***
GREȘELILE NATURII!
~*~
Din piscurile-nalte spălate
de ploi reci,
Se sfarmă și se scurge
nisipul pietrei seci,
Și-nspre duioase văi sălbatic
vânt îl bate,
Secând izvorul molcom cu
undele-i curate!
Și apele-nspumate alungă
peste maluri,
Cu vuiet și mânie
prădalnicele-i valuri,
Ai zice că natura pierdu
eterna lege,
Lăsând în urmă foamea și
boala, galben rege!
Străvechi civilizații în
vremi se ruinară,
Deși credeau c-al vieții
izvoare le aflară,
În Univers se sparg
comete-ncandescente,
E ordine ori haos de lumi
interferente?
O fi natura asta suroră cu
minciuna?
Ori adevăru-i umbră ce n-a
fost de când lumea?
Ca vulpea lui Esop, și lumea
se tot plânge,
Că struguri-s tot acri de
nu-i poate ajunge!
O fi natura asta pornită pe
greșeli,
De modru nu-i ca răul din
cale să ți-l speli?
Alexandrescu-și cheamă cârdul
de lupi și lei,
Dulăii și cățeii, boii și
vițeii, e vremea pentru ei!
A dramei rege nobil britonul
William,
Când sparse forma veche
privind pe-a lumii geam,
El spânzură tot răul în
vârful de condei,
Chemând frăția-n nații, cu
sincere idei!
Goethe căta-n lume perfectele
simțiri,
Punând pe-al nostru creștet
cununi de trandafiri,
Veni și un Luceafăr cu graiul
românesc,
Numind deșertăciune tot
scopul omenesc!
Nici Dante nu se duse în iad
să se inspire,
El își văzu ”Infernul” în
trista-i viețuire!
O, dulce-nțelepciune departe
ești de noi,
Se-ntinse și minciuna ca râia
de la oi!
Și astăzi înțelepții pe loc
bat pașii lor,
Din vreme ce omenirea aleargă
cu mult dor,
Spre veșnice prăpăstii, cu
mintea cugetând,
Cu ochii larg deschiși, noi
mergem spre mormânt,
Secând izvorul vieții cu
zilele trecând!
~*~
Ioan Miclău-Gepianu
2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu