Adriana Stoicescu - Într-o zi, tot veți muri. Vă voi aștepta Dicolo să vă întreb: a meritat?

 

Într-o zi, tot veți muri. Vă voi aștepta Dicolo să vă întreb: a meritat?

Adriana Stoicescu, Magistrat

11 August 2021

 

O mâna de imberbi, cărora nu le crește barba și care nu se hotărăsc dacă să poarte sau nu sutien, a pus mâna pe planetă. În numele unei libertăți prost înțelese suntem chemați să ințepenim în poziție de drepți în față unor specimene care, dacă trăiau în preistorie, ar fi fost micul dejun al unui animal mai pricăjit.

 

Bărbații adevărați, avându-i în preajma, i-ar trimite după țigări, dacă ar ști că se pot descurcă în trafic. Femeile, privindu-i, își redescoperă instinctul matern. Altceva, bieții de ei, nu pot să trezească…

 

Oameni mici și frustrați, intepeniți în traumele copilăriei în care, probabil, s-au simțit neiubiți, vor să legifereze frustrarea lor. Să ne facă să ne simțim vinovați pentru neîmplinirile lor. Apoi să întoarcă lumea cu susul în jos. Pentru că vor și pot. Se pretind torturați și marginalizați și ne cer să facem doi pași în spate. Să ne fie rușine că ne simțim și ne numim femei și bărbați, să ne ascundem în grote și, atunci când ieșim, să îngenunchiem cuviincios, în față oricui, dar nu în față Lui.

 

 

În numele imbecilității numită „corectitudine politică” îi lăsăm să dea foc planetei.

 

În numele unei imbecilități numită „corectitudine politică” îi lăsăm să dea foc planetei. Și, mai ales, îi lăsăm să Îi dea foc Lui Dumnezeu. De parcă toată nebunia planetară nu ar fi de ajuns, mâna lungă a „corectitudinii politice” a invadat Timișoara. A murdărit-o, distrugându-i spiritul. Oameni care nu au nici cea mai mică idee despre ce înseamnă Timișoara vor să ne înregimenteze în nebunia lor.

 

De ani de zile avem „Festivalul Inimilor”. Aveam zilele în care Timișoara devenea o uriașă grădină. Aveam micile noastre bucurii ale unui oraș pe care nu îl meritați!

 

Azi avem o imensă disperare. Parcurile sunt distruse. Florile au dispărut. Timișoara e plină de gunoaie și e în paragină. Mâine veți acoperi Catedrala cu o imensă pânză neagră, că să nu vă mai deranjeze marșurile. Domul îl veți transformă în birt. Și când veți termină de transformat planetă după chipul vostru, ingropând Chipul Lui, când noi, penibilii, vom dispărea, ce credeți că se va întâmpla?

 

Veți fi fericiți? Cu cine veți mai lupta? Când veți distruge orice urmă de normalitate veți găsi, de fapt, ceea ce nu vreți să vedeți acum. Marele gol care vă mâna înainte.

 

Poate, în următorii ani, ne veți urcă în spatele autobuzului și tramvaiului. Ne veți pune semne distinctive pe haine. Ne veți trimite în lagăre să ne reeducați și să acceptăm cele 124 de genuri ale voastre.

 

Mi-e milă de nefericirea voastră, a celor care credeți că a fi bărbat sau femeie e rușinos.

 

Vă înțeleg frica de normalitate și frica de moarte. Dar, într-o zi, tot veți muri. Și promit să va aștept Dincolo și să vă întreb: a meritat?

 

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/intr-o-zi-tot-veti-muri-va-voi-astepta-dicolo-sa-va-intreb-a-meritat