Legile divine și miracolul acestora!
Indiferent de prezența văzului, ori recunoaștere prin
pipăit, mirosul e o altă însușire naturală prin care ființele se recunosc, nu
se atacă, dimpotrivă, își văd liniștite de calea vieții lor.
Crocodilul de exemplu, când e mai rupt de foame, stă în
baltă liniștit lângă hipopotam, nu-l atacă deși acesta crapă de grăsime. In
schimb s-ar năpusti de îndată spre o zgâtie de maimuță numai piele și oase.
Stând în aceeași clasificare zoologică
cei doi verișori se miros parcă a avea aceeași origine, fiindcă nu evoluaseră
încă întratâta să aiba vreo idée despre clasificările făcute de om, de Darvin
ori de Linne!
Și încă ceva
interesant de observat, mirosul devine un fel de bun simț, se suprapun ca un adevărat
miracol divin în lumea animalelor. S-a observat că un armăsar are un bun simț
generat prin miros de a nu se atinge de iapa care l-a născut. Se depărtează.
El nu a evoluat cu
nimic din nechezatul lui, rămânând necuvântător. Mirosul contactează instinctual,
dând animalelor comportamente morale, zis omenește mirosul sângelui vorbește!
Continuitatea speciei însă este o tendință divina deasemenea, o lege a creației
neântrerupte. Dar, pe lângă faptul că animalele respectă o periodicitate la
actul necesităților de împerechere pentru a naște urmași, moralul acestora merge până acolo încât, animalul matur nu se
îndreaptă spre un animal tânăr nematurizat, și nu-l va interesa nici femela
aparținătoare altei specii zoologice! Au și legile divine un miracol al lor? Cu
siguranță că au!
Când omul s-a așezat el singur între
animale, prin știința sa, probabil a conceput o globalizare statistică a
regnului viu în raport cu cel mineral, desi superioritatea omului este însăși
divinitatea din el in mersul luminos spre un “absolut”, care poate fi înțeles
un ‘sfârșit-începător’!” Răsfoind filosofiile
lui Ion Ionescu, l-am înțeles că omul
călătorea prin univers să găsească ceva. Ba chiar încerca în mintea lui largă a
lega o distanță virtuală între om și absolut, deci un fir din ghemul timpului
pe care să meargă tot mai adânc înspre origini. Placută preocupare a visului
etern și mereu înălțător, deși in realitate absolutul pare a fi lângă noi.
De mor azi, a și sosit absolutul, însă, dacă
Divinul Creator mă miluește cu încă zece ani de viață, absolutul va sta
liniștit la locul său, adică alături de mine, și îl voi găsi précis și exact la
implinirea celor zece ani de călătorie prin viață!
Trăind în starea sa de om, iată, acesta
s-a apucat de domesticirea animalelor, desigur în felul în care înțelegea el,
adică pentru muncă și hrană.
Dar dacă răsturnăm tabloul acestei ordini,
am observa că și “cuvântătorul-omul” ar putea multe învăța din comportamentul
animalelor. Animalul mănâncă și bea apa, atât cât îi e necesar! Cu omul ți-ai
găsit însă beleaua, și să crape de avut, tot mai vrea gramezi de aur, pământ si
ape, ceruri, nu vede absolutul de alături. Și are și vorbire nu numai văz și
miros, totuși trece ușor pe lângă cel
din specia lui care de sărac ce e, nu ajunge la un pahar cu apă! El râde. Deci
vorbirea a adus si sofisticarea minții, născându-se minciuna! Necuvântătoarele
sunt sincere în demersurile lor pentru a supraviețui.
Așadar, il consider pe filosoful englez Lord
Acton filosoful filosofiilor tuturor timpurilor prin postulatul său: “Puterea
tinde a corupe, puterea absolută corupe absolut”. Puterea vrea case mari,
libertate, averi, vin, femei frumoase, totul ce e spre satisfacția proprie, și
bineînțeles, gratuit!”
In final, Leul ca animal, cum ne vede și ne
miroase de îndată vrea să ne sfâșie,
deci nu ne
recunoaște de rudenii. Totuși și acesta poate fi calmat din sălbăticie și
dresat! Care o fi acest mecanism diabolic al dresării si domesticirii? Frica
sau iubirea? Categoric, numai iubirea ce o primește, de mititel, animalul
simte, miroase, înțelege și recunoaște, devine bun prieten, neprefăcut, fals!
Iată dar miracolul
divin: Iubirea!” Prin aceasta până și
animalele devin mai bune!”
Vorbind de “creaționism”
și “evoluționism” se pare că au o “traistă” comună!
Cred că de fapt, sunt doua segmente ale
aceleeași căi naturale, dar, ale unui vector Divin prin care Duhul vieții
ființelor naște și renaște la infinit. Este Dumnezeul Universalității acestei
Lumi.
Atât
mă duce și pe mine mintea mea, dacă tot nu avem un răspuns deplin și
acceptabil din partea stiințelor și a
celor ce le studiază! Ori, cum se face că nici societățile științifice și
religioase care se zice că știu totul, nu au o unitate de vederi încă? Trecem
încă prin cețuri, dibuind cu mințile noastre lumini/cărări prin care să ne regăsim, cum s-ar zice,
părinții, originile…! Aceeași veche preocupație!
Până si
certurile confesionale te întristează
fiindcă tot despre aceste regăsiri
vorbesc cu atâtea certuri.Deși limpede vedem cum în florile de măr înviaza
Duhul Vieții născând fructul cel bun și dulce. Creatorul nu stă ascuns ci este
peste tot, doar să înflorim și noi în inimile noastre și se va naște fructul cel
bun Iubirea.
Iubirea este
Calea, Adevărul și Viața. Este Dumnezeul cel dorit și în Acesta eu am încredere!
Ioan Miclău Gepianu
1/10/19
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu