Documente
- realităţi uitate, ignorate 1941-1942
Col.
(r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu
20
Noiembrie 2024
Activităţi pastorale. Comportarea preoţilor militari
români faţă de populaţia locală!
Documentele şi mărturiile vremi relevă că principala
misiune a preoţilor militari români în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
(inclusiv în vremea aşa-zisului Război Sfânt) a constat în desfășurarea de
activităţi religioase (servicii divine curente sau ocazionale) și pastorale
(educație religioasă moral-patriotică prin predici, conferințe, conversații cu
ostașii) şi nu în îndemnuri sau complicitate la săvârşirea de crime şi alte
fărădelegi împotriva populaţiei civile.
Predicile trebuiau să emane de la textul Evangheliei,
cu concluzii practice pentru viața religioasă și moral-patriotică, iar
conferințele să fie mai mult din ,,domeniul moral-național și patriotic, expuse
în cuvinte și exemple pe înțelesul popular, evitându-se expresiile și frazele
vag teoretice, abstracte cu aer filozofic și savant din care ostașii nu ar
înțelege nimic”.
Subiectele erau alese de către comandanții unității și
de preot, în conformitate cu ,,nevoile ce se simt în unitate”, programul de
educație religioasă, morală și patriotică fiind inclus în programul general de
instrucție.
Între subiectele recomandate se aflau: Datoria față de
Dumnezeu, părintele nostru și simbolul crucii de pe drapelul armatei;
Rugăciunea ca legătură tainică între om și Dumnezeu; Datoria față de morala
creștină și rolul ei în viața popoarelor; România mutilată și înjunghiată în
vara anului 1940 cu pământul și frații robiți; Dușmanii din afara granițelor;
Datoria față de națiunea română și pământul patriei; Dragostea și iubirea de
corp; Patriotismul și indiferentismul; Onoarea și lașitatea; Curajul și frica; Eroismul
și trădarea; Camaraderia; Spionajul; Corupția; Propaganda subversivă;
Terorismul; Rebeliunea; Revoluția etc.
Ca mod de activitate, se cerea ca preotul militar să
fie necontenit în mijlocul ostașilor, în toate împrejurările, spre ,,a cunoaște
sufletul fiecăruia, a ajuta și interveni prompt, a câștiga simpatia, încrederea
și respectul părintesc și camaraderesc din partea tuturora”.
Pe aceste coordonate, preoții militari au desfășurat
în timpul războiului: slujbe religioase în fața ostașilor, dar a civililor;
înmormântări după datina străbună, cu participarea comandanților nemijlociți și
a camarazilor (în unele locuri sub focul aviației inamice); pomenirea şi
comemorarea ostaşilor căzuţi în luptă; cununii şi botezuri; sfinţiri de
biserici etc.
Arhivele și memorialistica oferă numeroase exemple în
acest sens:
- Iulie 1941. În satul Mihacov, aproape de Tiraspol
preotul Constantin Sion din Regimentul 67 infanterie (Divizia 35 infanterie) a
botezat 40 de tineri, băieți și fete, evenimentul fiind imortalizat și într-un
tablou.
- 12 august 1941. Maiorul Vasile Scârneci, comandantul
Batalionului 3 vânători de munte: `Preoții noștri botează pe capete și cunună
într-una”.
- august 1941. Locotenentul Viorel Cugereanu din
Regimentul 10 vânători: ,,Într-o duminică, preotul căpitan al regimentului a
oficiat un serviciu religios în fața bisericii din Pavlinka (atunci era depozit
de muniții). S-au adunat multe femei și copii,care ne-au mărturisit că de la
începutul anilor `30 nu s-a mai întâmplat în sat așa ceva. Tot cu acel prilej
preotul a sfințit o troiță. Aceste manifestări creștinești ne-au adus o
oarecare apropiere de localnici, în mijlocul cărora erau mulți români”.
- „La Beleaevka, în ziua de 5 octombrie 1941 –
consemna locotenent Gheorghe Petrescu, adjutant al Regimentului 6 infanterie de
gardă ,,Mihai Viteazul” – localnicii au solicitat comandantului regimentului să
oficieze și pentru ei o slujbă pentru botezarea copiilor în biserică. Colonelul
Ștefan Opriș, om de mare suflet a aprobat să vină a doua zi, fiind duminică,
toți cei care doresc să-și boteze copii în credința ortodoxă. În ziua stabilită
pentru botez au venit părinți cu copii până la 8 - 10 ani, nu numai din
Beleaevka, ci și din alte localități apropiate. Copii au fost stropiți cu apă
sfințită de către preot, având ca nași ofițeri, subofițeri și chiar soldați din
cantonamentele respective.
Fiecărui copil botezat i s-au dat câte 400 lei, iar
primarului, pentru biserică, 10.000 lei, în mărci germane, monedă valabilă în
acea perioadă pe teritoriul cucerit. Sumele au fost oferite benevol de ofițerii
și subofițerii regimentului. După slujba botezului, au fost invitați toți
participanții la o gustare, bufet, în curtea bisericii unde iarba era încă
verde. Colonelul Ștefan Opriș a ținut o cuvântare (tradusă în limba rusă), care
a impresionat și mișcat mult populația când a accentuat că poporul român și
armata română este prietenă poporului rus, chiar dacă suntem în război cu
Armata Roșie a U.R.S.S. Emoționanta cuvântare a stors multe lacrimi în ochii
celor prezenți. Ca adjutant al regimentului mi-a revenit sarcina să organizez
aceste mici și solemne festivități. După terminarea acestui eveniment, părinții
au invitat nașii și prietenii lor, acasă pentru a sărbători botezul după
tradiție. Împreună cu comandantul regimentului, am vizitat câteva familii și am
rămas mișcați de atmosfera caldă și prietenoasă dintre cetățeni și militari”.
- 4 noiembrie 1941. Batalionul 10 vânători de munte
(jurnal de operații): ,,Au veni la noi doi preoţi ruşi hirotnisiţi înainte de
întoarcerea comunismului. În timpul prigoanei au scăpat transformându-se în
simpli muncitori. Le vom face Biserica, transformată de ruşi în sală de
gimnastică, le vom da odăjdii sfinte de la batalion şi chiar duminică vom
începe slujba. Sublocotenentul în rezervă Danilache raportează: Din cauza ploii
prea mari, astăzi nu am putut continua deminarea şi curăţirea terenului pe istm.
Însă, în satul Pescăresc am transformat Casa Roşie în Biserică, cu ajutorul
locuitorilor care au dorit aceasta. S-au strâns de la populaţie perdele,
icoane, lumânări etc., astfel că mâine vom putea face aici slujbă religioasă
pentru pomenirea eroilor Regimentului 4 roşiori, care au căzut cu prilejul
cuceririi acestui sat şi ale căror morminte sunt în parcul Ghenicesk. Din oile
adunate din colhoz am ordonat să se dea fiecărei familii 44 kg de carne. De
asemenea, rog să binevoiţi a se aproba să li se dea făină de la moara
Ghenicesk, întrucât locuitorii nu au ce mânca”;
- 6 ianuarie 1942. Sărbătoarea Bobotezei impresionează
populaţia din Tiraspol, care participă în număr foarte mare şi manifestă
bucuros pentru ,,revenirea la vechile obiceiuri creştineşti”.
- 7 iulie 1942. În zona Odessa, Regimentul 28
infanterie a organizat sfinţirea bisericii din Bujalîk, restaurată de căpitanul
Nicolae Bălteanu, comandantul batalionului 3, prin grija căruia s-a refăcut şi
cimitirul eroilor. Cu acelaşi prilej au fost cununate 120 de tinere familii şi
au fost botezați mai mulți copii. ,,În timpul slujbei – consemna maiorul
Alexandru Marin, adjutantul Conducătorului Statului - populaţia a avut un
sentiment real de emoţie creştină. Cei mai bătrâni plângeau de-a binelea, iar
copiii, puţin nedumeriţi, încercau stângaci să imite cu mătăniile şi crucea pe
cei mari”.
- mai-iunie 1942. Căpitanul Nicolae Bălteanu,
comandantul batalionului 3 din Regimentul 28 fortificații: ,,După luptele din
sudul Ucrainei, batalionul ce comandam a fost scos din linia întâi și trecut în
rezervă, în spate, pentru completări și refacere, în Bujalâkul Mic. Acest sat
fusese în zona luptelor și suferise efectele acestora. Biserica satului, o
construcție impunătoare, transformată în local de distracție pentru tineret
încă din 1924, se găsea și ea în ruină. Vizitând într-o zi interiorul bisericii,
am găsit între ruine, o mulțime de soldați de-ai mei îngenunchiați, cu capetele
plecate, rugându-se cu evlavie. Momentul m-a impresionat adânc. Mi-am zis:
Doamne, cât de puternic este sentimentul religios, credința creștină în
sufletul poporului roman! Peste câteva zile, prin șeful de stat major, tot
batalionul aflat aliniat în front și-a exprimat dorința și mi-a cerut insistent
aprobarea de a repara biserica... Ostașii batalionului, ofițeri, subofițeri,
gradate și soldați, punând umăr lângă umăr, fără deosebire, au stăruit să
exceleze fiecare în meseria ce o avuseseră acasă sau o cunoșteau mai bine. Am
avut astfel la îndemână tot felul de meseriași: pietrari, zidari, lemnari,
fierari, tinichigii, zugravi, pictori etc...
Mame, soții, tați și frați, care fuseseră infirmații
de unitățile militare sau aflaseră din presă au venit din țară să vadă la
Bujalîkul Mic mormintele sau locurile unde, în sat, pe dealurile și văile din
jur, căzuseră pentru țară cei dragi ai lor. S-au aprins lumânări, s-au vărsat
lacrimi. Șiroaie de lacrimi!... Ziua de 24 mai 1942 a fost o zi de mare bucurie
pentru noi toți. S-a înapoiat din țară sublocotenentul Obreja, aducând cu el
obiecte scumpe necesare bisericii. S-au adus obiecte frumoase și de preț
dăruite de particulari, prieteni, cunoscuți și rude ale ofițerului. Mai
importante sunt însă cele dăruite de unchiul său - Preafericitul Patriarh
Nicodim al României... Pe Evanghelia legată în piele și ferecată bogat cu
argint, Patriarhul a scris cu propria-i mână și a semnat actul de danie...
Duminică, 7 iunie 1942, biserica s-a sfințit și redat
cultului, primind hramul «Sf. Ioan Botezătorul»... După slujba de sfințire a
bisericii s-a ieșit în cimitir, unde s-a oficiat un parastas pentru eroii
căzuți în jurul bisericii și prin apropiere, cimitir repus în ordine și
reînnoit prin străduința aceloraşi credincioși ostași ai batalionului 3 din
Regimentul 28 infanterie fortificații. S-au depus coroane și jerbe de flori din
partea reprezentanților oficiali și ai altora. S-au aprins lumânări la capătul celor
căzuiți și la crucile fără morminte. S-a reintrat apoi în biserică și s-a
oficiat cununia a 179 perechi, tineri și bătrâni, la cererea acestora, și s-au
botezat 57 copii. A urmat parada militară și o masă comună. S-au ținut
cuvântări. Primarul Gherman Pintea, primarul orașului Odessa, a donat 60 mii
lei pentru biserică”.
- 2 august 1942. Primele servicii divine oficiate în
Transnistria, relevă Nota informativă nr. 45 „au fost primite cu entuziasm,
fiind prilej de adevărate pelerinaje”. În multe locuri s-au înregistrat „scene
impresionante, bătrânii, mai ales, plângând de bucuria revenirii pe plaiurile
Transnistriei a vechii biserici pravoslavnice”. După câteva luni însă
entuziasmul „a început să scadă, bisericile începând a fi frecventate numai de
puțini credincioși, recrutați mai ales din rândul bătrânilor”. Între cauzele care
au dus la această situație au fost menționate: „educația antireligioasă făcută
metodic de autoritățile sovietice, insuficiența sprijinului dat preoților,
obligarea populației să lucreze în zilele de sărbătoare, neparticiparea
autorităților române la slujbele religioase, proasta reputație a unor preoți în
rândul populației
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu