Colocviile de Marți

ETNOGRAFIE SUBIECTIVĂ

În deschiderea Colocviului din 30 august, ambasadorul Partha Ray și George Anca, președinte RICA, au lansat cartea INDIA etnografie  subiectivă sau pseudo-ghid de călătorie de Angelica Marinescu

Colocviile de Marți

Marți 30 august, 5 pm, Calderon 39. Anul VII, nr. 8 (81).

Tema:  În Grădina Maicii Domnului

Chief Guest / Oaspete de Onoare: HE / ES Partha Ray, Ambasdor ad Interim of India

Recital  Daniel Vorona

Intervenții:

Puși Dinulescu: Scriitori în comunism și după Ștefan Dimitriu: cântă, recită și lansează Gheorghe Dănilă: Credința pe scenă și ecran Vladimir Udrescu: Mama lui Arghezi Mihaela Munteanu: Binoclul de opera Dinu Dumitrescu: Tehnologia are nevoie de umanism George Anca:  Inconoclasm și alte erezii

Teatru de poezie

          Puși Dinulescu, Puiu Dănilă, Gabriela Tănase, Vali Pena, Doina Ghițescu, Liliana Popa, Ștefan Oprescu

Lansări de carte

Angelica  Marinescu, Universitatea București: India, Tritonic, 2016 Vladimir Udrescu, îmblânzitorul de lumini, Editura Tipo Moldova Dorin Croitor: Cina ratată cu îngerul Aznavour, Poeme.

 Coordonator: Dr. George Anca

ION  BARBU

Riga Crypto si Lapona Enigel

Menestrel trist, mai aburit

Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,

De cuscrul mare dăruit

Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,

Mult îndărătnic menestrel,

Un cântec larg tot mai încearcă,

Zi-mi de lapona Enigel

Şi Crypto, regele-ciupearcă!

- Nuntaş fruntaş!

Ospăţul tău limba mi-a fript-o,

Dar, cântecul, tot zice-l-aş,

Cu Enigel şi riga Crypto.

- Zi-l menestrel!

Cu foc l-ai zis acum o vară;

Azi zi-mi-l strâns, încetinel,

La spartul nunţii, în cămară.

*

Des cercetat de pădureţi

În pat de râu şi-n humă unsă,

Împărăţea peste bureţi

Crai Crypto, inimă ascunsă,

La vecinic tron, de rouă parcă!

Dar printre ei bârfeau bureţii

De-o vrăjitoare mânătarcă,

De la fântâna tinereţii.

Şi răi ghioci şi toporaşi

Din gropi ieşeau să-l ocărască,

Sterp îl făceau şi nărăvaş,

Că nu voia să înflorească.

În ţări de gheaţă urgisită,

Pe-acelaşi timp trăia cu el,

Laponă mică, liniştită,

Cu piei, pre nume Enigel.

De la iernat, la păşunat,

În noul an, să-şi ducă renii,

Prin aer ud, tot mai la sud,

Ea poposi pe muşchiul crud

La Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de răcoare

Lin adormi, torcând verdeaţă:

Când lângă sân, un rigă spân,

Cu eunucul lui bătrân,

Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:

- Enigel, Enigel,

Ţi-am adus dulceaţă, iacă.

Uite fragi, ţie dragi,

Ia-i şi toarnă-i în puiacă.

- Rigă spân, de la sân,

Mulţumesc Dumitale.

Eu mă duc să culeg

Fragii fragezi, mai la vale.

-Enigel, Enigel,

Scade noaptea, ies lumine,

Dacă pleci să culegi,

Începi, rogu-te, cu mine.

-Te-aş culege, rigă blând...

Zorile încep să joace

Şi eşti umed şi plăpând:

Teamă mi-e, te frângi curând,

Lasă. - Aşteaptă de te coace.

-Să mă coc, Enigel,

Mult aş vrea, dar vezi, de soare,

Visuri sute, de măcel,

Mă despart. E roşu, mare,

Pete are fel de fel;

Lasă-l, uită-l, Enigel,

În somn fraged şi răcoare.

- Rigă Crypto, rigă Crypto,

Ca o lamă de blestem

Vorba-n inimă-ai înfipt-o!

Eu de umbră mult mă tem,

Că dacă-n iarnă sunt făcută,

Şi ursul alb mi-e vărul drept,

Din umbra deasă, desfăcută,

Mă-nchin la soarele-nţelept.

La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,

Tot polul meu un vis visează.

Greu taler scump cu margini verzi

De aur, visu-i cercetează.

Mă-nchin la soarele-nţelept,

Că sufletu-i fântână-n piept,

Şi roata albă mi-e stăpână,

Ce zace-n sufletul-fântână.

La soare, roata se măreşte;

La umbră, numai carnea creşte

Şi somn e carnea, se dezumflă,

Dar vânt şi umbră iar o umflă...

Frumos vorbi şi subţirel

Lapona dreaptă, Enigel,

Dar timpul, vezi, nu adăsta,

Iar soarele acuma sta

Svârlit în sus, ca un inel.

- Plângi, preacuminte Enigel!

Lui Crypto, regele-ciupearcă.

Lumina iute cum să-i placă?

El se desface uşurel

De Enigel,

De partea umbrei moi, să treacă...

Dar soarele, aprins inel,

Se oglindi adânc în el;

De zece ori, fără sfială,

Se oglindi în pielea-i cheală.

Şi sucul dulce înăcreşte!

Ascunsa-i inimă plesneşte,

Spre zece vii peceţi de semn,

Venin şi roşu untdelemn

Mustesc din funduri de blestem;

Că-i greu mult soare să îndure

Ciupearcă crudă de pădure,

Că sufletul nu e fântână

Decât la om, fiară bătrână,

Iar la făptură mai firavă

Pahar e gândul, cu otravă,

Ca la nebunul rigă Crypto,

Ce focul inima i-a fript-o,

De a rămas să rătăcească

Cu altă faţă, mai crăiască:

Cu Laurul-Balaurul,

Să toarne-n lume aurul,

Să-l toace, gol la drum să iasă,

Cu măsălariţa-mireasă,

Să-i ţie de împărăteasă.

SINGURĂTATEA

Text de Genoveva Preda

Când am scris că singurătatea este o MINUNE...m-am gândit la Dumnezeu.

...

Dacă mă refer la oameni, ea îmi apare ca un gol imens.

Dacă mă gândesc la marii artiști, la muzicieni, filozofi, oameni de știință, actori, poeți, care au dăruit omenirii adevărate minuni...singutătatea lor îmi apare ca o opțiune voluntară, încărcată de misterul jertfei pe altarul operei lor.

Excepțiile nu fac decât sa întărească această idee.

Parfumul geniilor e ÎNSINGURAREA ! Asta e credința mea.

Operele lor au o trenă nesfârșită de renunțări, de sacrificii, de sfâșieri mai ales în iubiri, care mai toate s-au sfârșit dramatic.

Din acest mister răsar sunetele ca din paradis ale lui Mozart......notele repetate ca un izvor magic ale lui Bach.....tunetele vagneriene....romantismul și tristețele lui Chopin......muzica răscolitoare a lui Max Bruch....a lui Ceaikovski....și câți alții.

Să nu-i uităm pe pictori, pe Salvador Dali, Andreescu...Luchian, pe Rembrandt, Van Gogh, pe sculptorul Brâncuși...pe filozofii Noica, Goethe, Platon, Ovidiu....pe oamenii de știință dintre care răsare acum în mintea mea Einstein....pe poeții lumii Dante, Eminescu, Coșbuc.

Cum aș putea să uit actorii: Greta Garbo, pe Ingrid Bergman, Al Pacino, pe De Niro, pe Manolescu, Mihai Popescu, Finteșteanu și pe prietenul meu Marinuș Moraru.

Nume celebre se rostogolesc în mintea mea cu viteza vântului și a luminii, alegerea e spontană, nici nu aș putea face o selecție. Realizez că sunt mai mulți în cer decât pe pamânt.

Glorie lor. Îi îmbrățișez cu NEUITAREA mea.

În curând voi reveni cu câteva citate din marii gânditori despre singurătate.

Până atunci vă dăruiesc o străfulgerare din mintea lui Emil Cioran: ‚Teologia n-a elucidat înca. Cine e mai singur? DUMNEZEU? Sau omul?.....și a venit poezia și am înțeles că mai singur......e OMUL.’

Garcia Lorca - Puşi Dinulescu (traduceri)

ROMANSA LUNII, LUNII

Conchitei Garcia Lorca

Într-un malacov de chiparoase,

a venit la fierărie luna.

Un băiat o priveşte

şi rămâne pierdut, privind-o…

În  aerul cutremurat,

mişcându-şi braţele,

luna, lubrică şi pură,

îşi arată sânii tari, de cositor.

- Lună, lună, lună! Fugi!

Că acuma vin gitanii,

şi-ţi iau inima şi-o fac

brăţări albe şi cercei!

- Ia, lasă-mă, să dansez!

Pot să vină toţi gitanii,

te-or găsi cu ochii-nchişi,

întins pe nicovală.

- Lună! Lună! Lună! Fugi!

Le aud caii!

- Mai bine nu călca

peste albul meu scrobit!

Bătând toba câmpiei,

călăreţul se-apropia.

Băiatul, în fierărie,

cu ochii-nchişi rămăsese.

Şi prin crângul de măslini

veneau, bronz şi vis,

gitanii. Aveau gâtul drept

şi ochii-ntredeschişi…

Cum mai cântă cucuveaua!

Cum mai cântă-ntr-un copac!

Peste boltă trece luna,

c-un băiat de mână.

Plâng gitanii-n fierărie,

urlă toţi gitanii.

Vântu-nvăluie fierăria,

o tot învăluie.

PRECIOSA ŞI VÂNTUL

lui Dámaso Alonso

Luna ei de pergament

bătând, Preciosa vine,

pe cărarea  de pământ şi apă,

între lauri şi cristale.

Tăcerea fără stele

fuge din  tamburină

şi cade în marea zbătând şi cântând

noaptea ei plină de peşti.

Iar în creierii de munte,

lâmgă turnurile albe,

unde locuiesc englezii,

dorm carabinierii, care îi păzesc.

Şi gitanii apei,

ca să se distreze, ridică

nişte chioşcuri din cochilii de melci

şi ramuri verzi de pin.

x

În luna ei de pergament,

Preciosa vine  bătând.

S-a ridicat s-o vadă

vântul, cel mereu neadormit.

San Cristobalón, gol,

plin de limbi de foc cereşti,

se uită  la fată şi fluieră

o pierdută şi dulce tânguire…

- Lasă-mă să-ţi ridic

rochia, să te văd…

Deschide-ţi în degetele mele bătrâne

trandafirul albastru al pântecului.

Preciosa-şi aruncă tamburina

şi fuge fără să se-oprească.

Vântul bărbătoi vine după ea,

cu o spadă fierbinte…

Marea-şi înghite vuietul,

măslinii  se fac palizi,

cântă flautele umbrei

şi gongul de puf al zăpezii.

- Preciosa, fugi, Preciosa,

că te prinde vântul verde!

Fugi, Preciosa, fugi!

Uită-te pe unde vine

satírul de stele joase

şi cu limbi de foc, strălucitoare!

x

Moartă de frică, Preciosa

intră-n casa,

unde-s pinii-n faţă

şi-unde stă consulul englez.

Speriaţi de ţipete,

vin trei carabinieri,

în mántiile lor negre

şi cu bonetelele trase pe sprânceană.

Englezul dă gitanei

o cană de lapte cald

şi un pahar cu rachiu de ienuper,

dar ea nu-l bea.

Şi în timp ce povesteşte-acelor oameni,

plângând, aventura ei,

vântul, furios, muşcă.

din acoperişul de ardezie.

ÎNCĂIERARE

lui Rafael Méndez

În mijlocul râpei,

cuţitele de Albacete,

înzorzonate de sângele duşman,

ca peştii lucesc.

O lumină grea, de cărţi de joc,

decupează-n verdele acid

cai înfuriaţi

şi profiluri de călăreţi.

În coroana unui măslin

plâng două femei bătrâne.

Taurul încăierării

se suie pe ziduri.

Îngeri negri aduc

batiste şi apă de zăpadă.

Îngeri cu aripi mari,

de cuţite de-Albacete.

Juan Antonnio de Montilla

se rostogoleşte mort la vale,

trupul lui e plin de crini

şi-are-o rodie la tâmplă.

Cruce de foc acum urcă,

drumul morţii.

x

Judecătorul, cu garda civilă,

vine prin crângul de măslini.

Sângele vărsat se tânguie

în cântecul mut, de şarpe.

- Domnilor gardieni civili,

aici s-a-ntâmplat ca de obicei.

Au murit patru romani

şi cinci cartaginezi.

x

Nebună de smochini

şi de vaiere fierbinţi, după-amiaza

cade-n leşin pe pulpele

rănite-ale călăreţilor.

Şi îngeri negri zburau,

prin vântul de vest,

îngeri cu plete lungi

şi inimi de untdelemn.

ROMANSĂ SOMNAMBULĂ

Gloriei Giner şi lui Fernando de los Ríos

Verde, cât te vreau, verde.

Verde vânt. Crengi verzi.

Vasul pe mare

şi calul pe munte.

Cu o umbră-n jurul taliei,

ea visează, din balconul ei,

cu carnea ei verde, cu părul verde

şi ochii reci, de argint.

Verde, cât te vreau, verde.

La luna gitană

toată lumea priveşte,

numai ea nu poate vedea.

x

Verde, cât te vreau, verde.

Stele mari, îngheţate

vin cu peştele de umbră

http://georgeanca.blogspot.com.au/2016/08/etnologie-subiectiva.html