CÂT
DE PUȚIN AI FOST CU MINE, TATĂ!
~*~
Cât
de puțin ai fost cu mine, tată!
Crescând,
eu am plecat de-acasă-ndată.
Bătrânul
măr cu frunza lui,
Mi-a
spus că n-au fost ani destui
Când
trec pe drum, se-apleacă și mă ceartă...
Și
liliacul, cel cu floarea deasă
Mi-a
spus că prea puțin am stat pe-acasă
Străine
locuri m-au chemat
Și-n
urmă nici nu m-am uitat
Și-acum
cât dor în inimă m-apasă!
Un
cuc bătrân mi-a spus că m-așteptai
Și
după mine-n zare te uitai
S-arunci
în calea lui cu bani
Ai
fi dorit, doar să-ți dea ani
Căci
timpul să-l întorci tu nu puteai.
Ce-i
timpul, că mai ieri munceai cu trudă ?!
Case
zideai, coseai prin iarba udă
Să
uiți durerea bătăturii,
Țineai
țigara-n colțul gurii
Nu
te văitai ca cineva s-audă.
Cât
de puțin ai fost cu mine, tată!
De
ți-a fost greu și ți-am lipsit, mă iartă.
Pentru
întoarcere-i târziu,
Dar
știu că-n mine tu ești viu,
În
suflet port...din tine, o bucată!
*
OCHIUL
CERULUI, DE ROUĂ
~*~
Ochiul
cerului, de rouă, lăcrimează pe pământ
Plouă,
plouă, plouă, plouă, vin tristeți
cu-aripi de vânt.
Cenușiul
se întinde peste frunze, peste flori,
Peste
tâmple, peste inimi, peste ochii visători,
Peste
pragul casei mele, peste geamul cu perdea,
Peste-a
sufletului boltă ce-a ramas și fără stea,
Peste
vechea călimară, peste tușul întărit,
Peste
tine fericire...uite straiul ți-e cernit!
Ochii
cerului, de rouă, ne inundă sfidător
Grea
e lacrima aceasta, plânsul nu-i deloc ușor
Curg
pâraiele la vale cu un suflu zgomotos
Trec
fiori pe lângă tâmple, frunțile se-apleacă-n jos.
Ce
să fac să nu mai plângă ochii cerului, cu ploi?
Soare,
zâmbet, zbor,visare...
s-au
îndepărtat de noi.
Parcă
norii vor s-apese pleoapa fiecărui gând...
Pe
a sufletului rană suflă cel mai rece vânt!
~*~
Mirela Butacu
Fotos:internet



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu