MODA „ULTIMUL RACNET”
Sfantul Ioan din Kronstadt
O, cât de sârguincios se arata
diavolul si lumea în a sadi neghina în tarina lui Hristos, care este Biserica,
în a sadi, o data cu cuvântul dumnezeiesc, cuvântul lumesc, cuvântul
desertaciunii! În locul templelor divine, lumea si le-a ridicat pe ale sale:
teatre, circuri, sali de adunare, templele desertaciunilor lumii. În locul
sfintelor icoane, pe care iubitorii de cele lumesti nu le iau în seama, au
început sa apara portretele oamenilor, pictate sau fotografiate, imagini de tot
felul; în locul lui Dumnezeu si al sfintilor sunt cinstiti pâna la divinizare
celebritatile lumii: scriitori, artisti, cântareti, pictori care se bucura de
trecere în societate si de un respect vecin cu evlavia. Sarmanii crestini! Au
cazut cu totul de la Hristos! În loc de îmbracaminte duhovniceasca, îsi
îndreapta atentia spre haine la ultima moda si spre tot felul de podoabe
artificiale, care exceleaza prin scumpete si stralucire.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2005, p. 193-194.
CURGEREA VIETII
Sfantul Teofan Zavoratul
Zilele
curg si zboara; ceasurile alearga fara sa se opreasca; vremea trece cu
repeziciune, si lumea se îndreapta catre sfârsitul sau.
Nici
o zi nu-i îngaduie alteia sa mearga împreuna cu ea; nici un ceas nu-l asteapta
pe altul ca sa zboare împreuna cu el. Apa nu poate fi tinuta si oprita cu
degetele: nu poate sa ramâna nemiscata nici viata celui nascut din femeie.
Cântarita
si masurata este viata oricui vine în aceasta lume: nimeni nu are mijloacele si
putinta de a trece hotarul care i-a fost menit.
Dumnezeu
a statornicit masura vietii omului, si aceasta masura este împartita de catre
zile. Fara ca tu sa bagi de seama, fiecare zi îsi ia partea din viata ta, si
fiecare ceas fuge pe calea sa luând cu sine o particica. Zilele strica viata
ta, ceasurile sapa sub temelia zidirii ei, si tu mergi spre sfârsitul tau,
fiindca abur esti.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 210
TELUL SI CARIERA
Sfantul Sofronie Saharov
Telul
pe care-l dam vietii noastre patrunde toate îndeletnicirile noastre. Daca, de
pilda, cautam mai întâi a câstiga bani, tot ce vom face va decurge de acolo.
Munca,
pozitia sociala nu ar trebui sa aiba nici o însemnatate în relatiile dintre
oameni. Cinstea nu este ceva din afara, ci launtric; cel ce mai mult iubeste pe
Dumnezeu, cel ce mai mult se roaga, cel ce mai mult se straduieste a pazi
poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul. Iata ce are foarte mare
însemnatate! Sloboziti-va mintea de tot gândul legat de cariera. Nu exista
cariera în viata duhovniceasca.
Sfantul
Sofronie Saharov, Din viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica,
Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011, p. 52
AJUTORUL INFRATITOR
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi înca si ca o faptura o
ajuta pe alta, iar stihiile cele de sus ajuta celor de jos. Soarele lumineaza
si încalzeste vazduhul si pamântul, iar norii le adapa deopotriva; vazduhul
slujeste drept suflare animalelor; pamântul ne aduce hrana noua si dobitoacelor
noastre. Toate acestea ne învata ca noi, fiind fapturi cugetatoare, cu atât mai
mult trebuie sa ne ajutam unii pe altii: cel bogat – pe cel sarac, cel cumpatat
– pe cel nechibzuit, cel sanatos – pe cel neputincios, cel slobod – pe cel întemnitat,
cel puternic – pe cel necajit, cel împuternicit – pe cel neajutorat si asa mai
departe. Iata de ce cuvintele: „Ce-mi pasa mie de el?” trebuie sa fie izgonite
din mijlocul crestinilor.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 61
MULTIMEA GUSTURILOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Gustând din feluritele roade
ale pomilor, te întâlnesti cu o nenumarata felurime de gusturi foarte placute
si folositoare, pe deplin potrivite cu firea noastra, asa încât nu te poti
minuna îndeajuns de bunatatea si întelepciunea Facatorului, Ce bine a voit a ne
face pe plac cu parinteasca Sa bunatate, dulceata, întelepciune,
atotputernicie. Dintr-un singur Pamânt, câte roade nenumarate ca forma si ca
gust! Te sarut, ma alint pe lânga Tine, Parintele si Facatorul si Hranitorul
meu, în fiecare pom, în fiecare boaba, în fiecare spic de grâu (si câte feluri
ale lor nu sunt!). Iar în ce priveste nenumaratele gusturi ale celorlalte
felurite mâncaruri date noua, hotarât lucru ca minunarea mea nu cunoaste
margini. În gustul fiecarei farâmite se vede dragostea Facatorului fata de
tine, dorinta de a-ti pl acea, de a te alinta, mângâia, bucura, îmbarbata,
hrani, întari, de a-ti da putere de viata. Minunat esti Tu, Doamne, în toate
lucrurile si faptele mâinilor Tale. Însa ce neasemuita, cu neputinta de socotit
bogatie a desfatarii duhovnicesti ai pregatit în veacul viitor – desfatare
pricinuita de îndulcirea cu negraita bunatate si frumusete a Fetei Tale, de
Care negrait sunt fericite toate cetele si soboarele Îngerilor!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Spicul viu în ganduri despre calea mantuitoare, traducere
de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 16-17.
MOCIRLA DIN APA IZVORULUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vedem ca, desi izvorul are apa
curata, totusi pe fundul lui este mocirla, noroi. Tot asa si în adâncul inimii
omului se afla tot felul de necuratii. Precum scârboasa mocirla si duhoarea,
asa se ascund în sufletul omului înfumurarea si înaltarea mintii, iubirea de
argint, mânia, rautatea si invidia, necuratia dobitoceasca si orice ticalosie.
Necuratia de pe fundul izvorului se vede abia când apa este lovita cu o cârja
sau cu vreo alta unealta; atunci, din cauza mocirlei sau a noroiului care se
afla la fund, toata apa din izvor devine tulbure. Tot asa si necuratia patimilor
si a firii rele, dobitocesti, care se afla în adâncul inimii omului, se arata
la vremea ispitirii. Cine ar sti ca pe fundul izvorului se afla noroi sau
mocirla, daca nu ar lovi apa si daca de acolo nu s-ar ridica si nu s-ar arata
murdaria? Tot asa, de unde am sti ce fel de ticalosii si necuratii se ascund în
adâncul inimii omului, daca nu ar iesi de acolo si nu s-ar vadi prin faptele
cele din afara?
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Comoara duhovniceasca din lume adunata, traducere de
rasofora Domnica Talea, Ed. Egumenita, Galati, 2008, p. 175.
E R O S U L
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Iubirea, aceasta iubire, erosul,
iubirea trupeasca, pamânteasca, nu dureaza mult. Nu dureaza prea mult. În rare
cupluri se pastreaza aceeasi iubire ca si la început. Pâna la urma ea se
raceste si traieste sotul lânga sotie din niste obligatii sociale. Iubirea a
disparut. Erosul! Aceasta este iubirea pamânteasca, lumeasca. Oamenii normali
se uita la iubirea sufleteasca. Îsi iubeste omul femeia numai pentru ca e
femeie si pentru ca are nevoie de trupul ei?! Nu! O iubeste ca pe o partenera.
O iubeste ca pe o prietena scumpa. Dupa iubirea aceasta trupeasca despre care
am vorbit, vine cea sufleteasca. Aceasta trebuie cultivata. Sigur ca la baza ei
e tot credinta, adica respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Adica, dupa iubirea
aceasta care se epuizeaza, tânarul si tânara îsi încheie ciclul de dragoste
trupeasca si devin doua personalitati care se completeaza una pe alta.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 77
ZAVISTIA OTRAVITOARE
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Dintre toate patimile, cea mai
primejdioasa pentru adevar si pentru virtute este zavistia. „Prin zavistia
diavolului moartea a intrat în lume” (Întelepciunea lui Solomon 2, 24); tot
prin zavistie se si înmulteste pacatul pe pamânt. Aceasta patima da nastere
multor altora, si este deosebit de primejdioasa fiindca cei stapâniti de ea o
ascund chiar si de ei însisi. Acest vrajmas neîmpacat al virtutii si al
meritelor este întarâtat de tot ce stârneste admiratia oamenilor, si nu iarta
nimanui nimic, decât celor stricati si nebagati în seama stricaciunea si lipsa
lor de slava. Trebuie sa devenim nevrednici ca cineva sa se uite la noi pentru
a atrage privirile si crutarea zavistnicului. Nu este rau cu care sa nu fie
înrudita zavistia; îndata ce pune stapânire pe suflet, îl face din vas întocmit
spre cinste vas de necinste si de mare urâciune.
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 73-74
GEOMETRIE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Pentru cel ce crede cu adevarat în
Dumnezeu, orice lucru din câte exista pe pamânt si în toate lumile vizibile
parca n-ar fi, dispare; nu exista nici macar un singur punct sau o singura
linie imaginare în spatiu fara Dumnezeu; pretutindeni îi apare în minte o
singura, infinita Fiinta – Dumnezeu. Îsi închipuie ca ori de câte ori trage aer
în piept Îl respira pe Dumnezeu; pentru el, Domnul este pretutindeni si este
totul, fapturile parca n-ar fi si el însusi dispare, imaginar, pentru a-i face
loc sa lucreze în sine Unicului Dumnezeu.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 99
TITIREZUL
Sfantul Vasile cel Mare
„Sa rasara pamântul” (Facerea 1, 11)
– aceasta mica porunca s-a prefacut îndata într-o puternica lege a naturii si
într-o ratiune maiastra. Porunca aceasta a savârsit miile si miile de însusiri
ale plantelor si ale arborilor mai iute decât un gând de-al nostru. Pamântul
are în el si acum aceasta porunca si-l sileste, în fiecare anotimp al anului,
sa dea la iveala puterea pe care o are pentru rasarirea plantelor, semintelor
si arborilor. Dupa cum titirezul, dupa ce a fost fixat în vârf se învârteste în
continuare de la cea dintâi porunca, se continua în tot timpul care urmeaza
pâna ce se va ajunge la sfârsitul obstesc al universului.
Spre
acest sfârsit sa ne grabim si noi toti, plini de rod si fapte bune, ca, fiind
saditi în casa Domnului, sa înflorim în curtile Dumnezeului nostru, în Hristos
Iisus Domnul nostru, Caruia fie slava si puterea în vecii vecilor. Amin.
Sfantul
Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 130
ALFABETUL NATURII
Sfantul Nicolae Velimirovici
Când
copilul începe sa învete alfabetul, pentru el literele luate separat se
prezinta asemenea unor idoli. Literele au substanta, sunt materiale.
Silabisind, copilul îsi încordeaza întreaga atentie asupra buchiilor si cugeta
doar la ele. Astfel, urmarind litera dupa litera, citeste un cuvânt, însa, daca
îl întrebi ce a citit, nu stie despre ce este vorba. Si chiar se mira,
neîntelegând despre ceea ce este întrebat. Copilul nu pricepe sensul cuvintelor
citite. Conturul, marimea si culoarea literelor scrise – adica aspectul
exterior – este tot ceea ce cunoaste el, la un moment dat, despre litere.
Slovele pentru copil sunt materiale, exact la fel cum sunt idolii pentru
pagâni. Astfel, atât elevul din clasa întâi, cât si închinatorii la idoli
privesc la idolii lor cu teama si consideratie.
Multi
dintre oamenii pe deplin maturi sunt asemenea elevilor din clasa întâi, desi ei
uneori, se cheama filosofi ori ucenici. Muncind cu sudoarea fruntii lor, abia
reusesc sa citeasca pe silabe cartea naturii, însa sensul si însemnatatea
literelor abecedarului naturii nu le înteleg nicidecum. Omul învatat citeste
literele chiar negândind la ele, si într-o clipa întelege sensul cuvântului.
Învatatorul este dator sa aplice constrângeri serioase ca sa-l învete pe ucenic
sa citeasca nu pe silabe, ci „dupa sens”. Cele valabile în cazul citirii
cartilor sunt valabile si în ceea ce priveste citirea „cartii naturii”.
Plecându-ne înaintea naturii, e totuna cu a ne pleca înaintea literelor.
Idolatrizarea naturii, aceasta este lucrarea copiilor maturi. Întrebati-i ce
însemnatate au lucrurile si evenimentele, si ei se vor uita la voi cu aceeasi
mirare pe care o are elevul de clasa întâi, pe care îl întrebati despre sensul
cuvântului ce tocmai l-a citit.
Prin
urmare se poate spune: oamenii care nu cunosc alfabetul se închina unui idol,
iar cei învatati se închina duhului. Pentru primii, fenomenele naturale sunt
materiale si realitatea lor este exprimata exterior, dupa marime, culoare,
denumire si diferite alte raportari. Pentru cea de-a doua categorie, obiectele
si fenomenele naturale sunt simboluri, semne conventionale creionând lumea
spirituala; iar realitatea spirituala este sens, viata si justificare fiintiala
a acestor simboluri. Un astfel de om citeste cartea naturii nu silabisind,
precum începe sa învete elevul din clasa întâi, ci dupa sens, patrunzând
întelesul, semnificatia.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 11-14
TAINA CRESTINATATII
Parintele Arsenie Boca
Mântuitorul
nostru nevazut se îmbraca cu noi, si pe noi ne îmbraca cu Sine: „Câti în
Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati si-mbracat! (Galateni 3, 27).
Fiecare
dintre noi, ori stim, ori nu stim, ori credem, ori nu credem, purtam pe Hristos
Iisus si pe Duhul cel Sfânt în temelia fapturii noastre celei duhovnicesti.
Hristos Iisus Cel cu Cruce, este asadar piatra unghiulara, temelia zidirii
noastre celei duhovnicesti. Aceasta e adevarat pentru toti cei botezati.
Temeiurile
mai adânci ale postului si rugaciunii le gasim la Botez. Adâncul fiintei
noastre se îmbraca în Hristos. În acest adânc al mintii, sau în altarul inimii,
dupa expresia Parintilor, Se salasluieste Hristos, izgonind afara pe satana,
care se retrage în simtiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc
sa învaluie si sa prinda vointa din nou în mrejele sale.
În
veacul al VIII-lea al erei crestine a fost, printre altele, o mare lupta pentru
icoane. A trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VII-lea, sa apere
cinstirea sfintelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împarati,
precum ca sunt chipuri cioplite si închinare la lemne. Desi atunci s-a pus
capat rautatii si multe veacuri icoanele au fost în cinste, astazi iarasi li se
gaseste vina. Atunci li se zicea ca-s o închinare gresita lui Dumnezeu. Azi
vina lor e ca amintesc de Dumnezeu.
Dar
mai e o icoana în primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem în noi, în
fiecare – caci de la Botez fiecare suntem destinati sa fim o icoana a lui
Iisus. Împotriva acestei icoane a lui Iisus în noi se da azi o lupta mai
vrajmasa ca odinioara împotriva sfintelor icoane. Se da o lupta împotriva
icoanei omului! Unde-i sunt aparatorii!?
Parintele
Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul
XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 56-57, 133.
SIMTUL AUZULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Auzul este un simt formator, modelator si
înaltator; prin mijlocirea acestuia se plasmuieste inima omului, prin el se
arata a fi fiinta rationala si prin el se ridica la pozitia superioara care i
se cuvine; cu ajutorul lui distinge toate felurile de sunete produse de
vibratiile aerului; distinge glasuri, tunete, sunete s.a.m.d., îsi rânduieste
timbrul si ritmul propriei sale voci si îsi compune piesele muzicale; cu
ajutorul acestuia a inventat muzica si instrumentele muzicale si a descoperit
melodia si armonia prin intermediul carora sunt miscate sufletul si inima si
sunt înflacarate spiritele. Cu ajutorul cuvântului launtric, auzul transmite
sufletului glasul naturii însufletite, pe care ochiul îl percepe mut; prin auz
omul s-a ridicat la înaltimea contemplatiei; parasind pamântul, s-a înaltat
prin intermediul acestui simt la ceruri ca sa auda cântul îngeresc si cântarea
dumnezeiasca ce îl înduhovnicesc; auzul i-a pus în miscare limba spre cântarea
Ziditorului sau si îl face sa-si afle ritmul [potrivit] cântului sau spre a
cânta frumusetea creatiei; prin auz omul se bucura de toata desfatarea
trupeasca si este înaltat în sfera spiritelor.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 93-94.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu