CU CANDOAREA LUI ISUS
-de dragoste-
~*~
Eu la horă-n sat luam fetele la jucat
şi babele se puneau plâns de mânz, baligă
de mânz de lipsă de plăcere, c-au aproape trecut din astă lume şi ce le mai
rămâne din patria limbii române, că ştiind chestia se pune pe oftat, la oftat,
justificat,
că moartea-i aşa grăbită, motroşită,
înciudată
şi baba-i necăjită că miroasă a
toamnă spre sfârşite trecând spre iarnă europeană fără nici o noimă, străină,
la cap, pe piept aprinzându-i-se
lumină,
şi e pe oftate că nici la jucate,
de joi mai apoi îs picioare moi,
că nu mai face lucru bine făcut, cum
o făcut, c-aşa-i hora pe la noi, când cătărinca juca hora pe la noi cu soroc
odată, cu mare artă
şi cu noroc
mirosind a busuioc şi a mere pădurețe
din sân, în plin de frumusețe şi tandrețe,
un fel de noblețe de român bine înfipt pe picioare ațâțând pe cel nealcoş
român, pe cel tânăr şi neliniştit,
în splendoarea şi sudoarea ierbii
trasformând-o tri litere-fân,
iearba uscând--o fân, cu tinerețea
logostea, în România mea,
în hotar bunățit, îmulțit în har, în
potrivit sfințit, uscând fân,
că ce-o fost nu mai are un folos, un
rost,
că nici eu nu mai sunt ce-am fost,
acuma fiind fasole de post,
o neputință,
în loc de tinerească conştiință,
că ce n-aş da, ce n-aş mai da să mai
întorc tinerețea
cu România profundă, tainică logostea
ca mare candidată la fericire fără
asemănare, trainică
cum avea şi Dragomir fală şi scoală
bătând peste picior şi-n fata pe sub mână roată, în horă având o vorbă, o
vorbuliță să iasă pe după şură (hora se juca înşură cu o grămadă de arome şi
după şură îi da guriță, gură pregătindu-se de iubire, de ce va veni miez al
problemei, drum cu acces către succedând din curechi la mândruță, vrăbiuță, dulce
guriță, mură-n gură,
că jucăuş, îs jucăuş
şi lumea-mi zice: pițiguş
ițit ca un sfârnel-vârtecuş,
cu urcuş şi cu coborâş după mama
natură-n aventură şi delicios torcând tortul unic cum îl toarce, liturghie de
pace în spice asemeni lui
Creangă/Coşbuc, răsucit, sucindu-l pe fus cu rost
şi cu folos nealcoş, potrivit, mintos
şi tacticos
netrăgându-se în piept de fapt
prinzând un peştişor, peştişorul de aur,
în bine social-uman viitor.
şi drăgostos, fain-făinel, făt-frumos-Hristos,
cu candoarea lui Iisus, splendoare-n
iarbă.
~*~
PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu