miercuri, 13 februarie 2019

ARTUR SILVESTRI INTRUCHIPAREA OMULUI INTEGRU MORAL SI VIZIONAR IN IDEI!




ARTUR  SILVESTRI  INTRUCHIPAREA  OMULUI  INTEGRU MORAL
SI  VIZIONAR  IN  IDEI!

   Încercând a pătrunde universul personalității lui Artur Silvestri  o imediată recunoaștere  pe care o încerci va fi caracterul său integru și vizionar, prin care cu o limpezime și inteligență sclipitoare, identifica efectul din legătura multiplelor cauze ce concur la nașterea acestuia. De altfel un expert în materie de piață imobiliară nici nu ar fi putut exista fără aceste dăruiri naturale înspre studiul domeniului respectiv.
    Pornind însă de la cele două calități, a fi integru moral și vizionar in idei, vorbim de fapt de niște calități specifice unei minți superioare, prin care ne vom explica, într-o măsură oarecare, realizările ulterioare ale mecenatului și ilustrului patriot Artur Slilvestri.
    Trecând însă prea de timpuriu la numai 55 ani  acea linie de aur dintre viață și moarte, Artur intra in eternitate alăturandu-se marilor suflete ale Neamului său Daco-Român, așa cum bine știm. Nu am avut fericirea a ne întâlni în timpul vieții, așa că numai când voi trece și eu acea “linie de aur” ne vom întâlni. În Universul Cerurilor!
    Nu mi-a fost prea ușor să intuiesc în mintea mea această formidabilă personalitate a lui Silvestri, doar datorită trudnicei experiențe proprii aici la Antipozi, editând de circa zece ani revista româneasca  “Iosif Vulcan”,  ajunsesem la concluzia, că \pentru a scoate o publicație cu adevarat de artă și cultură, în primul rând editorul acesteea trebuie să fie un om integru moral. Apoi un vizionar înspre viitor, un căutător de idei care puse în practică să avanseze civilizația omeneasca! Răutatea și invidia nu au ce căuta în procesele de educație, etc. Căutam deci echilibre sufletești într-o lume nouă, într-o viață de emigrant desprins de cultura si tradiția maternă. Aveam 39 ani.
    Ulterior, auzisem de Fondatorul Asociației Române Pentru Patrimoniu, prof.dr.Artur Silvestri. Acest Om mi-a devenit un fel de zeu adorat, tocmai pentru aceste calități pe care  le-am găsit întruchipate în ființa sa. Nu m-am înșelat. Vizionarul ideilor celor mai înălțătoare a fondat revistă după revistă, umplea un gol în chiar istoria neamului românesc realizând legăturile românilor de pretutindeni prin intermediul revistelor on-line. Difuzarea cărților românești prin biblioteci de asemenea on-line.  Publicarea de cărți pe hartie devenise o preocupare curentă, dăruiri de stocuri de carte bibliotecilor sătești era o placere aleasă a Familiei Artur si Mariana Braescu Silvestri, fondatorii și finanțatorii  Asociatiei.
   Asociatia ARP-Bucuresti deveni în curând o inimă tânără a culturii române, al cărei pulsuri erau înregistrate în orice colțișor al Terrei unde supraviețuia o comunitate românească. Despre corespondența mea cu acest om de geniu al culturii am mai scris în  unele articole ale mele, am încă unele ce vor forma subiecte plăcute amintirilor  viitoare, căci prof.dr.Artur Silvestri este între noi pentru veșnicie, așa cum este și Eminescu. Sfintele suflete ale Drepților noștri așezați sub glie sunt râuri cu albii ce merg paralel cu noi cei vii, și împreună mergem spre viitorul viselor lor si ale noastre ale românilor!
   Nu sunt eu cel mai în măsură a  cântări și valorifica opera imensă a enciclopedistului român, doar pot spune ca era un om de o erudiție aleasă, un cercetător cu pătrundere luminată înspre cele mai umbroase vremi ale istoriei și preistoriei daco-române și universale. Asemenea marilor gânditori ai lumii avea întotdeauna înclinare spre  izvoarele mitice și a conexiunii acestora cu științele sacre ale popoarelor lumii, precum cele egiptene si indiene, asemenea lui Mircea Eliade, George Anca, Adrian Botez, Pr.Al.Stănciulescu, Ben Todica, ș.a.m.d.
Observăm cum  vizionarul Artur Silvestri, depistează cărări taince ce duc și vin dinspre un adevăr umbrit de vremuri și timpuri, acel adevăr despre străvechimea istoriei dacilor-vlahi. A credinței și religiei lor, in pamântul și vatra lor de atunci și de azi aceeași fiind.
    Noi nu am dezmoștenit pe nimeni. Noi suntem mai vechi decât sumerienii, așa cum ne spune  istoricul N.Săvescu, și mulți alți cercetători de seamă a istoriilor antice și care țin calea și lumina adevărurilor.
     Deci, cu un asemenea Om la cârma culturii și valorilor de patrimoniu românesc, era din capul locului asigurat un success Asociatiei fondate, si pe care a numit-o Asociația Română Pentru Patrimoniu, și nu altfel. Patrimoniu înseamna avuția națională a statului român, începand de la  Talpa Țarii, Tăranul cu uneltele sale sapa și plugul, caii și boii, carul si furca, râurile, munții și câmpiile, inclusiv bibliotecile cu universitățile și academicienii lor, stiința, folclorul, artele, scolile, bisericile, totul se cuprinde in această noțiune de Patrimoniu national, având un spirit și inimă vie Omul , acest spirit viu pus de Dumnezeu veghetor și îngrijitor al acestora!
    Alt nume nu putea avea, deci știa prea bine  Fondatorul Asociatiei ARP, la ce lucrare se angajează. In același timp Artur Silvestri era un cărturar cu prea bună știință ce înseamnă să muncești în cooperare cu cei din jur. Cerea cu orice ocazie părerile oamenilor care i se alăturau. Bună, rea, idea sugerată el o cântărea, răspundea cu bunătate și fără batjocură, folosind si zidindu-și opera pe principiul credinței sale crestine pe care o respecta adanc si  curat, inălțandu-și cugetul și gândirea până pe creștetul Ceahlaului, Kogaionului cel sfant al lui Zalmoxis. Cum spuneam, nu brusca  pe nimeni, nici pentru anume nepotriviri în felul de a privi unele aspecte ale muncii creatoare a fiecăruia, lăsând fiecaruia timpul necesar spre a se înțelege pe sieși.
    Din această atitudine, mai rar întâlnită azi in lume, ni se servea nouă tuturor o lectie, întradevar cu finețe dar de bună credință. Bineînteles că tot cu finețe primea uneori și dânsul epistole  cu sfătuiri îndoielnice, pentru care suferea dar nu se plângea niciodată, fiindcă el cunoștea bine structura ființei omenești, faptele lui erau de întronarea iubirii și înălțării omului român, nu a invrăjbirilor veșnice. Inteligența sa sclipitoare o folosea pentru a ne reda viziunea si încrederea în adevarurile istorice atât de înălțătoare și astea din vremi străromâne,  cu o percepere tot mai lucidă prin miezul miturilor si simbolurilor istoriei universale.
     Un semn de recunostinta pe tot restul vietii mele acordat geniului vizionar al lui Artur Silvestri origineaza în aceea că  a fost omul care a recunoscut imediat valoarea  de inspiratie din scrierea mea atunci când pornisem a publica primele capitole din nuvela “Fiica lui Faraon”, așa cum procedasem  și la nuvela ”Fiica zeiței Vesta”.
    Punerea  versurilor lui Eminescu dedicate Nilului si egiptenilor in interiorul nuvelei mele nu era o nebunie, ci mai degrabă o revelație la ceea ce se referă azi cercetatorii istoriei noastre. Mai mult, atunci cand Eminescu lucra la versurile poemei “Cavalerii Danubieni”, au sărit și atunci frunțile locale să-i infirme idea! Ce cavaleri domnule, cand erau niște primitivi! Dar, ce auzim azi despre civilizațiile pelasgilor, a etruscilor pelasgi, a castelelor de aur din Corona Montium(Transilvania), despre Sarmise- dacul rege-Soare din Dacia supranumit “slujitorul  Soarelui”, despre  Helis cetatea veche a Daciei unde domnea Sarmise(in Nordul Dunarii), nu face oare legatura bună  pentru ai numi cavaleri danubieni? Sumerienii, scribii universităților Soarelui din On, oare cine erau? Găsim raspunsul in Cartea Istoriilor-Cartea cea Sfantă-Biblia, pe care mecenatul Artur Silvestri și-a  ales-o drept cale a întelepciunii sale. Fapt pentru care va ramane Ințeleptul vremurilor noastre in vecii vecilor!
  Se zvonește prin lumea cercetătorilor hermeneuți că însăși Isus Hristos între acești Cavaleri Danubieni a fost a fi născut!
  Asadar Cartea Sfanta a Istoriilor stravechi, la“2 Imparati -Capt.23, Verset 5. spune despre  cei ce ardeau tămâie pe înălțimi și se rugau lui Baal si Soarelui. Versetul 25 il arată pe același Imparat Iosia care pedepsește pe iudeii atașați lui Manase!
Dar cine era Manase? Nu era altul decat cel mai vestit Faraon al Egiptului antic, cel care ridicase imperiul său la cea mai stralucitoare înflorire economica și expansiune.
Tocmai pe acesta  și-l alesese Regina Hatshepsut(Fiica lui Faraon), model al Dinastiei sale (18), cerându-i fratelui și soțului ei Tutmes II a călca pe urmele predecesorului.
Tânărul faraon însă moare subit, iar viitoarea regina a celor doua împărății de Sud si de Nord, plină de amărăciune se va mângâia, în nuvelă, prin versurile geniale ale lui Eminescu dedicate aproape profetic soartei istoriei universale antice, dar tot profetic istoriei universale moderne! Putem spune că Mihai Eminescu este un trimis  mesianic al  Divinității, iar Artur Silvestri cu siguranță călcătorul urmelor predecesorului său Mihai Eminescu prin lumile așezate sub nisipuri, sau prin cerurile Luceafărului eminescian inspirator.
     Cu această deplină convingere, mai am a păstra încă multe  amintiri frumoase  ce țin tot de personalitatea de geniu a lui Artur Silvestri. Cărțile sale se găsesc și la biblioteca familiei mele. Deși superior prin gândire și fapte, nu se ridica prin mândrie personală deasupra semenilor săi, deși nu ducea lipsa dușmăniilor și geloziilor confraților săi, el doar  reafirma starea sa de oboseală în ultima vreme. Incheia însă adresele sale dorind binele tuturor, fără a se răzbuna și fără a se apăra! Doamne ce OM MARE am pierdut!
   Înțeleptule, roagăte pentru noi toți cei rămași fără de tine!
   Ioan Miclău-Gepianu

   2019








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu