Mariana Gurza: Jurnalistul Octavian
D. Curpaș „La Aniversară”
,,A fi liber înseamnă, înainte de
toate, a fi responsabil faţă de tine însuţi”.
Mircea Eliade
Personalitatea
puternică a jurnalistului Octavian D. Curpaș, mi-a atras atenția cu mulți ani
în urmă. Deși plecat din țară, în Statele Unite în martie 1997, sufletul său a
rămas în Oradea, locul unde s-a născut, și s-a format ca Om. Așa cum am
menționat și în recenzia volumului Exilul Românesc la mijloc de secol XX–
„Pașoptiști” români în Franța, Canada și Statele Unite, (volum apărut la
Editura Anthem, Arizona, 2011), Octavian D. Curpaș, face parte din suita
intelectualilor români ce au reușit, departe de țară.
Destinul
celor plecați, de multe ori complicat de evenimente și motivații necunoscute
nouă, lasă amprenta locului. Citându-l pe M. Eliade, „destinul este acea parte
din Timp în care Istoria își imprimă voința ei asupra noastră.“ Dorința de
libertate și de a-și împlini visurile i-a determinat pe cei plecați să-și
privească viitorul în credință și adevăr, responsabilizându-i.
După ce a
lucrat timp de trei ani ca editor al unui ziar din România, plecând din
țară, locuiește în California timp de
opt ani, după care se stabilește la City of Surprise Arizona, SUA,
întemeindu-și o familie minunată alături de timișoreanca Roxana-Claudia. Deși
la distanță, le-am împărtășit bucuria primului născut, la 19 mai 2009, Janice,
un nume cu semnificație creștină, “Dumnezeu este plin de har”, apoi
venirea pe lume a celorlalți doi prunci, Josiah şi Amaris.
Și-au
deschis propria lor afacere în domneniul imobiliar dar Octavian Curpaș, nu a
renunțat la vocația sa de jurnalist vocal (cu studii superioare în jurnalism,
afaceri internaționale și științe
juridice), fiind astăzi un nume
important al presei. El scrie cu har și dăruire în mai mai multe publicații din
S.U.A., dar și în România, este editor al publicațiilor “Colorado Beetle” și
“Phoenix Magazine”.
Și-a înțeles
foarte bine menirea de jurnalist, de redactor la mai multe publicații, dintre
cele două lumi. A creat singur un arc peste ocean relatând cu obiectivitate și
în spiritul adevărului evenimente la zi de pe toate continentele. A păstrat
legătura cu jurnaliștii români, cu oamenii de cultură din țară și diaspora dar
nu a ocolit performanțele românilor plecați. Dacă a considerat că merită să
cunoaștem succesul american, nu s-a sfiit să ne prezinte personalități de marcă
din diverse domenii. Aș traduce simplu, din iubire pentru oameni. Un sentiment
înălțător care îl înnobilează.
Folosind
stilul său remarcabil de jurnalist și fin psiholog, îmbinând în nuanțe vii
destinele prietenilor săi, uneori contopindu-se prin afect, legănat de
propriile sale amintiri, nu pot să nu remarc românismul adâncit ca într-o
fântâna cu “apa vie”…
Și-a
câștigat singur respectul tuturor. S-a implicat în promovarea multor scriitori
români și a jurnalismului de calitate, neaservit nimănui. Credința i-a fost cea
care i-a deschis drumul spre Lumină. S-a luptat și încă o mai face pentru
îndreptarea devierilor sociale. Demnitatea și dragostea pentru locul de baștină
îl face mai special. Nu știu dacă am fost refuzată vreodată pentru semnalarea
unor evenimente importante din țară, pentru promovarea unor scriitori cunoscuţi
sau în curs de afirmare. Interviurile lui sunt captivante și mereu informația
rămâne. Prezentarea cazurilor disperate, mai ales cele legate de copiii noștri,
sunt bine documentate și se implică direct pentru binele oamenilor.
Critica sa
literară este profundă și surprinde corect mesajul cărții, dorind să scoată în
evidență frumusețile ascunse create, dându-le strălucire. Scriitorul Octavian
D. Curpaș, și nu greșesc trecându-l în rândul scriitorilor, rămâne un creator de monumente morale făcute cu
spiritul și cu mâna.
Azi, 5
august, avem motiv de a sărbători un prieten, un mânuitor iscusit al
condeiului, unul dintre ,,ambasadorii” actului cultural, la nivel
internațional.
Octavian D.
Curpaș este un Om binecuvântat!
În numele familiei
mele, a tuturor celor promovați, îi dorim pace și bucurii infinite alături de
cei dragi.
La mulți
ani, Octavian D. Curpaș!
———————————
Mariana Gurza
Timișoara
5 august
2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu