Pavel Rătundeanu-Ferghete - CU DRAG, ÎN DRAG ŞI FĂINOŞAG

CU DRAG, ÎN DRAG ŞI FĂINOŞAG

~*~

Am crescut într-un El, luminat Gheorghe Apetroe/ Ionel Bota, Ion Cristofor...

de spirituală aventură

pe îmbunătățită arătură:

picur ce picură să spargă piatra,

la Piatra lui Lucian şi a lui Marin Gruia,

ambii  cu firu-ntins, în sens de tango-dans, pe Someş, la la Dej, de confluiență,

de mare naturală conştiință:

unul poet şi altul pictor,

ambii frați din Carpați, de România,

din strălucitor viitor,

ca picătura chinezească,

din România ortodoxă bisericească - omenească

şi firească verde albastră apostolească a noastră

pe al soarelui Arcă.

*

Dacă nu-mi poți spune, critic, Gherghe Apetroe, dacă nu-mi poți spune, ia-mă-nseamă, nu lua a Sibiului supremă conştiință pe "nu"-n brață şi din banca/catedra catedrală a ta să-mi spui de-a dreptul, de anume, nota bene mia culpa, cine opera omnia sunt, pe bune inspirat a culmii, domnule profesor, spune-mi dacă am greşit cumva venind şi eu ca techergheu şi teleleu pe lume, ca să port ca Eminescu propriu-mi românesc nume de care firesc mă mândresc, că nu ştiu zău, nici eu, ce ciufulit/cufurit, ce ciuf sunt în cela ce sunt pe pământ ca-n cer de caracter, în echilibru şi pur şi simplu exemplu pe sunt pe drod chiar dacă ştiu doar câțiva aflați, împilați, la greu responsabilizați ca leu greu, ispitiți de Pavel Rătundeanu-Ferghete,

o realitate: Citadelă sfărâmată, Podu de piatră/pur şi simplu templu ca exemplu cu responsabilitate lacustră Bacovia,

având temelia din pietrele templului meu de trestie gânditoare şi capital național de încredere,

cu vitralii de soare colorate,

aşa că nu sta poticnit pe gânduri profesoare,

nu te opinti de opera mea şi băsedeşte, sporovăieşte,

făcându-te de basm şi poveste istorie,

în sfințenia ei de România

te potriveşte şi, în culori de nelinişte

mi te învredniceşte şi te spovedeşte,

pentru a te cuminica cu vin şi prescură din al României ce-ți, doresc eu ție dulce Românie, Eminescu de avengură şi cultură

fără egal național, deci şi dacă nu poți să-mi spui suie-te verde cu tupeu pe un cui şi scoate cuiul cu cui,

ca înțeleptul Pepelea, în pereții casei bate-ți pentru tine un cui,

ca scriitor având odihna vântului şi casa cucului,

dor de dor de viitor, la curți de dragoste şi dor

ca să ştiu şi eu sănătos încăpățânat în bine, pe aripile vântului:

cine sunt în cela ce sunt pe pământ,

în drag, cu drag şi sfânt-făinoşag

şi cum stau cu ce mi mie mai drag pe lume

şi chiar dacă nu poți să-mi spui în numele Tatălui sfânt şi al sfintei treimi:

dacă am/nu, strălucire pe culmi,

pe cruce, lângă Iisus pe cruce, liturghie-n spice,

dacă am țară rai şi neam în grai cu înşiră-te mărgăritar nerisipiți/îngropați, ci îmulțiți profesiune de credință, conştiință, talanți îmulțiți în har,

în drept de a fi poet-om, om-poet potrivit,

la locul potrivit, sfințit, ca om ce scriu că-mi vine să scriu şi dacă-mi vine scriu,

ca să-ți bați capul să-mi spui senin, plin de divin

ca om de caracter sub cer dacă-mi vine să scriu, Dan Bălan/Gabriela Bălan:

cum scriu dacă scriu cu drag, în drag şi cu făinoşag,

strigător la cer idem de caracter,

mândru şi fără modru românesc,

lumesc şi popular, sub cer,

ca să laud firesc

şi să preamăresc pe Iisus cu tupeu, pe Hristos-Dumnezeu şi România şi pe românii care sincer îi iubesc, să-slăvesc,

în ciudă că păcătuiesc.

~*~

Pavel Rătundeanu-Ferghete