Mircea Dorin Istrate - În rugă de iertare

 

Mircea Dorin Istrate

 

În rugă de iertare,

vă fie al nostru Paște,

Preasfântă sărbătoare

(prima parte)

 

Motto:

Cum de-ai putut Iisuse-a ne ierta,

Când cuiul răstignirii,

E chiar trădarea

Mea?

 

Cum încă Doamne ne mai porți iubire

Când suntem lași și mincinoși din fire,

Și de povețile ce încă ni-i le-ai dat

Noi surzi am fost și nu le-am ascultat.

 

Și-n Raiu Tău ne-aduni să fim vecie

Ca-n viața ce-o veni, ea să ne fie

O lume nouă, cum pe-aici n-a fost,

Ca cea trăirea-n ea să aibă un alt rost,

Să fie cum a fost la început,

Când pe Adam l-ai plămădit, din lut.

*

Îngenunchind,

Smeritul gând spre cer urcând,

La Domnul Sfânt

pe largi cărări, ar vrea iertări

Și împăcări.

**

Vă fie Paștile, BUNĂVESTIRE,

Să știți că Iertătorul nostru o să vie,

Ne judece de faptele făcute

Cu voia noastră toate încă vrute.

***

Mereu a noastre PAȘTE să ne fie,

Înevoită jale, și-apoi la urmă

Mare bucurie

 

 

Poezii pentru Sfintele noastre Paște

 

Vine-o vreme

 

Vine-o vreme! zice înţelepciunea populară şi-atunci când ea-i venită, priveşte-te-n oglinda timpului ca să vezi urmele trecerii ei de neoprit peste întreaga ta fiinţă. Şi-ai să vezi cum, încetul cu încetul, chipul tău se va asemăna tot mai mult cu cel al tatăl ori cu bunicul tău în anii lor din urmă, semn că şirul anilor tăi se c-am apropie de clipa trecerii tale spre marea întâlnirea cu ei, pentru a te alătura lor şi a îngroşa rîndul neamului tău mutat din vremelnica şi trecătoarea viaţă pământeană, spre veşnicie.

Acolo şi numai acolo îţi vei putea cunoaşte cu adevărat bunii şi străbunii tăi, mergând înapoi în timp până la ,,Adamul nostru cel dintr-u-nceput’’.

Mai apoi priveşte-te în oglinda sufletului ca să-ţi vezi faptele pe care le-ai făcut în trecătoarea-ţi viaţă, bune şi rele deopotrivă. Scade apoi din faptele tale cele bune toate câte-s rele şi vezi ce ţi-a mai rămas. Dacă a rămas mult e bine, dacă a rămas puţin sau nimic e rău, pentru că vei avea multe de pătimit într-u iertarea păcatelor tale.

Dar oricum va fi, cât încă mai vieţuieşti în trecătoare clipă a veşniciei aici pe pământ, măcar din timp în timp, la ceas de mare sărbătoare creştinească, răscoleşte prin tainiţele minţi tale şi caută-i pe toţi cei dragi pe care i-ai avut cândva şi care acum sunt veşnicii pe cărarea timpului. Cu gând curat şi adevărat, aprinde-le un muc de lumânare şi închină-te lor cerându-le smerită iertare pentru a fi scăpat , măcar şi-atît, de câte poate le-ai greşit cândva.

Aşa, împăcat cu ei, cei care din totdeauna au fost mereu îngăduitori şi iertători, veţi fi împreună la praznicul măritei sărbători a Sfintelor Paşti care se apropie, precum şi la slujba pe care vrednicitul preot o va ţine în sfânta noapte a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci, în tainiţa unui gând smerit și curat,  spune din adâncul inimii tale un:

’’Iartă-I Doamne, şi pe mine dimpreună cu ei’’,

simţindu-i, pentru o clipă de adâncă trăire, aproape de tine, multumiţi că nu i-ai uitat. Şi nu-i semn de slăbiciune ori de ruşine, dacă o lacrimă fierbinte şi caldă pornită din adâncul sufletului tău, va umezi, şi numai pentru o clipă de veşnicie, tremurata-ţi pleoapă.

Aşa le vei plăti cu banul sufletului tău nemăsurata lor trudă, încredere şi speranţă pe care ei au pus-o zi de zi, în scurtimea vieţii lor în tine, nădăjduind că vei fi bun, drept şi omenos și vei cinsti așa cum se cuvine neamul din care tu şi toţi urcătorii şi scoborâtorii tăi, vă trageţi.

Aşa că, tu, măruntul lumi acesteia rea şi mincinoasă, leapădă-te de toate celea şi, înainte de toate, cere iertare şi iartă-i tu pe toţi cei dragi, ca şi pe toţi duşmanii tăi de ieri şi de azi, ca marea sărbătoare să te găsească curat şi cu sufletul deschis. Iar Tu, Iertătorul şi Îndurătorul nostru, al tuturoar, să ne dai  Doamne răgaz o bucată de vreme, că poate aşa ne vom mai îmbuna şi curăţi sufletul de toate câte lumea aceasta în care trăim ni le dă şi ni le cere tuturora, în fiecare zi din preascurtimea vieții noastre pământeștiț.

 

 

***

 

Urcând Golgota

motto

De greutatea crucii gârbovit

Și sub povara ei umilitoare,

De ura celor mulți, El, hăituit,

Cară păcatul lumii trădătoare.

 

L-ați pus pe El, cel BLÂND și PREACURAT

Cel IERTĂTOR și fără de PĂCAT

Pe care într-o clipă l-ați TRĂDAT

Să fie cel din urmă VINOVAT

Și, Ridicat ca un tâlhar pe CRUCE

O altă zi nicicum să n-o apuce,

Că voi n-ați înțeles cum URA duce

La MOARTE și RĂZBOAIE uitând de PACEA dulce.

 

El, v-a-ndemnat să-mi fiți toți IERTĂTORI

Și BUNI cu ceilați, chiar de-s TRĂDĂTORI,

C-acestea-s ale inimii COMORI,

De vreți să fiți în rai, VEȘNICITORI,

Da-n loc de LAUR, voi i-ați pus pe frunte

Coroana cea de SPINI, ca să înfrunte

Batjocura și vorbe grele multe

Pe al GOLGOTEI drum, până la MUNTE.

*

El v-a iertat și-a spus că ia cu SINE

A voastre RĂUTĂȚI, PĂCATE, VINE,

Ca de acuma-n colo, orișicine,

Ce va trăii sub LEGILE CREȘTINE

Să fie-n RAIUL sfânt, mereu cu TINE.

 

Tu, iartă-ne Mărite, că-n vremi te-am c-am uitat

Și-ajuns-am azi robiții la dulcele păcat,

De-aceea dă-ne Doamne nevoi și suferință,

Să revenim la sfânta cea credință,

Ce ne-a ținu ființa ne-ntinată

Ca să răzbim vecia, ce ni-i dată.

**

Și când îi crede Doamne că-i de-ajuns,

La timpul ăsta fă-i atunci apus,

Și-un altul dă-ne fie-ne sortit,

Cu pace, bunăstare, fericit,

Să fie-al vieții lumii, împlinit.

 

***

 

 

 

Sfânta Înviere

 

Miroase-a sfânt în coşul, cu calzii cozonaci,

Şi a păgân miroase cea oală cu sarmale,

Iar ouăle-n cuibarul culorilor de maci

Ne amintesc de-acuma, de vremurile Tale.

 

Când cu poveţi de bine umplut-ai reaua lume,

S-o scapi din nepuţinţă şi multele-i păcate,

Să fie, cum Tu vrut-ai, în veci de veci purure,

Curată,’nălţătoare si-n vrednicite fapte.

 

Dar s-au găsit în juru-Ţi şi răi şi multe Iude

Şi temători că poate le va scădea mărirea,

Şi laşi şi pricopsiţii veniţi de orişiunde

Ce Te-au trădat, Iisuse, cercându-ţi nemurirea.

*

Ai îndurat osânda cu multă demnitate

Şi-ai coborât din viaţă în moarte împăcat,

Lăsând ca Tatăl Nostru, să facă ce-a dreptate

Ca toţi aceşti să vadă, cum El, te-a înviat.

*

Înfricoşaţi atuncea, mi te-au crezut vrăjmaşii

Că Tu ai fost Mesia, de-atâtea ori promis,

Şi-n urma Ta, aceştia îţi tot sărută paşii

Să-i ierţi, Tu, Iertătorul, să între-n paradis.

 

***

 

 

 

Cărarea vieții

 

Ne ’nalţi  Mărite Doamne, în lume cât trăim

Şi-n scaunul măririi ne urci s-avem putere,

Ca Tu să vezi în viaţă, ce noi mai mult iubim:

Măruntul om nevolnic, ori setea de avere?

