ÎNGERUL ȘI GHIOCELUL
de Iulia Hasdeu
Într-o zi, un
inger zbura în văzduhul limpede leganandu-se printre stelele
stralucitoare. La fiecare stea
se oprea si culegea o floare la intamplare. Si dupa ce adunase cate una din
fiecare lume a universului, facand astfel în brațe un buchet ceresc, s-a
pogorât pe Pământ și a cules și de aici o floare la intamplare.
Apoi, urca din nou la
cer si dispăru sub bolta de azur. Florile de pe Pamant, care il zarisera pe
îngerul strălucitor, fara a vedea insa si floarea ce o luase, se intrebau
geloase care dintre ele era fericita surioara pe care o alesese îngerul și o
luase cu sine.
– Este un trandafir,
spuneau trandafirii.
– Este un crin alb ca
si el, spuneau superbii crini.
– Nu, este o floare
de portocal cu parfum divin, încercau sa convingă portocalii.
– Va spun eu,
suratelor, ca nu poate fi decat o lalea, strigă falindu-se o lalea splendida.
Chiar și violeta,
atat de modestă de obicei, aspira la cinstea de a avea o sora in Rai si
sustinea cu blandete ca îngerul luase cu el o violeta.
Singur, ghiocelul
stătea deoparte, în tăcere. Celelalte
flori uitasera de el.
Deodată, din înaltul
cerului o lacrima ca o perlă cazu si prinse a straluci pe ghiocelul cu
tulpinita franta.
Ingerul nu mai
aparu; insa o voce divina strabatu vazduhul inmiresmat, ca o ruga blanda si
necontenita.
– Biata floare, zise, floare cu adevărat modestă; pentru ca te-am vătămat,
cere-mi o răsplată; spune-mi, ce dorești?
– Mai nimic,
răspunse ghiocelul.
– Vrei parfumul
trandafirului?
– Nu.
– Strălucirea
lalelei?
– Nu.
– Albastrul
brebenelului?
– Nu.
– Frunza parfumata
a lamaiului?
– Nu.
– Atunci, ce
dorești?
– Pentru ca îți
face placere să-mi oferi un dar, Stapane, da-mi voie sa mă nasc si sa infloresc
iarna, sub zăpada și promoroaca și fă ca la mireasma mea imbatatoare, la
apariția mea binecuvantata, oamenii inaspriti si infrigurati de vant si de ger
sa se simta incalziti si intariti de speranta apropiatei primaveri, a Soarelui
de foc cu raze divine.
Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare
care ne zambeste dupa uracioasa iarna, alb ca și cum ar mai purta inca
urma lacrimii sfinte.
Trimis de RADU
GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu