GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - ŞCOALA LITERARĂ de la TOMIS-între primele Universităţi ale lumii creştine - IV

ŞCOALA LITERARĂ de la TOMIS-între primele Universităţi ale lumii creştine

(partea  a IV-a)

                                               GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

      „Şi-n fiecare limpede apus,

      Cu fiecare-ngenunchere-n tină,

      Ţi-agoniseşti, departe-n cer, lumină

      Şi-n cartea veşnicii-nscrii un plus.”

           (DEMOSTENE ANDRONESCU)

   Poate că cel mai mare DAR oferit de DUMENZEU, fiului Său creat – Omul, după Suflet, Viaţă, Cunoaşterea lui Dumnezeu şi Mântuire este DARUL SCRISULUI.

   Daco-românul creştin ortodox – renăscut prin aderarea şi asumarea jertfelnică a Evangheliei, Crucii şi Învierii lui Hristos, trebuie să devină o conştiinţă trează, creativă, ca ALES al NEAMULUI, cu suflet curat, iubitor şi mărturisitor în faţa lui Dumnezeu, dârz şi apărător al Neamul său, o identitate hristică, militând permanent cum ne îndemna călăuzitorul de neam, Părintele mărturisitor Crăciun Oprea, pentru: „recreştinarea Neamului românesc şi omenesc.” (Revista, Atitudini, Aprilie 2012)

   Certitudinea că ne-a hărăzit Bunul Dumnezeu într-o anume VATRĂ STRĂMOŞEASCĂ, specifică firii noastre pelasgo-thraco-getodace, ca NEAM prea ales o demonstrează faptul că ne-a înzestrat cu prima SCRIERE din lume, cu primii PROFEŢI, cu multitudinea Schiturilor şi Mănăstirilor, acolo unde s-a plămădit scrierea, învăţarea şi cunoaşterea Luminii CUVÂNTULUI, cu diversitatea GENIILOR, cu multitudinea PERSONALITĂŢILOR, cu osebirea VLĂDICILOR, cu deosebirea unor mari VOIEVOZI, cu dragostea MAMELOR – iluştri pedagogi, cu Filocalia misticilor DUHOVNICI, cu Sofianismul pătrunderii serafice a FILOSOFILOR creştini.

   Virtutea unei culturi eminamente creştine, de esenţă ortodoxă, filosofico-teologico-literară constitue cu predilecţie ZESTREA unei naturi a Spiritului MESIANIC HRISTIC fără egal, care-şi întinde înrâurirea peste milenii, tinzând permanent spre AZURUL contemplaţiei, unde toată configuraţia CHEMĂRII vocaţionale îmbrăţişează sublimul ALEGERII ca Misiune a Slujirii şi Slăvirii FRUMOSULUI întru toate cele ale Sale.

   Menirea ELITEI CREŞTIN OROTODOXE DACOROMÂNE - CĂLĂUZITOARE  şi CONDUCĂTOARE care, s-a renăscut şi împlinit întru HRISTOS este aceea de a se asuma cu tot sufletul, cugetul, fiinţa şi jertfa sa CREAŢIEI, spiritului Evanghelic sub dinastia virtuţii imperative a hegemoniei LOGOSULUI, întru toată splendoarea Dumnezeirii Sale, pentru ca NEAMUL, NAŢIUNEA, respectiv poporul – comunitatea prezentă să-şi poată îndeplini întru totul TOATE FUNCŢIUNILE EI FIREŞTI, hărăzite de ATOTCREATORUL.

   ŞCOALA LITERARĂ de la TOMIS a întrupat întru sine SPIRITUL Culturii filosofico-teologice ca MISIUNE a DEVENIRII, aşa cum peste timpul milenar avea să definească ACADEMIILE/ UNIVERSITĂŢILE concentraţionare prin naturile metafizico-mistice, genurile  literar-patristice, estetice, memorialistice, etice, filosofice, politice, psihologice, teologice, martirice sub VOCAŢIA MĂRTURISIRII, prin spectrul azurului serafic aureolat de constelaţiile împlinirii FILOCALICO – SOFIANICE, adică „DRUMUL CĂTRE NOI ÎNŞINE”, definit de mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu.

   Secţiunea a II-a:Personalităţi teologico-literare (continuare)

3. Sf. IOAN CASSIAN (360-435).

  

   Adulat pe bună dreptate ca: „cel mai mare dascăl ascet al lumii creştine”, Sfântul Ioan Cassian s-a născut într-o familie dacică aristocrată, la Vicus Cassianus/ Cassianorum/ Cassiaci pe Valea Casimcei de pe ţărmul Mării Negre a Cetăţii HISTRIA, în anul 360. Marele istoric Vasile Pârvan (1882-1927) a reuşit arheologic să scoată la lumină în anul 1912, vatra Vicus Cassiaci, considerată de Tillemont, E. Schwartz şi H.I. Marrou ca locul natal al sfântului dac, iar în pădurea Şeremet a descoperit dăltuite în stâncă, două inscripţii geto-dacice: „Hotarele Cassienilor şi peşterile” şi „Hotarele peşterilor Cassienilor.”

   Despre biografia sa, fac referire discipolul său Ghenadie/ Genadius de Marsilia, pe la 470, în opera De viris illustribus: <<Cassianus natione Scytha>>, Hyeronimus Platus în lucrarea De bono status religiosi: <<Ioannes Cassianus genere Scythia, (cf. Patrologia latină, col. 51), patriarhul Constantinopolului, eruditul şi ilustrul teolog Photios/ Fotie (820-895), în capodopera sa Biblioteca.

   În veacul al XX-lea, au îmbrăţişat spiritualitatea de excepţie a Sfântului Ioan Cassian, savantul teolog Dumitru Stăniloae, mitropoliţii basarabeni Dr. Nestor Vornicescu al Olteniei, Antonie Plămădeală al Ardealului, savantul patrolog Ioan G. Coman, teologul Nicolae Chiţescu, Iustin Moisescu, arheologul Ion I. Barnea, prof. univ. dr. Pandele Olteanu, istoricul-arheolog Vasile Pârvan.

   Dintre străini, de personalitatea şi opera Sfântului Ioan Cassian s-au bucurat academicienii: abatele Henri Bremond, Hans Urs von Balthasar, Dimitrios Ballanos.

   Savantul francez Henri Irenne Marrou (1904-1977), i-a dedicat un studiu: La patrie de Jean Cassien – 1947, subliniindu-i calitatea de „român”, iar filologul şi istoricul englez Owen Chadwick, rectorul Universităţii Cambridge,  i-a dedicat o monografie John Cassian. La fel au procedat savantul Philippe Rousseau şi iezuitul abate Jean-Claude Guy în Jean Cassien. Vie et doctrine spirituelle.

   Aristocraţia dobrogeană, îndeosebi familia Cassianus a impus posterităţii stilul conacelor boiereşti, celebrele villae rusticae, care au lăsat până astăzi amprente în ţinutul Dobrogei, îndeosebi pe Valea Teliţei/ Troesmis, pe Valea Capacliei/ Niculiţel, la Moşneni-Callatis-Mangalia.

  

   Caracterul dârz, integru care i-a conturat celebritatea personalităţii sale enciclopedice s-a datorat ţinutului înfrumuseţat cu viaţa creştină a mănăstirilor şi după spusele sale, prin: „stăruinţa profesorilor şi lectura fără încetare”, dar şi graţie prieteniei tânărului consătean Gherman, camaraderie asemănătoare celei dintre marii sfinţi capadocieni Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz

   În Colationes I, mărturiseşte legătura sufletească deosebită alături de Sfântul Gherman, „frate nu prin naştere, ci prin duh”: <<Cum guo Germano mihi ab ipso tyrocinio ac rudimentis militiae spiritualis ita individuum deinceps contubernium tam in coenobio, quam in eremo fuit, ut cuncti ad significandem sodalitatis ac propositi nostri parilitatem pronuntiarent unam mentem atquae animam duobus inesse corporibus>> - „Cu Sfântul Părinte Gherman am avut sălaş nedespărţit încă din timpul noviciatului şi de la începutul iniţierii noastre duhovniceşti, atât în viaţa de obşte, cât şi în pustiu, încât toţi, pentru a explica prietenia şi asemănarea planului nostru de lucru, ziceau că în cele două trupuri ale noastre se află o singură minte şi un singur trup.” (trad. Ioan G. Coman)

   Cea mai cunoscută operă a sa Colationes XVI, păstrează un rezumat: Către egumenul Leontie, publicat de savantul teolog Dumitru Stăniloae în Filocalia. 

   În lucrările sale, dincolo de textele Scripturii, Ioan Cassian a citat din autorii săi preferaţi: Cicero, Horatius, Ovidius, Persius, Sallustius, Virgiliu.  

   Cei doi fraţi întru duh au călătorit la Bethleem, stând într-o chilie de lângă Sf. Mormânt vreme de 2 ani, apoi au purces spre Pustia Sketică a Egiptului, sau de-a lungul Nilului, pelerinaje cu semnificaţii şi implicaţii privind iniţierile spirituale. Ardoarea lor avea drept ţintă capitala Imperiului – Constantinopol şi în mod fericit întâlnirea cu Patriarhul Ioan Gură de Aur. Recomandarea lor era prietenia marelui Ierarh cu Episcopul Tomisului Theotim I Filosoful, dar şi desele întâlniri şi colaborări ale clericilor dacoromâni care frecventau Patriarhia Ecumenică. Surpriza copleşitoare a fost îndrumarea şi hirotonirea celor doi dobrogeni în tagma sacerdotală de către Părintele Patriarh Ioan Gură de Aur, euforie sacră care la rândul lor a semănat-o mai apoi şi ucenicilor lor şi de ce nu, chiar şi nouă, care suntem urmaşii urmaşilor lor:

 „Aduceţi-vă mereu aminte de învăţătorul şi părintele vostru, la al cărui sân şi în ale cărui braţe aţi crescut. El ne-a fost învăţător, îndeobşte mie şi vouă; suntem ucenicii şi răsada lui. Citiţi scrierile lui, păstraţii învăţăturile, îmbrăţişaţi credinţa şi meritele lui. Deşi e lucru mare şi greu să-l dobândeşti, totuşi e frumos şi sublim să-l urmezi, căci nu numai obţinerea celor mai înalte lucruri trebuie lăudată, dar chiar şi imitaţia lor... El să vă fie totdeuna în gând şi, ca în faţa ochilor, el să fie prezent în sufletele şi cugetele voastre. Să socotiţi ca recomandate de el cele scrise de mine aici, pentru că de la el am învăţat cele scrise aici, pe care să le credeţi nu atâta ale mele, cât ale lui, întrucât râul porneşte de la izvor şi tot ce e socotit al discipolului se cuvine să fie trecut în cinstea magistrului.” (Sf. Ioan Cassian, Conlationes XIV, De incarnatione Domini. Contra Nestorium VII, 4, în Scrieri alese)

   Pe cerul bucuriei sale s-au abătut însă norii negrii cu tunetele grele şi fulgerele înspăimântătoare ale persecuţiilor ordonate de împărăteasa Eudoxia, criticată aspru de Părintele Ioan Gură de Aur, nevoit să părăsească Patriarhia şi să ia calea exilului. Martor al acelei dureri, diaconul Cassian a plecat la Roma cu o delegaţie de creştini din capitala imperiului, cerând sprijinul papei Inocenţiu pentru Patriarhul lor. La Roma diaconul Cassian l-a întâlnit pe monahul Leon, viitorul papă Leon I cel Mare (440-461). Împrietenindu-se cu monahul Leon, acesta l-a rugat să scrie tratatul hristologic De incarnatione Domini. Contra Nestorium, lucru care s-a înfăptuit. Prestigiul său a crescut deopotrivă cu imensa cultură, care l-au îndrumat să se stabilească în Massalia, portul Marseille la Marea Mediterană, Provence, unde a fondat două mănăstiri: una de monahii şi alta de călugări, devenind astfel Părintele monahismului apusean. Opera sa prodigioasă, care a abordat un stil direct, de o profundă autenticitate, de o fascinantă seducţie estetică sub un înveliş de un mare rafinament teologic a rămas ca Testament pentru Ortodoxia răsăriteană, dar şi pentru creştinismul apusean. Modul în care Sfântul nostru a conceput raportul dintre harul divin – libertate – voinţă umană a rămas revelator pentru teologi şi filosofi. În timpul regelui Teodoric cel Mare, prefectul Pretoriului său, istoricul Cassiodorus (490-580, a impus Academiei de la Vivarium/ sudul Italiei, cu prioritate studiul Operei Sf. Cassian.

   Casiodor, Flavius Magnus Aurelius venea din seminţie aristocrată thracă, născut în Scyllacium-Calabria. Nobleţea şi educaţia aleasă i-au deschis toate porţile ierarhice: consiliarius imperiali, quaestor sacri palatii, magister officiorum, praefectus praetorio, patricius. După ce a urcat toate aceste trepte lumeşti, a coborât pentru a se înălţa în cele cereşti, retrăgându-se pe proprietatea sa lângă locul natal, unde a fondat Mănăstirea Vivarium – un veritabil centru academic. A trăit 95 de ani, dovedindu-se un prolific, perspicace scriitor şi traducător. A realizat  o Cronică, de la Facerea lumii – la 519; De origine actibusque Getarum – Despre originea şi faptele geţilor; Ordo generis Cassiodorum – Tablou al neamului Cassiodorilor; Cuvântări; De anima – Despre suflet; Institutiones divinarum et humanarum Litterarum – Instituţiile literaturii divine şi umane; De Doctrina Christiana; Expositio in Psalterium – Comentarii la Psalmi; Complexiones in epistolas apostolorum, in actus apostolorum et in apocalypsin – Comentarii la epistolele apostolilor, la Faptele Apostolilor şi la Apocalipsă; Historia ecclesiastica vocata tripartita, ex trius Graecis auctoribus, Sozomeno, Socrate et Theodoreto, per Epiphanium Scholasticum versis excerpta, et in compendium; Orthographia etc. (A. Momigliano, Cassiodorus and Italian Culture of his Time, în Proceedings of the British Academy, XII, 1955)

      Opera sa destul de vastă are un dublu caracter: ascetic şi doctrinar: De incarnatione Domini. Contra Nestorium; De institutis coenobiorum; De octo principalium vitiorum remediis; Conlationes; De incarnatione Domini. Contra Nestorium libri VII ş.a., rămâne Far de strălucire, surprinzând prin ţesătura sa de mare fineţe, prin broderia nuanţelor intime, brocartul Culturii pentru toate veacurile.

   Biblioteca Academiei din România păstrează 15 manuscrise cu fragmente din Opera marelui Sfânt Ioan Cassian, iar Biblioteca Naţională, un florilegiu cu cugetări de câteva sute de pagini, numit Sbornicul.

   A urcat la Ceruri în 435, de la Massalia – Galia Romană/ portul Marseille-Franţa.

   Franţa îl sărbătoreşte pe sfânt în 23 Iulie, iar România pe 28/ 29 Februarie.

   4. Episcopul IOAN de TOMIS.

   Ceea ce se ştie exact este faptul că Ioan s-a născut în Dobrogea, a trăit în Dobrogea, a păstorit în Dobrogea şi a urcat la Domnul tot din Dobrogea, marelui întemeietor DOBROTICI. Ierarhul Pontului Euxin s-a remarcat prin autoritatea de nezdruncinat a dreptei credinţe, fiind între cei mai mari teologi ai vremii sale, care a preaslăvit veacul al V-lea. Atestarea păstoririi sale ierarhice peste renumita Dacia Pontică apare cu mult înainte de deceniul patru al veacului al V-lea, când a fost între primii combatanţi ai ereziilor nestoriană şi eutihiană la Sinodul din Constantinopol dintre anii 448-449. Tot atunci l-a cunoscut pe Marius Mercator, renumit scriitor latin, care l-a pomenit pe ilustrul tomitean în lucrarea sa: Epilog la traducerea unui fragment din cuvântarea lui Eutherius de Thyana, Nestorian, contra Sfântului Chiril al Alexandriei, admirându-l pe Ioan de Tomis ca pe unul dintre cei mai importanţi teologi ai timpului, subliniind aspectul că: <<respectiv Sermones beatisimi Patris Ioannis Tomitanae urbis episcopi provinciae Scythiae>> – „Cuvântările Fericitului Părinte Ioan, Episcopul cetăţii Tomis, din provincia Scythia”, sunt îndrumătoare pentru „oricine voieşte să se lămurească asupra ereziilor lui Nestorie şi Euthyhie.” În Biblioteca Universităţii Oxford se păstrează fragmente citate de Marius Mercator în studiul lui Dom Germain Morin: Le temoignage de Jean de Tomis sur les heresies de Nestorius et d’Eutysches.” (Journal of Theological Studies [ VIII, 1905, p. 74-79]

   Opera sa reflectă în general natura unor Tratate dogmatice prin care combate până la desfiinţare mistificatoarele erezii apărute în acele vremuri, completată şi de o serie de Omilii edificatoare caracterului, transfiguratoare imperativului demnităţii.

   Collectio Palatina (sec. V), renumita antologie latină de texte teologico-istorice cere cercetătorilor avizaţi pentru combaterea ereziilor să recurgă mai ales la autoritatea eruditului episcop Ioan de Tomis.

   Paralel cu lucrările sale originale, ierarhul tomitan a adăugat şi unele subtile prelucrări în limba latină după scrierile unor autori greci, precum: Theodor de Mopsuestia, Teodoret de Cyr, Euterie de Tiana.

   Pe lângă vasta sa spiritualitate, prestigiu intelectual, profunzime teologică, autoritate vlădicească şi scriitoricească, Ioan de Tomis rămâne unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Pontice şi Universale, culme de referinţă a literaturii şi culturii noastre dacoromâne din Scythia Minor - Dacia.

Bibliografie selectivă (4)

   Mihail Diaconescu, Istoria literaturii daco-române, editura Alcor Edimpex, București-1999;

   Remus Rus, Dicționar Enciclopedic de Literatură Creștină din Primul Mileniu, editura Lidia, București-2003;

   C. Scorpan, La continuite de la population ez des tradition getes dans les conditions de la romanisation de la Scythia Minor, Pontica, Constanţa, An VI-1973;

   Sf. Ioan Casian, Conlationes, XXIV, 1, în Scrieri alese, trad. prof. Vasile Cojocaru/ prof. David Popescu, studiu introductiv şi note, prof. Nicolae Chiţescu, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti-1979;

   Owen Chadwick, John Cassian, Second edition Cambridge University Press-1968;

   Jean-Claude Guy, Jean Cassien. Vie et doctrine spirituelle-1961;

   Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. I, Sibiu, Ediţia a II-a;

   Henri Irenee Marrou, Patristică şi umanism, Culegere de Studii. Patria lui Ioan Cassianus, Ioan Cassianus la Marsilia. Trad. Cristina şi Costin Popescu, Colecţia Artă şi Religie, Ed. Meridiane, Bucureşti-1996;

   A. Momigliano, Cassiodorus and Italian Culture of his Time, în Proceedings of the British Academy, XII, 1955;

   E. M. Young, Cassiodorus, Magnus Aurelius, art. în Smith-Wace, I;

   T. Mommsen, Monumenta Germaniae Historica, Auctores Antiquissimi, XII, 1894;

   Fr. Gloria, Ioannis Tomitanae Urbia Episcopi Opuscula, în colecţia Corpus Christianorum, Seriae Latina, LXXXV, A;

   Dom Germain Morin, Le temoignage de Jean de Tomis sur les heresies de Nestorius et Eutyches, în Journal of Theological Studies, VIII, 1905;

   B. Windau, Johannes von Tomi, în LACL.

Fond de carte, bibliofil DUMITRU IONESCU-Bucureşti

    va urma...