câștigat de un anticomunist, de un mistic ortodox, de un conservator cu credința că veșnicia s-a născut la sat? La ghilotina cenzurii cu el!

Istoricul celor 5 minute de poveste, Adrian Cioroianu, ne-a asigurat, pe Antena 3, la Florentina Fîntînaru, sâmbătă, 17 aprilie 2021: „Eu vă garantez că istoria nu se repetă niciodată”. Ba da.Traversăm o  Infernațională, nu departe de vechea Internațională. Eroii sunt disprețuiți pentru că au disprețuit moartea  în numele credinței.Tancul neo-marxist Florian calcă peste martiri.

Vrem să re-trăim  epoca demolărilor a tot și toate:  de la Casa Poporului la Catedrala Mântuirii Neamului, de la statui  la persoane (încă) vii. Se cere mereu proba de-construcției; de proba construcției nu-i nevoie. BCU a ars  la loviluție ca o mini-Alexandrie, prevestind că  revistele de cultură vor vorbi despre lipsa noastră de cultură.La scurt timp, „rapelul”: în iunie, am manifestat în alb contra acelui iunie negru, după ce cărțile Biblotecii Universitare București au fost mânjite de fecale ( minerești  sau ale Noii Securități Ecologice, SRI ?)

 Bustul lui Goga din Rotonda scriitorilor a fost decapitat, după „cotitura” măreață de la 23 august ‘44. La Iași, o reprezentantă a USR cu PLUS ( însă mai degrabă cu minus) a contestat un bust, pe motiv că pe sicriul poetului a fost desenată o svastică, de parcă ar fi cerut-o Goga însuși. Doamna Chichirău trăgea cu capse în capul lui Goga și al primarului, ca la Drăgaică. O să condamne dârza persoană civică și brânza ca rasistă, la fel ca activista de extremă stângă din Albion?

„Viitorul românesc” (titlu de ziar liberal) trebuie înlocuit cu „Viitorul UE”? Pe un wall al TVR (vineri, 23 aprilie, de Sf. Gheorghe), se putea citi în lung și-n lat My Europa, A mia Europa, Evropa, în tot șîamîdîul limbilor. Moderatorul (îmi stă pe limbă numele), băiatul de la Protv cu profil vulturesc, acum cărunt, nu părea interesat de România mea. Viitorul Europei îl vezi, domnu’? Al României nu? Cutremurător  poemul Basarabia pe cruce, dar și România pare a fi ajuns tot pe cruce. Apele i se prescurtează, la fel pământul. Când lupți pe teren propriu ai mereu curaj. Dar cât teren propriu mai avem?

S-a ajuns până la condamnarea lui Sorin Lavric pentru că l-a evocat în Parlament pe Valeriu Gafencu. Supranumit Sfântul închisorilor de un evreu, Nicolae Steinhardt, monah   evocat deopotrivă de Lavric. A fost acuzat că-i rasist, fascist, crypto- legionar pentru că a vorbit despre   Mircea Vulcănescu (rămas cu sentința de criminal, dată de Tribunalul poporului), dar și despre Monseniorul Ghika, Mitropolitul Visarion Puiu,despre  luptătorii rezistenței din munți, Toma Arnăuțoiu și Virgil Maxim, despre victima „experimentului” Pitești, Constantin Oprișan. Nu-i place domnului Florian naționalismul,  în alte cuvinte, iubirea accentuată de patrie, „grozăvie” pentru șeful „EW”? Senatorul Lavric  răspunde decis neomarxiștilor: „Alea iacta est!   Dragi neomarxiști, mai mult sau mai puțin intelectuali, mai mult sau mai puțin năimiți, mai mult sau mai puțin îngenuncheați în fața masoreților marxiști, ați încurcat-o. Veți răbda săptămână de săptămână pedeapsa declarațiilor mele politice.” Încă o aștept pe cea despre Radu Gyr, promisă în martie.               

Dreptul  la imagine al poporului român? Cine-l mai respectă? Așa că a rămas nepedepsit  cel care l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu;  „ președintele absent ” (cum îl califică presa germană) s- a lăsat greu până să-l declare erou național. Iar istoricul Humanitas Neagu Djuvara a încercat  să dovedească incapacitatea românilor de a  descăleca și conduce o țară. Lavric nu rămâne neutral și ne atrage atenția că vom fi făcuți răspunzători dacă nu reacționăm.

Din punctul meu de vedere, un grec poate fi cel mai bun român (Caragiale), un evreu poate fi cel mai bun român pe care îl cunosc (Steinhardt), dar un român get-beget poate fi cel mai anti-român. Nu mai dau exemple. Le știți prea bine.

Toleranța se repartizează pe cartelă de partid. Trecutul securistic al familiei Năsui (v. cazul Dorel Năsui, miliardarul instant, tatăl parlamentarului USR, Claudiu Năsui) este albit prin spălări mediatice, în timp ce fiilor de rezistenți uciși în munți de Securitate li se refuză un ajutor amărât.

De la Orwell cetire: „cel ce  controlează trecutul, acela controlează viitorul”. Zis și făcut. După ce s-a spart sârba Cântării României, s-a găsit cu cale să se declare că patriot rimează cu netot ( și încă socialist); s-a căutat și s-a reprodus spusa lui Paleologu că patriotismul este „o strângere de buci.” Dumitru Augustin Doman mi- a amintit (366 de însemnări din anul pandemiei, Ed. Grinta, 2021)  de comparația doamnei Gianina Nagâț de la CNSAS: că Paleologu turna „cu o mare gentilețe”,  iar Ion Caraion, „în mod fundamental cu ură.” Turnători gentili? Ba bine că nu. S-a ajuns până acolo ca delatorul să se pronunțe negativ despre cei delaționați de el însuși (cazul Nicu Crețu de la Iași). După declarații de-a dreptul năroade, că  li se vor lua copiii genitorilor care refuză să-i vaccineze, fostul  ministru  hușiot al Sănătății s-a  trezit  parlamentar. Geaba l-a trimis Doman în Hușii mamei lui. Nelu și coafura lui rezistă!

Ai fi zis că la ceas greu, de boală și de moarte, vom exersa mecanisme de apărare: dragoste de semeni, în ciuda distanțării fizice, gânduri albe (n-o fi incorectă politic sintagma asta?) ; din contra, suspiciunea, frica, ura capătă tulpini mutante. Iar rutina igienei nu presupune și igienă mentală. Viruși vechi și noi fac ravagii.Tulpinile Covidului? Mai rezistente sunt ale comunismului. Moscova nu crede în lacrimi, dar îl plânge pe Lenin;  Germania, pe Marx și Engels și le ridică statui.

În ce-i privește pe gazetarii noștri, de ce să nu se defuleze? Las’ să se defuleze. Găsesc peste tot conspiraționiști, destabilizatori ( în opoziție, ca și cum opoziția ar trebui să fie mereu amabilă). Doar presei i s-a dat de la Guvern 40 de milioane de euro pentru informarea corectă a român’lor, cum pronunța Băsescu- Petrov. Misiune etică? Ba cotrobăială după găini de tăiat și țapi ispășitori. Întreb și eu: oare trebuie să fii plătit ca să scrii onest despre ce se întâmplă în România?

„Să bem vinul dezbinării estetice”, notează cu un zâmbet amar DAD. „Reconsiderările” istoricilor literari se fac pentru rimări scoase din pălăria avangardistă a lui Sașa Pană, în timp ce Blaga e mereu  pus la zid de liber-pansiști, la fel Vintilă Horia.

Tolerăm, după acel Index librorum prohibitorum întocmit de metodistul Ali Ștefănescu, tigrișorul Ninei Cassian, reapariția tipicilor ca Sorin Toma memorialist, Popescu-Dumnezeu memorialist și alții și altele. Jurnale (trans)scrise și organizate de inși care vor să pară, cum zice Luca Pițu, „des-merdați de comunism” și vechi luptători pentru democrație (de ocazie) umplu tipografiile. Mai ales „oamenii de încredere” ai lui Ion Iliescu, care au „răspuns” de „unități de cultură”. Unul dintre memorialiști nota că a împrăștiat manifeste contra lui Ceaușescu în metrou, chit că metroul nici nu fusese dat în folosință. Cât privește jurnalele, cele semnate Paul Goma, care nu s-a lăsat nici convins, nici constrâns de dogmă, au trezit indignare colectivă și înjurături înfierbântate. Or, Goma este un ostil categoric versus ostilii moderați, care vor să menajeze și capra și lupul, și mărul și varza.

 După Montherlant: „Recunoști omul liber prin faptul că e atacat simultan sau succesiv de partide opuse”. E și cazul Breban. Câți n-au simțit nevoia să-l calomnieze pentru că a avut o opinie diferită de a lor? Iar imperialul Breban știe bine că necesitatea de a gândi liber ține de instinctul de conservare al omului liber.

Intoleranții puși pe rectificarea valorilor naționale afirmă ritos: „N-avem cai de bronz în literatura română”. Nici n-o să avem dacă  „reformăm” roibii, ca pe vremea GAC-urilor. Pe Sadoveanu, Camil Petrescu, G.Călinescu, Marin Preda, Breban, Buzura, DRP... V.Voiculescu rămâne marginalizat ca „fundamentalist ortodox”.Aproape interzis : Radu Gyr. S-a produs postsocialist reparație morală pentru scriitori ca I.D. Sîrbu, Sandu Tudor, Andrei Ciurunga, Vasile Militaru, Aron Cotruș? N.Carandino, ieșit fără dinți din pușcărie și distrofic (i se jupuia pielea) a fost dur atacat și după ‘89. La fel Noica, la fel Crainic, la fel Pamfil Șeicaru, la fel Anton Dumitriu. Cu precădere, Mircea Vulcănescu.

Rămân la părerea ( o și semnez) că suntem prea toleranți cu intoleranții.Că tolerăm intoleranța.

 

3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei