Într-o zi, tot veți muri. Vă voi
aștepta Dicolo să vă întreb: a meritat?
Adriana Stoicescu, Magistrat
11 August 2021
O
mâna de imberbi, cărora nu le crește barba și care nu se hotărăsc dacă să
poarte sau nu sutien, a pus mâna pe planetă. În numele unei libertăți prost
înțelese suntem chemați să ințepenim în poziție de drepți în față unor
specimene care, dacă trăiau în preistorie, ar fi fost micul dejun al unui
animal mai pricăjit.
Bărbații
adevărați, avându-i în preajma, i-ar trimite după țigări, dacă ar ști că se pot
descurcă în trafic. Femeile, privindu-i, își redescoperă instinctul matern.
Altceva, bieții de ei, nu pot să trezească…
Oameni
mici și frustrați, intepeniți în traumele copilăriei în care, probabil, s-au
simțit neiubiți, vor să legifereze frustrarea lor. Să ne facă să ne simțim
vinovați pentru neîmplinirile lor. Apoi să întoarcă lumea cu susul în jos.
Pentru că vor și pot. Se pretind torturați și marginalizați și ne cer să facem
doi pași în spate. Să ne fie rușine că ne simțim și ne numim femei și bărbați,
să ne ascundem în grote și, atunci când ieșim, să îngenunchiem cuviincios, în
față oricui, dar nu în față Lui.
În numele imbecilității numită
„corectitudine politică” îi lăsăm să dea foc planetei.
În
numele unei imbecilități numită „corectitudine politică” îi lăsăm să dea foc
planetei. Și, mai ales, îi lăsăm să Îi dea foc Lui Dumnezeu. De parcă toată
nebunia planetară nu ar fi de ajuns, mâna lungă a „corectitudinii politice” a
invadat Timișoara. A murdărit-o, distrugându-i spiritul. Oameni care nu au nici
cea mai mică idee despre ce înseamnă Timișoara vor să ne înregimenteze în
nebunia lor.
De
ani de zile avem „Festivalul Inimilor”. Aveam zilele în care Timișoara devenea
o uriașă grădină. Aveam micile noastre bucurii ale unui oraș pe care nu îl
meritați!
Azi
avem o imensă disperare. Parcurile sunt distruse. Florile au dispărut.
Timișoara e plină de gunoaie și e în paragină. Mâine veți acoperi Catedrala cu
o imensă pânză neagră, că să nu vă mai deranjeze marșurile. Domul îl veți
transformă în birt. Și când veți termină de transformat planetă după chipul
vostru, ingropând Chipul Lui, când noi, penibilii, vom dispărea, ce credeți că
se va întâmpla?
Veți
fi fericiți? Cu cine veți mai lupta? Când veți distruge orice urmă de
normalitate veți găsi, de fapt, ceea ce nu vreți să vedeți acum. Marele gol
care vă mâna înainte.
Poate,
în următorii ani, ne veți urcă în spatele autobuzului și tramvaiului. Ne veți
pune semne distinctive pe haine. Ne veți trimite în lagăre să ne reeducați și
să acceptăm cele 124 de genuri ale voastre.
Mi-e
milă de nefericirea voastră, a celor care credeți că a fi bărbat sau femeie e
rușinos.
Vă
înțeleg frica de normalitate și frica de moarte. Dar, într-o zi, tot veți muri.
Și promit să va aștept Dincolo și să vă întreb: a meritat?
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/intr-o-zi-tot-veti-muri-va-voi-astepta-dicolo-sa-va-intreb-a-meritat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu