Mere pădurețe 36 - nesaturate/reinternate

Mere pădurețe 36

Fiecare, ca-n artă cu viziunea şi tradiția, că, tu, ştii: câte bordeie, tot atâtea obiceie şi ce să zic? După ce Ionaşu Sălăjan, feciorul lui Dunescu, chiar zicându-i-se de la Duneşti de pe ulița care până la urma-urmelor ducea pe lângă casa lui Dumitru de la Găzdacu şi urca pe la Zâmbuc prin ocol printre brazi, unde noi pruncii ne mai jucam de a haiducu Duliş, el ca Iacob şi Letu erau un fel de eroi a satului ca-n Bălan Cal Bălan, cunoscut la nevoie cu folos. Ionaş întors din cătane, vorbea, şedea cu Viruța, care era considerată de mulți potrivită să se mărite cu Ionaş Sălăjan care era holtei de însurat după venirea, eliberarea lui din cătane, armată, numai bun să se însoare. Viorel bunicu, era fericit, după ce tata lui cu a lui Dărăbuc a venit s-o pețească pe Viruța, pe Elvira Ferghete şi se târgui care ce dă Viorel fetii lui, cu ce bunuri îl înzestrează şi Dunescu la rândul lui, ce-i dă el lui Ionaş, mai având pe Uliana şi alți doi feciori şi averea lui ajungea şi nu prea, evitându-se dacă era posibil înțelegerea cu familiile cu mai multe vicii (şi băiatul era însoțit cu două-trei rudenii la pețitul fetii, că-n capătul cuptorului era pana pețitorului şi se da la biserică, să se facă strigarea şi se băga, angaja, o căruță, care să-i ducă la Hida cu căruța la dispensar pentru recoltarea de sânge (căruța era frumos împodobită cu lipideauă, iar la cai la căpăstru se punea batiste). Tot atunci se angaja muzicanții, se chemau socăcițele şi chemătorul cu socoteala de acasă merge din casă în casă pentru a invita sătenii la petrecere, la nuntă şi sâmbătă seara se făcea tiperiu. Prin sat pe un car împodobit şi pe o căruță se purta pentru a fi admirată zestrea miresii (şi boii şi caii  împănați, că şi pentru ei era mare serbare nunta celor doi tineri sâmpetreni). Pe capul meu chiar atunci căzu pojarul (Eu mă scărpinam şi sufeream şi deabia seara am fost adus de la Pinteasca acasă, unde se juca şi pintre nuntaşii jucăuşi am umblat şi eu mângâit şi căinat de unii, că eram şi eu pui de om, de om necăjit). Care nu şti câte prune n-are-n straiță? Bădicul Ionaş prin taina căsătoriei înodă cu gura "Da" la Sfatul Popular Sâmpetru-Almaşului şi în biserică, după ce în prealabil popa în cel puțin tri duminici prin gura preorului li se făcu strigările şi el, Sălăjan aiesta luând-o pe Viruța, sora mai mică a lui Dragommir, fata sfătosului Viorel, el Ionaş îi devenise lui fătu Viorel: ginere şi lui Dragomir şogor, cumnat, zis mai nou, mai pe domneşte, că înodă cu gura şi nu mai dezlegă cu mâna, nici o clipă, nici într-un fel, cum nici eu cu Vica n-am desfăcut trăind ca soț şi soție până ce moartea mi-a luat-o pe Vica de mai bine de un an, iar după ce noi am ajuns şi ne-am mutat în 1960 la Băi cum din obişnuință sâmpetrenii zicându-şi chiar: "ai auzit că şi Dragomir,feciorul lui Viorel s-o muta în/la bloc, unde porcul se taie doar de pe listă...", deci bădiucu Ionaş aiesta mai venea pe la noi în vizită mai având parte de o păzâtură caldă cohălită de Veronica cumnată-sa, fata lui Tehodoru lui Horlău, că era omenit în apartamentul părinților mei, pentru a nu trebui să sufle la hrană rece, hrană din brişcă, eu jucând cu el şah, el fiind maistru la mutarea calulului şi înrăit jucător Loto, unde întâlnea şi pe inginerul Calco, ca atare noi ne-am mutat în unul din blocurile deabia construite în curtea Rapidului, nu departe de şcoală, gară/ centru, pe unde trecea funicularul, coşercile, cu piatră albă de ghips trecând peste coclaurile, plaiurile dealurilor, de la Leghia apoi peste cele din Aghireş sat, din carieră spre Aghireş-Fabrici, eu acolo undeva pe deal pe unde funicularul era aproape mai navetând şi cu "lab bus", cum zice Pişta, care sta-n carieră într-o casă cu noi, deci unde coşercile se apropiau razant cu pământul, eu mă aburticai în una din coşerci ca un Nică Fără Frică, dar nu ştiu din cauza a ce frici, până a nu se înălța la nivelul acelor stâlpi de susținere, în buzunarul cerului, prevăzător, deşi nu ştiam naiv cum se mănâncă prevederea, paza bună, care trece de primejdie, eu  sării caca-frica viceversa, ca un iepure după care fugea un câine peste deal, cu osu-n gură neavând jeb, buzunar/ straiță, unde să şi-l pună ciont-leveşul..., că n-aveau calitățile parlamentarilor de teapă lui "Livache" cum îl ciufuleşte la starea nației Dragoş Pătraru şi mă bucurai când am atins pământul dând o trântă icnită, dureroasă atingând pământul care nu da ferea căderii mele pentru a nimeri ca-n puf de gâscă şi n-o brodisem în socotință, nu o îmbrobodisem rău, că azi de era altfel eu deşteptul şi nefericitul n-o făceam pe scriitorul dacă aş fi nimerit ca Irimia cu oiştea...-n gard sau peste la leopard, în casa lui Irinuca prin care pătruse stânca desprinsă de la locul ei şi prăvălită poticnirea aiasta până-n apa broştenilor de omorâse şi nişte capre amărâte, râioase, în apa crescută învolburată ajungând doar acea sărăcie de stâncă prăpăditoare şi rău prevestitoare, provenită şi din topirea zăpezilor apa tulbure de pomină, eu sărind buluc din coşearca, în care se încărca cu piatră de ghips ca-n Fabrici să se afunde în fabrica de ipsos Rapid la cincasor trecând pe deasupra magazinului alimentarei din sus, mai existând un magazin alimentara din jos în vechea locație a uzinei electrice, o termocentrală, în acest bloc locuind şi Inginerul Calco, un fel de Gică Petrescu/ Emil Brumaru a poeziei de excelență cu esență muncitorească de esență de "proletari din toate țările uniți-vă!" în cântarea cântărilor:  "deşteaptă-te române!" Unii sunt superfragilistic, nu scoşi din context. Vasile Culidiuc a postat în Humoreanul: “Te iubesc! Auzi? Nu pleci nicăieri! Te iubesc!” Ce ma facut sa conclude:

DIN PROPRIE ARTISTICĂ TRĂIRE

Din gânduri ascunse răsare zâna de poveste

să nască buna veste,

veşnicie

cu poezie şi omenie

din omeneasca ecuație

într-a vieții simetrie

de Bacovia sinfonie

dulce de Românie

soluție: revoluție cu rezoluție,

cu mirabilă sămânță,

conştiință şi ştiință

din proprie artistică trăire,

în drept cu omenie

câmp pădureț

de a candida isteț

la fericire.

În sufletul meu se conbin vorbele bunicii, cu vorbele actriței Sofia Loren:

-"Înconjoară-te întodeauna de oameni cu care poți avea o conversație plăcută, de la care ai ce să înveți". Bunica cu oarecare diferență după ştiința ei de analfabetă, dar din neamul lui Horea şi Iancu din Apuseni, nu tot cam acelaşi lucru îmi spunea zicându-mi verde, fără ocoliş, în față:

-"Înconjoară-te nepoate, curu te poarte: cu oameni înțelepți, că doar de la astfel de oameni ai ce învăța." Fiecare cu ştiința, putința, experența sa, că fiecare-şi avea aparte experența şi excelența, o esență, religie a firii, valoare autentică autohtonă, cu acel fără pereche, care nu era cântat după ureche fiind bine cântărit de veacuri, peste veacuri util şi durabil, transmisă oral, tradițional, ca un folclor, pilde călăuzitoare cristic, după cum ne spune şi Andrei Pleşu/Constantin Noica, filozoful şcolii de la Păltiniş, că-mi zicea şi bunica să mă bucur de oameni ca ei, prin ei născându-se ca-n cazul lui Lucian Blaga... şi promovau lucru bine făcut, că această fântână arteziană era, ținea de o gândire pământeană, ca atare după legea pământului, deci nu ceva împrumutat, de extremă străină excentrică de natură şovină, legionar-fascistă, unii condamnând chiar pe Iisus şi pe destoinicul Eminescu de gintă latină, îl condamnau de anti semitism, anti-țigănism..., dar era vorba de vocație, de talent îmulțit, era vorba de oameni potriviți la loc potrivit, chiar dacă pro-ruşii au suprimat pe intelectualul Dr. Petru Groza, ca să fim mai uşor de manipulat, deşi aveam o decență patriotică, care ne păstra în aria unui firesc creştin, la ruşi fiind vorba de existența lui Anti-crist, ateism, la noi importat de cei infiltrați în rândul partidului de cei care erau fără şcoală ca Gherghe Gheorghiu Dej, care a coborât milităria din pod ca să-şi câştige prost renume ca Stalin, un altfel de Hitler a lagărului socialist/ comunist? Noroc ca azi e ziua blogului fratelui Ioan Miclau si ma calmez:

     - Poezia | "Lumina, culoare si cant, s-au intruchipat in Cuvant, Izvor ce-l aduce pe Om ca sa fie: Vietii faclie, gandire, iubire, in final – Poezie!" Ioan Miclau

     - Domnul meu I.Miclău, tot un frumos spiritual prin tot ce scrii şi aduci prin blogul tău la cunoştință, ca ştire cu mare ştiință şi emoție cu înaltă trăire artistică de mare iubire, cu drept de a fi ceea ce Dumnezeu te-a alduit a fi laudă de zestre din trăirea românească, pe plaiuri australiene, c-aici viața te-a azvârlit, pe mine într-o sală de aşteptare ambultoriu ca să mai fac extracții dentare. Cineva fără nici o legătură cu mine:

-"...Pisica dacă nu-i acasă şoarecele joacă pe masă." (Nu era vorba de medicul dentist primar Văcăraş, a cărui frate lucră la Neurilogie, pe Babeş) Tu eşti candid, cu splendoarea ierbii bihorene, cu frigul în splendoarea ierbii, când umblai la vite prin pădurile cu dumbrăvi  minunate cu/fără Lizuca. Am reuşit, chiar dacă măseaua minții avea rădăcini adâncite, mâinile de aur a chirurgului maxilo-facial Tamaş Gheorghe le-a scos fără problem (n-a mai trebuit să facă nici un chiuretaj în alveola molarului extras şi e O.K. Tu scrii sprințar, Ioane din Gepiu, tu ai stilul tău şi mă bucuri, încânți întotdeuna. Fata Mihaela-Ştefania cu Marius "Mistrețu" sâmbătă merg acasă, pentru serbarea de la Ciubanca:

-"Vii cu noi, îmi zice Miha "Buhița"/ "Păstaie"cum mi se prezentaseră ei când am mers s-o curtez pe mmă-sa, pe Vica, celui plecat în Spania zicându-mi că l-ar ciufuli "Mancuru"/ "Bursucu" (îi vorba de Teodor-Flaviu Celemen, pe mezinul, de Cenuşotcă pe linie bărbătească, după 10 ani diferențe între ei nascându-mi-se după multe umblete pe la genicologi cu diverse păreri, soluții, târcăite-pârcăite: mi se naşte Daria-Loredana"Veverița"/ "Caratista" ).

     - Pavel cu maseaua iar eu cu ochiul drept Ionica, in care creste o padure in care se ascund zgripturoaicile padurilor vandute de conducatorii de azi. Poetul si Scriitorul Ioan Miclau, directorul Bibliotecii Mihai Eminescu din Cringila Sidney, Australia, este un fiu roman din Ardeal care-şi iubeşte ţara de la zeci de mii de km zbor, din ce-alalta parte a pamantului, unde traieste azi cu intreaga sa familie, conștient fiind de limba si traditiile romaniei. Este pruncul gepian care vorbește cu iubire si dor despre plaiul ardealului si cu mare regret si durere despre schimbarile de dupa revolutie, a celor ajunsi la putere, a trădărilor şi vânzărilor la care a fost şi este supusa tara, dar si cu speranta si nadejde in reusita ei, care înţelege ca om de familie si fiu, sufletul si istoria neamului şi nu mai putin potențialul extraordinar al acestui popor român. Intodeauna mi-ai luminat fruntea si ai trezit mandria din mine, a copilariei si tineretilor de acasa citindu-ti versurile si sfaturile parintesti in dragoste pentru cuvant si neam. Sunt mandru ca existi, sigur fiind ca multi romani din comunitatea noastra din Diaspora s-au bucurat in prezenta ta. Cu apreciere, admiratie si multa recunostinta pentru efortul acestui frumos site POEZIA. Ben

     - Dragi Prieteni, Mult respect și prețuire tuturor celor ce vor găsi o clipă liberă pentru a deschide și acest modest blog”Poezia”- Cringila, N.S.W( dela biblioteca ”Mihai Eminescu”-Cringila).

    -  Mi se face extracția şi merg la CEC şi aici soră de de a lui Eva Pintescului, Ferghete (e vorba de Eva ajunsă între mațele, ferăraiele batozei, în râtul lui Călcâi şi aflu ,că ea, Eva, s-a vindecat, s-a căsătorit şi că ar chiar avea o fetiță pe la Lipova/ Arad, n-am reținut, însă nu m-am rentors prosteşte la soru-sa, pe care eu nu o ştiu, că e ocupată cu serviciul ei. Mă bucur că Eva, fetişcana dusă-n brață la doctorul Timar de Dragomir, e bine, mulțam lui Dumnezeu, chiar aşezată la casa ei: om util, om pentru oameni, că-n restul toate-s doar poveşti, să le zic şi eu: amintiri din copilărie, fabulări, că orice pot fi, nu-i aşa?) Ajuns la Flaviu mă pun să mă odihnesc, actul chirurgical m-a dărâmat ca pe un arbore doborât arhaic din secure. Eu mă gândesc la societate, la o îndreptare a ei, la legendarul şi homericul Hercule, Ben, şi la prăpăditul şoarece toroştit pe întuneric de laba iciorului de uriaş... (uriaşul din povestirea Croitoraşul cel viteaz care isprăvise 7 dintr-o lovitură ?)

     -  SALUTARE FRATE IOANE, TU ȘTII CÂT DE MULT TE IUBESC, ȘI CĂ AM MAI COLABORAT. SUNTEM AMÂNDOI PATRIOȚI ȘI IUBIM NEAMUL ROMÂNESC.  VOI CITI CU PLĂCERE REVISTA TA, ȘI DACĂ EȘTI DE ACORD VOI FI UN COLABORATOR PERMANENT AL TĂU.  TE ROG SĂ ÎMI DAI VEȘTI DESPRE TINE. AICI ÎN ȚARĂ ESTE RĂU DE TOT. TE ROG SĂI SALUȚI PE PRIETENII NOȘTRI GEORGE ROCA, PE DANIEL IONIȚĂ, PE FRATELE NOSTRU DE LA RADIO MELBURNE,  PE CARE ÎL IUBESC. FIE CA DOMNUL SĂ NE AJUTE. TE ÎMBRĂIȘEZ CU DRAGOSTE, Stefan Dumitrescu

    - Dacă bagi mai bine de seamă , Ben, povestea acestui om necăjit "desculț" prin ierburile brumate indiferent de a cărui țăran e (indiferent ce meserie au, această sare a pământului, indiferent în ce sens sunt sănătos încăpăținați în bine, indiferent că-i de a lui Ilie Moromete zis de a lui Preda Marin din Sălişte /copilul din Gepiu, e la fel de breaz şi de încărcat de energia de a fi, e cu povestea lui mai mult sau mai puțin asemănătoare ca cea a lui Pavălu lui Dragomir din Sâmpetru/ ori de pe lunga şi îngusta vale a Călmățuiului , din Omida,Darie.../ Pavel nepot a fătului Viorel din Sâmpetru, că toți au ceva din dumnezăirea celor cu menire, chemare, către literatură, (nu-l vedeți şi pe acest Ioan bihorean, din Gepiu pe drumul artei ca Nică a Petri, Creangă, un Creangă de pomină, din Humuleşti..., că toți o duc cum o duc greoi, greu cu cartea, însă devin scriitori sclipitori, scriitori de nădejde, în slujba neamului lor (Gândisem parcă mai acatări, dar o scrisem altfel, nu tocmai bine, dar ce mai contează că-i hois sau cea, dacă nu dai tri de "ho" pe un "di", că-i ceva de capul celui care scrie cu ispravă?) O fi Smarandița fata popii, că ea probase dulceața biciului Sfântu Nicolae călare pe Calul Balan, că vă spun cu mâna pe inimă, că n-a fost soru-mea Mărioara, ea jucând altă măgăreață şi mărirându-se cu Ion Sălăjan din Deşertul Rostolț, Pustuța, de dincolo de Românaş, de la Bucium peste deal. Pr.Al.Stănciulescu mână către noi turme de lecții, dar oare noi avem bunăvoința de a le deschide uşa staurului ca să le primim mioarele minorosițe, în curtea bisericii, luând aminte la ele ca să le ținem minte învățămintele, că-s adevărate pilde hristice, la care Andrei Pleşu aducându-le doar îmbunătățire, chipurirle detalii filozofice, cu ajustările necesare prinde pasărea din gard? Că de ce ar tăcea ca peştele în apele Siretului/ Someşului, că natural nu poți clătărindu-ți gura cu apă de ploaie colectată de la cisternele blocului să dai lovitura... După Sf.Tihon de Zadrosk, oricât ai fi de avut ne igenizat de păcat, puți frate ca dracu neavând neam şi țară, miroşi trădător urât, nemernic, ca toți ticăloşii (vezi no un măr frumos pe dinafară dar găunos, vermănos pe dunăuntru, putregăit şi nesuferit, că din faşă e stresat, n-are nobleța necesară, că n-ar fi rău în jocul românilor cu galacticii: România-Spania, România să câştige, fiecare trăgând fedeul pe oala lui, că doar capacul şti ce se fierbe-n oală, că găina bătrână şi morcovul tânăr dă zama bună. Ce dacă am cam luat-o razna? Ce-i excelent, mai special, Ben?

     - Calul!

    - Dragă Pavel, Mulțumesc foarte frumos pentru cuvintele foarte frumoase referitoare mie. Mă bucur de faptul că ești acum mai bine cu dinții, căci și eu am

încheiat cu bine proteza mea dentară, realizată de Dr. T.Daniela, o adevărată specialistă româncă trăitoare aici. A fost publicată și în ziarul australian. M-am bucurat deasemenea de Diploma onorifică primită de prietenul nostru Ben, fiindcă o și merita. Românii sunt cei mai înzestrați oameni de acele calități ale Duhului Sfânt! Cu drag și frăție, Ioan

     - Tu ai mai ceva ca mine culoarea şi lumina poeziei. Doamne ajută, drag şi sănătate, prietene din bihorul lui Maria Bocşe etnomuzicologă la Muzeul de etnografie a clujului. Miha are de mers la Aroma. Restaurantul are o sală ‘Sara’ pentru nunți şi o sală pentru, ...pentru alte petreceri, dar de ce mă întrebi, ticule?

-"Ca să te mai scâi şi eu, îi încovrigai văzând-o nervoasă, ieşindu-şi din pepeni/ fire."

     - Dragă Pavel, Mulțumiri pân-la Dumnezu, pentru versurile dedicate mie, și desigur în mod special pentru atenția dumitale acordată ființei mele. Tocmai vorbeam azi cu Ben la telefon, ne-am amintit desigur și de dumitale, gândindu-ne la tot ce e mai cu folos spre a-ți fi de ajutor pe acest drum al artelor frumoase, mai ales că ai belșug de har și voință, doar, nu uita vorba veche, că de multe ori puținul e ma valoros ca multul, claritatea și în metaforă e necesară, adică a lumina spre o anumită temă aleasă, mai puțin la adresa persoanei fizice. Poți avea neplăceri, nu ți-ar aduce nici un folos! Iubirea e un liant universal Pavel, știu că știi asta, foloseștei valoarea! Cu drag și ales respect, Ioan Miclău Gepianu 9/7/2019

     - Eu scriu cum îmi vine fără pică, chiar dezinteresat, că uneori am adresă directă şi oi fi pentru unii incomod, că ei, dragule nu-s drepți. Îndrepte-se şi comporte-se cinstit, că românii în general sunt oameni drepți şi buni. Altfel rabde consecințele, biciuirea şi se îndrepte, ori tu în alt chip şi la altceva te referi, Ioane? Eu le cer pur şi simplu să fie oameni pentru oameni şi să-şi cinstească neamul, fir-ar să fie! De greşesc cumva dirijează-mă, frate din Gepiu/ frate din Ciudanovița/ Puieşti- Iezer. Cu bine! Pavel de România. Ce-i frumos şi frumos/ generos şi lui Dumnezeu Eminescu, un al românilor Făt-Frumos din lacrimi e pe plac, şi aici e faptul de a sta găgăuță, găuază, cănuță-om sucit, când mama/ bunica, scotea pâinea coaptă din cuptor şi-n acel coltuc, colț de pâine fierbunte/ anume într-un colac de pâine a băgat clisă, slănină (aflu că-n Bucureştiul lui Silvia şi Aristorel Bunescu, îi zice la slană, îi mai zice untură, deşi untura era altceva untură, când se tăia porcul aşa cum şi specia era carne, untura era grăsime luată de pe pântece, burta porcului, şi era untura mică şi untura mare şi la grăsimea de pe mațe le zicea şi Vica bizeri). Aflu în 1984, prin ianuarie, când năzdravănul Aristo bucureşteanul aiesta fără egal, cumsecade, fiind un om de treabă, cumsecade mă duce prin U.T.C. la Bucureşti, el organizând după câte ştiu un spectacol cu pluguşorul lui Nicolae Ceauşescu, devenise pentru intuiția şi pentru isprava lui neaoşă, un cineva, o personalitate însemnată şi asta era un ceva, că putu să mă ducă la Bucureşti fiind căştigător şi eu la două loruri, la rubrica lui "Două Coloane" de la Suplimentul literar Scânteia tineretului... (şi mă ține la el la Bucureşti o săptămână fără ca eu să mă pot, să mă recompesez vreodată pentru gestul lui atât de nobil, de frumos, de generos, făcut fără nici o obligație, el având sulință şi ambiție, bună-cuvunță, notă de bună creştere şi de ce? ca să mă aibă ca prieten într-un sat ardelenesc din sat Românesc din România, însă datorită lui Vica, dar eu aş zice datorită sărăciei noastre, n-am putut să-i oferim bucureşteanilor (lui şi celor două fete ce le avea pe atunci, acuma având 4 copiii), nu le-am putut oferi nici o vacanță/ mini - vacanță la noi în Ciubăncuța, cum m-aş oferi acuma, deşi nu mai există acuma harnica gospodină Vica, acuma parcă aş avea curaj să ți-o ofer nu numai familiei lui, ci şi familiei tale Ben şi aş încerca să-i fac față, chiar dacă în hotarul Ciubăncuței mai aparte există doar bizoni mai aparte şi la Căprioara lacul cu pescuit sportiv a lui Rusu Toma originar, el, bosul acesta, din Panticeu. Revenind la faptul că aşteptam noi copiii, acel colac cu slănină, aşteptam cu pofta lui Flămânzilă din Harap Alb, era grozav, extraordinar, chiar şi acuma, peste o lună la 70 ani, bătuți pe muche, schimbând prefixul, că mi dor acuma, având pofta de copil, pentru acea pâine dulce şi cadă încă, puțin unsă de jumara de slănină băgată în fierbințeala miezului  de pâine deabia scoasă din coptorul cocător de copt pâine şi slănina semi topită dând pâinii aromă şi dulceață aparte, cum doar la bunica în Sâmpetru/ la mama în curtea Rapidului cu blocurile vechi mai se găsea mai ceva ca o prăjitură cu atâtea probleme stafood, euro, doar țăranul român fiind eco şi bio-sănătos încăpățânat în bine, conform unei tradiții milenare, împământenite.

     - Dragă prietene PAVEL, Bună dimineața din Australia! Am citit poema de inimă, ”Ca mireasa, în artă trecută peste al casei prag, cu drag să devină în făinoșag nevastă”. Este excepțional de frumoasă, o rugăciune trimisă acolo unde în fericire se odihnește VICA dumitale. FELICITĂRI! Cu drag și frăție, Ioan

     - Ioane, eu scriu cu mucegai şi alte minuni, ce mai faci? Dan Salapa profesor titular, în oraşul natal Drobeta Turnu-Severin, Mehedinți, la liceul C.N.Țiteica şi C.N.Ped. Ştefan Odibeja din septembrie 2009-prezent, în oraşul amintit, la catedra Ştiințe socio-umane. A absilvit Universitatea din Bucureşti: Facultatea de Geografie planificare teritorială filiala Drobeta/ Severin şi este absolvent, un eminent a Facultății de Filozofie şi Jurnalism având habitarea, dimiciliul, şi, în prezent în oraşul natal Dobreta Turnu-Severin,M.H. “-"Ce mai faceți?” îl chestionez pe Daniel Salapa(nu-mi dau seama de ce-i dau raportul, de ce îl inforez ca pe tine Ben:) “ Sunt la Cluj-Napoca, în oraşul celor două văi Someş Mic şi Someş-Mare, doar în Dej, oraş ce-mi devenise de suflet, prin prietenii ce mi-i câştigasem ca Eminescu aici, când descălecase, în călătoria sa ca sufleor abătându-se de la Blajul cu renumita Câmpie a Libertății şi şcoală ardeleană, se abătuse pentru prietenii lui numeroşi şi pentru că era harnic culegător de folclor, aici, în Dej cele două văi Samvs unindu-se, avându-şi confluența. Ştiu, că un lucru bun nu se face-n grabă, că graba ca fetii grăbită la măritat, strică treba, isprava (o fi stricând-o la frumusețe / la ce naibii...!?) Dar de ce o fi fiind mândra badii dragă, zolită, zorită şi tacala, tacala, până ce măritala, c-apoi după noi potopul...!? şi apoi gura la cea cu burta la gură, borțoasă, rămasă groasă, îi umblă gura tura-vura ca sucala, ca o moară hodorogită, debitând dodii, logoree de cuvinte, care ar fi fost de luat aminte/de ținut minte, ca eterne învățăminte, ştiindu-se, cum ți-am spus "cumințenie a pământului", Ben, că nu se există mai excelență şi mai performanță, nu-i nimeni mai învățat pe lumea aiasta, ca Stan-Pățitul şi ca nevoia care-n pădure e chemată-ntr-ajutor să repare carul hârbuit, hibălit, stricat. Să-mi fii sănătos! îi urez lui Daniel Salapa, care pricepe în ce sens bat şaua să priceapă iapa sireapa, căruia dacă-i ridic şaua i se văd mațele, intestinele, că şi când la nuntă i se ridică capacul lăzii, "laudei"de zestre şi văd curioşii zestrea, hărnicia miresii, miresii, care udă cu lacrimi fața mesii... (Profu se explică, mă lămureşte, deşi îi vorbisem şi eu mai ferit, mai pe sărite, reținut: codificat într-un fel şi într-un fel ca înțeleptul Solomon, în Cântarea cântărilor, într-un stil proverbial aparte:) A început şcoala: liceienii (cei a lui Gherghe ŞOVA? Cei cu Extemporal la diriginție, Declarație de dragoste ... (eccetera eccetera, că n-am la mine cetera) orar, primele lecții, ["rokăro"ori lecții de viață?] (nu mă mai deranjeză că ne-am cosmopolit (influiențat după străinii care sub orce chip vroiesc să ne dezrădăcineze, să ne smulgă din glia, mălăina, patriei limba română, să ne înțărce de graiul matern, naționsl, să ne cotropească, globalizeze pentru a ne pierde personalitatea distinctă, indentitatea națională, pentru a ne cuceri cu cioburile lor de limbaj incomod, greu de exprimat în româneşte? Asta era şi pe vremea lui Eminescu, vezi romanul:  Geniul pustiu şi citeşte intențiile de maghiarizare, a ungurilor ardeleni, de denaturare până şi a numelor de botez, în acest sens citeşte ce a scris în Grai şi suflet preotul fiu a satului: Ciubanca, Floarea Mureşan, care a plătit cu viața ca martir, în închisorile comuniste , chiar pentru adevăruri spuse pe şleau cu Dumnezeu şi tupeul neamului său, "şi...lucru şi la cartea dumneavoastră" zice în continuare Dan Salapa continuând mai departe: "Am un sipozion internațional joi şi vineri, amu, sunt: cu o comunicare personală la Severin.” Cu urări de bine şi eu! Succes, dragule profesor de la curți de dragoste şi dor!

-"Mulțumesc ! Sunt onorat de încrederea dumneavoastră"(aş mai putea adăuga ceva suplimentar/ar fi tipmpul să spun că poemul nostalgic e: "C-a trecut...lăsându-mă pradă...la câinii răi Lui Florin Vasilescu" (nu o fi ajuns, Ben, la tine, în Australia/n-are esență şi excelență?) lui Florin...:

-"Cunoaştem,cunoaştem, dar ca să ne definim în nobil, util, durabil şi sublim, un impecabil după ce Hristos a afirmat: -"Eu sunt cela ce sunt"..., că lui Dumnezeu nici unul din noi nu i-I indiferent, nici pe unul nu ne discriminează, dar pe fiecare aparte ne priveşte aparte după un cuatum de valori, după carte şi un aparte egal ca la carte/după destinul ca-n filme şi, ca atare buni/răi, până la contrar toți suntem buni, suntem nişte moşi Crăciuni," - țărani sănătoşi încăpăținați în bine şi, cu toții, nu ştiu cum: suntem chip şi asemănarea lui, al soarelui. Cu bine, omule măsură a oamenilor şi cântare a cântărilor lucrurilor, în calitatea de om cu înflorirea de pom pentru rod! Desigur, omule, eşti o sumă a valorii, în drept de a fi prin poeme botezându-te anume cu nume şi renume, nu tocmai ca Eminescu o culme..." Mofturi de toamnă-nostalgii şi păcate cu drept de a fi. Toamna e mândra balcanică blondă, că parcă într-un plen a unei nunți ni s-ar da găina: Toamna e ca o spusă, cauză pierdută sus pe redută, cu altfel de a gândire care ne trage-n piept, că fu cum fu viața mai îngăduită şi mai frumoasă şi mai sănătoasă, dar timpul mă pierdu de curmeziş prin veştejit frunziş, c-o luai tavariş peziş, dar nu înțelesei ce ziş', ziseşiş, ca iepurile, când săriş' din ce ascunziş-tufiş, că nu trebuia să existe, nici o abatere de la tradiție, datină, nu trebuie să existe nici o problemă personală, în cădere liberă în conul de umbră luând-o pe arătură, că nu de gura lumii faci, că trebuie să vezi dincătro bate vâbrul, că mai bate de ispravă vântul, că ce-i esențial: aerul, fraierul, nesimțiților? dar pe cine mai înteresează amănuntele de la cadre a pensiilor şi a salariilor speciale, chiar dacă nu se vede pădurea din cauza copacilor..., că viața cu-n, către un viitor mai bun tot înainte, cu un pas cu pas  eficient, cu efect, merge totul în satul românesc, cu dragoste şi cu dor, cu mirodenii şi multe dureri de cap, dar de ce să te mai bucuri, cu stilul potrivit, dar ce mai contează care-i aspectul tot pe româneşte, se mântuieşte după o rânduială, că o zăriş' pe tufa de veneția ca un izvor a minunilor oriunde cu tine magnez' rezist artist, ca Ovidiu, în exil, dar nu confunda minciunile: amabilitatea mea cu slăbiciunea. Pot cu aceeaşi mână să te înec, cu mâna, cu, care ți-am dat să bei, nu-i aşa? Toamna-i ca şi cum într-adevăr am merge la o petrecanie, îmormântare şi, dacă nu se trag clopotele, dar care-i problema? pe cine ducem la groapă? nu contează pentru cine se pune pe Susana din Oşorhel să dea apă în târg apă târgarilor la Bobâlna ca să se facă paus ori pe Sabina, sora lui Dragomir la Hida, în târg lângă Piatra Dracului, din Sâmpetru-Almaşului mergând pe jos pas cu pas pentru lucru bine făcut, din respect pentru cel plecat la cele veşnice, că-i o tradiție în zonă care se respectă, c-aşa-i bine, după cum se zice, potolindu-se setea celor însetați, dându-se la târgari: vânzători/ cumpărători, de pomană apă (şi asta se face nesilit, paus, că dragoste cu sila nu se există, ca atare se face cu pioşenie, fără ca cineva să te-mppingă din spate şi se face cu strictețe întoadeauna, după obiceiul, legea pământului, în  zi de târg, c-aşa se face pentru cei morți ca să nu sufere în lumea de fără dor: de sete, că mortul nu numai că nu trebuie să se vorbească de rău, dar decedatului, nu trebuie  să-i  lipsească oarece, ceva: nimic nu trebuie să-i lipsească dincolo, pe ceie lume şi pentru asta la anumite termine li se face pomenire, părăstaş, c-aşa-i bine şi aşa se tine (aşa ceva copiii au făcut lui Vica, din respect pentru draga şi scumpa lor mamă, eu împetrit, înlemnit, amuțit stând în corola desăvârşită ca muta lebădă uimită de un frig şi de un viscol ce mă da în spectacol ca să mă descopere cei de mâine: iubire la înălțime) şi gânditorul e cu toamna lui, cu rostul lui, ca un Tatăl Nost şi rugătoarea e cu rugăciunea şi tinerețea ei fără bătrânețe, în valea plângerii, Iisus a durerii, dar iată că ne-a trecut vara din primăvară, a trecut în veşnicia poeziei, a trecut din tei înfloriți pe alei, a trecut pe picior de de plai şi pe gură de rai, a trecut vara punte şi luntre ca o pâine-n mâine, a trecut din liturghia de pace şi pâine-n din holda de spice, a trecut, ca să facă loc iernii ca un câine, în/ din, patria grai cu îndemână şi peste mână, că vine iarna ca un câine, toamna lăsându-ne pradă la câinii iernii, câini răi... de pe dealuri, din munți şi de pe a lui Avram Iancu văi în bine să mă omore cu zâle. Fomeile pun țara la cale, în sat, cu palavre, vorbe de clacă, că uneori se dă şi de, pe de dracu, naibii şi se drăcuie, suduie, blestemă..., deşi s-ar putea trăi mai bine dacă de mulțamuri nu ne-ar fi plin podul şi dacă ar fi perfect, în imperfect şi dacă am lăsa corect lucrurile, ca Mâțu Stoian, lucrurile începătoare şi parcă am merge cremos tagmă a jefuitorilor spre cele desăvârşite de jefuitori, ca cei din elită, care ne dau de furcă ca Gheorghe Dincă crimunalul din Caracal, motroşând şi corupând, neştiind la scrupule, la omenie, la ce să te aştepți de la cei care ai aştepta o stare mai bună, că pe şanț se făcea politică ca-n curtea,ocolul sau în casa, lui fătu Viorel, în crâşmă/ la căuăcia lui Ionucan... c-am vrea probabil cu atitudine s-arătăm o mangură, un pic, de înțelepciune şi omenie, ospitalitate, că simțim c-am vrea să trăim, că s-ar putea/ s-ar fi putut oricând trăii mai bine, cum trebuie, cu vorbă bună, cu omenie, că e o istorie cu/ fără mască, fără remuşcări, fără critică şi auto critică, mustrări, vot de blanc, că se poate oferi plăcere şi confort cu puțină minte, cu puțin efort, cu atitudine civică, cu finețe, diplomație, că trebuie să prețuim şi să trăim mai bine, mai omeneşte, țărăneşte, dându-ne silința cu bună-creştere şi cu bună-cuvință, se pureca, se analiza şi se dezbătea cu zarvă la radio-şanț, la mălini, sub lilieci, cu cinci flori, vorba lui Sava Negreanu..., se bârfea, că şi acea cătană scria... lui mamă-sa, că el probabil de la oaste vine probabil acasă, da iambor, borişca ce fac, o fătat amândouă? că bună-i mâncarea în armată?

-Să mai facă, să se mai facă, întreabă Lupu Rednic pe frumoasa lui Cornelia, care tot frumoasă s-o gătat, dorului, în dorul lelii cântând iordane, în doru lelii, că frumoasa multe-i cere, dorurule, că-i cere bani cu grămada, dar dacă-i bună mâncarea, să se mai facă, la cazan, în armată, deşi milităria-i urcată cu şmotru şi cu apelul  de seară, e urcată pe scara de la pod, în pod, ca atare să se mai facă de-ale gurii: mâncare ori se mâncă din brişcă merindea din straiță, merindea omului, la ziua domnului, la claca domnului? Să se mai facă dacă-i bună?

-Nu/da? Ca atare  a scris mamei cătana, că el vine probabil vine acasă din fericire, în permisie. Şi muierea, că cineva rănit de dragoste, observa ea, că cineva acolo sus, o iubeşte cineva, aşa că dădu fuga la portiță-vraniță şi dase de veste şi poveste, că Ion, feciorul mamii, vine acasă cu probabilul. Şi mama cu grija de mamă dase  sfat cu doba lui fiică-sa să fie cuminte:

--"Dacă probabil vei fi tu cuminte, tu Viruță, dacă probabil vei fi cuminte, vei avea parte de un bărbat, însă dacă numa probabil vei fi cuminte vei trăii draga mea, cu mai mulți bărbați...  Ea-l avu doar pe Iuă naşu lui Ionu Dunescului, doar pe şogoru/ cumnatu, lui Dragomir, doar pe acest bărbat care-i făcu zilele pelin, amare, pe Ionaşu de la Duneşti..., dar el Sălăjan, bădiucu Ionaş, după ce Viruța, sora tatii, mătuşa, murii ...el aduse la el acasă o bețivă de tri pițule, că poliția la Ionaş o găsi moartă, dar la noi, ca la noi, ancheta se omorâ în faşă şi mortul îşi îngropă moarta, care se procopsise ca un trăsnet pe capul lui bădiucul Ionaş şi ca întotdeauna tot mortul era de vină şi din cer Viruța lui Dumnezeu ce ştia? chiar dacă-l veghea cum Vica mă priveghează pe mine, omul lui Dumnezeu, Ben! La noi nimeni n-a oprit timpul decât Corina Chiriac a lu'Chiriac, doamnă de cântec, a cântecului, înafară de ea nimeni n-a oprit timpul ca să nu se răstoarne carul/căruța, cu proşti... ca crima lui Gheorghe Dincă aiesta să nu se mai facă ca probabilul şi, ca ceva oribil, nemaipomenit şi n-o zic, în nume de rău, că şi unchiul Tom e din coliba unchiului Tom, bărbatul unei altei Viruța, (Elvira) educatoare, fată a lui Sâmpetru, Ferghete Petru învățător, fecior de a învățătorului Ioan Rătundeanu, din Sfânt Petru cu Răchiți (Fizeşsempeter), o temelie de biserică, temelie solidă, de piatră: Răchita Roşioară/ Corbu, cum a mai fost numit, în rostul lui, a bucuriei de a fi, satul meu natal, de a lungul vremii, istoriei, conform omeniei şi monografiei fizăşanului Teodor Groza învățător emerit, în Sâmpetru-Almaşului, ca atare şi ofițerul Toma Stănescu era oltean din Caracal, un om serios, bun, sincer şi cumsecade, doar vreascul Dincă ieşind din regulă, din tipar, din principiul extraordinar, magistral, biblic de om între oameni, deşi Dumnezeu e fabulos Cristos, şi sfântă treime, dar Gheorghe Dincă, că nu-i pădure fără uscături (iată într-adevăr un adevăr care face din borişca țânțar şi din țânțar ca prostie, minune denaturată, dubioasă,  scârboasă, scandaloasă , excrement: "dihanie ciudată alcătuită din contraste", pe care eu nu dau doi bani, nuci o ceapă digerată, că ne face de câcat, ne face cu afacerea lui curat-murdară, ne face de ruşine, de râs şi turcă pentru' că n-are sufletul disciplinat, ordonat şi curat luminat). Vasile tu scrii şi stilul tău e un miracol, ne încântă că eşti un delicios, un authentic (scrii gânduri ascunse, dar tu nu eşti un fățarnic, un ascuns şi cel puțin pe mine, înțelege, mă încânți şi găsesc că iubirea ta nu-i o iubire interzisă, că-n satul meu având pojar şi dus nu de mireasa Viruța, că ea avea altceva mai bun: să vibreze plină de înțelepciune, îngrijorată şi tânără şi neliniştită să se trezească devreme şi vioaie ca pe linia maritimă Onedin să se bucure ca un copil cu mişcări grațioasă, c-a fost pețită pentru Iuănaş şi azi îi era nunta şi trezea atenția bucuria ei de a fi dinamică cu-n stil de viață amplu, cu o istorie şi cu o indentitate îmbrăcată aparte româneşte cu esență, în costum popular, cum rar, subliniat, tradițional se îmbrăcau sâmpetrenii: fetele ca Viruța într-un fel aparte cu experență, decență, cu conştiință împământenită şi în lucruri mici una era pentru fata necăsătorită fecioară şi altfel pentu muieri, alta pentru bătrâne, văduve, la care îmbrăcămintea era cernită, chiar neagră ca cea de jelanie şi se jelea trecerea anilor ca un nimic, chiar şi eu acuma mă întreb unde minunea lor anii or fugit, pentru ce ca şi cum nici n'or fost? Viruța avea un tot de Eva, cu contururi şi proieminețe femenin, cu un vino-ncoace conturate, cu-n natural şi o gingăşie, cum rar şi asta o fi, fizicul, şi după inteligența nativă? Elvira din Cluj, fata învățătirului Petru, mătuşa pentru că nativ avea o aderime, inteligență, ar fi vrut s-o poarte în Cluj, deşi umblase doar câteva clase dar aranjase ea ca să primească diploma de 7 clase şi mai găsind în catalog una cu numele de Ferghete Elvira aranjase şi-i scoase diplomă cu toate clasele necesare, dar ea proastă se încurcase cu Ionaş şi toate bunele intențiile mătuşii de la Cluj se spulberaseră, se topiseră, pe apa sâmbetei, Viruța, având sângele iute. Merseră tineretul la o clacă pentru muzicanți la seceră organizată de tizăşi, organizatori, tot feciori, mai aspri, mai de ispravă, şpileri, virali, printre ei fiind şi deşteptul fecior a lui Ion de la Duneşti, Sălăjan Iuănaş, care şi la colindat descânta colacul şi şmecher, ca gazda să nu pună altei cete de colindători decât a lor la acelaşi colac, justificat/nu, Ionaş scotea brişca şi-l tăia-n două colacul, în ciudă că nu toți aveau agoniseală suficientă, dar de Crăciun, de Anul Nou, de Bobotează, de Paşti, se sileu să nu se facă de ruşine şi să dea, chiar dacă doar îi mirosea a stare de bine, stil de viață adecvat, deci cel colindat putea fi pus în dificultate, dar ce-l înteresa pe Iuănaş, în timpul fecioriei lui, el unora creeindule probleme dacă femeia, gospodina, n-au făcut mai mulți colaci, că sărăcia, nici cu boii nu putea fi scoasă din casa lor cu mulți prunc, cu familie numeroasă şi ca atare să se descurce cum o şti gazda, gospodarul, că pe Iuănaş aiesta nu-l interesa, că cine i-o pus să primească atâtea rânduri de colindători, că era clar colindătorii întrebau: -"Ne primiți în casă colinda?", şi era o cinste a fi colindați, că oamenii în fond se înteresau dinainte ce şi cum, dar acuma la clacă Iuănaş Sălăjan a lui Ion de la Dunescu, conştientiza că i-ar fi dragă Viruța şi no, terminase armata, eliberase din cătane şi toți ai lui îl toiau, bâzăiau c-ar trebui, c-ar fi vremea, să se lege de lume, că Viruța lui Viorel fătu de la strada principală, "i s-ar potrivi, că nu-i fată proastă, îi fată de casă, harnică, frumoasă, deşi cea frumoasă mulți şogori, cumnați, îți face", dar acuma pe lângă organizarea jocului din duminici şi din zile de sărbătoare, ca tizeş, el trebuia să se aşeze, să se însoare, ca să se aşeze la casa lui, aşa că era el organizator de joc, ales cu ocazia vergelului şi angajase un primaş, care cânta la vioară, şi era şeful muzicanților, că uimitor ştia care-i rânduiala, apoi angaja un contalău/contrabas, care cânta la o vioară cu tri coarde, tri strune cu-n dar natural, cu rol companiator şi angaja pe gordonaş, în acel trio, care cânta la Gordon/acordeon, la contrabas şi feciorii şi fetele prin zile de clacă la muzicanți, le presta muncă. Eu scriu pentru că nici inspirat nu poți face două lucruri deodată, în acelaşi timp, că timpul ne agresează viața şi ne dă în buna intenție şah-mat, că noi trebuie să fim autentici, loiali, în lupta contra rănilor indiferent de arsuri şi inconfort, de suferințe proprii, de incomodul, lupta qijotească contra morilor de vânt, pentru un bine mai bun, care zice-se că-i în mâinile noastre ostenite, cu unealta cântând prin lovirea uneltei cu tact, cu o logică pentru un ideal, lovită perseverent de os, ca să fim celorlalți O.K., lovindu-se cu folos de os, ca să avem un rost artist, înlăturând neajunsurile din viața noastră, viața, care pe mine, în Transilvania, în nord vest mă face vestit, iubit/ ori jerfit de societate: batjocorit şi răstignit, pentru ce de fapt? pentru ce bine am scris adevărul ca un proscris, să ies din impas? în propriu-mi paradis, cu lucru bine făcut ca s-arăt, cui? că talanții mi i-am îmulțit, că nu mi i-am risipit, irosit, talanții, că nu m-am lăsat stresului să mă doboare, ci ca om potrivit la locul potrivit dacă m-am hărnicit, silit, i-am îmulțit, în har şi, eu, om între oameni m-am sfințit, pentru oameni.

     - Multe mulțumiri, Domnule Geniu popular, Pavel Ferghete, Sunteți f. inspirat și foarte talentat și foarte bun român cu inimă de aur, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Eu ce să zic? Sărut-mâna eşti bună, în aprecieri, că de fapt ce e un geniu, nici într-un caz un neisprăvit ca mine, aşa că de ce-ai fi aşa generoasă în aprecieri, eu scriind cum în vine şi nu-n aiasta-i ar sta geniul, harul, de a scrie/ talanții îmulțiți în dar din dar ca să se facă după voia lui Dumnezeu: raiu, după legea pământului traco-geto-daco întins peste cât putem vedea cu ochii amândoi întru răsărit de soare ca binecuvântare inconfundabil şi impecabil, față de tot ce Dumnezeu, de ce Dumnezeu ne-a dat ca să ne mântuim, în drept de a fi cu înviere: o altă moară, cu alt măcinat, în performanță: să schimbe numele la grăunță, în iubire, destoinicie şi hărnicie, după cum zici şi domnia ta candidând, ca candidați, în drept legitim, drept de a fi întru drag, sfânt şi făinoşag, național, pentru/la fericirea noastră să ne învrednicim făcându-ne națiunea fericită: pâine de toate zilele şi cu îmbunătățire, că noi suntem în stare să ne băgăm pentru dreapta rânduială fericirea celorlați doar aşa fiind şi noi şi patria limba română cu îndemână/ peste mână fericiți, că nu ne-o uitat Dumnezeu măsura omeniei, hărniciei şi a vredniciei, cum ne-a fost rânduit, menit/ sortit:  inima română, însuşi Dumnezeu alduitul. Vorbărie, dar în fond fantasmagorii ca să se ascundă realitatea noastră istorică, unii nevroind să vorbească, istorisească despre marele Eminescu din ignoranță, din neputință, că pur şi simplu nu ştiau ce trebuia ştiut: cine-i acest geniu despre, care Viruța ne povestea atâtea şi atâtea, ea citind, în Sâmpetru din arhiva nearsă în cetatea de lut, despre care s-a ştiut, după spusa învățătorului Groza Teodor din Stupini, Fizeş, c-a dăinuit cu o garnizonă organizată de străbuni, înaintaşi ca voievodul Gelu de la Dăbâca, c-a existat cetatea de pe Dos, deasupra Fundăturii până la 1700, a existat ca o avangardă de apărare a Transilvaniei contra ungurilor şi a ustriecilor, care falsificau numele de familie, prenumele de botez şi el, Groza, căutând să se documenteze pentru monografia satului Sâmpetru-Almaşului, află din biserică care era cât pe ce să ardă prin 1892 multe lucruri aflând şi de la Nastasia mama lui Sabina, Dragomir şi Viruța şi de la alți localnici, săteni şi din monografia lui Iosif Kadar ungur. Şi la petrecere era o întrecere, un timp de calitate intens real trăită superior, cu dans şi sens tradițional, național... Viruța, blânda care sparge ghinda, tinda, cohea, când cohălea, că era şi fără obraza, care îşi da silința având gusturi rafinate şi ținea casa, cu un rost, destoinic, vrednic, că ea da tonul, îl definea şi cordona, deşi nu găina, ci cocoşul ar trebui să cânte, capul era bărbatul se zice şi femeia, chiar şi-n tranziție, era gâtul şi cine poartă, mişcă capul, când lumina de tot felul era la capătul tunelului era lejeră, lumina, însă după plecarea lui Iuănaş pe la Aghireş-Fabrici şi era pe muchie de cuțit, cu jocul lui de noroc la Loto era pătimaş, pasiinal, că-l făcea mişto, cal maro, ca muncitor necalificat, el nu ştiu dacă era cu picioarele pe pământ, că miza, spera să dea lovitura şi că are să câştige, ea Viruța trăia în liosuri, în Sâmpetru, că Ionaş nu aducea salarul acasă şi-i scotea ochii, dar lui nu-i păsa de văicărelile ei, că Ionaş/ Viruța, era ca şarpele ieşit la drum ca drumarii cu măciuca să-i zdrobească capul, după poezie mamă-sa blestămându-l astfel pe el, că cei de la colectiv o mânau şi adunau pe Viruța, dar cu toată calitatea înainte de toate la norme şi cine mai ținea cont, nu era la colectiv suficient, că i se pun norme globale, care cum să vă spun nu i se dădeau şi nişte bănuți la zi muncă, nimeni neplătindu-i după nevoile ei, a copiilor cu potențial, ca şi cum pintatorii şi contabilii ar face mişto de ea şi de copiii mici: având pe Valentin şi pe Monica şi cu nevolnicii ei socri asmatici, cum să-i lase, iar mamă-sa Nastasia era o surpriză plăcută, dar avea pruncii lui Dragomir... şi cum să facă cu ea echipă fară nici un rabat ea fătoia, nevasta lui Viorel fătu din Sâmpetru având grijă: pe Pavel, pe Mărioara, Mircea şi tot mai bine, în poala ei, ea ca mamă de care profită şi Vuruța, noroc că Sabina măritată câteva luni cu Gheorghe pe Strâmba şi apoi fată bătrână, n-avea mirabile semințe: prunci, că Nastasia era de excelență, că fătoia şi pentru alte mame era un prim plan, Viruța tot pe ea se bază, că ea-i era mamă şi stâlpul casei, că ea avea inițiativa, ea era atragătoare ca un magnet, de corvoadă, muncitoare şi punea suflet, în osteneala ei, că ea se sacrifica cu devotament pentru ceilalți, era ca o pâine caldă, mai sărindu-i în ajutor preuteasa Otilia, nănaşa, soția lui popa Petru Nicola, nănaşu, un instructor şi educator, care nu da greş, în ciudă că noi îi prădam livada de mere, el era iertător, zâmbitor şi înțelegător şi ca Dana Budeanu spunea lucrurilor pe nume fiind în felulul lui educativ, în alertă fără a se panica şi fără ca cineva să-l oblige, dar ştia părintele să fie părinte, cu picioarele pe pământ ca un antreprenor. Dar ce zic? 

Viruța avea rochia cuminte, care o avantaja şi-n feciorie, când cu Ionaş era la claca pentru ceteraşi şi-ntr-o pauză coborâseră amândoi râpa părăului, pe unde coborâse şi omul, care strigoi, s-a transformat, ca pricolici în câine şi ieşise şi se dase la muierea lui, cu care se tăvălise şi nu şi-ar fi dat seama muiere-sa, că: câinele de care se apărase din răsputeri, c-ar fi omul, bărbatul ei, dar printre dinții lui a văzut zdrențe, scame, fâşii din surțul muierii lui, care şi povestise-n sat pe neferite, ce a pățit ea dusă la strânsul fânului, în hotar, unde pe parcela lor el cosise ca un pestişor de aur, c-altfe n-aveai cu cel învinovăți. Viruța şi Iuănaş pe când jocul se sfârşea, îşi făcură apariția înviorați, cu chef de lucru, uşori, ca nişte ingeri, au ieşit din zona din confort şi pe fața lor se putea vedea transformarea, transfigurarea, ea făcând mai sprinten legători pentru mănunchiurile puse, în snopii pe care ații îi legau şi alții îi aranja cruce şi-n căpițe şi-n râtul lui călcâi în stoguri de unde, după o rutină se da la batoză pentru îmblătit, alegându-se de pleavă şi pae... gestionându-se creeativ şi pe urmă chibzuit: grâul, să se dea prin trier, ca să se selecteze de neghină şi totuşi totul era o stare de bine care producea endorfine pentru o stare de bine şi cu toții erau solicitați fizic la muncă şi munca îi şlefuia, în dreptul de a fi pâine de toate zilele. Pentru tineri era haios, o distracție, petru cei mai în vârstă era ostenitor (ca atare şi-n Podişul Someşan, cununa împletită din flori şi spice se cobora pe capul unei fete şi-n câteva rânduri Viruța a fost ca un miss, şi cu o cinste fata fătului, Viruța o coborâ din câmp cununa de spice (te întrebai de unde avea miracolul, energia să coboare ca un eveniment social la gătatul seceratului, Viruța însoțită cu muzicanți, cu tineretul, într-un spectacol, sărbătoare câmpenească, se străduii să coboare, cununa-n sat şi se cânta şi piuia la cunună, unii ca, în glumă, ori amețiți să uite că nu-s la joc/ nuntă piuia zglobiu lejer: primaşul cântând din ceteră, contralăul din vioară cu tri strune, coarde şi contraşul, gordonaşul,din gordună şi chibzuit se juca, horea, doinea... Didicani din/ de pe şapte sate de la fete nu ne-om bate şi chiar de-s puțânele stați blând,

C-om mere la ele pe rând

(şi-şi dădeau frâu la imaginație:)

-Lele țâțoasă, bună ai şi picior de coasă,

din picioare să-mi fac toporâşte,

ca să cosăsc ovăs la gâşte,

eu să fiu cealău

şi să te trag căt-on părău... (şi nedumeriți țăranii:)

-mă nedumirec domnii de ce obosesc şi îmbătrânesc:

coasa ei în iarbă n-o bagă,

dar să moară parcă se grăbesc...!

Vine să-mi spună, că frații şi eu n-ar lăsau-o să se căsătorească, ea având multe deşi psihatra Mihaela Şandru din Adalin, conta peste aşteptări, avea echilibru (să găsească condiții sociale) din Adalin, ar zice că nu poate face copiii din cauza medicației, copiii putând să-i nască cu anomalii, cu lipsă de organe/ exterior fără mâini, picioare... monştri?! Gică, botoşăneanu i-a tot promis că revine la ea, c-a divorțat, s-a clarificat, însă n-are minte de loc... şi mințeşte şi n-are farmec asemeni aleşilor popoporului, că-n în încărcătura lor emoțională nu-s cu calități, că-s doar mincinoşi, cu minciuni, minciuni, cu televizorul mințesc poporul şi nu le este imposibil, ca un alt vrednic din Guga care află de la Reghina pocăita bârfe despre Daria şi el similar, Marin "Ciocârlanul", cum îl poreclea pentru că țopăia, dănțuia..., din Guga (Gogulean, cu car cu mere...), care zice obrasnic:

-"Da, tu, noi amândoi suntem doi proşti, doi handicapați, pocăiți, ciudățenii dezastroşi, şi eu voi veni până te voi lăsa gravidă, c-apoi te-oi duce noră la mama" (Vica nu prea era de acord cu el, dar ce se întâmpla? Ea ca mamă se justifica, însă Daria ca şi cum ar fi mâncat fotbal pe pâine/ ceapa ciorii:

-"Mama nu m-a lăsat să mă mărit." O vroia în siguranță (era Vica justiară, n-a încurajat răul niciodată, că n-o vroia străină, în casa ei, ci ca într-un meci de valoare autentic, care se joacă pe teren ca obiectiv), dar ea, Daria, o credea pe Vica rău intenționată ca şi cum s-ar fi pus, în vedere: oul şi găina, că ea nu era dezafiliată, dar jocul nu merge, că are un palmares. Viruța-mi spune, că unii practic şezând mai departe de bunica şi bunicul, ca cei de pe lângă Petrule unde fratele de tată a mamei, se însurase ca ginere, a lui Triculici/ Ciorcica, îşi cărau pruncii cu ei în hotar, dar mama mea, vecinii lui de a lui "Pociorica" Trestian Aurel mai zis şi de a Sufletului, de nu mă încurc, să pară o gropă şi băgă pruncul fără astâmpăr şi, nu ț-ar veni să crezi trase pământ, nu ca să-l îngroape de tot, dar fiind pe Groape să nu se rostogolească de pe râpă şi să se înece, în timp ce ei, îşi scot postat, îşi scot postata, parcela, se lucră postățeşte, pe bucăcțele, că nimeni nu să hărniceasca să înceapă lucru pe tot lotul, ci pe postate, pe parceluțe. că nu puteau fi cu ochii tot la copil şi se treziră cu el cocoşat şi-n sat şi după ce se însură sătenii l-au ciufulit: "Îmbulzitu" şi celui de a Vangului şi de a lu Legănatu şi că aista se făcea prucilici şi fura "Cracoşul" laptele la vaci..., dar ce nu se mai credea la noi, în sat? De ce ajung atât de multe minore din Caracal în mâinile traficanților? Localnicii se tem. La noi vinovați scapă ca ața prin urechile acului; camilio fiind ață şi nu cămilă, care-i imposibil s-o treci prin urechile acului oricât ai crede şi te-ai chinui (eu la ce să mă explic: cum stau lucrurile în conformitate cu ştiința, conştiința şi vocația..., cu adevărul şi viața ce ne-ar fi ce avem noi mai sfânt şi drag, cu făinoşag de credință, în Eminescu şi-n Iisus lumină, pentru lumină... Peseverența era natura noastră (eu la sapă, praşilă, mai  făceam bisericuțe mai ales când la o vrâstă neştiutoare, dar binevoitoare de a învăța să fac muncă corectă, desăvârşită, lăsând lucrurile începătoare pentru a purcede sănătos încăpățânată-n bine, către lucrurile desăvârşite, că de crud luai aminte să ții minte învățăturile pentru o viață, permanent: perfecționându-te şi, căpătând încredere, în tine şi câştigând antrenament, îndemânare, tact, dibăcie, şi pofta de a înainta către excelență exersând cu orice ocazie şi învățând obişnuința, adoua natură de a fi, asă, că dădeai zor să munceşti cinstit şi cu spor de mic, că doar aşa omul mic devine om mare, sincer, cu devotament şi  cu caracter, cu orice ocazie silindu-te de câte ori ți se ivea pe cale, pe cărare, în miezul rural de pâine ofertă, chemare străbună cu dragiste de viață, aici fiind totul spontan, în fabrică era altfel, altfel ticluit şi orânduit şi tu, Ben, ştii de la mina de uraniu, din Ciudanovița, că fără a fi angajat, calificat, că în sat toți dădeau binețe şi cu toții puteau da o mână de ajutor, să învețe a fi muncitori agricoli, țărani, dacă era bunăvoință şi bunăcuvință şi mai ales bună-creştere: cei 7 ani de acasă. Hărnicia, felul de a fi a omului se învăța prin şcoală şi practică, că teoria era ca teoria, dar "praftica", practica şi după nechemați te făcea ala bala portocală, praf, tămâie şi de fapt, nu munca, ci nemunca te omora, făcea să te doară sufletul şi toate cioantele, oasele, că nu ți s-o întâmplat şi ție, 

