Mirela Butacu - CÂT DE PUȚIN AI FOST CU MINE, TATĂ! +

 

CÂT DE PUȚIN AI FOST CU MINE, TATĂ!

 

~*~

 

Cât de puțin ai fost cu mine, tată!

Crescând, eu am plecat de-acasă-ndată.

Bătrânul măr cu frunza lui,

Mi-a spus că n-au fost ani destui

Când trec pe drum, se-apleacă și mă ceartă...

Și liliacul, cel cu floarea deasă

Mi-a spus că prea puțin am stat pe-acasă

Străine locuri m-au chemat

Și-n urmă nici nu m-am uitat

Și-acum cât dor în inimă m-apasă!

Un cuc bătrân mi-a spus că m-așteptai

Și după mine-n zare te uitai

S-arunci în calea lui cu bani

Ai fi dorit, doar să-ți dea ani

Căci timpul să-l întorci tu nu puteai.

Ce-i timpul, că mai ieri munceai cu trudă ?!

Case zideai, coseai prin iarba udă

Să uiți durerea bătăturii,

Țineai țigara-n colțul gurii

Nu te văitai ca cineva s-audă.

Cât de puțin ai fost cu mine, tată!

De ți-a fost greu și ți-am lipsit, mă iartă.

Pentru întoarcere-i târziu,

Dar știu că-n mine tu ești viu,

În suflet port...din tine, o bucată!

*

 

 

OCHIUL CERULUI, DE ROUĂ

 

~*~

 

Ochiul cerului, de rouă, lăcrimează pe pământ

Plouă, plouă,  plouă, plouă, vin tristeți cu-aripi de vânt.

Cenușiul se întinde peste frunze, peste flori,

Peste tâmple, peste inimi, peste ochii visători,

Peste pragul casei mele, peste geamul cu perdea,

Peste-a sufletului boltă ce-a ramas și fără stea,

Peste vechea călimară, peste tușul întărit,

Peste tine fericire...uite straiul ți-e cernit!

Ochii cerului, de rouă, ne inundă sfidător

Grea e lacrima aceasta, plânsul nu-i deloc ușor

Curg pâraiele la vale cu un suflu zgomotos

Trec fiori pe lângă tâmple, frunțile se-apleacă-n jos.

Ce să fac să nu mai plângă ochii cerului, cu ploi?

Soare, zâmbet, zbor,visare...

s-au îndepărtat de noi.

Parcă norii vor s-apese pleoapa fiecărui gând...

Pe a sufletului rană suflă cel mai rece vânt!

 

~*~

Mirela Butacu

Fotos:internet