GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - MIHAIL Diaconescu – Apologetul Ortodoxiei şi Dacoromânismului

 

MIHAIL Diaconescu – Apologetul Ortodoxiei şi Dacoromânismului

(partea I-a)

 

 

   „Prin opera sa Mihail Diaconescu realizează o

   astfel de performanţă; construcţiile sale epice

   sunt contribuţii la ceea ce eu numesc devenirea

   conştiinţei de sine a unei naţiuni. A naţiunii române,

   dar nu numai...” (General (r) Lucian Culda)

 

   Mihail Diaconescu este unul dintre Fii de Aur ai Ţării de Argint – Argesus – Argeşul. El s-a născut în casa binecuvântată de lumină cerescă a preotului – învăţător Aurelian şi a presbiterei Aurelia sub ocrotirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, având drept pavăză Sabia de foc a dreptăţii Voievodului Oştirilor cereşti şi harul inspiraţiei prin mlădierea ramurei de Măslin a Arhanghelului binevestitor – purtător al Păcii şi al Iubirii, care i-au înrâurit misiunea teologico-filosofică, vocaţia de erudit condeier al spiritului ortodox naţional-universal şi dragostea de Neam.

 

   El a venit la viaţă pe 8 Noiembrie 1937, în comuna Priboieni. A absolvit Liceul „Gheorghe Şincai” – Bucureşti, Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti (1960) şi Doctoratul în filologie în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi (1972). A debutat la „Gazeta literară” şi a devenit cadru didactic în Rupea-Braşov de lb. română, latină, logică şi psihologie, apoi profesor la Institutul Pedagogic-Piteşti.

 

   Lângă menirea moştenirii sale genetice, Fiul Argeşului - Mihail a aşezat cucernic formarea sa de filolog alături de Potirul ortodoxiei, astfel că în această mixtură sacerdotală de intuiţie şi insuflare a odrăslit în persoana sa o întreită conştiinţă, istorico – literaro - religioasă, în care se sublimă tradiţia, se consacră vocaţia, se concentrează atitudinea, se plineşte mărturisirea şi se defineşte misiunea metafizico-mistică prin desluşirea nedesluşitei Taine a Luminii şi Muzicii CUVÂNTULUI.

 

   Editorial a debutat ca romancier, urmând în paralel cu zel calea mistică ortodoxă pe axa tradiţională Eminescu, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Vasile Băncilă, Ernest Bernea, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Theodor M. Popescu ş.a.

 

   Valoarea demonstraţiilor, acrivia întru adevăr, sinteza esenţei, metoda şi spiritul analitic, puterea de disociere, forţa erudiţiei, tăria dreptei credinţe, iubirea de Neam, dragostea de Dumnezeu şi lumina harului ce se pogoară fac din profesorul Mihail Diaconescu un corifeu al spiritualităţii ortodoxe dacoromâne, adică, un tradiţionalist de mare prestigiu, un vizionar fenomenologic, un evocator al marilor înfăptuiri naţionaliste, un ilustru estetician, un remarcabil filosof şi un rafinat teolog.

 

   Mihail Diaconescu prin Opera sa de excepţie se încadrează matricei Ortodoxiei dacoromâne, înfăptuind ce are de înfăptuit – sensul faptei, „de a pune piatră pe piatră”, la temelia dragostei de Glie şi de Neam şi de a încrusta în Stâlpul veşniciei – nemurirea dacilor prin Crucea biruinţei întru Înviere ca Iubire dumnezeiască.

 

   Opera cultă a profesorului universitar Mihail Diaconescu este un ŞIRAG de cicluri literare, istorice, filosofice, teologice, care se însumă ca o LAMURĂ a Tradiţiei străbune, care se impune ca o RESTAURARE literară de excepţie, ca un grande MONUMENT istoric, patrimonic şi  ca o pururea inestimabilă CTITORIE religioasă.

 

   Istoria Literaturii Dacoromane

 

   Istoria Literaturii Dacoromane, care relevă de fapt Istoria antică a literaturii creştin-ortodoxe dacoromâne – este cea mai profundă sinteză ştiinţifică închinată literaturii dacoromâne până în prezent.

   Ea se impune prin Receptarea epocii literare dacoromane în istoriografia română şi europeană, Literatura Getică, Începuturile Literaturii Creştine, Şcoala Literară de la Tomis, Şcoala Literară de la Dunărea de Jos, Literatura Dacoromană în Patrimoniul naţional şi Universal.

 

  Istoria Literaturii Dacoromane s-a impus prin ŞCOALA LITERARĂ DE LA TOMIS, o Academie de prestigiu a vremii respective, ca o Corolă a literaturii universale, prin autori de mare prestigiu, precum Cotys I, regele poet, Sf. Ier. Betranion, Sf. Ier. Theotim I, Sf. Ioan Cassian, Sf. Niceta de Remesiana, Sf. Dionisie Areopagitul, Ioan Maxenţiu, Leontius Byzantinus, Sf. Martinus de Bracara, Auxentius de Durostorum, Ierarhul istoric Iordanes, Aethicus Histricus ş.a., fapt monumental care, prin cunoaşterea ecumenicităţii patristice atestă patrimoniul spiritual al poporului nostru dacoromân, eminamente creştin ortodox.

 

   Din capodopera sa, Istoria Literaturii Dacoromane, vom privi în mod expres cu emoţie, simţire şi venerare aura celui mai mare sfânt-scriitor al Bisericii Ortodoxe primare-universale, geto-dacul Dionisie Areopagitul (c. 470-c. 545), deopotrivă filosof şi teolog, estetician şi logician, calendorolog şi traducător de limbă greacă şi latină. Opera sa nepieritoare care şi-a câştigat dimensiunea cerească prin tratatele Numele divine, Teologia mistică, Ierarhia cerească şi Ierahia bisericească, Epistolele, l-au impus Istoriei universale a Bisericii şi totodată esteticii şi filosofiei.

 

   Marele nostru poet, teolog, estetician, academician Nichifor Crainic şi-a dezvoltat celebrul său Curs de teologie mistică pe Sistemul dionisian. „În evoluţia istorică a ideilor creştine, el (Sistemul dionisian) are o valoare universală, întrucât întreaga literatură mistică, ortodoxă, romano-catolică sau protestantă, se rezumă pe sistemul lui. Nici un alt scriitor din epoca patristică nu s-a bucurat de o universală recunoaştere şi de o universală circulaţie ca Dionisie.” (Nichifor Crainic, Curs de teologie mistică 1935-1936), Prelegerea a V-a – Sistemul dionisian)

   Mai tânărul său mare prieten, politician, istoric şi scriitor latin Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus (c. 490-583), autor al cronicii Romana, Getica (12 cărţi) şi capodopera De institutione divinarum et humanarum litterarum (seu lectionem) – Despre metoda artelor divine şi umane, tratat destinat monahilor în calea urcuşului lor spiritual prin adâncă cultură, lucrare continuă, rugăciune şi meditaţie, coleg de studii la Mănăstirea-Academie Vivarium, unde dacul nostru a predat cu mare succes dialectica (logica) şi teologia ortodoxă, i-a conturat medalionul prin care strălucea de înţelepciune, spirit enciclopedic, erudiţie, ţinută morală şi spirituală. „Dovedea prin faptele sale omenia şi era vrednic de societatea regilor.” (De institutione divinarum et humanarum litterarum (seu lectionem) XXIII)

 

   În ilustrul portret realizat cu acrivie de confratele latin se împletesc armonic admiraţia, afecţiunea, recunoştinţa şi veneraţia. Traducerea Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan C. Alexe ni-l redă în lumina strălucirii sale. „Naşte încă şi astăzi Biserica universală bărbaţi iluştri, strălucind de podoaba dogmelor adevărate. Căci  a fost în zilele noastre călugărul Dionisie, scit de neam, dar după caracter cu totul roman (adică trac, n.a.) foarte învăţat în amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibru sufletesc pe care îl învăţase în Cărţile Domnului. A cercetat Scripturile cu o râvnă atât de mare şi le-a înţeles astfel încât ori de de unde ar fi fost întrebat, avea răspunsul pregătit, dându-l fără nici o întârziere. Acesta a predat dialectica împreună cu mine şi a petrecut cu ajutorul lui Dumnezeu foarte mulţi ani din viaţă în cadrul învăţământului glorios... În el era multă simplitate împreună cu înţelepciune, smerenie împreună cu învăţătură, moderaţie împreună cu talentul de a vorbi... Era un creştin integru, legat total, cu statornicie de rânduielile strămoşeşti. Era cunoscut că străluceşte în ştiinţa lui.” (Cossiodor, Scrieri, Istoria Bisericească tripartită. Trad. de Liana şi Anca Manolache. Introducere şi note de Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan C. Alexe, Ed. I,B.M. al B.O. R., Bucureşti, 1998)  

 

   Toate aceste virtuţi creştine întrupate în smerenia lui proverbială, de aici şi cognomenul de Smeritul, l-au înnobilat spiritual ca pe „doctrinarul estetic prin excelenţă al creştinismului,” cum remarca vlădica Corneanu. (Mitropolit Nicolae Corneanu, Elemente de estetică patristică, în Studii patristice, aspecte din vechea literatură creştină, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoare, 1984)

 

   Prelegeri de Estetica Ortodoxiei

I.Teologie şi estetică

 

   Volumul surprinde în mod cu totul expres, captivând admirabil prin diversitatea naturii, a tematicii abordate: Teologie şi estetică, Ipostazele Frumosului, Mistagogie şi Caligogie, Artistul şi Creaţia.

  

 „Prelegeri de Estetica Ortodoxiei este cu totul aparte în literatura noastră, recomanda pr. prof. univ. dr. Dumitru Radu,... interesează nu numai estetica de şcoală, ci întreaga cultură, literatură şi artă prin implicaţiile religioase, morale şi prin valori teologice, filosofice, literare şi artistice puse în circulaţie în serviciul revigorării scrisului românesc şi, prin aceasta, în slujba spiritualităţii creştine ortodoxe româneşti, cu valenţe ecumenice.”

 

   Marele nostru profesor contemporan, sociologul creştin ortodox Ilie Bădescu sublinia cu admiraţie, „Domnul Mihail Diaconescu a dat în Prelegeri de Estetica Ortodoxiei una dintre lucrările fundamentale ale culturii noastre... Este o carte care rămâne, una dintre acele creaţii capabile să exprime specificul şi pulsaţia unei culturi, să catalizeze şi să întreţină în lectori noi disponibilităţi, noi vocaţii creatoare, noi energii spirituale, îndeosebi.”

 

   Tratatul teologic al profesorului Mihail Diaconescu Prelegeri de Estetica Ortodoxiei, împleteşte în mod trinitar, original şi erudit elemente fundamentale de teologie, filosofie, estetică, înrudindu-le prin nobila sa creaţie creştină, nuanţând aristocraţia Frumosului, Ipostazele lui, pentru a le dărui lumii ca adevăruri spirituale, reflectate din Teologia mistică a Sfântului Dionisie Smeritul şi Areopagitul, ce transcend prin har, lumină şi sunet întru armonia sublimului Adevăr revelat.

 

   Am avut onoarea să primesc autograful domniei sale, pe acest volum în 17 Martie 2016, prin intermediul prietenului meu, marele bibliofil Dumitru Ionescu-Bucureşti.

 

   Din Corola FRUMOSULUI nemărginit savurăm cu emoţie, smerenie, vibraţie, bucurie şi extaz  mireasma teofaniei supreme, Dumnezeu ca FRUMUSEŢE absolută, veşnică, iar cea creată, a lumii şi a omului, ca Frumuseţe perfectă.

 

   Numele atribuite lui Dumnezeu, „Cel mai presus de orice nume!” (Filipeni 2, 9), Adevărul, Viaţa, Iubirea, Libertatea, Înţelepciunea, Binele, Ştiinţa, Veşnicia, Infinitatea, Omniprezenţa, Frumuseţea sunt de fapt atribute absolute ale Divinităţii.

 

   „Frumosul cel supraesenţial se numeşte Frumuseţe din cauza acelei frumuseţi pe care o distribuie tuturor lucrurilor, potrivit cu firea lor.” (Dionisie Areopagitul, Despre Numele Divine, trad. din lb. greacă de Pr. Cicerone Iordăchescu şi Teofil Simenschy, Colecţia „Din vechea literatură creştină”, Tipografia concesionară Alexandru Terek, Iaşi-1936)

 

   „Sfinţii Părinţi au reluat concepţia biblică despre măreţia şi frumuseţea lui Dumnezeu, care se revelează în frumuseţea lumii create. I-au adăugat însă credinţa că Dumnezeu, sursa acestei frumuseţi, este frumuseţe pură, perfectă, Frumuseţea însăşi, către care ne putem îndrepta prin credinţă, contemplaţie şi spiritualizare continuă. Întrucât Dumnezeu totalizează frumuseţea, El conţine în Sine frumuseţea lumii, a toate câte există, inclusiv a omului şi a creaţiilor sale. De aceea Sfinţii Părinţi afirmă că EL este atotfrumos. Toată frumuseţea lumii îşi are cauza în Dumnezeu Frumuseţe, la care aspiră prin spiritualizare. Din Dumnezeu Frumuseţe îşi trag existenţa toate câte sunt frumoase în lume, orice ar fi ele.” (Prof. Univ. Dr. Mihail Diaconescu, Prelegeri de Estetica Ortodoxiei I. Teologie şi estetică, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Ed. Doxologia, Iaşi, 2009, p. 93)

 

   Frumuseţea FRUMOSULUI  se oglindeşte în sublimul ceresc al Dumnezeirii!

   FRUMUSEŢEA este Izvorul Luminii Dumnezeeşti care îmbrăţişează cu razele ei Frumuseţea lumii şi pe cea a Omului Hristofor, cel cu suflet frumos!

 

   Toţi Sfinţii Părinţi au mărturisit prin grai sau prin scris că Dumnezeu – Sfânta Treime este ARHETIPUL Frumuseţii, întrupată fizic şi spiritual în Mântuitorul Hristos.

 

   Scrierile apocrife atestă o epistolă atribuită guvernatorului Publius Lentulus, guvernatorul Iudeii, predecesorul lui Pilat din Pont, scrisoare revelatoare în care străluceşte sublim Chipul Frumuseţii absolute a Mântuitorului Iisus Hristos.

   „În acest timp s-a arătat un bărbat şi are putere mare. Numele lui: Iisus Hristos; oamenii îl numesc puternic profet, iar discipolii îl numesc Fiul lui Dumnezeu. Învie morţii şi vindecă pe cei bolnavi de toată neputinţa. Bărbatul este de statură înaltă, dar simetrică; aspectul feţei lui este serios şi plin de energie, încât cei ce-l privesc, pe de o parte – îl iubesc, iar pe de alta  - se sfiesc.

   Perii capului sunt de culoare roşiatică până la umeri, fără lustru şi drepţi, iar de la urechi până la umeri creţi şi lucii, spânzurând şi de la umeri mai jos, şi despărţiţi într-o parte şi alta după datina Nazareilor. Fruntea netedă şi curată, faţa lui nepătată, înfrumuseţată de o rumeneală moderată. Privirea lui – nobilă şi graţioasă; nasul şi gura lui – cu totul fără defecte. Barba lui – deasă şi de culoarea perilor capului, asemenea despărţită; ochii lui – albaştri şi foarte luminoşi. Când mustră este înfiorător, iar când învaţă şi sfătuieşte, atrăgător şi amabil. Graţia feţei lui este de o gravitate admirabilă. Nimenea nu l-a văzut niciodată râzând, plângând însă, da. După statura cea lungă a corpului său, mâinile îi sunt drepte şi braţele frumoase. Grav şi maiestuos în cuvânt, scump însă la vorbire. La figură este cel mai frumos dintre oameni.” (Epistola a fost tradusă şi tipărită în limba rămână în Ceslovul mare de la Râmnic, p. 732-733 şi în Ceaslovul de la Neamţ)

 

   Nici nu se putea să nu fie Cel mai frumos dintre oameni, EL, Care S-a născut din Cea mai frumoasă Femeie-Fecioară-Mamă de pe pământ şi din TATĂL ceresc!

  „El (Dumnezeu), Cel ce e cauza propriei Sale frumuseţi!” (Isaia 40, 26)  

 

 

                                      GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

 

   5 Iulie 2021