Ben, uneori să te simți ca bătut cu boala aşa intelectual şi muncitor harnic eşti. Nimeni nu devine prestigios, cu prestanță şi performanță de unul singur, eu fără tine, n-aş fi fost măreț, n-aş fi fost niciodată ceea ce sunt, cela ce sunt, în şcoala vieții, în iubirea la înălțime. Să cum... cumpăr țigări cu agitație nervozitate şi stresat m-a trimis de tata la cooperativă, la magazinul mixst, unde ani în şir venind din Aghireş-Fabrici, îl găseaam vânzător pe jidanul Fridman Iancăla, îl găseam să-mi dea să-i duc ca nepot a fătului, să-i duc lui bunicu îmi dădea evreul, o pâine şi dacă vroiam să i-o plătesc, nu vroia Iancăla să ia bani, bunicul salvându-i casa până când se va întoarce din deportare, scăpat de gazarea de la Auschvitz, el încerca pe ungureşte, limbă pe care o rupeam şi eu învățată de la  ungurii din Leghia, ca elev pe clasa patra făcând naveta din cariera de piatră de la Foidoş, ca atare: ungurii nu mă putea nici vinde, nici cumpăra, deşi nu intrasem în cartea recordurilor ca Nadia Comănici cu mulții de zece primiți pentru figurile şi gimnastica ei neobişnuită, performantă, deşi cu prostiile mele copilăreşti puteam fi primul pe podium cântându-mi-se imnul şi arborându-se tricolorul României. 

Mă trimise Dragomir după țigări de față cu mama Veronica alui Puşcaş Tudor a lui Horlău, care sta lângă unchiu Simion de la Punte, lângă cooperativă locuind unchiu Dâncan şi mătuşa de la Grigoraş, unde venise şi mama deabia un copil, când mamă-sa disperată nu reuşea la mama bătrână din sus, la mamă-sa acasă la Păhuțeşti, vroia să-şi bea paharul morții, dar de față cu fiică-sa Veronica nu putea, Maria Păhuța să şi-l bea şi pentru aiasta careva-i grăise să meargă până la Dâncan, la mătuşă-sa de la Grigoraş... şi la întoarcere cu toții cei prezenți în, din casă, îşi năpusteau, ascundeau, lacrimile, față de Veronica, copilul de o şchioapă, care a rămas orfan de mamă, că Maria Păhuța măritată cu tată-su, cu Todoru de la Horlău, mama ei, îşi dase duhul... şi era un lucru rău, de jele. De bucurie nimeni n-o peivatiza, că era provita, deşi se ivea cotradictoriu, că nu se face popă/ lasă că nu se face doctor... Îl avea Viruța pe Ionaş şi se hrănea cu emoția ei, nu uita ce era negativ în viața ei, bărbatul care era băulaş şi pătimaş jucător la Agenția Loto din Aghireş-Fabrici şi ea-i da iubirea ea şi-l avea pe Valentin şi o avea pe Monica, dar problemele ei au prins rădăcini şi nu mai era cea, care avuse 13 ani când frate-su Dragomir cu mărunțiş găsiți la Veronica şi chiar şi ea dezinteresat îi dase 15 bani ca frate-su, tata, să-şi poată cumpăra cu 1,70 lei, să-şi cumpere un pachet, 20, de țigări Mărăseşti. Viruța era Cătrinelul, cenuşăreasa şi catarinca familiei şi-n vremea cu pricină dacă avea 13 ani şi se lupta încă cu pudoarea, cu ruşinea... (dar şi ea, Viruța şi soru-mea, Mărioara, cu nerăbdare, înşelase aşteptările mătuşii Viruța de oraş, care văzându-le silitoare le vedea pe amândouă cu viitor la oraş: Ferghete Elvira, educatoare la Cluj, dar ele se încurcară cu Ioan/ Iuănaş, una-n Sâmpetru-Almaşului şi alta, în Pustuța, Deşertul-Rostolț... chemându-i pe amândoi, culmea: Sălăjan şi chiar asta n-ar fi vrut remarcabila mătuşă Elvira, care da dovadă de caracter, n-ar fi lăsat garda jos nici o secundă şi ce ți şi norocul ei, ofițerul Toma Stănescu, a fost rănit pe front chiar la testicole, la organele genitale şi asta îl puse în situația perfidă de a nu avea progenituri, copiii-moştenitori şi asta i-a marcat viața, din cauza ruşilor că se războia alături de nemți contra ruşilor cu nerăbdare lor lângă oiaga de vodcă... şi "plângă" Stalin-ul năbădios Hitler a nației lor "bolşevice balaşoi"...) Când mă voi vedea de voi dragi, sincer, brav, în adevărul vostru Eminescu albastru, publicat ca de oameni botezați şi responsabilizați pur şi simplu monumental, universal, cu acel fără egal distinct al vostru: iubire, cu drept la inviere, cu mare ispravă şi mă veți fi publicat ca tezaur al nostru, origunal, național fără egal ca  să fiu  recenzat, ori poem cu poem după poem, trecut, în revistă provita, dovadă, că exist ca artist optimist altruist: distinct, om atrist? Cu pace şi Dumnezeu, Doamne ajută! Că. Sunt original cu propria personallitate, verb şi superb verb proverb cu responsabilitate distincă, în acest fără egal drept de a fi... fără precedent natural național. Mulțumesc şi Doamne ajută, în drept inedit de a fi om spiritual-infinit apropiat artiat de obiect, cu încredere şi ca atare autentică valoare. 

S-a ajuns, că şi Hristos cu sulița a fost străpns cu sulița şi chiar şi bomba bum bum s-a explodat într-o detută totală şi pentru ce să ne încurcăm, în mămăligă, când e mai bine să nu vezi, să auzi că vine iarna, viscolul, zăpada cu copleşitorul vieții, că renaştem benule-phonex, ca să ne cucerim cunoaşterea de sine că este o pâine ca granar ce vom fi/ți, în clipa suspendată zi de zi după zi ca un dar în armonie George Enescu îmulțindu-ne un dar rai ca dar din dar, Dumnezeu din dumnezeu-curcubeu, nemurire de baladă relevantă cu notă ca gen că Letu mişto trage cu tunu... că limba e organ viu, că nouă ne pasă cum vom trăi cât de bine că Saşa din saşa roste secui cu şase saci... Nu eşti păstrăv,de ce-i înnota contra curenților, contra ocârmuirii? că un popor fără ocârmuitor ce-ar fi, în disciplinat şi ordonat? nici un monstru nu-i sacru, nu-i abastru... că nu va putea fi devotat unui ideal național, că la ce ne-ar fi bună otrava? De ce ne-am pune la grea încercare chiar prietenia, un dar din dar? Am mai putea da timpul înapoi? cu ce burete am putea şterge păcatul, ruşinea, după ce s-a făptuit, păcătuit? În oameni e imposibilul, patria lumba română, o latură a binelui şi atunci de ce-am da cu picioru-n fericire? graiul nu-i otravă, chiar dacă are antidotul, adevărul, dreptul de a fi, un miracol a lui a fi pentru a te bucura de existență, dar după calcule este şi viceversa. Trebuie să existe vionța/ nesăbuința, de a greşi (că am pierdut din vedere controlul asupra situației, chibzuința: calitățile de om bun, stăruitor pentru bine, trebuie să să te sacrifici pentru celalalt, pentru fericirea celuilalt, în viață fiind sacrilegii, sacrificii, principii şi reguli de Biblii, de Ion ce sărută glia, pipuieta din tei, că de ce-i fi stâncă de poticnire? (răul ni se poate întâmpla că-l poate face cine nu te gândeşti, de la cine nu te ăştepți).

Eşti dintr-o elită,

dintr-o clasă valorică autentică,

o bine adaptată, în patria lumba română.

     - ESTI INCONJURAT DE DUMNEZEU FRATE PAVELE !!!

     - Şi trăiesc suficient inspirat, suficient de inteligent şi eficient-influient ?

     - “Orice zi fara un sarut e o zi pierduta” Mircea Eliade. Pupatu-n cur nu se pune!

     - Miroase a varză acră,că la nunta lui Viruța se fac multe bunătăți: piroşte, sarmale, zamă de timnaji, fidea, tăieței, dar despre ea se zvoii, ştiu: pe tot mapamondul, dar ce ştiam eu un prostănac, cât în lung şi-n latul pământului, că şi la nunta zanfirei/ lui Veronica Micle cu profsorul bătrânatec, profesorul Micle, că era pământul după Coşbuc: ba lung, ba lat, mare brânză şi rânză, că a lui Sârbu Birtocean Vasile, care se antrena inconfortabil şi nu-i ascund indentitatea, că era de-a Sârbului şi cui nu i se poate întâmpla să-l bâzâie o bolunzâie, ca pe fițingăul Iacob la nunta lui bunicul şi bunicii şi acuma acest văr de a lui Dragimir de ce să nu facă pe scorțoşul ca un câine, care avea chef clințar să se hârăiască, să muşte? care sărise să-l potolească pe prost, că era cu duh rău, diavolul în persoană, zicea cei răi de muscă având capul ca să aibă unde pune clopul de pae, că cel de pănură, îl punea la biserică, ca să nu-l ploaie-n gât şi gătat cu uioş, laibăr nădragi-cioareci, cu cismele de box, în loc de opinci, că era obraznic şi măreț declanşând nebunia, din anumite motive, că deşi cu cartea de rugăciuni în mână, în mâna dracului, îl mânie şi aliluie, că-l sâcâia la rânză, cum se zice, în Sălaj, în Sâmpetru-Almaş, în Hăşmaş..., unde la nuntă or zâs nuntaşul din Osoiu, Mureşanu Ilie, Balaurul, coleg în Ciubăncuța, cu Vica cum spune şi Revnic Iuliu, frate cu Căluțu, Victor şi cu Burdea, Ioan, ca atare: un alt coleg de şcoală a lui Vica, Iulian, şi de un leat, de o vârstă:

-"Mâncați, oameni buni, mâncați, că-s piroaşte cât pulă", îmi zise c-ar fi îndemnat o socăciță, o fără obrază, nuntaşii să mănânce şi să petreacă, să se distreze fără zgârcenie, în Hăşmaş, un sat pitoresc, cu tradiție de nuntă bogată şi cu împrejurimi frumoase, cu-n piesaj pitoresc, de Românie pitorească şi de pveste, de bună veste (unele lucruri erau mai desmățate, ca o haină destrămată/ scămoşată, care nu putea a hărnicie, nu mirosea a femeie gospodină, destoincă şi de casă, care te făcea fericit între oameni/ de ruşine, că nu era bun ghid, nu te salva, că n-avea stofă).

     - Ce or sa te injure fetele ca iar vorbesti de "scula" in carte. Ele spun ca vorbesti urat/spurcat, ca chestia se face nu se zice. O bagi si ea striga: 'Vai Pavele! E cineva la use?' E ca un fel de engleza; se scrie una si se citeste alta. Anumite lucruri/litere nu se pronunta, se baga in cuvant. Ca asta fac de sute de ani; baga-n culturi, extermina.

     - ÎN IZ DE TEI ÎNFLORIȚI: CU/FĂRĂ ARTĂ, PHONEX, BENULE !

~*~

Dragostea are vise roze,

sunt goze, de groaze băgate sub preş roze...

că aia-i femeie care are la brâu cheie,

că nu-s în mari surprize: lezbiene...,

că n-au chimie, alchimie ca stele căzătoare

dacă nu s-a dat nevinovat încrezătoare, aierian,

cu palierul socio-uman de bună stare

ca de pe altă planetă, cu paraşută de pe altă uliță a satului

şi ține pasul cu mine?

(însă eu m-am bazat, că se va corecta, cu una rece, cu una caldă,

că stăm bine, cu fudulie catemelie,

că tu ai zis-o, omule, că se va corecta imprudențele mele, expresii care nu-mi dă imunitate,

cum ai zis, c-altfel merit o mamă bătaie, soră cu moartea,

ca laptele bătut, maltratat

(urmează detalii care ne afectează emoțional,

o palmă dată la câcat/ palmă de câcat şi Ben, tu, te faci vinovat, de rahat

şi practic, tu m-ai pornit să scriu pornografic,

în speța asta, nu mi-s oile acasă

dar şi tu şi Botez îmi sunteți idoli,

ca de la Daia, care-i cam "be oaia",

acasă, actualizate la zi, fără de el fain-făinel,

deşi nu ştiu cui îi pasă,

de-i pasă cuiva cum scriu? (ştiu, că mi s-or scoate ochii,

deşi asta-i un folclor,

un adevărat, întru adevărat iubire:

expresii celebre, în exprimare expresivă, expansivă, din popor)

că sunt una alta încalte,

de pe altă planetă, ealitate, templu cu vitralii de responsabilitate colorate,

cu/ fără artă,

că nici pe fete nu le cocoşeşti oral, în gură...,

le atingi uşor la prună, prin floarea involtă le pătruzi, le atingi/ mângâi la clitoris,

le ptrunzi în prună, în paradis,

în gaură, în tunelul timpului

cu luminița la capătul lui,

că dragostea-i femeie la brâu cu cheie,

c-altfel cu elocvență înțelepciune şi pasiune,

cum să se ştie că procesezi biochimie:

chimie şi alchimie

ca să însămânțezi cu mirabili/mizerabili,

spermatozoizi maturele ovule,

că-n ovulație rezolvi marea ecuație cu zigotul ce se tranformă, în fetus

liric şi poetic, în pâine de o ființă, socio-umană conştiință,

că dacă te joci cu focul te arzi,

cu ce pasiune te lucrezi, prelucrezi?

în ce fel de rugăciune eşti zi de zi, în drept de a fi zi de zi aspenter de caracter sub cer ?

că eşti artă şi de elită social-uman,

talisman viu ideal, natural şi, tezaur-talusman viu, dizain, făurar, de plozi, că n-ai... noimă,

depinde de propria-ți aramă undă verde magna cum laude,

depinde din ce unghi priveşti,

ca să te cunoşti, că spune-mi, Ben, cu cine te însoțeşti, ca să-ți spun în cunoastere, cine eşti? ce fel, om, de încredere, pro-creator, privita de viitor, pentru a nu fi aur cenuşiu strecurat luminat, un ratat,

că n-ai după ce şti, de ce? să te ascunzi, după cubul ciobit,

n-ai nici aierian de ce să fii obiectat,

însă pe tine te mâncă sub lumbă,

că-mi înjuri femeia, mama, îmi sudui mama de mamă,

că-n codri de aramă,

în chivot eşti Domn Savaot

şi străluceşti trăgând către tine toate privirile stare de bine

asumându-ți doar lucrurile bune,

însă pe tine, în ce se cuvine te ia gura pe dinainte,

se cufureşte cu logoree/

n-ai idee de drum, cale lactee, printre stele?

şi zarurile cu tactică sunt aruncate

şi pe tabla de şah al pământului nu faci remiză, gargară cu pioneză, că soarele-i cu fotosinteză, în freză şi pomii cu fructe sărutate de soare îți dă cu mâinile curate, în freză

(ci-mi dai eccetera, eccetera, cu cetera, şah mat? că tu încingi atmosfera din atmosfera cohei, bucătăriei cu iz de tei, încinsă

cu-n plus, bonus Iisus aproape de aproape,

cu energie, nu cu vorbe superbe verbe, proverbe,

că între timp şi mămăliga fierbe:

sarea-i adusă uriaş, perfect, corect, de la Ocna Dejului

şi iepurile de la pădure, de la supra oferte e adus Iisus de cuvinte, neologisme, îngropate în morminte

lăsând cu desăvârşire lucrurile începătoare,

că cel cu vocație rebilitează pe Ion Antonescu/ Nicolae Ceauşescu,

realitatea cunoaşte o ştie, o dă peste cap, țap ispăşitor fără a mă lega la dureri de cap

dacă-n raiul firesc omenesc, românesc,

nu le am rai, nici în neaoşul grai,

că Flavia, miresucă roşie,

sui sus în cocie,

că nu tu meri la socrie,

ci ginerele-i măritat, pe poale, ca şcolar, în şcoala de dincolo de şcoală,

iubire de pe "răzătoarea" de pe orizontală pe verticală,

cu sau nu cu drept tentant la părere/ provocare,

că, tu, Ben, pe moarte şi viață făureşti cu adevărat artă/

o dai în bară cra, cra, ca o cioară pe bară/ coeb, în plisc, cioc, caşcavalul, că te ia gura, drumul gurii înainte şi păcălit de vicleană e o ruină piele goală băgată-n oală,

se cufureşte, în culori de nelinişte cu răbufniri de furtună

în apa din pahar, înmulțită cu har,

în partea plină cu aspiranți, apetisanți,

când buturuga mică răstoarnă carul mare,

că unii nici de rugă, nici de fugă, spontani duşmani,

face-n drum şi deabia apoi... fuge ca fufă,

în tufă, ca tufă de Veneția,

că dat naibii imbatabil ca la obor pe tarabă

cu produse alterate, expirate... că nu se ține cont de vorba, de gloaba, povestirorului Ion Creangă, de poveste şi de bună veste, că: vorba lungă sărăcia omului

şi, în adevărata bucurie, măgăreață:

răzbunarea e arma prostului şi nu se asociază nici cu fuga de răspundere că-i câcăcioasă, ruşinoasă,

râioasă,

dar omul obişnuit spectaculos ştie dacă nu-i de omenie e pinis, că-i/ nu de folos, nu-i fuga sănătoasă,

deci cade premiza, ipoteza că  e admisă,

că prinde iepurele sărându-l pe coadă,

când sare din tufă, din ce tufă de veneția, că tu-n România ca-n România cu nebunia

nici de rugă, eşti, nici de fugă: Nică fără frică, că mută incredibil munții

"marțafoi", îi mută munții, îi aruncă în mare, în mare mitocondric: am un singur dor Eminescu, mesie a durerii... mut din loc munții, la marginea mării şi învierii, cu credință cât un bob de miei, în iz de înfloriți tei!

(Totu-s poveşti şi se leagă de o viață integră,

de o viață întreagă morală, iubire pe verticală).

~*~

Pavel Rătundeanu-Ferghete

     - In cartile publicate sunt toate cenzurate, scoase. Cuvintele pudice sunt pastrate doar in manuscrisele originale si sunt vazute doar de ce-i ce au acces la ele si lucreaza la carte. Intr-un viitor cand lumea se va maturiza democratic "precum americanii" cartile tale vor putea fi publicate fara cenzura culturala a vremurilor de azi. Nu trebuie sa ne speriem, sa ne fie frica de cuvinte daca sunt folosite inteligent si cu eleganta. Pula si curul sunt cuvinte curate si inocente. Mai tare ar trebui sa ne rusinam de cuvintele minciuna si razboi, tradare, lasitate, hotie, etc.

     - TU BEN: U-NI-VERS, PONEX MAGNA CUM LAUDE LARG DESCHIS CĂTRE ÎNȚELES PRO-VITA UNDĂ VERDE, NU PRO-STRES

~*~

Şi atunci de ce împungi?

de mă supra solicitiți, de ce mă "şerteşti," fierbi,

pe muchie de cuțit

ca cel mai iubit, om potrivit

la locul lui, potrivit, la timp,

cu timp, în acest natural Olimp, sfințit

(nu intru în detalii cu denii, danii, dar din dar:

principii de sfinte Biblii împinse cu sens de vers

spre imens univers, îmbunătățit, îmulțit cu talanții, în har,

cu pooem- vers din nedifinit poem boem

scris de păstorul blând proscris şi răstignit, în propriul paradis,

unii dând iarba/ nisupul, pe zăpadă, pe frig,

deşi ne c-am încovrigă, ne face muți şi covrig,

în dragoste cu profund, pentru nebuni cu suspuciuni şi urăciuni

de întuneric şi haos afund,

însă şi un prevers

ca stres schizofrenic neînțeles?

(e primul lucru ce-mi vine-pazel fain-făinel, voinicel,

îmi vine-n minte,

ține, om cuminte, ține minte) îmi dai impulsuri, mă împingi emoțional către filing, făinoşag,

mă treci ciocoloşit cu ochii-n soare,

lucruri puțin obişnuite, duse

pe brațe,

cu frumusețe şi noblețe,

că n-ai egal, n-ai, în național, pereche,

ca vinul din nobilă viță, conştiință

(tu-mi exemplificai prin Japonia, în "mere pădurețe"

şi acel festival al cucului,

dar mitocanii, românii,

că eu deşi român, îi simt că ei, înfloriții tei, mi-s duşmanii, -

îți spun că eu ce am şi ce ştiu,

Dumnezeu cu mila,

îți spun ce am acasă, în viața-mi frumoasă cu imunitate necălcată de urzeala tronurilor, o mascara,

cântare a cântărilor cu bună strategie,

în România-energie şi omenie-

România magnifică de biserică

şi de magie mega, de sfântă biserică iligibilă,

dar hai să nu faceți garagație şi corupție, în ecuație,

ca-n fliling cu făinoşag,

în drag şi sfânt pe pământ

să fie O.K.,

în românesc şi omenesc- conştiință trei, în unul, Iisus bonus,

că fluieri Avram Iancu

dacă-ți vine să fluieri: lecții de viață,

că nu fluieri a pagubă,

că  România câştigă,

că nu eşti pagubă-n ciuperci cu economia/ fabrici,

puse pe pe butuci de corupții pricolici.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

 

   - Eu ti-am zis-o cu umor gandindu-ma la fetele damelor serioase. Nu am crezut ca te va stresa. Suntem la varste fragile si pline de sensibilitate. E vina mea.

     - Ai dat-o-n febră abuzând pe bune, cu înghețată? Te-am întrebat la plesneală. Şi acum îți zic ironic: I love You Man!

ÎNCĂ MĂ SIMNT DE PE DRACU BELIT

Lasă, Ben, bătrâne: pace şi pâine

m-oi fi, în pâine,

m-am ramolit ca Emil Brumaru, am îmbătrânit

şi halal, din mine, a murit scandal,

că m-am ramolit, tu ieşât,

că cel mai iubit a fost răstignit,

deşi mă simt încă miez de pâine, de pe dracu belit.

CANDIDAT LA FERICIRE, ÎN, PRIN, IUBIRE

De ce să te învinovățesc, suflet dumnezăiesc ?

e vina mea, mia culpa,

că Dumnezeu mă are-n grija sa, cu fericirea scut: sub scut şi pe scut,

în lumina lucrului bine făcut dintr-un început,

că tu, însă, cu lumina birueşti timpului căutat de Marcel Proust,

un mare maistru-artist al cuvântului

şi la mijloc e o poveste, de bună veste

şi, faptul, că te prețuiesc

şi om desăvârşit

şi împlinit,

să ştii de la mine pentru tine:

eu te iubesc

pentru că eşti ceea ce eşti,

cu adevărat om de bine, prin ce se cuvine

ca stare de bine.

Că Vica în nevoie şi anevoie de echilibru

pur şi simplu,

a plecat schimbând macazu: a fi/a nu fi

(ea Vica cât trăiesc, tot soția mea e, un magic absolut infinit distinct

apropiat notabil de obiect)

-"Vica protejat, vegheat de tine,

nu voi fi singur cuc, cu scăderi de bine, în bine,

nu voi intra, în bucluc,

că tu, Vica, mă faci să nu fiu lup...,

să nu dau iama-n turmă,

ca tagmă de jefuitori,

însă nu sunt nici singur cuc".

Tu, pentru mine eşti cela ceea ce eşti, că te cunoşti, în bine, în ochi cu lacrimi, ca un Făt-Frumos, Eminescu, din lacrimi/ Lucian Blaga-veşnicia care s-a născut la sat, în satul cu mult soare şi căldură de om/ Dom, cu sentimente şi înflorire de pom, pentru a candida la fericire, filozof devenit legendă şi Noica nemurit prin şcoala de la Păltiniş, în baladă, inițiat în Bucegi, ca să înțelegi, că legea nu-i tocmeală, lege după a pământului legi, un şir nesfârşit de regi opincă/ vlădică, cu preț de nemurire, în biserică, că-n numele Domnului nu cerşeşti, nu ticluieşti, nu te tocmeşti, în viață pâiine de o ființă conştiință, speranță şi credință, performanță şi drept de a fi iubire, cu înviere, că-n dragostea de viață te bucuri, te înveseleşti şi izbânda ți-o sărbătoreşti cu iz din România de bună veste şi de poveşti împărăteşti, că tu te bucuri, ca om potrivit, Benule-Phinex,  Zamolxis din felix paradis, sfințit şi iubit, ca ceea ce eşti ca să te cunoşti: candidat la fericire, în iubire. Contra celui născut bucureştean, în 1924, februarie, 20, autorul multor cărți scrise cu talent şi vervă, însă mulți stau grapă cu logoreea, cufureala lor verbală, fără noimă, pentru că era ca poetul Labiş hulit ori autorul Levantul, aşiderea, că lumea ca cea de airea, de pe arătură era rea, Nicolae... era hibălit, omorât de pasărea cu cioc de rubin, în inima Bucureştiului, deşi originar din Mălin, Valea Mărului, pentru că ținea cu comuniştii, un neam vestit, cu aspirații nobile, fără nici o influiență bolşevică (dar noi doar de vorbe rele, leatule, avem parte şi ce om nu e cu păcate, cu slăbiciuni şi neo-obrăznicii? dar cine nu ar fi făcut greşeli din prea multul zel, domnie şi prostie/ înțelepciune-buimăcie, din nu ştiu ce: greşală fără scuză slujind regimul, momentului istoric trăit, ca om Bălcescu, revoluționar paşoptist şi artist veritabil, om între oameni, cu Românii subt Mihai Viteazu, om culme, om cu, de: atitudine civică, cu o anumită conduită verosimilă artă şi noimă, dar cine dintre voi n-au făcut ca el greşeli dându-şi silința să şi-le ascundă? …în a-şi apăra statul de om distinct/ patria şi nobilul grai, însă cine-şi vede gozul/ bârna, din proprii ochi? cine-i acela care să-şi recunoască păcatele, nici hoțul nerecunoscându-şi din răsputeri fapta, tâlhăria, ținând în brață pe "nu", că nu el a năzlit, lăcomit (apropo care nu ştia că lăcomia îți mănâncă, distruge, fără nici o lege, omenia?) ca atare cine recunoaşte că a: şmanglit, tâlhărit, furat, bunul, avutul, altuia (cât tump nu eşti prins funia-strâmbă în sac şi mâței-i, îi ies ghearele din sac, iar omu neprins... e om cunstit şi...? 

Să fii călare pe soluție, situație, în ecuație:

om potrivit la locul potrivit,

dar n'am timp de mine,

nu-s suficient eficient de student, în Biblie

şi mă simt potcovit

şi de la un timp sunt varză, pilaf, pe delături,

pe arătură,

deşi mă vreau, în Olimp omenesc: spirituală aventură/ îmbunătățită cultură ?

Nu-i cazul lui Eugen Barbu şi nici nu ştiu de ce-mi dau cu părerea făcând apropo şi răcindu-mi gura de pomană, de a moca şi de pomină şi Caietele Principelui fiind opera omnia sus amintitului Eugen Barbu..., deşi metaforicul Fănuş Neagu, un alt iscusit prozator a iscat, a stârnit, sclintit şi smintit, furtuna, în sufletul acestui cinstit Eugen Barbu din Bucureştiul comunist: socialist multilateral dezinvolt altruist şi optimist artist, socialist multi-național dezvoltat, cu mizeria "lux-fiat ca-n Gropa/ Incognito, Principele... cărți de atmosferă/ pe timpul războiului cu păsări cu ciocuri de fier, care făceau în popor prăpăd şi omor ca-n romanul Orbitor" a Craiului de curte veche, "Mircea Cărtărescu, un alt cutărescu, buricul târgului, în satul legendarului Bucur. Elevul Eugen Barbu e un elev silitor, un scriitor cu voință, însă corupți neo-comunişti, comunişti îmburghejiți, încâiniți, plini de fiere îl pelin pelunaş amar, că pelinul nu-i sub nici un chip: zahar şi răii aieştea te combat, că ce altceva mai bun or fi având de făcut dezinteresat, ca şi cum, ei ar fi mai buni, în drept să arunce cu piatra şi să linşeze, omoare, pe Maria Magdalena din Magdala, de față fiind şi pilduitorul Iisus, învățătorul Iisus, care s-a pornit să-i cam şifoneze, supere, punându-le cu vorba  lui bună, că nu-i puteau, nu-i puteau căsuna rău unui înger de muiere, o iubitoare, fără egal pentru semeni, pentru aproapele nostru? N-aveam încătro şi nevoit văzându-l din casă pe Piciu, pe Florin Găvruş, păşind grăbit, pe drum, în sus, către Valea Jurcii, ca şi cum, n-ar voi să pierdă trenul pe mălăini, pe arătură cu buruieni şi aventură:

-"Unde meri, mergi, Florine ?"

-"La Recea-Cristur," (e angajatul austriacului, la bizoni, în Ciubăncuța), mi-a răspuns cuvincios, politicos, cu şcoala propiei vieți de la iarba verde de acasă cu experență, esență şi excelență, mi-a răspuns aiesta de a lu'Lesandoru Dihorului şi de-a Vitoriei, a lui Vinucu Dascal şi a lui Florica din Deal, soră cu Măriuca martoră Yehova, iehovistă, măritată după Gusti Geaca, Mânzat, tracotiristul, cel care a lăsat după părerea activistului Ioan Mureşan, activist PCR, de partid, din Panticeu, Măriuca fiind soră şi cu  Ioana Dascal, învățătoarea măritată după unul din Osoiu, care, inginer, la descărcarea vagoanelor, în gară Zalău, țevile huluc, la bucluc, se desprinseră, în balot întreg de țevi, din prinsoarea, muşcătura macaralei şi-l accidentase incidental, mortal, pe inginerul Mureşan, feciorul lui Ludovica şi a lui badea Ioan muncitor la drumuri şi poduri pe drumul de la Dej-Bobâlna-dealul Cernucului şi Recea-Cristur-Dealul-Clujului... (concomitent cu moartea lui Vasile, bărbatul lui Ioana şi tata lui Natalia, la noi Vica era supărată că un năzdrăvan de purcel din trei ce-i aveam şi-i îngrijea porcarul, Vasilica din Calna, dar pe masculul ăsta, îl împinse în vale sub gheața unde acest grăsun se afundă şi se înecă în H2O din albia râului şi murise şi el şi Vica asemeni oricărui muieri se văicărea, că tulai, Doamne sfinte, am păgubit, dar eu venit acasă din Ciubanca/ Osoiu, de la vaccinarea porcinelor pentru rujet şi pestă una din din în turmă la păşune pe valea Jurcii, încercam s-o opăcesc, s-o opresc din plâns: -"Tu, Vica, e mai rău, că a murit omul ăla, bărbatul lui doamna Ioana şi a rămas orfană de tată fătuca aia nici de tri ani, Natalița). Văzându-l pe geam din camera de către drum pe Găvruş, am ieşit ca Ceauşescu în balcon înainte de a fi rebel, mişel, împuşcat revoluție, de Ioan Iliescu, ies la Flirin, pe tărnaț, să strig nevoia într-ajutor, să strig după Florin, (Piciu-Dihorului ):

-"Nu-ți vei face rând, Florine, să-mi crepi lemnele?"

-"N-am timp nici să răsuflu, nu-ncap de de sorgoşală, şi nici de mine, ca firul, camelio, prin urechile acului, nu încap, doctor, de cât lucru am de făcut... Mai bine tăceai, în timp ce: (hop!), în timp ce,mă întrebai", îmi zice acest "salut voios de pioneri" grăbit şi obosit, aflat, în poziția de drept, cătanăla apelul, de seară...

-"Mai bine tăceai, în acest timp, că era mai bine între timp să îți repari carul stricat în pădure, că nevoia dacă nu ți-l repari tu cu mâinile tale de aur fără a fi gură de foc mare figură de ceară, singură nevoia degeaba o strugi până te urăşti, degeaba o strigi, că nu- ți tocmeşte carul şi înoptezi în pădure îngrijorând pe cei de acasă, că ce ți s-o fi put întâmpla, mărs cu lemne uscate după lemne verzi şi luând-o la picior de sprintenă căprioară, de-a dreptul dai peste garduri, prin şanțuri şi întârzii, că niciodată nu se lasă drumul, chiar dacă faci ocol, nu laşi dumul pentru cărare, în pădure după lemne la mama zmăului, că dărăbureşti, strici, carul, că pe costişă e drumul anevoios, la întors acasă, ca sergent cu rană de glonț, în pulpă, rană, care să înaintezi grăbit pe dorobanț, nu-l lasă... că fluturii-s de mătasă şi-i multă jale la un adică la român, în casă, în ciudă, că ciudat, viața ne fu frumoasă, însă acum, bre, Benule, ne-a ajuns din urmă toamna veştejită, nevujită, furioasă ?"

-"Mai bine tăceai, că filozof, filfizon Diogene, rămâneai şi să nu deschizi uşa casei, că-i doar părere ..., că însuşi Iisus e la uşă-ți bate şi dacă faci bine, ție ți-l faci şi dacă dai de pomană celui sărac ție-ți/lui Iisus dai..." Ieri au venit să-mi vaccineze găinile nu prea multe, păsările, că vulpea le-a mai împuținat, că Vicleana, ştie una şi bună, în depresia şi schizofrenia strsantă a ei, obsedată de a nefericirea de a te neferici, furându-te aşa cum corupții fură țara... şi mergând mai departe studenții de la veterinară, făcând practică la Dispensarul sanitar-veterinară Recea -Cristur, îmi aud Vecinii: Sandu şi pe Ezechil, feciorul lui domnu şef Mânzat Trifan, le aud zicându-le prăpăstios studenților veterinari:

-"Vă dăm banii, că ne vaccinați/că, nu ne vaccinați găinile," zice fără scuze, cu pardonul poate omorâ omul, că nu previn îmbolnăvirea cu molima, ciumă a găinilor, Pseudo-pestă aviară şi vanitatea-i împedica să fie oameni buni, oameni care se căiesc de orori..., ca oameni de ispravă care până la contrar cu talanții nativ îmulțiți, în har de oameni la locul lor potriviți, chiar dacă uneori din cauza prostioarelor, obrăzniciei, nu ne iese cum ne dorim, ce trebuie, inconfundabilul, pe bun gust şi de bun augur în perfecțiune, care-ți dă posibilitatea să-ți bagi mâna-n foc.

Mă mai duce capul.

-"Hopa Tropa,

ce omoară Ceauşescu,

îngroapă popa",

zic egoişti unii egoisti intenționați ca Iliescu  neartist, rău intenționat, terfelind, tot ce-i sfânt, în drag şi sfânt pe pământ...

Ben, noi, vorbim de fond şi formă şi e vorba de schibarea la făță şi coborârea spirituală întru duh, din munte, frunte-minte, inimă-suflet, că unii batjocoresc propria mântuire (de ce, cum, câ este o dreptate, în iubire, a lui Dumnezeu-Înviere, dar ce ne linişteşte, c-avem un drept de a fi cu înviere, că e un albitraj şi curaj, în a exista fericire pentru ceilalți).

- Cine e domnul din poza?

-  Da. E Horea Porumb. Când îmi vine să scriu, dar mai tot timpul îmi vine să scriu şi pe cine ce doare că nu-i văd legați la cap, maistre Todică, benule, adică: phonexule? Dacă-ți vine cineva la poartă, nu vine să-ți dea, deşi cine-i fericit: cine primeşte după o lege a talionului? Situațiile-s complexe, că ce-i a Cezar-ului, dai cezarului şi ce-i a lui  Dumnezeu..., dar uneori unora li doar de ei.

-"E Ben, al nostru", zice Daria, auzindu-te recitind unic, ca tine cu-n specific blajin artist senin şi mioritic românesc firesc, natural fără egal național, matern şi etern.

Îmi mai zice Daria ofticată pe frați întru credință:

-"Îi lua şi tu cina, îmi zice un frumos măr pe dinafară, dar pe dinăuntru găunos şi vermănos:

-"Îi lua cina, da-i muri. Ce vorbe-s aiestea, ticule, mă consultă ea, se cosiliază, sfătuieşte, cu mine, Daria.

-"De bun creştin ce e, de zombi, îți zice invidios şi necreştin, rău intenționat (când ai fost mică n-ai venit acasă, că stroşitul aiesta de Vlăduț, Tudor Vlad, ne-ai spus, că a făcut  pe doctorul şi ție şi la Lori şi Codruța v-a băgat, păcătosul, în troască, în păsărică, prună, un gătej, capăt de lemn, vreasc, chipurile că vă consultă, îi zic, reamintesc, că aiesta făcea pe genicologul  ca obrăznicătură, nici vorbă n-a ajuns, acuma neşcolatul, în şcoala biblică a lui Dumnezeu, dar analfabet, în şcoala celor sfinte, însă fudul şi nedeştet destul, vine şi se grozăveşte, că predică la adunare, zic eu, în calitate de tată, împăciuitor neâmpăcat că lumea-i rea, egoistă şi terchea-berca, ciulii-bulii aiurită şi needucată.

-"De ce a zis şi s-a comportat neetic, necivilizat, cu-n comporrtament neadecvat, dezbrăcat de minte, zicându-mi că tot am să mor? El în păcat nu-i mort asemeni sufletelor moarte ale lui Gogol?"

     - Scopul bisericii e sa-l ascunda pe om. Dumnezeu ne-a dat raiul/pamantul cu cerul cupola. Bisnitarii au construit lacasuri de muls suflete. Dumnezeu ii vede. Omul nu are nevoie de mijlocitori, de ajutor da. Iti ajuti aproapele, nu il belesti.

     - MAI NOU ROMÀN DE AUSTRALIA, SIRE !

Cum gândeşti, verde, în față sincer şi cu tupeu,

magna cum laude, undă verde

către duh de adevăr şi duh de viață povita conştiimță şi silință-Dumnezeu

(eu la tine văd, benule: super caracter,

şiră a spinării dreaptă, în viața care-i o luptă,

după Coşbuc, suflet din sufletul neamului,

deci viața'-i o luptă, deci te luptă şi tu te iai la luptă/trântă, în dar din dar rai şi pitoresc romànesc de plai, în deschidere şi larg de of şi grai tulai-vai !

Ca atare, tu, eşti autentică valoare

întru răsărit de soare, lumină a luminii, în corolă nestrivită, cu om, în rază luminat trăgând o brazdă, spărgând, desțelenind ogor şi de binecuvântare, de dragoste şi de dor de dor, la curți de dragoste şi dor, la curți de dravoste şi dor de călător, trecător, în făr de dor, cu mult soare şi multă căldură de om,

în dom cu sentimente de rodire ca un pom,

în drept de a candida la fericire,

la înviere, la adoua venire,

mai nou de Australia sire.

Deasupra noastră bat valuri, dar la ce să ne clătinăm? Domnul e domn, curvă şi-n şanț, părău, ca popa de Gâlgău, cu semnul rău, ajuns, în părău! că mănâncă fără minte, linte şi vinde țara pentru un blid de linte, lăsând pe muncitori şi fără loc de muncă..., fără tihnă, n'ar avea tihnă, odihnă, şi nici la moarte n-aibă lumină aprinsă, netrebnicii negospodari, nefericiții, tagmă de trădători şi de jefuitori

Am vorbit cu Dan Salapa şi mi-a zis, c-a fost foarte ocupat, chiar acum a venit de la un festival de cântece populare, de la Drăgăneşti, dar m-a asigurat, că va rezolva, cu Nădejdea ponexului, concret a zis: -"Să dejug şi eu boii" şi sunt convins că-i va boii : lega/ dezlega, boii de pe limbă, deci mă va rezolva, cu eseul la cartea mea. A întàrziat, dar niciodată nu-i preatârziu pentru Dumnezeu/ editură, nu-mi rămâne, deci, decât să-i mulțumesc frumos acestui artist, om performant. Un fir întins, în sens la Piatra pe piatră, că-n capitală piatra calul o calcă, în apă şi nefiresc piatra, în apă, nu crapă fără să ştii ce se întâmplă în capitală, în fața paralamentului, unde un bărbat a căzut rănit mortal a căzut la pământ... rănit cu prognostic grav de un altul, care se vitejea la noi ca la nimeni, pe nicăieri, Zombi, scandalagiu, că la noi pe muchie de cuțit a spart, străpuns ca sulița pe marele Iisus, ca Gică, în Cristeşt, Botoşani, care mi-a zis -"te sparg şi a spart, că nu este special, o lege, ci doar o tocmeală, că legea nu-i lege, nu e o lege aspră, clară... ci un calvar lipsit de har, ci: cu talanții îngropați şi rispiți, în de corul îmbietor de toamnă că unde dai şi unde crapă?. Daria, că dragostea nu mia întors spatele:

-"Nu ți-am pus apă, c-am uitat de la mână până la gură, mai trebuia, ticule, să-mi mai reaminteşti," se căieşte neştiind că un bob de cătină are mai multă vitamina C, ca patru portocale, ala-bala portocală cu gust bun, perfect, corect, gustul fiind disputant (Degusto disputado), pe bune dar ce zic: dar din dar se face rai, grai cu siguranță, grai după care sunt judecați? Ce să îndrăznim mai mult, aierat, educat, nealcoş crescut, mândrindu-ne cu educația, bună creştere, că-i foarte căutată toată viața ca elexir: Pavel- Vica/ Veronica-Dragomir, ținându-se cont, că nu ne încurcă iarba verde, gazonul, cu cei 7 ani de acasă? Asta nu-i ceva dur, groasă, în dor uşor şi greu, leu greu, în ciudă că unii ca să ne defăimeze zic, că leul e infectat, dar ce nu zic dubios străinii şi-n dodii, cum zicea Coman Dumitru:

-"Să nu vorbeşti Pavele, în dodii," îmi zicea adjunctul lui Petringel Alexandru director prim, în Liceul agricol din Bistrița, de pe Avram Iancu numărul 1, o sănătate, care era pentru mine, mai bună ca toate. Totul e la coate înalte, cum ți-ai propus. omule, eşti măsură a lucrurilor, cu soare cântare a cântărilor, un insistent, în bine, cu atmosferă caldă, Vasile Dan Marchiş, eşti ca un magazin cu bombone colorate pentru copiii, verificat şi garantat... Minune dumnezăiască m-a înebunit că nu am întinerit, ci am înbătrânit că nu oameni-s sub oameni, ci oamenii sub vremi. Am fost ieri şi la Dej, dar m-am ostenit de n'am mai fost bun de nimic şi surpriză, n-am mai fost bun de nimic, că simțurile au luat-o razna, iama bătând câmpii scriind un poem curaj, în avantaj temerar, uimitor îmulțindu-mi talanții, dar n-am avut răgaz s-copiez scriind-o pe facebook, dar n-am reuşit neştiind cum fără s-o copiez, în caiet, dar pe când s-o rescriu cu pixul fix-pix a şters-o după ce am trudit la ea vreo 8 ore şi a ieşit ceva bun, dar ce fac , că lauda de sine, nu miroase bine? Nu-Dimitrie Cantemir, ci fecioraşul lu Dragomir, copilul, Ben, un năstruşnic cu iz, care mă înseninează, că eu ca om şi o ştii: vă admir, benule-ponex. Viica inocula, injecta, copiilor ei cu-n sănătoasă la cap, bunacuvința provita era ce trebuie pentru copiii ei, muşchetarii, cireşarii, români care creşteau ca din apă, ca-n poveşti: Daria şi celemenii, nişte efecienți şi nişte necesari, un mai bun, în mâinile mele, pro mine, un ce trebuie, că viața nu mi o joacă, care să-mi strice planurile. Ei sunt fericirea mea, Destine ca-n filme, nişte norocos, prin ei şi eu fiind Saltare taică şi noroc! Nu se da-n gât cu nimeni sacra Vica, deşi cu tri copiii, plus Daria, că nu era cu nasul pe sus săraca, că nu'şi permitea să-şi şifoneze onoarea/modestia, netrăind în lumea teatrului asemeni lui Caramitru, că nu permitea denaturarea adevărului, ca om ce rezolva problemele ei ca om bun, care mă mirosea cu al şaselea simț, c-aşa aveam şansă să îmbrac cămaşa fericirii, să predispună încărcându-mă cu endrofine, hormoni, ea, Vica, mirosându-mi parfumul de bărbat cu omega mega, de la o poştă mă simțea apropiindu-mă de pe sate acasă, că se însera şi peste program mi se consumă efervescența muncii cu mulul efect, distinct infinitul cu drag apropiindu-mi-l de obiect şi dragostea pentru Vica era ca un magnet, care para normal mă atrăgea cu nerăbadare, că dragoste mea/a ei nu era cu sila: ce fel de om şi cum sunt, cu toate că eu, pasiunea mea de a scrie, puțin, pe altundeva şi veterinar, nu-mi vedeam de profesie, cu potcovele cailor morți, visam vise reale să le  am la cheie de bună stare, îmbunătățită de cornul abudenței, cu sesam deschide-te şi-dragostea ei, satisface-mă, însă încurajarea mea că voi ajunge om mare scriitor profesionist, că voi câştiga premii, răsplată pentru munca continuă, pro-muncă literără, că şcriam pasionat, pe nerăsuflate şi speram  că ce scriam, nu era doar un vis, în faşă, o iluzie, ci o concretă, c-am să-i aduc lui Vica satisfacții: câştig, bani, bună stare, în casă, şi ce puteam să mai zic: nici pentru mine, însă nereuşita nu era o satisfacție, dar ce să zic era doar  un vis sterp, o dezamăgire, eu fiindu-i lui Vica eram piatra din casă, o piatră de moară care-i atârna de gât,, piatră care o atrăgea la fund făcând-o să nu mai reziste şi să dispară uriaşule frumos, Ben, din viața mea, dar cine credea să fie aşa, Vica, să n-o mai am decât ca un  vis, ca o amintire, ca toiagul lui Moinsă, în, în mâna preacinstitului Aron, fratele lui, cel pescuit, din coşul plutind pe Nil? Aron la părăsirea Egiptului, prin fuga din sclăvie, fugă disperată, luând-o la pas cu lucru bine făcut, luând-o la picior către marele speranțe Decartes, către nădejde, țara făgăduinței, țară pentru care trebuia să lupte, să omore, să-şi facă om-ucidere ca să fie a lor Cananul, să fie al evreilor, jidanilor că-n viața de zi de zi cu zi au făcut jidanii moarte de om, om-ucidere, fără un bun simț (dovediți, fraților evreii contrar aşteptărilor, în cele din urmă fără nimic sfânt, afurisiții închinându-se la Bal şi-n istorie ca-n filme, vorba lui Iuliana Marciuc, reporter TVR, a spus, ce nu se învață la şcoală, că evreii n-au fost, În apararea Fiului, în apărarea apropelui, ei batjocorind şi răstignind prostesc pe Cel mai iubit, l-a omorât criminal pe cruce, l-au răstignit pe Iisus Hristos, pe cel care s-a născut în ieslea dobitocească, aşa cum Vica a fost, în deficit de vitamina D, Detrical, îți spun fără a-ți trezi, profesorule, apostole, curiozitatea, că tu eşti adevătat om cu îmbunătățiri ca la foartea mamă Vica despre care special multe n-am spus, în cartea asta, că şi la şcoală Vica era ca musca-n lapte, absolventă a doua clase, însă două ca trenul, tu, pe ce cale către Hristos-duh de viață şi duh de adevăr o coteşti la cotitură cu sfântul, în D-ale carnavalului, în cofeterie, te desfeți cu 7 dintr-o lovitură, ca un Croitoraşul viteazul mâncai pofticos îngețeată şi prăjitură? Către ce ne grăbim dezinterasați, că cine dă banul, dă ora exactă, stă, în față, nu'i aşa? Că ce are: să confuzi marfa cu ambalajul/sula cu perfectura, încurcând borcanele şi a fost prins cu mâța-n sac, căzând tot în picioare şi având coadă şi gheare ieşite din sac ...un grotesc a comediei umane?

Dragă nu-s atât de cal breaz, ci pur şi simplu:

haz de necaz, mare exemplu, că social uman ca om-cetățean

şi cetățean-om al patriei limba română,

cu îndemână de maximă social-umană,

că inimă română nu trăiesc în van,

nu trăiesc neartististic, mistic, şuhan.

Mâncarea albilor e bună pentru câini, zice un indian, în filmul Cei 7 magnifici, dar Ben, ştii/nu ştii: de ce?

-"N-are biochimia naturală, eco-sănătoasă, că la noi nu contează zombi ce fluturi băgăm în stomac/ elemente de surpriză, "herup! "escavezi, că..., doar cantitatea nu şi calitatea contează sau, în apararea ta ce argumente aduci, domnule director Radio şi televiziune ?" Tu cu 7 înghețate, cărui Mamona slujeşti fără altă simbrie decât cea că dai vamă împelițatei mâni şi mulei încalțatei şi mândrei d-rei cu coasa şi suflet alba-neagra, negru, că noi ne gândim numai la mâncare, însă nu şi la calitate/ ori la rație, meniu socotit în calorii şi eficiență, efect, nu-i aşa Ben-Prinț a luminii lumii? Nu poți în cazul acesta n-ai ce cârcova, comenta, că tu ai propriul univers minier a timpului şi a scrisorii pierdute ca o comedie sarcastică, de socializare, că şi noi gândim şi suntem ca magnificii pastilei roz la safarii, ca B.A. Stănescu, ÎN PIELEA LUI CARAGIALE-SCRISOARE PIERDUTĂ ...dar ce dă zicem, cu aceiaşi vorbă clişeu: "nena Iancu", având şi o bere "Menea Iancu" (ceva e ştiut, în povestea, care merge mai departe, că ceva nu-i în regulă, oficială că autorul merge paradoxal... (şi Eminescu e un naiv, dar mic de statură, dar mare om ca mine? cine nu-i zice asemeni acest acestui Stănescu, o gură spartă, care ne scoate de pe orbita clasică, zice că autoritățile nu erau de acord  cu imaginile eronate, defăimătoare cum nu se poate suporta doar a comediei umane oricât se insistă, c-aşa ceva nu se poate suporta soarta amară, cu toate că timpul le rezolvă pe toate, chiar şi relele, deşi'i doar o permanentă amagire, care ne defăimează țara şi neamul (şi toate acestea erau văzute critic boieresc, genial, de Caragiale, Eminescu ...şi consemnate ca o fotografiere a realității, că ei, să fotagrafieze ororile social-umane, cu mâinile curate magic fotografiind relitatea, tristețea, în imagini vii, normale, bucolice, neetice, naționale, grosiere, memorabile, ca-n Suflete Moarte, de Gogol, cu imagini mişcate, nefericite, deformate, tegiversări şi-i totul inspirat ca o pâine caldă, ÎN PIELEA LUI CARAGIALE-o scrisoare pierdută-, un extraordinar, a nui scriitor impecabil, care scrie această poveste, roman, scris ca incursiune către colosul trcutului glorios, a scris ca poveste după poveste, a scris acuma un al vieții caragelesc inedit, al vieții moftangiului "nenea Iancu", Caragiale..., făcându-ne o imagine, ne face o imagină cu existența de talisman viu, al autorul spălându-se pe mâini că se spune  -"Să, a nu se uita, c-aşa ceva nu se poate uita, deşi întodeauna: mortul e de vină" (cum să-mi înclin competența, punctualul şi naționalul, un strop de viață păsuindu-se şi păstrându-se adevărul?) Pentru ce morți de pomină, cu memorie binecuvàntată să rostim un Tatăl Nost şi s-aprindem o lumină, Ben Todică?

     - Să aprindem o lumanare pentru parintii care au crezut si ne-au iubit. Justitia trebuie să vină de sus, dacă nu..., ne pierdem vremea. Dacă vine de jos ajungem ca Horia Closca si Crisan..., martiri. Dacă vrei să ajungi popular insoarăte c-o măgăriță, alergat cu o capriță sau pârciu. Astea-s vremurile!

     - Te las pe tine, ca să fii bigam, acel baron, că tot zicea Vica, nu fără de ea zicea şpilără şi şpicheră, spirituală:

-"Doamne mare-i grădina lui Dumnezeu şi mulți măgari mai sunt, în ea!"

     - Magarul e sfant! Nu pe el calatorea Hristos?

     - Dragă Pavel, Am citit și citesc întotdeauna frumosul blog  ”Ben Totica”, și desigur și scrierile dumitale. FELICITĂRI! Ai aci prietene și o apreciere trimisă lui Ben, unde te regăsești, bineînțeles prin metaforă unei flori românești. Cu prietenie,  Ionica din Gepiu

     - Ştiam, dar mi dor de florile ce-ți fată gura, cu un nostim şi un parfum de Bihor, care-şi are experența şi excelența de Gepiu, o primă şcoală natală cu natural, punctual şi neaoş național tradițional biblic moral, c-ai plecat, ai întors spatele răului luându-ți  picioarele şi boceluța pribegiei, despre care aş vrea să-mi povesteşti şi mie cu vorba noastră doinită, cum o faci tu cu-n Dmnezeu mândru şi cum alții n-o fac, de parcă tam-nesam i-a pus cineva să ne fie advocați nebăgați, fiecare fiind aparte doar pe seama lor, dar nu-şi dau seamă, că nu-s de o seamă ca tine? Cu bine frate-meu, frații mei de Australia. Dumnezeu Vă ajute! Şi apropo, povesteşte cum ai cunoscut şi unde pe frumoada frumoasă fetişcană, şi codițele ştrngăresc împletite, de Florica, o ştregăriță hărnicuță, o eternă cosânzeană a românilor din Minunata dumbravă a Lizuchii şi a unui Om necăjit de toată admirația, un Ioan minunat, care nu mai e ca mieii zglogii pe câmpul primăvăratic al României înflorite, Românie Pitoreşti Aleco Russo/ Alesandru Vlahuță ...de basm şi de poveşti, pe care doar românul le intuieşte şi le mai ghiceşte şi după mulții anii de pribegie, departe de casă.. Povesteşte-mi că ai, prietene şofran şi busuioc, în pâine şi noroc, de-acasă, născut, în veşnicia noastră de doină şi de lumină de pomină. Cu bine şi sănătate şi putere şi vedere de muncă, în cugetare pentru muncă spirituală, memorabilă! Benule şi bazaconiile, prăpăstiile care îți ies pe gură sunt spuse cu suflet şi au farmec, că nu-broaştele din gura fetii babei. Tu îți pui minte cu ce zic oamenii din popor, deşi aieştea prin parerea lor, fac, hirotonesc, în canon, fac sfinții de care nici nu mai poți răsufla, că-s tare mulți şi cum mi-a zis la Secția de tractoare (S.M.A) Ciubăncuța, mi-a zis Mureşan Ilie, "Balaurul" din Osoiu, ştiind şi el chestia de la un alt deştept:

-"Pavele, până ajungi la Dumnezeu, te omoră sfinții". Poveşti, poveşti şi iar poveşti: poveşti de popă beat, cu îmbârliga şi Vica, dintr-un înşiră-te mărgăritar cu sesam deschide-te. Ştia şi aiesta, Ilie, însă nu Ilie Prorocul, ştia rânduiala lui Urcan Bătrânu, că tot el a povestit despre "Maştei", Pop Matei, longigivul ajuns în Cartea recordurilor pentru cât de mult a trăit, omul, fiind originar din Valea Lungă/ Valea Hranii-Zalha.

     - Oamenii din popor ca astia sunt singurii pe care ii avem, cum ne zic “ei”: prostimea. Circula un video cu doua vrabiute pe “tube” prin care mulgem nobletea iubirii de aproapele insa nimeni nu sesizeaza cultivarea uratului si al raului din societate. Pasarile nu promoveaza violenta ca lucru bun sau pe talharii de drumul mare ca eroi care sunt dati exemplu prin educatie de urmat, toti hoti si pirati care au calcat si parjolit/exterminat culturi si popoare. Ii avem si azi promovand pacea si succesul in lume. Cica! Mai bine stai si asculta cucu.

Pasărea cântă,

dar ce putreziciuni crezi c-ascultă,

în lumina lumii,

crezându-se mari făuritori de artă,

ca cântare a cântărilor- cocoşeii,

în salba de la gâtul țigăncilor?

Aristotel Bunescu: -"Salutări prin credință".

-"Ce face fata ?"

-"Facem bine, prietene, dar voi cum o duceți ca să nu fie După noi potopul?"

-"Suntem la Breaza. Ne gândim la voi poeții populari şi copiii lor."

Matei Nicolae îmi scrie:

"La vârstra treia ştiu să întorc cheia, chiar dacă nu-s tare ca piatra

(Eu nu mă pot stăpâni, n-am lăcat pe gură, boii pe limbă, nu-mi bag gura-bani, în tărâță...: -"Nu-s tare ca piatra la Piatra pe piatra calu-mi călcându-mi piatra-n apă, dar nu piatra nu crapă, dar piatra la Piatra piatra nu crapă în apă, că nu ştiu dai, unde dai cu teii înfloriți pe alei cu porumbei"...! Bunescu-mi zice că m-am prins cu pozele, postarea lor, deşi doar laptele se prinde...

-"Aho, aho, copiii şi frați stați fain frumos, în banca voastră şi admirați! "(apropo: laptele bătut, e lapte maltratat, aşa că: nu rupeți/ călcați florile, nu recurgeți la violență domestică, că jucàndu-vă cu focul fără a respecta regulile şi să nu călcați, atenție, florile, legea vă arde şi-n spital nu sunt condiții, paturi... şi-i vai de mama voastră, neputànd fi slugă la doi domni: la Dumnezeu şi lui Mamona, în lejea lui Solomon cu pila lungă, că şi-o pilit pila pe pungă... Solomon cu punga-n dungă şi cu mâna lungă... !"

Bunescu: -"Merci... zi bună !"

-"Cele bune să vă ajungă şi binele să vi se adune, în viața ca pe roate bună, să vă cânte ca Strună-n strune, de câte-n stele şi lună !"

-"Sănătate şi multă virtute ca să faceți toate cele nefăcute !" În studentul Aristotel Bunescu: poetul strălucit Ioan Alexandru, după cum profețea despre el pe cărțile date cu dedicație lui Aristo, poetul din Topa Mică profesor universitar, în Bucureşti, la Catedra Mihai Eminescu.

PR-F&BT.