 

Pe mulţi i-mbată gândul că-n mâna lor stă soarta

Acelora ce-n frică pe ei îi slugăresc,

De-aşa gândesc, fiţi siguri că li-i închisă poarta

Spre lumea veşniciei ce urcă din lumesc.

 

De-aceea soarta sigur ne-o facem pe pământ

Prin faptele ce încă le vom lăsa în urmă,

Iar judecata asta o face Domnul sfânt

În clipa când de-apururi, al vieţii fir se curmă.

 

Veţi fi vecii de timpuri de faptele vi-s bune,

Şi nebăgaţi în seamă de nu faceţi nimic,

Huliţi şi-n neiertare, de rău veţi face-n lume,

Să ştie următorii c-avut-aţi suflet mic.

 

***

Lăsaţi-vă cărarea cu flori vă fie toată

Şi nu cu spini ce-nţeapă o frunte-a celor drepţi,

De e înmiresmată de mulţi va fi călcată,

Şi ocolită fi-va, de plină-i de scaieţi.

 

***

 

 

 

PĂCĂTOŞILOR  CE  SUNTEȚI

(Ruga preacucernicului preot)

 

În penumbra cea prelinsă, arde candela-nvrăjită

Şi în tremur umbra-şi lasă pe feşteaua scorojită,

Iar pe tâmpla gârbovită, azi, bătrânele icoane

Învechitu-s-au ca veacul, ruginitelor piroane.

 

Dintr-a inimii durere, din ce sufletul îmi ştie,

Către cerurile ’nalte lăcrimate rugi îmi suie,

Să-mbuneze şi să ceară de la Domnul îndurare,

Tot sperând că de acolo, va veni a lor iertare.

 

Mulţi sunt Doamne, că-ntinarea întru toate s-a întins,

Trupul, inima şi mintea le-a momit şi le-a cuprins,

Că plăcut este păcatul ce-ndulceşte ca şi mierea,

Doar că-n urma lui îmi lasă amăreală, cum e fierea.

 

De-asta sunt biserici pline, nu cu oameni credincioşi

Ci cu cei ce vin să ceară mântuiri, că-s păcătoşi

Şi în minte-şi ţin ascunsă taina unor vii păcate

Doar de dânşii cunoscute, pentru ceilalţi, ferecate.

 

Cunoscute-s şi se-adună când vor fi la judecată,

Unele vor fi trecute, alte însă nu se iartă,

Vor plăti din greu atuncea şi cu vârf şi îndesat,

Ca în raiurile sfinte meargă doară, cel curat.

 

***

Rai aicea de vi-ţi face fără muncă şi credinţă

Va fi doar a vieţii voastre mincinoasă biruinţă,

El va ţine doar cât viaţa, o nimica, doar să fie,

Celălalt, din ceea lume, lung va fi, cât o vecie.

 

***

 

 

 

ÎN JERTFITORUL MEU ARDEAL

 

Sub patrafir de stele

 

În timp tot rânduit-am biserici în Ardeal,

Să privegheze lumea din vârful unui deal,

Și de acolo Doamne, în preaspășită rugă

Iertări cerut-am încă, necazuri nu ne-ajungă.

 

Mereu cu gând la Tine, în timpuri grele-a stat

Sub umbra Ta norodul, să-mi fie apărat,

Că Tu ne-ai fost nădejdea, c-om trece astă lume

Feriți de rău și poate, trăi-vom vremi mai bune.

 

La vechile-ți altare mereu s-au închinat,

Strămoși, moșii noștri și eu, cu al meu leat,

Și-așa vor face încă urmașii mei de-acuma,

C-așa de prunci ne-nvață învrednicită, muma.

 

La sfânta liturghie, cucernicii părinți

Cu drag mereu ne-ndeamnă să îi urmăm pe sfinți,

Ca ei să fim de vrednici în viața ce-o trăim,

De vrem ca-n cele raiuri, acol’ să veșnicim.

 

Păcătuim în viață, că cel păcat ne-mbie

Ca să-i gustăm plăcerea din lumea lui dulcie,

Uitând că doar iertarea și veșnica iubire

Ne sunt de-ajuns ca viața, ne treacă-n fericire.

*

De-aveți în al vost’ suflet biserica din deal

Și încă jertfitorii cinstitului Ardeal,

Nimic în astă lume n-o să vă fie greu,

C-aveți de partea vostră pe Domnul nost’, mereu.

 

Din huma cea cu moșii luați mereu putere,

S-aveți, când greu vă este, îndestulată vrere

Să-mi țineți veșnicită biserica din deal,

Cu voi pe lângă dânsa, în bunul meu Ardeal.

 

Din lacrima durerii vă faceți bucurie,

Iar urgisita vreme istorie vă fie,

Să știe și nepoții pe-aicea cum a fost,

Când țara și cu Domnul, avutu-mi-au un rost.

**

Sub patrafir de stele, biserica din deal

Veghează pace-mi fie, aicea, în Ardeal,

Că la sfârșitul lumii, aici va fi să-mi fie

Grădina Maicii noastre, Cucernica Marie.

***

Se prăznuiește Paștele cel sfânt

 

Cina cea de taină

 

Lucitoare stele-n ceruri și luceferi înroiți,

Diademe-s rotitoare pentru frunțile de sfinți,

Ce-n bisericuța mică, pironiți spre veșnicire,

Ne-amintesc că-n a lor viață, fost-au munte de iubire.

 

Ziduri vechi, cu mici ferestre cern a zilei prealumină

Și-apoi razele de aur pe altar mi le închină,

Fie-n CINA CEA DE TAINĂ sfinții bine luminați,

Să se vadă că-ntr-u Domnul, toți mi-au fost, ca niște frați.

*

Cu pocalu-n mâna draptă, Domnul, cina mi-o-ncinstește

Și-n prevestitoare vorbe, El, le dă cumplita veste,

Că muri-va, prin trădare, pe o cruce pironit,

Dar ierta-ne-o, să ne-arate cât de mult El, ne-a iubit.

**

Un moșneag, cu barba sură și cu pletele-i albite,

De un veac aicea preot, peste vremi neîmblânzite,

Cu-a lui vorbă liniștită, de cum spus-au ceia sfinți,

Gânduri mari și înțelepte pune-n inimi, la smeriți.

 

Toți promit în gândul tainic, cuvenita îndreptare,

Toți în rugă lăcrimată mi se roagă de iertare,

Așteptând de la Măritul gândul lor să-l împlinească

Ca să stea, până la urmă, toți sub pronia cerească.

 

Iar când clopotul din turlă bate crucea ăstei zile,

Slujba-i gata, iar creștinii mulțumesc că orișicine

A vorbit de-acum cu Domnul în cea zi de sărbătoare,

Vor simții de-acum o vreme, mâna Lui, ocrotitoare.

 

Apoi iar, ca păcătoșii, face-or fapte nedorite

Și de Domnul iar uita-vor zile multe-nșiruite,

Că așa-i umana fire, încă nu-i destul de coaptă

Ca s-audă-n ori ce clipă, blânda cerurilor șoaptă.

 

 

***

 

 

 

Și noi am fost ca Iuda,

nemernici trădători

 

Iisuse dragă, trădători

Am fost ca Iuda toți de-o seamă,

Atunci, n-avut-am tată, mamă,

Și-n chin, ca vieții să Dai vamă

Lăsatu-te-am cu toți să mori

Ca orice om, ce-i este teamă,

Ca un proscris să dai Tu seamă

La moarte-n chinuri, și-n răcori.

 

N-a mai păsat, că înainte,

Prin mari minuni ne-ai arătat,

Că Tu ești fiu de Împărat,

Și chiar de-atâtea-i îndurat

Mi-ai tot cerut l-al Tău Părinte,

Pe toți ne ierte de păcat,

Și-așa te dus-ai împăcat,

Spre moarte, să re-nvii, Mărite.

*

Noi, trădători am fost cu toții,

Că n-am sărit să te-apărăm,

Măcar speranțe să îți dăm

C-am înțeles să ne-adăpăm

Din spusa Ta în fața morții

Și urma Ta să o călcăm

Și-n umbra Ta mereu să stăm,

În veacuri ce-or veni, cu toții.

**

Acum, la mii de ani de-atunci,

Când spusa Ta în greu și-n chin,

În mari dureri și-ntr-un suspin

Din ’naltul sfintei Tale cruci,

Vedem, că încă ne ferim

Ca între noi, să ne iubim,

Și oameni cum ai vrut să fim,

Urmând îndemnul Tău, de-atunci

 

***

Mircea Dorin Istrate