Guvernul
a mers cu jalba la Comisia Europeană. A reclamat oierii din Timiș că nu au ucis
oile
Claudia
Marcu
13
Noiembrie 2024
Guvernul s-a plâns la Bruxelles că nu a reușit să
omoare toate oile din Timiș
Scandalul din Clopodia, județul Timiș, unde ciobanii
au refuzat uciderea oilor pe motiv de pestă a micilor rumegătoare, a ajuns la
Comisia Europeană. Guvernul i-a pârât pe oieri, plângându-se la Bruxelles că nu
a reușit să stingă două focare (nedovedite oficial – n.r.) din această parte a
țării, înregistrându-se, astfel, întârzieri grave. Drept urmare, Comisia
Europeană a decis să extindă atât zona restricțiilor, cât și perioada în care
acestea vor fi aplicate.
Guvernul și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) s-au răzbunat crunt pe oierii
din Timiș, care au îndrăznit să protesteze și să se opună uciderii animalelor
despre care autoritățile au spus că ar fi infectate cu pesta micilor
rumegătoare. Deși mortalitatea acestei boli ar fi de peste 70%, ciobanii au
insistat că nu le-a murit nicio oaie, astfel că nu este necesar să fie lăsați
fără sursa lor de trai.
„Vreau să-mi dovedească domnii doctori că oile astea
sunt bolnave. De două săptămâni și ceva țin toate oile în grădină, cumpăr fân,
cumpăr zob, le dau, le îngrijesc, nu mi-a murit nici o oaie, dar domnii doctori
nu vor să înțeleagă chestia asta, pur și simplu trebuie omorâte, dar eu n-am
nicio dovadă că o să mai primesc ceva pe oile astea vreodată”, spunea unul
dintre ciobani. Oamenii s-au unit și au ieșit să protesteze împotriva deciziei
autorităților de a le ucide animalele, astfel că situația a rămas ca în tren.
Cei care și-au apărat animalele au fost amenințați cu dosare penale și amenzi
de 50.000 de lei.
Ultima informare a A.N.S.V.S.A., din 4 octombrie,
arăta că au fost stinse ultimele 17 focare de pestă a rumegătoarelor mici din
județul Tulcea și că mai sunt active 7 focare de pesta rumegătoarelor mici
(P.R.M.) în județul Timiș.
„De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare
(U.E.) 2024/2523, România a notificat Comisiei întârzieri grave în aplicarea
măsurilor de control al bolilor care trebuie aplicate în cazul confirmării
oficiale a unui focar de boală de categoria A la animale deținute într-o
unitate, astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul delegat (UE)
2020/687, în ceea ce privește ultimele două focare care au fost confirmate în
județul Timiș”, se arată în Decizia Comisiei Europene publicată în Jurnalul oficial
al Uniunii Europene
S-a prelungit carantina
În consecință, Comisia Europeană a decis ca durata
măsurilor care trebuie să fie aplicate în zonele menționate ca zone de
protecție, de supraveghere și zone suplimentare de restricții pentru România,
din județul Timiș, în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2119, să
fie ajustată suplimentar pentru a preveni răspândirea mai departe a bolii în
România și în restul Uniunii.
„Este necesar ca dimensiunea zonelor de protecție, de
supraveghere și a zonelor suplimentare de restricții și durata măsurilor care
trebuie să fie aplicate în zonele respective să se bazeze pe criteriile
prevăzute la articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul (U.E.) 2016/429 și pe
normele prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv pe situația
epidemiologică a infecțiilor cu virusul pestei micilor rumegătoare în zonele
afectate de boala respectivă și pe situația epidemiologică generală a infecțiilor
cu virusul pestei micilor rumegătoare în statul membru în cauză, precum și pe
nivelul riscului de răspândire suplimentară a bolii respective. În situația
epidemiologică actuală, există un risc ridicat de răspândire suplimentară a
bolii, în special din cauza faptului că, potrivit informațiilor furnizate de
România, sacrificarea și eliminarea tuturor animalelor din speciile listate, în
ultimele două focare din județul Timiș, în conformitate cu articolul 12 din
Regulamentul delegat (U.E.) 2020/687 al Comisiei, nu au fost încă finalizate”,
se mai precizează în Decizia Comisiei Europene.
Interdicții până în 2025
Având în vedere situația epidemiologică actuală din
Uniune în ceea ce privește infecțiile cu virusul pestei micilor rumegătoare,
trebuie ca perioada de aplicare a Deciziei de punere în aplicare (U.E.)
2024/2119 să fie prelungită până la 28 februarie 2025, a transmis Comisia
Europeană. Aceasta consideră că, având în vedere caracterul urgent al situației
epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea infecției cu virusul
pestei micilor rumegătoare și necesitatea de a preveni răspândirea bolii de la
unitățile afectate din România către alte părți ale statului membru respectiv
sau către alte state membre, este necesar ca modificările care urmează să fie
aduse Deciziei de punere în aplicare (U.E.) 2024/2119 să fie aplicate cât mai
curând posibil.
Notă - Titlul original - „Guvernul s-a dus cu pâra la
Comisia Europeană. Oierii din Timiș, pedepsiți cu și mai multe restricții”
-------------------------------------------------
Sursa -
https://www.national.ro/economie/guvernul-s-a-dus-cu-para-la-comisia-europeana-oierii-din-timis-pedepsiti-cu-si-mai-multe-restrictii-839685.html/
- 10 noiembrie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu