Târgul
național de iluzii
General-locotenent
(r) Dr. Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu
20
Noiembrie 2024
De curând „Târgul Național de Iluzii” din Piața
Victoriei și-a închis porțile. Pe taraba promisiunilor electorale s-a vândut
tot: minciunele, gogoși și gaura de la covrigi. Iar, partidele angrosiste s-au
retras deja în dosul tejghelelor, de unde încă urmăresc reacția cumpărătorilor
amăgiți de speranța unor vremi, cu care nu se vor mai întâlni vreodată. Totul a
fost în van, iar resturile s-au risipit pe apa Dâmboviței, în timp ce precupeți
veroși își rotunjesc veniturile și gândesc în perspectiva propriilor interese.
Și, peste tot și peste toate un vânt nemilos suflă a
pagubă.
Pentru militarii în rezervă - acum, când pacea este
atât de fragilă și un potențial război ne bate la geam - afundați în mlaștina,
în care i-a cufundat protipendada îmbuibată de bunăstare, nu mai există vreo
nădejde, că li se va face dreptate. Cei care, astăzi, se agață cu disperare de
podiumul puterii au altceva în intenție, omițând, voit ori inconștient, ceea
însuși șeful Statului Major al Apărării încearcă să le aducă în atenție: „Pacea
nu mai este o certitudine pe continentul european”. Astfel, oricât de mult s-ar
crede - într-o eventuală confruntare - nu ne putem baza exclusiv pe militarii
activi. Fără participarea nemijlocită a rezervei Armatei, singura capabilă să
asigure intrarea organizată în dispozitiv a forței principale, în mod sigur, nu
vom avea nicio șansă de izbândă. Poate că țările N.A.T.O. vor interveni, dar
până la obținerea aprobării propriilor parlamente înșine trebuie să suportăm
povara. Și, atunci, apar firești cel puțin trei întrebări fundamentale pentru
existența poporului:
- de ce atâta îndârjire de marginalizare a militarilor
în rezervă și în retragere, ca și a tuturor acelora, care au activat în
sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională?!
- cine se află în umbra acțiunilor destabilizatoare?!
- cine vrea, cu tot dinadinsul, să distrugă
integritatea și suveranitatea acestei țări și nutrește tendințe potrivnice
interesului românesc?
Din nefericire, prea încrezători în asigurările unor
demnitari fără de cuvânt, aidoma tuturor celor supuși aceleiași nedrepte
considerații, și militarii s-au lăsat ademeniți în „târgul” unde opulența
pieții doar se prezuma, fără să ia seama la izul urât mirositor al vorbelor de
tăgadă ale unor samsari politici versați în manipulare. Rușinos și nedemn un
asemenea comportament al celor pentru care Țara a ajuns o tarabă, în sarcina
căreia se fac jocuri extrem de periculoase.
Din tot ce-a fost nu a rămas decât amintirea unei
prestații lamentabile și nedemne. Iar, dacă în aceeași agoră, ca și până acum,
se va reinstala „Bâlciul deșertăciunilor”, în România, jalnica reprezentație
comică va fi înlocuită, treptat, cu o neasemuită dramă. De fapt, reprezentația
chiar a început, pentru că cei 14 actori au început spectacolul. Unii, dintre
cei puternici, cu susținere de partid, cu șanse de reușită; alții, independent
de orice capacitate, fără de nicio șansă, încât spectatorii, dezorientați, nu
mai știu cui să-i acorde încrederea. Și-atunci, vorba înțeleptului: „dintre
două rele, să-l alegem pe cel mai puțin rău”.
Este dureros ce se întâmplă sub privirile noastre,
inerte și mute, peste care același cineva - de aici sau de altundeva - a
aruncat perdeaua întunecată a nerecunoștinței sociale, bulgări de învrăjbire și
picături de neliniște menite să mențină starea de încordare și temerea, care
domină peste o societate ajunsă la răscruce.
Poate că numai unul Dumnezeu mai poate să ne
călăuzească înspre drumul cel drept.
Doamne, ocrotește-i pe români!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu